Despre cum funcţionează relaţia stil nou - stil vechi

PARTEA I

Din 1990 încoace, de când noi, ortodocşii de stil vechi, am avut posibilitatea de a ne desfăşura în voie, de a ne manifesta liber credinţa şi a ne ridica lăcaşuri de cult, am pătimit multe nedreptăţi din partea celor din Biserica oficială. Am socotit foarte adesea să trecem cu vederea cele petrecute şi să le facem uitate; nu am ţinut să facem cunoscute aceste lucruri, nici să ne războim cu nimeni. Astăzi, însă, suntem nevoiţi – pentru a nu ne face mai degrabă vinovaţi că am tăcut cu privire la lucruri asupra cărora nu trebuie păstrată tăcerea – să vorbim.

Subiectul articolului de faţă îl constituie conţinutul variantei pirat a cărţii ,,Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist”, scrisă de arhimandriţii Serafim Alexiev († 1993) şi Serghie Jazadjiev († 2008). Lucrarea în speţă este considerată de Biserica noastră o carte-document, o comoară nepreţuită şi o moştenire legitimă a înaintaşilor noştri, fiindcă înfăţişează din punct de vedere dogmatic şi duhovnicesc motivele pentru care Biserica Ortodoxă nu trebuie să aibă nici cea mai mică părtăşie cu mişcarea ecumenistă. Ca urmare, tipărirea ei într-o variantă pirat – ca să nu o numim tâlhărească, deşi aşa este – care nici măcar nu este reproducerea fidelă a textului original constituie un afront deosebit la adresa Bisericii noastre.

Vom încerca, în cele ce urmează, să prezentăm pe cât de succint permite prezentarea în paralel a două cărţi – căci se poate spune, pe bună dreptate, că această variantă pirat este o altă carte decât varianta originală – modul samavolnic şi grotesc în care a fost desfigurată lucrarea celor doi părinţi bulgari. Pentru concizie, vom prezenta pe puncte principalele caracteristici ale acestui mod de a trata munca altora, mergând de la cele mai puţin grave către cele care schimbă cu totul sensul textului original.

Coperta şi prima pagină a variantei pirat a cărţii, apărută în 2007 şi ai cărei editori nu s-au prezentat

Cine sunt autorii acestei lucrări

Mai înainte de a expune aceste caracteristici, se cuvine să spunem cine sunt autorii cărţii.

Arhimandritul Serafim Alexiev (1912-1993) a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Sofia, apoi ale Facultăţii de Teologie a Universităţii din Sofia. Primind o bursă, el îşi continuă studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Berna, Elveţia, unde va primi titlul academic de doctor în teologie. După terminarea studiilor, este numit profesor la Seminarul Teologic din Plovdiv, apoi este transferat la Seminarul Teologic din Sofia.

În 1947 este numit şef al Departamentului de Cultură şi Educaţie al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, un post pe care îl va ocupa până în anul 1960. Între anii 1960-1969, arhimandritul Serafim este profesor la catedra de teologie dogmatică a Academiei Teologice ,,Sfântul Clement de Ohrid” din Sofia. În 1969, el se va retrage din activitatea sa de profesor şi din întreaga viaţă ecleziastică oficială, din pricina schimbării calendarului care a avut loc în Biserica Bulgară la finele anului 1968. Astfel, din 1969 şi până la trecerea sa la Domnul, în 1993, el va vieţui în Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Kneajevo (a se vedea articolul ,,Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit”, partea a II-a şi partea a III-a), o mânăstire de maici care a păstrat stilul vechi, unde va sluji ca preot şi îşi va continua preocupările sale cărturăreşti.

