Zelul exagerat şi egocentric al celor de stil nou

împotriva celor de stil vechi* (V)

de Arhimandrit Chiprian Aghiochiprianitul

* * *

D. O trăsătură ontologică a Ortodoxiei ?

III. De ce nu ,,calendarului tradiţional” ?

Dl. Korakides pare să fie iritat de discuţia despre ,,calendarul tradiţional”, după cum arată cu claritate faptul că el utilizează în mod ironic termenul, între ghilimele (56), evident uitând că înainte de 1924, ,,calendarul iulian, care domnea de secole în Biserica Ortodoxă” era preferat ca ,,singurul potrivit pentru Biserică”, ,,fiindcă a fost lăsat moştenire de Părinţi şi a fost dintru început susţinut de Biserică” (57), precum se afirma în enciclica din 1902 a patriarhiei Constantinopolului.

1. Pe câtă vreme noi vorbim pe această temă, am vrea să-i aducem aminte dlui Korakides că în enciclica din 1904, continuarea celei anterioare, ,,a sări pur şi simplu 13 zile” era socotit de sinod ca ceva ,,absurd şi lipsit de sens”, în timp ce ,,reforma calendarului iulian” era considerată a fi ,,de prisos pentru moment”, deoarece ortodocşii ,,nu sunt în nici un fel obligaţi, dintr-un punct de vedere ecleziastic, să schimbe calendarul” (58).

2. În mod asemănător, îl trimitem pe dl. Korakides, în această privinţă, la Sfântul Meletie Pigas († 1601), care a condamnat ceea ce era, la acea vreme, ,,monstruozitatea de 10 zile (acum 13 zile)” de la Roma ca fiind o ,,inovaţie” periculoasă, pentru că nu era ,,o problemă neînsemnată” să ,,acţionezi cu aroganţă faţă de ceea ce Părinţi au lăsat moştenire, să dispreţuieşti poruncile dumnezeieşti; deoarece Dumnezeu este Cel care porunceşte: ‘nu muta hotarele veşnice, pe care le-au pus Părinţii tăi’”; ,,noi trebuie să-i urmăm pe Părinţi din toate punctele de vedere”; ,,este mai evlavios să te lipeşti de ceea ce Părinţi ne-au lăsat nouă” şi nu ,,de precizia astronomilor sârguincioşi” (59).

IV. Enciclica din 1920 şi problema calendarului

O altă particularitate a textului încărcat de greşeli al dlui Korakides este următoarea: el menţionează binecunoscutele consultaţii pan-ortodoxe din Rhodos (1961-) pentru a dovedi deplina unitate a Bisericilor Ortodoxe, indiferent de calendarul pe care-l folosesc, cu excepţia ortodocşilor ,,de stil vechi” aşa-numiţi schismatici (60).

1. Cu toate acestea, cel mai important lucru cu privire la prima consultaţie pan-ortodoxă din Rhodos (1961), în special, nu este cel pe care-l subliniază dl. Korakides, ci cel pe care-l suprimă, îl trece sub tăcere sau nu-l ia în serios; anume, că la această consultaţie, ,,prezenţa şi participarea Bisericii Ortodoxe din mişcarea ecumenistă, în spiritul enciclicei patriarhale din 1920” (61) a fost hotărâtă la un nivel pan-ortodox.

2. Şi dl. Korakides nu trebuia să ignore faptul că enciclica sincretistă din 1920, care a respins în mod public exclusivitatea şi întâietatea Ortodoxiei, şi a introdus înţelegerea ecumenistă anti-patristică în Răsăritul ortodox, a propus ca un prim pas în procesul de unire al Bisericii ,,acceptarea unui calendar uniform pentru prăznuirea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile” (62).

3. Astfel, problema calendarului presupune dimensiuni ecleziologice, mai ales dacă cineva ţine seama în mod serios de faptul că – repetăm – aşa-numitul congres pan-ortodox din 1923 a socotit adoptarea noului calendar ca fiind ,,prima piatră la edificiul unirii tuturor Bisericilor lui Dumnezeu” (63).

V. O ruptură pripită şi nesăbuită

Date fiind considerentele mai sus menţionate, apoi, toate ideile cu care dl. Korakides încearcă să-şi apere poziţia în secţiunea următoare a cărţii sale, ,,II. Calendarul şi tradiţiile sărbătoreşti” sunt stupidităţi neteologice, binecunoscute din multe părţi din 1924 încoace, şi sunt, fără îndoială, pe lângă subiect din următoarele două motive principale:

1. Reforma care a avut loc în 1924 nu a fost o dezvoltare sau extindere uşoară a tradiţiei calendaristice, ci o ,,schimbare nesăbuită a calendarului” (64), care a rupt în mod violent şi pripit unitatea ortodoxă în calendarul sărbătoresc, de dragul unei uniri sincretiste cu heterodocşii din Apus.

2. Şi doar discuţia ,,despre sărbătorirea comună a Paştelui sau a oricărei alte sărbători cu heterodocşii, ... atâta vreme cât ultimii rămân în eroare (a spus răposatul părinte Epifanie Theodoropoulos, şi nu vreun ortodox ,,de stil vechi” !), constituie distrugerea din temelii a dogmaticii şi ecleziologiei ortodoxe, în special ... şi ... duhneşte a sincretism religios respingător” (65).

VI. ,,Mărturia minorităţii”

În consecinţă, ne întrebăm cum este posibil ca dl. Korakides să vorbească despre o pretinsă ,,lipsă de ascultare” ,,faţă de hotărârile valide ale ierarhiei”, ,,cu aprobarea lor pan-ortodoxă” (66), când, din 1920 încoace, ecleziologia ortodoxă a fost distrusă din temelii şi este răspândit sincretismul religios ?

