----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 75 vizitatori și nici un membru online

Iată noua societate plăsmuită ! (V)

Duşmanii creştinismului îşi văd, în sfârşit, ‘idealurile’ împlinite

 
Adevărul sună ca şi cum ar fi ură
în urechile celor care urăsc adevărul
 
 
 
 

Contracepţia a creat o epidemie de singurătate. Mii de oameni mor singuri şi neobservaţi de nimeni

Una dintre consecinţele contracepţiei în masă este singurătatea bătrânilor în unele din cele mai bogate ţări din lume. Aceasta este concluzia lui Mary Eberstadt din excelentul său eseu care comemorează cea de-a 50-a aniversare a promulgării enciclicei Humanae Vitae de către Papa Paul al VI-lea. Articolul ei, ,,Puterea profetică a Humanae Vitae: Confirmând realităţile revoluţiei sexuale”, a apărut în numărul din aprilie 2018 al periodicului catolic erudit First Things.

În articolul ei, Eberstadt enumeră o listă de realităţi care s-au petrecut în lume de la descoperirea contracepţiei hormonale încoace. Acestea includ creşterea numărului de avorturi, care este legată în mod inextricabil de creşterea utilizării contracepţiei; un răspuns ostil protestant treptat împotriva contracepţiei, în057. Iata noua societate plasmuita IV1 1 special în Africa; scăderea bruscă a fericirii în rândul femeilor şi creşterea sadomasochismului în cultura pop; implozia comunităţii anglicane; şi îmbătrânirea lumii occidentale.

 

O carte scrisă de Mary Eberstadt, Adam şi Eva după inventarea pilulei. Paradoxuri ale Revoluţiei sexuale

 

,,Jumătate de veac de revoluţie sexuală, una dintre cele mai urgente ... chestiuni pentru cercetători nu este suprapopularea”, scrie Eberstadt, ,,ci opusul ei, subpopularea”. Isteria ,,suprapopulării” de la sfârşitul anilor ’1960 s-a dovedit a fi o ,,himeră ideologică”, spune ea. Iniţial foarte util pentru cei care vroiau ca Biserica să-şi schimbe învăţătura despre contracepţie, mitul suprapopulării a condus la ceea ce Eberstadt numeşte ,,o epidemie de singurătate”.

,,Această descoperire nu-l va surprinde pe Papa Francisc, care într-un interviu cu La Repubblica din 2013 numea ,,singurătatea celor vârstnici” una dintre cele mai urâte ,,rele” din lumea de astăzi”, scrie ea. ,,După 50 ani de la primirea pilulei – incontestabil, din cauza acceptării pilulei – singurătatea se răspândeşte în ţările prospere din punct de vedere material ale lumii”.

Natalitatea a scăzut pretutindeni în lumea occidentală şi în Japonia. Pilula nu le-a făcut pe femei să aibă 3 copii în loc de 7, ci le-a făcut să aibă unul sau doi copii, sau nici unul. Şi există consecinţe.

Potrivit New York Times, astăzi, 4.000 de japonezi vârstnici mor singuri în fiecare săptămână. În 2017, Grey Lady[1] a relatat că an de an există ştiri din Japonia despre oameni care mor singuri în casele lor. Adeseori morţile lor trec neobservate şi neremarcate săptămâni sau luni de zile, chiria şi plăţile serviciilor publice se scurg tăcut din conturile în bancă ale celui decedat, până când în final vecinii se plâng de un miros urât. Există acum o afacere japoneză a cărei misiune este de a curăţa apartamentele după ce trupurile celor ,,singuri” sunt descoperite în ele.

Morţi neobservate şi o creştere a singurătăţii în general au fost de asemenea prezentate în relatările de ştiri şi studii din ţări europene precum Franţa, Germania, Portugalia şi Suedia. Adeseori se aruncă vina pentru noua singurătate pe divorţ şi ,,destrămarea familiei”. Eberstadt notează cu ironie că cineva poate ,,citi multe ’studii despre singurătate’ fără să întâlnească referiri la copii, o omisiune izbitoare care spune multe despre epoca noastră”.

Cu toate că singurătatea poate lovi pe oricine, cei vârstnici sunt cei mai periclitaţi de ea. În mod evident, în Germania, peste 20% din populaţia cu vârsta peste 70 ani are contacte regulate doar cu o persoană sau cu nici una. Peste 2 milioane de germani cu vârsta peste 80 ani trăiesc singuri.

