Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la

În mijlocul grijilor urgente, presat fiind, am dat uitării omiliile care au rămas exact aşa cum le-am rostit în faţa poporului. Dar după 8 ani, la cererea fraţilor, cu râvnă am cerut notiţele paracliserului şi, aruncând o privire asupra lor prin mila lui Dumnezeu, le-am revizuit în măsura în care problemele cotidiene mi-au permis. Cu dragoste mi-ai cerut să ţi le trimit pentru a le citi, dar eu cred că este destul de nepotrivit pentru tine să te împărtăşeşti din această apă săracă, tu care eşti cunoscut că bei cu asiduitate agerele valuri care curg de la Ambrozie şi Augustin. Dar încă o dată, deoarece cred că printre deliciile zilnice adesea alimentele simple au, de asemenea, un gust dulce, ţi-am trimis această masă ca unuia care citeşte scrieri mai bune, astfel ca atunci când guşti o mâncare mai fadă să poţi, din silă, să fii mai dornic să te întorci la o mâncare mai subtilă.

Omilia I

1. Înainte de a vorbi despre proorocul Iezechiil - cu mila lui Dumnezeu -, trebuie ca mai întâi să dezvălui timpurile şi modurile proorociei, astfel ca atunci când este dezvăluită, virtutea să fie mai bine înţeleasă. Proorocia are trei timpuri: trecutul, prezentul şi viitorul. Acest lucru trebuie bine înţeles, deoarece proorocia îşi pierde etimologia în două timpuri. Deoarece proorocia este, prin definiţie, prezicerea evenimentelor viitoare, când se vorbeşte despre trecut sau prezent ea îşi pierde justificarea pentru numele său, în aceea că nu se prooroceşte ceea ce va să vină, ci ori are legătură cu un fapt ce a avut loc, ori se petrece acum, în prezent. Dacă vrem să vorbim şi mai concret despre cele trei timpuri ale proorociei, să cităm din mărturia Sfintei Scripturi. Proorocia cu privire la cele viitoare: ,,Iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu” (Isaia 7, 13). Proorocia cu privire la cele trecute: ,,Întru început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1), în care un om vorbeşte despre timpul când omul nu fiinţa. O proorocie ce se referă la cele prezente este aceea când Pavel Apostolul spune: ,,Iar de ar prooroci toţi şi ar intra vreun necredincios sau neînvăţat, se vădeşte de toţi, se judecă de toţi: şi aşa cele ascunse ale inimei lui arătate se fac, şi aşa căzând pre faţă se va închina lui Dumnezeu, zicând că, cu adevărat Dumnezeu întru voi este” (I Corinteni 14, 24-25).

Sfântul Grigorie cel Mare

Într-adevăr, când se spune: ,,cele ascunse ale inimei lui arătate se fac”, se vădeşte cu adevărat că prin acest fel de proorocie Duhul nu prezice ce va fi în viitor, ci dezvăluie ceea ce este. Cum s-ar putea numi duhul proorociei care nu dezvăluie nici un eveniment viitor, ci vorbeşte despre prezent ? În acest caz, atenţia trebuie îndreptată spre ceea ce este corect descris ca fiind proorocie, nu pentru că prezice evenimente viitoare, ci pentru că dezvăluie adevăruri ascunse. Doar ca timp, într-adevăr, proorocia ascunde în viitor, de ochii noştri, tot felul de lucruri, astfel că din diferite motive le retrage de privirea noastră în prezent. Aşa precum un eveniment viitor este ascuns în timpul viitor, un gând din prezent este latent în cele ascunse ale inimii. Astfel, proorocia este la timpul prezent când un anumit lucru este ascuns nu de duh, ci de lipsa cuvântului, care este oricum dezvăluit de Duh. Şi duhul proorocului este prezent când trupul său nu este. Aşa Ghehazi (N.R.: sluga lui Elisei) a călătorit departe de prooroc când el a primit darurile lui Neeman Sirianul, el căruia proorocul i-a zis: ,,Au n-a mers inima mea cu tine când a întors omul din carul său înaintea ta ?” (IV Împăraţi 5, 26).

2. De asemenea, este necesar să ştim că timpurile proorociei schimbate între ele au acelaşi înţeles, astfel că uneori trecutul este dedus din evenimentele viitoare, alteori viitorul din cele trecute. De pildă, Moise spune: ,,Întru început au făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Dar cine ar fi crezut că el a vorbit cu adevărat despre trecut dacă el n-a spus, de asemenea, ceva despre viitor ? De pildă, la sfârşitul aceleiaşi cărţi, la începutul căreia el spune aceste cuvinte despre trecut, el a amestecat ceva dintr-o proorocie despre evenimentele viitoare, spunând, prin vocea lui Iacov: ,,Nu va lipsi Domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui până ce vor veni cele gătite lui, şi acela va fi aşteptarea neamurilor” (Facerea 49, 10). Chiar acelaşi om care a fost trimis a proorocit poporului pe care-l cârmuia, spunând: ,,Prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeul vostru dintre fraţii voştri, ca pre mine, pre el să-l ascultaţi întru toate ori câte va grăi către voi. Şi va fi, tot sufletul care nu va asculta pre proorocul acela, se va pierde dintre norod” (Faptele Apostolilor 3, 23-24). Prin urmare, de ce a amestecat el evenimentele viitoare cu cele trecute, decât pentru că atunci când prezicerile sale despre viitor s-au împlinit el a demonstrat, de asemenea, că şi ceea ce a spus el cu privire la cele trecute era adevărat ?

3. Acum că am arătat cum sunt vădite proorociile cu privire la trecut prin proorociile evenimentelor viitoare, ne rămâne de arătat din Sfânta Scriptură cum profeţiile celor viitoare vor fi dovedite, în acelaşi fel, din trecut. Într-adevăr, regele Babilonului, având un vis, a trimis după magi şi ghicitori şi a adunat toţi oamenii înţelepţi ai Babilonului; el a vrut ca ei nu numai să-i dea interpretarea visului, ci a întrebat, de asemenea, de vis în sine, astfel ca el să fi putut deduce cu certitudine din trecut dacă vreunul din răspunsurile lor cu privire la viitor ar fi valabil. Când ei n-au putut să spună nimic despre acesta, a fost adus în faţa regelui Daniil care, fiind întrebat despre interpretarea şi conţinutul visului, nu numai că a răspuns la întrebările care i-au fost puse, ci a şi povestit visul original, spunând: ,,Tu împărate gândeai întru aşternutul tău, ce va fi după aceasta” (Daniil 2, 29). Şi mai târziu: ,,Tu împărate ai văzut şi iată un chip …” (Daniil 2, 31). După ce a povestit cu limpezime cronologia acestui vis, Daniil a revelat ceea ce reieşea din el. Prin urmare, să reflectăm asupra cronologiei proorociei. De la gândurile regelui care au devenit vis, şi de la vis în continuare către evenimentele viitoare. Astfel, ca să zicem aşa, el a dezvăluit sursa reală a visului, şi într-adevăr s-a vădit din evenimentele trecute cât de adevărat a vorbit el despre viitor. Dar proorocia timpului prezent nu are nevoie de atestare nici din trecut, nici din viitor, deoarece atunci când lucrurile ascunse sunt revelate de cuvintele proorociei, simpla realitate este atestată de adevărul care este vădit.

4. După ce am analizat timpurile proorociei, ne rămâne să discutăm aspectele modurilor şi atributele lor. Pentru că duhul proorociei nu atinge întotdeauna sau în acelaşi fel înţelegerea proorocului. Uneori, duhul proorociei mişcă inima proorocului spre prezent şi în nici un fel spre viitor, alteori spre viitor şi nicidecum spre prezent. Într-adevăr, uneori, el o atinge atât din prezent, cât şi din viitor, în timp ce alteori înţelegerea proorocului este atinsă din trecut şi prezent şi viitor în mod egal. Uneori, duhul proorociei vine din trecut şi nu din viitor, dar alteori el vine din viitor fără a atinge trecutul. Uneori, într-adevăr, el vine în parte din prezent, în parte nu, în timp ce vine din nou – deşi nu încă – din viitor. Dar aceste lucruri le vom demonstra, dacă putem, în ordinea în care sunt abordate de mărturia Sfintei Scripturi.

5. Astfel, duhul proorociei mişcă mintea proorocului spre prezent şi nu spre viitor, precum Ioan Botezătorul, văzându-L pe Domnul apropiindu-Se, a spus: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Iar când el era deja în pragul morţii, el a trimis pe ucenicii săi să întrebe, zicând: ,,Tu eşti cela ce vine, sau pre altul să aşteptăm ?” (Matei 11, 3). Aceste cuvinte arată că el ştia că Mântuitorul a venit într-adevăr pe pământ, dar nu ştia dacă El Însuşi ar coborî să deschidă porţile iadului. Prin urmare, el a fost atins de duhul proorociei în prezent când, văzând umanitatea Mântuitorului şi recunoscând dumnezeirea Sa, a mărturisit că El era Mielul care va ridica păcatul lumii, dar a rămas nelămurit cu privire la viitor, deoarece el nu avea cunoştinţă de coborârea Sa la iad.

6. Cu adevărat, uneori, duhul proorociei atinge într-adevăr mintea proorocului cu privire la viitor, dar nu şi la prezent, aşa cum mărturiseşte clar cartea istoriei Facerii, când Isaac l-a trimis pe fiul său Isav să vâneze, pe care Rebeca l-a înlocuit cu fiul ei mai mic pentru a fi binecuvântat de Isaac, el având piei păroase de iezi pe el pentru a-i părea tatălui său, la atingere, că este fratele lui. El şi-a binecuvântat fiul mai mic, ca şi cum ar fi fost băiatul lui mai mare şi i-a spus ce va fi în viitorul său, dar nu a putut să spună cine stătea înaintea lui. Duhul proorociei a mişcat mintea proorocului spre viitor şi nu spre prezent, căci, ochii tatălui fiind fără de lumină, el a prezis cele ce se vor întâmpla, deşi nu l-a recunoscut pe fiul care era în faţa lui.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)