----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Semnele vremurilor (V)

de ieromonah Serafim Rose

 

Articol apărut în periodicul diasporei ruse The Orthodox Word,

vol. 34, nr. 3-4 (200-201), mai-august 1998

 

Episodul anterior

 

10. Templul din Ierusalim

Apoi este semnul urâciunii pustiiriişi tot ceea ce are legătură cu Templul din Ierusalim. Pentru prima oară în istorie, aceasta a devenit acum cu putinţă. S-a încercat reconstruirea templului o singură dată, în secolul al IV-lea. Cunoaşterea acestui fapt este un exemplu foarte bun despre cum ne luminează lectura istoriei Bisericii. Noi putem găsi câteva izvoare privind acest fapt din secolul al IV-lea: Sfântul Chiril îl menţionează, ca şi câţiva istorici bisericeşti din acea vreme. Iulian Apostatul, deoarece avea aşa o înverşunare de a distruge creştinismul, a hotărât că – de vreme ce Hristos proorocise că nu va rămâne piatră pe piatră din templu (potrivit Matei 24, 2) – dacă el reconstruia templul, va demonstra că Hristos era un impostor, şi prin urmare păgânismul ar putea fi restaurat.

De aceea el i-a invitat în mod intenţionat pe evrei să se întoarcă în Ierusalim, şi ei au început construirea templului cu binecuvântarea lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, şi în dimineaţa următoare, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Ei au încercat din nou şi mingi de foc au început să iasă din pământ. Toţi istoricii sunt de acord cu aceasta[1]. Ba chiar istoricii raţionalişti moderni, pentru că ei văd că nu pot nega textele şi că ceva s-a întâmplat în realitate, încep să spună lucruri precum: ,,Ei trebuie să fi dat de petrol” sau ,,Erau pungi de gaze subterane”. Era în mod evident o minune a lui Dumnezeu pentru ca templul să nu fie construit, fiindcă nu era vremea – templul trebuie să fie construit doar la sfârşitul lumii. În orice caz, ei au eşuat în cele din urmă în încercarea lor şi au renunţat la lucrare. Din puţinele pietre care au rămas, nu a rămas piatră pe piatră. Astfel proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul.

Dar acum, din 1967 încoace, locul unde se afla odinioară templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima oară, devine cu totul posibil ca templul să fie construit. Singurul lucru care încurcă este marea moschee pe care musulmanii o au acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, probabil că va fi război.

Doar din 1948 încoace a existat un stat separat al evreilor în Ţara Sfântă. La evreii necredincioşi va veni antihrist. El va veni întâi la evrei şi apoi la întreaga lume prin evrei; şi numai când acestea se vor întâmpla rămăşiţa credincioasă a evreilor se va converti în sfârşit la creştinism în chiar zilele cele de pe urmă.

Deci acest semn al templului este unul foarte mare. Când noi vom vedea că templul este construit, atunci vom şti că vremea este aproape, deoarece acesta este în mod categoric unul din semnele sfârşitului. Până acum nu s-a construit, dar există tot felul de zvonuri că planurile au fost făcute, pietrele sunt adunate etc. Este limpede că evreii se gândesc la el.

 

11. Alte semne

Alt semn este faptul că atunci când va veni, antihrist trebuie să fie conducătorul lumii, şi doar în timpurile noastre a devenit o realitate practică ca un om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile lumii de până acum au cuprins doar o parte a lumii, şi înainte de comunicaţiile moderne era cu neputinţă ca un singur om să conducă întreaga lume.

Mai mult, o dată cu dezvoltarea comunicaţiilor, bombele atomice şi armele mai avansate, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca nicicând. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii, şi probabil va cauza, în primele câteva zile, mai multe pierderi decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice, există felurite arme bacteriologice pentru răspândirea de boli cumplite printre oameni, gaze otrăvitoare şi toate soiurile de lucruri fantastice care ar putea fi folosite într-un război total.

De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii sunt mai conectaţi unii cu alţii înseamnă că atunci când o mare catastrofă se abate asupra unei ţări – o depresiune economică sau ceva de genul acesta – tot restul lumii va fi afectat. Noi am văzut deja aceasta în anii ’1930, când a avut loc Marea Depresiune Economică în America şi ea s-a răspândit în restul Europei. Este evident că în viitor se poate întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară începe să sufere de foame, sau dacă se pierd recoltele într-un an în Canada, Australia, America şi Rusia – toate aceste patru ţări mari care asigură hrana multor populaţii – imaginaţi-vă doar cât de mult va suferi întreaga lume.