,,Unul din 4 primeşte o vizită mai puţin de o dată pe lună de la prieteni şi cunoştinţe, şi aproape 1 din 10 nu mai este vizitat de nimeni”, relata Der Spiegel în 2013.

Cotidianul german afirma direct că se aşteaptă să crească singurătatea printre bătrâni: ,,Faptul că tot mai mulţi oameni optează pentru a nu avea copii ameninţă să agraveze izolarea de care au parte de persoanele mai vârstnice. Într-adevăr, lipsa copiilor creşte în mod semnificativ riscul singurătăţii. De asemenea, deoarece oamenii devine mai mobili şi trăiesc mai puţin frecvent în preajma părinţilor lor bătrâni, generaţia mai vârstnică nu se mai poate baza pe copiii lor ca ei să rămână o parte integrală din vieţile lor şi să le poarte de grijă cândva. În consecinţă, riscul singurătăţii printre persoanele vârstnice ar putea creşte în viitor”, spune directorul Centrului de Gerontologie din Germania, Clemens Tesch-Römer.

În Marea Britanie, chestiunea singurătăţii – despre care se spune că afectează 9 milioane de persoane – este atât de gravă, încât guvernul a numit un ministru pentru singurătate. Şi departe de a fi o melancolie blândă, singurătatea are repercusiuni serioase asupra sănătăţii celor vârstnici, inclusiv declin cognitiv.

Eberstadt compara o asemenea ,,sărăcie umană” cu bogăţia materială din aceleaşi societăţi îmbătrânite. Ea a subliniat de asemenea că ceea ce uneşte Japonia şi ţările europene din punct de vedere cultural este revoluţia sexuală, care a crescut ratele divorţului, a scăzut ratele căsătoriei, şi a diminuat numărul de copii.

 

 

Păgânismul îşi face reapariţia în occident. Este chiar la uşa de alături

Recent, Huffington Post a publicat un interviu cu Malcolm Brenner, care a avut relaţii sexuale cu un delfin. El şi-a apărat bestialitatea, spunând: ,,Şi sper că într-un viitor mai luminat, zoofilia nu va fi privită ca fiind mai controversată sau vătămătoare decât este astăzi sexul între persoane din rase diferite”.

Pentru cei care au urmărit decăderea constantă a revoluţiei sexuale într-un abis al comportamentului deviant, nu multe îi surprind. Mulţi au prezis că rezultatele punerii în practică a mantrei ,,dacă te simţi bine, fă-o” din anii ’1960 vor însemna sezon deschis la toate moravurile sexuale creştine. [Cu alte cuvinte, ele pot fi vânate, împuşcate şi în cele din urmă devenite pe cale de dispariţie.] Ei au aşteptat ca aşa-numita libertate a alegerii sexuale să devină atât de absolută, încât până şi pedofilia să fie privită cu aprobare crescândă.

Dar cea mai periculos de puternică ideaţie a revoluţiei sexuale s-a născut în forma transsexualismului, care pledează pentru libertatea de a alege genul, denaturând astfel, înceţoşând sau chiar eradicând distincţia dintre bărbat şi femeie.

Cum au luat o astfel de întorsătură chestiunile privind sexualitatea într-o ţară care odinioară era, şi este încă în multe feluri, o naţiune profund creştină ?

Realitatea este că creştinismul din America a fost supus unui atac necruţător al stângii timp de decenii, care în mod repetat a inclus şi a promovat puterea statului când el se implică în a încuraja voinţa umană fără restricţii, în mod special în probleme sexuale. Stângiştii radicali îi văd pe creştinii practicanţi, ale căror moravuri sunt contrare noului barbarism, ca pe o piedică nedorită pentru o ideologie care promovează doctrinele care susţin că alegerile expresiei sexuale şi alegerile genului sunt drepturi absolute.

Opoziţia stângii faţă de creştini a atins o asemenea intensitate încât, din cauza influenţei mişcării transsexuale, statul a intervenit recent pentru a lua un copil de la părinţii săi. Potrivit Washington Times, un judecător din districtul Hamilton, Ohio, a luat adolescenta ,,de la părinţii săi deoarece ei au refuzat să-i permită copilului de 17 ani să urmeze tratamente hormonale ca parte a unei tranziţii femeie-către-bărbat. Părinţii au obiectat faţă de procedurile de tranziţie din cauza convingerilor lor religioase şi au refuzat să-şi numească fiica pe numele ei ales, bărbătesc, arată consemnările tribunalului”.

