Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca de

Deci Dumnezeu S-a arătat lui Avraam pentru că El a dorit aceasta; altuia, pentru că nu a dorit, nu i S-a arătat. Cerul a fost văzut a se deschide către Ştefan, când el a fost ucis cu pietre de oameni, iar Iisus a fost văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu (potrivit Faptele Apostolilor 7, 55), şi El nu a fost văzut de popor. Isaia L-a văzut pe Domnul Oştirilor (potrivit Isaia 6, 1), dar altul nu L-a putut vedea pe El, pentru că El S-a arătat cui I-a plăcut Lui.

25. Şi de ce vorbim despre oameni, când, de asemenea, avem scris despre acele virtuţi şi puteri cereşti că ,,pre Dumnezeu nimeni nu l-a văzut nici odinioară” (Ioan 1, 18), iar apostolul a continuat cu ceea ce covârşeşte puterile cereşti: ,,Cel unul născut Fiul, carele este în sânul Tatălui, acela au spus” (Ioan 1, 18) ? Deci se cuvine să cădem de acord că, deşi nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul a fost văzut în Vechiul Testament; şi fie ca ereticii să înceteze a vesti începutul existenţei Lui ca fiind din Fecioara, pentru că El a fost văzut înainte de a Se naşte din Fecioară; sau fără îndoială nu poate fi contestat faptul că fie Tatăl, fie Fiul, fie, într-adevăr, Sfântul Duh, dacă există o imagine a Sfântului Duh, este văzut în acea apariţie. Aceasta voinţa a ales şi nici firea nu a avut formă, de vreme ce noi am primit Duhul, de asemenea, ca un porumbel (potrivit Matei 3, 16). Prin urmare, nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, pentru că nimeni nu a perceput acea plinătate a dumnezeirii care sălăşluieşte în Dumnezeu (potrivit Coloseni 2, 9), nimeni nu a cuprins-o cu mintea sau cu ochii (potrivit I Timotei 6, 16), pentru că ,,văzut” se referă la toate. Aşadar, când adaugă: ,,Cel unul născut Fiul, carele este în sânul Tatălui, acela au spus” (Ioan 1, 18), vorbeşte despre a vedea cu mintea, mai degrabă decât cu ochii; pentru că apariţia este văzută, dar virtutea este recunoscută; prima este percepută cu ochii, ultima cu mintea.

26. Dar de ce aş vorbi despre Treime ? Serafimul s-a arătat când a vrut el şi doar Isaia i-a auzit glasul (potrivit Isaia 6, 6). Un înger s-a arătat şi este de faţă, dar nu este văzut; pentru că nu este în puterea noastră a-l vedea, ci este în puterea lui a se arăta. Cu toate acestea, deşi puterea de a vedea lipseşte, există harul vredniciei de a putea vedea. Prin urmare, cel care a avut harul s-a învrednicit de plinătatea vederii; noi nu ne-am învrednicit de plinătate, pentru că noi nu avem harul de a-L vedea pe Dumnezeu.

27. Şi ce este de mirare că, în aceste vremuri, Domnul nu este văzut decât atunci când El doreşte aceasta ? Nici la Înviere nu le va fi uşor oamenilor să-L vadă pe Dumnezeu, afară de cei care sunt curaţi cu inima. Prin urmare, ,,fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu” (Matei 5, 8). Cât de mulţi au fost deja socotiţi fericiţi de către El, cărora nu le-a făgăduit putinţa de a-L vedea pe Dumnezeu ! Deci dacă cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu, cu siguranţă ceilalţi nu-L vor vedea; pentru că cel nevrednic nu-L va vedea pe Dumnezeu, nici cel nepregătit să-L vadă pe Dumnezeu nu-L poate vedea (potrivit III Ioan 1, 11). Iar Dumnezeu nu este văzut într-un loc anume, ci într-o inimă curată; şi El nici nu este circumscris prin vedere, nici cuprins prin atingere, nici cunoscut prin iscusinţă, nici simţit prin apropiere. Şi când El este crezut a nu fi de faţă, este văzut; şi când este de faţă, nu este văzut.

