|
|
| Vineri, 22 Iunie 2007 04:00 |
|
Noile odoare ale bisericii Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti de Andrei Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Maicii Sale şi prin dărnicia unei familii iubitoare de Dumnezeu, în ziua de 19 aprilie/05 mai a acestui an, obştea Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti, în frunte cu Prea Sfinţitul Flavian Ilfoveanul şi părintele stareţ, arhimandritul Eftimie Vrânceanu, au întâmpinat, cu multă bucurie duhovnicească, două odoare nepreţuite – o raclǎ cu sfinte moaşte şi o icoanǎ argintatǎ a Maicii Domnului, care vor înfrumuseţa, de acum înainte, sfântul locaş.
Întâmpinarea sfintelor moaşte Prin glasul Proorocului David, Domnul a făgăduit că oasele celor ce-L iubesc pe Dânsul nu se vor risipi. Mai mult, încă, prin glasul aceluiaşi, Sfântul Duh grăieşte despre închinătorii Dumnezeului celui adevărat, că ei îi vor iubi şi îi vor cinsti şi pe prietenii Săi, cei ce bine I-au plăcut, din veac. Ca răsplată a dragostei şi evlaviei lor, credincioşii ce se vor închina lor cu credinţă, vor primi mângâiere sufletească şi nesecat izvor de minuni şi tămăduiri.
Aşezarea sfintelor moaşte în racla confecţionată din sidef aurit
Racla, pusă spre închinare
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, "Dulcea-Sărutare", realizată în manieră bizantină, tempera pe lemn, şi ferecată în lucrătură de argint aurit, de o frumuseţe deosebită
Racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (prăznuit la 23 aprilie);
Sfântului Apostol Andrei, Întâiul-chemat (30 noiembrie); Sfântului Apostol Varnava (11 iunie);
Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur (13 noiembrie); Sfântului Mare Mucenic Mina (11 noiembrie);
Sfântului Mucenic Evtihie (24 august)
Noile odoare, puse spre închinare |








