Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca de

1. ,,De vreme ce - scrie el - mulţi s-au apucat a alcătui povestire pentru lucruri” (Luca 1, 1). Foarte multe dintre problemele noastre se aseamănă cu cele ale evreilor de demult, fiind modelate de lucruri şi cauze asemănătoare, având aceeaşi folosinţă şi fiind consecinţa unor exemple similare, şi corespunzând începutului şi sfârşitului acestora. Precum mulţi dintre evrei au fost însuflaţi de Sfântul Duh şi au proorocit, iar alţii au făgăduit să proorocească şi prin minciună au lepădat făgăduinţa lor - pentru că ei erau falşi prooroci, precum Anania, fiul lui Azur (Ieremia 28, 1), şi astăzi, în Noul Testament, mulţi au încercat să scrie Evanghelii. Însă precum poporul avea harul de a discerne duhurile, astfel că oamenii ştiau pe cine să aşeze în rândul proorocilor (Deuteronomul 18, 21-22), şi pe cine, precum un bun zaraf, ar trebui să nu primească - căci în el sălăşluia corupţia mai degrabă decât splendoarea luminii ce vesteşte adevărul - şi acum în Noul Testament, bunii zarafi au judecat că, dintre Evanghelii, Una singură, împărţită în Patru Cărţi, ar trebui aleasă dintre toate.

2. Mai mult, se spune că există o altă evanghelie, scrisă de doisprezece. Vasilide, de asemenea, a îndrăznit să scrie o evanghelie, care se numeşte Evanghelia lui Vasilide. Se spune că ar exista şi o evanghelie scrisă după Toma. Eu ştiu o altă scriere după Matei. Am citit unele, care nu ar fi de citit; am citit unele, ca nu cumva să fim ignoranţi în ceea ce le priveşte; am citit unele, nu pentru a le accepta, ci pentru a le putea combate şi pentru a şti ce fel de lucruri sunt spuse, cu care aceşti lăudăroşi îşi înalţă inimile lor (Psalmi 130, 1; Zaharia 11, 2; Daniil 11, 12, 36). Dar în timp ce Biserica are Patru Cărţi ale Evangheliei, ea abundă de evanghelişti în întreaga lume, în vreme ce ereziile, deşi au avut multe, nu au avut de fapt nici una. Căci ,,mulţi s-au apucat a alcătui” (Luca 1, 1) evanghelii, dar le-a lipsit harul lui Dumnezeu. În plus, foarte mulţi au înghesuit în una cuvinte din cele Patru Cărţi ale Evangheliei cu care, prin afirmaţii veninoase, s-au gândit să fie de acord. Prin urmare, Biserica, care are o singură Evanghelie, învaţă despre un Dumnezeu, însă cei care afirmă că există o dumnezeire în Vechiul Testament şi o alta în Noul Testament au făcut din mai multe evanghelii nu un Dumnezeu, ci mai mulţi.

Sfântul Evanghelist Luca

3. ,,De vreme ce mulţi s-au apucat” (Luca 1, 1), se spune. Cu siguranţă, mulţi au încercat, dar nu au putut să termine. Prin urmare, Sfântul Luca mărturiseşte că mulţi au început şi nu au terminat, spunând că foarte mulţi au încercat. Cei care au încercat să scrie prin propriile lor eforturi au încercat şi nu au reuşit. Iar prin mărinimia şi harul lui Dumnezeu acest lucru s-a făcut fără strădanii; căci stă în obicei harului să înroureze oriunde este răspândit, astfel că talentul scriitorului nu lipseşte, ci prisoseşte. Matei nu s-a străduit, Marcu nu s-a străduit, Ioan nu s-a străduit, Luca nu s-a străduit, căci Sfântul Duh dăruindu-le bogăţia tuturor cuvintelor, ei şi-au putut duce la îndeplinire fără eforturi făgăduinţele lor. Şi, astfel, potrivit se spune, ,,De vreme ce mulţi s-au apucat a alcătui povestire pentru lucruri” (Luca 1, 1), ,,cele ce au fost adeverite întru noi”, sau care prisosesc în noi.

4. Pentru că ceea ce prisoseşte nu lipseşte nimănui, şi nimeni nu se îndoieşte de ceea ce s-a săvârşit, când strădaniilor li se adaugă credinţa şi roade pe măsură. Prin urmare, Evanghelia se împlineşte şi se revarsă către toţi credincioşii din întreaga lume; ea luminează minţile tuturor şi întăreşte sufletele lor. Aşadar, cel care este clădit pe piatră şi a înţeles întreaga plinătate a credinţei şi temelia neclintirii (Luca 6, 48; Evrei 10, 22) pe drept spune: ,,Cele ce au fost adeverite întru noi” (Luca 1, 1). Pentru că cei care au istorisit faptele mântuitoare ale Domnului, sau care au călăuzit sufletul spre minunile Sale, disting adevărul de falsitate, nu prin semne şi proorocii, ci prin cuvânt. Căci ce este atât de înţelept când citeşti despre fapte ce sunt mai presus de om decât a crede că aparţin unei Naturi atotputernice; dar, cu adevărat, când citeşti despre lucruri ce sunt pieritoare, crezi că acestea sunt patimile trupului pe care El l-a luat ? Prin urmare, credinţa noastră este întemeiată pe cuvânt şi raţiune, nu pe semne.

