----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 19 vizitatori și nici un membru online

Pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt (IV)

 

Episodul anterior

 

Sankt Petersburg, Rusia

Mânăstirea de maici Sfântul Ioan de Rila (Mânăstirea Ioannovski)

În 1900, la un an după întemeierea Mânăstirii de maici Sfântul Ioan Înaintemergătorul în Sura, părintele Ioan a început un mic aşezământ, un avanpost în oraş pentru Mânăstirea Sura, în Sankt Petersburg, pe malul Râului Karpovka, care s-a transformat rapid în Mânăstirea de maici Sfântul Ioan de Rila şi locul său de înmormântare. În 1901, părintele Ioan a binecuvântat-o pe fiica sa duhovnicească Ana Semionovna Sergheieva să fie tunsă în monahism acolo cu numele de Anghelina şi i-a dat ascultarea de a conduce construirea complexului mânăstiresc impresionant, lucru pe care ea l-a făcut într-o perioadă uluitoare de 2 ani.

Proiectată de Nicolai Niconov, Biserica Sfinţilor 12 Apostoli, neo-bizantină, cu 5 turle, care ocupă cele două etaje superioare ale mânăstirii, a fost terminată în 1902. Paraclisele laterale sunt închinate icoanei Maicii Domnului din Kazan şi Sfântului Andrei Criteanul. Printre trăsăturile distinctive ale acestei construcţii se numărau faptul că turlele din afară111. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt IV 1 şi clopotniţa erau acoperite cu ţigle multicolore, iar în paraclis erau vitralii care îi înfăţişau pe cei 12 apostoli. Când aşezământul a primit statut de mânăstire în 1903, hramul temeliei a fost schimbat la cel al propriului sfânt protector al Sfântului Ioan, Sfântul Ioan de Rila, şi maica Anghelina a fost numită stareţă.

 

Sfântul Ioan de Kronstadt şi stareţa Anghelina

 

Datorită amplasării sale într-un mare centru metropolitan şi legăturii cu părintele Ioan, mânăstirea a atras foarte repede sute de maici, şi în 1908, anul adormirii părintelui Ioan, includea un bloc de chilii cu 5 etaje, o bolniţă, ateliere de pictat icoane şi o tipografie. În cele din urmă a susţinut un orfelinat pentru fete şi, în timpul primului război mondial, un spital şi o şcoală de infirmiere cu locuinţă pentru 200 de infirmiere.

Părintele Ioan vorbea uneori despre sine ca ,,Ioan, prin darul lui Dumnezeu, întemeietorul mânăstirii”, şi la scurt timp după sfinţirea ei, a cerut Mitropolitului Antonie de Sankt Petersburg permisiunea de a fi înmormântat acolo. În 1904, petiţia a fost înaintată ţarului Nicolae al II-lea, care a scris: ,,Bineînţeles, dorinţa preacinstitului Ioan Serghiev va fi împlinită”. Părintele Ioan era binecunoscut familiei imperiale, fiindcă fusese în Crimeea în 1894, ca preot duhovnic al ţarului Alexandru al III-lea, tatăl ţarului Nicolae, pe patul său de moarte.

Părintele Ioan a răposat pe 20 decembrie 1908 şi a fost înmormântat într-un paraclis-criptă situat sub altarul bisericii principale, închinat Sfântului Prooroc Ilie şi Sfintei Împărătese Teodora, ale căror nume le purtau părinţii săi.

Când a fost întrebat odată despre un cimitir pentru maicile mânăstirii, părintele Ioan a răspuns: ,,Maicile mele nu au nevoie de un cimitir, ele se vor risipi precum păsările în lume”. Din nefericire, proorocia s-a împlinit şi după revoluţia din 1917, când multe mânăstiri de maici au fost închise, maicile s-au reînregistrat sub numele de Comunitatea de Muncă a femeilor din Karpovski, cu stareţa Anghelina trecută ca ,,preşedintă”. În 1922, ea a fost pusă sub arest la domiciliu fiind acuzată că a ascuns bunurile de preţ ale bisericii, şi mânăstirea a fost închisă oficial în noiembrie 1923, când toată ,,proprietatea mobilă şi imobilă” a fost confiscată de autorităţile sovietice. Biserica a fost transformată în club, şi mai târziu mânăstirea a găzduit o şcoală tehnică; cu toate acestea, câtorva maici şi infirmiere din spital li s-a permis să trăiască într-o mansardă nefolosită şi în încăperile de la demisolul mânăstirii încă câţiva ani.

În 1926, intrarea la mormântul Sfântului Ioan a fost zidită, lăcaşul distrus şi mormântul său acoperit cu o grămadă de beton sfărâmat şi moloz. În anul următor, maica Anghelina a murit cu puţin timp înainte de a fi arestată, şi a fost înmormântată în cimitirul Sfântul Nicolae al Mânăstirii Alexandru Nevski. În 1931, părintele duhovnicesc al mânăstirii, arhimandritul Ioan Arjanovski, şi 111. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt IV 2maicile care reuşiseră să continue să trăiască în incinta mânăstirii au fost arestaţi şi exilaţi în Kazahstan. Altele au continuat să trăiască în apartamente în oraş. În 1936, arhipreotul Igor Ornatskii, care se îngrijea în taină de cele rămase în oraş, a fost de asemenea arestat şi a murit într-un lagăr de concentrare.