 

12. Un avertisment pentru cei atraşi de întuneric şi pierzanie

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Ele sunt semne că lumea se prăbuşeşte, că sfârşitul lumii este aproape şi că antihrist este pe cale să vină. Este foarte uşor să examinăm toate aceste semne negative ale vremurilor şi să cădem într-o astfel de dispoziţie încât să căutăm doar lucrurile negative. De fapt, cineva poate dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – pe baza acestora. Ori de câte ori apare vreo ştire, poate spune: „A, da, bineînţeles, aşa merg lucrurile, şi va fi şi mai rău”. Vine următoarea ştire şi spune: „Da, da, este clar că aceasta avea să se întâmple, şi acum va fi mai rău ca până acum”. Spre orice priveşte o astfel de persoană este văzut doar ca o împlinire negativă a vremurilor teribile.

Este adevărat că noi trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri şi să nu fim în mod nejustificat optimişti în ce priveşte evenimentele contemporane, deoarece ştirile din timpurile noastre sunt arareori bune. Însă, în acelaşi timp, noi trebuie să nu uităm întregul scop al faptului că urmărim semnele vremurilor. Noi urmărim semnele vremurilor nu doar ca să putem vedea când va veni antihrist. Acesta este mai degrabă un lucru secundar. Noi urmărim semnele vremurilor ca să putem cunoaşte când va veni Hristos. Acesta este un lucru fundamental pe care trebuie să-l avem în vedere astfel încât să nu fim copleşiţi de întuneric, întristare, sau să stăm la noi acasă, depozitând mâncare pentru marea catastrofă. Acesta nu-i un lucru foarte înţelept. Mai curând, noi trebuie să fim tot mai mult creştini, adică să ne gândim la alţi oameni, să încercăm să-i ajutăm pe alţii. Dacă noi înşine suntem reci, întunecaţi şi pesimişti, noi participăm la această răceală care este un semn al sfârşitului. Noi trebuie să fim calzi şi să ne ajutăm unii pe alţii. Acesta este semnul creştinismului.

Dacă cercetaţi istoria (de fapt, acesta este încă un motiv bun pentru a citi istorie bisericească), veţi vedea că de la un capăt la celălalt al întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament şi în toate împărăţiile creştine de după aceea – şi dacă cercetaţi lumea păgână, aceeaşi istorie – există o vreme neîntreruptă de suferinţe. Acolo unde sunt amestecaţi creştinii, există încercări şi persecuţii, şi prin toate acestea creştinii au dobândit Împărăţia cerurilor.

Prin urmare, când vine vremea prigonirilor, noi ar trebui să ne bucurăm. În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko este relatat un mic incident de folos. O femeie din Rusia a fost internată într-o clinică de psihiatrie fiindcă îşi făcea semnul crucii într-un loc nepotrivit sau pentru că purta o cruce, sau ceva asemănător. Părintele Dimitrie şi fiii săi duhovniceşti au călătorit către Moscova, au mers la acea clinică, au făcut o programare la medic şi au vorbit cu el, şi în cele din urmă ei l-au convins că ea nu ar fi trebuit să se afle acolo.

Părintele Dimitrie spune: „Lor le este de fapt teamă de noi, deoarece atunci când îi sileşti să-ţi răspundă, ei spun că în realitate nu există nici o lege prin care ei o pot ţine acolo”. Deci, în final, ei au căzut de acord să o lase să plece, după ce ea stătuse acolo timp de o săptămână. Când se afla acolo, i se dădeau diferite medicamente şi „inoculări”, încercând să o distrugă şi s-o scape de religia ei. Când a ieşit de acolo, ea era puţin cam zguduită. S-a aşezat pe o bancă undeva în afara clinicii şi a început să vorbească. „Ştiţi – a zis ea –, când eram acolo şi mă tratau atât de îngrozitor, mă simţeam liniştită fiindcă simţeam că era Cineva acolo care mă apăra; dar de îndată ce am ieşit de acolo, brusc m-a cuprins frica. Acum sunt foarte tulburată şi speriată că ei vor veni din nou după mine, că poliţia secretă se uită chiar de după colţ”.

Este limpede de ce stau astfel lucrurile. Când te afli în împrejurările persecuţiei, Hristos este cu tine fiindcă tu pătimeşti pentru El. Şi când te afli în afara acestor împrejurări, atunci există incertitudinea dacă te-ai putea întoarce sau nu în acea împrejurare. Începi să te întorci la înţelegerea ta omenească. Când te afli acolo, tu nu ai nimic pe care să te bizui, deci tu trebuie să-L ai pe Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când eşti afară, începi să calculezi şi să te încrezi în tine însuţi, şi atunci Îl pierzi pe Hristos.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] A se vedea acest fapt relatat în istoria Bisericii, scrisă de Vladimir Guettee, cartea a VIII-a, 2.