Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Diavolii revoluţionari ai Rusiei (VIII)

 
 

Cel mai proeminent dintre aceşti clerici renovaţionişti a fost Alexandru Vvedenski[1], care a atribuit declinul Bisericii clerului reacţionar şi respingerii ştiinţei de către Biserică. Ţelul său era de a reînnoi Biserica pentru a îndrepta cauzele conservatorismului clerical. Devenind preot în 1914, Vvedenski a început de îndată să introducă inovaţii liturgice care, spera el, vor însufleţi viaţa parohială prin mai marea includere a credincioşilor în slujbele bisericeşti. În mod similar, Boiarski, un preot şi prieten apropiat al lui Vvedenski, a fost interesat de condiţia lucrătorilor din fabrică şi a devenit mai radical, în cele din urmă acceptând un soi de fuziune a moralităţii creştine cu idealurile mişcărilor revoluţionare.

Renovaţioniştii au făcut ceva progrese după abdicarea ţarului, când Vladimir Lvov a devenit procuratorul şef al Bisericii şi a epurat un număr de episcopi conservatori, punând temelia pentru un Sinod bisericesc mult-aşteptat care va salva Biserica de stagnarea şi înapoierea în care a fost adusă de reformele petrine din secolul XVIII. În martie 1917, clerul reformator şi radical din Sankt Petersburg a creat Uniunea Clerului şi Laicatului Democrat – o organizaţie care era socialistă în caracter, se împotrivea restaurării monarhiei, şi susţinea separarea Bisericii de stat.

De la căderea guvernului provizoriu în februarie 1917, renovaţioniştii au rămas într-un fel de limbo. Mult-aşteptatele reforme bisericeşti nu au venit îndeajuns de repede şi viitorul Bisericii, atât de intim legat de stat, era nesigur. Doar după Revoluţia din Octombrie renovaţioniştii, în forma Bisericii Vii, îşi vor găsi locul în noua societate sovietică. Bolşevicii au fost iniţial refractari faţă de a-i lua pe renovaţionişti drept parteneri, dar în 1921 guvernul sovietic a căutat să-i folosească pe renovaţionişti ca pe un ghimpe împotriva a ceea ce ei considerau a fi o Biserică Ortodoxă oficială reacţionară.

În 1921, foametea a creat un pretext pentru un atac asupra Bisericii. Bolşevicii au confiscat obiectele de valoare, iar obiectele liturgice conţinând metale preţioase şi bijuterii au fost luate din biserici şi mânăstiri şi vândute pentru a diminua efectele foametei. Această confiscare a averii a slăbit Biserica şi, în 1922, a gătit calea pentru controlul renovaţionist al Bisericii, susţinut de sovietici. Scopul bolşevicilor nu era de a prezenta o viziune alternativă pentru religie în Rusia, ci de a dezbina şi distruge Biserica în întregime. Atunci renovaţioniştii au înfiinţat propria lor Administraţie Bisericească Supremă pentru a înlocui fosta administraţie bisericească; cu toate acestea, credincioşii îi socoteau pe renovaţionişti trădători care au înlocuit autoritatea bisericească legitimă, incluzând autoritatea mult-iubitului conducător al Bisericii, patriarhul Tihon, care fusese acuzat de sabotaj şi pus sub arest la domiciliu la Mânăstirea Donskoi în timpul foametei.

La primul sinod al Bisericii Vii din 1922, scopul era de a îndepărta conducătorii reacţionari, de a închide mânăstirile, şi de a permite episcopilor să se căsătorească – scopuri ale unui număr de reformatori bisericeşti progresişti dinainte de revoluţie. Ierarhii Bisericii Vii au antrenat ajutorul statului pentru a institui aceste măsuri, deoarece mare parte a Bisericii li s-a împotrivit. În acest moment, au avut loc dezbinări între renovaţioniştii înşişi, dintre care unii credeau că reformele erau prea radicale. În 1923, patriarhul Tihon a fost eliberat din arestul la domiciliu şi a fost depus de un Sinod al Bisericii Vii; însă, majoritatea mirenilor s-a grupat în spatele lui Tihon, respingând hotărârile Bisericii Vii. Cam pe atunci s-a încheiat sarcina scurtă ca lider al vieţii bisericeşti ruse a Bisericii Vii. Prinsă la mijloc între ura marii părţi a credincioşilor şi suspiciunile noilor autorităţi sovietice, ea a rămas fără nici un sprijin[2].