Nici unii dintre apostoli nu L-au văzut pe Hristos. Din acest motiv, El a spus: ,,Atâta vreme cu voi sunt, şi nu m-ai cunoscut ?” (Ioan 14, 9). Pentru că oricine ştie ,,ce este lăţimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea; şi (...) dragostea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă” (Efeseni 3, 18-19) L-a văzut şi pe Hristos, şi pe Tatăl (potrivit Ioan 14, 9). Căci noi, de acum, nu-L ştim pe Hristos după trup, ci după Duhul (potrivit II Corinteni 5, 16); pentru că ,,Duhul feţei noastre unsul (n.tr.: Hristos) Domnul” (Plângerile Proorocului Ieremia 4, 20) este, care binevoieşte să ne umple pe noi cu milostivirea Sa până la întreaga plinătate a lui Dumnezeu (potrivit Efeseni 3, 19), astfel încât El să poată fi văzut de noi. Deci îngerul i s-a arătat lui Zaharia de-a dreapta altarului tămâierii, deoarece el s-a arătat atunci când a dorit, şi nu s-a arătat atâta vreme cât nu a dorit aceasta.

28. El s-a arătat de-a dreapta altarului tămâierii, pentru că el a adus semnul milostivirii dumnezeieşti. Căci ,,de-a dreapta mea este (Domnul), ca să nu mă clătesc” (Psalmi 15, 8); şi într-altă parte: ,,Domnul este acoperământ ţie preste mâna ta cea dreaptă” (Psalmi 120, 5). Şi este posibil ca un înger să fie alături de noi, căci şi noi slujim la altar, aducând jertfe, ba chiar, într-adevăr, să se arate pe sineşi pentru a fi văzut. Pentru că nu ne putem îndoi de faptul că un înger este prezent când Hristos este prezent, când Hristos este jertfit; căci ,,Paştile noastre Hristos pentru noi s-au jertfit” (I Corinteni 5, 7). Şi să nu-ţi fie frică, nici nu lăsa inima ta să se tulbure la vederea îngerului – fie ca noi să scăpăm şi să ne înstrăinăm de emoţiile noastre când suntem impresionaţi de întâlnirea cu o putere mai mare; pentru că acelaşi înger care s-a arătat aici ar putea să ne întărească, precum, mai înainte, l-a îmbărbătat în duh pe Zaharia, spunând: ,,Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta, şi femeia ta Elisavet va naşte ţie fiu şi vei chema numele lui: Ioan. Şi va fi ţie bucurie şi veselie, şi mulţi de naşterea lui se vor bucura” (Luca 1, 13-14).

29. Pentru că binecuvântările lui Dumnezeu sunt întotdeauna pline şi îmbelşugate, nu reduse şi neînsemnate la număr, ci adunate laolaltă într-o acumulare abundentă de lucruri bune, precum aici: mai întâi roadele rugăciunii, apoi naşterea unei soţii sterpe, apoi bucuria multora, şi măreţia virtuţii. Proorocul Celui mai mare aduce, de asemenea, o făgăduinţă, ba ca nu cumva să existe vreo urmă de îndoială, chiar numele celui care va să vină este vestit. Astfel, primind binecuvântări atât de îmbelşugate, dincolo de făgăduinţa făcută lui, pedeapsa pentru lipsa de credinţă nu este pe nedrept tăcerea, aşa cum vom explica în cele ce urmează. Deci este o bucurie deosebită zămislirea şi naşterea sfinţilor; pentru că un sfânt nu aduce doar har asupra părinţilor lui, ci şi mântuire multora. Prin urmare, noi suntem îndemnaţi să ne bucurăm de naşterea sfinţilor.

