Guvernare şi societate (II)

Tendinţe şi reglementări noi cu privire la alimentaţie şi grădinărit

» Un domeniu strâns legat de cel al alimentaţiei, în care guvernul american încearcă să impună reguli stricte, este cel al cultivării de legume în grădina proprie. De pildă, Steve Miller deţine un teren de peste 2 acri în Clarkston, Georgia, pe care cultivă de peste 15 ani legume şi fructe fără să utilizeze pesticide, pe care le vinde vecinilor şi pe pieţele de fermieri locale. În ianuarie 2010, ofiţerii de aplicare a legii din districtul Dekalb, Georgia, au început să-l amendeze deoarece creşte prea multe culturi pe un teren care este înscris ca având altă utilizare şi are angajaţi nepermişi de lege pentru acest teren.

În vara anului 2010, Steve Miller a încetat să mai cultive legume şi fructe şi acuzaţiile au fost suspendate deoarece a schimbat zonarea proprietăţii sale. Cu toate acestea, după două săptămâni de la aprobare, districtul a reluat vechile acuzaţii, susţinând că el călca în principiu legea înainte de re-zonare. Avocatul lui Steve Miller a afirmat că atitudinea autorităţilor districtuale se învecinează cu hărţuirea.

Măsuri la fel de disproporţionate se iau în privinţa peluzelor netunse sau năpădite de buruieni. În Albany, Louisiana, poliţiştii au afirmat că vor urmări peluzele cu iarbă înaltă sau cu buruieni şi dacă iarba depăşeşte 20 cm, proprietarul va primi o scrisoare de avertizare. Apoi acesta va încasa fie o amendă de până la 500 dolari, fie până la 60 zile detenţie.

Un alt incident care a făcut înconjurul programelor de ştiri americane s-a petrecut în Orem, statul Utah. O femeie nu şi-a udat peluza, care s-a îngălbenit, şi din acest motiv a intrat în conflict cu un poliţist. Acesta a târât-o la secţia de poliţie pentru că a refuzat să-şi dea numele; în cele din urmă, autorităţile au deschis proces împotriva ei. Poate că situaţia ar fi fost mai rezonabilă dacă evenimentele s-ar fi petrecut într-alt colţ al Americii, însă ea frizează absurdul pentru că Utah este un stat deşertic, care este mereu în conflict intern şi cu statele vecine din pricina consumului de apă. Eventual, dacă femeia şi-ar fi udat gazonul, ar fi putut fi acuzată că a consumat apa comunităţii …

» Pe măsură ce trece timpul, aceste măsuri opresive sunt înscrise în lege. Ele nu se rezumă la a controla activităţile gospodăreşti ale cetăţeanului, ci chiar la a controla ce anume mănâncă el. În toamna anului 2010, Senatul american a dezbătut şi votat proiectul de lege S 510, sau Actul de Modernizare a Siguranţei Alimentare.

În anii ’1990, preşedintele Bill Clinton a introdus metoda HACCP (n.r.: puncte de control critice de analiză aleatorie) pentru a preîntâmpina contaminarea în industria cărnii. Această măsură a favorizat corporaţiile care prelucrau carne deoarece le-a permis să realizeze inspecţii, eliminând mii de prelucrători locali de alimente, fără probleme de contaminare. Metoda HACCP a fost promovată de binecunoscutul gigant agro-industrial Monsanto.

În 2008, Hillary Clinton a susţinut ideea creării unei agenţii pentru siguranţa alimentară. Mass-media americană a remarcat din nou conexiuni între această acţiune şi Monsanto: unul dintre consilierii lui Hillary Clinton este Mark Penn, director executiv al companiei Burson Marsteller, o firmă uriaşă de publicitate care reprezintă Monsanto; o altă apropiată de-a ei, parlamentara Rosa DeLauro, al cărei soţ are legături cu Monsanto, a introdus versiuni timpurii ale proiectului de lege S 510; unul dintre foştii angajaţi ai Monsanto, Michael Taylor, se numără printre persoanele care au conceput proiectul legislativ (am arătat în articolul ,,Binefacerile alimentaţiei şi medicinei moderne” (IV), cum funcţionează sistemul suveică în America: persoane din conducerea corporaţiilor, mai ales a companiei Monsanto, îşi părăsesc posturile, pătrund în agenţiile guvernamentale americane, iau măsuri favorabile politicii agricole a companiei şi apoi revin în posturile anterioare). Mai mult, în urma adoptării proiectului de lege S 510, se va înfiinţa un departament pentru controlul şi siguranţa alimentelor, urmând ca Michael Taylor să fie nominalizat preşedinte. Nu ne mai întrebăm ale cui interese le va promova în această calitate …

