,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (III)

(Luca 19, 40)

Făcând abuz de canoanele Bisericii şi de influenţa pe care o are ca slujitor al sfântului altar, autorul încearcă să impună omului de rând o imagine distorsionată a noastră, a ortodocşilor de stil vechi, şi să ne priveze de drepturile pe care le avem, ca păstrători ai Tradiţiei ortodoxe

În continuarea tâlcuirii la canonul 15, el scrie: ,,Fie că rânduieşte obligativitate, fie numai dă un drept, sigur este că acest canon nicăieri nu spune că cel care a încetat să-l pomenească pe episcopul său, să se lipească de primul episcop pe care îl va afla. Cu atât mai mult nu spune să se lipească de episcopii împotriva cărora se ridică pline de asprime sfintele canoane. Clericul care nu pomeneşte pe episcopul său trebuie să se oprească aici şi să nu pomenească pe altul, ci să aştepte cu conştiinţă liniştită judecata sinodului. Acesta şi numai acesta este înţelesul corect al canonului”.

Aceasta este viziunea proprie şi de altfel destul de absurdă a arhimandritului Epifanie. Lăsăm deoparte judecăţile de valoare, de genul ,,episcopii împotriva cărora se ridică pline de asprime sfintele canoane” – care devin interpretabile din pricina faptului că autorul nu este consecvent în aplicarea canoanelor Bisericii – şi remarcăm că el este absurd în cerinţa sa ca persoana care intră sub incidenţa acestui canon să nu pomenească un alt episcop, ,,ci să aştepte cu conştiinţă liniştită judecata sinodului”. Un sinod care să judece disensiunea apărută se poate întruni într-un an de zile, în 10 ani sau poate chiar 100 de ani, şi în tot acest timp este nevoie de păstorirea episcopală, fără de care Biserica nu poate subzista. El impune practic celor care intră sub incidenţa acestui canon, în speţă nouă, ortodocşilor de stil vechi, să nu acceptăm să intrăm sub omoforul altor episcopi !!!

Pe lângă faptul că ne interzice să intrăm sub omoforul altor episcopi decât cei ai Bisericii oficiale, părintele Epifanie ne acuză, în repetate rânduri, că purtăm vina pentru schismă, care a fost provocată ,,de întreruperea împărtăşirii şi legăturii cu celelalte Biserici Ortodoxe”. Iar într-alt loc scrie: ,,Dacă ar fi ţinut calendarul vechi şi nu ar fi rupt împărtăşirea cu Biserica Greciei, ar fi fost într-o desăvârşită rânduială canonică”, şi în altă parte, mai pe larg:

,,Trebuie să vă restabiliţi legăturile canonice cu ea (n.n.: recte, cu Biserica Greciei), ca astfel să vă aflaţi cât se poate de repede în împărtăşire canonică cu Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Dar poate ne veţi întreba: „Ne cereţi aşadar, să părăsim calendarul vechi şi să-l urmăm pe cel nou ?” Nu, fraţilor, nu cerem aceasta. (…) Aşadar, nu cerem să părăsiţi calendarul vechi, ci cerem şi recomandăm, sau mai degrabă rugăm şi implorăm, mişcaţi de adâncă durere de suflet pentru despărţirea Bisericii, să primiţi pomenirea episcopilor Bisericii Greciei. Şi atunci: va fi unită canonic Biserica Greciei, existând deosebire numai în data prăznuirii sărbătorilor (în timp ce astăzi există şi deosebire în data prăznuirii sărbătorilor, şi despărţire canonică). Va fi unită canonic întreaga Biserică Ortodoxă, din moment ce gruparea celor ce ţin calendarul vechi, care astăzi este independentă, se va încadra în Biserica Greciei şi prin ea în Biserica de pretutindeni. Veţi fi consideraţi mădulare canonice şi întru totul egale în drepturi ale Bisericii”.

Potrivit celor de mai sus, singura dorinţă a celor din Biserica oficială este ca noi, ortodocşii de stil vechi anti-ecumenişti (5), să intrăm în comuniune cu ei, iar această comuniune ne va da legitimitate, fiind consideraţi ,,mădulare canonice şi întru totul egale în drepturi ale Bisericii” ! Aceste aserţiuni reliefează adevărul cu privire la starea de fapt: prin urmare, nu este vorba despre reforma calendarului, suntem primiţi în comuniune chiar păstrând calendarul vechi, deci toată disensiunea dintre noi rezidă în comuniunea cu ortodocşii care fac parte din mişcarea ecumenistă !

