Un nebun pentru Hristos

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici s-a născut la 4 iunie 1896, în regiunea Harkov din sudul Rusiei. Părinţii săi i-au pus la botez numele de Mihail, în cinstea Arhanghelului Domnului. El se trăgea dintr-o renumită familie de nobili ucrainieni, Maximovici, cel mai strălucit reprezentant al acesteia fiind Sfântul Ierarh Ioan, mitropolitul Tobolsk-ului, ,,luminător” al Siberiei şi deschizător de drumuri duhovniceşti în China.

În copilărie, Mihail era deseori adâncit în gândurile sale. Era un copil retras, căruia nu îi plăceau jocurile zgomotoase. El iubea animalele, şi mai ales câinii. Colecţiona icoane, cărţi duhovniceşti şi istorice, iar cel mai mult îi plăcea să citească Vieţile sfinţilor. Verile şi le petrecea la mânăstirea Sviatogorsk, aflată în vecinătatea moşiei familiei Maximovici.

La vârsta de 11 ani, Mihail a fost trimis la şcoala militară din Poltava, pe care a absolvit-o în anul 1914. În această perioadă, el l-a cunoscut pe episcopul Teofan al Poltavei, un ascet deosebit care va rămâne pentru totdeauna, pentru el, un model de sfinţenie. După terminarea şcolii, tânărul Mihail ar fi vrut să urmeze Academia Duhovnicească din Kiev, dar părinţii săi au insistat ca el să se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Harkov.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Arhiepiscop de San Francisco

Şederea la Harkov a reprezentat pentru viitorul arhiepiscop începutul formării duhovniceşti. Tânărul, sensibil la cele sufleteşti, a găsit aici, în Sfântul Ierarh Meletie (Leontovici), un model de viaţă creştină. El venea adesea la biserica Mânăstirii Pocrov unde, sub altar, într-o peşteră zugrăvită cu fresce, se odihneau moaştele preasfinţitului arhiepiscop Meletie. Cu timpul, Mihail va căpăta o evlavie deosebită faţă de acest sfânt ierarh, ce fusese cinstit încă din timpul vieţii pentru ascetismul sever pe care îl practica.

Deşi în timpul studiilor se ocupa mai mult cu citirea Vieţilor sfinţilor decât cu frecventarea cursurilor, tânărul Maximovici a fost un student strălucit. Datorită evlaviei sale, el a fost remarcat de arhiepiscopul Antonie Khrapovitski al Harkov-ului (ulterior întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora) care a devenit părintele lui duhovnicesc.

Revoluţia bolşevică determină familia Maximovici să emigreze, în 1921, în Serbia. Aici, Mihail urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Belgrad, vânzând ziare pentru a-şi asigura existenţa. În 1925, el termină facultatea, iar după un an este tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon de Mitropolitul Antonie Khrapovitski, în Mânăstirea Milkovo. El primeşte numele de Ioan, în cinstea sfântului Ioan Maximovici, strămoşul său.

Pe 21 noiembrie 1926, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, el a fost hirotonit ieromonah de către episcopul Gavriil al Celiabinskului. În timpul petrecut în Serbia, părintele Ioan a fost profesor de religie la şcoala Superioară de Stat, profesor şi inspector la Seminarul sârbesc al Sfântului Ioan Evanghelistul din Bitol. Oraşul Bitol era păstorit la vremea aceea de preasfinţitul Nicolae Velimirovici, care vorbea astfel despre tânărul ieromonah: ,,dacă vreţi să vedeţi un sfânt viu, mergeţi la Bitol, la părintele Ioan”.

În 1934, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora hotărî să îl hirotonească arhiereu pe părintele Ioan. Adânc mâhnit în smerenia sa, părintele Ioan încercă să refuze această înaltă demnitate. În ciuda împotrivirii sale, el este hirotonit arhiereu la 28 mai 1934. Mitropolitul Antonie scrie despre tânărul ierarh: ,,acest omuleţ firav, în aparenţă aproape un copil, este de fapt un model de dârzenie şi austeritate ascetică în vremurile noastre de slăbănogire duhovnicească generală”.

