Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (XIV)

Noi reglementări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene

cu privire la sodomie (III)

» În noile documente europene sunt strecurate Principiile Yogyakarta. Cercurile conservatoare şi pro-familie au atras atenţia asupra faptului că Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 31 martie 2010 şi Rezoluţia Gross adoptată pe 29 aprilie 2010 constituie primii paşi spre inserarea Principiilor Yogyakarta (despre care am scris în articolul ,,Februarie 2009. Noutăţi pe frontul sodomiei. Reglementări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite”). Acest set de principii reinterpretează drepturile omului existente deja în legislaţia internaţională de aşa manieră încât să includă noţiuni aparţinând spaţiului homosexual, precum orientarea sexuală şi identitatea de gen. Cel mai elocvent exemplu este redefinirea căsătoriei şi familiei ca incluzând ,,dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi gen” şi ,,dreptul la adopţie de către cupluri de acelaşi gen”. De asemenea, principiile în speţă încearcă să statueze că exercitarea libertăţii de exprimare şi a celei religioase nu trebuie să încalce ,,drepturile şi libertăţile persoanelor cu diverse orientări sexuale şi identităţi de gen”.

Deocamdată, în ce priveşte ţările europene, reglementarea legislaţiei referitoare la căsătorie şi familie este de competenţa exclusivă a legislativelor naţionale. Acesta este motivul pentru care se încearcă introducerea unor prevederi radicale – precum Principiile Yogyakarta – în decizii ale unor instituţii cu greutate ca ONU, Consiliul Europei etc, ale căror documente pot crea obligaţii statelor membre.

Concret, în Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 31 martie 2010, fiecare paragraf din apendicele documentului face referire directă la aspecte din Principiile Yogyakarta. Rezoluţia Gross repetă cuvânt cu cuvânt definiţia identităţii de gen din documentul elaborat la Yogyakarta, o noţiune până acum aproape inexistentă în actele europene. Rezoluţia conţine multe alte prevederi extrase din acest document radical pro-homosexual.

» Pe 17 mai 2010, de ziua internaţională împotriva homofobiei, Catherine Ashton, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, a dat o declaraţie în care a amintit din nou identitatea de gen. Ea a menţionat cele 6 temeiuri de discriminare menţionate în articolele 10 şi 19 ale Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, care includ orientarea sexuală, dar nu şi identitatea de gen.

Ashton afirmă: ,,Uniunea Europeană reaminteşte că discriminarea pe temeiul orientării sexuale şi identităţii de gen este interzisă de instrumentele internaţionale ale drepturilor omului, precum Acordul Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice (articolele 2, 16 şi 17), Acordul Internaţional asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale (articolul 2) şi Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (articolul 2), la care sunt parte toate statele membre ale Uniunii Europene”. Aşadar, ea susţine că identitatea de gen este stipulată de o sumă de documente europene, deşi această noţiune nu a existat în legislaţia europeană până în 2008-2009, când a fost introdusă în rapoartele Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale, via Principiile Yogyakarta, date publicităţii în 2007.

Iată un alt oficial european care încearcă să implementeze cu orice preţ Principiile Yogyakarta, construind chiar un edificiu fals pentru a promova acest document.

» Parlamentul European reafirmă că legislaţia cu privire la drepturile persoanelor LGBT este o condiţie pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pe 10 februarie 2010, Parlamentul European a adoptat rapoartele referitoare la accesul în Uniunea Europeană a Croaţiei, Republicii Macedonia şi Turciei, prin care se reaminteşte ţărilor candidate că protecţia tuturor minorităţilor este o condiţie nenegociabilă pentru a intra în Uniune. În raportul despre Croaţia, se notează preocuparea Parlamentului European cu privire la interzicerea de facto a paradei homosexuale de la Zagreb din 2009, în cel despre Macedonia se afirmă că noua legislaţie anti-discriminare propusă nu acoperă orientarea sexuală şi identitatea de gen ca temeiuri de discriminare, iar cel despre Turcia indică neajunsurile codului penal turc care permite persecutarea sistematică a minorităţilor LGBT şi limitează libertatea acestora de a se aduna.

» Pe 24 iunie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a Austriei, afirmând că statele independente nu au nici o obligaţie de a introduce ,,căsătoria” sau uniunile civile homosexuale în legislaţia lor. ,,Autorităţile naţionale sunt mai bine plasate pentru a aprecia nevoile sociale în această chestiune şi de a răspunde, deoarece căsătoria are conotaţii sociale şi culturale profund ancorate care diferă mult de la o societate la alta”, au remarcat judecătorii.

În acelaşi timp, Centrul European pentru Lege şi Justiţie (European Centre for Law and Justice, ECLJ) a dat o notă de avertisment cu privire la decizia CEDO, afirmând că ,,formularea atentă” a Curţii implică o posibilă acceptare legală în viitorul apropiat a unui ,,drept al omului” pentru parteneriatele homosexuale recunoscute. Potrivit hotărârii CEDO, chestiunea este una a ,,drepturilor în dezvoltare” în privinţa cărora statele sunt ,,încă libere” să decidă pentru ele însele asupra problemei. Cu toate acestea, directorul centrului, dr. Gregor Puppinck a numit decizia o ,,victorie extrem de importantă”.