Cum reacţionează creştinii ? Din nefericire, nu cu îndeajuns de multă indignare.

În majoritatea cazurilor, creştinii văd atacurile asupra fraţilor lor în termeni de dispute irepetabile – un părinte sau doi aici; un caligraf acolo; un brutar dincolo. În general vorbind, creştinii doar privesc cum indivizi ale căror conştiinţe nu le-ar permite colaborarea cu păgânismul radical sunt daţi în judecată şi siliţi să-şi închidă afacerea; cum slujbele lor sunt pierdute, copiii lor luaţi de la ei, cum serviciile de adopţie şi consiliere sunt anihilate deoarece ei nu sunt consideraţi îndeajuns de ,,inclusivi” sau [sunt acuzaţi] că promovează ,,ura”; copiii lor sunt daţi afară de la şcoală fiindcă ei nu vor sărutainelul păgânspunând că genul este o alegere. Mulţi creştini se simt în siguranţă atâta vreme cât ei pot asista la slujbele bisericeşti care nu sunt întrerupte de echipele SWAT care năvălesc înăuntru pentru a aresta enoriaşii.

Pe scurt, contururile mai largi ale bătăliei împotriva creştinilor şi moravurilor creştine adeseori nu se văd clar. Dar aşa cum a sesizat profetic Hilaire Belloc cu decenii în urmă, ceea ce a numit ,,noul păgânism” nu este limitat la atacuri izolate împotriva indivizilor care se întâmplă să fie creştini. Atacurile sunt îndreptate împotriva creştinismului însuşi. Speranţa stângii este de a extermina Calea întru totul pentru ca religia lor păgână să predomine pretutindeni în societatea americană.

Belloc scria: ,,Noul păgânism este în curs de construire a unei societăţi proprii, în care vor fi evidente două caracteristici necunoscute în ceea ce obişnuia să fie creştinătatea. Aceste două caracteristici au apărut deja şi se vor răspândi fiecare în propria sferă, una în sfera legii – adică, a adoptării de legi coercitive, cealaltă în sfera statutului – adică, în organizarea societăţii ... În prima sferă [de activitate], aceea a legii categorice, noul păgânism a început deja să producă şi nu poate decât să producă tot mai mult o cantitate mare de legislaţie restrictivă”.

Noul păgânism utilizează puterile statului, îndeosebi legea şi tribunalele, pentru a schimba temeliile unui occident creştinat şi a promova păgânismul, chiar barbarismul, ca bază a societăţii occidentale. Apoi barbarismul caută să folosească statul pentru a dobândi o ordine de fier şi tiranică, începând cu zdrobirea disidenţilor precum creştinii, care cred că ei trebuie să se supună mai degrabă lui Dumnezeu decât statului.

Primele etape ale încurajării noii societăţi păgâne sunt obţinute printr-o harababură de restricţii împotriva creştinilor. Promovarea voinţei umane nerestricţionate, îndeosebi în ce priveşte comportamentul sexual şi auto-definirea promulgată de mişcarea transsexuală, înseamnă în mod inevitabil că creştinii care protestează trebuie să fie complet împiedicaţi de reglementări şi restricţii multiple. Astfel de restricţii includ un efort de a-i exclude pe creştini de la a deţine funcţii publice şi a-i priva tot mai mult de libertatea de exprimare. Atacul lui Joy Behar împotriva vice-preşedintelui Mike Pence, în care ea l-a respins ca ,,bolnav mintal” pentru că el s-a rugat lui Iisus şi astfel el nu era potrivit pentru funcţie, este doar unul din numeroasele atacuri. Implicaţia mai largă este că toţi creştinii devotaţi sunt în mod inerent persoane dezechilibrate, iraţionale şi prin urmare ar trebui să li se refuze funcţia.

Pentru noii păgâni, vocea lăuntrică care spune unei persoane care nu se crede pe de-a întregul om[2] că el este în realitate o vulpe este absolut raţională. Alegerea sa de a fi altă specie trebuie să fie ratificată de întreaga societate. Dar creştinii care cred că Decalogul este o expresie a legilor mai înalte ale lui Dumnezeu sunt iraţionali şi trebuie înlăturaţi din orice funcţie însemnată în societate.

Desigur, persecuţia creştinilor nu este nimic nou; deşi ea a fost relativ înfrânată în America până în ultimele decenii.

Dovezi ale persecuţiei abundă atât în trecut, cât şi în prezent. În timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei, revocarea Edictului din Nantes, care oferea întrucâtva protecţie minorităţii hughenote, însemna că protestanţii erau lipsiţi de orice fel de drepturi. Cel care impunea legea regelui Soare, cardinalul Richelieu, a reuşit să zdrobească orice putere politică deţinută de hughenoţi interzicându-le să deţină funcţii publice şi decretând ca copiii să le fie luaţi din case pentru a fi instruiţi în dogmele credinţei catolice, care trebuia să fie incontestabilă.

Într-un mod asemănător, părinţii creştini din America, protestanţi şi catolici deopotrivă – dintre care cei mai mulţi nu au alternative disponibile şi uşor accesibile –, descoperă că copiii lor au fost instruiţi cu forţa în dogmele noului păgânism în şcolile publice. Doctrinele noului păgânism, incluzând multiculturalismul politeist, relativismul moral, şi corectitudinea politică exclud învăţarea principiilor creştine.

Multe dintre victoriile împotriva creştinilor au fost dobândite deoarece creştinii înşişi au preluat interpretarea falsă a stângii a primului amendament, care deşi garantează libertatea religioasă în sensul ei cel mai deplin, a fost denaturată de stânga pentru a însemna că creştinii nu au nici un loc în domeniul public şi că ritualurile credinţei lor trebuie să fie închise între zidurile Bisericii.

Rezultatul este că mulţi creştini au acceptat şi chiar au promovat ideea că creştinii nu ar trebui să se implice în politică şi într-adevăr în cultura mai largă. În general vorbind, ei au agravat situaţia acceptând politicile persecutorii îndreptate împotriva lor, acceptând să fie creştini doar în spatele uşilor închise ale bisericilor lor, caselor lor şi subculturilor lor bisericeşti strâmte.

Lipsa de opoziţie a însemnat că noul păgânism a reuşit să creeze o reţea de reglementări sufocante care afectează orice zonă a vieţii creştine. Precum a spus Belloc, atacul violent reglementator înseamnă că fiecare sferă a vieţii va fi afectată. Aşa cum Gulliver a fost împiedicat să se ridice, creştinii sunt tot mai mult înlănţuiţi de o ,,reţea [juridică] care se răspândeşte şi constrânge pe cei vizaţi la o silire de care nu pot scăpa”.

Belloc indică cu precizie problema ca rezidând în ,,acei oameni ai timpurilor noi care vor face din religie un lucru individual [şi nici un catolic nu poate scăpa de calitatea colectivă a religiei], spunându-ne că obiectul său fiind sfinţenia personală şi mântuirea sufletului individual, poate să nu aibă nici o legătură cu politica. Dimpotrivă, legătura religiei cu politica este inevitabilă”.

El adaugă că dogma creştină are întotdeauna implicaţii mai largi pentru întreaga societate. Diferenţa în dogmă se află la rădăcina tuturor diferenţelor politice şi sociale; prin urmare, lupta pentru sau împotriva adevăratei învăţături este cea mai vitală dintre lupte”.

Noul păgânism, care în forma sa cea mai actuală a transsexualismului este atât anti-creştin, cât şi anti-ştiinţă – şi astfel anti-occidental, este profund angajat în utilizarea puterii statului pentru a reprima opoziţia, creştină sau de alt fel, aşa cum a fost arătat recent în cazul unei feministe britanice care a fost interogată de poliţie din cauză că postările ei de pe Tweeter care puneau la îndoială castrarea unui băiat de 16 ani au fost considerate prejudicioase pentru transsexualism. [Persoana se referea la cazul unui băiat care vroia să devină fată şi pentru aceasta vroia să-şi facă operaţie de schimbare de sex. Ea a numit această operaţie o ‘castrare’, termen care i-a supărat pe activiştii LGBT.] Toţi disidenţii, nu numai creştinii, ar trebui să fie îngroziţi de o asemenea utilizare brută a puterii statului pentru a suprima vederile opuse.

