Apariţiile Maicii Domnului: intervenţie dumnezeiască sau înşelare ? (XII)

de Miriam Lambouras

Vizionarii

Cât de convingători sunt vizionarii înşişi, care cred cu toţii că au văzut-o pe Maica Domnului ? Ceea ce ar părea să fie o lipsă extraordinară de precauţie duhovnicească – care are ca rezultat acceptarea fără nici un fel de întrebări a viziunilor lor ca fiind cu adevărat binecuvântata Fecioară – este un motiv real de îngrijorare. Să ne amintim cuvintele unuia dintre vizionarii de la Medjugorje: ,,Cine altcineva ar putea fi ? Era evident !”

Zeitoun se detaşează de celelalte apariţii deoarece, aşa cum am menţionat anterior, apariţia a fost văzută vreme de 3 ani de membrii de rang înalt ai clerului copt, catolici, protestanţi, musulmani, evrei şi atei. Dacă nu ar fi fost asemănarea izbitoare dintre descrierile fenomenelor solare de la Zeitoun şi descrierile timpurii ale OZN-urilor, aş fi socotit acest grup de mărturii solid şi impresionant, deşi ar fi fost încă dificil de înţeles de ce Fecioara s-ar arăta în acest mod public tuturor fără excepţie, când Hristos Însuşi nu S-a folosit niciodată de posibilitatea de a-i convinge pe cei necredincioşi arătându-Se deasupra Ierusalimului, unde El ar fi putut fi văzut de Pilat, Irod, Caiafa şi tot poporul, ca dovadă a Învierii Sale.

Catherine Laboure, care a văzut Medalia minunată, era o iubitoare de vedenii, şi a pornit pe calea neînţeleaptă (în opinia ortodoxă, extrem de periculoasă) a căutării mai multor vedenii. Ştiind că demonii ne pot înşela, pustnicii au respins întotdeauna viziunile, spunând că sunt nevrednici să vadă îngeri. Rugăciunea Medaliei minunate s-a dovedit a fi materialul de propagandă excelent pentru dogma imaculatei concepţii, iar Catherine a murit ştiind că milioane de medalii au fost împărţite pretutindeni în lume. Identitatea ei, care se presupunea că va fi păstrată secretă, a fost cumva descoperită, şi ea a fost canonizată de Biserica Romană.

Relicvele lui Catherine Laboure din Capela Medaliei minunate din Paris. În tradiţia catolică, relicvele reprezintă o reconstrucţie fidelă a trupului celui decedat, cu ajutorul oaselor îmbinate cu ceară şi alte materiale. Acestea nu pot fi socotite nicidecum echivalentul sfintelor moaşte din tradiţia ortodoxă

Maximin şi Melanie de la La Salette par să fi fost o pereche neatrăgătoare pe când erau copii, iar vieţile lor de adulţi nu au fost nici ele prea liniştitoare. Episcopul Doupanloup l-a găsit pe Maximin ,,respingător sub toate aspectele”, iar preotul din Ars, care a stat de vorbă cu el de asemenea, a spus: ,,Dacă ceea ce-mi spune acest copil este adevărat, nimeni nu poate crede în această apariţie”. Cu toate acestea, glasul entuziasmului popular a triumfat şi concluzia oficială a fost în favoarea apariţiei.

Bernadette vine de pe ţărmul opus ca reconfortant de normală, cu bogăţia de agerime şi simţ practic a ţăranului simplu. După ce a intrat în mânăstire, ea nu a mai avut alte viziuni şi nu a făcut nimic pentru a atrage atenţia asupra sa sau pentru a-şi construi faima pe care avea să o dobândească. Ea şi-a îndurat bolile fizice cu curaj şi le-a purtat cu demnitate. În mod evident, ea a socotit că nu a vrut nicicând să facă nimic rău în viaţa ei şi, de asemenea, a crezut că nu a auzit nicicând (mai înainte) cuvintele ,,imaculata concepţie”.