 

Întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Vii, 1926
De la stânga la dreapta, stând jos: Gheorghe Juk, Gheorghe Dobronravov,
Alexandru Vvedenski, Serafim Rujenţev, Alexie Bajenov şi Pavel Krasotin

 

După prăbuşirea Bisericii Vii, noul guvern sovietic a început persecutarea activităţii religioase. Legile religioase din 1929 interzic orice fel de societăţi bisericeşti şi studiu scripturistic, şi izgonesc Biserica din societate, reducându-i activitatea la săvârşirea ritualurilor. Până în 1930, toate mânăstirile sunt închise. Aceasta a condus la o reţea clandestină de credincioşi care se întâlneau în taină pentru a se ruga şi, în unele cazuri, continuau să trăiască ca monahi şi monahii ,,în lume”. În anii care au urmat a devenit o sinucidere profesională şi socială să fii văzut intrând într-un lăcaş de închinare.

Aceste atacuri îi vor costa în parte pe bolşevici sprijinul largilor segmente ale ţărănimii în timpul acţiunii lui Stalin pentru colectivizare forţată. În loc să vadă în autorităţile sovietice forţele eliberatoare, ţăranii le-au perceput în termeni aproape apocaliptici – ca militanţi atei, având intenţia de a distruge preaiubita lor cultură tradiţională. Ţăranii din Ucraina, de pe Volga, din Caucazul de Nord şi alte zone s-au împotrivit politicilor de colectivizare ale lui Stalin, unindu-se ca o clasă – satul împotriva statului – pentru a-şi apăra tradiţiile şi mijloacele lor de trai. Aceşti ţărani au înţeles incursiunile statului nu ca pe o politică economică, ci ca pe un ,,război al culturii” lansat de o putere cuceritoare anti-creştină.

După modul în care a fost tratată Biserica în primul deceniu după revoluţie, ţăranii în mod tradiţional religioşi aveau motive să fie suspicioşi. Şi în timp ce scopul declarat al bolşevicilor era să pună capăt rolului culacilor[3] exploatatori, ei aveau de asemenea intenţia de a eradica cultura şi economiile locale ale ţărănimii ,,pre-moderne”[4]. În regiunile rurale bântuiau zvonuri despre o întoarcere la iobăgie, împreună cu poveşti despre ţărani măcelăriţi, şi teama de începuturile domniei lui antihrist. Pe drept, ţăranii puneau semnul egal între comunism şi ateism, şi răspundeau în mod corespunzător. Eforturile de colectivizare erau întâmpinate cu distrugerea culturilor, vitelor şi maşinilor, culminând cu febra din martie 1930, o răscoală ţărănească de masă. La sfârşitul anilor ’1930, ferma colectivă reuşise să învingă şi opoziţia a luat forme noi, mai subtile – refuzul de a lucra, sabotaj şi inerţie.

 

Confiscarea grânelor ascunse de culaci în cimitir, Ucraina, 1930

 

Se poate naşte întrebarea dacă o abordare diferită a ,,problemei” religiei în Rusia – şi mai specific a caracterului reacţionar al Bisericii Ortodoxe Ruse – ar fi putut conduce la un tip diferit de stat sovietic. În timp ce mulţi conducători bisericeşti erau monarhişti devotaţi, şi Ortodoxia rusă în general slujea ca un bastion împotriva concepţiilor socialiste despre stat şi moralitate, alţi clerici şi laici progresişti şi chiar cu vederi revoluţionare împărtăşeau ţeluri comune cu revoluţionarii socialişti din 1917. Însă, concentrându-se pe conexiunile în plan material ale sentimentului religios, Lenin scria: ,,Combaterea religiei ... trebuie unită cu practica concretă a mişcării de clasă, care ţinteşte către eliminarea rădăcinilor sociale ale religiei”[5].

El continuă: ,,Nici o carte educaţională nu poate eradica religia din minţile maselor care sunt zdrobite de munca grea capitalistă, şi care sunt la mila forţelor distrugătoare oarbe ale capitalismului, până când acele mase însele nu învaţă să lupte împotriva acestei rădăcini a religiei, să lupte împotriva domniei capitalului în toate formele sale, într-un mod unificat, organizat, planificat şi conştient”.

Aşadar, dacă condiţiile materiale şi exploatarea sunt rădăcinile putrede care dau naştere religiei, atunci aceste rădăcini trebuie eradicate cele dintâi. Faptul că sentimentul religios continuă să existe în statele socialiste ridică o problemă interesantă pentru materialistul care aşteaptă decesul religiei odată ce condiţiile care ,,produc” religia sunt ,,remediate”. Într-un spirit asemănător, Marx scria că ,,pătimirea religioasă este, în acelaşi timp, expresia suferinţei reale şi un protest împotriva suferinţei reale. Religia este suspinul fiinţei oprimate, inima unei lumi fără inimă, şi sufletul condiţiilor fără suflet”[6]. Dacă religia este ,,suspinul celor oprimaţi”, atunci marxiştii nu ar trebui să se gândească să critice religia pe teren ideologic, ci să abordeze rădăcinile oprimării care dau naştere sentimentului religios. Dar ce se întâmplă dacă după revoluţie poporul continuă să ,,suspine” ?