Părintele Serafim Alexiev a fost un scriitor prolific, lăsând în urma lui nenumărate scrieri duhovniceşti şi dogmatice, dintre care vom enumera doar câteva: numeroase articole pe diferite teme şi studii teologice ce vor apărea în periodice precum Jurnalul Misionar Ortodox, Cultura duhovnicească, Anuarul Academiei Teologice, manualul catehetic ,,Credinţa noastră” (1950) care va rămâne vreme de decenii singurul catehism cuprinzător din Bulgaria, broşura despre taina spovedaniei ,,Leacul uitat” (1953), îndreptarul pentru păstori ,,Îndreptarul duhovnicului” (1955), cărţile născute din predicile sale ţinute pentru întărirea şi luminarea credincioşilor bulgari ,,Nădejdea noastră” (1957), ,,Dragostea noastră” (1958), iar după retragerea sa la mânăstirea din Kneajevo: ,,Viaţa după viaţă”, ,,Rugăciunea noastră”, ,,Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în lumina dogmei patristice”, ,,Punctul de vedere ortodox cu privire la vechiul şi noul calendar” şi studiul său teologic capital ,,Ortodoxie şi ecumenism”, alcătuit în colaborare cu arhimandritul Serghie Jazadjiev.

Celor care-l cunosc deja pe arhimandritul Serafim Alexiev din cărţile apărute la editurile Sophia şi Predania, ţinem să le aducem la cunoştinţă că aceste edituri tipăresc cărţile părintelui bulgar cu îngăduinţa noastră, a ortodocşilor români de stil vechi. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria ne-a oferit drepturile de autor asupra tuturor cărţilor arhimandritului Serafim, însă fiindcă nouă ne este refuzată distribuirea pe scară largă a cărţilor tipărite de noi, am socotit de cuviinţă să dăm aceste drepturi unor edituri de carte religioasă care ţin de Biserica oficială, ca măcar într-acest chip românii, fie ei pe nou sau pe vechi sau de altă credinţă decât cea ortodoxă, să se folosească de scrierile lui duhovniceşti.

Aşa se face că editura Sophia l-a făcut cunoscut românilor pe Serafim Alexiev, precizând vag doar în prima dintre cărţile tipărite - ,,Leacul uitat. Sfânta taină a spovedaniei”, Editura Sophia, Bucureşti 2003 – că el aparţine stilului vechi. De asemenea, editura Predania a preluat o parte din lucrările părintelui, însă acordul cu aceste edituri s-a făcut numai în privinţa scrierilor duhovniceşti, cele teologice şi dogmatice socotind că aparţin exclusiv moştenirii noastre. Din acest motiv, cartea sa de căpătâi ,,Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist” s-a aflat întotdeauna în grija editurilor noastre. Vom reveni în final asupra motivelor care ne-au determinat să procedăm astfel.

Arhimandritul Serghie Jazadjiev (1924-2008) a absolvit ca mirean Facultatea de Filologie clasică a Universităţii din Sofia, iar mai târziu, pe când era ierodiacon, a devenit student şi mai apoi absolvent al Academiei Teologice ,,Sfântul Clement de Ohrid” din Sofia, unde a urmat şi cursuri post-universitare şi a predat exegeza Noului Testament. În 1960, el a fost numit profesor asociat în aceeaşi specialitate, ca în 1969 să părăsească academia, asemenea părintelui Serafim Alexiev, din pricina intrării Bisericii Ortodoxe Bulgare în mişcarea ecumenistă.

El a publicat câteva studii teologice valoroase, ca şi articole pe diferite teme, dintre care noi am publicat ,,Monoteismul şi ,,Teoria Ramurilor” Bisericii Creştine” (partea I (nr. 12-13), partea a II-a (nr. 14-15) şi partea a III-a (nr. 16-17)). Cea mai importantă lucrare a sa este cartea scrisă împreună cu arhimandritul Serafim, despre erezia ecumenismului, pe când amândoi părinţii se refugiaseră în mânăstirea din Kneajevo, aflată în apropiere de Sofia.

