----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Prigonirea monahilor din Muntele Athos

de către Patriarhia Constantinopolului (XIV)

de părintele Patric Ranson

 

Episodul anterior

 

Capitolul III

Justificarea imposibilă a persecuţiei

C) Chestiunea ecumenismului (continuare)

Punând în discuţie importanţa dogmelor şi a canoanelor bisericeşti, zdruncinând caracterul lor absolut, Patriarhia Constantinopolului şi cei care au urmat-o pe acelaşi drum al reformismului, au atins hotarele puse de Sfinţii Părinţi, adică au distrus criteriile care, pentru ortodocşi, sunt în acelaşi timp necesare pentru viaţa Bisericii şi pentru viaţa duhovnicească. Or, niciodată în istoria Bisericii Ortodoxe, nimeni nu a fost considerat ortodox şi membru al Bisericii dacă el nu a mărturisit şi aplicat aceste criterii. S-a văzut acest lucru încă în secolul al XIX-lea, când Patriarhia Constantinopolului, în acord cu celelalte scaune ale Răsăritului, a publicat Enciclicele sale din 1848 şi 1895. Ele declară în mod special:

Citește mai departe...

Despre sărbătorile de peste an (IX)
 
Praznicele împărăteşti cu dată fixă ale Domnului nostru Iisus Hristos
 
III. Botezul Domnului
[Τα επιφανια. Epiphania]
 
Pe acelaşi subiect
ADEVĂRUL DESPRE MINUNILE DIN ŢARA SFÂNTĂ
Minunea întoarcerii Iordanului la Botezul Domnului

Râul Iordanului
Locul Botezului Mântuitorului Hristos
Mărturii istorice din primul mileniu creştin
Mărturii din al doilea mileniu creştin. Descoperiri arheologice din ultimul secol
 
Evenimente minunate din Vechiul Testament, care preînchipuie întoarcerea Iordanului la Botezul Domnului
Slujba de sfinţire a apelor Iordanului – ceremonia la care are loc minunea
Mărturii ale minunii
 
CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII
 

 

Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
 
Partea a II-a
Biserica de Apus de la Revoluţia franceză până în prezent (1789-1910)
 
Capitolul II
Romano-catolicismul de la 1789 până în timpul prezent (1910)
 
§. 193. Teologia şi literatura religioasă la romano-catolici

În secolul XIX ştiinţa teologică a luat un avânt foarte satisfăcător în Biserica Romano-Catolică, mai ales în Germania. Chiar după jumătatea secolului XVIII ighemonia în ştiinţa şi literatura teologică trecuse la Germania, dar producţiile ei erau relativ încă neînsemnate şi teologia romano-catolică din Germania, cu toatărecunoaşterea cuvenită direcţiei liberale a ei de atunci, era parte sub influenţa teologiei protestante şi din când în când înclina la o anumită latitudine, adică la o elasticitate, ce putea adopta şi concepţii protestante, ba chiar raţionaliste.

Citește mai departe...

DOCUMENTE ALE BISERICII

Rezoluţia în legătură cu problema:

,,Mişcarea ecumenică şi Biserica Ortodoxă”

 

Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova din 1948

 

Noi am ajuns la deplina şi armonioasa înţelegere că, în ultimul timp asupra Bisericii Ortodoxe se exercită influenţele heterodoxiei care pornesc din două tabere.

Pe de o parte conducerea Bisericii Romano-Catolice, în persoana papei, pierzând oarecum simţul credinţei mântuitoare că nici porţile iadului nu vor putea birui Biserica lui Hristos, şi în grija pentru păstrarea autorităţii sale pământeşti păşind pe calea utilizării legăturilor sale politice cu cei puternici ai lumii acesteia, încearcă să ispitească Biserica Ortodoxă ca să ajungă la o înţelegere cu ea. Urmărind acest scop, papalitatea tindea să-l atingă prin crearea unui şir de organizaţii unioniste.

