Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului

CARTEA A III-A

(Luca 3, 23-38)

1. ,,Şi acest Iisus era ca de treizeci de ani începând, fiind (precum se socotea) fiul lui Iosif” (Luca 3, 23). Înainte de a vorbi despre generaţii între care noi vedem o oarecare variaţie în Evanghelia după Sfântul Matei (potrivit Matei 1, 1-16) şi aceasta, a cărei interpretare o avem în mâinile noastre, de vreme ce este de necrezut ca sfinţii să se poată contrazice unul pe altul, mai ales cu privire la faptele Domnului şi Mântuitorului nostru, haideţi să arătăm cu ce râvnă ne stă în putinţă că ei nu au spus lucruri diferite.

2. Şi, mai întâi de toate, se cuvine ca nimeni să nu schimbe ceea ce este scris astfel: ,,Fiind (precum se socotea) fiul lui Iosif” (Luca 3, 23). Căci El era ,,socotit” în mod potrivit aşa, deoarece El nu era aşa prin fire, ci era socotit a fi pentru că El S-a născut din Maria, care era căsătorită cu Iosif, bărbatul ei; de aceea tu ai: ,,Au nu este acesta feciorul teslarului ?” (Matei 13, 55). Noi am spus mai înainte de ce ,,dintr-o fecioară”; am spus de asemenea de ce Domnul şi Mântuitorul a vrut să Se nască dintr-o fecioară căsătorită şi de ce în vremea unui recensământ; nici nu pare neobişnuit ca noi să spunem de ce tatăl Său era tâmplar. Fiindcă prin această imagine, El arată că Tatăl Său este Cel care, ca Plăsmuitor a toate, a întemeiat lumea, potrivit cu ceea ce este scris: ,,Întru început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Căci deşi omenescul nu poate fi comparat cu dumnezeiescul, imaginea este bună, deoarece Tatăl lucrează cu focul lui Hristos şi Duhul (potrivit Matei 3, 11) şi, asemenea unui Pădurar Bun al sufletului, taie patimile noastre, punând iute securea la rădăcina pomilor neroditori (potrivit Matei 3, 10; Luca 3, 9), iscusit în curăţire, în păstrarea vârfurilor cu coroanele, în atenuarea durităţilor minţilor cu focul Duhului, şi în modelarea întregului neam omenesc pentru diverse scopuri cu diferite însuşiri ale slujirilor.

3. Ne-am putea întreba de ce este descrisă mai degrabă genealogia lui Iosif decât cea a Mariei, dacă Maria L-a născut pe Hristos de la Sfântul Duh, iar Iosif pare un străin în descendenţa Domnului, decât că obiceiul Scripturilor care caută întotdeauna obârşia soţului ne-a învăţat. Fiindcă tu ai: Fares a fost fiul lui Iuda, patriarhul seminţiei; el ,,a născut pre Esrom, iar Esrom a născut pre Aram. Iar Aram a născut pre Aminadav, iar Aminadav a născut pre Naason, iar Naason a născut pre Salmon. Iar Salmon a născut pre Vooz din Rahav, iar Vooz a născut pre Ovid din Rut, iar Ovid a născut pre Iese. Iar Iese a născut pre David (Matei 1, 3-6). Fiindcă identitatea soţului este căutată, el care conferă de asemenea demnitate obârşiei în senat şi în celelalte adunări ale oraşelor. Prin urmare, cât de necuviincios ar fi ca descendenţa soţului să fie trecută cu vederea şi cea a soţiei să fie căutată, astfel încât Cel care trebuie vestit popoarelor din întreaga lume să pară că nu are tată !

4. Dar haideţi să aflăm că genealogia este prezentată altundeva într-o ordine diferită, ca nu cumva evangheliştii care au urmat vechea ordine să pară că se contrazic şi aici. Căci tu ai: ,,Era un om din Armatem-Sifa din muntele Efraim, şi numele lui Elcana, feciorul lui Ieremeil, fiul lui Iliu, fiul lui Toche” (I Împăraţi 1, 1). Tu vezi că descrierea obârşiei este legată prin vechiul obicei de la taţi la fii, şi de la fii la taţi; tu vezi că familia este pretutindeni prezentată prin genealogia soţului; nu te mira dacă Matei relatează succesiunea generaţiilor de la Avraam la Iosif, şi Luca de la Iosif la Adam şi la Dumnezeu. Nu te mira că este zugrăvită descendenţa lui Iosif.

