ISTORIA BISERICII (V)

Naşterea din veşnicie a Cuvântului – Cuvântul întrupat, sau Iisus Hristos – Vestea îngerului către Fecioara Maria – Naşterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul – Naşterea lui Iisus Hristos la Betleem – Închinarea păstorilor – Închinarea magilor – Tăierea împrejur şi aducerea la templu – Fuga în Egipt – Şederea în Nazaret – Hristos în vârstă de 12 ani; convorbirea Sa cu învăţaţii, în templul din Ierusalim – Hristos meşteşugar – Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul – Propovăduirea sa – Iisus Hristos în Iudeea – El este botezat de Sfântul Ioan, care aduce mărturie despre dumnezeirea Sa – Arătarea Tatălui şi Sfântului Duh – Primii ucenici – Întoarcerea în Galileea – Nunta din Cana – Călătoria la Ierusalim pentru primele Paşti sărbătorite de Iisus Hristos după botezul Său

Anii 1-30

Partea a II-a

Sfântul Evanghelist Luca, asemenea Sfântului Matei, foloseşte expresia întâi născut atunci când vorbeşte de Hristos. De aici nu se poate conchide că Maria ar fi avut alţi copii după naşterea lui Hristos; deoarece, la evrei, acest titlu de întâi născut nu era echivalent cu cel mai vârstnic, ci era semnul unei afierosiri aparte (Ieşirea XIII, 2, 12, 13). Cei care sunt numiţi, în Evanghelie, fraţii lui Iisus erau verii Săi, fiii lui Cleopa şi ai soţiei sale, pe nume Maria, sora sau vara Mariei, mama lui Iisus, aşa cum vom vedea în continuare.

Deşi Iisus Hristos S-a născut la Betleem, a fost numit Nazarineanul, fiindcă a crescut în Nazaret şi fiindcă părinţii Săi locuiau în această cetate (22).

Când Hristos Se năştea în staulul sărac din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat păstorilor care îşi păzeau turmele pe timpul nopţii (Luca 2, 8 şi urm.) (23). Apariţia vestitorului ceresc i-a înmărmurit şi i-a umplut de frică mare. Îngerul i-a liniştit spunând: ,,Nu vă temeţi, că iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot norodul. Că s-au născut vouă astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi vouă semn: afla-veţi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (24). Îndată s-a alăturat îngerului mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: ,,Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” !

Hristos S-a născut ca Să aducă slavă lui Dumnezeu; lucrarea Sa în lume era aceea de a răspândi pacea, preschimbând prin dragoste frăţească legăturile dintre oameni.

După ce îngerii s-au dus de la dânşii, păstorii au zis unii către alţii: ,,Să mergem dar până la Vitleem şi să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut, care Domnul au arătat nouă”. Ei s-au dus la Betleem şi i-au găsit pe Maria, Iosif şi pruncul care era culcat în iesle. La vederea lor, ei au recunoscut adevărul cuvintelor care le fuseseră spuse despre acest prunc. Toţi cei ce au auzit s-au mirat de cele ce s-au zis de păstori către dânşii.

Maria asculta toate aceste cuvinte şi le păstra în inima ei. Acestea sunt cuvintele Sfântului Evanghelist Luca, care ne fac să credem că el a aflat amănuntele pe care le relatează de la însăşi Maica Domnului sau de la cei cărora ea le-a făcut cunoscute.

Păstorii s-au întors lăudându-L pe Dumnezeu, şi slăvindu-L pentru toate cele pe care le-au văzut şi auzit, precum s-au zis către dânşii.

Taina Întrupării Sale nefiind dezvăluită decât Mariei şi lui Iosif, Iisus a fost socotit ca fiind fiul celui din urmă (Luca 3, 23) şi ca descendent, în linie directă, al lui David. Genealogia lui Iosif, stabilită de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, nu lasă nici o urmă de îndoială în această privinţă (25).

