|
|
|
ŞTIRI Binele societăţii Organizaţia costaricană responsabilă cu protecţia minorilor din ţările Americii Centrale a adresat un raport Organizaţiei Naţiunilor Unite, în care afirma că peste 300 de tineri şi copii ai străzii au fost ucişi în Honduras, în ultimii doi ani şi jumătate în cadrul unui program de ,,purificare socială”. Şocantul document aduce dovezi referitoare la faptul că această campanie de îndepărtare a persoanelor ,,indezirabile” a fost regizată de poliţie, armată şi serviciile de securitate. Termenii de ,,indezirabil” şi ,,purificare socială” ce vizează copii şi adolescenţi, 50% dintre victime fiind sub 18 ani, amintesc de purificarea realizată de Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial sau chiar de doctrina eutanasiei. Astfel, ,,omorârea cu milă” a oamenilor se transformă încet, dar sigur în omorârea persoanelor indezirabile social ,,pentru binele societăţii” ! Epurare biologică În aceeaşi tendinţă de ,,purificare” a societăţii poate fi încadrată şi SIDA, boală despre care se afirmă că este cea mai gravă epidemie din ultima jumătate de secol. Efectele ei dezastruoase la nivelul întregului glob oferă o imagine de coşmar: 19 milioane de morţi, cifră comparabilă cu numărul de victime din timpul unui război, şi 34 de milioane de persoane infestate în prezent. Importanţa epidemiei este crescută de mulţi factori, printre care faptul că maladia este concentrată în ţările sărace ale lumii îi dă un aspect terifiant: dintre cele 34 de milioane de persoane infestate doar 5% îşi pot permite efectuarea unui tratament. Refuzul testelor, al medicamentelor sau lipsa fondurilor necesare nu sunt compensate câtuşi de puţin de numeroasele conferinţe internaţionale, declaraţiile pompoase şi aşa-zisul interes ,,ştiinţific” în obţinerea unui tratament eficient împotriva SIDA. De asemenea, în România, statisticile sunt relevante. Astfel, jumătate din copiii bolnavi de SIDA din Europa se află în ţară, iar 90% dintre cazuri se înregistrează la copii sub 15 ani. Apelurile repetate ale fundaţiilor şi organizaţiilor se lovesc de birocraţia şi lipsa de interes a autorităţilor. Întreruperea tratamentului este justificată prin ,,blocajul financiar”, iar prin ,,reînnoirea anuală a certificatului de handicapat” se doreşte ,,transformarea SIDA dintr-o boală incurabilă într-o viroză oarecare”. Alături de acestea a fost iniţiat ,,un program de testare a femeilor gravide în mod gratuit”, pentru ca din ianuarie 2001 ,,să demareze un program de monitorizare a femeii gravide”, ziarele titrând ,,prevenţia - armă eficientă împotriva SIDA”. Oare nu se aseamănă toate acestea cu strategiile utilizate de alte ţări, precum Statele Unite, Olanda, Anglia, pentru ca avortul să devină precum injecţia, iar eutanasia precum o banală operaţie ? Piese de schimb După ,,succesul” obţinut la clonarea oiţei Dolly, o echipă de cercetători japonezi a reuşit recent să cloneze o purcică. Revista ,,Science” notează importanţa evenimentului, care ,,deschide un orizont nebănuit pentru producerea de organe de porc, ,,de schimb”, pentru a putea fi transplantate la om”. Prin această tehnică, cercetătorii doresc să producă organe de animale compatibile, care să nu fie respinse de organismul uman. Scopul este îndepărtarea ,,crizei donatorilor”, fenomen cu care se confruntă lumea contemporană a transplanturilor. Astfel, sub titlul ,,Piese de schimb pentru organismul uman”, în cotidianul ,,România liberă” din 19 august 2000 este redată o schemă potrivit căreia în viitorul apropiat va putea fi ,,înlocuit” orice organ uman prin clonare de animale sau eventual … embrioni umani. Aceste ,,piese de schimb” vor fi folosite în cazul bolilor, dar şi pentru înlocuirea pieselor ,,uzate” sau ,,nedorite”. Oare ce va mai rămâne din fiinţa umană cârpită şi cusută după bunul plac al ,,proprietarului” ? Dar atunci cine mai este ,,proprietarul” ? Viaţă veşnică … artificială Unul dintre motivele principale pentru care laboratoarele ştiinţifice moderne au elaborat diferite tehnici de clonare este prezentat de ziarul ,,Libertatea” din 31 august 2000. Astfel, sub titlul şocant ,,Joaca de-a Dumnezeu. Un copil va fi înviat din morţi”, presa română anunţă în premieră clonarea umană. Articolul prezintă iniţiativa reprezentanţilor sectei raelienilor, mişcare religioasă din Franţa, de a clona un copil de 10 luni mort recent într-un accident. Fondatorul sectei a exprimat şi scopul clonării, afirmând deschis: ,,Clonarea va permite umanităţii să ajungă la viaţa veşnică”. La sfârşitul acestui veac apocaliptic, învierea din morţi, veşnicia, lucruri care ţin de viaţa duhovnicească a omului şi legătura acestuia cu Ziditorul său pot fi depăşite cu ajutorul unor ,,tehnici ştiinţifice” şi ,,piese de schimb”. Mai mult, pentru a-i înşela şi pe cei aleşi, s-a anunţat … clonarea Mântuitorului ! Marioneta propriilor patimi După ce, la 24 august 2000, guvernul Statelor Unite ale Americii a luat decizia de a aloca fonduri publice pentru clonarea embrionilor umani, Academia Pontificală pentru Viaţă a publicat un document în care califică aceste cercetări ca inacceptabile din punct de vedere etic, pentru că ele nu consideră embrionii ,,fiinţe umane care trebuie respectate şi tratate ca persoane”. Documentul Vaticanului afirmă că producerea de embrioni umani şi distrugerea lor pentru obţinerea de celule rădăcină, care au potenţialul de a da naştere aproape oricărui tip de ţesut uman, nu justifică în nici un fel eliminarea unor fiinţe umane, oricât de atrăgătoare ar fi rezultatele unor astfel de cercetări. Bietul om ! A ajuns marioneta propriilor sale patimi ... Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 16-17/iulie-august 2000 |