Într-adevăr, fiind născut după trup, El trebuie să urmeze uzanţa trupului, şi Cel care a venit în lume trebuie să fie descris după obiceiul lumii, mai ales pentru că descendenţa Mariei este de asemenea în descendenţa lui Iosif. Căci de vreme ce Iosif era un bărbat drept, el şi-a luat soţie din seminţia sa şi din patria sa, nici nu putea un bărbat drept să calce ceea ce este poruncit în Lege (potrivit Numerii 4, 1). Pentru că tu ai că fiii lui Israil vor rămâne credincioşi moştenirii seminţiei patriei lor, nici nu vor trece ei dintr-o seminţie în alta, şi fiecare fiică care se trage din seminţiile fiilor lui Israil va fi soţie unuia din poporul seminţiei tatălui ei (potrivit Numerii 36, 6-8).

De aceea, în vremea recensământului, Iosif a călătorit din casa sa şi patria lui David pentru a fi înscris cu Maria, soţia sa (potrivit Luca 2, 4-5). Faptul că ea se înscrie în aceeaşi casă şi aceeaşi patrie cu el arată fără îndoială că ea este din aceeaşi seminţie şi aceeaşi patrie.

5. Elisabeta este de asemenea pomenită ca fiind rudenia Mariei (potrivit Luca 1, 36), în primul rând fiindcă toţi evreii sunt rudenii, precum a învăţat apostolul zicând: ,,Că aş fi poftit eu însumi a fi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, rudele mele după trup; care sunt israilteni” (Romani 9, 3-4). Deci, rudenii fiindcă amândouă erau israiltence, şi rudenii fiindcă amândouă erau din seminţia lui Iuda. Tu ai aflat că Maria era din seminţia lui Iuda; află despre Elisabeta. Căci se spune: ,,Şi sculându-se Mariam în zilele acelea, mers-a la munte cu degrabă, în cetatea Iudei. Şi a intrat în casa Zahariei” (Luca 1, 39-40). Întrucât Moisi a poruncit ca fiecare să rămână credincios seminţiei sale (potrivit Numerii 2, 2), fără îndoială, de vreme ce ea locuia într-o cetate a Iudei, ea este de asemenea din seminţia lui Iuda (potrivit A Doua Lege 18, 6), mai ales când erau în familia Elisabetei preoţi a căror parte este Dumnezeu.

Totodată, cât de potrivit este că dacă una l-a purtat pe Vestitorul lui Hristos, cealaltă L-a purtat pe Hristos, şi una a zămislit de la Sfântul Duh, iar cealaltă plină de Sfântul Duh a proorocit; amândouă cărora după Dumnezeu nu le-a lipsit rudenia duhovnicească sunt văzute a fi fost verişoare după trup ! Dar dacă, potrivit sfântului apostol (potrivit Efeseni 5, 23), capul fiecărei femei este soţul ei şi cei doi sunt un trup după legea dumnezeiască (potrivit Facerea 2, 24), cum s-ar putea întâmpla ca aceştia doi care erau fără îndoială un trup şi un duh să pară a avea patrii şi seminţii diferite ?

Există o altă particularitate pe care Arhanghelul Gavriil a vestit-o cu privire la Domnul: ,,Şi îi va da lui Domnul Dumnezeu scaunul lui David tatăl lui” (Luca 1, 32). Deci este cert că Maria era din casa lui David. În acelaşi timp, noi aflăm că nu are nici o însemnătate în ce ordine este exprimată succesiunea generaţiilor, deoarece modul trece încoace şi încolo.

6. Încă pare necesar să explicăm de ce Sfântul Evanghelist Matei a început să prezinte descendenţa lui Hristos de la Avraam, iar Sfântul Luca a luat-o de la Hristos până la Dumnezeu. Dar mai întâi socotesc că sub nici un chip nu ar trebui trecut cu vederea de ce Sfântul Matei, când a început succesiunea descendenţei de la Avraam, nu a spus: ,,Cartea neamului lui Avraam”, ci ,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Matei 1, 1), şi de ce i-a numit pe aceştia doi îndeosebi. Fiindcă cei mai credincioşi autori ai neamului sunt aleşi dinadins, astfel ca noi să putem înţelege că în însăşi genealogia trupului trebuie căutată mai degrabă succesiunea duhovnicească; fiindcă aceştia sunt cei doi bărbaţi asupra cărora s-au revărsat făgăduinţele dumnezeieşti.

