header
Imprimare Email

Guvernare şi societate (I)

Tendinţe şi reglementări noi cu privire la alimentaţie şi grădinărit

 

În toate vremurile, legile unei împărăţii, regat sau stat au reflectat credinţa generală a societăţii. Ele cuprindeau rânduieli conforme cu religia dominantă şi preceptele morale ale acesteia. Imperiul Roman avea înscris în codice păgânismul, legile sale reglementând fiecare aspect al vieţii: felul în care era constituită familia, educaţia copiilor, privilegiile celor care serveau în armată, scoaterea bolnavilor în afara cetăţii, sinuciderea, înmormântarea etc.

Ulterior, creştinismul a luat locul păgânismului şi codurile de legi ale împărăţiilor au început să reflecte învăţăturile şi obiceiurile creştine. Astfel, religia creştină a pătruns în ţesătura societăţii până în cele mai îndepărtate colţuri ale sale şi a creştinat toate cutumele altădată păgâne: întemeierea familiei şi educaţia copiilor, grija faţă de cei săraci şi bolnavi, înfiinţarea de bolniţe şi spitale, interzicerea sinuciderii, sodomiei etc.

Astăzi, după secole de luptă împotriva creştinismului, duşmanii lui Dumnezeu au reuşit să distrugă temelia creştină a societăţii şi să introducă la baza ei alte rânduieli prin care Dumnezeu a fost detronat din cinstea Sa de Ziditor şi în locul Său a fost înscăunat omul. Ca urmare, guvernarea creştină – a cărei preocupare principală era să slujească omului pe parcursul vieţii sale, să-i fie de folos în întemeierea unei familii şi în desăvârşirea sa aici, în această viaţă, ca şi în cea viitoare – a fost izgonită din codicele lumii. Ei i-a luat locul un nou tip de guvernare care, în pofida faptului că-l socoteşte pe om drept măsură a tuturor lucrurilor, este anti-creştină şi esenţialmente anti-umană.

Această formă de guvernare, care îşi face simţită tot mai mult prezenţa în societatea contemporană, stabileşte ce este bine pentru cetăţenii săi, din punctul de vedere al unei minorităţi elitiste, şi impune acest ‘bine’ prin intermediul codului său de legi. Principiile de bază ale unui asemenea cod nu aparţin unei filozofii superioare, nu deţin o morală, nici precepte călăuzitoare, ci slujesc doar scopurilor mârşave ale câtorva oameni care ţin în mâinile lor puterea acestei lumi. Pe zi ce trece, ei stabilesc noi legi şi reguli constrângătoare, îndreptate împotriva voinţei libere a individului şi chiar a existenţei sale trupeşti. O astfel de guvernare atacă omul şi societatea cu multă ferocitate şi cuprinde încet întreg mapamondul, ca în îmbrăţişarea ei să curme orice fărâmă de libertate.

Ca nicicând în istoria omenirii, legiuitorii vor să ne spună astăzi ce să mâncăm, cum să mâncăm, ce să vorbim, cum să gândim, ce e bine să gândim şi ce nu, eventual să fim pedepsiţi dacă nu gândim corect, câţi copii să avem sau dacă ne este permis sau nu să avem copii, cât să călătorim, ce să învăţăm şi de la cine să învăţăm, ce să credem şi în ce sau cine să credem, într-un cuvânt vor să ne controleze pe deplin vieţile.

Să vedem ce vor să ne impună în privinţa alimentaţiei. Ştirile care dezvăluie un amestec tot mai mare al statului în acest domeniu ar suna de-a dreptul ridicol, dacă nu am lua aminte cu seriozitate la consecinţele lor.