Noul păgânism este nevoit să creadă că Americii i-ar fi mai bine dacă ar scăpa de creştini. Presărat cu superstiţii de preştiinţă aparţinând mai bine barbarismului păgân, noul păgânism este absolut hotărât împotriva oricăror constrângeri. Însă creştinii ştiu că voinţa umană este capabilă de mult rău, mai cu seamă atunci când nu acceptă nici un frâu. Ei ştiu că voinţa umană trebuie să fie înfrânată prin supunere faţă de o lege mai înaltă decât statul. Ei ştiu că noul păgânism este groaznic de regresiv şi în mod inevitabil asupritor, aşa cum sunt toate ideologiile care permit ascendenţa absolută a voinţei umane, fie că este voinţa unei clase de elită, fie a indivizilor. Decăderea inevitabilă a revoluţiei sexuale în bestialitate, pedofilie şi mutilarea trupului omenesc pentru a crea un facsimil al sexului opus este revelatoare a unei religii cu adevărat barbare.

Biserica Creştină trebuie să răspundă cu vigoare sau să se scufunde în păgânismul însuşi, aşa cum se întâmplă deja în unele Biserici majore care creează liturghii pentru a binecuvânta mutilarea trupului ca fiind transformatoare spiritual şi ca o cale de a atinge auto-mântuirea. Biserica trebuie să respingă noul barbarism şi asaltul său tiranic asupra creştinismului sau se va găsi pe sine copleşită de închinătorii avizi ai noilor zei. Fiindcă atunci când Dumnezeul creştinismului este respins, noi şi mult mai răi zei apar pentru a cere omului să li se închine.

Aşa cum conchidea Belloc însuşi: ,,Oamenii nu trăiesc mult timp fără zei; dar atunci când zeii noului păgânism vin, ei nu vor fi doar nesatisfăcători, aşa cum erau zeii Greciei, nici doar falşi; ei vor fi răi. Cineva ar putea exprima aceasta într-o frază, şi să spună că noul păgânism, prosteşte aşteptând satisfacţie, va cădea, înainte de a şti unde se află, în satanism”.

 

 

De ce ascensiunea islamismului i-a determinat pe atei să îndemne occidentul să nu abandoneze creştinismul

Pe 21 martie, ateul grozav de supărat Richard Dawkins făcea referire pe Tweeter la o ştire publicată în Guardian cu o reacţie care m-a făcut să am şi eu o reacţie de uluire după o ezitare iniţială: ,,Înainte de a ne bucura de chinurile de moarte ale religiei creştine relativ benignă, haideţi să nu uităm versul ameninţător al lui Hilaire Belloc: ’Întotdeauna păstrează un ochi pe infirmieră, de teamă să nu descoperi ceva mai rău’”.

Guardian nota că creştinismul din Marea Britanie se prăbuşea cu totul: mai mult de jumătate din britanici nu se mai roagă sau nu mai participă la slujbe religioase, şi un procent cutremurător de 70% dintre cei cu vârste cuprinse între057. Iata noua societate plasmuita IV1 2 16-29 ani nu subscriu la nici o religie identificabilă.

 

,,Din câte ştiu eu, nu există creştini care să arunce în aer clădiri. Nu am cunoştinţă de nici un sinucigaş cu bombă creştin. Nu am cunoştinţă de nici o denominaţiune creştină importantă care crede că pedeapsa pentru apostazie este moartea. Am sentimente amestecate cu privire la declinul creştinismului, în măsura în care creştinismul ar putea fi un zid împotriva a ceva mai rău”

- Richard Dawkins

 

Dawkins pare să-şi fi schimbat întrucâtva starea de spirit. La urma urmei, acesta este acelaşi om [cu cel] care susţinea altădată că statul trebuia să protejeze copiii de părinţii religioşi care ,,îi îndoctrinau”, respingând în mod esenţial conceptul fundamental al drepturilor părinteşti ca un nonsens foarte mare. În opinia lui Dawkins, ateii luminaţi care conduc statul erau mult mai bine utilaţi decât propriii părinţi pentru a decide ce era cel mai bine pentru copii.