Prin urmare, autorii nu sunt nişte persoane neavizate, fapt care se remarcă de asemenea din stilul şi conţinutul cărţii. Bine documentaţi, cunoscători ai fenomenelor existente în cadrul mişcării ecumeniste, ei prezintă – sub forma a 16 principii – motivele dogmatice, canonice, liturgice şi istorico-bisericeşti pentru care Biserica lui Hristos nu trebuie să aibă nici o tangenţă cu mişcarea ecumenistă. Ei expun în mod limpede şi pertinent problemele pe care le discută şi explică consecinţele încălcării diferitelor rânduieli ale Bisericii.

Mai mult, observaţiile lor vădesc o cunoaştere a vieţii bisericeşti şi profunzime duhovnicească. Lucrarea lor este, într-adevăr, un document dogmatic, dar şi duhovnicesc, fiind scrisă cu grijă păstorească şi atenţie faţă de detalii. Cartea conţine numeroase tâlcuiri extrem de profunde ale unor aspecte ale învăţăturii creştine, ca şi ale unor fenomene din cadrul ecumenismului – motiv pentru care atât cei care citesc această lucrare, cât şi cei care vor citi exemplificările noastre de mai jos trebuie să ia aminte cu multă atenţie la cuvinte, fraze, topica frazei şi contextul în care sunt făcute unele afirmaţii.

Traducerea cărţii a fost realizată din varianta sa în limba rusă. Deşi conţine imperfecţiuni, de genul că numele proprii nu sunt corect transliterate (n.r.: din pricina faptului că ruşii, în scrierile lor, transcriu cumva fonetic numele proprii) şi fraza nu este întotdeauna bine construită, ea surprinde mesajul autorilor, pe care reuşeşte să-l redea cu fidelitate. De altfel, prima ediţie a cărţii, tipărită în 1997 de editura mitropoliei noastre, este epuizată de mulţi ani, ceea ce dovedeşte că, în ciuda acestor mici imperfecţiuni, cartea s-a bucurat de multă apreciere din partea cititorilor.

Din nefericire, aceste lucruri au fost trecute cu vederea de cei care au realizat ediţia pirat a cărţii. În primul rând, ei au înfăptuit un furt intelectual, deoarece drepturile de autor ne aparţin, şi au nesocotit erudiţia autorilor şi chiar faptul că ei au fost nişte personalităţi ale vieţii bisericeşti bulgare. Pe bună dreptate, ne întrebăm dacă şi-ar fi permis să facă un asemenea lucru dacă cei doi autori nu ar fi aparţinut stilului vechi ...

În al doilea rând, ei nu au purces la retipărirea fidelă a cărţii, ci şi-au permis să modifice textul original, vădind dispreţ faţă de autori – socotindu-se eventual mai învăţaţi ca cei doi părinţi –, dar şi faţă de conţinutul cărţii în sine. Însă şi un măcelar poate fi iscusit în ceea ce face sau se poate dovedi lipsit de orice pricepere în munca lui. Căci măcelarul iscusit ştie cum să taie carnea şi să o porţioneze pentru a o vinde sau a o pregăti, pe când măcelarul nepriceput – orice fel de carne ar avea şi sub orice formă i-ar fi adusă – tot un măcelar nepriceput se dovedeşte a fi.

Prin cele ce vor urma, vom dovedi că, în cazul acestei cărţi, avem de-a face cu nişte măcelari lipsiţi cu totul de pricepere, căci altfel nu pot fi numiţi !

Sunt autorii variantei pirat mai învăţaţi ca cei doi părinţi bulgari ?

Mai înainte de a vedea dacă autorii acestei piraterii au avut vreun motiv temeinic pentru care să modifice textul original, să spunem câteva cuvinte despre cum a fost schimbat acest text. Prin cantitatea şi calitatea intervenţiilor asupra cărţii originale, se poate vorbi de fapt, precum am spus mai sus, despre două cărţi: cea a părinţilor bulgari şi cea a autorilor variantei pirat.

