header
Imprimare Email

Ştiri bisericeşti interne (I)

 

Pe măsură ce duhul secularismului suflă mai tare în lume, instituţiile bisericeşti care doresc să fie ‘în pas cu vremurile’ introduc tot felul de reguli şi judecăţi pământeşti. Acest curent face ca simţul duhovnicesc şi conştiinţa bisericească ale creştinilor la nivel individual, dar şi la nivel de instituţie, să devină din ce în ce mai amorţite. S-a ajuns astăzi că mulţi dintre ei nici nu mai realizează cum este cu adevărat duhul creştin, cum ar trebui să gândească, să se comporte şi să făptuiască creştineşte.

Pentru aceşti creştini lumeşti, întâlnirea cu o gândire mai tradiţională produce un cutremur în fiinţa lor, care se manifestă adesea prin respingerea oricăror idei sau concepte ce vin din acea direcţie. Fidelitatea şi neclintirea în credinţă este pentru ei mândrie şi aroganţă, îndepărtarea de păstorii care îi conduc către abisul ecumenismului este neascultare, când este vorba să pună în practică dogmele şi canoanele acestea sunt învechite, respingerea învăţăturilor neortodoxe nu mai este un fapt vrednic de laudă, ci a devenit intoleranţă etc. Cu alte cuvinte, înseşi criteriile după care ar trebui cântărite lucrurile din punct de vedere duhovnicesc au fost abandonate, luându-le locul tot felul de criterii lumeşti, dintre care cel economic primează …

 

» Mitropolia Moldovei şi Bucovinei acordă împrumuturi cu dobândă credincioşilor. Din vremea păstoririi fostului mitropolit, actualul patriarh Daniil, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început să întreprindă unele afaceri mai puţin duhovniceşti. Sub conducerea arhiereilor, preoţilor şi mirenilor aflaţi la cârma ei, instituţia a păşit treptat de la o administrare duhovnicească, aşa cum se cuvine unei astfel de instituţii, la o administrare în care aspectul financiar se află pe primul loc.

Cea mai recentă găselniţă prea puţin duhovnicească a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este deschiderea, în martie a.c., a unei case de ajutor reciproc, intitulată pompos Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor (CARCM). Aceasta are condiţii stricte pentru acordarea de împrumuturi de maximum 5.000 lei cu 6% dobândă: persoanele care cer împrumut trebuie să demonstreze că sunt creştini ortodocşi, că au venit stabil, şi trebuie să găsească alţi 2 creştini ortodocşi aflaţi în câmpul muncii care să-i gireze. Suma primită trebuie înapoiată în termen de 2 ani.

Credincioşii care doresc să solicite împrumut trebuie să plătească o taxă de înscriere în CARCM de 35 lei şi o cotizaţie lunară de 30 lei. Cei care doresc să se împrumute din prima lună de înscriere trebuie să depună în contul deschis la CARCM o treime din suma solicitată. În plus, pentru acordarea unui împrumut, trebuie să depună o sumă într-un fond de garanţie, pe care o primesc înapoi după returnarea împrumutului. Când a înfiinţat CARCM, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a finanţat-o cu o sumă de 300.000 lei.

Pe 5 martie 2011, preotul Grigore Timoftescu, preşedintele CARCM, a declarat presei că este convins că instituţia va avea multe solicitări de împrumuturi, având în vedere dobânda redusă care este percepută, dar şi încrederea oamenilor în Biserică. Deja sute de enoriaşi figurează pe lista de aşteptare.

Însă, mulţi pensionari şi oameni nevoiaşi au fost dezamăgiţi de condiţiile cerute pentru acordarea de împrumuturi. Bucuroşi la aflarea veştii că pot împrumuta bani cu dobândă mai mică decât la bancă, ei s-au lovit de condiţiile CARCM, pe care nu le pot îndeplini. Eugenia Pichiu, de 73 ani, din satul ieşean Şipote, a declarat: ,,Am o pensie de 920 lei, din care sunt pregătită să depun lunar câte 500 lei, ca să plătesc împrumutul cât se poate de repede. Aş fi dispusă să girez chiar cu casa mea, dar de unde să iau acum 2.300 lei (n.r.: suma pe care trebuie să o depună ca garanţie) ? Chiar am ajuns să nu mai avem încredere nici măcar în Biserică ?”