Iisus fiind născut în Betleem în vremea împăratului Irod, magii au venit din Răsărit la Ierusalim spunând: ,,Unde este împăratul Iudeilor, cel ce s-au născut ? Că am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui (Matei 2, 1 şi urm.) (26). Auzind împăratul Irod s-a tulburat, şi toată cetatea Ierusalimului odată cu dânsul. Irod i-a adunat pe arhiereii şi cărturarii norodului, şi i-a întrebat unde trebuia să Se nască Hristos; ei i-au răspuns: ,,În Vitleemul Iudeei, că aşa s-a scris prin proorocul: Şi tu Vitleeme, pământul Iudei nicidecum nu eşti mai mic între domnii Iudei, că dintru tine va ieşi Povăţuitor, care va paşte pe norodul meu Israil” (potrivit Miheea 5, 2). Atunci Irod chemând într-ascuns pe magi, le-a cerut amănunte despre vremea când li s-a arătat steaua; şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: ,,Mergând cercetaţi cu amănuntul pentru prunc, şi dacă îl veţi afla, să îmi vestiţi şi mie, ca şi eu venind să mă închin lui”. După ce l-au ascultat pe împărat, magii au plecat. Steaua pe care o văzuseră în răsărit li s-a arătat din nou, mergând înaintea lor şi călăuzindu-i până la casa unde era pruncul. Ea s-a oprit deasupra. Revăzând-o, ei s-au umplut de bucurie mare. Ei au găsit în casă (27) pruncul cu Maria, mama lui, şi căzând la pământ s-au închinat lui; apoi deschizând vistieriile lor, ei i-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Prin vis, Dumnezeu i-a înştiinţat să nu se întoarcă la Irod; de aceea, ei s-au dus în ţara lor pe altă cale.

Iisus Hristos a fost tăiat împrejur (Luca 2, 21-24; Leviticul 12, 4, 6), după obiceiul mozaic, la 8 zile de la naşterea Sa. Potrivit aceluiaşi obicei, după încă 33 de zile, El a fost dus la Ierusalim pentru a fi pus înaintea Domnului. În aceeaşi zi, Maria s-a supus rânduielii curăţirii după lege; nefiind destul de bogată pentru a jertfi un miel, ea a jertfit o pereche de porumbei.

Era atunci la Ierusalim (Luca 2, 25-38) un om drept şi temător de Dumnezeu, pe nume Simeon. Duhul Sfânt era peste dânsul şi, asemenea tuturor celor care se dedicau studiului Sfintelor Scripturi, el aştepta pe Mângâietorul lui Israil. Sfântul Duh îi făcuse cunoscut că nu va părăsi această lume până nu-L va vedea pe Hristos. Acelaşi Duh l-a dus la templu, când pruncul Iisus fusese adus; el l-a luat în braţele sale, l-a binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis: ,,Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne, după cuvântul tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea ta, care o ai gătit înaintea feţei tuturor noroadelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava norodului tău Israil”.

Părinţii pruncului s-au mirat auzind cuvintele care dezvăluiau o taină despre care ei credeau că sunt singurii care o cunosc. Simeon i-a binecuvântat şi a spus către Maria: ,,Iată, acesta este pus spre căderea şi scularea a multora întru Israil, şi spre semnul căruia i se va zice împotrivă. Şi prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să descopere de la multe inimi cugetele”.

O femeie evlavioasă, fiica lui Fanuil, şi proorociţă, pe nume Ana, se afla de asemenea în templu când pruncul Iisus a fost pus înaintea Domnului. Luminată de Duhul Sfânt, ca şi Simeon, cu privire la dumnezeirea pruncului, ea a vestit că El era Mesia tuturor celor care, asemenea ei, aşteptau mântuirea lui Israil.

Note

22. Sfinţii Evanghelişti (Matei 2, 1, 5, 6, 16; Luca 2, 4-7, 15) afirmă clar acest lucru. Ce să credem despre criticii care pretind că Hristos S-a născut la Nazaret, deoarece El a fost numit Nazarineanul ?

23. Unii critici au pretins că păstorii nu puteau să-şi păzească turmele noaptea, pentru că Hristos S-a născut iarna. Ei uită că faptul a avut loc în Iudeea, şi nu în nord.

24. Deoarece îngerul i-a trimis pe păstori la staulul sau ieslea fără alte indicaţii, trebuie să credem că era unul din acele locuri încă comune în Orient, unde săracii şi călătorii puteau găsi un adăpost, şi care era bine cunoscut. Sfântul Iustin, originar din Palestina şi născut în vremurile apostolice, spune că staulul era o peşteră, adică un loc săpat în stâncă (Iustin, Dial. cum Triph. Jud., § 175). Origen, care a venit să locuiască în Palestina la începutul secolului al III-lea, spune de asemenea că era o peşteră, pe care locuitorii din zonă o indicau ca fiind locul unde se născuse un anume Iisus pe care creştinii Îl preţuiau şi Îl slăveau (Origen, Cont. Cels., I, 51).