Astfel, s-au operat (vom da exemple edificatoare pentru fiecare caz): eliminări, adăugiri sau schimbări de cuvinte, care nu sunt sinonime cu cele înlocuite şi care s-au soldat uneori cu dezacorduri gramaticale, neconcordanţa între fragmentele rămase şi cele inserate şi schimbarea sensului; încărcarea frazelor cu cuvinte adăugite; modificări esenţiale de topică a frazei; eliminările şi schimbările efectuate în paragrafe au afectat elocvenţa şi concizia textului şi au rupt cursivitatea logicii expunerii; de asemenea, o astfel de metamorfozare a textului a condus la pierderea importanţei dogmatice a unor subiecte dezbătute; modificarea citatelor din text, şi chiar a citatelor unor sfinţi, unele fiind de-a dreptul răstălmăcite; adăugirea de cuvinte şi fraze prin care pur şi simplu pun cuvinte în gură autorilor; eliminarea unor fraze şi chiar a unor paragrafe întregi. Toate acestea au izgonit stilul şi duhul autentic ortodox în care a fost scrisă cartea, dându-i o altă direcţie.

Să vedem pentru început câteva exemple concrete care vădesc lipsa unei culturi generale în ce priveşte istoria Bisericii Ortodoxe din ultimul secol şi mişcarea ecumenistă.

1. Un prim exemplu îl constituie înlocuirea Arhiepiscopului Athenagora de Thyateira şi Marea Britanie cu Patriarhul Athenagora al Constantinopolului, fiindcă probabil nu aveau cunoştinţă de existenţa primului. Astfel, la pagina 65/78 (n.r.: prima este pagina în original, a doua este pagina în varianta pirat. Vom pune unele sub altele citatele, pentru a se vedea clar diferenţele, notând cu O: textul original şi cu P: varianta pirat) scrie:

O: ,,De exemplu, arhiepiscopul de Tiatira, Athenagor, reprezentantul patriarhului Constantinopolului la Londra, declară făţiş ...”

P: ,,De exemplu, Patriarhul Constantinopolului Athenagoras, declară făţiş ...”

Aceeaşi substituire are loc la pagina 171/206:

O: ,,Pentru mulţi spiritul laic al ecumenismului devine de nesuportat, şi chiar un ecumenist consacrat precum arhiepiscopul de Tiatira, Athenagor, a obiectat”

P: ,,S-a ajuns ca spiritul laic din mişcarea ecumenistă să o depărteze chiar de direcţiile ecumenismului, ceea ce l-a făcut pe Patriarhul Athenagoras să obiecteze”

În al doilea caz, se poate observa şi schimbarea sensului frazei. Pe câtă vreme în original se vorbeşte despre faptul că spiritul laic al ecumenismului devine de nesuportat pentru cei care participă la el, în varianta pirat se subliniază că acesta îndepărtează mişcarea ecumenistă de la scopurile sale. Noul sens minimalizează de fapt efectul extrem de nociv al acestui spirit laic, sau mai bine spus lumesc al ecumenismului, care ajunge să-i deranjeze până şi pe ecumeniştii convinşi, şi distrage atenţia cititorului către aşa-zisele scopuri ale acestuia.

Întorcându-ne la arhiepiscopul Athenagora de Thyateira, transliterat Tiatira din pricina traducerii din limba rusă, trebuie să spunem că nu este un personaj neînsemnat, ci unul faimos în spaţiul ortodox ecumenist. El a devenit extrem de cunoscut ca autor al cărţii ,,Mărturisirea de la Thyateira”, apărută în 1975 cu aprobarea şi binecuvântarea specială a sinodului Patriarhiei Constantinopolului şi a patriarhului ecumenic, care la acea vreme nu mai era Athenagora (1948-1972), ci Dimitrie (1972-1991). Nenumăratele abateri de la Ortodoxie existente în ,,Mărturisirea de la Thyateira” – care este un document fundamental al mişcării ecumeniste – au făcut mare vâlvă în Biserica Ortodoxă.

