Noutăţi pe frontul sodomiei (I)

- Reglementări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite -

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ia în considerare discriminarea pe temeiul orientării sexuale şi al identităţii de gen

Pe 18 decembrie 2008, a fost prezentată Adunării Generale a ONU o declaraţie cu privire la orientarea sexuală şi identitatea de gen. Aceasta este prima declaraţie în ce priveşte drepturile homosexualilor, citită în Adunarea Generală, însă nu este prima încercare a ONU de a reglementa situaţia sodomiei în lume.

În 1948, când a fost adoptată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, problemele legate de sodomie erau incipiente. Articolul 2 al declaraţiei – care începe cu ,,Oricine este îndreptăţit la toate drepturile şi libertăţile expuse în această declaraţie, fără nici un fel de deosebire, precum rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de alt gen, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut” – nu menţionează orientarea sexuală sau identitatea de gen, deoarece acestea nu erau subiect de dispută la acea vreme.

În 2003, Brazilia, ca membru al Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, a înaintat un proiect de rezoluţie intitulat ,,Drepturile omului şi orientarea sexuală”, care a abordat subiectul drepturilor egale pentru cei care practică sodomia. Referitor la proiectul de rezoluţie, Amnesty International nota: ,,Aceasta este pentru prima oară că o rezoluţie centrată în mod specific pe orientarea sexuală a fost adusă înaintea Comisiei. Adoptarea sa este singura cale pentru a pune capăt excluderii inadmisibile a persoanelor LGBT de la deplina protecţie a sistemului ONU. Un vot în favoarea rezoluţiei nu este un salt într-un teritoriu neexplorat, ci o reconfirmare necesară a drepturilor stabilite în mod ferm în standardele internaţionale. Guvernele care votează împotrivă vor da de ştire că nu mai cred în premisa fundamentală a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, anume că toate fiinţele umane sunt egale în demnitate şi drepturi, fără nici un fel de deosebire”.

La întrunirea finală a celei de-a 59-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, din 25 aprilie 2003, ţările membre urmau să voteze proiectul de rezoluţie. Din cele 53 de state membre ale Comisiei, cel puţin 21 erau în favoarea documentului şi, prin urmare, votul urma să fie strâns. Însă, reprezentantul Germaniei a invocat Regula 50 pentru a pune capăt dezbaterii pe marginea rezoluţiei. Preşedintele Comisiei a propus ca aceasta să fie amânată pentru cea de-a 60-a sesiune a Comisiei, iar propunerea sa a fost supusă votului şi adoptată. În consecinţă, discuţiile au fost amânate până în 2004.

Iniţiativa Braziliei a fost prima piatră pusă la temelia introducerii noţiunilor de ,,orientare sexuală” şi ,,identitate de gen” în legislaţia internaţională cu privire la drepturile omului

Proiectul de rezoluţie înaintat de Brazilia în 2003 a constituit ,,o oportunitate istorică de a promova chestiunile homosexuale în dreptul internaţional cu privire la drepturile omului”, a declarat Comisia Internaţională pentru Drepturile Homosexualilor, cu sediul în San Francisco. Un oficial care a fost prezent la întrunirea finală din 25 aprilie 2003 a afirmat că discuţia a fost dificilă şi aprinsă ,,din pricina subiectului destul de delicat şi a faptului că acesta nu a mai fost niciodată luat în discuţie”.

Însă, A. Scott Loveless, profesor asociat de drept la World Family Policy Center de la Universitatea Brigham Young a remarcat: ,,În căutarea lor de a legitima sodomia, multe dintre aceste state au limitat în realitate unele din cele mai fundamentale libertăţi ale noastre, inclusiv libertatea de exprimare”.

Ulterior, în martie-aprilie 2004, Comisia Internaţională pentru Drepturile Homosexualilor a reuşit să determine Comisia ONU pentru Drepturile Omului să asculte argumentele pentru care orientarea sexuală este un drept al omului, care ar trebui selecţionat pentru protecţie specială de către Naţiunile Unite.