7. În primul rând, Avraam care a părăsit pământurile sale (potrivit Facerea 12, 4), înainte de Legea lui Moisi şi înaintea poporului evreilor, L-a cunoscut pe Dumnezeu şi s-a învrednicit de mărturisirea credinţei, fiindcă ,,a crezut lui Dumnezeu, şi s-a socotit lui spre dreptate” (Facerea 15, 6); el a primit de asemenea proorocia de la Dumnezeu, care i-a spus: ,,Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în pământul, care voiu arăta ţie. Şi te voiu face pre tine neam mare; şi te voiu binecuvânta; şi voiu mări numele tău şi vei fi binecuvântat. Şi voiu binecuvânta pre cei ce te vor binecuvânta şi voiu blestema pre cei ce te vor blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 1-3). Prin urmare, tu vezi că adunările popoarelor şi unirea prea sfintei Biserici a fost făgăduită întâi lui printr-o proorocie dumnezeiască. Şi, din acest motiv, el trebuie să fie prezentat drept autorul neamului care s-a învrednicit cel dintâi de făgăduinţa facerii Bisericii.

8. David, de asemenea, este pe drept mărturisit a fi el însuşi autorul neamului, deoarece a primit printr-un jurământ răspunsul că Hristos va veni din el după trup; căci de aceea este scris: ,,Juratu-s-au Domnul lui David cu adeverinţă, şi nu se va lepăda de dânsa; din rodul pântecelui tău voiu pune pre scaunul tău” (Psalmi 131, 11). Şi într-alt loc: ,,Odată m-am jurat întru cel sfânt al meu, au minţi-voiu lui David ? Sămânţa lui în veac va rămânea, şi scaunul lui ca soarele înaintea mea” (Psalmi 88, 35-36). Şi în Paralipomene: ,,Şi va fi după ce se vor plini zilele tale şi vei adormi cu părinţii tăi, voiu ridica sămânţa ta după tine, care va fi unul din fiii tăi, şi voiu găti împărăţia lui. Acesta va zidi mie casă, şi voiu îndrepta scaunul lui până în veac. Eu voiu fi lui tată şi el va fi mie fiu, şi mila mea nu o voiu depărta de la el, precum o am depărtat de la cei ce au fost mai înainte de tine” (I Paralipomene 17, 11-13).

Mai mult, Domnul Dumnezeu a dezvăluit genealogia Domnului prin Isaia, zicând: ,,Şi va ieşi toiag din rădăcina lui Iese şi floare din rădăcina lui se va înălţa. Şi va odihni preste dânsul Duhul lui Dumnezeu, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii” (Isaia 11, 1-2). Şi mai târziu: ,,Şi va fi în ziua aceea rădăcina lui Iese, şi cel ce se va scula să stăpânească neamurile; spre dânsul neamurile vor nădăjdui” (Isaia 11, 10). Şi într-alt loc: ,,Căci prunc s-a născut nouă, fiul, şi s-a dat nouă, a căruia stăpânire s-a făcut preste umărul lui, şi se cheamă numele lui înger de mare sfat, (...) că voiu aduce pace preste domni şi sănătate lui. Şi mare va fi stăpânirea lui, şi păcii lui nu va fi hotar, pre scaunul lui David şi întru împărăţia lui (Isaia 9, 6-7).

9. Este făcut cunoscut prin proorocii limpezi că toate lucrurile corespund cu privire la Hristos; pentru că nici nu se putea ca rodul puterii dumnezeieşti să fie atribuit darului lui Solomon, care era fiul lui David, al cărui sfârşit este cunoscut fără îndoială (potrivit III Împăraţi 11, 43); fiindcă a existat un sfârşit al împărăţiei lui Solomon şi al păcii, aşa cum este arătat în III Împăraţi. Hristos este Singurul a cărui Împărăţie nu are sfârşit (potrivit Luca 1, 33). Apoi, Solomon nu a domnit peste păgâni, ci Hristos a adunat Biserica din neamuri.

