Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca de

15. Sfânta Scriptură ne spune că nu numai caracterul celor care sunt vrednici de laudă, ci şi părinţii lor trebuie lăudaţi, astfel ca, într-un fel, curăţia fără de prihană, moştenită, a celor pe care dorim să-i cinstim să poată fi slăvită. Căci ce altă intenţie ar avea acest pasaj din sfântul evanghelist, decât ca Sfântul Ioan Botezătorul să fie lăudat pentru părinţii săi, minunile, misiunea şi patima sa ? Tot aşa, Anna, mama Sfântului Samuil (I Împăraţi 1, 2) este lăudată; tot aşa, Isaac a primit de la părinţii lui nobleţea smereniei, pe care a lăsat-o moştenire urmaşilor săi. Prin urmare, preotul Zaharia nu este doar preot, ci este, de asemenea, din ceata lui Avia (potrivit I Paralipomene 24, 10), anume un nobil printre înaintaşii soţiei sale.

16. ,,Şi femeia lui”, se spune, ,,din fetele lui Aaron” (Luca 1, 5). Deci nobleţea Sfântului Ioan nu venea numai de la părinţii săi, ci şi de la înaintaşii lui, nu slăviţi datorită puterii lumeşti, ci venerabili datorită succesiunii ecleziastice. Pentru că Înaintemergătorul lui Hristos trebuia să aibă astfel de predecesori pentru ca el să fie văzut că propovăduieşte o credinţă în venirea Domnului său care nu este pe neaşteptate afirmată, ci moştenită de la înaintaşii săi şi mărturisită de însăşi legea naturii.

17. ,,Şi erau”, se spune, ,,drepţi amândoi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi îndreptările Domnului, fără prihană” (Luca 1, 6). Ce răspund la aceasta cei care se justifică pentru păcatele lor, care cred că un om nu poate trăi fără a cădea adesea în păcat, care folosesc versetul scris în Iov: ,,Că cine va fi curat de întinăciune ? Nimeni, măcar şi o zi de va fi viaţa lui pre pământ, că numărate sunt de tine lunile lui, hotărât-ai vreme, şi nu întrece” (Iov 14, 4-5) ?

Mai întâi ar trebui să hotărască ce înseamnă ca un om să fie fără de păcat: dacă niciodată nu trebuie să păcătuiască sau dacă trebuie să înceteze a păcătui. Pentru că dacă ei cred că a fi fără de păcat înseamnă să înceteze a păcătui, eu însumi sunt de acord, pentru că ,,toţi au păcătuit, şi se lipsesc de slava lui Dumnezeu” (Romani 3, 23) – care-l salvează pe cel care s-a vindecat de păcatul cel vechi şi s-a schimbat pe sine către acea însuşire a vieţii graţie căreia se înfrânează de la a păcătui. Ei refuză să se înfrâneze de la a încălca legea; eu nu pot fi de acord cu opinia lor, când noi citim că ,,Hristos au iubit biserica, şi pre sine s-au dat pentru dânsa; ca pre ea să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, ca să o pună înainte pre ea luişi slăvită biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel; ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni 5, 25-27). Pentru că dacă Biserica este alcătuită din neamuri, adică din păcătoşi, cum poate fi ea fără de prihană decât că ea a fost întâi curăţită de păcatul ei prin harul lui Dumnezeu şi, apoi, graţie însuşirii de a nu păcătui, se înfrânează de la fărădelegi ? Aşadar, ea nu este fără de pată dintru început – pentru că aceasta este imposibil pentru firea umană – ci prin harul lui Dumnezeu şi prin propria sa însuşire, nu mai cade acum în păcat şi este văzută a fi fără de pată.