Probabil neavând cunoştinţă despre acest ierarh ortodox şi documentul elaborat de el, autorii variantei pirat au preferat să-l înlocuiască cu la fel de binecunoscutul patriarh al Constantinopolului cu acelaşi nume.

2. Un alt document ecumenist necunoscut lor, sau pe care-l confundă, este Charta Oecumenica. Oricine s-a familiarizat câtuşi de puţin cu mişcarea ecumenistă, cu proiectele şi scopurile ei, ştie că aceasta are mai multe foruri de coordonare, pornind de la nivel regional până la nivel internaţional. La nivel european întâlnim Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK sau CEC) alcătuită în principal din protestanţii şi ortodocşii din spaţiul european, care poartă dialoguri cu forul european al catolicilor, Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). Charta Oecumenica este un document semnat de cele două organizaţii, în 2001.

Prin urmare, această cartă nu are nici o legătură cu Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), şi nici nu este constituţia revizuită a acestui for mondial. Cu toate acestea, autorii variantei pirat au operat următoarea modificare în textul original. La pagina 109/131, în cadrul unui citat din Mitropolitul Nicodim al Leningradului, scrie (n.r.: diferenţele care se pot observa, în general, între citatele din original şi cele din varianta pirat sunt cauzate de modificarea topicii frazei):

O: ,,... în constituţia revizuită a CEB, în care se acordă multă atenţie enumerării funcţiilor acestui organ ...”

P: ,,... în constituţia CEB [astăzi Charta Oecumenica], se acordă multă atenţie enumerării funcţiilor acestei organizaţii ...”

În cele de mai sus se pot remarca două lucruri. Primul este acela că, pe parcursul cărţii, cei doi autori au folosit mai multe titulaturi pentru Consiliul Mondial al Bisericilor: Consiliul Ecumenic de la Geneva, Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) – titulaturi mai vechi ale acestui for, şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) – titulatura actuală a organizaţiei, care s-a impus în ultimele 2-3 decenii. Prin urmare, CEB este una din titulaturile acestui organ ecumenist, iar în citatul de mai sus se vorbeşte despre constituţia sa revizuită, în care sunt enumerate funcţiile acestuia.

Al doilea lucru este acela că documentul ecumenist Charta Oecumenica este un document de nivel european, care conţine diverse angajamente ale celor două organizaţii semnatare – CEC şi CCEE – şi nicidecum constituţia sau enumerarea funcţiilor vreuneia dintre ele sau a CMB.

Fiindcă această adăugire dovedeşte că ei nu au avut cunoştinţă nici de conţinutul Chartei Oecumenica, nici de instituţiile semnatare, credem că ar fi fost mai înţelept să se abţină de la a insera în text cuvintele ,,astăzi Charta Oecumenica”. Este posibil să se fi lăsat ghidaţi doar de numele documentului în sine, care trimite la ideea de convenţie sau pact fundamental, şi să fi crezut că aceasta este constituţia CMB. Însă cărţile nu se scriu pe presupuneri şi opinii personale, ci pe documente şi informaţii veridice.

3. O altă personalitate creştină din ultimul secol necunoscută sau cunoscută prea puţin autorilor pirateriei este teologul protestant Adolf von Harnack (1851-1930). Von Harnack este o personalitate de primă mărime a lumii creştine a secolului XX, teolog protestant şi istoric german de seamă, care a aparţinut şcolii raţionalismului biblic şi a influenţat puternic prin opera lui teologia epocii sale. Raţionalismul biblic a fost un curent care a devastat pur şi simplu creştinismul occidental, prin aceea că nega veridicitatea Sfintei Scripturi, a minunilor relatate de ea, mergând până la a nega existenţa revelaţiei dumnezeieşti. Ca reprezentant din secolul XX al acestui curent aflat la limita cu ateismul, von Harnack a făcut o afirmaţie demnă de a fi citată, ceea ce au şi făcut cei doi părinţi bulgari. La pagina 144/173, ei scriu:

O: ,,Chiar şi un raţionalist ca teologul protestant Adolf Garnack recunoştea: ’Noi am eliminat taina spovedaniei. În locul ei am pus conştiinţa personală despre căinţă ... Dar conştiinţa noastră personală a căinţei nu înseamnă nimic’ ”

P: ,,Chiar teologul protestant Adolf Garnack recunoaşte: ...”, eliminând cuvântul ,,raţionalist”.

