----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 21 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LX)

 

Episodul anterior

 

87. ,,Cine dintru voi are prieten şi va merge către dânsul la miezul nopţii şi va zice lui: prietene, dă-mi împrumut trei pâini” (Luca 11, 5). Există alt loc al învăţăturii, că rugăciunea este făcută în toate circumstanţele (potrivit Efeseni 6, 18), nu numai ziua, ci şi noaptea; pentru că tu vezi că cel care şi-a trezit prietenul la miezul nopţii cerând trei pâini şi, insistând în intenţia lui de a dobândi, nu este refuzat în rugăminţile sale stăruitoare (potrivit Luca 11, 5-8). Ce sunt acele trei pâini dacă nu hrana tainei cereşti ? Dacă tu Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, vei putea să te învredniceşti de aceasta nu numai pentru tine, ci şi pentru alţii.

Apoi, cine este prieten mai bun pentru noi decât Cel care şi-a dat propriul Său trup pentru noi (potrivit Ioan 15, 13) ? David a cerut pâine de la El la miezul nopţii şi a primit-o, deoarece el a cerut când a spus: ,,În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc ţie” (Psalmi 118, 62); aşadar, el s-a învrednicit de acele pâini pe care le-a pus înaintea noastră să le mâncăm. El a cerut când spune: ,,Spăla-voiu în toate nopţile patul meu” (Psalmi 6, 5), căci el nici nu s-a temut să-L trezească pe Cel ce doarme despre care ştie că întotdeauna păzeşte pe cel priveghetor (Psalmi 7, 7; Ieremia 1, 12).

88. Şi, drept urmare, cei atenţi la Scripturi, continuând stăruitor în rugăciune ziua şi noaptea (potrivit Romani 12, 12; Coloseni 4, 2), cer iertare pentru păcatele noastre. Căci dacă el, atât de sfânt că deşi era ocupat cu nevoile împărăţiei sale aducea laudă Domnului de şapte ori în zi (potrivit Psalmi 118, 164), întotdeauna atent la jertfele de dimineaţă şi seară, ce ar trebui să facem noi care trebuie să cerem cu atât mai îmbelşugat cu cât noi supărăm mai des prin slăbiciunea trupului şi minţii, astfel ca pâinea restabilirii care întăreşte inimile oamenilor (potrivit Psalmi 103, 17) să nu ne lipsească nouă, istoviţi de cale şi extenuaţi de cursul acestui veac şi meandrele acestei vieţi ?

89. Domnul ne învaţă că noi trebuie să veghem nu numai la miezul nopţii, ci aproape în toată vremea, deoarece El vine când se înserează şi obişnuieşte să bată la cea de-a doua şi cea de-a treia strajă (potrivit Luca 12, 38). ,,Fericite slugile acelea, pre care venind domnul, îi va afla priveghind” (Luca 12, 37). Astfel, dacă tu doreşti ca puterea lui Dumnezeu să se încingă şi să-ţi slujească (potrivit Luca 17, 8), trebuie să fii mereu priveghetor, deoarece pentru noi sunt multe curse şi somnul greu al trupului, în faţa căruia dacă mintea cedează, pierde tăria propriei puteri.

Deci ridică-te din somnul tău ca să poţi bate la uşa lui Hristos (potrivit Luca 11, 9), pentru care şi Pavel se roagă fierbinte să-i fie deschisă, implorând ca el să fie ajutat nu numai prin ale sale rugăciuni, ci şi prin rugăciunile poporului, astfel ca să-i fie deschisă uşa pentru a vorbi despre taina lui Hristos (potrivit Coloseni 4, 3). Şi, poate, este acea uşă pe care Ioan a văzut-o deschisă, deoarece el a văzut şi a spus: ,,După acestea am văzut, şi iată uşă deschisă în cer; şi glasul cel dintâi care l-am auzit ca de trâmbiţă, ce vorbea cu mine, zicând: suie-te aici, şi voiu arăta ţie cele ce trebuieşte să fie după acestea” (Apocalipsis 4, 1).

Prin urmare uşa a fost deschisă pentru Ioan; uşa a fost deschisă pentru Pavel (potrivit II Corinteni 12, 2), astfel încât el să poată primi pentru noi pâinea pe care noi trebuie să o mâncăm. Deoarece el a stăruit în a bate la uşă, cu vreme şi fără de vreme (potrivit II Timotei 4, 2), astfel ca el să poată restabili cu belşugul hranei cereşti neamurile istovite de truda unei vieţi lumeşti.