Ultima afirmaţie este aproape imposibil de acceptat fiindcă oamenii din Pirinei prăznuiau sărbătoarea imaculatei concepţii ca sfântă zi de obligaţie de 150 de ani când Bernadette a avut viziunea, adică, de la decretul Papei Clement al XI-lea din 1708 încoace (Papa Pius al IX-lea doar a definit dogma şi a impus-o ca articol de credinţă). În timpul copilăriei ei catolice într-o cultură catolică, Bernadette ar fi trebuit să fie dusă la biserică pe 8 decembrie, tot aşa cum ar fi trebuit să meargă de Crăciun, Paşti şi Adormirea Maicii Domnului. După definirea dogmei în 1854 şi legat de populara Medalie minunată, cu rugăciunea ei către ,,Maria, cea zămislită fără de păcat”, trebuie să se fi făcut referiri la imaculata concepţie de nenumărate ori în auzul ei.

Potrivit surorii Lucia care a supravieţuit, micii vizionari de la Fatima erau modele de virtute, cu un soi înspăimântător de nefiresc de evlavie. Ei purtau funii în jurul mijlocului lor, direct pe piele, până când Doamna lor i-a asigurat că Dumnezeu nu a vrut ca ei să doarmă cu funiile pe ei, ci doar să le poarte în timpul zilei. Ei se mortificau în orice fel posibil, uneori refuzând să mănânce şi să bea, şi în mod deliberat biciuindu-se ei înşişi cu urzici, şi ei făceau un sacrificiu din absolut orice, spunând de fiecare dată cuvintele pe care Doamna îi învăţase: ,,O, Iisuse, fac pentru dragostea  Ta, pentru convertirea păcătoşilor, şi spre  compensaţie pentru păcatele săvârşite împotriva imaculatei inimi a Mariei”. Cei doi vizionari mai mici de vârstă au murit în copilărie; Lucia a continuat să aibă viziuni şi revelaţii ca monahie.

Marlette Beco, o fată belgiană, a fost vizitată de 8 ori în 1933 de o apariţie care era neobişnuit de asemănătoare cu Doamna de Lourdes, care a cerut în acelaşi chip ridicarea unei capele, a dat naştere unui izvor şi a încredinţat copilului un secret. Marie avea 11 ani, era la o vârstă preadolescentă emotivă, şi era adesea mişcată până la lacrimi din pricina apariţiilor, strigând în timpul câtorva vedenii şi ,,plângând incontrolabil la neapariţia Doamnei ei” în serile în care nu se întâmpla nimic, simţindu-se rău şi obosită şi leşinând, cu toate că medicul afirma că nu era nimic fizic în neregulă cu ea.

La finalul ultimei apariţii, la plecarea ,,Fecioarei săracilor”, fata ,,s-a aruncat pe pământul ud unde zăcea pe o grămadă denivelată, sughiţând şi plângând în hohote, în timp ce încerca să-şi spună rugăciunile”. Autorităţile ecleziastice au admis că Marlette Beco a văzut-o pe binecuvântata Fecioară, iar Banneux a devenit un centru de pelerinaj cu terenul de tip paradă curent pentru binecuvântarea celor bolnavi, un spital şi o zonă de turism. O societate din Banneux organizează pelerinaje şi propagă informaţii.

Tinerii din Medjugorje au fost descrişi ca trăind într-o lume spirituală exaltată, pilde luminoase care duc ,,vieţi exemplare de rugăciune, post, detaşare de răul vârstei lor şi persoane manifestând o adevărată dragoste faţă de Biserică şi papă”. Ei au fost numiţi de asemenea ,,mici mincinoşi”, ,,pioni ignoranţi într-un joc pe care nu-l înţeleg”, cu ,,ego-uri infatuate” şi purtându-se ca nişte ,,roboţi domesticiţi”. Unul dintre vizionari, Mirjana, nu mai vede apariţiile, dar aude în schimb o voce interioară. Alte două fete (nu dintre vizionari), Jelena şi Marijana, iniţial sub îndrumarea părintelui Tomislav Vlasic – liderul carismatic care a fost povăţuitorul duhovnicesc al vizionarilor – aud de asemenea o voce lăuntrică, despre care ele cred că este a Fecioarei, dându-le mesaje personale, mesaje pentru grupul de rugăciune local, parohie şi lume. Au fost distribuite gratuit peste un milion de copii ale cărţilor aceluiaşi părinte Vlasic, care conţin meditaţii pe marginea mesajelor şi cuprind ,,formule de consacrare sfintei inimi a lui Iisus şi imaculatei inimi a Mariei, dictate de Doamna noastră Jelenei”. Şi alţi preoţi asociaţi cu Medjugorje şi mişcarea carismatică primesc ,,expresii lăuntrice”, despre care se spune că sunt o conştientizare interioară explicită a unui mesaj, diferită de orice formă umană de comunicare.