Nostalgia bruscă a lui Dawkins pentru creştinism nu este un element singular în aceste zile. Tot mai mult, ateii realizează că alegerea cu care se confruntă cele mai multe naţiuni occidentale nu este alegerea dintre secularismul iluminismului şi tradiţiile iudeo-creştine ale creştinătăţii. Mai degrabă, deoarece creştinismul se prăbuşeşte, locul gol este umplut cu tradiţiile religioase ale migranţilor, imigranţilor şi refugiaţilor al căror număr creşte.

În cele mai multe ţări, aceste tradiţii religioase aparţin islamismului. Pe măsură ce ciocnirile dintre culturi cresc în Europa, Dawkins a trecut de la a se referi la creştinism ca la un lucru de care copiii trebuie protejaţi la ceva ,,benign”. Precum relata LifeSiteNews, el chiar a apărat creştinismul: ,,Din câte ştiu eu, nu există creştini care să arunce în aer clădiri. Nu am cunoştinţă de nici un sinucigaş cu bombă creştin. Nu am cunoştinţă de nici o denominaţiune creştină importantă care crede că pedeapsa pentru apostazie este moartea”.

Aceasta este o idee pe care Bill Maher, un ateu de la postul HBO care a făcut un întreg documentar în care a batjocorit creştinismul, pe care a susţinut-o adeseori în ultima vreme. El crede că creştinismul este stupid, dar a înţeles că islamismul reprezintă o ameninţare mult mai mare pentru oameni ca el. Maher a fost pus la stâlpul infamiei în mod regulat şi s-a confruntat cu acuzaţii de ,,islamofobie” pentru că a susţinut explicit că creştinismul este, precum spune Dawkins, benign pe când islamismul este o ameninţare pentru occident. A fost straniu să-l urmăresc pe Maher apărând creştinismul la televizor, şi plăcut să văd expresiile întrucâtva uluite de pe feţele celor care-i luau interviu.

O altă atee faimoasă, Ayaan Hirsi Ali, a devenit un critic de lungă durată al islamismului după o copilărie în Somalia unde ea a fost supusă mutilării genitale brutale şi a fugit în Europa când s-a confruntat cu o căsătorie silită. Ea a susţinut că singura soluţie viabilă pentru criza culturală actuală este ca creştinii să înceapă să facă misionarism printre musulmani. Când am menţionat surprinderea mea faţă de propunerea lui Ali într-un interviu cu Mark Steyn, el a057. Iata noua societate plasmuita IV1 3 chicotit şi a răspuns că singurul motiv pentru care am fost luat prin surprindere era că un ateu vorbeşte ca un creştin mai credincios decât arhiepiscopul de Canterbury.

 

,,Corectitudinea politică este o armă utilizată pentru a reduce la tăcere oamenii care spun adevărul”

- Ayaan Hirsi Ali

 

Eminentul filozof britanic Sir Roger Scruton, care s-a alăturat emisiunii mele luna trecută pentru a discuta tradiţionalismul şi prăbuşirea civilizaţiei occidentale s-a luptat de asemenea cu necredinţa sa. Tradiţia iudeo-creştină, mi-a spus el, este o temelie fundamentală, fără ea, noi nu avem o civilizaţie occidentală. El însuşi a fost adus înapoi, pas cu pas, către credinţă, şi chiar îi îndeamnă pe cei tineri să se întoarcă în Biserică.

Dr. Jordan Peterson, care se luptă încă cu credinţa creştină şi nu s-a decis încă dacă să creadă în caracterul istoric al Învierii lui Iisus Hristos, este cu toate acestea ferm în credinţa sa că creştinismul conţine adevăruri fundamentale fără de care cultura noastră nu poate supravieţui.

Douglas Murray, care mi s-a alăturat acum câteva săptămâni în emisiunea mea pentru a vorbi despre magnifica sa carte Moartea bizară a Europei: imigraţie, identitate, islamism, a vorbit de asemenea despre creştinism ca despre un lucru pozitiv şi cu toate că el rămâne un ateu, a hotărât să-şi spună ,,ateu creştin”. În timp ce investighează ceea ce numeşte ,,criza încrederii culturale” în Europa, el a 057. Iata noua societate plasmuita IV1 4realizat de asemenea că probabil ceva din ceea ce s-a abandonat în ultima jumătate de veac a fost important în moduri pe care noi abia acum începem să le înţelegem.