În credinţa lor fermă în materialismul dialectic, bolşevicii credeau că întemeierea statului socialist va conduce, în timp, la ,,ofilirea” religiei. Probabil această convingere fermă i-a determinat să dezbine şi să cucerească în mod oportunist nu numai elementele reacţionare din Biserica Ortodoxă, ci să atace şi toate expresiile credinţei şi sentimentului religios, ca şi cum cele două erau unul şi acelaşi lucru. Însă nici un grad de progres material nu va înăbuşi dorinţa de a găsi răspuns la întrebările ultime ale vieţii: de ce sunt aici ? Care este scopul vieţii ? Cei dragi ai mei continuă să trăiască după ce mor ? De ce sunt inspirat de frumuseţe şi de ce mă simt uneori ca şi cum am fost făcut pentru altă lume ? Faptul că această dorinţă spirituală este anterioară societăţii cu clase este un semn că ea este esenţială pentru firea umană şi că nu poate fi dezrădăcinată în masă, nici nu ar trebui să fie, dacă noi respectăm demnitatea umană.

Statul sovietic, atât sub Lenin cât şi sub Stalin, nu a distrus sentimentul religios, ci pur şi simplu a izgonit exprimarea sa în ilegalitate şi, când a fost avantajos, l-a canalizat pentru scopurile statului, atât sub forma unei patriarhii controlate strict sub Stalin şi liderii următori, cât şi atunci când statul a trebuit să mângâie şi să inspire naţiunea. La 11 zile după atacul lui Hitler asupra Uniunii Sovietice în 1941, Stalin a vorbit poporului rus. După ce s-a adresat mulţimii cu salutul obişnuit ,,tovarăşi”, limbajul său s-a schimbat. Pentru prima oară, el a întrebuinţat limbajul care ar fi fost familiar şi mângâietor pentru mulţi, dar care a părut, în această situaţie, deplasat. El s-a adresat poporului nu numai cu ,,tovarăşi”, ci şi cu ,,fraţi şi surori”. Această formă de adresare intimă era limbajul Bisericii – limbajul începutului unei predici ...

 

 

[1] A se vedea

CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC
 
de Arhiepiscop Averchie de Jordanville
 

[2] Lupta decisivă între Biserica oficială şi Biserica Vie s-a dat abia în timpul celui de-al doilea război mondial: Stalin a optat pentru Biserica oficială [a se vedea CĂTRE UN AL VIII-LEA SINOD ECUMENIC]. În 1943, mitropolitul Serghie Stragorodski a fost rechemat la Moscova şi repus de Stalin în fruntea Bisericii; Vvedenski, reţinut la Ulianovski sub un pretext tehnic, a aşteptat neputincios în timp ce majoritatea bisericilor renovaţioniste rămase au fost redate turmei patriarhale. ,,Renovaţionismul s-a prăbuşit”, a admis el. Până în 1944, practic nu mai existau biserici renovaţioniste în Rusia; recunoscând faptele, ierarhii renovaţionişti, cu excepţia lui Vvedenski şi a încă unul sau doi, şi-au declarat supunerea faţă de patriarh. Vvedenski a murit în iulie 1946. Ultima liturghie renovaţionistă a fost săvârşită pe 9 octombrie 1946.

[3] Culac (în limba rusă kulak) era ţăranul rus care deţinea mai mult de 8 acri de pământ. În Uniunea Sovietică, termenul culac se referea la ţăranii care posedau pământ şi care erau consideraţi aliaţi ,,şovăitori” ai revoluţiei, fiindcă au ascuns grânele de bolşevici; ei erau socotiţi de aceştia din urmă ,,duşmanii de clasă” ai ţăranilor mai săraci. Ei au fost deposedaţi de toate bunurile şi persecutaţi.

[4] A se vedea Lynne Viola, Ţărani rebeli sub Stalin: colectivizarea şi cultura opoziţiei ţăranilor (Peasant Rebels Under Stalin: Collectivization and the Culture of Peasant Resistance), Oxford University Press, 1996.

[5] Vladimir Lenin, ,,Atitudinea partidului muncitorilor faţă de religie”, mai 1909.

[6] Karl Marx, ,,Contribuţii la critica filozofiei hegeliene a dreptului”, ianuarie 1844.

 

Episodul urmator


Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36