Citește mai departe...

NIHILISMUL

Rădăcina revoluţiei epocii moderne (IV)

de ieromonah Serafim Rose

 

1. Liberalismul

Liberalismul pe care îl vom descrie în paginile următoare – haideţi să stabilim de la început – nu este un nihilism făţiş; este mai degrabă un nihilism pasiv sau, încă mai bine spus, baza neutră de dezvoltare a fazelor mai avansate de nihilism. Cei care au urmărit discuţia noastră anterioară privind imposibilitatea ,,neutralităţii” intelectuale sau duhovniceşti în această lume vor înţelege numaidecât de ce am clasificat ca nihilist un punct de vedere care, cu toate că nu este direct responsabil pentru nici unul din fenomenele nihiliste remarcabile, a constituit o premisă indispensabilă pentru apariţia lor. Apărarea nepotrivită de către liberalism a unei moşteniri în care el nu a crezut niciodată pe deplin a fost unul dintre cele mai convingătoare motive ale nihilismului făţiş.

Citește mai departe...

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXI)

 

Episodul anterior

 

239. Nici nu vom privi cu neîncredere dacă cineva doreşte să-i asocieze pe cei doi fraţi cu cele două popoare, astfel că cel mai tânăr este poporul din păgâni, exact aşa cum Israil, al cărui frate mai mare l-a invidiat pentru câştigarea binecuvântării tatălui său (potrivit Facerea 27, 34-35). Evreii au făcut aceasta când s-au plâns că Hristos prăznuia cu păgânii (potrivit Luca 5, 30) şi, prin urmare, au cerut iedul, jertfa rău mirositoare. Evreii au cerut iedul, creştinul Mielul şi de aceea Varava este slobozit pentru ei (potrivit Luca 23, 18) şi Mielul este jertfit pentru noi.

Citește mai departe...

Simţământul religios înnăscut în firea omului

de arhimandrit Galaction Cordun

 

Partea I

 

Bucureşti

Imprimeria Căilor Ferate Române

1923

 

Partea a II-a

Sentimentul religios este prima condiţiune de viaţă

Filozoful Scherer zice: ,,Necredinţa tinde să pustiască cerul şi să depopuleze pământul”, adevăr de netăgăduit.

De altfel şi istoria ne dovedeşte rolul mare ce l-a avut şi îl are sentimentul religios în viaţa popoarelor. Câtă vreme un popor a observat cu sfinţenie principiile religiunii sale, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, a dus o viaţă sănătoasă, a fost un popor tare, de ordine, şi un factor de progres al omenirii. Şi dimpotrivă, când necredinţa a pătruns într-un popor, atunci s-a strecurat în el şi germenul putreziciunii şi al patimilor animalice de tot felul; acestea l-au ros şi i-au secat măduva de viaţă până ce l-au făcut să dispară din cartea vieţii.

Citește mai departe...

Mărturii inedite despre Sfântul Ioan de Kronstadt (IX)

Sfântul Ioan şi societatea rusă

 

Episodul anterior

 

Dacă privim ultimii ani de viaţă ai Sfântului Ioan de Kronstadt dintr-o perspectivă exterioară, se poate spune că au fost ani buni şi de succes. Făcând abstracţie de ioaniţi şi de atacurile unei părţi a societăţii ruse, părintele a continuat să se bucure de respectul unei importante părţi a societăţii şi să se afle în atenţia multor personalităţi din elita statului. Deşi cea mai mare parte a donaţiilor în bani mergea către aşezămintele de binefacere, nu a dus niciodată lipsă de nimic, iar grija publicării scrierilor sale a încredinţat-o unei persoane de încredere, nepotului său, Fidelin. Pentru a nu răni unele persoane evlavioase, care-l copleşeau cu cadouri luxuriante, părintele purta reverendele şi dulamele scumpe, de mătase, primite în dar de la acestea. La ocazii solemne purta şi decoraţiile ce-i fuseseră conferite. Le avea pe toate, îi mai lipseau doar două, cele mai înalte existente atunci în statul rus. Fusese ales membru de onoare în diverse societăţi şi organizaţii, iar în 1907 fusese numit membru al Sinodului, fără să fi uzat vreodată de dreptul de a participa la lucrările acestuia[1].

