Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (VIII)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragment despre înnoiri şi ctitorii la Mânăstirile Neamţu şi Secu şi Schiturile Vovidenia şi Sihăstria Secului (continuare)

Încă acest ticălos comitet, pe lângă alte nelegiuiri, a învoit şi musafir ca să mănânce carne, în toată vremea sfântului şi marelui post în mânăstire, care nelegiuită faptă niciodată nu a aflat loc întru aceste sfinte mânăstiri. Şi măcar deşi mult le-a stat împotrivă părintele stareţ Gherasim, dar însă ei mergând de-a dreptul la arhondaricul cel mare, au hotărât arhondarului zicând: „Noi ca comitet dezlegăm”; şi îndată Nichita Darie, care lua pe fiecare an leafă câte 3.000 de lei numai ca să ţie cu dânşii şi să dea mâncare bună şi de ajuns comisarilor prădători, le-a împlinit toată porunca, dând bucate de carne de obşte în toate zilele de peste an la musafiri.

Frânturi de istorie duhovnicească (II)

Însemnătatea celor 7 Laude

În anii Prea Sfinţitului Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a murit un cuvios şi mare bărbat cu viaţa, numit Eutropie, şi vrând patriarhul să-l îngroape pe el la mormânturile cele obşteşti ale bisericii celei mari din Ierusalim, au găsit acolo 20 de trupuri întregi şi nedezlegate. Necunoscând dar ale cărora au fost acestea, au făcut priveghere, patriarhul şi toată biserica, rugându-se lui Dumnezeu să li se descopere pentru ei.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (VII)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragment despre înnoiri şi ctitorii la Mânăstirile Neamţu şi Secu şi Schiturile Vovidenia şi Sihăstria Secului

Iar părintele arhimandrit şi stareţ Gherasim, voind să aducă după cât se va putea iarăşi la starea cea dintâi mânăstirea, s-a apucat şi a pus în lucrare ca să se săvârşească la loc zidirile ce le-a sfărâmat arhimandritul Dionisie, şi a pus de a zugrăvit toată casa trapezei obştii foarte frumos, şi s-a apucat ca să facă meremet[1] şi soborniceştii Biserici a Înălţării, însă numai cât a început a strica acoperământul vechi să o acopere cu tablă de aramă şi a început a-şi aduce materialul, şi îndată s-a pornit balaurul iadului, diavolul, cu toate puterile prin slugile sale şi a oprit lucrul şi a prăpădit materialul tot întru acest chip:

Frânturi de istorie duhovnicească (I)

Cum şi-a părăsit scaunul mitropolitul Veniamin Costachi

Iată faptele după Manolache Drăghici, care, fiind un mare şi entuziast partizan al lui Mihai Sturza, nu poate fi bănuit de părtinire:

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (VI)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (IV)

Iată ce fel de minte deşartă avea acest ticălos arhimandrit. Deci se înţelege că s-au auzit aceste toate şi pe la Iaşi. Şi chiriarhia ţării, ca ceea ce priveşte spre tot binele îndeobşte al mânăstirilor, cum s-a mazilit domnul Grigorie Ghica şi a mers la Paris de s-a împuşcat singur[1], îndată socotind şi având grijă ca nu cumva să fugă încotrova arhimandritul Dionisie – după cum am zis că se şi lăuda fără de a-şi da răspuns cum a dispozat averea mânăstirii –, a trimis la 8 zile ale lunii lui iulie, anul 1856, poruncă la duhovnicii soborului Lavrei Neamţului spre a nu da nimic, nici o ascultare arhimandritului Dionisie, totodată hotărând soborului ca să-l ţină în cea mai de aproape priveghere, ca unul ce întru totul şi-a călcat datoriile de stareţ.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (V)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (III)

După aceasta, aşezând şi şcoala primară şi gimnaziul în Târgul Neamţului, a amăgit prin îngroziri viclene pe unii din părinţii soborului, de au iscălit un jurnal, pe care el ştia cum l-a alcătuit pentru acea şcoală, speriind pe părinţi că dacă nu vor iscăli, apoi în puţină vreme va fi plină mânăstirea de copii la acea şcoală, căreia i-a şi scos el hrisov deosebit, măcar că tocmai cum a voit să-l scoată nu a putut, fiindcă părinţii duhovnici ai soborului, simţind această lucrare, au protestat pe la locurile cuviincioase, şi el, văzând că nu a putut scoate hrisovul în ce chip a voit, a început a îngrozi cu surgunii [surghiunii] pe părinţii cei ce au protestat, aducând spre a-i îngrozi pe Constantin Negri la mânăstire, însă nu a isprăvit nimic.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (IV)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (II)