Ea a renunţat să se mai împrumute, fiind urmată de mulţi alţi pensionari cu venituri mici. Ieşeanca Aneta Simionescu, de 69 ani, care dorea şi ea un împrumut, a spus: ,,Am o pensie de 680 lei, din care 300 lei se duc numai pe medicamente. Abia îmi permit să trăiesc, nicidecum să depun o sumă de bani de siguranţă”.

În urma acuzaţiilor presei, pe 7 martie 2011, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a emis un comunicat în care a ţinut să se dezică de orice interese financiare legate de funcţionarea CARCM: ,,Suma suplimentară, calculată procentual, care însoţeşte returnarea eşalonată a oricărui împrumut are ca destinaţie exclusivă acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea acestei asociaţii. Sumele rămase necheltuite nu vor constitui în nici un caz un venit suplimentar pentru Arhiepiscopia Iaşilor”. Oare ?

Din nefericire, aceasta nu este singura instituţie de acest gen, căci şi Mitropolia Olteniei are o casă de ajutor. În plus, există case de ajutor reciproc care împrumută personalul clerical cu 25% dobândă.

Ce s-ar putea spune despre această nouă iniţiativă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ? Nu s-ar putea răspunde mai bine decât cu cuvintele Sfântului Ierarh Vasilie cel Mare despre camătă: ,,Într-adevăr, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele necesare vieţii, care-ţi cere împrumut ca să se ajute în viaţă, tu să nu te mulţumeşti cu capitalul, ci să născoceşti venituri şi să aduni bogăţii de pe urma nenorocirilor săracului. (…) Domnul ne-a poruncit lămurit, zicând: ‘Şi de daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă ? Că şi păcătoşii dau păcătoşilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi faceţi bine, şi daţi împrumut, nimic nădăjduind, şi va fi plata voastră multă, şi veţi fi fii celui Preaînalt; că el este bun spre cei nemulţumitori şi spre cei răi. Deci, fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv’ (Luca 6, 34-36). Când vrei să dai săracului pentru Domnul, datul este şi dar şi împrumut; este dar, din pricină că nu nădăjduieşti să ţi se dea înapoi; este împrumut, din pricina marii dărnicii a Stăpânului, care îţi va plăti datoria în locul săracului; Dumnezeu, primind prin sărac puţin, îţi va da mult (…). ‘Cel ce miluieşte pe sărac, dă împrumut lui Dumnezeu, şi după darea lui se va răsplăti lui’ (Pildele lui Solomon 19, 17). Nu vrei oare să ai pe Stăpânul universului girant că-ţi vei primi înapoi banii împrumutaţi ?”

Cuvintele lui sunt întregite de o proorocie a Sfântului Ierarh Nifon al Constantinopolului referitoare la vremurile de pe urmă: ,,Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, că unii ca aceştia nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. Căci iubirea de arginţi este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Ei nu vor voi să-i dea la săraci ca să le răsplătească Dumnezeu cu mult mai mult în Împărăţia Cerurilor”.

Acolo de unde a dispărut Milostenia, ,,fiica cea mare a Marelui Împărat şi cea dintâi dintre fiicele lui”, cum i-a spus aceasta în vedenie Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, ce rămâne în urmă ? Dispare şi dragostea de aproapele, dar şi credinţa şi nădejdea.

P.S.: Tot în jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Mânăstirile Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţ impun o taxă de intrare tuturor celor care vor să le treacă pragul. Din aceasta nu reiese clar: sunt mânăstiri sau doar monumente sau muzee ?

 

» În campania de aggiornamento a Bisericii Ortodoxe intră, cu o pondere considerabilă, telecomunicaţiile moderne şi internetul. Sesizând înclinaţia tinerei generaţii spre telefoane mobile, iphone, internet şi altele, ierarhia ortodoxă a început să-i caute pe tineri pe acest teritoriu, oferindu-le diferite servicii specifice acestor modalităţi de comunicare.

În 2010, Patriarhul Chiril al Moscovei şi a toată Rusia a declarat că ,,preoţii ar trebui să activeze online şi să folosească reţelele de socializare pentru a le ţine predici utilizatorilor de internet”. El nu a menţionat în mod specific serviciile de telefonie mobilă, dar prezenţa Bisericii se face din ce în ce mai simţită pe celular în ultima vreme, comentează cotidianul rus de limbă engleză The Moscow Times.

Anul acesta, mişcarea tinerilor ortodocşi Voskresenie a lansat un serviciu de mesagerie text denumit ,,Cuvânt bun”, care oferă învăţături din Sfânta Scriptură şi din scrierile sfinţilor ortodocşi. Conducătorul proiectului, stareţul Ioasaf Sorokin de la Biserica Învierii Domnului alege în fiecare dimineaţă două citate pe care le transmite credincioşilor din toată ţara. În luna februarie a.c., serviciul a avut circa 2.000 de utilizatori. El este oferit de Intis, o companie cu sediul în statul Tatarstan, care este predominant musulman, şi este disponibil la nivel naţional, având utilizatori în majoritatea regiunilor.

În timp ce stareţul Ioasaf oferă servicii spirituale gratuit, un număr de companii dintre care unele nu aparţin spaţiului religios au intuit posibilitatea obţinerii unor profituri în acest domeniu folosind tehnologii de ultimă generaţie. De pildă, operatorul regional de telefonie mobilă Smarts oferă o gamă largă de ,,servicii spirituale şi tarife pentru credincioşii ortodocşi”. Unul dintre acestea, denumit ,,Clopotniţa”, presupune reduceri pentru apeluri şi mesaje text în sărbătorile religioase. El este disponibil în regiunea Samara şi a fost alcătuit în colaborare cu eparhia locului. Filiala Smarts din regiunea învecinată Iaroslavl acordă abonaţilor apeluri gratuite sâmbăta şi duminica şi posibilitatea de a asculta cântări ortodoxe prin telefon.

Serviciul ,,Prietenul Spiritual” disponibil pentru abonaţii Smarts din Samara le permite acestora să audieze un student de la seminarul ortodox pe teme precum ,,o situaţie de viaţă dificilă”, ,,sărbători ortodoxe” sau ,,cum să ajungi la cea mai apropiată biserică”. Serviciul a primit binecuvântarea Arhiepiscopului Serghie de Samara şi Sizran şi percepe suma de 1 rublă pe minut.

De asemenea, se pot descărca online icoane ortodoxe, de obicei ale unor sfinţi populari, precum şi texte de rugăciuni, la preţul de aproximativ 20 ruble pe mesaj. ,,Astfel de oferte pot fi găsite pe multe site-uri, deşi companiile din spatele lor nu au de obicei nici o legătură cu Biserica”, titra cotidianul The Moscow Times.

Nici românii nu sunt mai prejos. La scurt timp după ce a preluat frâiele Bisericii Ortodoxe Române, modernistul patriarh Daniil a înfiinţat propriul grup de presă care include postul de televiziune Trinitas, postul radio Trinitas, editura de carte religioasă Trinitas, agenţia de ştiri Basilica, cotidianul Lumina şi agenţia de pelerinaje Basilica Travel.

Urmând exemplul patriarhiei, sunt biserici, episcopii sau mitropolii care au posturi de radio, site-uri, forumuri, care oferă informaţii pe diferite teme de interes sau ,,consiliere duhovnicească”. În plus, au apărut numeroase site-uri şi blog-uri care prezintă ştiri, promovează învăţăturile ortodoxe şi facilitează discuţiile dintre creştini, fenomen numit astăzi de analişti ,,Biserica pe internet”. Mirel Bănică, un sociolog care studiază spaţiul religios, a afirmat că asemenea site-uri pot ridica sprâncenele unora, însă răspund unei nevoi reale: ,,Oamenii sunt ocupaţi, mulţi români trăiesc în străinătate şi nu mai au timp pentru a săvârşi toate ritualurile ortodoxe aşa cum obişnuiau părinţii lor”. Pentru Bănică, ,,dezvoltarea blogosferei ortodoxe este răspunsul religiei la provocările timpurilor moderne”.

Recent, site-ul ortodox cu cel mai mare trafic din România, www.crestinortodox.ro, a iniţiat o acţiune care a stârnit nemulţumirea şi indignarea multor credincioşi. El a propus să fie mijlocitor între credincioşi şi 4 mânăstiri ortodoxe din România, transmiţând acestora din urmă pomelnice ale credincioşilor împreună cu anumite sume de bani, stabilite foarte precis. Tarifele, care pot fi achitate cu majoritatea cardurilor de credit, sunt de 1 euro pentru un acatist, 1,84 euro pentru 2 zile, 2,8 euro pentru 3 zile, 6,16 euro pentru o săptămână sau 24 euro pentru pomenirea timp de o lună de zile, rugăciunile săvârşindu-se pentru sănătate, rezultate bune la examene, iertarea păcatelor pentru vii şi morţi. O parte din banii achitaţi pe site reprezintă comision pentru administratorul acestuia.