 

,,Rădăcinile noastre se află în creştinism”

- Douglas Murray

 

Se pare că mulţi realizează că atunci când noi am decis să izgonim creştinismul [din societatea noastră], probabil nu am înţeles ce aruncam şi de ce ne proteja. Steyn a remarcat un lucru curios, mulţi atei vorbesc ca nişte creştini mai credincioşi decât creştinii de frunte. În timp ce Bisericile post-creştine îşi cer iertare în gura mare pentru păcatele creştinătăţii, mulţi necredincioşi de vază subliniază valoarea creştinismului şi unii chiar susţin o reconsiderare a credinţei într-o societate care a ales în mare parte să o abandoneze.

Un lucru este cert: când până şi unii atei şi agnostici avertizează că noi abandonăm creştinismul pe riscul nostru, noi ar trebui cu toţii să fim numai ochi şi urechi.

N.r.: Autorul acestui articol, Jonathon Van Maren, este un cunoscut jurnalist care abordează o varietate largă de subiecte pretutindeni în America de Nord, la universităţi, colegii, biserici şi alte instituţii. Printre subiecte se numără avortul, pornografia, Revoluţia sexuală şi eutanasia.

 

 

Eufemismele sunt cele mai bune prietene ale stângii şi cei mai mari duşmani ai adevărului

Există un motiv pentru care activiştii pro-avort şi medicii avorţionişti nu folosesc aproape niciodată cuvântul curent ,,avort”, ci optează pentru termeni mai vagi, mai abstracţi: sănătatea femeilor, libertatea de a alege, drepturi reproductive sau autonomia trupului sunt toate moduri de a evita miezul real al controversei în dezbaterea pe tema avortului. Atâta vreme cât dezbaterea poate rămâne abstractă, activiştii pro-avort pot câştiga prezentând poziţia lor nu ca apărând distrugerea fizică a unei fiinţe umane care se dezvoltă în pântece, ci mai degrabă ca o listă lungă de lucruri pe care toată lumea le iubeşte, precum alegere şi libertate şi sănătate.

Am explicat războiul asupra limbajului într-amănunt în cartea mea A vedea înseamnă a crede: de ce cultura noastră trebuie să se confrunte cu victimele avortului, apărută în 2017, care aruncă o privire asupra a ceea ce se întâmplă când noi deplasăm dezbaterea de la alegere şi în schimb începem să vorbim despre ceea ce este ales. Ca răspuns, unii medici avorţionişti vor să desfiinţeze complet cuvântul ,,avort” şi să înceapă să se refere la procedură ca fiind doar ,,încheierea sarcinii”. Un articol din Jurnalul Medical Britanic pentru Sănătate Sexuală şi Reproductivă de anul trecut descria cum această expresie a fost ,,adoptată recent de un număr de instituţii medicale britanice ca un termen preferat pentru avortul indus”. Şi de ce ? ,,Stigmatizarea continuă a avortului poate juca un rol”.

De fapt, un chestionar citat în articol indica faptul că 28% dintre cei chestionaţi au considerat că termenul ,,avort” este ,,supărător” şi mulţi angajaţi din domeniul sanitar care iau parte la avort au găsit că termenul cauza disconfort pacienţilor lor. Cuvântul ,,avort”, în ciuda faptului că este el însuşi un soi de eufemism pentru ceea ce echivalează cu un feticid înfiorător, este încă prea deranjant pentru conştiinţele nervoase ale celor care caută să se descotorosească de copilul lor, şi astfel ceva mai liniştitor, precum ,,încheierea sarcinii”, ar putea fi folosit în schimb.

Aceasta indică un adevăr pe care conservatorii sociali ar trebui să-l realizeze: când dezbaterea rămâne pe tărâmul abstractului, progresiştii câştigă. Dar când noi răspundem devenind specifici în ceea ce vorbim, dezbaterea se schimbă brusc. Aici în Ontario, de exemplu, comentatorii liberali aveau o zi de ieşire pe teren în care-şi băteau joc de candidatul la conducerea Partidului Conservator Progresist Tanya Granic Allen, care a consacrat ani de zile unei campanii împotriva educaţiei sexuale radicale promovate de premierul Kathleen Wynne. Erau menţionaţi termeni lipsiţi de noimă precum ,,modern” şi ,,progresist”, cu implicaţia evidentă că Granic Allen şi susţinătorii ei erau foarte mult ne-moderni şi probabil chiar regresivi.