Nimeni nu trebuie să-şi facă griji că cineva ar putea ezita să accepte apariţiile din cauza îndoielilor cu privire la vizionari, Roma are răspunsul. O categorie specială de favoruri divine pentru a-i acoperi pe vizionarii nesatisfăcători – ,,gratiae gratis datae” – favoruri oferite de Dumnezeu fără nici o legătură cu starea duhovnicească a vizionarului.

Maica Domnului sau zeiţa ?

(A se vedea şi episoadele IV şi V ale acestui serial, în care autoarea detaliază subiectul)

Cine este această doamnă care s-a arătat de mii de ori şi este aclamată de milioane de oameni ? Este ea Maica Domnului, pe care o cunoaştem în sânul Ortodoxiei din Scripturi şi din slujbele şi învăţăturile Bisericii ? Este aproape ca şi cum cultul apariţiei mariane are o viaţă şi un etos proprii, aproape ca şi cum ar fi o religie separată – creştinismul acoperit de venerarea zeiţei şi spiritism. Fecioara, nu Hristos, este figura centrală. Cerul vorbeşte prin ea, nu prin El. În ciuda învăţăturii oficiale a Romei, care încă exclude posibilitatea aşezării Mariei pe aceeaşi treaptă cu Fiul ei, ea este predominantă. Geoffrey Ashe pare să fi pus degetul pe rană când spune că ,,vitalitatea propriei Biserici a lui Hristos (Biserica Romano-Catolică !) a dat impresia adesea că depinde mai degrabă de ea decât de El”.

Ideea mea de Fecioară autonomă, acţionând în dreptul ei, a fost confirmată de părintele Michael O’Carroll, care spune că Dumnezeu a ales să-i încredinţeze binecuvântatei Fecioare Maria misiunea Sa de milostivire şi reînnoire. Vorbind despre Medjugorje, el spune: ,,Nu Dumnezeu Tatăl, nici Dumnezeu Fiul întrupat, nici Dumnezeu Sfântul Duh nu a luat iniţiativa la Medjugorje. A fost Doamna noastră”. El merge mai departe în a spune că principala trăsătură a sanctuarului de la Medjugorje este manifestarea ,,rolului dat Doamnei noastre, dominant, permanent, cu totul suficient”.

El caută să-i liniştească pe cei care simt că Dumnezeu a fost înlocuit la Medjugorje, vorbind despre ,,amintirea repetată a Sfântului Duh” de către Gospa. În cele 203 mesaje pe care le-am citit, Sfântul Duh a fost pomenit doar de 6 ori, de 2 ori într-un mod care-L făcea doar un martor pentru Gospa: ,,Vă invit, dragi copii, să vă rugaţi pentru darurile Sfântului Duh de care aveţi nevoie pentru a depune mărturie pentru prezenţa mea şi pentru tot ceea ce vă dau ... Duhul adevărului vă este necesar pentru a transmite mesajele exact aşa cum vi le dau eu vouă”.

,,Liniştirea” părintelui O’Carroll este formulată în termeni care vor suna foarte straniu în urechi ortodoxe. ,,Amintirea repetată a Sfântului Duh este remarcabilă şi concordă cu renaşterea, în ultima vreme, a învăţăturii şi dragostei faţă de El: El a fost întotdeauna parte a crezului creştin, acceptat de credincioşi, cinstit în anumite rugăciuni comune”. El adaugă în mod semnificativ: ,,Dar nu a trecut atât de multă vreme de când a apărut o lucrare duhovnicească despre El cu titlul Uitatul Duh Sfânt, sau de când un mare maestru al vieţii spirituale, Dom Columba Marmion, a putut afirma că pentru unii atitudinea ar fi aceea exprimată într-un text important din Faptele Apostolilor: ’Încă nici de este Duh Sfânt am auzit’ (19, 2)”.