30. În plus, părinţii au datoria de a mulţumi nu doar pentru naştere, cât pentru vrednicia fiilor lor; pentru că nu este deloc un dar obişnuit de la Dumnezeu a da copii ca mărturisitori ai neamului, moştenitori ai succesiunii. Citeşte că Iacov se bucură că a zămislit 12 fii; un fiu îi este dat lui Avraam (potrivit Facerea 21, 2); Zaharia este auzit. Pentru că fertilitatea unui părinte este un dar dumnezeiesc. Prin urmare, fie ca taţii să mulţumească lui Dumnezeu pentru că au zămislit fii; fiii, pentru că li s-a dat naştere; mamele, pentru că sunt împodobite cu răsplata căsătoriei, căci fiii sunt preţul slujirii lor. Fie ca pământul să înflorească în lauda lui Dumnezeu, pentru că este lucrat; lumea, pentru că este cunoscută; Biserica, pentru că ea creşte cu numărul celor credincioşi. Nici căsătoria nu a fost rânduită fără rost, prin porunca lui Dumnezeu chiar la începutul Facerii (potrivit Facerea 2, 24), decât pentru ca erezia să fie distrusă. Pentru că Dumnezeu a încuviinţat căsătoria, astfel că El a pecetluit-o; deci, El a încununat-o, prin aceea că milostivirea dumnezeiască a dăruit fii celor pe care i-a lipsit de ei prin sterpiciune.

31. ,,Că va fi mare înaintea Domnului” (Luca 1, 15). El a vestit aici măreţia, nu a trupului, ci a sufletului. Măreţia sufletului înaintea lui Dumnezeu este măreţia virtuţii, iar micimea sufletului este copilăria virtuţii. Noi socotim vârstele sufletului şi trupului în acelaşi fel, nu potrivit calculelor timpului, ci potrivit calităţii virtuţii, astfel că despre cel ce nu are greşeala copilăriei şi, prin maturitatea duhului, nu simte dorinţa neruşinată a adolescenţei se spune că este bărbat desăvârşit (potrivit Coloseni 1, 28); dar cel care nu este încă văzut a fi făcut progrese în virtute este mic. De aceea, pasajul din Ieremia, când Domnul are milă de Efraim, deoarece el plânge şi se roagă pentru păcatele sale: ,,Din tinereţile (lui)” (Ieremia 31, 19), se spune, ,,fiu iubit Efraim, prunc în desfătări” (Ieremia 31, 20). Căci dacă nu ar fi fost prunc în desfătări, el nu ar fi păcătuit nicicând. Bine spune şi în desfătări, şi prunc; pentru că cel care nu păcătuieşte este prunc: ,,Şi pruncul meu, pre care l-am ales” (Isaia 43, 10). Prin urmare, cel care a fost atât de învăţat de Domnul încât nu cunoştea greşeala a păcătuit prin desfătări. Aşadar, dacă nu ar fi fost prunc în desfătări şi dacă ar fi progresat până la a ajunge bărbat desăvârşit la vârsta plinătăţii (potrivit Efeseni 4, 13), el nu ar fi căzut niciodată, astfel că el este nevoit să ceară iertare pentru greşelile sale, pentru că ar trebui să nădăjduiască mai degrabă la răsplătirea strădaniilor sale. Se pare că acelaşi lucru îl spune Domnul în Evanghelie, când spune: ,,Căutaţi să nu defăimaţi pre vreunul dintr-aceşti mai mici” (Matei 18, 10). Dar în acest pasaj sunt păstrate mai multe lucruri. Astfel, mic este opusul lui mare. Şi dacă, potrivit apostolului, un copil este sub stihii - pentru că ,,aşa şi noi, când eram prunci, sub stihiile lumii eram robiţi” (Galateni 4, 3) -, atunci un om mare este deasupra stihiilor lumii.

32. Deci, Ioan va fi mare, nu prin virtutea trupească, ci prin mărinimie (potrivit Luca 7, 28). Astfel, el nu a lărgit hotarele unui imperiu, nu a ales izbânzile luptei armate pentru onoruri, ci mai mult de atât, propovăduind în pustie cu marea virtute a duhului, el a defăimat desfătările omeneşti şi neruşinarea trupului. Aşadar, el era prunc în cele lumeşti, dar mare în duh. Şi fiind mare, nici nu şi-a schimbat, încântat de ispitirile vieţii, hotărârea de a-şi atinge scopul în dorinţa de a trăi.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 31 (3/2004)