Pe pagina principală a site-ului se afirmă: ,,Prin acest serviciu ajutăm ca românii să fie pomeniţi pretutindeni în slujbele dumnezeieşti, să-şi întărească credinţa şi să primească mai repede tăria strămoşilor în vremuri de nevoi”.

Un călugăr de la Mânăstirea Zemeş din nord-estul ţării a susţinut că în perioada comunistă existau practici similare, când credincioşii care vieţuiau departe de vetrele monahale trimiteau prin poştă pomelnice împreună cu o sumă de bani, care era la latitudinea credinciosului. Şi astăzi este utilizată această metodă, care nu este însă similară cu cea de mai sus, fiindcă nu presupune nici un intermediar, ci o relaţie umană între preot şi credincios, aşa cum s-ar cuveni să existe.

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu a fost de acord cu această iniţiativă, care ,,speculează comoditatea”, iar presa a scris articole dure împotriva ei. De pildă, cotidianul Gândul titra: ,,Biserica a făcut pactul cu internetul”. Un preot tânăr, care a preferat să nu-şi dea numele, a afirmat: ,,A trimite pomelnice prin internet doar înstrăinează credincioşii de Biserică. În plus, preotul nu este un slujitor public plătit să rostească o rugăciune”.

În schimb, clericii modernişti nu se ‘împiedică’ de asemenea lucruri. Ieromonahul Nectarie de la Mânăstirea Crasna, una dintre mânăstirile care primesc pomelnice prin intermediul site-ului, călătoreşte des în Franţa şi a ,,învăţat să se adapteze mentalităţilor occidentale”. El a declarat: ,,Pomelnicele ajung pe e-mail. Sunt scoase la imprimantă şi aduse în biserică pentru a fi citite”. Ce mai contează că nu-l cunoaşte pe credincios – de fapt, nici nu ştie dacă este credincios sau doar un om care apelează la Biserică la ananghie, ca mai apoi să uite de ea –, că nu a avut un contact uman cu el, nu i-a ascultat necazul, prin care cei doi oameni au interacţionat: unul şi-a spus păsul, iar celălalt a ascultat şi a căutat să-l mângâie ? Ce mai contează toate acestea în zilele de astăzi, când adoptăm mentalităţi străine de cea ortodoxă şi avem la îndemână ‘binefacerile’ tehnologiei ?

Stiri 64 1

Alte site-uri ortodoxe invită credincioşii să publice anunţuri matrimoniale (foto), însă fără a cere bani. ,,Căsătoria este singurul scop al reclamelor pe care le găzduim. Este foarte important ca cei doi soţi să fie creştini ortodocşi care merg la biserică”, scrie pe pagina principală a site-ului www.cetateacrestina.org. El este utilizat îndeosebi de studenţii de la Facultatea de Teologie şi viitori preoţi. Socotind după numărul de e-mailuri de mulţumire postate, site-ul pare să fie un intermediar plin de succes. Însă răsfoirea mesajelor dezvăluie interesele şi dorinţele tinerilor contemporani, ca şi afacerile din spatele căsătoriilor viitorilor preoţi. Unul dintre utilizatori mărturisea într-un mesaj: ,,Dacă nu îmi găsesc o soţie, tata nu-mi mai poate păstra postul (în parohia proprie) şi nu mai prind parohie”.

Un alt site, Funerar TV, a ales să se ocupe de înmormântări. Remarcând că ,,evenimentele tragice se pot petrece pe neaşteptate când rudele pot fi la zeci de km depărtare”, Funerar TV oferă românilor posibilitatea de a ,,însoţi pe cei dragi pe ultimul drum prin internet”. La preţuri cuprinse între 170-840 euro, site-ul poate ,,transmite în direct întreaga slujbă de înmormântare, de la pregătire la sfârşit”.

Întâlnim şi în România site-uri ortodoxe de primă mărime care sunt administrate de companii care nu au nici o legătură cu domeniul religios. De exemplu, administratorul site-ului www.crestinortodox.ro, ,,potrivit informaţiilor disponibile, este societatea Active Soft S.R.L. cu sediul în Bucureşti, aflată în subordinea societăţii Broadhurst Investments Limited din Cipru”. Broadhurst Investments Limited este un fond de investiţii din România, administrat de fondul de investiţii New Century Holdings. În 2006, Broadhurst deţinea companiile Romarta, Winmarkt, Valmetex, pachete majoritare de acţiuni la Electroaparataj, Elpreco şi Vel Pitar, precum şi pachete minoritare la Unirea Shopping Center, Cocor Bucureşti, Antibiotice SA, Asirom, Turbomecanica, Rafinăria Astra Română Ploieşti etc.

Aşadar, un concern se află în spatele celui mai mare site ortodox din România, care are peste 100.000 de afişări zilnic ? Mulţi dintre ortodocşii care au vizitat acest site, şi mai cu seamă cei care au purtat discuţii pe forumul său, au remarcat înclinaţia puternic modernistă şi ecumenistă a acestuia, ca şi faptul că promovează relativismul dogmatic şi canonic şi concepte antagonice cu învăţătura ortodoxă. Unii nu s-au ferit să afirme că ,,forumul crestinortodox.ro este un foarte mare focar de ecumenism, sminteală şi venin” şi că cei ce doresc să mărturisească adevărul şi să aibă o atitudine cu adevărat ortodoxă nu sunt deloc bine primiţi …

Într-o situaţie asemănătoare se află cunoscutul site de ştiri ortodoxe www.lacasuriortodoxe.ro. Administratorul său este KSL Cătălin, un personaj care se ocupă cu afaceri imobiliare şi care, alături de alte persoane, finanţează acest site pseudo-ortodox. Şi acesta promovează modernismul şi ecumenismul, iar cititorii care îşi permit să comenteze nefavorabil postările sunt jigniţi şi ameninţaţi.

Astăzi, totul poate fi găsit de-a gata. Aşa cum gospodinele din zilele noastre pot găsi gemuri, murături, prăjituri şi alte bunătăţi culinare în magazine, de-a gata, şi creştinii grăbiţi pot găsi pe internet totul de-a gata. Internetul le oferă totul pe tavă: pot asculta slujbe sau rugăciuni online, pot privi o icoană, pot trimite un pomelnic prin internet etc. Astfel, ei nu mai sunt nevoiţi să se străduiască în nici un fel şi pot socoti că şi-au împlinit îndatoririle faţă de Dumnezeu, iar în rest îşi pot vedea de viaţa lor de zi cu zi, care nu curge după preceptele creştine, ci după cele ale lumii contemporane …

 

» Abateri de tot felul de la învăţătura ortodoxă se revarsă ca un puhoi peste cei care se străduiesc să trăiască în duhul creştin. Citind ce scriu credincioşii pe internet, oricine poate remarca că adeseori ei aduc în prim plan întâmplări neplăcute sau fapte contrare învăţăturii ortodoxe, pentru care caută explicaţii, justificări, şi încearcă să treacă peste ele pentru a merge înainte pe calea cea strâmtă.

De exemplu, urmărind programele şi transmisiunile postului bisericesc Trinitas TV, credincioşii au observat în multe cazuri monahi şi ieromonahi cu părul tuns. Iată ce scrie un credincios: ,,Toţi preoţii de la Patriarhie (şi nu erau puţini) care sunt monahi, nu preoţi de mir, şi care în timpul trecut aveau o anumită ţinută, cea firească de monahi cu chip îngeresc, pentru care şi-au depus şi voturile, aveau proaspăt tăiat (se vedea că era foarte recent) părul, aveau tuns părul cel lung. (…) Erau proaspăt tunşi, ceafa le era scurtă ca şi întreg părul din rest, aveau chipuri de mireni în toată regula sau precum nişte preoţi de mir. (…) Spre seară, merg şi intru pentru priveghere la Mânăstirea Plumbuita. (…) Toţi, dar absolut toţi preoţii călugări, dar şi diaconii călugări (chiar şi unul sau doi călugări simpli) erau tunşi ! Şi la fel, ‘proaspăt’, de curând. (…) Eu nu mai înţeleg … eu până acum nu am auzit de aşa ceva”. Un alt credincios a adăugat că la Mânăstirea Sâmbăta de Sus lucrurile stau la fel.