(N.r.: Soţia lui Michael Taylor, Christine Lewis Taylor, lucrează pe acelaşi front cu soţul ei. Ea este angajata FDA de mulţi ani şi încearcă să justifice ‘ştiinţific’ introducerea unei limitări a cantităţii de substanţe nutritive pe care oamenii o consumă zilnic. În acest scop, în mod pervers, substanţele nutritive sunt definite ca toxine şi, prin urmare, consumarea lor în cantităţi mai mari decât cele prescrise este dăunătoare pentru organism.

Christine Taylor susţine că oamenii sunt ‘expuşi’ la prea multe substanţe nutritive şi doreşte stabilirea unui set standard internaţional care să specifice cantitatea zilnică din fiecare substanţă nutritivă de care are nevoie un om (doza zilnică recomandată). Dacă acest concept va găsi susţinere, oamenii nu vor mai putea cumpăra suplimente alimentare decât cu reţetă şi în cantităţi insuficiente. Nouă, românilor, această idee ne aminteşte de ‘alimentaţia raţională’ pe care o introdusese Nicolae Ceauşescu în anii ‘1980).

În 2010, după o serie de cazuri intens mediatizate de contaminare a cărnii cu bacteria Escherichia coli, a laptelui pentru bebeluşi şi hranei pentru animale cu melamină, a untului de arahide şi ouălor DeCoster cu Salmonella, publicul a fost pregătit pentru introducerea unui act privind siguranţa alimentară. Pe 30 noiembrie 2010, proiectul de lege S 510 a fost votat de Senat cu o oarecare întârziere. Votul a fost amânat din cauza telefoanelor şi mailurilor critice despre care presa nu suflă o vorbă. În decembrie, Camera Reprezentanţilor a renunţat la propriul proiect de siguranţă alimentară, votat în urmă cu un an, şi a acceptat versiunea Senatului, iar în ianuarie 2011, actul a fost semnat de preşedintele Barack Obama şi a devenit lege.

Susţinătorii lui îl consideră ,,cea mai mare revizuire a siguranţei alimentare din SUA din ultimii 70 ani”, lăudându-l ca pe o ,,realizare revoluţionară”. Ei au afirmat că această lege va rezolva nenumăratele probleme de siguranţă alimentară apărute mai ales în ultimii ani. Criticii îl consideră ,,cea mai periculoasă lege din istoria SUA” şi îl compară cu faimosul Patriot Act – care dă guvernului american şi agenţiilor sale puteri discreţionare în ce priveşte urmărirea, supravegherea şi tratarea cetăţenilor americani, ca şi cu reforma sănătăţii introdusă de preşedintele Obama, denumită ironic Obamacare – o lege dezastruoasă care naţionalizează companiile de asigurări de sănătate, oficializează voalat eutanasia, îngrădeşte ajutorul statului privind plata tratamentelor costisitoare etc.

Se presupune că acest Act de Modernizare a Siguranţei Alimentare are drept scop, aşa cum îi spune numele, creşterea siguranţei alimentare şi rezolvarea problemelor din această sferă a comerţului. Urmărind însă textul legii se remarcă că nu acesta este ţelul actului, ci controlul total în domeniul alimentar şi agricol şi acordarea de puteri foarte mari şi susţinere financiară Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA).

Legea urmăreşte 3 direcţii majore: controlul agriculturii şi fermelor americane cu eliminarea micilor producători şi încredinţarea lor corporaţiilor agro-industriale, controlul alimentelor şi suplimentelor alimentare şi armonizarea legislaţiei americane în domeniul agricol-alimentar cu prevederile internaţionale din Codex Alimentarius.

În domeniul agriculturii, legea dă FDA autoritatea de a inspecta şi închide grădini amenajate în spatele casei, sere şi ferme locale mici, şi de a interzice transportul şi comercializarea produselor acestor grădini, sere şi ferme în pieţele fermierilor. Producătorii de alimente vor fi nevoiţi să-şi înregistreze grădina, sera sau ferma la guvern, care va alcătui o bază de date a cultivatorilor şi fermierilor pentru a putea realiza inspecţii surpriză.