În fine, Solomon s-a născut în timpul vieţii lui David şi i-a urmat la împărăţie (potrivit II Împăraţi 12, 24; III Împăraţi 1, 39), dar este arătat că Cel care este făgăduit se va ridica după moartea lui David, deoarece tu ai: ,,Şi va fi după ce se vor plini zilele tale şi vei adormi cu părinţii tăi, voiu ridica sămânţa ta după tine, care va fi unul din fiii tăi, şi voiu găti împărăţia lui. Acesta va zidi mie casă, şi voiu îndrepta scaunul lui până în veac” (I Paralipomene 17, 11-12). Oare Solomon a împărăţit în veac, el care a domnit doar 40 ani ? Pentru că ,,eu voiu fi lui tată şi el va fi mie fiu” (I Paralipomene 17, 13). Cine este Fiul lui Dumnezeu, dacă nu Cel căruia i S-a spus: ,,Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut” (Psalmi 2, 5) şi ,,mila mea nu o voiu depărta de la el, (...) şi-l voiu încredinţa pe el în casa mea şi întru împărăţia lui până în veac” (I Paralipomene 17, 13-14) ?

Dar, într-adevăr, noi cunoaştem dintr-o serie de Scripturi dumnezeieşti că probabil Solomon a păcătuit atât de grav, ca nu cumva oamenii să greşească şi să creadă că făgăduinţa s-a risipit la el; pentru dragostea unei femei, el a ridicat un templu idolului Astarte, iar Domnul S-a mâniat pe Solomon (potrivit III Împăraţi 11, 5-6).

Aşadar, dacă domnia sa a început în timpul vieţii lui David – de aceea, tu ai că atunci când i s-a spus lui David că Solomon domnea, slugile s-au închinat împăratului pe patul său şi el a spus: ,,Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, cel ce au dat astăzi din sămânţa mea şezător pe scaunul meu, şi ochii mei văd” (III Împăraţi 1, 48) –, tu vezi că el a păcătuit sau a jignit, deoarece moştenirea făgăduinţei Îl avea drept chezăşie pe Hristos.

Sfântul Prooroc Solomon. Mânăstirea Gracanica, Serbia

10. Şi, de aceea, evanghelistul i-a ales pe aceşti doi autori ai neamului (n.tr.: Avraam şi David), unul care a primit făgăduinţa cu privire la adunarea neamurilor, şi celălalt care a dobândit proorocia zămislirii lui Hristos. Şi, astfel, deşi este în timp după Avraam, David este pus înaintea lui Avraam în genealogia Domnului, fiindcă înseamnă mai mult a fi primit făgăduinţa legată de Hristos decât cea cu privire la Biserică, deoarece Biserica însăşi este prin Hristos.

Apoi, există un domn al neamului după trup, şi altul după duh; unul prin darul sămânţei, celălalt prin credinţa noroadelor. Fiindcă mai mare este Cel care mântuieşte decât cel care este mântuit. De aceea, El este numit ,,fiul lui David”: ,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David” (Matei 1, 1); căci în primul rând, El trebuie să fie numit Fiul lui, căruia i-a fost făgăduit să-i fie dat un Fiu, cu toate că apostolul spune că Hristos a fost făgăduit şi lui Avraam: ,,Iar lui Avraam s-au grăit făgăduinţele şi seminţei lui. Nu zice: şi seminţelor, ca de mulţi; ci ca de unul; şi seminţei tale, carele este Hristos” (Galateni 3, 16), astfel că însuşirea zămislirii este conferită unuia, şi superioritatea celuilalt. Este dăruit unuia că s-a spus că Iisus Hristos va fi Fiul lui, dar cinstea a fost păstrată pentru celălalt în calitate de conducător al familiei şi al neamurilor, astfel că începutul genealogiei Domnului a provenit de la Avraam; deoarece Scriptura trebuie să afirme de asemenea că cel care este autorul credinţei (potrivit Evrei 12, 2) este autorul genealogiei dumnezeieşti.

11. Prin urmare, Luca a crezut că obârşia Sa ar trebui să fie urmărită în istorie până la Dumnezeu (potrivit Luca 3, 38), deoarece Dumnezeu este adevăratul Părinte al lui Hristos, fie Tatăl potrivit adevăratei genealogii, fie Autorul darului tainic potrivit renaşterii prin botez. Mai mult, el nu a început cu descrierea genealogiei Sale, ci mai întâi a relatat botezul Său, dorind să-L arate pe El ca Dumnezeu, Autorul a toate, îmbinând toate laolaltă prin botez, şi pe lângă acestea a afirmat că Hristos S-a născut din Dumnezeu în ordinea succesiunii, pentru a-L vădi pe El a fi Fiul lui Dumnezeu după fire, după dar şi după trup.

Apoi, ce mărturie mai limpede există despre zămislirea dumnezeiască, decât că înainte de a vorbi despre genealogia Sa, el L-a arătat pe Tatăl Însuşi spunând: ,,Tu eşti Fiul meu cel iubit, întru tine bine am voit” (Matei 3, 17; Luca 3, 22).

12. Aici, de asemenea, unii au obiceiul să ridice probleme, că Matei a socotit 42 generaţii de la Avraam la Hristos (potrivit Matei 1, 2-17), dar Luca 50 (potrivit Luca 3, 23-34), şi că Matei a notat că genealogia a coborât prin unele persoane, în timp ce Luca a menţionat altele. În această privinţă, tu poţi verifica ceea ce am spus, că deşi Matei a stabilit nişte strămoşi ai descendenţei dumnezeieşti şi Luca alţii, în ordinea generaţiilor, cu toate acestea, fiecare a indicat autorii de seamă ai neamului de la Avraam şi David.

13. Însă că Matei a socotit că genealogia ar trebui să treacă prin Solomon (potrivit Matei 1, 6-7), iar Luca prin Natan (potrivit Luca 3, 31) pare să arate atât o familie preoţească, cât şi împărătească a lui Hristos. Noi nu ar trebui să credem că una este mai adevărată decât cealaltă, ci că una corespunde cu cealaltă în egală credinţă şi adevăr. Căci după trup, El a fost cu adevărat dintr-o familie preoţească şi împărătească, împărat din împăraţi, preot din preoţi. Cu toate că proorocia se referă nu la cele trupeşti, ci la cele cereşti, de vreme ce un împărat se veseleşte în puterea lui Dumnezeu (potrivit Psalmi 20, 1), Căruia i-a fost încredinţată judecata de către Împăratul, Tatăl Său (potrivit Ioan 5, 22), şi un preot este pentru totdeauna. După cum este scris: ,,Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” (Psalmi 109, 5).

Apoi, fiecare a păstrat credinţa în chip potrivit, astfel că Matei a stabilit obârşia Sa condusă prin împăraţi, iar Luca, trasând genealogia neamului Său transmisă prin preoţi de la Dumnezeu la Hristos, a afirmat descendenţa Sa chiar mai sfântă. În acelaşi timp, este arătată imaginea unui viţel, întrucât evanghelistul socoteşte că trebuie păstrată taina preoţească.

14. Nici nu ar trebui să te minunezi că există mai multe generaţii de la Avraam la Hristos după Luca, şi mai puţine după Matei, când descoperi că genealogia trece prin persoane diferite; pentru că se poate întâmpla ca unii să fi trăit vieţi lungi, iar cei din altă generaţie să moară înainte de vreme, deoarece vedem că diverşi oameni în vârstă trăiesc alături de nepoţii lor, însă alţii mor îndată după ce dau naştere la copii.

15. În plus, noi remarcăm că Sfântul Evanghelist Matei a reamintit că Iacov, care era tatăl lui Iosif, a fost fiul lui Matan (potrivit Matei 1, 15); dar Luca l-a înfăţişat pe Iosif, cu care a fost căsătorită Maria, ca fiul lui Ili, dar Ili era fiul lui Melhi (potrivit Luca 3, 23-24). Cum are un om doi taţi, adică, pe Ili şi Iacov ? Şi cum are el doi bunici după tată, pe Matan şi Melhi ? Dar dacă tu stărui, vei afla că, potrivit învăţăturii Legii Vechi, doi fraţi au dat naştere la fii diferiţi dintr-o singură soţie (potrivit A Doua Lege 25, 5-6). Căci se spune că Matan, care se trăgea din Solomon, l-a născut pe fiul său Iacov şi a murit, lăsând în urmă o văduvă, pe care Melhi a luat-o după aceea de soţie, şi din care s-a născut Ili. Din nou, când fratele lui Ili a murit fără copii, Ili s-a căsătorit cu soţia fratelui său şi a născut un fiu Iosif, care potrivit legii este numit fiul lui Iacov, deoarece urmând Legea Veche, un frate a ridicat sămânţa unui frate mort (potrivit Facerea 38, 8).

Astfel, el este numit fiul a doi oameni, nu născut de fiecare, ci pentru că el a devenit fiul unuia potrivit zămislirii, şi fiul celuilalt potrivit legii. În această hotărâre a legii, poporul iudeu nu a înţeles că moştenirea viitoare a sămânţei celor morţi era făgăduită nouă, ci interpretând-o literal (potrivit Marcu 12, 19; Luca 20, 28), ei au redus la zero darul proorociei. Căci era alt Frate care va ridica sămânţa fraţilor morţi, un Frate nu după frăţia trupului, ci după curăţia harului. Şi, de aceea, probabil, ,,fratele nu izbăveşte; au izbăvi-va omul ?” (Psalmi 48, 7) Pentru că acel Frate, nu propriul frate, ci Domnul şi ,,mijlocitor între Dumnezeu şi între oameni, omul Iisus Hristos” (I Timotei 2, 5) a adus darul Învierii; chiar dacă există şi altă interpretare a acestui verset, pe care o vom menţiona la timpul cuvenit.

16. Nici nu pare absurd că Sfântul Evanghelist Matei a crezut că cele 40 generaţii ar trebui împărţite în 4 perechi de numere mistice, de la Avraam la David (potrivit Matei 1, 2-6), de la David la mutarea în Vavilon (potrivit Matei 1, 6-11), de la mutarea în Vavilon la Hristos (potrivit Matei 1, 12-16), prin care el a indicat în acelaşi mod împrejurările schimbărilor. Pentru că de la Avraam până în vremea lui David, poporul evreilor a fost fără împăraţi – căci domnia dreaptă a început cu David –; apoi, întregul neam al evreilor a fost condus de împăraţi, şi domniile lor au rămas neatinse până la mutarea în Vavilon; dar după mutarea în Vavilon, nobilimea izolată s-a avântat către ruinarea unui popor decăzut.

Într-adevăr, în ce priveşte cele 50 generaţii pe care Luca s-a gândit că ar trebui înlănţuite de la Avraam, darul numărului mistic este păstrat îndeajuns de limpede: pentru că numerele 10 şi 7 sunt mistice, şi fiecare repetat de 3 ori vădeşte o taină; mai mult, 50, de care a vorbit Luca, şi 40, de care a vorbit Matei, au urmat darul, suficient şi mai mult decât atât de evidentul număr mistic.

17. În plus, foarte mulţi se minunează de ce Evanghelistul Matei s-a gândit că ar trebui inclusă în genealogia Domnului amintirea femeii cu reputaţie proastă – aşa cum le pare lor – Tamar, şi de ce a lui Rut; de asemenea, de ce cea a femeii care a fost soţia lui Urie şi s-a căsătorit cu David după moartea bărbatului ei, când, îndeosebi, el nu le pomeneşte nicicând pe Sarra şi Rahila, sfintele femei. Astfel, tu ai: ,,Avraam a născut pre Isaac, iar Isaac a născut pre Iacov, iar Iacov a născut pre Iuda şi pre fraţii lui. Iar Iuda a născut pre Fares şi pre Zara din Tamar” (Matei 1, 2-3). Aşadar, evanghelistul nu a trecut fără scop numele acestei femei asupra căreia opiniile par să fi diferit uneori.

18. În primul rând, dacă tu îţi întorci duhul către adevăruri, această femeie nu a fost atât infamă, cât dreaptă; căci ea nu a căutat plăcerea poftei trupeşti vremelnice, ci a dorit darul descendenţei: pentru că era ruşinos a nu avea copii, lucru care era de asemenea pedepsit de autoritatea legilor civile. Iuda a făgăduit-o pe ea fiului său şi a amânat îndelung împlinirea contractului de căsătorie convenit (potrivit Facerea 38, 11-12). Din cauza întârzierii făgăduinţei, mirele a murit. Darul, încă nu al fecioriei, încă nu al văduviei, a fost reînnoit înainte de venirea lui Hristos. Tristă fiindcă era încă fără copii, în râvna ei de a zămisli, ea a pus la cale un şiretlic şi l-a abordat pe Iuda, astfel că ea s-a arătat înaintea lui minunat împodobită; după aceea, el a recunoscut-o ca soţie a sa eliberată de îndatoriri.

Tu vezi că viaţa femeii este încuviinţată din toate punctele de vedere, fiindcă ea nu a pretins patul unui străin, ea nu era împodobită cu zel înşelător ca o curvă; pentru că ea nu s-a agăţat de pofta promiscuă, ci amăgită multă vreme de făgăduinţele socrului ei, ea a dorit ca răsturnând amăgirea să dobândească rodul zămislirii din familia de care fusese aleasă.

Cine este cu adevărat mai virtuos ? Ea care a aşteptat atât de mult făgăduinţa, sau el care nu a putut îndura dragostea oferită ? Ea care nu şi-a întors faţa de la familia logodnicului ei, sau el care a crezut că ea este o curvă ? Ea care nu a deschis poarta trupului ei pentru căsătorie cu cei care ar fi vrut, sau el care prin virtutea femeii a desăvârşit de dragul descendenţei ceea ce începuse în râvna greşelii ? Ea care nu avea fii şi se temea că ar fi trecut vremea pentru zămislire din pricina amânării căsătoriei, ea care a ales prestigiul unui bărbat mai în vârstă, sau el care a fost atras de tinereţea unei fete ? În cele din urmă, el a mărturisit spunând: ,,S-a îndreptat Tamar mai mult decât mine, pentru că nu o am dat pre ea lui Silom feciorului meu” (Facerea 38, 26).

Prin urmare, ea a dorit să cunoască pe însuşi păzitorul virtuţii ei. După aceea, ea nu a mai cunoscut nicicând un bărbat; după unirea lor, ea a îmbrăcat veşmântul văduviei (potrivit Facerea 38, 14, 19). El, care pretindea anii de virtute de la fată, dornic de o singură oră, a lăsat deoparte mâhnirea sa, şi-a schimbat veşmintele, şi-a tăiat părul, a părăsit mormântul, şi ca un iubit s-a urcat în pat.

19. Dar noi nu o apărăm pe ea ca să-l acuzăm pe el – nu, mai degrabă, noi îi apărăm pe amândoi; şi nu noi, ci taina pe care o reprezenta rodul acelei uniri; pentru că femeia a născut fii, pe Fares şi Zara; ea a născut gemeni (potrivit Facerea 38, 27-30). Prin urmare, Evanghelistul Matei nu i-a amintit fără scop pe amândoi, când raţiunea cerea să-l menţioneze doar pe Fares; fiindcă ,,Fares a născut pre Esrom, iar Esrom a născut pre Aram” (Matei 1, 3); în cazul acesta, printr-o succesiune unică. La urma urmei, de ce când Isaac a născut 2 fii şi Iacov mai mulţi (potrivit Facerea 25, 25-26 şi 49, 1) genealogia din Scriptură îl aminteşte doar pe unul, dar aici aminteşte numele acestor doi, dacă nu fiindcă taina este aici în amândoi ?

20. Noi am discutat fragmentul din punct de vedere moral, deoarece Tamar nu a săvârşit faptele unei curve, ci a ales darurile rodniciei; haideţi să-l discutăm din punct de vedere istoric, haideţi să-l cercetăm sub aspect mistic; poate că nu este fără taină că ea a primit inelul, gherdanul şi toiagul (potrivit Facerea 38, 18, 25). Ea care se învredniceşte să primească podoaba, pecetea şi puterea, pecetea faptelor, podoaba pieptului şi simbolul neatârnării împărăteşti nu este o femeie de obârşie umilă.

Astfel, pentru a începe istoria, tu ai citit că atunci când Tamar a născut, unul din copii a scos mâna din pântecele ei; moaşa a apucat-o şi a legat un fir roşu de ea, spunând: ,,Acesta va ieşi mai înainte” (Facerea 38, 28). Dar de îndată ce băiatul şi-a tras mâna în pântecele mamei sale, a ieşit fratele său. Atunci moaşa a spus: ,,Pentru ce s-a rupt pentru tine gard ? Şi a chemat numele lui Fares. Şi după acesta a ieşit fratele lui la a căruia mână era roşul, şi a chemat numele lui Zara” (Facerea 38, 29-30). Tu vezi cât de multe alegorii dezvăluie taina: mâna care a ieşit, firul roşu, mâna care s-a retras, cuvintele îndoite ale moaşei, că unul va ieşi primul, iar celălalt va rupe gardul.