Dar atunci Granic Allen a surprins pe toată lumea: în dezbateri şi interviuri, ea şi-a susţinut punctul de vedere cu calm fiind specifică. Am ascultat un interviu la CBC şi am auzit-o întrebând gazda dacă el ar fi de acord ca fiicei lui să i se spună să aibă la ea prezervative, dar să nu i se fi spus niciodată că ar trebui să existe o legătură între dragoste şi sex. Răspunsul său a indicat o realizare timidă din partea lui că probabil obiecţiile multor părinţii faţă de programa de educaţie sexuală erau rezonabile, la urma urmei. Când Granic Allen a devenit specifică, brusc programa de educaţie sexuală a fost mult mai greu de apărat.

Acest lucru este adevărat şi în dezbaterea privind sinuciderea asistată – o expresie, veţi remarca, care nici nu mai apare prea mult. Aşa cum scriam Blaise Alleyne şi cu mine în cartea noastră Cum să discuţi despre sinuciderea asistată, cei mai mulţi oameni au încă o reacţie instinctiv negativă faţă de cuvântul ,,sinucidere”. Pentru cei mai mulţi oameni, termenul sinucidere poartă încă conotaţii esenţialmente tragice. Şi astfel, activiştii sinuciderii asistate au început să reformuleze argumentele lor, împrumutând foarte mult de la activiştii pro-avort. Ei au început să vorbească despre ,,alegere” şi ,,autonomia trupului” şi ,,îngrijirea sfârşitului vieţii” eliminând cu totul termenul ,,sinucidere”. Acum, termenul oficial este ’ajutor medical în moarte’ (Medical Aid in Dying), care este prescurtat cu acronimul care sună inofensiv MAiD. Nu sună rău deloc, nu ?

Dar încă o dată, când noi forţăm o discuţie despre sinucidere, discuţia se schimbă. Abstracţiunile permit medicilor avorţionişti să pretindă că ,,procedura de încheiere” nu înseamnă dezmembrarea fizică a unei minuscule fiinţe umane, permit de asemenea politicienilor progresişti să pretindă că ,,educaţia sexuală modernă” nu promovează doar cultura ’agăţatului’ printre adolescenţi, şi activiştilor sinuciderii că a ucide pe cineva este îngrijirea sănătăţii. Când noi le permitem să utilizeze aceste abstracţiuni, le permitem să iasă basma curată din diversiunile pe care le pun în scenă şi să convingă publicul de agenda lor cu eufemisme alunecoase. Când noi vorbim la obiect şi îi silim să apere ceea ce promovează cu adevărat, atunci se schimbă dezbaterea. A venit vremea ca noi să începem să facem asta.

 

Surse
www.lifesitenews.com, 15 martie 2018, Contraception created a loneliness epidemic: Thousands die alone and unnoticed
www.americanthinker.com, 26 martie 2018, Paganism is making a comeback in the West. It’s right next door
www.lifesitenews.com, 5 aprilie 2018, Why Islam’s rise has caused atheists to urge West not to abandon Christianity
www.lifesitenews.com, 6 aprilie 2018, Euphemisms are the left’s best friends and the truth’s worst enemies

 


[1] Gray Lady este o poreclă a cotidianului The New York Times.

[2] Otherkin (pe scurt, o persoană care nu se crede pe de-a întregul om) este un neologism inventat de contemporani la începutul anilor ’1990 şi se referă la persoane care se consideră social şi spiritual nu pe de-a întregul umane. Majoritatea se consideră creaturi mitice, altele se identifică cu personaje/creaturi din cultura populară sau fantastică. Printre acestea se numără: îngeri, demoni, elfi, zâne, dragoni, extratereştri şi personaje din desene animate. Unii consideră aceste idei a fi de tip religios. Această credinţă se potriveşte cu gradul de alienare al omului contemporan pentru care realitatea a devenit secundară şi dorinţele personale sunt mai importante ca ea. Unii dintre aceşti oameni ajung chiar să se mutileze, modificându-şi trăsăturile umane pentru a semăna mai tare cu ideea pe care o au despre ei.

În aceeaşi categorie se încadrează persoanele care se cred de sexul opus sau de alt sex, persoanele care cred că sunt altcineva decât sunt (un bărbat de 50 ani căsătorit se crede fetiţă de 6 ani) sau care chiar cred că sunt animale: pisici, capre, câini etc.