 

Fereastra de la demisol unde pelerinii se rugau şi lăsau florile şi lumânările în timpul regimului sovietic când mânăstirea a fost închisă

 

În timpul perioadei sovietice, peste 20 de organizaţii diferite au ocupat complexul mânăstirii, dar chiar în cele mai întunecate vremuri, credincioşii se rugau în taină la o fereastră mică de la demisol, situată pe zidul exterior al mânăstirii, care dădea spre cripta mormântului Sfântului Ioan. Pe pervaz erau, şi încă sunt puse, în mod regulat flori şi lumânări.

În noiembrie 1989, teritoriul mânăstirii în ruine a fost înapoiat Bisericii şi a fost dat ca metoc Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului Pühtiţa. Mânăstirea a fost treptat reconstruită, pe baza descrierilor şi fotografiilor vechi.

 

Kronstadt, Rusia

Locul Catedralei Sfântul Andrei, al casei-muzeu Sfântul Ioan de Kronstadt şi al Catedralei navale Sfântul Nicolae

Oraşul Kronstadt de pe mica Insulă Kotlin este situat la 30 mile vest de Sankt Petersburg, Rusia, aproape de capul golfului Finlandei. Nelocuită până în 1617, insula a trecut apoi de mai multe ori din jurisdicţia rusă în cea suedeză până în 1704, când ţarul Petru cel Mare a construit o fortăreaţă pentru a păzi calea de acces către gura Râului Neva, locul noii capitale a imperiului, Sankt Petersburg[1]. Fortăreaţa, Kronslott (Castelul Coroanei) a fost urmată de canale, şantiere navale, porturi comerciale, apoi case particulare şi clădiri publice care au devenit Kronstadt (Oraşul Coroanei), locul amiralităţii ruseşti şi baza Flotei Ruseşti Baltice.

Pentru ortodocşii din întreaga lume, numele de Kronstadt este sinonim cu marele său arhipăstor. În vremea Sfântului Ioan, ca şi acum, Kronstadt-ul era strâns legat de apropiatul Sankt Petersburg ca mare capitală şi centru cultural. Pentru pelerinul ortodox, sunt câteva locuri minunate de văzut în Kronstadt: locul Bisericii Sfântul Andrei, unde slujea Sfântul Ioan; Catedrala navală Sfântul Nicolae a Mării, a cărei temelie a fost pusă de Sfântul 111. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt IV 3Ioan; şi propria casă a Sfântului Ioan, restaurată ca muzeu la sfârşitul anilor ’1990 de creştinii ortodocşi din Kronstadt şi Sankt Petersburg.

 

Mânăstirea de maici Sfântul Ioan de Rila, Sankt Petersburg

 

Kronstadt-ul, cu străzile sale largi aliniate după canale, înconjurat de ocean, este un răgaz desfătat de zgomotosul şi agitatul Sankt Petersburg. Într-o zi însorită de vară, miile de copaci falnici care domină canalele şi trotuarele dau un sentiment neaşteptat de spaţiozitate şi linişte ca de parc aproape fiecărei străzi.

 

Locul fostei Catedrale Sfântul Andrei din Kronstadt

În Rusia pre-revoluţionară, Catedrala Sfântul Andrei, cu părintele Ioan de Kronstadt ca arhipăstor al ei, era unul dintre cele mai frecventate locuri de pelerinaj din Rusia. Construită în 1805-1807 şi închinată Sfântului Apostol Andrei, sfântul protector al flotei ruseşti, această biserică minunată şi preacinstită a fost distrusă de regimul sovietic în 1932. Astăzi, locul fostei catedrale – mărginit de străzile Lenin, Karl Marx şi Sovietică – este marcat de o piaţă cu bănci şi fântâni. Un mic paraclis închinat Sfântului Apostol Andrei şi icoanei Tikhvin a Maicii Domnului a fost ridicat într-un colţ al pieţii în amintirea mult-iubitului lăcaş care era odinioară aici.

Deşi astăzi biserica în sine nu mai există, ne-au rămas descrierile slujirii zilnice a părintelui Ioan în ea:

,,Sfântul Ioan se scula la 3 dimineaţa şi se pregătea pentru a sluji utrenia în catedrală. Pentru un răstimp scurt, el făcea o mică plimbare în jurul grădinii casei sale parohiale, rugându-se în tăcere. În jurul orei 4 dimineaţa pleca la catedrală. La porţile casei era întâmpinat de o mulţime de pelerini care îl aştepta. El putea vorbi personal doar cu câţiva dintre ei. Majoritatea erau mulţumiţi doar să primească binecuvântarea sa, să sărute mâna făcătorului de minuni, să-i atingă veşmintele, să-i surprindă privirea luminoasă.