Citește mai departe...

Meşteşugul rugăciunii (XII)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

Condiţii ca rugăciunea noastră să fie ascultată [continuare]

Dacă Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că nu este cu putinţă să nu primim virtuţile atunci când ne rugăm pentru ele, nu vrea să spună prin aceasta că Dumnezeu ni le va da de-a gata, fără ca noi să ne străduim să le dobândim, fără să dezrădăcinăm din noi patimile care se opun lor. El arată limpede în cuvintele sale că dumnezeiescul ajutor nu aduce folos fără propria stăruinţă a omului. Potrivit învăţăturii sale, două lucruri sunt necesare pentru dobândirea virtuţilor: să te osteneşti tu însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu pentru ajutor.

Citește mai departe...

Ecumenismul – calea către pierzare (XI)

de Ludmilla Perepiolkina

 

Episodul anterior

 

„Ei vroiau cu toţii să fie rozicrucieni ...”

,,O predică eficace în Rusia înseamnă o predică înaintea lumii”, spunea V.A. Ternavţev în 1901, în lucrarea sa prezentată la întrunirea filozofico-religioasă din Sankt Petersburg.

Izvoarele a multe învăţături şi erezii false care au învăluit din zilele noastre cercurile bisericeşti din întreaga lume ar trebui căutate în atmosfera spiritual-intelectuală a secolului XX. Desigur, genealogia conştiinţei eretice este probabil tot atât de veche ca păcatul însuşi, dar noi nu o vom analiza.

Citește mai departe...

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Pascalia Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit,

în conformitate cu calendarul îndreptat (I)

de dr. Constantin Chiricescu

 

Referat către Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române

1925

 

A se vedea şi

Aşezarea Pascaliei în calendarul îndreptat

 

Înalt Prea Sfinţite Preşedinte,

Cu cel mai adânc respect prezint şi Pascalia pe care Sfântul Sinod m-a împuternicit s-o întocmesc în conformitate cu hotărârea pe care aţi avut înalta bunăvoinţă să mi-o comunicaţi prin adresa cu nr. 258 din 2 iulie 1924, de a transpune vechea noastră Pascalie în cadrele de curând îndreptatului calendar iulian, fără a schimba vechea rânduială stabilită de Sfântul Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Citește mai departe...

Unitatea Bisericii şi Conferinţa Mondială a Comunităţilor Creştine (IX)

 

- Scrisoare către dl. Robert Gardiner, secretar al Comisiei

pentru organizarea unei Conferinţe Mondiale a Comunităţilor Creştine -

a Arhiepiscopului Ilarion Troiţki († 1929), scrisă în 1916, pe când era arhimandrit

 

Episodul anterior

 

La începutul secolului al XVII-lea, la sfârşitul Epocii Tulburărilor[1], chestiunea rebotezării latinilor a devenit o problemă de importanţă politică la Moscova, deoarece, în 1613, Rusia a dobândit o dinastie rusă în loc de una poloneză, şi de asemenea pentru că poporul rus şi ierarhia rusă erau cât se poate de convinşi de necesitatea rebotezării latinilor. Când ei au oferit tronul împărăţiei Moscovei prinţului polonez Vladislav, ei au cerut ca înainte el să fie botezat în credinţa ortodoxă.

Citește mai departe...