Jurnaliştii afirmă că aceste prevederi vor duce la ruinarea fermelor mici, dar şi la interzicerea cultivării plantelor pentru consum propriu în grădina casei. Agenţii FDA vor avea autoritatea de a aresta orice producător de alimente în grădina casei ca pe un infractor sau traficant, doar pentru că are în grădină salată sau cireşe şi le vinde pe piaţa locală. Persoanelor arestate li se intentează apoi proces într-un fel de tribunal al FDA, fără avocat, protecţie constituţională sau drept.

Legea numeşte infracţiune dreptul de a curăţa, depozita şi deţine seminţe fără acordul guvernului, dând monopolul seminţelor firmei Monsanto şi altor giganţi agro-industriali. Ea permite ca guvernul federal să oblige producătorii să folosească antibiotice, hormoni, deşeuri de abator, pesticide şi organisme modificate genetic, măsură care conduce la industrializarea tuturor fermelor americane şi eliminarea agriculturii locale organice, şi în realitate la pierderea siguranţei alimentare.

Referitor la fermele animale, legea prevede un program de urmărire a animalelor, care îi ameninţă pe toţi fermierii mici. Potrivit cu prevederile internaţionale înscrise în lege, este permisă măcelărirea în masă a raselor de animale chiar fără dovada existenţei unei boli epidemice. De asemenea, noile dispoziţii din lege sunt extrem de costisitoare – marile corporaţii îşi permit să le respecte, însă micii fermieri nu.

În domeniul alimentaţiei, legea cuprinde o mulţime de măsuri privind produsele naturale şi proaspete, ca şi cultivarea organică, pe seama cărora pune contaminarea, toxiinfecţiile alimentare, bolile şi chiar moartea. Sub pretextul siguranţei, autorităţile vor să interzică produsele naturale, care vor fi înlocuite pe piaţă cu produse sterilizate: pasteurizate, afumate, iradiate etc. În schimb, legea nu ia nici o măsură în ce priveşte contaminarea produsă de marile corporaţii agro-industriale, care reprezintă principala cauză a contaminării alimentelor şi bolilor alimentare.

Printre măsurile extreme ale acestui act se numără încredinţarea tuturor alimentelor şi fermelor producătoare Departamentului Securităţii Interne şi Departamentului Apărării, în caz de contaminare sau urgenţă, ca şi introducerea de ,,crime de alimente” – infracţiuni în domeniul alimentar, ai căror autori vor fi trataţi ca traficanţii de droguri sau teroriştii. De asemenea, această lege dă FDA autoritatea de a retrage de pe piaţă produse ,,despre care are motive să creadă” că sunt contaminate, adică nu mai sunt necesare ,,dovezi credibile”, ci doar opinii.

În al treilea, rând, votarea acestei legi reprezintă un pas înainte în armonizarea legislaţiei americane cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi Codex Alimentarius. Standardele create de Comisia Codex urmăresc să împuternicească interesele industriei să dicteze şi să controleze reglementările referitoare la vitamine, minerale, organisme modificate genetic, reziduuri toxice, antibiotice, medicamente, stimulatori de creştere şi hormoni, sterilizarea alimentelor etc.

Susţinătorii legii afirmă că aceasta va face ca rezerva alimentară americană să fie cea mai sigură din lume. În realitate, ca urmare a politicii duse deja în privinţa alimentaţiei şi pe care această lege o impune fără drept de apel, rezerva alimentară a SUA este a doua în lume, după cea a Chinei, ca grad de contaminare chimică. O consecinţă imediată a acestui fapt este că orice naţiune din lume care începe să consume dieta americană, în decurs de o generaţie va începe să aibă rate record ale bolilor degenerative, cronice şi de metabolism.

În plus, aplicarea legii este încredinţată FDA, o agenţie cu o istorie saturată de corupţie şi cunoscută pentru servilitatea sa faţă de interesele industriilor agricole, alimentare şi farmaceutice: a permis utilizarea unor pesticide toxice, a promovat organismele modificate genetic şi monopolul giganţilor agro-industriali asupra seminţelor, a permis lansarea pe piaţă a unor medicamente nocive, a introdus măsuri dure împotriva tratamentelor naturiste etc.

În 2009, un grup de oameni de ştiinţă din cadrul FDA a trimis preşedintelui Obama o scrisoare anonimă, de teama represaliilor conducerii agenţiei, în care descria ,,corupţia sistematică şi fărădelegile care străbat toate nivelurile FDA”. Ei şi-au susţinut afirmaţiile cu cazuri în care conducătorii FDA ,,au încălcat legi, reguli şi reglementări, au suprimat sau modificat descoperirile şi concluziile ştiinţifice sau tehnologice, au abuzat de puterea şi autoritatea lor şi s-au angajat în represalii ilegale împotriva celor care vorbesc”.