 

» Potrivit noilor concepte promovate de guvernarea actuală, dacă te străduieşti să mănânci sănătos, poţi fi diagnosticat ca bolnav mintal. Recent, psihologii zilelor noastre au avansat ideea că ,,obsesia unei persoane de a mânca sănătos poate fi semnul unei tulburări psihologice grave”. Potrivit cotidianului britanic The Guardian, în 1997, medicul californian Steven Bratman a dat un nume acestei ‘tulburări’: orthorexia nervosa, expresie latină care înseamnă ,,nervos în ce priveşte a mânca corect”. Experţii în tulburări psihologice de alimentaţie afirmă că numărul persoanelor care suferă de această boală a crescut mult în ultimii ani, iar aceasta se manifestă cu predilecţie la persoanele de peste 30 ani, de clasă medie şi bine educate.

Conducătorul Grupului pentru sănătate mintală al Asociaţiei Dietetice Britanice, Ursula Philpot, prezintă simptomele acestor ‘bolnavi’: ,,Ei sunt preocupaţi numai de calitatea mâncării pe care o ingeră, perfecţionând şi restricţionând dietele lor potrivit înţelegerii personale despre care mâncăruri sunt cu adevărat ‘curate’”. The Guardian notează: ,,În general, orthorexicii au reguli rigide despre mâncare. Refuzul de a atinge zahărul, sarea, cafeaua, alcoolul, grâul, glutenul, drojdia, soia, porumbul şi produsele lactate este doar începutul restricţiilor lor de dietă. Orice mâncare care a intrat în contact cu pesticidele, ierbicidele sau conţin aditivi artificiali sunt de asemenea excluse”.

Prin urmare, după spusele ‘specialiştilor’, cei care încearcă să evite alimentele rafinate – despre care sute de studii arată că în timp conduc la apariţia unor boli cronice şi de metabolism grave, precum obezitate, diabet, cancer etc – sunt bolnavi mintal. De asemenea, cine se străduieşte să se ferească de alimentele pline de pesticide, aditivi şi alte chimicale toxice, ca şi de alimentele care conţin ingrediente modificate genetic necesită internare într-un spital de boli nervoase şi administrarea de medicamente, şocuri electrice sau alte tratamente specifice.

Este notabil faptul că, în timp ce critică încercarea unora de a mânca sănătos, articolul nu menţionează motivele care stau la baza acestei concepţii de viaţă. Nu se suflă o vorbă despre ,,mâncarea gunoi” (junk food), puternic prelucrată şi plină de aditivi şi alte substanţe chimice, care este o adevărată otravă lentă; nici despre alte tipuri de alimente extrem de larg răspândite, dar slabe nutriţional şi chiar toxice; nici despre metodele de prelucrare a hranei disponibile în magazine, unele dintre ele extrem de controversate. Se trasează doar un soi de demarcaţie de natură ideologică: cei care se hrănesc cu ceea ce oferă societatea contemporană de larg consum sunt normali, sănătoşi şi bine hrăniţi, iar cei care caută să mănânce sănătos şi curat sunt anormali, malnutriţi şi bolnavi mintal.

Se merită specificat faptul că astăzi se cunosc efectele pe care le au unele ingrediente existente în alimentele de pe rafturile supermarketurilor asupra creierului şi capacităţii de a gândi. Printre acestea se numără înceţoşarea gândirii, docilitatea şi amorţirea simţurilor. Sau tocmai o astfel de hrană, cu asemenea efecte, este dezirabilă pentru omenire, transformând-o într-o pradă mai uşoară pentru hienele zilelor noastre ?

 

Sursa: www.guardian.co.uk, 16 august 2010, ,,Healthy food obsession sparks rise in new eating disorder”

 

 

» Diverse agenţii guvernamentale nu se limitează la a face declaraţii şi a avertiza că cei care consumă alimente sănătoase sunt bolnavi mintal, ci acţionează prompt împotriva posibilităţii de a te hrăni sănătos, încercând să o curme definitiv. O astfel de acţiune este campania tot mai drastică şi mai extinsă ca pe ambalajele suplimentelor alimentare sau produselor naturiste să nu mai scrie ce efecte au asupra sănătăţii.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA) din Statele Unite ale Americii duce un război crunt împotriva firmelor de alimente, suplimente alimentare, produse naturiste sau altele de acest gen şi a informării cetăţenilor despre beneficiile produselor lor pentru sănătate. Această agenţie federală susţine oficial că nu există aliment, supliment alimentar, produs naturist sau plantă medicinală care să fie binefăcătoare pentru sănătate. Simpla afirmaţie a acestui lucru califică produsul ca ,,medicament nou şi neaprobat”. FDA pretinde că toate produsele naturiste sunt inerte şi nu au proprietăţi tămăduitoare şi că există o singură clasă de substanţe care au efecte asupra metabolismului: substanţele farmaceutice. Cu alte cuvinte, agenţia nu permite să existe pe piaţă decât substanţele patentate sub auspiciile sale şi socotite de ea ca având beneficii asupra sănătăţii umane. Astăzi, în Statele Unite ale Americii, este ilegal chiar să sugerezi că un produs, cu excepţia medicamentelor aprobate de FDA, ,,vindecă, tratează, alină, diagnostichează sau previne vreo boală”.

În consecinţă, firmele care indică pe ambalajele produselor lor foloasele pentru sănătate, tipăresc pliante şi broşuri de popularizare sau prezintă mărturii ale consumatorilor, sau deţin site-uri de prezentare a produselor şi eventual a studiilor ştiinţifice care atestă potenţialul lor curativ sunt avertizate, amendate şi supuse unor presiuni susţinute fie pentru a renunţa la a informa clienţii despre produsele lor, fie pentru a-şi înceta cu totul activitatea.Stiri 61 1

În 2006, 32 de cultivatori de cireşe şi producători de suplimente alimentare pe bază de cireşe au primit scrisori de avertizare de la FDA pentru că au informat publicul că cireşele sunt binefăcătoare pentru sănătate. Agenţia guvernamentală a ameninţat chiar să închidă industria cireşelor deoarece aceste afirmaţii duc la clasificarea cireşelor şi suplimentelor pe bază de cireşe ca medicamente.


Pe etichetele produselor din cireşe ale companiei FruitFast nu mai scrie astăzi că sunt benefice pentru sănătate


Compania FruitFast, care vindea suc de cireşe natural şi indica pe produs că ajută la vindecarea gutei, a fost înştiinţată de FDA că încalcă regulamentele în vigoare. FDA a clasificat sucul de cireşe ,,medicament neaprobat” şi ,,etichetat eronat” şi a cerut modificarea etichetei.

Pe 3 martie 2010, agenţia a anunţat 17 producători de alimente că etichetele de pe unele produse încalcă Actul Federal pentru Alimente, Medicamente şi Cosmetice. În octombrie 2009, comisarul pentru alimente şi medicamente, Margaret Hamburg, ceruse companiilor să-şi revizuiască etichetele pentru a se asigura că respectă reglementările FDA.

Una dintre aceste companii, Diamond Foods, a fost amendată cu 2,5 milioane dolari fiindcă a desenat o inimă pe pungile de nuci decojite şi a scris că acestea protejează împotriva bolilor de inimă şi a unor tipuri de cancer. În scrisoarea oficială din partea FDA, firma era avertizată: ,,Din cauza acestor utilizări (n.r.: beneficiile pentru sănătate indicate pe ambalaj), produsele dvs. cu nuci sunt medicamente. (...) De asemenea, produsele dvs. cu nuci sunt medicamente noi, (...) pentru că ele nu sunt recunoscute în general ca sigure şi eficiente pentru situaţiile de mai sus. Prin urmare, (...) ele nu pot fi vândute în mod legal în SUA cu indicaţiile de mai sus fără o cerere de aprobare a unui nou medicament. În plus, produsele dvs. cu nuci sunt oferite pentru situaţii care nu pot fi diagnosticate şi tratate de persoane care nu sunt medici; în consecinţă, nu pot fi notate direcţii adecvate de utilizare pentru ca un civil să le poată folosi în mod sigur pentru scopurile sale”. Firmelor sesizate de FDA li s-au dat 15 zile pentru a răspunde la scrisorile de avertizare şi a-şi modifica etichetele şi pliantele.

