----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 32 vizitatori și nici un membru online

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

 

de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul VI
Biserica sârbilor din Bosnia şi Herţegovina (Hercegovina), din Serbia şi din Ţrnagora (Crnagora) sau Montenegro
 
Capitolul VI
Biserica sârbilor din Bosnia şi Herţegovina (Hercegovina), din Serbia şi din Ţrnagora (Crnagora) sau Montenegro
§. 218. Biserica Serbiei

Împilările, ce turcii şi ienicerii comiteau în paşalâcul sârbesc de Belgrad, au provocat în 1804 o revoltă, a cărei căpetenie fu Gheorghie Petrovici, numit Gheorghie Negrul, Caragheorghie (Karadjordje). Revolta avu efectul că în pacea de la Bucureşti din 1812 s-a acordat răsculaţilor amnistie generală şi autonomie, dar cu obligaţia de a plăti turcilor tribut şi a le preda fortăreţele, armele şi proviziile de război, precum şi de a înapoia turcilor proprietăţile lor. În 1813 Caragheorghie fu aşa de strâmtorat într-o luptă, că a fost silit a-şi scăpa viaţa pe teritoriu austriac. Dar Miloş Obrenovici (Obrenovic), care era sub comanda lui continuă lupta cu succes şi în 1816 mai întâi turcii, apoi şi sârbii îl priveau ca principe.

La 1817 Caragheorghie întorcându-se a fost asasinat şi Miloş Obrenovici ales principe; la 1827 sârbii îl proclamară principe ereditar şi la 1830 Poarta îl recunoscu. El a domnit prudent, însă cu cruzime şi în 1839 trebui să abdice în favoarea lui Milan, fiul său. Dar acesta muri în prima lună de domnie şi sultanul numi pe Mihail, fratele său, care domni până în 1842. Atunci el impunând o dare nouă pe îngrăşarea cu ghindă a fost silit a fugi în Austria. În locul său veni Alexandru, fiul lui Caragheorghie şi domni până la 1858, când fu detronat, urmându-i Miloş, atunci octogenar. Acesta murind în 1860 avu ca succesor pe fiul său Mihail, care în 1867 reuşi să constrângă pe turci a evacua toată Serbia, dar în 1868 el fu asasinat mişeleşte în parcul Topsider. El avu de succesor pe Milan, nepotul său minor, care în 1882 deveni rege şi în 1889 abdică în favoarea fiului său Alexandru. Dar acesta fu asasinat în 1903 şi adus la tron Petru, nepotul lui Caragheorghie.

În 1804 ţara avea două episcopii, adică Mitropolia de Belgrad şi Episcopia de Uzice (Ujiţe), păstorite de greci din Constantinopol. Dar în 1832 Miloş încheie un concordat cu patriarhul de Constantinopol, în virtutea căruia mitropoliţii şi episcopii Serbiei au a fi aleşi de principe şi de ţară şi a se notifica patriarhului spre a-i confirma; acesta are a-i scoate numai cu consimţământul principelui, iar ei aveau a răspunde patriarhiei contribuţiile ce li se cereau şi mitropolitul să pomenească pe patriarh la serviciile divine.

În 1834 pe lângă mitropolitul de Belgrad şi episcopul de Uzice (Ujiţe) Serbia mai avea un episcop de Sabac (Şabaţ) şi unul de Timok (Timoc). În anul 1879, după congresul de la Berlin din 1878, Biserica Serbiei obţinu autocefalia deplină şi încă un episcop de Nis (Niş), pentru teritoriul adaus la ea după războiul din 1877/78. Mitropolitul Mihail, educat în Rusia, de la 1859 arhipăstor al Bisericii Serbiei, în 1881 venind în conflict cu guvernul, din cauza unei taxe nouă şi apăsătoare pentru cler, fu scos şi în 1883 avu de succesor pe Teodosie, mitropolit hirotonit de Gherman Anghielici (Angjelic), patriarhul de Carloviţ, tot atunci au fost restrânse drepturile ierarhiei şi veniturile ei iar în 1886 şi episcopiile cele 4 sufragane fură reduse la două. Dar în 1889 după ce abdică regele Milan († 1900), mitropolitul Mihail fu rechemat († 1898), Teodosie pus în retragere şi prin legi bisericeşti nouă, între alte măsuri s-au restabilit şi episcopiile suprimate şi justiţia bisericească s-a separat şi s-a făcut independentă de administraţia bisericească.

În 1900 şcoala teologică inferioară de până atunci fu înlocuită cu una mai superioară, de felul seminarelor ruseşti. În acest stadiu de dezvoltare se afla Biserica Serbiei la 1903, când în locul Casei Obrenovici (Obrenovic), al cărei ultim vlăstar Alexandru, fiul şi succesorul lui Milan, a fost ucis cu cruzime de o conjuraţie militară, veni la tron iarăşi Casa Caragheorghievici (Karagjorgjevic), răsturnată întâia oară la 1817 şi a doua oară la 1858, după ce de astădată domnise 16 ani (1842-1858).

Biserica Serbiei care consistă în prezent din Arhiepiscopia Belgrad şi 5 episcopii: Zica (Zicea), Nis (Niş), Timok (Timoc), Zajecar (Zaiecear) şi Sabac (Şabaţ), cu 55 mânăstiri de monahi, are ca la 2 ½ milioane credincioşi, între care sunt ca 100.000 români. Totuşi spiritul anti-bisericesc şi anti-creştin din Apus străbate între intelectuali, iar nazarenismul şi adventismul din Ungaria, în popor. În anul 1905 s-a deschis în Belgrad o universitate, pe lângă care este proiectată şi o facultate de teologie, ce are a se înfiinţa mai târziu.

Ca scriitori ai Serbiei dintre cei mai recenţi sunt remarcabili: Ioan Pavlovic (Paolovici) protopop în Şabaţ († 1861) ca cuvântător bisericesc, Gavriil Popovic (Popovici) episcop de Şabaţ († 1871) ca istoric bisericesc şi cuvântător, mitropolitul Mihail († 1898), episcopul Nicanor Ruzicici, arhimandritul Firmilian, care a studiat în Atena, de la 1897 administrator al Mitropoliei Skoplie (Uskub), de la 1899 ales şi în 1902 hirotonit (însă 1903 răposat) mitropolit al acelui scaun, din patriarhia de Constantinopol, ce după cererea sârbilor are a fi păstorit totdeauna de un sârb; de asemenea de la 1868 arhimandritul Nichifor Ducic (Ducici, † 1900), originar din Hercegovina în ramul istoriei bisericeşti sârbeşti şi a dreptului canonic; el a funcţionat întâi în Montenegro (1860-1868) şi după aceea în Serbia.

 

În episodul următor
Capitolul VI
Biserica sârbilor din Bosnia şi Herţegovina (Hercegovina), din Serbia şi din Ţrnagora (Crnagora) sau Montenegro