18. Nici nu spune evanghelistul în zadar ,,drepţi amândoi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi îndreptările Domnului” (Luca 1, 6; potrivit Romani 2, 13), prin care a înţeles Tatăl cel Atotputernic şi Fiul. De asemenea, el Îl mărturiseşte pe Fiu a fi Cel ce a adus Legea şi a dat poruncile (potrivit Luca 6, 46-47). Şi, pe bună dreptate, ,,drepţi înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 6): pentru că nu oricine care este drept înaintea oamenilor este drept înaintea lui Dumnezeu. Oamenii văd lucrurile într-un fel, dar Dumnezeu într-altul; oamenii caută la faţă, iar Dumnezeu la inimă (potrivit I Împăraţi 16, 7). Şi aşa se întâmplă că un om cu bunătate populară făţarnică îmi pare mie a fi drept, dar el n-ar fi drept înaintea lui Dumnezeu dacă dreptatea lui nu este plămădită din simplitatea minţii, ci prefăcută în linguşire; fiindcă omul s-ar putea să nu descopere tainele ascunse (potrivit Ecleziasticul 43, 37). Prin urmare, laudă desăvârşită este a fi drept înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, apostolul a spus: ,,A cărui laudă nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2, 29).

Cu adevărat binecuvântat este cel care este drept înaintea lui Dumnezeu; binecuvântat este cel despre care Domnul binevoieşte a spune: ,,Iată cu adevărat Israiltean, întru care vicleşug nu este” (Ioan 1, 47). Pentru că un adevărat Israiltean este cel care-L vede pe Dumnezeu şi ştie că el este văzut de Dumnezeu şi-şi vădeşte sieşi ascunsurile inimii sale (potrivit I Corinteni 14, 25). Fiindcă desăvârşit este doar cel care este îngăduit de Cel care nu poate fi înşelat; pentru că ,,dreptăţile Domnului drepte” (Psalmi 18, 9) sunt, însă judecăţile oamenilor adeseori înşelătoare, astfel că de multe ori ei atribuie celui nedrept darul dreptăţii şi-l prigonesc pe cel drept cu ură sau îl necinstesc cu minciună. Dar ,,cunoaşte Domnul căile celor fără prihană” (Psalmi 36, 18), şi nici nu judecă pe cel vrednic după cel păcătos, nici pe cel păcătos ca pe cel vrednic, ci pe fiecare după măsura darurilor sale; pentru că acelaşi este Judecătorul minţii şi al faptei.

Judecăţile dumnezeieşti cântăresc virtutea dreptului după înclinaţia minţii sale, nu după unele consecinţe ale faptelor sale; fiindcă adesea o intenţie bună este sluţită de consecinţa unei fapte vrednice de dispreţ, sau un gând răutăcios este acoperit de o faptă agreabilă. Dar, de asemenea, dacă gândul tău a fost rău, dar ai făcut prin el o faptă bună, acesta nu poate fi osândit de judecata dumnezeiască; pentru că este scris ,,Drept să urmezi ce este drept” (Deuteronom 16, 20). Căci dacă n-ai fi urmat dreptatea cu nedreptate, nu s-ar fi spus niciodată ,,Drept să urmezi ce este drept” (Deuteronom 16, 20). Şi, într-adevăr, Însuşi Mântuitorul ne-a învăţat că dreptatea poate fi făcută cu nedreptate, zicând: ,,Deci, când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta” (Matei 6, 2) şi ,,când te rogi, nu fii ca făţarnicii” (Matei 6, 5). Fiindcă milostenia este bună, rugăciunea este bună (potrivit Tovit 12, 8), dar pot fi făcute cu nedreptate, dacă cineva face milostenie unui sărac în mod ostentativ, în scopul de a fi văzut de oameni.

19. Aşadar, sfântul evanghelist nu spune doar ,,drepţi înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 6), şi ,,umblând întru toate poruncile şi îndreptările Domnului” (Luca 1, 6), ci, de asemenea, umblând ,,fără prihană” (Luca 1, 6). Aceasta în chip minunat este într-un duh cu proorocia lui Solomon, care a spus: ,,Să gândeşti bune înaintea Domnului şi a oamenilor” (Pildele lui Solomon 3, 4). Deci nu există prihană unde bunătatea intenţiei şi fapta sunt în armonie, şi foarte adesea o judecată mai strictă stârneşte osândirea oamenilor.

