|
|
| Vineri, 05 Octombrie 2007 04:00 |
|
Hramul mânăstirii noastre de Andrei Marţi, 15/28 august 2007, mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti şi-a prăznuit hramul. Cum este deja intrat în obicei, la această bucurie duhovnicească au fost părtaşi mulţi oaspeţi – deopotrivă clerici şi mireni, sosiţi din toată ţara, încă din ajun. Bucuria cea mai mare ne-a fost aceea că Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, Vlasie Mogârzan, a liturghisit alături de soborul mare de preoţi şi diaconi, lăudând şi slăvind împreună pe Domnul Dumnezeul nostru şi pe Preacurata Maica Sa, care este şi Stăpâna acestui loc.
Bucuria ne-a fost întregită de prezenţa unui oaspete drag din îndepărtata Americă, părintele arhimandrit Acachie, stareţul Mânăstirii Sfântul Ierarh Grigorie Palama din Etna, California, locaş aflat sub omoforul Sinodului Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia, sub directa oblăduire a Înalt Prea Sfinţitului Hrisostom de Etna. Mai jos, am ales câteva fotografii grăitoare:
Slujba litiei: cântarea troparului Adormirii Maicii Domnului (privegherea din ajun)
Slujba litiei: Prea Sfinţitul Flavian în scaunul arhieresc, înconjurat
de soborul de preoţi. În dreapta lui, pǎrintele Acachie, stareţul
Mânǎstirii Sfântul Ierarh Grigorie Palama din Etna, California
15 august, înainte de începerea sfintei liturghii: soborul de preoţi şi diaconi,
în frunte cu părintele arhimandrit Acachie din America (cel ce poartă evanghelia)
şi părintele arhimandrit Eftimie, stareţul nostru, îl întâmpină pe
Înalt Prea Sfinţitul Vlasie, la intrarea în biserică
Înalt Prea Sfnţitul Mitropolit Vlasie este condus de diaconi
la iconostas, pentru a se închina înainte de începerea sfintei liturghii
Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vlasie şi Prea Sfinţitul Flavian
în mijlocul bisericii, la cântarea antifoanelor şi fericirilor
Vrednic este ! Axios ! Un nou slujitor al Bisericii noastre: Părintele Ghelasie
este hirotonit ierodiacon. În momentul surprins de fotograf, proaspătul hirotonit
primea mânecuţele, care fac parte din veşmintele specifice
Strana, la axion (cântare închinată Maicii Domnului), la sfârşitul sfintei liturghii |