În 2004, Comisia ONU pentru Drepturile Omului s-a întrunit la Geneva, între 15 martie - 25 aprilie, pentru a discuta o serie de probleme legate de drepturile omului. În cadrul acestei întâlniri, a fost analizat şi proiectul de rezoluţie propus de Brazilia în 2003, care nota printre altele: ,,Afirmând că educaţia cu privire la drepturile omului este o soluţie pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentului şi pentru promovarea respectului pentru diversitate în societate”, Comisia ONU pentru Drepturile Omului ,,îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de încălcarea drepturilor omului în lume pe motive de orientare sexuală”.

Acest proiect de rezoluţie a fost conceput, în realitate, de Comisia Internaţională pentru Drepturile Homosexualilor, ale cărei eforturi sunt coordonate de preşedintele ei, Paula Ettelbrick (despre ale cărei vederi sodomite radicale am scris în articolul ,,Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (VI)”), profesor de drept la Universitatea din Michigan. Organizaţia condusă de ea este implicată în promovarea comportamentului sodomit ca drept protejat de ONU, dar lucrează şi pentru dezvoltarea altor noi drepturi în domeniul comportamentului sexual, îndeosebi legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi gen, prostituţia legalizată şi protecţii legale speciale pentru transsexuali, astfel încât aceştia din urmă să fie recunoscuţi ca persoane de sex opus la locul de muncă. În plus, declararea orientării sexuale ca drept al omului protejat de Naţiunile Unite va servi la recunoaşterea şi normalizarea în sânul societăţii a tot felul de structuri familiale noi ...

Ideea de bază este aceea că ONU poate promova eficient interesele sodomiţilor

Pe 1 noiembrie 2003, periodicul The Gay & Lesbian Review Worldwide a publicat un articol în care discuta modalitatea în care pot fi folosite Naţiunile Unite pentru a promova sodomia la nivel mondial. În ,,Cum pot Naţiunile Unite să promoveze drepturile sodomiţilor”, autorul susţine că ţelul activiştilor sodomiţi este acela de a folosi Comisia ONU pentru Drepturile Omului, ca şi Tribunalul Penal Internaţional, pentru a cere naţiunilor să recunoască sodomia ca drept al omului.

De asemenea, el remarca faptul că ,,evoluţiile pe plan internaţional pot oferi instrumente eficiente pentru propaganda în Statele Unite ale Americii. Astfel, grupurile americane de homosexuali trebuie sfătuite să strângă relaţiile cu organizaţiile de peste ocean şi să colaboreze pentru a dezvolta o reţea extinsă de delegaţi guvernamentali de un cuget cu ei la ONU”.

În articolul ,,Drepturile omului şi orientarea sexuală în legislaţia internaţională”, publicat în International Journal of Public Administration din 2002, profesorul canadianul de drept Douglas Sanders afirma: ,,Legislaţia internaţională se poate dezvolta numai acolo unde au existat reforme la nivelul sistemelor legale domestice. Reformele din statele occidentale au fost accelerate. Am trecut dincolo de o concentrare pe dezincriminare, şi chiar dincolo de o concentrare pe discriminare. Acum, răspândirea legilor care recunosc relaţiile homosexuale este cea mai vizibilă evoluţie din occident”.

În 2006, un grup remarcabil de experţi internaţionali în drepturile omului a emis un set de principii legate de orientarea sexuală şi identitatea de gen

Comisia Internaţională a Juriştilor şi Serviciul Internaţional pentru Drepturile Omului, în numele unei coaliţii a organizaţiilor pentru drepturile omului, au girat un proiect de a dezvolta un set de principii legale internaţionale cu privire la aplicarea legislaţiei internaţionale încălcărilor drepturilor omului bazate pe orientarea sexuală şi identitatea de gen. Ca urmare, în cadrul unei întruniri care a avut loc la Universitatea Gadjah Mada din Yogyakarta, Indonezia, între 6-9 noiembrie 2006, 29 de experţi de vază din 25 state, având diverse pregătiri şi domenii de expertiză relevante pentru problemele legate de legislaţia drepturilor omului, au schiţat, dezvoltat şi discutat acest set de principii.