25. Sfinţii Evanghelişti Matei (1, 1 şi urm.) şi Luca (3, 23 şi urm.) au scris fiecare o genealogie, iar criticii au pretins că cele două documente se contrazic. Nu este adevărat. La evrei, existau două rânduieli de descendenţă. Citim în A Doua Lege (25, 5-6): ,,Iar de vor locui fraţii într-un loc şi va muri unul dintr-înşii; şi sămânţă nu a rămas de la el, femeia celui mort să nu se mărite după bărbat dinafară; fratele bărbatului ei va intra la ea şi o va lua luişi femeie şi va locui împreună cu dânsa. Şi pruncul care se va naşte se va chema pe numele celui ce a murit, şi nu se va stinge numele lui din Israil”.

Potrivit acestei prevederi a legii, un copil purta numele celui care nu îl zămislise şi care era fratele adevăratului său tată. Este suficient să ţinem seama de această lege pentru ca cele două genealogii, ale Sfinţilor Apostoli Matei şi Luca, să coincidă întru totul.

De la Avraam la David, cele două genealogii conţin aceleaşi nume; descendenţa era directă şi naturală.

După David, Sfântul Matei dă descendenţa prin Solomon, iar Sfântul Luca prin Natan, ambii fii ai lui David. Cele două ramuri, directă şi colaterală, se reunesc în persoana lui Salatiil şi a fiului său Zorovavel. Cele două ramuri reprezentate de Aviud şi Risa se reunesc în persoana lui Matan sau Matat, care a avut doi fii: Iacov şi Ili. Deoarece ultimul a murit fără copii, Iacov s-a căsătorit cu văduva sa şi l-a avut ca fiu pe Iosif, bărbatul Mariei.

Deci, Iosif l-a avut ca tată după fire pe Iacov, şi ca tată după lege pe Ili. El descindea pe linie naturală din David prin Iacov, adevăratul său tată, şi pe linie legală prin Ili, tatăl său după lege, adică cel care-l reprezenta potrivit legii.

Prin dubla sa descendenţă, Iosif era fiul lui David, şi Iisus Hristos, fiind socotit fiul său, era, potrivit legii ca şi firii, fiul lui David.

Putem adăuga că, la evrei, căsătoriile se făceau în general între membrii aceleiaşi seminţii, Maria fiind, ca şi Iosif, din seminţia lui David; şi că, şi din acest punct de vedere, Iisus Hristos, în firea Sa omenească, se trăgea din David.

Se ştie că au existat registre genealogice în toate seminţiile evreieşti până la căderea Ierusalimului (Josephus, Cont. Appion., I, § 21 şi urm.). La acest popor, tabelele genealogice erau însăşi baza organizării sociale şi a proprietăţii.

Seminţia lui David exista încă în secolul al III-lea al erei creştine. Iuliu Africanul a întrebat rudele lui Hristos despre cele două genealogii evanghelice, şi acestea le-au explicat cu ajutorul celor două descendenţe, după fire şi după lege, aşa cum am făcut noi mai sus (Eusebiu, Hist. Eccl., I, § 7; III, § 20).

Nu va fi de prisos să redăm aici cele două genealogii, însoţindu-le de note, pentru a răspunde la principalele probleme ridicate împotriva lor de critica anti-creştină.

Genealogia după Sfântul Evanghelist Matei

Prima parte a genealogiei corespunde întru totul Vechiului Testament (Facerea 21, 3; 25, 26; 29, 35; 38, 29; Rut 4, 18-22; I Paralipomene 2).

a). Naason a fost unul din cenzorii poporului lui Israil în vremea lui Moise. Fiul său, Salmon, s-a căsătorit cu Raav, cea care a salvat iscoadele lui Isus Navi în Ierihon. Între Naason şi David nu sunt decât 4 generaţii în 4 secole. Criticii au considerat acest lucru imposibil. Deci, este o minune să vedem 4 centenari într-o familie ?

b). Din genealogie lipsesc aici 3 nume, care sunt ale celor 3 împăraţi ai lui Iuda: Ohozia, Ioas, Amasia.

c). Ozia este acelaşi cu Azaria (a se compara I Paralipomene 3, 11-12 şi II Paralipomene 26, 1). Prin urmare, Ozia nu a fost zămislit direct de Ioram, ci de Amasia, strănepotul lui Ioram. Dacă lipsa celor trei nume pe care noi am semnalat-o s-ar datora Sfântului Matei, ceea ce noi nu credem, el ar fi putut să utilizeze expresia a zămisli, fiindcă este obişnuit, în Sfânta Scriptură, ca fiecare împărat al lui Iuda să fie numit fiu al lui David. Cuvântul zămislit exprimă aceeaşi idee. Dar noi credem că această lipsă nu trebuie atribuită sfântului evanghelist însuşi, ci copiştilor.