Catedrala ,,Bucuria tuturor scârbiţilor” din San Francisco

Preasfinţitului Ioan i s-a dat în păstorire eparhia Shanghai-ului, având în grija sa ruşii emigraţi în China din cauza comuniştilor. El a găsit în Shanghai o catedrală în construcţie şi un conflict privind jurisdicţia canonică a ruşilor stabiliţi pe aceste meleaguri. Preasfinţitul Ioan aplanează disputa şi restabileşte relaţiile cu comunităţile sârbă, greacă şi ucraineană. În plus, el se ocupă îndeaproape de buna desfăşurare a învăţământului religios, a organizării societăţilor de binefacere, înfiinţează un orfelinat pentru copiii orfani şi săraci, sub protecţia Sfântului Tihon de Zadonsk, şi îi adună pe cei bolnavi şi pe copiii înfometaţi, de pe străzi şi din cartierele sărace ale oraşului.

În timpul celui de-al doilea război mondial, mica colonie rusă este supusă unor serioase presiuni din partea japonezilor ce ocupaseră China. Aceştia omoară doi membri ai Comitetului rus de emigraţie, pentru a-i intimida pe ceilalţi. Speriaţi de posibilele repercusiuni, ruşii sunt întăriţi duhovniceşte de preasfinţitul Ioan care, pentru a menţine unitatea coloniei, devine conducătorul acesteia.

Odată cu venirea la putere a comuniştilor în China, ruşii au emigrat din nou. Organizaţia internaţională a refugiaţilor i-a trimis temporar în lagărul său din insula Tubabao a Arhipelagului Filipinez. Între timp, preasfinţitul Ioan pleacă la Washington pentru a rezolva problemele privind emigrarea celor aproape 70000 de ruşi din lagăr în Statele Unite ale Americii. Datorită străduinţelor lui, legile americane sunt modificate astfel că ruşii se pot stabili în Lumea Nouă.

În anul 1951, arhiepiscopului Ioan i se dă în grijă arhidioceza Europei Occidentale, fiind trimis la Paris şi apoi la Bruxelles. El păstoreşte cu multă dragoste nu numai diaspora rusă, ci şi Bisericile Ortodoxe Olandeză şi Franceză.

Înfiinţată la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Olandei este ,,atacată” în 1945 de Patriarhia Moscovei, pierzând mare parte din credincioşi. Rugat de călugării olandezi, preasfinţitul Ioan îi primeşte sub omoforul său în ianuarie 1954. El luptă pentru a reînvia Ortodoxia pe aceste meleaguri, roadele păstoririi sale duhovniceşti fiind binecuvântate de Dumnezeu. Datorită lui, Biserica Ortodoxă a Olandei are astăzi un arhiereu, episcopul Iacov de Haga, şi câteva mânăstiri.

Cu aceeaşi iubire, preasfinţitul Ioan se angajează în păstrarea Ortodoxiei în Franţa. Slujeşte Sfânta Liturghie în franceză,  ca şi în olandeză, după ce învăţase să o slujească în greacă şi chineză. El îi surprindea mereu pe cei din jurul său cu dragostea lui neţărmurită şi cu devoţiunea cu care se dăruia Bisericii lui Hristos. Astfel, în Marsilia, el sluji un parastas pe locul sângerosului asasinat al regelui sârb Alexandru Karagheorghevici, singur, în plină stradă. Nimeni dintre cler nu i s-a alăturat, în timp ce localnicii priveau plini de uimire la arhiereul care mătură trotuarul şi, aprinzându-şi cădelniţa, sluji panihida.

În timpul cât a fost arhiepiscop al Europei Occidentale, preasfinţitul Ioan a luptat pentru cinstirea sfinţilor locali. Văzând că sfinţii Bisericii Apusului anterioare Marii Schisme nu erau trecuţi în nici un calendar ortodox, el a adunat informaţii despre vieţile şi faptele lor, propunând Sinodului rus din diaspora slăvirea lor în Biserică.

Cripta în care se află moaştele sfântului

Datorită unor disensiuni legate de construcţia unei noi catedrale şi la cererea miilor de credincioşi care îl avuseseră păstor în China, preasfinţitului Ioan i se dă în grijă eparhia San Francisco. El soseşte aici pe 21 noiembrie 1962, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce în aceeaşi zi, cu 28 de ani în urmă, primise spre păstorire comunitatea ortodoxă din Shanghai. El îi împacă pe credincioşi, iar catedrala este terminată, primind hramul ,,Bucuria tuturor scârbiţilor”.