Căci cu pricina greutăţii claselor programului ce s-a pus de ministrul bisericesc pentru această seminarie, în ce chip pare-mi-se că nici întru o parte de loc prin prejur se va fi aflând, au trebuit ca numaidecât prin silniciile ministrului bisericesc şi prin îngrozirile cu surgunii [surghiunii] şi cu pierdere de istov[1] a tuturor drepturilor mânăstirii să primească soborul măcar şi nevrând pe arhimandritul Dionisie Romano[2], cu numele cum că este stareţul acestor mânăstiri pe care domnul Grigorie Ghica mai întâi l-a rânduit la aceste mânăstiri locotenent de stareţ în locul arhimandritului Antonie, după cum şi însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Sofronie, la mai în 19 zile, anul 1855, a făcut cunoscut soborului despre aceasta. Dar el a stat în Târgul Neamţului până ce marele logofăt Gheorghe Sturza şi cu beizadeaua[3] Iancu Ghica[4] şi Grigorie Cozadin, cei ce erau rânduiţi spre această lucrare, au silnicit soborul lavrei cu feluri de îngroziri ca să dea în scris cum că-l cere de stareţ mânăstirea pe Dionisie, şi încă cu rugăminte; precum şi de seminar se zice că s-a rugat soborul ca să fie înlăuntrul mânăstirii, despre care cred că veţi fi înţeles cum s-a rugat.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (III)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (I)

Între toate acestea, în anul 1854, aflându-se oştile Imperiului Rusiei prin Principatul Moldovei, părintele arhimandrit şi stareţ Natanail le făcea ajutor după puterea mânăstirii; şi când s-au dus la Silistra oştirile, atunci părintele stareţ a dat din partea mânăstirii 10 care mari legate cu fier cu câte 10 boi, cu argaţi şi cheltuiala mânăstirii, rânduind şi un monah îngrijitor pentru ţinerea acestora în bună stare; dar pe urmă întorcându-se oştirile ruse în ţara lor, şi în Moldova intrând oştile nemţeşti, atunci domnul Moldovei Grigorie Ghica a voit să-şi izbândească asupra Mânăstirii Neamţului, pentru că a dat ajutor oştirii ruseşti pravoslavnice.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (II)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Câteva lămuriri privind personalităţile vremii, consemnate în paginile acestei Istorii

Grigorie Ghica

Grigorie Alexandru Ghica (1807-1857) a fost numit domn al Moldovei, sub numele de Grigorie al V-lea Ghica, de către Reşid Paşa la 22 iulie 1849. El a susţinut unirea celor două Principate Române şi a mijlocit pe lângă sultan ca ultimii proscrişi din timpul revoluţiei de la 1848 să se întoarcă din surghiunul în care au fost trimişi pe la mânăstiri sau din Bucovina în 1851.

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (I)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

Introducere

Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu este o cronică la fel de inedită ca Aduceri aminte (1820-1892), care ne aduce înaintea ochilor noi pagini din istoria Bisericii noastre. Ea reuşeşte să surprindă o luptă de proporţii împotriva Bisericii, care a început în primele decenii ale secolului XIX şi astăzi este aproape desăvârşită. Scopul principal al acestei lupte a fost de a distruge Biserica Ortodoxă, ca moştenitoare a învăţăturii primite de la Mântuitorul Însuşi, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi de a o transforma într-o simplă instituţie, de faţadă, a cărei singură menire să fie săvârşirea unor ritualuri golite de înţelesul lor profund şi mântuitor.

Arătare pentru

Minunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru Nil

Izvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (I-VI)

Cuviosul Părintele nostru Nil au fost la anii de la facerea lumii 7103, iară de la Hristos 1612. Şi au adormit la anul 1692. Au lăcuit în Sfântul Munte al Athonului. Iară la anul 1813 s-au început jefuirile despre tâlhari în muntele acesta, şi era primejdie mare de la sâlnicii alvaniţi[1] pentru păcatele noastre, mai înainte de zavera[2] care au fost la anul 1821. Această urgie văzând-o mai înainte Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, şi purtând grijă pentru călugării cei din Muntele Athonului, au trimis pre robul său, pre Cuviosul Părintele nostru Nil izvorâtorul de mir. Şi s-au arătat cu multe chipuri, la un monah anume Teofan: pre care l-au vindecat de două patimi cumplite. De la anul 1813 până la 1818, câte răutăţi era să urmeze i-au arătat cu vedenii, şi îndemna pre monahi la pocăinţă. Iar pricina pentru care s-a arătat lui Teofan, se va arăta întru cele ce se vor zice dupre rânduială:

