Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (XV)

Notă introductivă

Informaţiile din acest articol sunt cu totul nepotrivite pentru o publicaţie ortodoxă. Cu toate acestea, având în vedere importanţa pe care o are sodomia în ansamblul problemelor arzătoare contemporane, socotim că este de folos să prezentăm această istorie modernă a introducerii sodomiei în sânul societăţii actuale şi a promovării sale virulente în rândul copiilor şi tinerilor, ca pentru a cuprinde întreaga lume.

Cine a fost Alfred Kinsey ?

Considerat părintele revoluţiei sexuale şi al eliberării homosexualilor, Alfred Kinsey (1894-1956) a avut un rol crucial în acest context istoric (n.r.: prezentat în episodul anterior), motiv pentru care vom zăbovi puţin asupra personalităţii şi studiilor sale. O scurtă trecere în revistă a vieţii şi preocupărilor sale ştiinţifice descoperă înaintea ochilor noştri o îngemănare de atitudini, comportamente şi curente de gândire nu întru totul surprinzătoare.

Născut în sânul unei familii metodiste, Alfred Kinsey a primit o educaţie religioasă, dar va rupe încă din tinereţe toate legăturile cu părinţii săi şi religia lor şi va trăi restul vieţii ca un ateu declarat. Unii biografi ai săi afirmă că încă din adolescenţă, ,,comportamentul lui Kinsey era evident patologic, satisfăcând orice criteriu de perversiune sexuală”. Pe lângă faptul că nu era atras de sexul opus, manifestând un interes evident pentru propriul sex, îndeosebi pentru băieţi, el era obsedat de masochism. Relatările existente despre atitudinile sale masochiste relevă că avea un comportament considerat nu numai oribil, ci şi periculos. De altfel, înclinaţiile perverse îl făceau să aibă nevoie de spitalizare, fiindcă aşa cum cei care se droghează au nevoie de doze din ce în ce mai mari de drog, tot astfel masochistul are nevoie de nivele crescute de durere.

Pentru a-şi satisface dorinţele perverse, el s-a alăturat Băieţilor Cercetaşi, ca lider cercetaş, la vârsta târzie de 17 ani. În 1921, scria unui coleg din Newark despre colecţia sa de reviste cu nuduri masculine, cu care îi momea pe alţii. Interesul lui Kinsey faţă de băieţi nu a dispărut nici la maturitate, cu toate că s-a căsătorit şi a avut 4 copii. Soţia lui nu numai că-l susţinea în deviaţiile sale sexuale, ci uneori lua parte la schimburi de soţii şi juca în filme pornografice cu membrii echipei lui de cercetători. De asemenea, ea era foarte tolerantă faţă de excursiile pe care soţul ei le făcea însoţit de diferiţi studenţi, excursii în care el dădea frâu liber înclinaţiilor sale obscene.

Din pricina comportamentului său deviant manifest încă din adolescenţă, Kinsey a intrat în conflict cu tatăl său, un om foarte religios care a încercat să-i îndrepte obiceiurile. Ulterior, Kinsey se va război şi cu Biserica, susţinând că aceasta greşeşte încercând să înfrâneze sexualitatea umană. În această luptă cu creştinismul şi curăţia sa, Alfred Kinsey va găsi un aliat fenomenal în darwinism. În perioada colegiului şi facultăţii, sub influenţa teoriei lui Charles Darwin (1809-1882), Kinsey se va transforma dintr-un teist într-un evoluţionist militant ateu, care va declara război făţiş principiilor iudeo-creştine şi valorilor întemeiate pe acestea.

Fascinaţia timpurie a lui Kinsey faţă de darwinism este de netăgăduit. El era, într-adevăr, un pasionat de biologie. Cei care i-au studiat viaţa şi personalitatea au conchis că, până într-un punct, chiar a fost un om de ştiinţă, însă în ce priveşte studiile sale asupra sexualităţii umane s-a dovedit a fi mai degrabă un activist.

Ca om de ştiinţă, el a lăsat posterităţii o seamă de cursuri de biologie, publicate de edituri americane importante. De pildă, lucrarea sa O introducere în biologie, care a văzut lumina tiparului în 1926, a cunoscut mai multe ediţii şi a ajuns să se vândă în aproape 500.000 exemplare. Într-o perioadă în care în America se preda pretutindeni creaţionismul, care abia începea să fie contestat[1], Kinsey susţinea cu putere darwinismul. Indexul lucrării sale O introducere în biologie nu conţinea nici numele lui Darwin, nici termenul ‘evoluţie’, în schimb cartea dedica aproape 40 de pagini acestui subiect. Cursurile sale de biologie conţineau un capitol întreg dedicat ,,noilor tipuri de organisme” apărute în urma evoluţiei[2].

Kinsey a fost de asemenea un susţinător fervent al eugeniei. Într-un text din 1937, care avea menirea de a-i instrui pe profesorii de biologie, el a spus că eugenia va avea ,,un loc permanent în învăţământ, atât în facultate, cât şi la colegiu”. Afirma chiar că este greşit a nu utiliza informaţia cu privire la ereditatea umană în problemele sociale, şi chiar pleda ca ,,ideile eugenice să fie date băieţilor şi fetelor de îndată ce ei manifestă interes în a-şi căuta parteneri de sex opus”. Lista de referinţe la eugenie a lui Kinsey este mai cu seamă grăitoare: el recomanda cărţi care au rămas în istorie ca infame şi respinse pe deplin de cercetarea ştiinţifică.

În anul 1938 a început în mod oficial cariera sa de cercetător în domeniul sexualităţii umane. În acea vreme, el era angajat de Universitatea din Indiana pentru a preda noţiuni introductive în biologie, entomologie şi taxonomia insectelor. Curând a ajuns să lucreze cu studenţi la diferite proiecte şi a devenit din ce în ce mai preocupat de sexualitatea umană. Ca urmare, va trece de la predarea unor generalităţi de biologie la predarea unui curs de căsătorie, în cadrul căruia se va lansa în discuţii şi detalieri nesfârşite. Deşi îmbrăcat într-o haină a ştiinţei, cursul său era în realitate o pledoarie nu numai pentru libertate sexuală, ci şi pentru darwinism şi împotriva religiei.

Istoria nu este foarte explicită cu privire la modul în care Alfred Kinsey a ajuns să predea acest curs de căsătorie. Universitatea din Indiana insistă în a susţine că el a fost ales pentru a ţine acest curs fiindcă era considerat un profesor respectat de zoologie, un ,,om de ştiinţă dezinteresat, o persoană fără nici o obsesie”, în ciuda dovezilor substanţiale contrare. Lăsând deoparte înclinaţiile sale sexuale, foarte bine mascate în acea vreme, când a ajuns în Indiana, Kinsey era un ateu declarat care îmbrăţişase eugenia şi cerea eliminarea americanilor ,,de nivel scăzut”. El refuza categoric să primească în echipa sa negri, evrei sau creştini convinşi.

Sub această spoială de respectabilitate, cursul de căsătorie al lui Kinsey s-a dezvoltat mai ales în ce priveşte aspectele sexuale, fapt care a provocat o serie de plângeri. Cu toate acestea, Consiliul de Administraţie al Universităţii din Indiana a aprobat cursul pentru un al doilea an, împreună cu o listă de 350 de întrebări intime pe care Kinsey intenţiona să le pună studenţilor pentru a începe să adune date. Cele 350 de întrebări vor deveni baza infamelor sale ,,interviuri” sau ,,istorii sexuale”, iar datele obţinute vor fi utilizate în cele două lucrări majore ale sale, Comportamentul sexual al bărbatului (1948) şi Comportamentul sexual al femeii (1953).