Noi considerăm că versetul 17 – unde se împarte genealogia în 3 părţi, a câte 14 nume – reprezenta o notă de text, care a fost introdusă în text prin neatenţia copiştilor. Versetul 18 este continuarea firească a versetului 16, iar versetul 17 este o intercalare. Trebuie să observăm că în această intercalare se numără 14 nume pentru a doua serie până la Iehonia, deşi în text nu sunt decât 13. Acest lucru dovedeşte că cel care a copiat avea înaintea ochilor o listă pe care se afla numele lui Ioachim, ultimul împărat al lui Iuda, şi din care lipseau celelalte 3 nume. Ni se pare foarte simplu să observăm că versetul 17 nu reprezintă decât un comentariu de copist. Criticii au preferat să adune obiecţii peste obiecţii contra Sfântului Matei care, după ei, nu ar fi ştiut să numere până la 14. Noi credem că Sfântul Matei cunoştea suficient de bine Vechiul Testament pentru a nu-i uita nici pe cei 3 împăraţi care sunt menţionaţi între Ioram şi Ozia, nici pe Ioachim, urmaşul lui Iosia. De asemenea, credem că un vameş, aşa cum era el, nu număra 14 în loc de 13 sau 16.

d). În acest loc, unele manuscrise dau numele lui Ioachim, ultimul împărat al lui Iuda înainte de robia babiloniană (IV Împăraţi 23, 34; II Paralipomene 36, 4).

Genealogia după Sfântul Evanghelist Luca

e). Natan era, ca şi Solomon, fiul lui David. Iisus Hristos era fiul lui David prin aceste două ramuri ale aceleiaşi seminţii.

f). Cele două ramuri se reunesc în persoana lui Salatiil. După Sfântul Luca, el era fiul lui Niri; după Sfântul Matei, era al lui Iehonia. S-a considerat că aici există o contradicţie. Nu este nici o contradicţie, deoarece Iehonia ar fi putut să se însoare cu văduva lui Niri, ruda sa, care murise fără a avea copii. În acest caz, Salatiil a fost fiul său, după fire, şi el era fiul după lege al lui Niri, căci fiii unei văduve recăsătorite erau socotiţi fiii primului soţ mort fără copii.

g). Zorovavel nu a fost fiul după fire al lui Salatiil, ci al lui Fadais (I Paralipomene 3, 18-19).

El este socotit fiul lui Salatiil, pentru că ultimul a murit fără copii, iar văduva sa, supunându-se legii, s-a căsătorit cu fratele lui, Fadais, şi l-a avut pe Zorovavel, care astfel a fost după lege fiul lui Salatiil.

h). S-a obiectat că Risa nu este menţionat printre fiii lui Zorovavel (I Paralipomene 3, 19-20). Am putea să-i întrebăm pe critici dacă sunt siguri că toţi fiii lui Zorovavel, fără excepţie, au fost menţionaţi în locul indicat; dacă sunt siguri că Risa nu ar putea fi al doilea nume al unuia dintre cei pomeniţi; am văzut mai sus că împăratul Ozia era acelaşi cu Azaria. Risa nu ar putea fi unul dintre fiii lui Zorovavel, menţionat sub alt nume în I Paralipomene ?

i). Cele două ramuri se reunesc în persoana lui Matat, care este numit Matan în genealogia după Sfântul Matei. Eleazar s-a căsătorit cu văduva rudei sale Levi, mort fără copii; aşa cum Iehonia s-a căsătorit cu văduva lui Niri; astfel, Matat, fiul lui Eleazar, a fost recunoscut ca fiul după lege al lui Levi. În scopul de a găsi contradicţii între cele două genealogii, criticii au pretins că era imposibil ca, într-o perioadă de 10 secole, doi oameni, Iehonia şi Eleazar, să se căsătorească cu văduvele unor rude moarte fără copii, deşi aceste căsătorii, obligatorii pentru fraţi, erau favorizate între rude prin lege. Ei găsesc atât de uşor imposibilităţi în lucrurile cele mai comune, doar pentru a ataca Evanghelia.