Un alt aspect care şochează este faptul că pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului se lucrează duminica şi în sărbători, chiar şi în praznice împărăteşti. Un credincios scria: ,,Sâmbătă spre duminică, la miezul nopţii. Acum 30 de minute am fost în preajma şantierului viitoarei catedrale. Într-o atmosferă asiatică zeci de oameni camuflaţi în echipamente de protecţie lucrau fără preget, pe utilaje moderne. Cum ziua liturgică a început demult, este deja o blasfemie. Din informaţiile mele, nu se ţine cont de sărbători şi ca la Bumbeşti Livezeni, în comunism, detaşamente plătite pe bani grei, în condiţii nocturne şi la temperaturi sub zero, trudesc să dea gata cincinalul în 4 ani”.

Mărturisim că şi noi am fost martori la aceasta. Pe 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri a Maicii Domnului pe stil nou, am trecut pe lângă acest şantier pe la orele prânzului şi am văzut intrând în şantier mai multe betoniere care roteau în recipientul lor betonul proaspăt, care urma a fi turnat în temelia construcţiei. O altă persoană care merge regulat duminica la o biserică din apropierea şantierului a afirmat – cu jumătate de gură, parcă nevrând să spună în cuvinte ce i-a fost dat să vadă – că se lucrează duminică dimineaţa la această construcţie.

Acestea fiind zise, se naşte o întrebare surprinzătoare: oare cui îi este închinată această construcţie faraonică, dacă nu sunt respectate legile Aceluia căruia afirmă că Îi este închinată ? Cum poţi să pretinzi că aduci un dar cuiva, dacă nu-l respecţi ? Probabil că se va găsi o scuză că betonul nu ţinea până a doua zi, sau cine ştie ce alte explicaţii penibile.

De altfel, unii preoţi tineri nici nu mai ştiu care este ziua de odihnă a creştinului. Unul dintre aceştia afirma pe internet: ,,Şi duminica este zi de muncă. Trebuie să facem în ea fapte bune, că sâmbăta trebuie să ne odihnim cu trupul, că şi Hristos S-a odihnit cu trupul în mormânt !” …

O altă serie de afirmaţii se referă la buletinele cu cip şi pecetea lui antihrist. Sunt mulţi clerici, chiar şi arhierei care se străduiesc să convingă credincioşii că nu are nici o semnificaţie duhovnicească buletinul cu cip, nici măcar introducerea cipului sub piele. Unii ajung chiar la performanţa de a declara public că nu va exista antihrist !

După Arhiepiscopul Calinic al Argeşului, stareţul Iustin Miron de la Mânăstirea Oaşa, şi alţii, a venit rândul preotului Eugen Tănăsescu, directorul media al Arhiepiscopiei Tomisului, să-şi exprime opiniile pe această temă. Într-o emisiune la Radio Dobrogea, el i-a îndemnat pe credincioşi să accepte actele cu cip, contestând poziţia anti-cip a altor clerici.

Recent, el a publicat un articol pe site-ul www.crestinortodox.ro în care încearcă să demonteze convingerea enunţată de ,,adversarii sistemelor informatice” că ,,documentele electronice pregătesc venirea antihristului şi instaurarea sclaviei sufleteşti prin aşa-zisa ‘închisoare electronică’”. Vrând să-şi arate priceperea, clericul se aventurează pe un teren extrem de spinos, Cartea Apocalipsei şi tâlcuirea ei duhovnicească: ,,Avem de-a face cu o nefastă repetare a poveştii ce se vrea dogmă mântuitoare şi care sună cam aşa: mai este puţin până la apostazia generală şi instalarea ‘urâciunii pustiirii în locul cel sfânt’, adică un soi de nimicire duhovnicească”.