Aduceri aminte (1820-1892)

de schiarhimandritul Andronic Popovici,

duhovnicul şi stareţul Mânăstirii Noul Neamţ

» Orfan şi pribeag. În ascultare la bătrânul Daniil, tatăl mamei. Împreună-vieţuirea cu câinii şi alte nenumărate ispite

Documente privitoare la poziţia Episcopului

Gherasim Saffirin faţă de legea sinodală din 1909

şi

Apărarea Prea Sfinţitului Episcop al Romanului

Gherasim Saffirin, în procesul sinodal din vara anului 1911

I. Cuvântările Prea Sfinţitului Episcop al Romanului Gherasim Saffirin, rostite în senat, în martie 1909, cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii sinodale din 1872 şi pentru înfiinţarea Consistoriului Superior Bisericesc

(A se vedea aspecte din viaţa P.S. Gherasim Saffirin, în numărul 22 al revistei Tradiţia Ortodoxă, tipărită de mitropolia noastră. De asemenea, în numărul 24, puteţi găsi anatema pe care a dat-o P.S. Gherasim asupra Sfântului Sinod fiindcă nu s-a ridicat împotriva Legii Consistoriului Bisericesc Superior)

Pentru Biserica noastră

de Simion Mehedinţi

Cuvânt la întâia aniversare a Societăţii Ortodoxe Române, ţinut la Ateneu, în 29 mai 1911

Doamnelor şi domnilor,

De ani de zile, neguri grele se adună asupra Bisericii Române. Viaţa religioasă a poporului nostru a fost adânc tulburată, iar cei ademeniţi de modele străinătăţii socoteau sosită vremea ca, şi la noi, statul să se despartă de Biserică, părăsind-o în voia împrejurărilor.

O mare nelinişte a cuprins atunci pe toţi românii cu grijă de viitor. Şi, fără zăbavă, cei ce cunosc preţul tradiţiei în educaţia unui neam s-au adunat şi au declarat făţiş:

Noi, românii, vrem să fim ceea ce suntem: fii ai părinţilor, urmaşi ai strămoşilor noştri, iubind ceea ce au iubit ei, adorând ceea ce ei au adorat. Statul nostru nu va oropsi Biserica naţională, cu care de sute şi sute de ani a trăit şi a crescut împreună. Clericii noştri nu-s oameni de pripas, buni de svârlit peste hotare, ci băştinaşi ai acestui pământ, având acelaşi sânge, aceeaşi limbă şi acelaşi suflet ca şi noi.

Biserica Ortodoxă şi calendarul

Punctul principal de neunire în calendarele existente astăzi în Bisericile creştine este ziua serbării Paştilor. Această neunire în privinţa zilei serbării Paştilor s-a manifestat încă din veacurile primare ale creştinismului. Aşa pe la jumătatea veacului al II-lea, când serbarea Paştilor a devenit obiect de ceartă între Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană, răsăritenii păstrau datina iudaică de a serba Paştile odată cu iudeii, la 14 ale lunii lui martie. Apusenii serbau această zi în duminica ce urma după 14 ale lunii lui martie. Pe atunci, chestiunea aceasta începuse a fi un obiect de neînţelegere între Biserici. Cea Romană pretindea ca şi Bisericile Răsăritene să serbeze Paştile odată cu dânsa, iar nu odată cu iudeii. Răsăritenii se raportau la exemplul apostolilor, care trăiseră în mijlocul lor şi serbaseră Paştile ca şi dânşii odată cu iudeii.

DISCURSUL

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Urcând treptele tribunei azi, sunt stăpânit de o sfântă şi mare emoţie. Mă tem că în pricina care este pusă astăzi, pentru a o apăra pe umerii mei slabi, cu toată tăria convingerilor mele, cu toată dreptatea cauzei ce o apăr, datorită slabului meu talent, slabei mele puteri de convingere, poate nu voiu fi în stare să vă conving de adevăr.

D-lor deputaţi, urc la această tribună după 20 de ani de lupte politice, pentru prima dată dezbrăcat complet de haina politică. La poarta din vale a patriarhiei am lăsat haina mea politică pe ziua de azi.

Mă prezint înaintea d-voastre nu ca deputat, nu ca om politic, ci mă prezint ca un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, ca un fiu al umilului preot, dintr-un umil şi depărtat sat al Moldovei.

Noi am zidit biserica într-o noapte

La cererea cititorilor noştri, oferim câteva informaţii despre cărţi apărute la Editura Schimbarea la Faţă a mitropoliei noastre.

Biciul împletit

împotriva noilor reformişti

care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă