CHESTIUNEA PAŞTELUI

de

D-l Dr. N. LUPU

PARTEA A II-A

În 1920, se pune deci ca o chestiune de iniţiativă, nu de rezolvare, problema calendarului iulian. D-lor, şi această reformă a calendarului iulian trebuia făcută în de comun acord şi cu toată Biserica Răsăritului şi mai ales în de comun acord şi cu întreaga massă a credincioşilor Bisericii noastre româneşti.

Biserica nu aparţine numai capilor Bisericii. După însăşi definiţiunea apostolilor, ea este compusă din clerici, câteva sute sau mii, şi din mireni câteva milioane, câteva zeci de milioane, câteva miliarde în decursul veacurilor. Nici o hotărâre importantă care atinge însăşi existenţa credinţei, nu poate să fie luată fără de consensul general al tuturor.

Ei bine, s-a făcut reforma calendarului iulian, fără să se ţină seamă de părerea mulţimii. A fost o greşeală, deşi în acest caz ştiinţa astronomică avea dreptate, pentru că noi rămăsesem în urmă cu 13 zile. Da, este just. Totuşi formele trebuiau păstrate.

Eu am întrebat atunci pe Î.P.S. Mitropolit: Eşti de acord cu toată Biserica Răsăritului ? Mi-a răspuns: da. Dar la aplicarea reformei numai Biserica din Constantinopol şi Biserica din Grecia au aplicat stilul nou, celelalte Biserici răsăritene au rămas cu stilul vechi.

Atunci s-a ivit între creştinii ortodocşi această situaţie curioasă, eram numai pe jumătate fraţi cu vechii noştri fraţi: eram numai pe jumătate alături de ei, în ceea ce priveşte sărbătoarea Paştelui, iar în ceea ce priveşte celelalte sărbători, eram cu 13 zile înainte.

Aceasta, d-lor, a avut un mare răsunet, mai ales în massa mare a poporului. Ştiţi d-voastre câţi sunt astăzi, cu miile şi cu zecile de mii, oameni la ţară care serbează în ascuns tot calendarul vechi ? Ştiţi d-voastre că în Basarabia, aproape toată, se ţine calendarul vechi ? În Vlaşca, lângă Bucureşti, două treimi din populaţia judeţului se ţin şi serbează după stilul vechi ?

Şi este natural aceasta, d-lor. Pentru popor viaţa este una. Ea este legată cu întâmplările, cu lucrările agricole. Credinţa poporului nu este o credinţă ca a noastră, aşa de aniversări. Omul acela crede sincer că în ziua de Sfântul Nicolae nu este aniversarea Sfântului Nicolae din Myra Lichiei, ci că atunci sfântul este prezent în cer, se uită la el şi aşteaptă vizita lui. Un ţăran din satul meu spunea: cum, domnule, vasăzică străbunii mei de 18 veacuri, toţi aceştia au greşit ? Apoi ce zice sfântul, care mă aştepta pe mine la ziua aceasta, şi eu am fost cu două săptămâni înainte şi nu era acasă ? (Exclamaţiuni pe băncile majorităţii). Da, da, un ţăran din satul meu, şi vă spun şi nume.

D-lor, noi putem avea orice părere, dar suntem siliţi să avem de-a face cu realităţi. Şi aceasta este realitatea: că la cultura savantă a d-voastre, ieşiţi din universităţi străine sau din ale noastre, la ştiinţa d-voastre care cuprinde veacuri în ea, la aceasta corespunde o credinţă simplă, sfântă, dar fanatică până la martiraj în massele profunde ale ţărănimii (Aplauze pe băncile partidului ţărănesc). D-lor, vă rog să nu mă aplaudaţi … (Zgomot, întreruperi pe băncile majorităţii).

O voce de pe băncile majorităţii: Sunt puţini.

D-l Dr. N. Lupu: Este foarte trist că sunt puţini. Aceasta n-ar împiedica însă, că dacă d-voastre aţi fi un reflex adevărat al poporului ca ei, să aprobaţi ceea ce aprobă şi dânşii.

D-l Cezar Spineanu: Dacă am fi ca ei.

D-l Dr. N. Lupu: Bine ar fi să fii şi dumneata ca ei (Zgomot, întreruperi pe băncile majorităţii).

La 2 ani după aplicarea calendarului, au venit la mine doi ţărani din comuna Lipia-Bojdani: unul Constantin Ioniţă Bâşti şi altul – nu-i ştiu numele – era dascăl la biserică. Au bătut prin iarnă, prin zăpadă, prin frig, prin vânt, de 5 ori drumul la Bucureşti, 40 km, ca să vină la mine să merg cu dânşii la I.P.S. Patriarhul ca să-l roage, ce ?

Să le admită ca de Crăciun să facă popa în sat slujba şi de Crăciunul lor. Le-am spus: ,,Cum să merg eu cu d-voastră la patriarh ? Doar el a schimbat calendarul, cum este”. - ,,Ei, o să ne ierte”. Nu m-am dus o dată, nu m-am dus a doua oară, când am văzut că sunt aşa tenaci, am mers cu dânşii. S-au plecat în genunchi şi au sărutat anteriul patriarhului. Şi a vorbit unul: ,,Înalt prea sfinte, eu m-am dus în ajunul bobotezei la biserică şi am luat agheasmă sfinţită de preot într-o sticlă şi am păstrat-o pe vară. Dar m-am dus şi la ajunul bobotezei al nostru adevărat, şi am făcut eu agheasmă, aşa cum a lăsat datină părinţii noştri: am spus de 10 ori Tatăl nostru, am bătut metanii, şi am pus într-o sticlă şi agheasmă de-a mea. Pe vară, a preotului a făcut viermi, a mea nu (Exclamaţiuni, ilaritate pe băncile majorităţii).

Vedeţi convingerea, în materie de credinţă nu există posibilitate de convingere. Sunt savanţi care au greşit pentru că au plecat cu idei preconcepute care nu erau aşa. Şi eu i-am spus: ,,Bine Ioane, dar poate nu era sticla curată”; în sfârşit a văzut el că ştiinţificeşte argumentul său nu există. Şi atunci, celălalt, dascălul care vedea cauza pierdută, a intervenit el şi a spus: ,,Înalt prea sfinte, nici păsările cerului nu ţin calendarul d-voastră pentru că cucul – vedeţi argument – este o pasăre care nu-şi cloceşte singură ouăle, ci le pune în cuibarul altor păsări. Şi pentru aceea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel l-au condamnat ca de ziua lor să nu mai poată cânta, să răguşească. Răguşeşte de Sfântul Petru al nostru, dar de al d-voastră cântă cucul ! (Ilaritate, exclamaţii pe băncile majorităţii).

Ei, în sfârşit, cum a fost, cum n-a fost, calendarul acela s-a aplicat.

Să nu creadă însă Sfântul Sinod că s-a aplicat prin autoritatea sa. Nu, ci prin munca şi autoritatea celor 10.000 preoţi de la ţară; aceia au dus lupta grea pentru a-l putea impune şi înfăptui.

D-lor, eu ştiu un lucru din satul meu. În satul meu, tata este preot bătrân, care păstoreşte de 55 de ani. El n-a avut ceartă cu nimeni, este considerat şi i se spune nu ‘părinte’, ci ‘nănăşel’. Ei bine, cu ocazia aplicării acestui calendar, la care eu l-am convins, a avut şi el un baptist, Simion Creţu. Şi tata care este credincios, credea că va da seamă înaintea lui Dumnezeu de acest Simion rătăcitul şi un an de zile s-a rugat şi spunea: ,,Cum o să mă prezint eu în faţa lui Dumnezeu cu o oaie rătăcită ?” Şi l-a convins.

Azi, cu schimbarea Pascaliei, tot satul a revenit nu numai la Pascalia veche, dar şi la calendarul vechi !

D-lor, a fost o greşeală, calendarul îndreptat a fost acceptat totuşi, pentru că într-însul se conţinea o garanţie din partea Sinodului cum că de sărbătorile Paştilor nimeni nu se atinge. În acest sens a vorbit şi raportorul către Sfântul Sinod, în acest sens este şi hotărârea Sfântului Sinod, în acest sens este şi enciclica Sfântului Sinod, pentru că la 1924, când s-a schimbat calendarul iulian, atunci a fost un raportor, o hotărâre dată de Sinod, o enciclică către popor, toate deschise şi pe faţă. Veţi vedea mai târziu că la sfârşitul anului 1928 nu este aşa.

Raportorul de atunci – ironia soartei – este acelaşi episcop, care este raportorul contrar în aceeaşi chestiune astăzi, este Bartolomeu al Râmnicului. Voiu veni acum la urmă asupra psihologiei Sfântului Sinod.