20. Într-adevăr, să observăm cum se potrivesc adevăratele sensuri ale cuvintelor şi cum sunt rânduite ele cu atenţie în frază. Evanghelistul spune: ,,Umblând întru toate poruncile şi îndreptările Domnului” (Luca 1, 6). Pentru că porunca este prima şi îndreptarea a doua. Deci, când noi ne supunem poruncilor cereşti, umblăm în poruncile Domnului (potrivit II Ioan 1, 6); când judecăm şi judecăm drept, suntem văzuţi a păstra îndreptările Domnului.

21. Prin urmare, laudă desăvârşită este cea care cuprinde naşterea, caracterul, slujba, faptele şi judecata: naşterea din strămoşi, caracterul în dreptate, slujba în preoţie, fapta în poruncă, judecata în îndreptare.

,,Şi a fost când a slujit el, în rândul săptămânii sale, înaintea lui Dumnezeu. După obiceiul preoţiei, i s-a întâmplat a tămâia, intrând în biserica Domnului. Şi toată mulţimea norodului era rugându-se afară, în vremea tămâierii” (Luca 1, 8-10).

22. Sfântul Zaharia pare a fi numit aici Marele Preot, deoarece, precum este scris, el a intrat din cortul cel dintâi, în care preoţii intrau întotdeauna pentru a săvârşi slujbele lor, în cel de-al doilea (adică, în Sfânta Sfintelor), unde se intra numai o dată în an: ,,Iar în cel de-al doilea, o dată în an singur arhiereul, nu fără de sânge, care aducea pentru sine şi pentru neştiinţele norodului” (Evrei 9, 7). Aici, el este Marele Preot care este ales prin tragere la sorţi (potrivit I Paralipomene 24, 5), pentru că Cel Adevărat este necunoscut încă; fiindcă cel ales prin tragere la sorţi nu cade sub judecata omenească. Prin urmare, unul a fost căutat şi Altul a fost preînchipuit. Adevăratul Preot Veşnic a fost căutat, Cel căruia i S-a spus: ,,Tu eşti preot în veac” (Psalmi 109, 4; Evrei 7, 21), Cel care a împăcat pe Dumnezeu Tatăl cu omenirea, nu prin sângele jertfelor, ci prin al Lui Propriu (potrivit Evrei 9, 12). Dar atunci sângele s-a vărsat în preînchipuire; în preînchipuire că preotul era hirotonit; dar acum că Adevărul a venit, să lăsăm preînchipuirea şi să urmăm Adevărul (potrivit Evrei 10, 1-2). Şi, într-adevăr, atunci existau căi, dar acum există veşnicie. De vreme ce, prin urmare, existau căi, exista desigur şi Acela ale cărui căi erau în devenire.

23. Deci preotul era ales prin tragere la sorţi pentru a intra în templu. Dacă, de asemenea, nimeni nu putea fi luat ca martor, în mod figurat, ce semnifica această alegere decât că va veni un Preot a cărui Jertfă nu va fi împărtăşită de ceilalţi, Cel care nu va jertfi pentru noi în temple făcute de mâini omeneşti (potrivit Faptele Apostolilor 17, 24), ci va spăla păcatele noastre în Templul Trupului Său (potrivit II Corinteni 6, 16). Deci preotul era căutat prin tragere la sorţi. Probabil din acest motiv, soldaţii au aruncat sorţi pentru veşmintele Domnului (potrivit Luca 23, 34). De vreme ce Domnul Se pregătea să aducă Jertfă pentru noi în Templul Său, aruncarea sorţilor în preajma Lui ar împlini, de asemenea, porunca Legii. Căci El a spus: ,,Nu am venit să stric (Legea), ci să plinesc” (Matei 5, 17), cu siguranţă pentru că El Însuşi era Cel care a fost văzut a fi aşteptat în Vechiul Testament şi ales prin porunca lui Dumnezeu. La fel sorţii au căzut pe Apostolul Matia (potrivit Faptele Apostolilor 1, 26), ca nu cumva alegerea unui apostol să poată părea că nu împlineşte porunca Vechii Legi.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 30 (2/2004)