Aceiaşi critici, care au considerat că nu există suficiente generaţii în genealogia Sfântului Matei, cred că sunt prea multe în cea a Sfântului Luca. Se poate vedea însă, în viaţa de fiecare zi, că într-o ramură a unei familii se trăieşte mult, în timp ce în alta se moare de tânăr. Criticii respectivi nu vor ca lucrurile să fi stat astfel în seminţia lui David.

j). Matat l-a avut ca fiu pe Ili, după Sfântul Luca, şi pe Iacov, după Sfântul Matei; Matat a avut doi fii, pe Iacov şi pe Ili; deoarece ultimul a murit fără copii, Iacov s-a căsătorit cu văduva lui, potrivit legii, şi a avut un fiu, pe Iosif, care l-a avut astfel pe Iacov ca tată după fire şi pe Ili ca tată după lege. Rudele lui Hristos i-au atras atenţia lui Iulius Africanul că, în genealogia sa, Sfântul Luca nu a folosit cuvântul a zămisli asemenea Sfântului Matei, deoarece el nu a dat descendenţa după fire, ci pe cea după lege.

Din acest studiu comparativ al celor două genealogii, noi conchidem pe drept că între ele nu există nici o contradicţie şi că obiecţiile criticii anti-creştine nu se bazează decât pe detalii minore, care se explică cu uşurinţă prin inadvertenţele copiştilor.

Iisus Hristos nu se trăgea din David, cel puţin nu pe linie bărbătească, pentru că El nu a avut un om drept tată, după firea Sa omenească. Dar aşa cum spune Sfântul Evanghelist Luca, El era socotit fiul lui Iosif, bărbatul mamei Sale; deci Iosif trebuia să se tragă din David, pentru ca Iisus Hristos să fie considerat – omeneşte – urmaşul lui David. Cele două genealogii demonstrează că Iosif se trăgea din acest împărat, în linie directă prin Solomon şi în linie colaterală şi după lege prin Natan. Ca urmare, Iisus Hristos apărea, în mod incontestabil, în faţa oamenilor ca urmaş al lui David.

26. În Orient, cei care se ocupau îndeosebi de ştiinţă şi filozofie erau numiţi magi. Era cunoscută în Orient proorocia lui Valaam care spusese: ,,Ştiind ştiinţa celui înalt (...), răsări-va o stea din Iacov, şi se va scula un om din Israil, şi va zdrobi pe domnii lui Moav, şi va prăda pe toţi feciorii lui Sit” (Numerii 24, 16-17). Vechii iudei, Ionatan şi Onkelos, vorbeau de o stea adevărată în proorocia lui Valaam. Magii au venit de pe malurile Eufratului sau din Arabia ? Această întrebare i-a preocupat mult pe învăţaţi. Sfântul Iustin, originar din Palestina şi atât de apropiat de apostoli, spune că magii veneau din Arabia (Iustin, Dial. cum Triph. Jud., § 175). Steaua care le-a apărut magilor nu era deloc un astru obişnuit, ci un semn care putea să apară şi să dispară şi să stea deasupra unui loc.

27. Την οικιαν spune Sfântul Evanghelist Matei; Iisus Hristos nu mai era în staul (εν τη φατνη) când au venit magii să I Se închine. Unii critici au pretins că închinarea magilor a fost aceeaşi cu închinarea păstorilor. Scopul lor era de a găsi o contradicţie între Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. Este clar că cele două evenimente sunt distincte. Însă, doi istorici nu se contrazic, când unul dintre ei povesteşte un fapt şi celălalt relatează un altul. Alăturând cele două fapte avem o istorisire completă. Sfântul Luca spune că închinarea păstorilor a avut loc în aceeaşi noapte în care S-a născut Iisus Hristos, iar Sfântul Matei plasează închinarea magilor după un anumit timp de la naştere: Του δε Іησου γεννηθεντος. Sfântul Luca nu a amintit de închinarea magilor, fiindcă avea ca regulă să nu relateze nimic decât după mărturiile oamenilor apostolici cu care a putut vorbi personal şi fiindcă el nu aflase nimic despre acest subiect.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 54/ianuarie-februarie 2010