Experţii – printre care s-au numărat judecători, academicieni, un fost înalt comisar al ONU pentru drepturile omului etc – au adoptat în unanimitate Principiile Yogyakarta privind aplicarea legislaţiei internaţionale a drepturilor omului relativ la orientarea sexuală şi identitatea de gen. Documentul final a fost dat publicităţii pe 26 martie 2007, la Geneva, în cadrul evenimentelor care au coincis cu sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, unde, cu un an în urmă, 54 de state au cerut Consiliului să acţioneze împotriva încălcărilor flagrante ale drepturilor persoanelor LGBT.

Ulterior, pe 7 noiembrie 2007, Principiile Yogyakarta au fost lansate la sediul central al ONU din New York, printr-o festivitate la care au luat parte reprezentanţi a 21 de state şi numeroase organizaţii non-guvernamentale care militează pentru apărarea drepturilor omului şi promovarea sodomiei pe plan mondial. O sumă de ţări şi organizaţii de mare anvergură au declarat că sprijină Principiile Yogyakarta: Parlamentele Olandei şi Belgiei au votat rezoluţii în favoarea lor; Parlamentul European şi-a anunţat sprijinul; toate partidele politice liberale din lume, membre ale Internaţionalei Liberale, susţin acest set de principii prin rezoluţia aprobată pe 17 mai 2008 etc.

Ce sunt Principiile Yogyakarta ?

Experţii reuniţi în Yogyakarta în noiembrie 2006 au codificat toate drepturile omului existente, bazate pe tratate şi jurisprudenţa internaţionale, şi au transpus modul în care coexistă aceste drepturi cu interzicerea discriminării pe motivul orientării sexuale şi identităţii de gen. Potrivit autorilor lor, Principiile Yogyakarta reflectă standardul drepturilor omului existente în noiembrie 2006. Este pentru prima oară când un set cuprinzător de standarde legale cu privire la orientarea sexuală şi identitatea de gen este adoptat de atât de mulţi experţi legali internaţionali şi este dat publicităţii.

Introducerea în legislaţia internaţională a acestor 29 de principii ar rezolva toate doleanţele prezente şi eventual viitoare ale comunităţii sodomite: dreptul de a-şi auto-defini genul şi de a-şi înscrie pe actele de identitate genul dorit (principiul 3); dreptul de a nu dezvălui nimănui alegerea unui alt gen decât cel deţinut la naştere (principiul 6); dreptul la libertatea de opinie şi exprimare care include exprimarea identităţii sau personalităţii prin discurs, comportare, îmbrăcăminte, caracteristici ale trupului, alegerea numelui, sau orice alte mijloace (principiul 19); dreptul de a întemeia o familie, dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi gen, la adoptarea de copii de către un cuplu sodomit şi la toate beneficiile pe care le au cuplurile de gen opus (principiul 24) etc. În principiul 24, care vorbeşte despre ,,diverse forme de familie”, poate fi inclusă şi poligamia (despre controversele existente cu privire la aceste chestiuni, a se vedea serialul ,,Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră”).

Câteva dintre aceste principii reglementează chestiuni cu totul inedite. De exemplu, principiul 2 susţine: ,,Orice persoană are dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţie egală din partea legii fără nici o astfel de discriminare, fie că deţinerea unui alt drept al omului este afectată sau nu”, ceea ce situează drepturile implicate de noţiunile de ,,orientare sexuală” şi ,,identitate de gen” într-un plan superior celorlalte drepturi ale omului. O prevedere similară apare în principiul 19, unde se afirmă că ,,statele vor asigura că exercitarea libertăţii de opinie şi exprimare nu încalcă drepturile şi libertăţile persoanelor cu diverse orientări sexuale şi identităţi de gen”.

Principiul 18 precizează că nu este permis ,,nici un tratament medical sau consiliere psihologică care să trateze, explicit sau implicit, orientarea sexuală şi identitatea de gen ca fiind condiţii medicale ce trebuie tratate, vindecate sau reprimate”. De asemenea, principiul 21 hotărăşte: ,,Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen. Aceste drepturi nu pot fi invocate de stat pentru a justifica legi, politici sau practici care neagă protecţia egală din partea legii, sau pentru a discrimina pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen”.