Acest lucru se poate remarca şi din faptul că autorul oscilează, în scrierile sale, între a ne acuza că ne erijăm în super-Biserică şi a ne arunca în faţă că alte Biserici Ortodoxe de Stil Vechi din lume se află deja în comuniune cu ei şi a ne chema - ,,mai degrabă rugăm şi implorăm” - la a intra în comuniune cu ei. El scrie: ,,Nu uitaţi că Bisericile care păstrează calendarul vechi au legături canonice nu cu dumneavoastră, ci cu Biserica Greciei, care ţine calendarul nou”. Fireşte, părintele Epifanie uită să precizeze cum au intrat în comuniune cu ei celelalte Biserici Ortodoxe de Stil Vechi, cum au fost ele constrânse, în blocul comunist, puternic animat de ,,înfrăţirea dintre popoare”, să se alinieze vederilor ecumeniste.

Mai mult, el reiterează faptul că au fost Biserici Ortodoxe locale care au tăcut şi au trecut cu vederea faptul că Biserica Greciei a primit schimbarea calendarului. El scrie: ,,Această despărţire calendaristică ar fi putut pricinui şi despărtire canonică a Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Deoarece toate Bisericile Ortodoxe care au rămas cu calendarul vechi ar fi putut, dacă ar fi vrut, să întrerupă orice împărtăşire cu Biserica Greciei şi să o declare schismatică pentru schimbarea îndrăzneaţă făcută în mod unilateral. Dar aceasta nu s-a întâmplat. Celelalte Biserici au tăcut văzând ceea ce s-a săvârşit şi au continuat împărtăşirea cu Biserica Greciei”. Aceasta este o minciună sfruntată şi suntem muţi de uimire că are neruşinarea de a nega istoria Bisericii ! Iar acesta este doar unul din cazurile în care el măsluieşte, pur şi simplu, istoria Bisericii Ortodoxe din ultimul secol, pentru a-şi construi pledoaria împotriva noastră.

Părintele Epifanie nu se opreşte aici nici cu acuzele absurde, nici cu cuvintele grele la adresa noastră

În articolul ,,Tratat epistolar (continuare)”, el ne acuză că îi primim la slujbele noastre pe cei care ţin noul calendar: ,,Mergi (...) la câteva sihăstrii ale stiliştilor, mai ales în Licourisi din Attica şi vei vedea autobuze întregi din care coboară creştini ce ţin calendarul nou, pentru a participa acolo la sfânta liturghie. (...) Cei care ţin calendarul nou sunt bine primiţi în biserică şi la rugăciune. Cunosc chiar câteva cazuri de preoţi stilişti care primesc fără condiţii la taina spovedaniei şi chiar a sfintei împărtăşanii (6). (...) Aşadar, de vreme ce aceia care cugetă asemenea ţie se roagă şi se împărtăşesc cu noi, care ne rugăm şi ne împărtăşim cu patriarhul, te împărtăşeşti şi tu indirect cu patriarhul. Deci, ce ai câştigat ? Astfel nu numai că nu ai evitat împărtăşirea indirectă cu ecumeniştii, ci ai trecut şi la împărtăşirea DIRECTă cu persoane care propovăduiesc o altă erezie”.

Din cuvintele de mai sus ale autorului reiese faptul că nu-i putem primi la slujbele noastre pe cei care ţin calendarul nou sau, altfel spus, el ne interzice să primim în bisericile noastre pe oricine este de altă credinţă cu noi. Câteva pagini mai încolo, părintele Epifanie spune explicit acest lucru: ,,Dacă ar fi vrut să fie consecvenţi (n.n.: el ne acuză de lipsă de consecvenţă că-i primim în bisericile noastre pe cei care ţin calendarul nou), ar fi trebuit să nu primească nici un membru al Bisericii Greciei în bisericile lor mai înainte ca acesta să declare că pleacă din Biserica Greciei şi merge la ei să se pocăiască” !

Adică, noi să închidem bisericile noastre pentru oricine din afara comunităţii noastre, sau, eventual, să rânduim portari care să-i ancheteze pe cei dornici să vină la biserică dacă vor sau nu să declare că pleacă din Biserica Ortodoxă oficială ! Cine a mai auzit asemenea gogomănii ? Cine a mai auzit vreodată ca Biserica lui Hristos să-şi închidă porţile pentru oricine ar dori să intre în ea, indiferent de religie ? Chiar de-ar fi musulman, evreu sau budist, cu atât mai mult pentru un creştin ! Când s-a auzit vreodată, în istoria Bisericii Ortodoxe – până la apariţia mişcării ecumeniste, care interzice indirect, prin însăşi existenţa sa, misionarismul ortodox ! – să se închidă uşa bisericii ? Cuvintele părintelui Epifanie vădesc, însă, o ură organică faţă de noi, care este cu totul de neînţeles pentru un preot şi monah care are un cuget cu adevărat ortodox ...

În ce priveşte taina spovedaniei, cine a mai auzit ca un preot să refuze pe cineva care doreşte să se mărturisească la el ? Că doar aceşti oameni care vin să se mărturisească la preoţii noştri o fac de bunăvoie, este dorinţa lor, nimeni nu ar putea să le impună acest lucru. Aceste afirmaţii ale autorului ridică o altă întrebare: dacă am fi procedat, fie şi întâmplător sau ocazional, precum spune el – să închidem bisericile noastre sau preoţii noştri să refuze să spovedească pe cineva care ţine calendarul nou – nu ne-ar fi acuzat că nu suntem ortodocşi, nu respectăm Tradiţia Bisericii şi altele ?

Apoi, părintele afirmă că, primind în bisericile noastre credincioşi care ţin calendarul nou, ne rugăm (n.n.: că de împărtăşit nici nu poate fi vorba, a se vedea nota 6) cu patriarhul Constantinopolului şi, deci, indirect cu ecumeniştii. Dar cei care vin în bisericile noastre sunt nişte simpli mireni, nu sunt clerici, ei participă, într-adevăr, la slujbele noastre, dar acest lucru nu înseamnă că ne împărtăşim noi de ideile lor, ci mai degrabă că ei sunt cei care se împărtăşesc de credinţa noastră ! (7) Iar acest fapt a fost dintotdeauna în rânduiala Bisericii Ortodoxe şi se numeşte, pentru cei care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu Tradiţia Bisericii, CATEHISM !

Oricine poate lua parte la slujbele Bisericii Ortodoxe, indiferent de religia pe care o are; aşa ia cunoştinţă de credinţa creştină, o aprofundează, îi cunoaşte rânduielile şi, dacă este atras de Ortodoxie, continuă să vină la biserică, cere să se spovedească la un preot al Bisericii şi, în final, se converteşte la Ortodoxie. Este firesc ca noi, la rându-ne, să primim în bisericile noastre pe oricine doreşte să vină; apoi, fiind ortodocşi şi păstrători ai Tradiţiei ortodoxe, suntem întru totul îndrituiţi să facem catehism acestor oameni care vin să cunoască Ortodoxia şi să-i primim în sânul Bisericii noastre, dacă aceasta voiesc.

În finalul citatului pe care-l comentăm, autorul ne face ... eretici: ,,Astfel nu numai că nu ai evitat împărtăşirea indirectă cu ecumeniştii, ci ai trecut şi la împărtăşirea DIRECTă cu persoane care propovăduiesc o altă erezie”.

Iosif Mocanu

Note

5. Este de precizat faptul că Bisericile Ortodoxe de Stil Vechi care au acceptat să intre în mişcarea ecumenistă se află deja în comuniune cu Bisericile Ortodoxe de Stil Nou. Însă, precum afirmă Înalt Prea Sfinţitul Hrisostom de Etna, în prefaţa cărţii ieromonahului Casian, ,,O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe” (a se vedea pe site-ul nostru, partea I a acestei cărţi): ,,Părintele Casian situează corect ,,stilul vechi” şi ,,stilul nou” în contextul lor filozofic mai larg, ca manifestări ale unei confruntări epopeice între două ecleziologii ce se exclud reciproc, adică între tradiţionalism şi ecumenism (sau, pentru a fi mai expliciţi, ecumenism politic). Pentru că, deşi unele Biserici Ortodoxe sunt ,,de stil vechi” într-un sens restrâns, tehnic - precum este Patriarhia Moscovei - ele sunt, totuşi, pe deplin ,,de stil nou” într-un sens mai larg, teologic”.

6. Şi în România sunt bineveniţi credincioşii Bisericii Ortodoxe oficiale în bisericile ortodoxe de stil vechi. De asemenea, preoţii noştri primesc la spovedanie pe cei care doresc să se mărturisească la ei, însă nu dau sfânta împărtăşanie.

7. Ce-am mai crede dacă am descoperi că, în biserică, în timpul sfintei liturghii, se află un musulman sau un evreu ? Ce-am face ? I-am spune acelui om să părăsească biserica, pentru că altfel ne rugăm împreună cu el şi ne facem părtaşi credinţei lui, sau ne-am bucura că L-a găsit pe Hristos ?

Prin argumentele sale, părintele Epifanie se vădeşte a fi un personagiu caragialesc de pe meleagurile greceşti.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007