1. Este evident că înclinaţia sa către pedanterie dispreţuitoare nu-i îngăduie dlui Korakides să-şi aducă aminte unele principii ecleziologice fundamentale şi de o importanţă vitală, motiv pentru care el mai degrabă ,,vorbeşte ambiguu” decât ,,teologhiseşte” (67), precum spune Sfântul Vasilie cel Mare.

2. Îl trimitem pe dl. Korakides la un adevărat teolog, părintele Georges Florovski: ,,Foarte adesea, măsura adevărului este mărturia minorităţii. Se poate întâmpla ca Biserica Sobornicească să se găsească doar într-o ,,turmă mică” … ; datoria ascultării încetează atunci când episcopul se abate de la regula sobornicească, iar poporul are dreptul să-l acuze şi chiar să-l depună” (68).

VII. O devastare totală a teologiei

În sfârşit, încercarea dlui Korakides de a exonera erezia ecleziologică contemporană a ecumenismului prin prezentarea ei ca ,,o trăsătură elementară şi un atribut fundamental al Ortodoxiei”, care ,,izvorăşte din esenţa şi natura Bisericii Ortodoxe Soborniceşti” (69), îl conduce pe el către o devastare totală a teologiei !

1. Până acum, cei mai neîndurători anti-stilişti şi anti-zeloţi, când au vorbit despre ortodocşii care respectă calendarul tradiţional, au avut în minte o polaritate: ei s-au referit la ceea ce erau, în opinia lor, ,,două extreme” (70), adică ,,ecumenismul” şi ,,zelotismul”, sugerând cu claritate că ecumenismul nu este nimic altceva decât o trăsătură ontologică a sobornicităţii ortodoxe.

2. Este extrem de semnificativ faptul că răposatul părinte Epifanie Theodoropoulos, autorul lucrării ,,Cele două extreme: «ecumenismul» şi «zelotismul»” (Τα Δυο Ακρα - «Οικουμενισμος» και «Ζηλωτισμος»), a caracterizat ecumenismul ca fiind ,,blestemat”, ,,cel mai respingător sincretism”, ,,cea mai rea dintre toate ereziile” şi o ,,monstruozitate” (71) şi a acoperit aceste caracterizări foarte grave cu o explozie a unui veritabil maximalism: ,,Nici măcar chiliaştii, care depăşesc orice hulă şi blasfemie, nu au ajuns aproape de ideile susţinute de ecumenism. Iadul a zămislit multe monstruozităţi în vremurile noastre, dar nici una de talia ecumenismului !” (72)

Note

* Pentru a-i desemna pe cei de stil vechi, ortodocşii greci de stil vechi folosesc o serie de termeni, precum: ortodocşi aflaţi în rezistenţă patristică împotriva ecumenismului, susţinători ai calendarului tradiţional sau chiar vechi-calendarişti. Iar când se referă la ortodocşii de stil nou, îi numesc ortodocşi inovatori, susţinători ai noului calendar sau nou-calendarişti. Pentru uşurinţa cititorului român, unde am întâlnit aceste referiri specifice grecilor, le-am tradus simplu prin stil vechi şi stil nou.

56. Korakides, ,,Ortodoxie şi viaţă”, p. 207, 201.

57. Stavrides şi Barellas, ,,Istoria mişcării ecumeniste”, p. 325.

58. Ibid., p. 331-332.

59. Meletios Pegas, ,,Tomos-ul alexandrin cu privire la Pascalie” (Τομος Αλεξανδρινος περι του Πασχαλιου”), în Scrisorile lui Meletie Pigas, ed. Emile Legrand, Paris, 1902, p. 141-143, 145, 153; Pildele lui Solomon 22, 28.

60. Korakides, ,,Ortodoxie şi viaţă”, p. 199.

61. Stavrides şi Barellas, ,,Istoria mişcării ecumeniste”, p. 366-367.

62. Ibid., p. 334.

63. Batistatos (ed.), ,,Desfăşurarea şi hotărârile Congresului Pan-Ortodox din Constantinopol, 10 mai - 8 iunie 1923”, p. 189.

64. Strangas, ,,Istoria Bisericii Greciei din surse sigure (1817-1967)”, vol. III, p. 2159.

65. Arhimandrit Epiphanios (Theodoropoulos), ,,Cele două extreme: «ecumenismul» şi «zelotismul»” (Τα Δυο Ακρα - «Οικουμενισμος» και «Ζηλωτισμος»), Atena, 1986, p. 32-33.

66. Korakides, ,,Ortodoxie şi viaţă”, p. 199, 204, 209.

67. Potrivit Sfântul Vasilie cel Mare, ,,Epistola 90, ‘Către mult iubiţii fraţi, episcopii din Apus’” (§2), Patrologia Græca, vol. XXXII, col. 473B: ,,Oamenii vorbesc ambiguu, prin urmare, ei nu teologhisesc”.

68. Protopresbiter Georges Florovski, ,,Scriptură, Biserică, Tradiţie: O perspectivă ortodoxă răsăriteană”, Vaduz: Büchervertriebsanstalt, 1987, p. 51, 54.

69. Korakides, ,,Ortodoxie şi viaţă”, p. 213.

70. A se vedea nota 65.

71. Theodoropoulos, ,,Cele două extreme”, p. 18, 26, 27.

72. Ibid., p. 27.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 45/noiembrie-decembrie 2008