Alte reguli fac referiri la situaţii care privesc copiii. De exemplu, principiul 24 dă dreptul copilului la libera exprimare cu privire la aceste chestiuni. Apoi, principiul 18 ridică problema aplicării de proceduri medicale unui copil pentru a-i impune o identitate de gen, iar principiul 16 ia în discuţie ,,nevoile” elevilor de orice orientare sexuală şi identitate de gen, ci şi pe cele ale părinţilor lor şi membrilor familiei lor.

Pe această temelie, în decembrie 2008, ONU a adoptat o declaraţie cu privire la orientarea sexuală şi identitatea de gen. Reacţii faţă de acest ultim act oficial al ONU

Declaraţia ONU a fost o iniţiativă a Franţei, care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, şi a Olandei, fiind susţinută de Uniunea Europeană. Ea a fost prezentată în Adunarea Generală a ONU la data de 18 decembrie 2008 şi este prima declaraţie cu privire la drepturile homosexualilor citită în Adunarea Generală. Actul cere respectarea drepturilor omului pentru cei care practică sodomia şi îndeamnă statele lumii la legalizarea acestei practici.

Ea a fost concepută iniţial a fi o rezoluţie, însă s-a decis a se folosi formatul unei declaraţii fiindcă nu a existat îndeajuns sprijin pentru o rezoluţie oficială. Doar 66 din cele 192 de ţări membre ale ONU au semnat actul, printre ele numărându-se toate statele membre ale Uniunii Europene şi aproape toate naţiunile occidentale importante, cu excepţia SUA. Este de remarcat faptul că întreaga lume ortodoxă – Bulgaria, Cipru, Estonia, Georgia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România şi Serbia – cu excepţia Rusiei a semnat această declaraţie. Statele Unite ale Americii nu a semnat declaraţia, reprezentanţii săi susţinând că încadrarea largă a termenilor folosiţi în document intră în contradicţie cu legislaţia americană.

Declaraţia ONU a fost lăudată ca fiind un progres al drepturilor omului, ce a distrus tabuul cu privire la discuţiile pe tema drepturilor sodomiţilor la ONU. Ministrul de Externe al Olandei, Maxime Verhagen, a spus presei că aceasta a fost ,,o zi foarte specială la ONU. (...) Pentru prima oară în istorie, un număr mare de state membre vorbesc deschis în Adunarea Generală împotriva discriminării bazate pe orientarea sexuală. Prin declaraţia de astăzi, nu mai există un tabu în cadrul ONU. Discriminarea pe baza orientării sexuale este plasată în mod ferm pe agenda ONU”.

Activistul sodomit Peter Thatchell a spus despre declaraţie: ,,Aceasta era istoria în devenire ... A obţine această declaraţie a ONU este rezultatul unui efort colectiv global inspirat al multor organizaţii LGBT şi pentru drepturile omului. Colaborarea, unitatea şi solidaritatea noastră ne-au adus acest succes”.

Acest act a atras după sine înaintarea unei declaraţii contrare, susţinută de lumea arabă şi semnată de 57 de naţiuni membre ale ONU. Noul document a respins ideea că orientarea sexuală este o problemă de cod genetic şi a criticat această iniţiativă ca fiind o încercare nefondată de a da o importanţă specială sodomiţilor. Tot în acest cadru s-a afirmat că declaraţia ,,primejduieşte întregul cadru internaţional al drepturilor omului”, ,,adânceşte probleme care cad în mod esenţial în jurisdicţia internă a statelor” şi ar putea conduce la ,,normalizarea socială şi posibil legalizarea multor acte deplorabile, precum pedofilia şi incestul”.

În act se spune: ,,Luăm notă cu îngrijorare de încercările de a crea ’noi drepturi’ sau ’noi standarde’ prin interpretarea eronată a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi tratatelor internaţionale, de a include asemenea noţiuni care nu au fost niciodată enunţate, nici convenite de comunitatea generală”.

Partenie Filipescu