Acestei agenţii i s-a încredinţat acum o nouă armă pe care să o folosească împotriva americanilor. Prin acest act, controlul hranei va putea fi utilizat în detrimentul cetăţenilor în acelaşi fel în care Patriot Act este folosit pentru limitarea libertăţilor civile.

Încă înainte de votarea lui, jurnalistul canadian, dr. Shiv Chopra scria: ,,Dacă este votat proiectul de lege S 510, acesta va exclude dreptul publicului de a cultiva, deţine, comercializa, transporta, distribui şi mânca toate alimentele pe care le produce natura. Va deveni cea mai ofensivă autoritate împotriva cultivării, comercializării şi consumului de alimente şi produse agricole după bunul plac. Legea va fi neconstituţională şi contrară legii fireşti sau, dacă preferaţi, împotriva voinţei lui Dumnezeu”.

Notă: Statele americane încearcă să lupte împotriva acestei legi opresive. Ele au început să dea legi statale şi chiar locale prin care declară suveranitate alimentară pe teritoriul lor; acestea susţin că guvernul federal nu are dreptul să dicteze cetăţenilor ce produse alimentare pot cumpăra sau vinde local. În San Francisco s-a votat o măsură care permite agricultura pe scară mică în zonele rezidenţiale fără a fi necesar un permis. De asemenea, mai multe state intenţionează să reducă restricţiile privind laptele crud, în timp ce FDA luptă să le înăsprească.

» Guvernul american vrea să controleze foarte strict, în cele mai mici amănunte, vieţile cetăţenilor săi. Pe 10 iunie 2010, preşedintele american Barack Obama a semnat un ordin executiv prin care a înfiinţat un consiliu federal numit Consiliul de Sănătate Publică, Promovare a Sănătăţii şi Profilaxie Naţională, care se va ocupa de ,,modificările comportamentale de rutină” ale americanilor.

Acest consiliu are sarcina de a întocmi un raport care să cuprindă ,,o listă cu priorităţile naţionale privind promovarea sănătăţii şi profilaxia bolii pentru a trata modificarea comportamentului de rutină (incluzând nutriţie adecvată, comportament sedentar, sănătate comportamentală, sănătate mintală, tulburări de folosire a substanţelor, fumatul şi analiza violenţei domestice) şi măsuri pentru prevenirea celor 5 boli ucigaşe de frunte din SUA”. Herb Titus, expert constituţional cu experienţă şi consilier la firma de avocatură William J. Olson P.C. din Virginia, declara: ,,Cine nu va urma recomandările federale cu privire la nutriţie, exerciţii fizice etc va fi pedepsit. Acesta este modul în care ordinul este conceput să lucreze; în cele din urmă să aducă totul sub umbrela federală. Singura cale de a realiza acest lucru este prin forţă. În final într-acolo se îndreaptă. Oamenii au fost avertizaţi cu privire la acest lucru. Acum îl au”.

Pe forumurile diferitelor site-uri, oamenii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de dispoziţiile ordinului şi noua încercare a guvernului de a modifica comportamentul cetăţenilor săi. ,,Este acesta un lucru pentru care trebuie să ne îngrijorăm ? Încearcă Obama şi consilierii săi să ne modifice comportamentul prin legislaţie ?”, se întreba o persoană.

Amestecul guvernului şi agenţiilor sale în vieţile oamenilor este vizibil de ceva vreme. De exemplu, în 2010, în statul Iowa, a avut loc un proces în care a fost luată în discuţie interdicţia FDA referitoare la vânzarea interstatală de lapte crud. Pe 26 aprilie, procurorul general al Statelor Unite ale Americii, Stephanie Rose, asistentul său Martha Fagg şi procurorul Roger Gural de la Departamentul de Justiţie au depus scurta expunere a dovezilor apărării. În acest document, reprezentanţii guvernului scriau negru pe alb:

,,Nu există nici o tradiţie istorică ‘profund înrădăcinată’ a accesului liber la hrana de toate felurile. Afirmaţia reclamanţilor la un ‘drept fundamental la sănătatea lor fizică şi trupească proprie, care include ce mâncăruri aleg şi nu aleg să consume ei înşişi şi familiile lor, este în mod similar inutilă, pentru că reclamanţii nu au dreptul fundamental de a obţine orice hrană doresc” …

» Lupul – paznic la oi. Astfel de fenomene au loc nu numai pe continentul american, ci şi în Europa sau în ţara noastră. Ele îmbracă alte forme în funcţie de particularităţile zonei şi vin cu o oarecare întârziere faţă de cele petrecute peste ocean, însă ţelurile urmărite sunt aceleaşi.