Ce spune el ? El spune aşa: că data Paştilor nu se poate în nici un caz să fie îndreptată şi să iasă din normele Sinodului Ecumenic de la Niceea. La Niceea s-a stabilit că pentru a rupe definitiv între creştini şi iudei – până atunci iudeii creştini erau la un loc cu ceilalţi iudei – elementul gentilic, păgân, fiind majoritatea, a decis că Paştile se vor serba în prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară: echinocţiul la 21, luna plină, să spunem, la 22, duminica la 25 atunci se serbează Paştile. Şi aşa, pe aceste norme, Paştele nostru a căzut totdeauna între 22 martie şi 25 aprilie, niciodată înainte, niciodată mai târziu. Anul acesta, pentru prima dată, Paştele cade la 18 martie stil vechi. Şi mai adăugau Sfinţii Părinţi de la Niceea: pentru că se poate întâmpla ca şi cu aceste norme să fie confuzie între Paştele evreiesc şi Paştele nostru, de aceea stabilim că dacă evreii au Paştele în acelaşi timp cu noi, mai dăm înapoi încă cu o săptămână şi venim în duminica cealaltă. Pentru ce ? Pentru că Paştele evreiesc este un Paşte naţional: ei serbează revenirea din robia Egiptului şi la acest Paşte a luat parte şi Domnul nostru Iisus Hristos şi după aceea a fost răstignit şi pe urmă a înviat. Se face invers, cum fac d-nealor: a pune Paştele nostru înainte însemnează că Hristos întâi a înviat şi pe urmă a fost răstignit şi a făcut Paştele cu ceilalţi. Aceasta este logica. De aceea, ca să se rupă definitiv cu evreii, s-a stabilit aceste norme. Desigur că în viaţa popoarelor şi în epoca primitivă a creştinismului n-a fost aşa de uşor de impus o dogmă. Şi de aceea s-a întâmplat că peste 200 de ani s-au mai găsit eretici care au serbat Paştele odată cu evreii.

Ei bine, d-lor, lucru curios, sfinţii părinţi ai Bisericii noastre din Sinod tocmai această erezie dintre Sinodul de la Niceea şi Sinodul de la Antiohia le citează în favoarea lor ca să serbăm astăzi Paştele după evrei. Se poate o mai mare aberaţie şi o mai mare confuzie, ca să citezi timpul de erezie al creştinismului şi să te duci la el înapoi ? Atunci ce s-a făcut ? S-a convocat Sinodul de la Antiohia la 510 şi acolo s-a stabilit că acei clerici sau mireni care vor călca canonul 7 apostolic şi canonul 1 de la Antiohia, prin care se hotărăşte serbarea Paştilor, diferit de evrei, după ei, vor fi pedepsiţi cu afurisenia, cu caterisirea, cu excluderea din biserică.

Prea sfinţitul episcop Bartolomeu al Râmnicului Noului-Severin citează canonul din Sinod şi canonul din apostoli după care, spune el, că poporul român să fie liniştit că nu se schimbă nimic în privinţa Sfintelor Paşti, fiindcă noi, Sinodul, nu suntem nebuni să fim caterisiţi şi să vă facem să fiţi caterisiţi şi afurisiţi şi voi mirenii. Şi atunci se spune precis că se va lămuri – e raportul de la Patriarhie – ,,că Bisericii Române nu este indiferentă coincidenţa dintre Paştele creştin cu cel evreiesc, pentru cuvântul că din cele şapte motive şi consideraţii pentru care coincidenţa aceasta a fost oprită de Biserica Creştină, şi care reies din rândurile de până acuma ale Sfintei noastre Biserici, două cel puţin sunt cu neputinţă de înlăturat.

Lucrul acesta (adică menţinerea Pascaliei vechi) nu e nici imposibil, nici greu; şi prin el să păstrăm cultul în tradiţiile noastre bisericeşti atât de strâns legate de poporul nostru şi atât de iubite de el”.

D-lor, Sfântul Sinod, şi aici, d-le preşedinte al consiliului de miniştri, să-mi daţi voie să protestez împotriva cancelariei Sfântului Sinod, care închipuindu-şi că este cancelaria Vaticanului, a refuzat să-mi pună la dispoziţie actele şi documentele privitoare la Pascalie; d-voastre veţi stabili o dată pentru totdeauna că asemenea lucru nu este posibil căci, după cum voiu dovedi mai la vale, Sinodul român deşi de sine stătător, lucrează sub controlul şi autoritatea Statului. În special ţin să atrag atenţia d-voastre că P.S. Arhiereul Tit Târgovişteanul a refuzat să-mi pună actele la dispoziţie.