90. De aici fragmentul de îndemn la rugăgiunea deasă, nădejdea de a dobândi, motivul pentru stăruinţă, întâi în învăţătură, apoi în pildă. Căci cel ce face o făgăduinţă ar trebui să ofere nădejdea împlinirii sale, astfel încât poveţelor să fie dată ascultare, făgăduinţelor să le fie dată credinţă, care contemplând evlavia omenească către un ţel mai înalt dobândeşte nădejdea evlaviei veşnice, cu condiţia ca în rugăciune să fie cerut ceea ce este drept, ca nu cumva rugăciunea să se prefacă în păcat (potrivit Psalmi 108, 6).

Nici nu a fost el ruşinat a cere ceva prea adesea, ca nu cumva să pară fie că deznădăjduieşte de mila Domnului, fie că se plânge cu obrăznicie din cauză că nu a obţinut nimic la prima sa rugăciune – ,,Pentru aceasta”, se spune, ,,de trei ori pre Domnul am rugat” (II Corinteni 12, 8) – şi a arătat că adeseori Dumnezeu nu împlineşte cererile, fiindcă El socoteşte nefolositor ceea ce noi credem că ne va fi de folos.

91. ,,Toată împărăţia ce s-a împerecheat între sine se pustieşte” (Luca 11, 17). Motivul pentru acest cuvânt este că s-a spus despre El că alungă demonii cu Veelzevul, domnul dracilor (potrivit Luca 11, 15), pentru a arăta că Împărăţia Lui este nedezbinată şi veşnică. Deoarece, în mod potrivit, de asemenea, El îi răspunde lui Pilat: ,,Împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Şi, prin urmare, El spune că cei care nu îşi pun nădejdea lor în Hristos, ci cred că dracii sunt izgoniţi cu domnul dracilor, nu sunt din Împărăţia veşnică. Aceasta se referă la poporul evreilor care în astfel de suferinţe recurge la ajutorul dracilor pentru a-i izgoni pe draci. Deoarece cum poate să dăinuie o împărăţie dezbinată, când credinţa este fisurată ?

Într-adevăr, deoarece poporul evreilor este în Lege (potrivit Romani 9, 3-4) şi Hristos este născut din Lege după trup, cum poate împărăţia evreilor, care este din Lege, să fie veşnică, când poporul însuşi divide Legea, când Iisus este respins de poporul Legii, El care a fost aşteptat datorită Legii ? Astfel, în parte, credinţa poporului evreu se tăgăduieşte pe sine, şi tăgăduindu-se este împărţită, şi prin împărţire este risipită. Şi astfel Împărăţia Bisericii va rămâne veşnică deoarece credinţa ei este nedezbinată, Trupul ei este Unul; deoarece ,,Un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este preste toate şi prin toate şi întru noi toţi” (Efeseni 4, 5-6).

92. Cât de mare (este) răutatea mâniei nelegiuite, că de când Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a strivi duhurile necurate şi a captura prada prinţului acestei lumi (potrivit Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11), şi a dat de asemenea oamenilor puterea de a distruge duhurile răutăţii (potrivit Efeseni 6, 12), împărţind prăzile sale – ceea ce este semnul unui cuceritor –, unii îşi însuşesc ajutorul şi protecţia puterii diavoleşti, deşi dracii sunt izgoniţi ,,cu degetul lui Dumnezeu” (Luca 11, 20) sau, cel puţin potrivit Sfântului Matei, ,,cu Duhul lui Dumnezeu” (Matei 12, 28).

De aici se înţelege că Împărăţia este nedespărţită, precum este dumnezeirea, când Hristos este mâna dreaptă a lui Dumnezeu; iar Duhul pare să fie asemănat cu un deget, ca înlănţuirea unui trup potrivit dumnezeirii. Nu pare Împărăţia indivizibilă, aşa cum un trup este nedespărţit ? Căci tu ai citit: ,,Întru dânsul (Hristos) locuieşte toată plinirea dumnezeirii trupeşte” (Coloseni 2, 9). Într-adevăr, nu ai putea să negi aceasta nici referitor la Tatăl, şi tu nu o poţi tăgădui nici referitor la Duhul. Nici nu poate să ţi se pară că împărţirea virtuţii trebuie făcută în comparaţie cu membrele noastre, deoarece nu poate exista divizare a ceva indivizibil şi, prin urmare, numele degetului trebuie să fie legat de forma unităţii, nu de separarea autorităţii, în timp ce Mâna dreaptă a lui Dumnezeu spune: ,,Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30); dar cu toate că dumnezeirea este de nedespărţit, Persoana este distinctă.