Aceasta a întărit referirea mea anterioară la filioque latin cu retrogradarea sa ulterioară a Sfântului Duh şi rolul considerabil pe care cred că l-a jucat această denaturare a învăţăturii treimice în apariţiile mariane. Necesitatea eternului feminin zace adânc în psihicul uman. Această necesitate este întâlnită în Sfânta Treime, inima Ortodoxiei. Acolo unde învăţătura treimică este dezechilibrată, iar Sfântul Duh este trecut cu vederea, este posibil ca zeiţa să iasă din nou la lumină fie sub forma unui exces marian, fie sub masca gnosticismului, cu revendicarea sa de femei preot şi limbaj inclusiv pentru Dumnezeu (n.r.: a se vedea articolul ,,Martie 2008. Ştiri din lumea catolică, Deschiderea unui nou front de luptă ecumenist: rolul ‘sfinţitor’ al femeii în Biserică”).

Vedem în Noul Testament frumuseţea duhovnicească neasemuită a Maicii Domnului. În smerenia ei luminoasă, ea nu arată nicicând către ea. Mama lui Mesia, vorbeşte despre ea însăşi cu smerenie, ca despre roaba lui Dumnezeu. Lauda pe care i-o aduce ruda ei Elisabeta este de îndată îndreptată către Dumnezeu, care a căutat la smerenia roabei Sale. În Cana Galileei, ea nu-şi permite să dea slugilor propriile porunci, dar le îndeamnă discret să dea ascultare poruncilor Fiului ei. Faptele Apostolilor o lasă pe ea neangajată în nici o iniţiativă particulară, ci aşteptând în rugăciune alături de întregul trup al credincioşilor.

În comparaţie cu ea, doamna tuturor apariţiilor rămâne cu hotărâre în prim-plan, cu luminile rampei fixate permanent pe ea. Ea decretează noi titluri pentru sineşi: imaculata concepţie, Doamna noastră a rozariului, Mama mângâierii, Fecioara săracilor, Regina păcii. Ea cere îndreptare şi mângâiere pentru jignirile aduse ei: ,,Uscaţi lacrimile de pe chipul meu, pe care eu le vărs fiindcă văd ce faceţi voi” (Medjugorje); ,,Priviţi la inima mea, înconjurată de spinii cu care oamenii ingraţi mă împung în fiecare clipă prin blasfemiile şi nerecunoştinţa lor. Sunt atât de multe suflete pe care judecata lui Dumnezeu le osândeşte pentru păcatele săvârşite împotriva mea, pentru care am venit să cer compensaţie: jertfiţi-vă pe voi înşivă pentru acest ţel” (Fatima).

În limbajul zeiţei, Doamna de la Medjugorje ne spune: ,,Sunt neobosită, vă chem chiar atunci când voi sunteţi departe de inima mea. Eu sunt Mama, şi cu toate că simt durere pentru fiecare dintre voi care apucă pe căi greşite, îl iert cu uşurinţă şi mă bucur pentru fiecare fiu care vine către mine”. Ea s-a arătat pe munte cu 5 îngeri în 1986, declarând vizionarilor că ceea ce au trăit a fost ,,asemenea Schimbării la Faţă de pe Muntele Tabor”. Ea va da oamenilor toate darurile de care au nevoie. Ea i-a binecuvântat şi le-a spus să ,,coboare de pe Tabor şi să ducă binecuvântarea altora”. ,,Oriunde merg, Fiul meu este cu mine”, spune ea.

Adevărul este că acolo unde este Dumnezeu-Omul, sunt prezenţi de asemenea, în El, Mama Sa, sfinţii Săi, îngerii Săi şi cei drepţi ai Săi. În El – şi numai în El – noi avem comuniune cu ei şi cerem ajutorul lor. Mama Sa este cu adevărat Mama noastră, a tuturor celor din Biserică, unde ea are cel mai slăvit loc, cel mai apropiat de Hristos, însă ea nu acţionează independent de El. Ea nu este Mama Bisericii, nici mijlocitoarea tuturor darurilor, nici co-răscumpărătoare – aceste ultime două titluri fiind subînţelese pretutindeni în mesajele de la Medjugorje.

,,Desprinsă de chipul vieţuirii ei din Evanghelii şi dezvoltată din plăsmuirile subconştiente ale omului, ea poate deveni orice, de la visul unui sentiment până la a fi întunecată, de nepătruns, neînduplecată, asemănătoare zeiţelor sumbre ale cugetului păgân” (Newbolt, Binecuvântata Fecioară Maria).

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 56/mai-iunie 2010