Kinsey: crime şi consecinţe, de Judith Reisman (prima ediţie 1998, a doua ediţie 2000), dezvăluie personalitatea controversată şi cercetările ştiinţifice frauduloase ale lui Alfred Kinsey

Întrebările din acest chestionar erau extrem de intime, iar Kinsey a depus un efort deosebit pentru a obţine aceste date. Astfel, el a ajuns să posede informaţii delicate nu numai despre studenţi, ci şi despre profesori şi administratori universitari, ale căror ,,istorii” conţineau detalii despre adulter şi homosexualitate necunoscute de nimeni în afară de el. De asemenea, el cerea celor din echipa sa să-i furnizeze ,,istorii sexuale” şi aceasta nu era singura cerinţă terifiantă pe care o avea de la ei ... De-a lungul anilor, Kinsey a alcătuit o bibliotecă erotică, conţinând fotografii şi filme, practic pornografie heterosexuală, homosexuală, şi chiar sadomasochistă – toate în numele ştiinţei. Această bibliotecă erotică, ca şi implicarea sa în comunism, au atras atenţia autorităţilor americane care au iniţiat un proces ce a rămas neterminat la moartea lui, în 1956. Totuşi, una dintre consecinţele imediate ale acestei investigaţii a fost suspendarea finanţării cercetărilor sale. Kinsey şi-a petrecut ultimii ani din viaţă încercând să-şi asigure fondurile necesare continuării studiilor sale asupra sexualităţii umane, însă fără succes[3].

Cine au fost colegii lui Alfred Kinsey ?

Este interesant de notat cine au fost cei care au făcut parte din echipa sa de cercetători, au fost co-autori ai lucrărilor sale şi au continuat după moartea sa cercetările în domeniul sexualităţii. Wardell Pomeroy a fost unul dintre membrii Grupului de Lucru pentru Nomenclator (n.r.: despre care am vorbit în episodul anterior). În cartea sa, Băieţii şi sexul: Wardell Pomeroy, co-autor al Rapoartelor Kinsey, el vorbeşte despre plăcerea de a fi ... zoofil. De asemenea, în cadrul unui articol intitulat O nouă perspectivă asupra incestului, susţine că astfel de relaţii nu au nici un efect negativ. De altfel, Wardell Pomeroy este cunoscut cel mai adesea ca autor al cărţilor despre sex pentru copii[4] ...

Un alt co-autor al Rapoartelor Kinsey, Paul Gebhard, a făcut de asemenea parte din Grupul de Lucru pentru Homosexualitate din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Mintală, fiind prezentator la cruciala şedinţă a Comitetului pentru Nomenclatură şi Statistică al APA din 1973. Gebhard a fost co-fondator al SIECUS[5] şi al Asociaţiei Planificarea Familială[6], şi preşedinte al Institutului Kinsey între anii 1956-1982. În anii ’1990, Gebhard a recunoscut că datele din lucrarea lui Kinsey, Comportamentul sexual al bărbatului, cu privire la sexualitatea copiilor cu vârste cuprinse între 5 luni şi 14 ani au fost obţinute prin observaţii concrete[7].

John Money a fost directorul Unităţii de Cercetări Psiho-hormonale din cadrul Universităţii Johns Hopkins, fiind un promotor de frunte al transsexualităţii şi chirurgiei de schimbare de sex. Deşi a fost cândva unul dintre principalele centre pentru asemenea intervenţii chirurgicale, această unitate şi-a închis porţile în 1979, după ce a avut loc acolo una dintre cele mai nefericite experienţe. Echipa de medici a încetat să mai realizeze operaţii de schimbare de sex copiilor cu organe genitale ambigue, întrucât a constatat că psihologia ar trebui să se conformeze biologiei, şi nu invers[8].

Un alt colaborator al lui Alfred Kinsey este profesorul John De Cecco de la Universitatea de Stat din San Francisco, editorul revistei Jurnalul Homosexualităţii, dar şi mai important, membru în consiliul de administraţie al revistei Paedika: Jurnalul Pedofiliei. În declaraţia de principiu publicată în primul număr al revistei, editorii afirmă: ,,Punctul de plecare al Paedika este în mod necesar conştiinţa noastră de sine ca pedofili. (...) Prin publicarea de studii, atent documentate şi fundamentate, dorim să demonstrăm că pedofilia a fost şi rămâne o componentă legitimă şi productivă a ansamblului experienţei umane” ...

Partenie Filipescu