El neagă existenţa pecetluirii, prezentând-o ca pe un lucru metaforic, iar apologia lui culminează cu negarea existenţei lui antihrist: ,,De-a lungul istoriei, anti-Hrist a fost întruchipat de diverşi dictatori anti-creştini. (...) Pentru fiecare dintre noi sfârşitul acestei lumi este incert de aproape, odată cu plecarea noastră de aici. (...) Nimic altceva nu este Apocalipsa decât o descoperire pe care Dumnezeu o face iubitului Său ucenic, pentru a înţelege întreaga istorie a luptei dintre bine şi rău, dintre iubire şi ură, dintre Biserica lui Hristos şi ‘sinagoga satanei’, care nu urmăreşte decât dispariţia comuniunii de dragoste dintre om şi Dumnezeu, indiferent de mijloace sau metode. (...) Dacă citeau cu atenţie Apocalipsa, speriaţii de venirea sfârşitului ar fi înţeles că aceasta nu este altceva decât venirea lui Hristos întru slavă, adică judecata universală şi separarea ‘oilor’ de ‘capre’, după considerentul ştiut de toţi credincioşii: virtutea dragostei”. Antihrist şi perioada cumplită de încercare a lumii sunt şterse cu buretele, credincioşii fiind îndemnaţi să trăiască … în dragoste.

Arhiepiscopia Tomisului este prolifică în a exprima asemenea aberaţii, un alt reprezentant al său care ilustrează această tendinţă fiind preotul Anghel Dincu. El este realizatorul emisiunii ,,Lumina lui Hristos” la postul tv Neptun Constanţa, de 12 ani. Credincioşii care urmăresc emisiunile semnalează diferite declaraţii şocante ale sale. De pildă, el a declarat că Duhul Sfânt vine şi la budişti, şi la mahomedani, şi la catolici. În altă emisiune, el a susţinut existenţa unor civilizaţii extraterestre, care sunt, de asemenea, ,,opera lui Dumnezeu”. Şi mai sunt multe altele, atât din repertoriul său, cât şi al altora, pe care nu s-a obosit nimeni să le consemneze …

 

Ioan Palea

 

Surse (în ordinea subiectelor abordate)
1. http://stirileprotv.ro, 4 martie 2011, ,,Credite la mila preotului. Mitropolia Moldovei are Casă de Ajutor Reciproc”
2. www.9am.ro, 4 martie 2011, ,,Românii pot lua credite de la biserică”
3. Adevărul, 8 martie 2011, ,,CAR-ul de la Iaşi n-are spor la enoriaşi”
4. România Liberă, 14 februarie 2011, ,,Biserica Ortodoxă din Rusia se promovează prin reţele de socializare şi mesagerie text”
5. http://tvr.ro, 16 februarie 2011, ,,Consiliere duhovnicească online”
6. Gândul, 3 aprilie 2011, ,,Afacerea ‘Soţia şi parohia’. Cum îşi caută neveste viitorii preoţi”
7. Gândul, 13 iunie 2011, ,,Biserica face pactul cu internetul. Drumul banilor din pomelnice online: 1 euro acatistul de o zi, 24 de euro abonamentul la pomenire pe o lună”
8. www.christianpost.com, 15 iunie 2011, ,,Pay for prayers ? Christians irked by Romanian website”
9. www.ziare.com, 27 iunie 2011, ,,AFP: Biserica Ortodoxă Română atrage cyber-credincioşi”
10. www.crestinortodox.ro, ,,666 sau 999 ?”
11. www.basilica.ro, 5 aprilie 2011, ,,Patriarhia Română propune un Consiliu Consultativ al Cultelor din România”
12. Evenimentul Zilei, 15 aprilie 2011, ,,Constituirea Consiliului Consultativ al Cultelor din România”
13. www.basilica.ro, ,,Rânduială unitară pentru slujba din noaptea trecerii dintre ani”
14. Lumina, 29 martie 2011, ,,Rânduială liturgică unitară pentru slujba de la trecerea dintre ani”
15. Gândul, 3 aprilie 2011, ,,Ce s-a discutat la conferinţa de la Roma a exorciştilor catolici: ‘Asistăm la o renaştere a satanismului’. Unde se fac exorcizări în România – o practică pe care Patriarhia o condamnă”
16. Adevărul, 4 aprilie 2011, ,,Vaticanul a cerut ‘întăriri’ în rândul exorciştilor care luptă în războiul împotriva satanismului”
17. www.episcopiaslatinei.ro, 1 aprilie 2011, ,,Slujbă de priveghere la Sfânta Mânăstire Brâncoveni”
18. www.orthodoxie.com, 11 iunie 2011, ,,Communique du bureau de presse de l’Eglise orthodoxe d’Estonie sur la reforme du calendrier liturgique”
19. http://orthodoxie.typepad.com, ,,Communique du Bureau de Presse de l’Eglise Orthodoxe d’Estonie”

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 64/iulie-august 2011