În anul 1964, arhiepiscopul Ioan devine principalul candidat la scaunul de mitropolit. Mâhnit din nou în smerenia sa, sfântul îl roagă pe cel mai mic dintre ierarhi, episcopul Filaret, să accepte cu responsabilitate această înaltă slujire. A doua zi, el l-a recomandat Sinodului pe preasfinţitul Filaret, care a fost ales în unanimitate prim ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora. Alegerea sfântului s-a dovedit a fi o binecuvântare, căci noul mitropolit a păstorit cu înţelepciune Biserica.

La începutul anului 1966, preasfinţitul Ioan şi-a anunţat credincioşii şi apropiaţii că în acel an va muri, lăsându-i pe toţi înmărmuriţi. O enoriaşă l-a auzit pe sfânt spunând că ,,în curând, la sfârşitul lui iunie, voi muri ... nu la San Francisco, ci la Seattle”. Însuşi mitropolitul Filaret scrie despre modul neobişnuit în care preasfinţitul Ioan şi-a luat rămas-bun de la el: când au slujit Sfânta Liturghie pentru ultima oară împreună, sfântul, în loc să-şi stropească singur creştetul cu apă sfinţită, ca un ierarh, a făcut o plecăciune adâncă şi l-a rugat pe mitropolit să îl stropească; iar în loc de sărutarea reciprocă a mâinilor, el i-a strâns mâna mitropolitului şi i-a sărutat-o, ascunzând-o pe a sa.

În ziua morţii sale, 19 iunie 1966, preasfinţitul Ioan a slujit Sfânta Liturghie în Seattle, după care, în mod neobişnuit, a mai rămas trei ore în sfântul altar să se roage. El a murit câteva ore mai târziu în chilia sa din clădirea parohială, privind icoana făcătoare de minuni Maica Domnului a Semnului din Kursk.

Trupul său a fost transportat la catedrala din San Francisco, a cărei construcţie o terminase. Acolo a fost întâmpinat de clerul catedralei, iar priveghiul a durat patru zile. În tot acest timp, mii de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la păstorul lor iubit. Încă de atunci, ierarhii l-au numit ,,fericit”, ,,făcătorul de minuni al epocii sale”, spunându-le oamenilor să se închine lui ca unui sfânt. Slujba înmormântării a avut loc la 24 iunie 1966; la ea au participat cinci ierarhi: mitropolitul Filaret, arhiepiscopul Averchie de Jordanville, arhiepiscopul Leontie de Santiago, episcopul Nectarie de Seattle şi episcopul Sava Edmontonski, 24 de preoţi şi peste 1500 de credincioşi.

Tristeţea pentru plecarea preasfinţitului dintre cei vii se împletea cu bucuria de a fi câştigat un apărător ceresc. Carul mortuar a fost însoţit de orfanii pe care i-a ocrotit toată viaţa. Deşi trecuseră şase zile de la trecerea sa la cele veşnice, trupul sfântului nu dădea nici un semn de putreziciune, fără să fi fost îmbălsămat. El a fost înmormântat într-o criptă de sub altar, după ce Consiliul inspectorilor a modificat legislaţia urbană pentru a permite înhumarea ierarhilor în biserică.

Încă din timpul vieţii, arhiepiscopul Ioan era considerat un sfânt. Oameni din întreaga lume i-au cerut ajutorul, pe care sfântul nu a întârziat să-l dea. Locul în care este înmormântat este vizitat anual de mii de oameni, unii care l-au cunoscut din viaţă, alţii care au aflat de el abia după moartea sa.

În centrul criptei se află sarcofagul acoperit de mantia episcopală, la căpătâi mitra şi însemnele episcopale, iar la celălalt capăt cârja sa. O candelă luminează cripta şi pe cei care citesc continuu Psaltirea pentru odihna sufletului său. În fiecare an, la 19 iunie se slujeşte Sfânta Liturghie, iar cripta devine neîncăpătoare.

Preasfinţitul Ioan Maximovici a fost canonizat la 19 iunie 1994, sub numele de Sfântul Ierarh Ioan de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco.

Ioan Palea

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 6/septembrie 1999