» Pe 25 iunie 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (The Parliamentary Assembly of the Council of Europe, PACE) a adoptat Rezoluţia 1751 (2010) şi Recomandarea 1931 (2010), având titlul ,,Combaterea stereotipurilor sexiste din mass-media”. Raportul care a stat la baza acestei rezoluţii a fost realizat de Doris Stump din Grupul Socialist din Elveţia şi a atras atenţia asupra următoarelor aspecte: ,,femeile sunt descrise sau percepute ca slabe, vulnerabile şi dependente, limitate la rolul de mamă, soţie sau obiect sexual; femeile care reuşesc în muncă sunt zugrăvite ca ariviste sociale cu calităţi ‘masculine’”; reclamele ,,întăresc femeile şi bărbaţii în rolurile lor tradiţionale şi împiedică dobândirea egalităţii dintre femei şi bărbaţi”; ,,adoptarea de coduri de bună practică sau coduri etice aplicabile în toate sectoarele media ar putea ajuta la creşterea conştientizării profesioniştilor asupra impactului stereotipurilor sexiste în societate, în mod particular printre tineri, şi trebuie inclusă o dimensiune a genului”; ,,dezintegrarea stereotipurilor presupune eforturi îndreptate către educaţie şi instruire, de la o vârstă fragedă, pentru a identifica imaginile stereotipizate şi includerea egalităţii de gen în programa şcolară”; ,,adoptarea de instrumente legale adecvate pentru a combate stereotipurile sexiste care conduc la discriminarea pe bază de gen” etc.

Recomandarea 1931 este adresată Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, căruia i se solicită să întocmească ,,un cod european de bună practică pentru statele membre pentru a combate stereotipurile sexiste din mass-media”.

Această preocupare a instituţiilor europene faţă de combaterea stereotipurilor sexiste din mass-media nu este nouă. În septembrie 2008, Parlamentul European vota pentru a-i avertiza pe cei care fac publicitate şi pe vânzători cu privire la ,,stereotipurile sexuale”. New York Times consemna la acea vreme că parlamentarii au cerut ca reclamele să nu fie neapărat mai puţin încărcate sexual, ci doar fără ,,stereotipuri sexuale”; ei doreau ca genul să nu fie prea fix în reclame, ca nu cumva indivizii să fie restricţionaţi ,,la roluri predeterminate şi artificiale care sunt adesea degradante, umilitoare şi prosteşti pentru ambele sexe”. În plus, parlamentarii au afirmat că Mr. Clean, a cărui imagine datează din anii ‘1950, constituie un exemplu de stereotip sexual care ar trebui eliminat de pe piaţa reclamelor. Criticii ‘l-au pus în gardă’ pe Mr. Clean: ,,Ai grijă, Mr. Clean. Tocmai ai putea fi trecut pe listă pentru o schimbare de sex !”

Multe voci s-au ridicat împotriva acestei rezoluţii a PACE, socotind că parlamentarii europeni ar fi trebuit să se ocupe de probleme mult mai vitale decât aceea de a afirma că a fi mamă sau a fi feminină este un stereotip discriminatoriu care trebuie eradicat. S-a luat în discuţie faptul că cei care promovează astfel de legi aparţin preponderent mediului socialist, de stânga, care a manifestat dintotdeauna antipatie faţă de conceptul de familie; s-a vorbit şi despre confuzia dintre aspectele sexuale şi denigrante şi cele legate de feminitate şi maternitate, confuzie care conduce la ideea că toate rolurile, inclusiv maternitatea şi paternitatea, sunt construcţii sociale care pot fi eliminate.

» Legislaţia română s-a aliniat instantaneu conceptelor europene de combatere a stereotipurilor sexiste din mass-media. Ca urmare, Monitorul Oficial al României din 15 aprilie 2010 a publicat ,,Hotărârea privind aprobarea Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010-2012 şi a Planului general de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010-2012”.

Printre chestiunile abordate de această hotărâre se numără ,,concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională”, ,,combaterea rolurilor şi stereotipurilor de gen din învăţământ, cultură şi mass-media”, şi ,,introducerea perspectivei de gen în educaţia formală şi nonformală şi în viaţa socială”. Documentul uimeşte prin similaritatea cu legea europeană, prin expresii de genul: ,,perpetuarea stereotipurilor şi rolurilor de gen prin intermediul conţinutului manualelor şcolare”, ,,atitudini stereotipale”, ,,există discordanţă între modelele feminine promovate (gospodină, mamă, cu activităţi în mediul privat) şi modelele masculine (cu activitate în mediul public, băutori de bere, fanatici după meciurile de fotbal etc)”, ,,eliminarea stereotipurilor de gen, a limbajului sexist din peisajul audiovizual”. În final, legea prevede finanţare de la bugetul de stat pentru implementarea tuturor obiectivelor stabilite.

* * *

Acestea sunt documentele oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi instituţiilor europene din prima jumătate a anului 2010. Pe zi ce trece, hotărârile acestor înalte foruri ameninţă libertatea de exprimare, religioasă şi de conştiinţă şi îngrădeşte viaţa creştină autentică din sânul societăţii contemporane.

Partenie Filipescu