Zelul exagerat şi egocentric al celor de stil nou

împotriva celor de stil vechi* (III)

de Arhimandrit Chiprian Aghiochiprianitul

* * *

C. O diatribă anostă despre calendar

Al doilea opozant al celor de stil vechi, dl. Demetrios T. Kokores, în întortocheata sa carte, ,,Calendarul bisericesc: a fost îndreptarea sa o greşeală sau o necesitate ?” (Ημερολογιο - Εορτολογιο: Διορθωσις λαθος η επιβεβλημενη) (35), lasă impresia că este un cunoscător al calendarului Bisericii; însă el se dovedeşte a fi, în realitate, un compilator de mâna a doua.

1. Dl. Kokores ,,de-teologhiseşte” repetând argumentele cu care inovatorii s-au străduit din 1924 încoace să justifice reforma calendarului, înlăturând şi ascunzând cu grijă legătura cauzală dintre mişcarea ecumenistă şi problema calendarului.

2. În cartea dlui Kokores, care este lipsită de orice valoare istorică sau teologică, 120 pagini sunt dedicate unei adevărate diatribe anoste despre calendar, un talmeş-balmeş brut de găunoşenii din aproximativ 80 de ani de istorie, care sunt probabil folositoare pentru lupta donchihotească cu morile de vânt a (şi cruciadele împotriva) acelor indivizi nefericiţi care se închină la calendar, dar sunt incapabili să ofere orice fel de justificare pentru ecumenişti şi sincretişti, care – repetăm – poartă întreaga responsabilitate pentru deviaţiile anumitor ortodocşi de stil vechi.

I. Dimensiunea ecumenistă

Neţinând seama de implicaţiile istorice şi teologice ale reformei calendarului din 1924, dl. Kokores o prezintă ca pe un presupus ,,remediu pentru un calendar eronat” (36) şi nimic mai mult; adică, ca pe un act pastoral nevătămător, chiar dacă toată lumea ştie prea bine că reformatorii din 1924 au dat problemei calendarului o dimensiune ecumenistă foarte clară:

1. Ei au acţionat în ideea că erau ,,membri ai frăţietăţii pan-creştine”;

2. Au plănuit aceasta având convingerea că ,,a venit vremea restabilirii unităţii creştine, cel puţin din acest punct de vedere (adică, al calendarului);

3. Au avut în vedere ,,slujirea unităţii pan-creştine”;

4. Au năzuit la ,,apropierea dintre cele două lumi creştine, a Răsăritului şi a Apusului, în sărbătorirea marilor praznice creştine”;

5. Şi au considerat noul calendar ca fiind ,,prima piatră a edificiului unirii tuturor Bisericilor lui Dumnezeu” (37).

II. ,,Metaxakis m-a abătut din calea împărătească”

În mod asemănător, dl. Kokores, fiind un compilator, nu prezintă întregul adevăr istoric, anume că prin intermediul inovaţiei din 1924, aşa cum recunoaşte însăşi Biserica inovatoare a Greciei, nu numai calendarul Bisericii a fost reformat, ci şi unitatea ortodocşilor a fost complet distrusă:

,,Unitatea şi colaborarea de mai înainte au fost sfâşiate şi năruite ca o consecinţă a răului, sau mai degrabă a acţiunilor păcătoase ... şi ... schimbarea (calendarului) a fost săvârşită în primul rând sub influenţa unor factori externi, precedată de concluzii şi hotărâri cu privire la posibilitatea unei asemenea schimbări cu o validitate îndoielnică” (38).

1. Lipsit de spirit critic în adoptarea argumentelor arhiepiscopului inovator Chrysostomos (Papadopoulos), dl. Kokores înlătură şi ascunde toate implicaţiile cuvintelor ,,acţiuni păcătoase” şi ,,sub influenţa unor factori externi”. Însă, despre acestea, cinstitul stareţ Philotheos (Zervakos, † 1980) vorbea cu sinceritate, făcând o legătură directă şi fără echivoc între reforma din 1924 şi ecumenism:

,,Chrysostomos (Papadopoulos) l-a urmat pe modernistul, inovatorul şi masonul Metaxakis, ... împreună cu care a deschis porţile stânei cuvântătoare pentru Athenagora, Meliton al Chalcedonului şi Iacov al Americii, care au intrat în stâna cuvântătoare şi au sfâşiat în bucăţi oile cugetătoare şi Patriarhia Ecumenică. ... Metaxakis l-a condus (pe Papadopoulos) în alte greşeli, peste care voi trece” (39).

2. Stareţul Philotheos a descris, de asemenea, acel moment cu adevărat tragic, în care, în prezenţa sa, arhiepiscopul Chrysostomos ,,a început să se lovească cu putere peste cap cu ambele mâini şi să spună, cu gemete şi lacrimi: ,,Să piară clipa, să piară clipa în care am acceptat noul calendar ! El, perversul Metaxakis, este cel care m-a abătut din calea împărătească” (40).

III. Tămăduirea patristică

În celelalte 30 pagini ale cărţii sale nedemne de încredere (41), dl. Kokores prezintă patologia comunităţii ecleziastice mult divizate a celor de stil vechi; dar diagnosticul său nu urmează principiile sănătoase ale tămăduirii bisericeşti şi patristice, din următoarele motive principale:

1. El evită cu grijă să menţioneze cauza patogenică (erezia ecumenismului) care a dat naştere acestei boli grave (nesănătosul stil vechi).

2. Ignoră cu sârguinţă anticorpii existenţi (sănătosul anti-ecumenism), care împiedică degenerarea ecleziologică în orice direcţie (sincretismul sau închinarea la calendar).

3. Nu ţine seama deloc de axioma: ,,Că El răneşte şi vindecă, bate, şi mâinile Lui tămăduiesc” (42).

4. Pe baza acestei axiome tămăduitoare şi în legătură cu cea precedentă, fie ca abaterea ecleziologică a comunităţii celor de stil nou, care a provocat devieri foarte serioase înlăuntrul comunităţii celor de stil vechi, să-şi ia în primire responsabilităţile sale, cât mai este vreme, şi, prin darul lui Dumnezeu, să îndrepte marea vătămare pe care a pricinuit-o – în umilinţă şi pocăinţă, potrivit Ortodoxiei patristice, şi prin următoarele 3 acţiuni concrete, practice şi tămăduitoare:

- să mărturisească exclusivitatea ecleziologiei şi soteriologiei ortodoxe;

- să părăsească mişcarea ecumenistă sincretistă şi, de asemenea, ‚,înţelegerea” ecleziologiei ecumeniste; în acelaşi timp, să se retragă din toate organismele sale instituţionale;

- să restabilească unitatea Ortodoxiei în ce priveşte calendarul bisericesc prin întoarcerea la ,,calendarul iulian care a domnit vreme de secole în Biserica Ortodoxă”, care a fost întotdeauna considerat ,,singurul potrivit pentru Biserică”, ,,deoarece a fost lăsat moştenire de Sfinţii Părinţi şi a fost aprobat dintru început de către Biserică” (43).

Note

* Pentru a-i desemna pe cei de stil vechi, ortodocşii greci de stil vechi folosesc o serie de termeni, precum: ortodocşi aflaţi în rezistenţă patristică împotriva ecumenismului, susţinători ai calendarului tradiţional sau chiar vechi-calendarişti. Iar când se referă la ortodocşii de stil nou, îi numesc ortodocşi inovatori, susţinători ai noului calendar sau nou-calendarişti. Pentru uşurinţa cititorului român, unde am întâlnit aceste referiri specifice grecilor, le-am tradus simplu prin stil vechi şi stil nou.

35. Demetrios T. Kokores, ,,Calendarul bisericesc: a fost îndreptarea sa o greşeală sau o necesitate ?” (Ημερολογιο - Εορτολογιο: Διορθωσις λαθος η επιβεβλημενη), Atena 1998.

36. Ibid., p. 120.

37. Dionysios M. Batistatos (ed.), ,,Desfăşurarea şi hotărârile Congresului Pan-Ortodox din Constantinopol, 10 mai - 8 iunie 1923” (Πρακτικα και Αποφασεις του εν Κωνσταντινουπολει Πανορθοδοξου Συνεδριου, 10.5-8.6.1923), Atena, 1982, p. 72, 14, 6, 57, 189.

38. Biserica Greciei, ,,Problema calendarului: o propunere a Bisericii Greciei pentru marele sinod pan-ortodox” (Το Ημερολογιακον Ζητημα: Εισηγησις της Εκκλησιας της Ελλαδος προς την Πανορθοδοξον Μεγαλην Συνοδον), Atena, 1971, p. 5, 7-8.

39. Arhimandritul Philotheos Zervakos, ,,O epistolă interesantă cu privire la problema calendarului” (Ενδιαφερουσα επιστολη δια το ημερολογιακο), (Către stareţul Theokletos Dionysiates), Cuviosul Philotheos din Paros, Thessaloniki, ianuarie-aprilie 2001, p. 56, 57.

40. A se vedea nota 39.

41. Kokores, ,,Calendarul bisericesc”, p. 121-150.

42. Sfântul Grigorie Teologul, ,,Epistola 165, ‘Către Timotei’ ”, Patrologia Græca, vol. XXXVII, col. 276A; potrivit Iov 5, 18.

43. Din Enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1902.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008