|
|
| Marţi, 03 Mai 2011 10:00 |
|
Pictarea bisericii Mânăstirii Buna Vestire (II) La baza turlei, stau de strajă cei 4 sfinţi evanghelişti: Matei şi Ioan – spre sfântul altar, şi Marcu şi Luca – spre naos, cum stăm cu faţa către altar. Tot la baza turlei mari se află câteva brâuri de sfinţi apostoli şi mucenici, dispuse regulat: spre altar şi naos sunt brâuri de sfinţi apostoli şi îngeri ce poartă în mâini sfinte evanghelii – semn al propovăduirii apostoleşti, iar spre cele două strane sunt brâuri de sfinţi mucenici şi îngeri ce poartă în mâini cununi – semn al luptei lor muceniceşti.
O imagine de ansamblu a picturii de la baza turlei mari,
având în faţă strana dreaptă, în stânga aflându-se sfântul altar,
iar în dreapta naosul bisericii
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei,
deasupra sfântului altar, în partea stângă
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei şi brâul de sfinţi mucenici
care se află deasupra stranei stângi. Brâul începe, de jos în sus, cu
Sfinţii Mucenici Constantin, Exacustodian, Dionisie, Martinian,
Antonin, Iamblic, Maximilian (din cei 40 Sfinţi Mucenici din
iazerul Sevastiei, prăznuiţi pe 9 martie) pe o jumătate de strană,
şi alţi 7 mucenici pe cealaltă jumătate de strană
Detaliu
Îngerii cu cununi în mâini,
care însoţesc brâul de sfinţi mucenici
Cele două serii de câte 7 sfinţi mucenici sunt despărţite,
la mijlocul stranei, de o cruce
De cealaltă parte, se află Sfinţii Mucenici Evstratie, Avxentie,
Mardarie, Evghenie, Orest (prăznuiţi pe 13 decembrie),
Flor şi Lavru (prăznuiţi pe 18 august)
Sfinţii îngeri
Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu,
deasupra naosului, în partea stângă
Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu şi brâul de sfinţi apostoli
care se află deasupra naosului. De-a dreapta evanghelistului
se poate vedea brâul de sfinţi mucenici aflat deasupra stranei
stângi, iar de-a stânga sa brâul de sfinţi apostoli care începe,
de jos în sus, cu Sfinţii Apostoli, din cei 70, Ermas, Filip,
Andronic, Agav şi aşa mai departe
Detaliu
(Această poză, ca şi cea anterioară, este făcută
înainte de a fi pictaţi îngerii cu cununi în mâini)
Brâul de sfinţi apostoli are în centru o cruce,
iar dedesubt sunt sfinţi îngeri cu evanghelii în mâini
Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca,
deasupra naosului, în partea dreaptă
Brâul de sfinţi mucenici aflat deasupra stranei drepte,
şi îngerii cu cununi în mâini
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan,
deasupra sfântului altar, în partea dreaptă
Brâul de sfinţi apostoli aflat deasupra sfântului altar,
şi îngerii cu evanghelii în mâini
Stâlpul din dreapta sfântului altar
Pe partea stângă sus se vede brâul de apostoli,
pe partea dreaptă sus se vede brâul de mucenici,
iar pe stâlpul propriu-zis se află, într-un plan,
Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic,
şi în alt plan, Ghimnazie şi Anastasie
Un rând mai jos, Sfinţii Mucenici Nazarie şi Protasie,
Ghervasie şi Ghelasie |



