Cu toate că numele teologului este transliterat greşit, noi am recunoscut în Adolf Garnack pe Adolf von Harnack, aşa cum credem că l-ar identifica oricine a auzit de el. Faptul că el era raţionalist, deci aparţinea curentului raţionalismului biblic german are un tâlc profund pentru cei care cunosc influenţa extrem de vătămătoare a acestuia în sânul creştinismului apusean. Apoi, este extrem de important faptul că până şi un raţionalist ca von Harnack – care neagă în genere veridicitatea Scripturii, darmite existenţa Tainelor Bisericii şi altele – recunoaşte existenţa tainei spovedaniei în sânul Bisericii, ca şi faptul că protestanţii au scos-o din rândul Tainelor Bisericii înlocuind-o cu ,,conştiinţa personală a căinţei”, pe câtă vreme documentul ecumenist BEM (a se vedea articolul ,,Negarea lui Hristos XII”), care a fost semnat şi de ortodocşi, o trece sub tăcere. Exact despre acest lucru vorbesc părinţii bulgari în contextul dat.

4. Ar mai fi de remarcat necunoaşterea rangurilor clericale existente în diferite confesiuni creştine, ca şi a celor mai importante teze ecumeniste. Astfel, autorii variantei pirat au eliminat din textul original termenul de ,,episcop anglican” şi l-au înlocuit cu cel de ,,cardinal anglican”, deşi în Biserica Anglicană nu există rangul de cardinal. Aşa se face că ,,episcopul anglican Gloucester” de la pagina 145/175 devine ,,cardinalul anglican Gloucester”, iar ,,conferinţa din Lambet a episcopilor anglicani” de la pagina 148/179 se transformă într-o conferinţă a ,,cardinalilor anglicani”. În acelaşi ton, ,,Roger Etcegarey, fost arhiepiscop al Marsiliei” de această dată din spaţiul catolic devine ,,fost cardinal al Marsiliei”, deşi la catolici rangul de arhiepiscop nu este egal cu cel de cardinal, ci sunt funcţii diferite.

De asemenea, acolo unde au întâlnit în text ,,Biserica Autonomă Finlandeză” (n.r.: paginile 214-215 în original, şi 254-255 în varianta pirat) au înlocuit cuvântul ,,autonom” cu ,,autocefal”, deşi cele două cuvinte nu înseamnă acelaşi lucru. O biserică autocefală este o biserică independentă, de sine stătătoare, pe când o biserică autonomă se află în jurisdicţia unei alte biserici. Deşi în text se afirma cu claritate faptul că Biserica Finlandeză se află sub jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului şi este subordonată ei, autorii pirateriei au înlocuit ,,autonom” cu ,,autocefal”, vădind o incultură crasă.

În ce priveşte necunoaşterea celor mai importante teze ecumeniste, vom exemplifica ulterior, în alt context.

Dar să trecem la modificări mai grave ale textului, considerând că cele de mai sus ar putea fi chiar trecute cu vederea. Cu toate acestea, ţinând cont că textul pe care l-au modificat nu le aparţinea, iar ei nu au putut face dovada că modificările lor au îmbunătăţit câtuşi de puţin originalul, ci dimpotrivă, se fac vinovaţi de aroganţă şi dispreţ faţă de munca altora.

Un articol în 3 părţi, scris în colaborare: ,,Editura Adormirea Maicii Domnului” şi ,,Catacombele Ortodoxiei”, la cererea expresă a arhipăstorului nostru, P.S. Flavian Ilfoveanul