93. Fiindcă degetul (potrivit Luca 11, 20), ori de câte ori este numit Duhul, înseamnă puterea creatoare, deoarece Sfântul Duh, precum Tatăl şi Fiul, este Ziditorul lucrărilor dumnezeieşti. Căci David spune: ,,Că voiu vedea cerurile, lucrul degetelor tale” (Psalmi 8, 4) şi în psalmul 32: ,,Cu Duhul gurii lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Şi Sfântul Pavel a spus: ,,Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind deosebi fiecăruia precum voieşte” (I Corinteni 12, 11). Şi când El spune:

94. ,,Iar dacă eu cu Duhul lui Dumnezeu scot dracii, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 12, 28), El arată în acelaşi timp că există autoritatea împărătească a Sfântului Duh, în care este Împărăţia lui Dumnezeu, şi că noi, în care sălăşluieşte Duhul, suntem un lăcaş împărătesc (potrivit I Corinteni 3, 16). De aici, El a spus de asemenea într-un fragment ulterior: ,,Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17, 21). Şi, în consecinţă, trebuie să credem că Sfântul Duh împarte cu dumnezeirea stăpânirea şi măreţia împărătească, deoarece ,,Domn este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (II Corinteni 3, 17).

95. ,,Când duhul cel necurat va ieşi din om, umblă prin locuri fără de apă, căutându-şi odihnă, şi neaflând” (Luca 11, 24). Nu se poate pune la îndoială că aceasta s-a spus despre poporul evreilor, pe care Domnul l-a despărţit de Împărăţia Sa în cuvintele anterioare. Aşadar, înţelege că şi ereticii şi schismaticii sunt despărţiţi de Împărăţia lui Dumnezeu şi de Biserică. Astfel, este limpede că toate unirile cu ereticii şi schismaticii nu sunt în mod evident de la Dumnezeu, ci de la un duh necurat.

Prin urmare, întregul popor evreu este asemănat cu un singur om din care, prin Lege, a ieşit un duh necurat. Dar fiindcă el nu a putut afla odihnă în mijlocul neamurilor şi popoarelor prin credinţa în Hristos – deoarece pentru duhurile necurate Hristos este un foc care a stins săgeţile aprinse ale vrăjmaşului în inimile neamurilor (potrivit Efeseni 6, 16), care mai înainte erau pârjolite, dar ulterior s-au udat prin botez cu roua Duhului –, atunci s-a întors la poporul evreilor, care, împodobit cu o frumuseţe populară, superficială, rămâne cu atât mai pângărit înlăuntrul inimii sale (potrivit Matei 23, 25-26). Deoarece el nici nu s-a curăţit, nici nu şi-a stins fierbinţeala cu curgerea Izvorului Sfânt, şi duhul necurat s-a întors în mod potrivit la casa sa, aducând altele mai rele decât el (potrivit Matei 12, 45), văzând că el a unit cu minte nelegiuită taina celei de-a opta zi la cea de-a şaptea zi a Legii.

Prin urmare, aşa cum harul Duhului este înşeptit pentru noi (potrivit Isaia 11, 2-3), tot astfel vătămarea duhurilor necurate se adună pentru ei, fiindcă universul este uneori cuprins în acest număr, deoarece încheindu-şi lucrările privind lumea, Dumnezeu S-a odihnit în cea de-a şaptea zi (potrivit Facerea 2, 2). De aceea, ,,cea stearpă a născut şapte, şi cea cu fii mulţi a slăbit” (I Împăraţi 2, 5). Apoi, ca tu să poţi cunoaşte că poporul sinagogii este necinstit când este lăudată fericirea Bisericii, El a adăugat:

96. ,,Neamul acesta viclean este; semn cere şi semn nu se va da lui, fără numai semnul lui Iona Proorocului. Că precum a fost Iona semn Ninevitenilor, aşa va fi şi Fiul Omului” (Luca 11, 29-30). Poporul evreilor fiind condamnat astfel, taina Bisericii este exprimată limpede, care adună de la marginile întregii lumi la Ninevi prin pocăinţă (potrivit Iona 3, 5), şi la Împărăteasa de la austru prin râvna de a dobândi înţelepciune (potrivit Luca 11, 31), ca să poată cunoaşte cuvintele paşnicului Solomon (potrivit III Împăraţi 10, 1; II Paralipomena 9, 1). Împărăteasa a cărei împărăţie este nedespărţită, ridicându-se din popoare diverse şi îndepărtate (vine) la Singurul Trup.