5. ,,Precum - spune el - au dat nouă cei ce dintru început au fost singuri văzători şi slujitori cuvântului” (Luca 1, 2). Această exprimare nu este potrivită cu părerea noastră că slujirea cuvântului este mai mare decât auzirea acestuia. Dar pentru că nu este vorba despre cuvântul vorbit, ci despre Cuvântul primordial, care ,,trup s-au făcut şi s-au sălăşluit întru noi” (Ioan 1, 14), să înţelegem că apostolii au slujit nu cuvântului obişnuit, ci Cuvântului ceresc. Şi chiar este scris în Ieşire că ,,poporul vedea glasul” (Ieşirea 20, 18) Domnului, şi cu siguranţă o voce nu este văzută, ci auzită. Căci ce este vocea decât un sunet, care nu se discerne cu ochii, ci se percepe cu urechea ? Cu adevărat, în duhul cel mai înalt, Moise a dorit să spună că vocea lui Dumnezeu se vede, pentru că se vede cu vederea minţii lăuntrice; dar în Evanghelie, nu o voce, ci Cuvântul, care este mult mai deosebit decât o voce, se face văzut. De asemenea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: ,,Ce era dintru început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, şi mâinile noastre au pipăit, de Cuvântul vieţii; (şi viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vestim vouă viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă)” (I Ioan 1, 1-2). Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu a fost văzut şi auzit de apostoli. Căci ei l-au văzut pe Domnul, nu numai fiind în trup, ci, de asemenea, fiind Cuvânt; pentru că ei, cei care au văzut, împreună cu Moise şi Ilie, slava Cuvântului, au văzut Cuvântul (Matei 17, 3). Căci ei, cei care L-au văzut pe El în slava Sa, L-au văzut pe Iisus; alţii care au putut vedea numai Trupul nu L-au văzut pe El, pentru că Iisus este văzut nu cu ochii trupeşti, ci cu cei duhovniceşti.

6. În fine, evreii care L-au văzut pe El nu L-au văzut pe El (Matei 13, 13). Avraam L-a văzut, pentru că stă scris: ,,Avraam părintele vostru a fost bucuros ca să vază ziua mea” (Ioan 8, 56). Prin urmare, Avraam L-a văzut, el care cu siguranţă nu L-a văzut pe Domnul în trup, dar el care a văzut în duh a văzut şi în trup; dar cel care a văzut în trup şi nu a văzut în duh, nu a văzut nici ceea ce a văzut el în adevăratul trup. Isaia L-a văzut pe El, şi pentru că el a văzut în duh, a văzut, de asemenea, în trup. De aceea, el spune: ,,N-avea chip, nici frumuseţe” (Isaia 53, 2). Evreii nu L-au văzut, pentru că ,,inima lor” nebună ,,era împietrită” (Marcu 6, 52). De asemenea, El Însuşi aduce mărturie că nu a putut fi văzut de către evrei, spunând: ,,Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila” (Matei 23, 24). Pilat nu L-a văzut, cei care au strigat: ,,Răstigneşte-L, răstigneşte-L” (Luca 23, 21) nu L-au văzut, ,,că de o ar fi cunoscut (n.r.: Înţelepciunea lui Dumnezeu), n-ar fi răstignit pre Domnul slavei” (I Corinteni 2, 8). Aşadar, cel care L-a văzut pe Dumnezeu L-a văzut pe Emanuil, adică el L-a văzut pe ,,Dumnezeu cu noi” (Matei 1, 23); dar cel care nu L-a văzut pe ,,Dumnezeu cu noi” nu L-a putut vedea pe Cel născut din Fecioară. Deci aceia care nu au crezut că El este Fiul lui Dumnezeu, nu au crezut nici că El este Fiul unei Fecioare.

7. Atunci, cum poate fi văzut Dumnezeu ? Eu nu aş putea să răspund. Întreabă Evanghelia, întreabă-L pe Domnul Însuşi, auzi-L pe El spunând: ,,Atâta vreme cu voi sunt, şi nu m-ai cunoscut pre mine Filipe ? Cel ce m-a văzut pre mine, a văzut pre Tatăl; şi cum tu zici: arată nouă pre Tatăl ? Nu crezi că eu întru Tatăl, şi Tatăl întru mine este ?” (Ioan 14, 9-10). Desigur, un trup nu este văzut într-un trup, nici un duh într-un duh, dar Tatăl singur este văzut în Fiul, sau Fiul este văzut în Tatăl: pentru că ce este diferit nu se vede în ceea ce este diferit, dar unde există unitate a lucrării şi a virtuţii, Fiul este văzut în Tatăl şi Tatăl în Fiul. ,,Că cele ce face El (n.r.: Tatăl)” - spune el - ,,acelea şi Fiul asemenea face” (Ioan 5, 19). Iisus este văzut în lucrări, şi Tatăl este discernut în lucrările Fiului. Cel care a văzut acea taină în Galileea L-a văzut pe Iisus, pentru că nimeni altul decât Domnul nu putea transforma materiile (Ioan 2, 9). Eu Îl văd pe Iisus când citesc că El a uns ochii orbului cu tină şi i-a redat vederea (Ioan 9, 6), pentru că Îl recunosc pe El care a plăsmuit omul din tină şi i-a dat lui suflare de viaţă (Facerea 2, 7), şi lumină pentru a vedea. Îl văd pe Iisus când El iartă păcatele, pentru că nimeni nu poate ierta păcatele decât numai Unul Dumnezeu (Marcu 2; 5, 7). Îl văd pe Iisus când El Îl scoală pe Lazăr (Ioan 11, 43-44), şi cei care au văzut nu au văzut. Îl văd pe Iisus, Îl văd, de asemenea, pe Tatăl, când îmi ridic ochii către cer, îi îndrept către mări, îi îndrept din nou către pământ. Pentru că ,,cele nevăzute ale lui de la zidirea lumii, din făpturi socotindu-se, se văd” (Romani 1, 20).

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)