Pe 14 decembrie 2010, Senatul canadian a votat o lege similară Actului de Modernizare a Siguranţei Alimentare din SUA. Proiectul C-36, prezentat înşelător de presa canadiană ca legea protecţiei consumatorului, aliniază Canada la măsurile draconice ale Codex Alimentarius. El permite autorităţilor guvernamentale şi inspectorilor de sănătate să invadeze proprietăţile particulare şi să confişte arbitrar şi fără mandat orice produs considerat nesigur.

Proiectul nu ţine cont de dreptul la intimitate şi confidenţialitate, înscris în legislaţia canadiană, care protejează cetăţenii de un asemenea amestec în viaţa particulară şi restricţionează accesul cetăţenilor la tribunale pentru a deschide proces împotriva acestei imixtiuni. Mai mulţi senatori canadieni au criticat legea, socotind că este o încălcare a libertăţilor civile. Unul dintre ei, Tommy Banks a afirmat chiar că proiectul ,,anulează 400 ani de drept comun”.

Şi Marea Britanie ia în discuţie modificarea comportamentului cetăţenilor săi. În toamna anului 2010, prim-ministrul britanic David Cameron şi ministrul sănătăţii Andrew Lansley au înfiinţat 5 reţele pentru a elabora reforme privind politicile de sănătate şi nutriţie ale ţării. Însă, într-un mod extrem de vizibil, aceste reţele sunt dominate de interesele marilor companii precum McDonald’s şi PepsiCo. Articolul din cotidianul The Guardian care prezenta ştirea nota: ,,Noul guvern britanic conservator predă controlul politicilor de sănătate ale ţării producătorilor multinaţionali de alimente şi băuturi şi comercianţilor de fast-food. Fiecare dintre cele 5 grupuri este dominat de interesele corporatiste despre care se aşteaptă să pună propriile profituri deasupra politicii sănătoase”.

Profesorul Ian Gilmore, specialist de frunte în hepatologie şi până recent preşedintele Colegiului Regal al Medicilor, afirmă că este foarte îngrijorat de importanţa acordată parteneriatelor voluntare cu industria. Membru în reţeaua privind alcoolul, el se îndoieşte că ar putea exista ,,o convergenţă semnificativă între interesele industriei şi sănătatea publică, de vreme ce prioritatea industriei alcoolului este să facă bani pentru acţionari, în timp ce sănătatea publică cere reducerea consumului”.

De asemenea, Jeanette Longfield, conducătorul grupului de campanie alimentară, spune: ,,Acest lucru este echivalent cu a pune industria tutunului să se ocupe de spaţiile în care fumatul este interzis. Ştim că această ‘abordare la masa discuţiilor’ nu funcţionează pentru că toţi am încercat-o anterior, inclusiv fostul guvern conservator. Aceasta nu este ‘societate mare’, ci afaceri mari”.

De modificarea comportamentului se ocupă cea de-a cincea reţea. Conceptul de bază al acesteia este o teorie economică mai vastă, numită ,,paternalism libertar” – care are adepţi atât în Europa, cât şi printre membrii administraţiei Obama, potrivit căreia comportamentul oamenilor poate fi schimbat prin modificarea subtilă a mediului.

Cotidianul britanic mai nota că ,,reformele de sănătate publică ale lui Lansley sunt privite ca un test pentru politici conservatoare mai largi referitor la înlocuirea intervenţiei statului cu acţiunea corporatistă”. Aceasta înseamnă că marile companii multinaţionale vor avea toată libertatea de a-şi impune metodele de manipulare şi a vărsa pe gâtul cetăţenilor produsele lor otrăvitoare, cu scopul de a-i tâmpi şi înrobi tot mai mult.

Precum spunea Franklin D. Roosevelt, ,,mâncarea este o armă nu mai puţin bună decât tunurile, armele şi avioanele”. Într-adevăr, hrana se transformă pe zi ce trece într-o armă puternică de opresiune.

Iosif Mocanu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 61/ianuarie-februarie 2011