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXXI)

 

Episodul anterior

 

Omilia a VII-a (Iezechiil 40, 20-26)

1. Mare trebuie să fie discernământul cititorilor astfel încât ori de câte ori este grăit un cuvânt din Sfânta Scriptură, să nu se creadă că are întotdeauna acelaşi înţeles; aşa cum soarele este uneori tâlcuit într-un sens bun, dar alteori într-un sens rău. Căci uneori Însuşi Mântuitorul nostru este înţeles prin numele soarelui, dar alteori persecuţia. Precum mărturiseşte Cartea Înţelepciunii, nelegiuiţii în iad vor spune: ,,Rătăcit-am dar de la calea adevărului, şi lumina dreptăţii nu ne-a strălucit nouă” (Înţelepciunea lui Solomon 5, 6).

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICII (VI)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE
 
 
de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre
 
alcătuită
după documente originale şi autentice
 
de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse
 
 
Volumul IV[1]
Cartea a IX-a
 
Anii 382–406
 
1
 

Episcopii care au participat la cel de-al II-lea Sinod Ecumenic – Episcopii sciţilor – Biserica din Sciţia sau Goţia – Organizarea exterioară a Bisericii în Imperiul Răsăritean – Părinţii celui de-al II-lea Sinod reuniţi din nou la Constantinopol în 382 – Relaţiile dintre ei şi Apus – Sinodul din Achileea – Scrisoarea episcopilor italieni către Teodosie – Aprecierile lor false – Părinţii din Constantinopol invitaţi la Sinodul din Roma – Refuzul lor – Sinodul din Roma – Damas şi Ursin – Probleme răsăritene – Observaţiile episcopilor răsăriteni reuniţi din nou la Constantinopol în 383 – Starea morală a Bisericii Romei – Ieronim, începuturile sale; criticile sale faţă de clerul roman – Încercări de reformă sub influenţa sa – Scrierile şi criticile sale i-au atras ura clerului roman – El părăseşte Roma – Starea morală a clerului răsăritean – Criticile Sfântului Grigorie Teologul – Ultimii ani ai Sfântului Grigorie – Moartea Sfântului Grigorie Teologul – Geniul său

 

Anii 382-387

Citește mai departe...

CE SE întâmpla în Biserică în urmă cu un veac

Deportarea Patriarhului Constantin al VI-lea al Constantinopolului (III)

 

Partea I

Partea a II-a

 

Izgonirea patriarhului ecumenic

[Cronică bisericească, iunie 1925]

 

În numărul din februarie a.c., al revistei noastre, am scris despre articolul ziaristului francez Auguste Gauvain, care a ridicat glasul său în favoarea patriarhului ecumenic, în Journal des Debats, din 2 februarie 1925. În cele ce urmează, ne apucăm să traducem articolul în chestiune, fiind un însemnat glas de apărare pentru Biserica Ortodoxă împotriva turcilor. Locul lui, şi este foarte potrivit aici, după cronica dată înaintea lui din revista italiană. Deci îl lăsăm să urmeze:

Citește mai departe...

Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX (V)

Bătălia pentru Constantinopol

 

Episodul anterior

 

O nouă eră: monarhismul naţionalist

În anii ‘1880-‘1890, istoria conştiinţei socio-politice ruse a intrat într-o nouă eră. Pan-slaviştilor le-au luat locul în cele din urmă monarhiştii orientaţi către naţionalism. Unul dintre principalii politicieni şi ideologi din timpul domniei ţarului Alexandru al III-lea (1845-1894, ţar între anii 1881-1894)a fost Mihail Katkov (1818-1887). După reformele din 1861, el a început să se opună extremismului de stânga. În timpul revoltei poloneze din 1863-1864, el s-a împotrivit făţiş revoluţionarilor şi a scris articole patriotice pentru cotidianul Moskovskie Vedomosti. În martie-aprilie 1881, după asasinarea ţarului Alexandru al II-lea, Mihail Katkov şi Constantin Pobedonosţev[1] au condus opoziţia anti-liberală. În opinia lui Katkov, Rusia putea fi salvată doar prin întărirea absolutismului fiindcă nu existau modele de monarhie constituţională care să fie potrivite pentru Rusia[2].

Citește mai departe...