La catedrală, Sfântul Ioan era întâmpinat de sute de cerşetori locali, cărora le dădea milostenie potrivit obiceiului statornicit. La 4 dimineaţa începea utrenia, pe care Sfântul Ioan o slujea fără a prescurta nici măcar o cântare şi citea toate canoanele el însuşi. Înainte de a începe liturghia era mărturisirea. După aceea, fără a părăsi biserica, Sfântul Ioan începea să slujească liturghia. Catedrala, în care încăpeau până la 5.000 oameni, era de obicei plină cu credincioşi, astfel că împărtăşirea dura mult timp şi liturghia nu se termina niciodată înainte de amiază. În timpul slujbelor, Sfântului Ioan i se aduceau direct în altar scrisori şi telegrame, şi el imediat le citea şi se ruga deasupra lor.

După slujbă, înconjurat de mii de credincioşi, Sfântul Ioan pleca de la catedrală şi adeseori mergea la Sankt Petersburg ca răspuns la chemările nenumăraţilor oameni bolnavi, de la care niciodată nu se întorcea acasă mai devreme de miezul nopţii, uneori prinzând o oră de somn în tren. La 3 dimineaţa se scula din nou. În multe nopţi, Sfântul Ioan nu mergea deloc să se odihnească, rugându-se în schimb, totuşi nimeni nu l-a văzut niciodată obosit sau adormit ... Doar prin darul lui Dumnezeu putea cineva să trăiască şi să lucreze astfel vreme de decenii. O asemenea viaţă şi asemenea strădanii erau mai presus de puterile omeneşti; erau suprafireşti”[2].

Putem de asemenea să întrezărim intensitatea arzătoare a slujbei ţinute de Sfântul Ioan din următoarea relatare a protopresbiterului Pavel Lakhotski:

,,Este extrem de greu de descris cum slujea Sfântul Ioan dumnezeiasca liturghie. El era o flacără mistuitoare înaintea lui Dumnezeu; el reprezenta unirea completă a unui chip curat al lui Dumnezeu cu Prototipul său ... El citea rugăciunile ca şi cum Îl vedea pe Mântuitorul, sau pe Maica lui Dumnezeu, sau pe sfinţi chiar în faţa sa, şi el fie se prosterna în mare umilinţă înaintea lor, fie grăia cu îndrăzneală, ca şi cum cerea împlinirea cererilor sale ... După preschimbarea sfintelor daruri, uneori el se înclina profund înaintea discului cu Sfântul Trup sau a sfântului potir cu Sângele Mântuitorului, săruta marginea vaselor sfinte şi lacrimi de delicateţe curgeau şiroaie pe faţa sa. Era cu neputinţă să nu observi că imediat după ce se împărtăşea cu sfintele taine, faţa Sfântului Ioan se lumina, strălucea cu bucurie, oboseala şi epuizarea obişnuite dispăreau şi el devenea ‘tânăr’ şi energic”[3].

După liturghia din Catedrala Sfântul Andrei, părintele Ioan şedea întotdeauna să mănânce cu împreună-slujitorii săi şi cu enoriaşii, împărţind mâncarea şi băutura cu cei care şedeau în apropierea lui. De asemenea, el era căutat cu mult entuziasm de alţi clerici pentru a sluji la hramuri şi praznice în bisericile din Kronstadt, Moscova, Sankt Petersburg şi multe părţi ale imperiului. Oriunde mergea îl urmau mulţimi de mii de oameni.

În partea stângă a pieţei care se află astăzi pe locul catedralei, într-un mormânt pe care nu scrie nimic, a cărui localizare nu este cunoscută cu precizie (mormintele au fost profanate şi demolate în perioada sovietică) sunt rămăşiţele Elisavetei Constantinovna Serghieva, soţia părintelui Ioan, o soră şi ajutătoare credincioasă şi mult-pătimitoare. Descrisă ca iubitoare, plină de smerenie şi umor, ea îl hrănea şi se îngrijea de părintele Ioan şi îi păzea cu devotament scurtele ceasuri de odihnă. Căsătorită timp de 53 ani, ea a murit pe 22 mai 1909, la 6 luni după soţul ei. La înmormântarea ei, arhipreotul Alexandru Popov a spus: ,,Deasupra mormântului ei ar fi cel mai potrivit a scrie: ‘Aici este blândeţe; aici este smerenie’ şi nimic mai mult nu este necesar”. Întru amintirea ei şi a părintelui Ioan sunt lăsate flori la micul paraclis aflat acum la capătul pieţei[4].

 


[1] Sankt Petersburg este cel de-al doilea mare oraş al Rusiei şi cel mai mare port, capitală a Rusiei vreme de 200 ani, din 1712 până în 1918. A fost numit Petrograd între anii 1914-1924, şi Leningrad între anii 1924-1990.

[2] ,,Marele luminător al Rusiei şi lumii”, viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt.

[3] Protopresbiter Pavel Lakhotski, ,,Sfântul Ioan de Kronstadt ca slujitor al dumnezeieştii liturghii”.

[4] Din amintirile lui R.G. Şemiakina, retipărite în Părintele Ioan de Kronstadt de P.M. Chijov, Jordanville, 1958.

 

Episodul urmator