Trimiterea scrisorii de avertisment este primul pas al campaniei FDA împotriva firmelor de alimente, suplimente alimentare, produse naturiste. Apoi, agenţii federali fac presiuni ca firma să semneze un ,,act de consimţământ” prin care ,,admite” că a comis diferite infracţiuni şi plăteşte sute de mii de dolari către FDA; dacă directorii firmei refuză să semneze, agenţii îi ameninţă cu arestarea şi confiscarea produselor.

Prin ,,actul de consimţământ”, compania se angajează să nu mai publice informaţii nutriţionale şi de sănătate privind produsele lor, să nu mai ofere articole ştiinţifice care susţin informaţiile lor, şi să trimită spre verificare la FDA toate materialele promoţionale, etichetele, ambalajele şi site-urile deţinute. Ulterior, FDA va cere companiei să angajeze un expert care să verifice aplicarea tuturor măsurilor cu care a fost de acord; acesta va fi remunerat substanţial şi va face inspecţii surpriză în birourile administrative, depozitele şi alte clădiri ale companiei.

FDA poate confisca toate bunurile companiei şi aresta conducerea; poate dispune încetarea producţiei, depozitarea şi distribuirea de produse; poate cere inspecţii surpriză şi forţa compania să plătească mii de ore experţilor, aducând-o în pragul falimentului.

În prezent, Senatul american dezbate proiectul de lege S 3767, aşa-numitul Act de răspundere a siguranţei alimentare. Actualul proiect îi incriminează pe producătorii de suplimente alimentare care dau detalii despre produsele lor sau fac trimiteri către studii ştiinţifice publicate care descriu beneficiile produselor lor. O astfel de ‘infracţiune’ este pedepsită cu până la 10 ani închisoare. Un jurnalist american comenta că ,,astăzi, adevărul trebuie aprobat de FDA” …

 

Surse
1. www.naturalnews.com, 21 octombrie 2008, ,,FDA running extortion racket. Natural supplement companies threatened with arrest if they don’t pay up”
2. www.examiner.com, 5 martie 2010, ,,FDA claims walnuts are drugs”
3. www.naturalnews.com, 23 septembrie 2010, ,,Senate Bill 3767 seeks to put dietary supplement makers in prison for ten years for telling the truth”
4. https://greendragontavern.com, 29 septembre 2010, ,,Wrongful FDA persecution must end now”
5. www.anh-usa.org, 4 ianuarie 2011, ,,Action alert – now the FDA is going after Vitamin C !”
6. www.crossroad.to, 21 februarie 2011, ,,Walnuts, milk and global tyranny”

 

 

» În SUA, au loc chiar raiduri înarmate ale autorităţilor împotriva producătorilor şi a celor care vând alimente neprelucrate, suplimente alimentare şi produse naturiste. Multe din raidurile şi percheziţiile realizate la sediile acestora au fost făcute de agenţi FDA înarmaţi, în colaborare cu alte agenţii federale, precum FBI, sau cu autorităţile locale. Scopul lor este instaurarea unui regim de teroare în rândul companiilor de alimente şi suplimente alimentare, pentru a se supune măsurilor abuzive ale FDA.

Agenţii înarmaţi împreună cu şerifii şi poliţiştii locali pătrund în birourile, magazinele, fabricile şi depozitele companiilor şi realizează percheziţii care pot dura şi peste 12 ore. Ei confiscă produse, dosare ale pacienţilor şi alte documente, computere, utilaje şi echipamente. Se poate întâmpla ca aceştia să efectueze raiduri şi percheziţii chiar în casele proprietarilor şi angajaţilor unor astfel de firme, iar oamenii să fie terorizaţi. În multe cazuri, ei sunt ameninţaţi să nu relateze presei evenimentele. Ulterior, uneori contrafăcând probele, compania este dată în judecată pentru diferite infracţiuni, în procese care pot dura ani de zile şi au puţini sorţi de izbândă.

Pe 26 februarie 1987, a avut loc un astfel de raid la sediul Fundaţiei Life Extension, o fundaţie non-profit care publică informaţii despre puterea tămăduitoare a suplimentelor nutritive şi ştiri despre acţiunile FDA. FDA a deschis proces cu 56 capete de acuzare împotriva fundaţiei, care a fost sfătuită să nu lupte împotriva agenţiei federale. Însă, în urma unui proces care a durat 11 ani, fundaţia a avut câştig de cauză.

În 1990, sediul companiei Laboratoarele Highland din Oregon a fost supus unui raid înarmat efectuat de 9 agenţi FDA, 11 şerifi şi 8 poliţişti. Proprietarul Ken Scott şi angajaţii au fost ameninţaţi. În cele din urmă, Ken Scott a făcut o înţelegere cu procuratura care i-a acordat o perioadă de 5 ani de verificare de către FDA pentru ‘infracţiunea’ sa – comercializarea de suplimente cu coenzima Q10.

În 1992, în statele California şi Texas a fost arestată conducerea a 3 companii europene care se ocupau cu importul de suplimente alimentare. FDA a deschis proces împotriva lor cu 198 capete de acuzare, printre care conspiraţie şi încălcarea legilor privind importul de suplimente nutritive.

Unul dintre cele mai revoltătoare cazuri, care din nefericire nu este singular, este cel al lui Jimmy Keller. El s-a vindecat de cancer prin tratamente naturiste şi ulterior a făcut studii de medicină naturistă. Deoarece în SUA este ilegal să tratezi cancerul prin metode alternative, practicienii deschid clinici în Mexic sau ţări din America Latină. Şi Jimmy Keller a înfiinţat în Mexic Clinica Tijuana, unde trata în mod legal pacienţi americani suferinzi de cancer. Succesul clinicii a atras atenţia autorităţilor americane, care au hotărât să-i pună capăt ‘colaborând’ cu poliţia mexicană. În 1991, Keller a fost răpit de poliţişti mexicani – care nu au avut mandat sau vreo plângere împotriva lui – şi predat agenţilor americani care l-au adus în SUA. Statul american l-a acţionat în instanţă şi el a fost condamnat la 2 ani de închisoare.Stiri 61 2

De o soartă asemănătoare a avut parte Greg Caton, proprietarul unei firme de produse naturiste care vindea remedii pe bază de plante medicinale pentru tratarea cancerului. După ani de zile de hărţuiri din partea agenţilor FDA şi o condamnare la 3 ani de închisoare, el a părăsit SUA pentru a face acelaşi lucru în Ecuador. În 2009, Greg Caton a fost răpit de agenţi americani, fără a ţine cont de protestele autorităţilor ecuadoriene, dus în SUA şi închis într-o închisoare federală în aşteptarea procesului.


Aprilie 2002. Protestatari în faţa Curţii Federale a SUA cerând ca FDA să înapoieze extractul de Aloe vera (Albarin) confiscat


Nutriţionistul Joe DiStefano şi medicii Daniel Mayer şi Ivan Danhoff, ultimul fiind autor a peste 80 de articole de specialitate şi consultant FDA şi al mai multor institute de cercetare farmaceutică, au elaborat un preparat pe bază de Aloe vera pentru tratarea cancerului, numit Albarin, folosit cu succes în mai multe clinici din statul Florida. În octombrie 2001, agenţii FDA au realizat percheziţii în clinicile care aplicau metoda de tratament cu Albarin şi la farmaciile care preparau extractul şi au confiscat toată cantitatea de extract, ca şi dosarele pacienţilor trataţi.

 

Surse
1. www.lef.org, aprilie 2002, ,,FDA attacks alternative clinics. Cancer patients’ lives threatened”
2. www.naturalnews.com, 12 aprilie 2007, ,,Tyranny in the USA: The true history of FDA raids on healers, vitamin shops and supplement companies”
3. www.naturalnews.com, 21 octombrie 2008, ,,FDA running extortion racket. Natural supplement companies threatened with arrest if they don’t pay up”
4. www.naturalnews.com, 16 decembrie 2009, ,,FDA dupes Interpol to achieve illegal kidnapping and deportation of herbal formulator Greg Caton”
5. www.naturalnews.com, 30 decembrie 2010, ,,The fight for health freedom. Why focus on health freedom ? Because our future is worth protecting”
6. www.anh-usa.org, 4 ianuarie 2011, ,,Action alert – now the FDA is going after Vitamin C !”

 

 

» Un alt război purtat de autorităţi este cel împotriva comercializării de lapte crud şi produse lactate obţinute din lapte crud. În ultimele decenii, companiile producătoare de alimente folosesc metode tot mai sofisticate pentru conservarea produselor lor; metodele utilizate conservă într-adevăr alimentele pe termen lung, însă reduc substanţial calitatea nutritivă a acestora.

Ca urmare, americanii avizaţi au început să evite să cumpere alimentele prelucrate din supermarketuri, căutând produse neprelucrate de la producătorii locali. Printre acestea se numără laptele crud şi produsele lactate obţinute din lapte crud. Ţinând cont de cererea existentă, fermierii au înfiinţat grupuri şi cluburi particulare, unde diferite persoane se pot înscrie şi deveni membri şi pot cumpăra produse locale specializate, în general inexistente în magazine. Fiind vorba de asociaţii particulare, limitate la consumatorii care devin membri, acestea evită de obicei să obţină licenţe de vânzare cu amănuntul şi de sănătate publică, cerute vânzătorilor care comercializează produse pentru publicul general.

Asemenea grupuri sunt din ce în ce mai răspândite, deranjând tot mai mult industria lactatelor şi autorităţile civile, care au declanşat un adevărat război împotriva acestei tendinţe. Sub pretextul că laptele crud şi produsele obţinute din el sunt contaminate şi în consecinţă periculoase pentru sănătatea consumatorilor, FDA a interzis comercializarea lor. De asemenea, agenţii FDA împreună cu forţele poliţieneşti efectuează raiduri înarmate la ferme, magazine de comercializare, restaurante etc. Agenţii confiscă şi distrug sau silesc pe proprietari să distrugă produse – uneori chiar mii de kilograme –, confiscă alte bunuri din case, depozite, birouri, fabrici ale companiilor, îi arestează pe angajaţi şi uneori închid cluburile.

La sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009, reprezentanţii agenţiilor guvernamentale agricole din statele Wisconsin, Indiana, Michigan şi Illinois au purtat conferinţe telefonice cu agenţii FDA pentru a stabili un plan împotriva cluburilor de lapte crud din aceste state. Existenţa şi conţinutul acestor conferinţe au fost dezvăluite de Max Kane, proprietarul unui club de lapte care a fost somat de autorităţile din Wisconsin să divulge numele clienţilor şi furnizorilor săi. Printr-o petiţie conformă cu Actul de liberă circulaţie a informaţiei, către Departamentul de Agricultură, Comerţ şi Protecţia Consumatorului din Wisconsin, el a cerut procesele verbale ale conferinţelor purtate de agenţiile guvernamentale. De atunci, Kane este urmărit în justiţie pentru sfidarea tribunalului, deoarece a refuzat să dezvăluie numele solicitate; cazul său este în recurs după ce, în decembrie 2010, a fost declarat vinovat.

În decurs de 3 luni, acelaşi departament din Wisconsin a lansat 3 raiduri asupra fermei de lactate şi magazinului fermei lui Vernon Hershberger. Fermierul afirmă că vinde numai consumatorilor cu care are un acord individual pentru produsele sale.

În iunie 2010, agenţii de la Departamentul de Agricultură al statului Minnesota, însoţiţi de poliţie şi având mandat de percheziţie, au invadat şi închis Traditional Foods Warehouse, un club popular din Minneapolis specializat în alimente produse local. În plus, ei au percheziţionat două ferme suspectate că vând ilegal lapte crud.

Tot în vara anului 2010, au avut loc mai multe raiduri în statul California. De pildă, Sharon Palmer deţine o fermă în districtul Ventura, unde creşte capre, vaci, porci şi pui. Ea comercializează lapte crud şi produse lactate din lapte crud de capră şi carne de porc şi pui. În decurs de 18 luni, la ferma sa au avut loc 3 raiduri, Sharon Palmer nereuşind să-şi explice motivele autorităţilor. La cel de-al treilea raid au participat 20 de agenţi care au realizat o percheziţie de 5 ore a casei şi hambarului, şi au confiscat calculatorul şi laptele cu care hrănea puii şi porcii. În aceeaşi zi, a avut loc un raid la Rawesome Foods, un club particular de alimente din Venice, California, condus de nutriţionistul Aajonus Vonderplanitz. Pentru o cotizaţie de 25 de dolari, clienţii pot cumpăra produse lactate nepasteurizate, ouă de la păsări hrănite natural şi o gamă largă de fructe şi legume şi alte produse.

Pe 26 august 2010, agenţii FDA şi Departamentului Laptelui din statul Missouri au percheziţionat Lăptăria Morningland, una dintre fermele furnizoare de produse ale clubului Rawesome Foods. Lăptăria Morningland cuprinde o fermă de animale şi o fabrică de brânză, deţinută de Joseph şi Denise Dixon. Aceştia fac brânză din lapte crud de la vacile crescute în ferma lor de peste 30 ani şi nimeni nu s-a îmbolnăvit până în prezent de la produsele lor. Cu toate acestea, agenţii FDA i-au somat pe soţii Stiri 61 3Dixon să distrugă toată brânza din depozit, adică 22.600 kg valorând 250.000 dolari, fără a efectua nici o analiză. În plus, ferma a primit interdicţie să producă şi să transporte produse lactate.


Brânză din lapte crud, preparată la Lăptăria Morningland


Hăituit de autorităţi, Joseph Dixon a îndrăznit să publice o obiecţie faţă de măsurile autorităţilor, o dezaprobare a acestora şi o soluţie rezonabilă pentru ferma şi fabrica sa de brânză. Departamentul Laptelui a respins toate acestea şi, ca urmare, Dixon intenţionează să deschidă proces în apărarea fermei sale.

David Gumpert comenta: ,,Cred că raidul de la clubul Rawesome Foods, săvârşit de agenţi dintr-o jumătate de duzină de agenţii federale şi locale, cu armele în mâini, a avut scopul de a trimite un mesaj puternic fermierilor şi consumatorilor că guvernul intenţionează să descurajeze distribuţia particulară de alimente. (...) Închiderea Lăptăriei Morningland a fost o încercare patetică a FDA, acţionând prin Departamentele de Agricultură din California şi Missouri, de a justifica raidul de la Rawesome Foods. Nici un producător de alimente din această ţară nu este închis pentru că s-au găsit urme de Listeria în produsele sale (n.r.: lucru afirmat de autorităţi, însă fără nici o dovadă), atâta vreme cât nimeni nu s-a îmbolnăvit şi firma este dispusă să lucreze cu agenţiile în domeniu, aşa cum a făcut Morningland”.

Gumpert este autorul cărţii Revoluţia laptelui crud: Dincolo de bătălia care se dă astăzi în America cu privire la drepturile alimentare (foto), în care prezintă într-amănunt câteva cazuri de urmărire răuvoitoare de către autorităţi a producătorilor de lapte crud, Stiri 61 4ca şi mituri, exagerări şi înşelări de care se folosesc autorităţile în această bătălie. Printre altele, el prezintă biografiile şi activităţile conducătorilor unor departamente ale FDA şi legăturile lor cu diferite firme din industria alimentară. El notează şi modul discriminatoriu în care aceştia procedează cu diferite ferme şi fabrici de produse alimentare, reieşind încă o dată că în această confruntare nu se dispută siguranţa alimentară a cetăţenilor, ci interesele financiare şi politice a unor terţe părţi.

Astfel, există numeroase exemple de firme ale căror produse constituie un pericol pentru siguranţa alimentară a populaţiei, însă FDA nu ia măsuri drastice împotriva lor. De exemplu, în perioada raidurilor împotriva producătorilor şi vânzătorilor de lapte crud, în SUA a izbucnit un scandal legat de ferma Wright County Egg, producătoare de ouă. După ce 1.500 de persoane s-au îmbolnăvit de salmoneloză, consumând ouă de la Wright County Egg, ferma a fost nevoită să retragă de pe piaţă jumătate de miliard de ouă, însă nu i s-a ordonat să distrugă toate produsele existente în depozite, nici nu a avut loc un raid înarmat la sediul fermei.

În plus, se ştie de ani de zile că produsele acestei ferme constituie un pericol pentru consumatori, agenţia de ştiri Associated Press afirmând că numai în ultimii 2 ani s-a depistat de sute de ori prezenţa salmonelei în fermă. De asemenea, cotidianul New York Times nota că, vreme de decenii, această companie a primit avertisment după avertisment, însă a continuat să facă milioane de dolari vânzând ouă contaminate. Publicaţia The Atlantic scria: ,,Timp de decenii, proprietarul Wright County Egg, Jack DeCoster a lăsat o dâră de boală, pagubă, maltratare şi moarte în urma sa. Faptul că a fost lăsat în voia sa atât de multă vreme este o dovadă uluitoare a ineficacităţii agenţiilor federale care se ocupă de siguranţa alimentară”.

Poziţia autorităţilor nu se mărgineşte la aceste acţiuni vădit discriminatorii, ci depăşeşte orice imaginaţie. Într-un proces din 2010, FDA şi Departamentul pentru Servicii şi Sănătate Umană (de care aparţine FDA) au declarat că ,,americanii nu au nici un drept fundamental la libertatea de acord” şi au negat că oamenii au dreptul să mănânce alimente după propria alegere. Parcă anticipând ce va urma, fermierul Joel Salatin se întreabă: ,,Nu este libertatea de a alege ce mâncăm un drept la fel de fundamental ca libertatea de a ne închina cui voim ?”

 

Surse
1. www.grist.org, 14 iulie 2010, ,,Raids are increasing on farms and private food-supply clubs – here are 5 tips for surviving one”
2. http://hartkeisonline.com, 11 octombrie 2010, ,,Family farm ordered to destroy 50,000 pounds of cheese”
3. www.globalresearch.ca, 19 octombrie 2010, ,,’The raw milk revolution’: criminalizing nature’s most perfect food: FDA’s war on private food contracts”
4. www.naturalnews.com, 30 decembrie 2010, ,,The fight for health freedom. Why focus on health freedom ? Because our future is worth protecting”

 

 

» Nici persoanele particulare nu sunt scutite de hărţuiri în ce priveşte modul de viaţă şi alimentele pe care le preferă. Un american, tată a două fete, a fost ‘turnat’ de un vecin autorităţilor că îşi hrăneşte fetele cu mâncare necontaminată cu pesticide, nu le dă voie să bea apă de la robinet şi a refuzat ca ele să fie vaccinate.

Ca urmare a acestor ‘fărădelegi’, care sunt etichetate drept ,,activitate suspectă” de către autorităţile americane, el a fost investigat şi hărţuit de Serviciile pentru Protecţia Copilului (SPC). Împotriva sa a fost deschis un caz de abuz împotriva copiilor, iar o angajată a SPC însoţită de un ofiţer de poliţie l-a bombardat cu întrebări şi a făcut o percheziţie în casă, inclusiv în frigider, fără a avea mandat. Tatăl a afirmat că angajata părea nervoasă, ca şi cum el ar fi putut constitui o ameninţare fizică. Investigaţia a durat o lună de zile şi apoi cazul a fost închis.

Nu ar fi de mirare ca, în viitor, în virtutea unei legislaţii anti-umane pe măsura formei de guvernare care pune stăpânire pe lume pe zi ce trece, serviciile pentru protecţia copilului să dobândească autoritatea de a lua copiii de la părinţii care procedează în acest fel, iar părinţii să fie socotiţi abuzatori de copii şi un pericol pentru întreaga societate …

 

Sursa: www.infowars.com, 13 decembrie 2010, ,,Father harassed by CPS for feeding kids organic food”

 

Iosif Mocanu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 61/ianuarie-februarie 2011