Astfel, ,,taina aceasta mare este; iar eu zic de Hristos şi de biserică” (Efeseni 5, 32); dar aceasta este încă mai mare, deoarece aceea preînchipuia, dar taina este acum împlinită cu adevărat; căci acolo era chipul lui Solomon, dar aici este Hristos în propriul Său Trup. Apoi, Biserica este înfiinţată pe două temelii, astfel că fie tu nu cunoşti că păcătuieşti, fie încetezi să păcătuieşti; deoarece pocăinţa curăţeşte păcatul şi înţelepciunea este prudentă. Aceasta în taină.

97. Dar precum semnul lui Iona este chipul Patimii Domnului (potrivit III Macavei 6, 8; Iona 2, 1; Matei 12, 40), tot aşa este dovada păcatelor grave pe care evreii le-au comis. În acelaşi timp, este îngăduit a observa proorocia măreţiei şi mărturia evlaviei; fiindcă, într-adevăr, în pilda ninevitenilor (potrivit Luca 11, 32), este vestită pedeapsa şi este arătat leacul. Din acest motiv, nici măcar evreii nu trebuie să deznădăjduiască de iertare, dacă sunt dornici să arate pocăinţă (potrivit Faptele Apostolilor 3, 19).

98. ,,Nimeni aprinzând lumina o pune întru ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic” (Luca 11, 33). Astfel, deoarece mai sus El a pus Biserica înaintea sinagogii, El ne îndeamnă întrucâtva să transferăm credinţa noastră asupra Bisericii: ,,Făclie picioarelor mele este legea ta” (Psalmi 118, 105); deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este credinţa noastră, Cuvântul lui Dumnezeu este lumina, şi credinţa este făclia. ,,Era Lumina cea adevărată, care luminează pre tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9). Dar făclia nu poate lumina, decât dacă a primit lumină de altundeva. Aceasta este făclia care este aprinsă, adică virtutea şi percepţia minţii noastre, astfel ca femeia să poată găsi drahma pe care o pierduse (potrivit Luca 15, 8).

Astfel, nimeni nu găseşte credinţă sub Lege, fiindcă Legea este cuprinsă într-o măsură; în afara măsurii este harul; Legea umbreşte, credinţa luminează. Deci, nimeni nu îngrădeşte credinţa sa în măsura Legii, ci o aduce în Biserică în care luminează înşeptitul har al Duhului (potrivit Isaia 11, 2-3), pe care Marele Preot (potrivit Evrei 5, 6; 7, 17) îl revarsă cu strălucirea dumnezeirii cereşti, ca nu cumva vreo umbră a Legii să-l stingă (potrivit Coloseni 2, 17; Evrei 8, 5; 10, 1).

99. Apoi, acea făclie pe care marele preot obişnuia să o aprindă dimineaţa şi seara potrivit vechiului ritual al evreilor (potrivit Ieşirea 27, 20-21), deoarece este aşezată sub obrocul Legii a slăbit (potrivit Luca 11, 33), şi acea cetate a Ierusalimului care este pe pământ (potrivit Galateni 4, 25), care i-a omorât pe prooroci (potrivit Matei 23, 37), zace ascunsă, ca să spunem aşa, într-o vale a plângerii (potrivit Psalmi 83, 6), dar acel Ierusalim care este în cer (potrivit Galateni 4, 26; Evrei 12, 22), în care slujeşte credinţa noastră, Biserica stând pe cel mai înalt munte, adică pe Hristos, nu poate fi ascuns în întuneric şi în ruinele acestei lumi (potrivit Matei 5, 14), ci strălucind cu splendoarea Soarelui veşnic, ne luminează cu lumina harului duhovnicesc.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator