Mai 2008

Ştiri

Biserica – furnizor de servicii sociale ?

Treptat dar sigur, Biserica oficială se transformă într-un departament al statului, pierzându-şi pe rând însuşirile transcendentale şi rămânând să lucreze doar în plan pământesc, ca o simplă organizaţie omenească. În acest proces de lepădare a celor dumnezeieşti, Episcopia Huşilor a mai făcut un pas. La 16 mai 2008, prin decizia nr. 108, Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale din judeţul Vaslui a hotărât să acorde acestei episcopii, la cererea conducerii ei, certificatul de furnizor autorizat de servicii sociale.

Acţiunea de acreditare a serviciilor sociale oferite de episcopie a fost iniţiată la începutul anului 2008, când, cu binecuvântarea Episcopului Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, Permanenţa Consiliului eparhial a hotărât mutarea în municipiul Vaslui a Biroului de Asistenţă Socială de pe lângă Centrul eparhial şi începerea procedurilor de acreditare a serviciilor sociale pe care acesta le oferă.

Biroul de Asistenţă Socială Vaslui oferă servicii sociale de identificare a nevoilor sociale, activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii, activităţi şi servicii de consiliere, măsuri şi acţiuni de urgenţă şi implementează proiecte sociale în beneficiul persoanelor nevoiaşe. Totodată, sectorul social-filantropic şi misionar al eparhiei a demarat întocmirea documentaţiei necesare pentru acreditarea Birourilor de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti şi Fălciu.

Cu alte cuvinte, ierarhii vasluieni au cerut statului să acrediteze Episcopia Huşilor ca pe o organizaţie non-guvernamentală în domeniul oferirii de servicii sociale. Însă, cel care acreditează, în speţă statul, cere împlinirea unor condiţii. Printre acestea se numără colaborarea cu diverse alte organizaţii acreditate de el, fie ele atee, păgâne sau de altă sorginte.

Astfel, printre partenerii sociali ai Episcopiei Huşilor se numără fundaţia olandeză ,,Prieteni pentru Moldova”, care sprijină permanent programele sociale ale acesteia încă din anul 2003. În perioada 15-19 mai 2008, cu binecuvântarea prea sfinţitului Corneliu, Episcopia Huşilor a primit vizita unei delegaţii din partea fundaţiei şi a Organizaţiei ,,Rotary Club Scarborough” din York, Marea Britanie, ultima fiind cunoscută pentru apartenenţa sa la masonerie. Scopul vizitei a fost de a evalua activităţile desfăşurate în parteneriat cu episcopia pe parcursul anului 2007 şi a dezvolta noi activităţi sociale în beneficiul categoriilor defavorizate din judeţul Vaslui.

Deşi este vrednică de laudă grija faţă de aproapele, numărându-se printre virtuţile creştine, este o gravă eroare îndreptarea puterilor trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor Bisericii către asistenţa socială şi amestecarea celor bisericeşti, deci dumnezeieşti, în problemele cotidiene laice. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, misiunea de păstor este extrem de grea şi anevoioasă – din pricina ispitelor de tot felul, atracţiilor nesfârşite ale lumii şi înteţirii mai degrabă a celor sataniceşti, decât a celor duhovniceşti – şi necesită atât de mult timp şi strădanii susţinute.

O dată în plus, este dureros să vedem că Episcopia Huşilor este cea care a iniţiat această cerere de acreditare, şi nu statul român, fiindcă denotă o înţelegere din ce în ce mai slabă a ceea ce se cuvine să lucreze un slujitor al Bisericii în mijlocul poporului pe care a fost rânduit să-l păstorească.

Biserica patronat, preoţimea sindicat ?

O altă dovadă a pierderii înţelegerii rânduielilor Bisericii lui Hristos este înfiinţarea recentă de sindicate ale preoţilor. La 23 mai a.c., 31 de preoţi şi 4 mireni (angajaţi la biserici sau mânăstiri) din Mitropolia Olteniei au înregistrat la Judecătoria Craiova primul sindicat al preoţilor din România, ,,Păstorul cel bun”. Potrivit unui comunicat al acestei organizaţii, ,,Păstorul cel bun” luptă pentru ,,transparenţă, deschidere, comunicare, dar şi pentru respectarea drepturilor preoţilor şi mirenilor din Mitropolia Olteniei”.

Preoţii olteni au declarat: ,,Am încercat să facem această organizaţie ani la rând, însă fără succes. Tot timpul s-au făcut presiuni mari, chiar şi la nivel înalt, astfel încât această iniţiativă să nu devină realitate. Sunt preoţi, care, cu o seară înainte ca judecătorii să se pronunţe favorabil, au fost ameninţaţi să se retragă. Unii au cedat, unii nu. Dar toţi, după ce am câştigat, s-au reînscris. Zilnic, sună noi persoane pentru a se înscrie”.

De asemenea, la sfârşitul lunii mai, mai mulţi clerici din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău au depus la Judecătoria Iaşi cererea de înfiinţare a sindicatului ,,Acoperământul Maicii Domnului”, cu scopul de a fi reprezentaţi în faţa conducătorilor Bisericii. Sindicatul moldovenesc are o adunare generală, preoţii contribuie cu 1% din veniturile lunare la bugetul sindicatului, lider de sindicat fiind ales preotul Alexandru Argatu. Potrivit lui, noua organizaţie are deocamdată 20 de membri, însă este deschisă pentru ,,toţi cei din Biserică”. În plus, preotul Argatu se gândeşte la constituirea unui sindicat preoţesc la nivel naţional.

Cele două cazuri nu sunt primele, în ultimii ani existând mai multe tentative ale preoţilor de a înfiinţa organizaţii de tip sindical, la Constanţa, Craiova şi Vâlcea. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a reacţionat cu promptitudine, condamnând iniţiativele clericilor: ,,Iniţiativa înfiinţării de sindicate ale preoţilor este necanonică, nestatutară şi ilegală; (...) iniţiativele aparţin unor preoţi care sunt ispitiţi de duh de răzvrătire, de dezbinare şi ieşire din disciplina şi comuniunea bisericească. Preotul nu este angajatul laic al unei societăţi comerciale, ci este învestit de ierarhul său cu responsabilitatea unei misiuni sfinte care are ca scop mântuirea şi slujirea comunităţii de credincioşi pe care o păstoreşte. El nu poate face grevă, lăsând copiii nebotezaţi, mirii necununaţi, bolnavii nespovediţi, morţii neîngropaţi şi credincioşii neîmpărtăşiţi pentru că are salariul prea mic”.

Şi Mitropolia Olteniei a luat atitudine, afirmând că ,,între slujirea de preot şi activitatea de tip sindical există o incompatibilitate structurală”. De asemenea, conducerea mitropoliei a anunţat că ,,se va înainta recurs la hotărârea judecătorească privind înfiinţarea acestui aşa-zis sindicat (...) şi fiecare ierarh se va întâlni cu preoţii din eparhia sa, care au aderat la această formă de străină de duhul Evangheliei, al canoanelor şi aflată în contradicţie cu prevederile statutului Bisericii, chemându-i să revină în rânduială”.

Alături de ierarhi au stat marii duhovnici ai Bisericii oficiale, care au susţinut că ,,iniţiativa vine din afara ţării” şi este ,,o acţiune foarte bine organizată, de forţe potrivnice Ortodoxiei”. Părintele Arsenie Papacioc declara: ,,Biserica are căile ei proprii de rezolvare a unor probleme. Sindicatele sunt forme de organizare propuse de forţe străine de duhul Bisericii. Vor pieri aşa cum au apărut”. Părintele Iustin Pârvu afirma: ,,Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că aici lucrează vrăjmaşul ăsta eretic care dezbină tocmai ce este mai esenţial, clerul. (…) Este o influenţă numai şi numai dinafara Bisericii şi dinafara ţării noastre”.

Tot părintele Iustin spunea: ,,Toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasă, pentru că preotul este foarte slab pregătit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanentă. Se găseşte, la un moment dat, preotul cu trei-patru copii şi nu-i mai merge parohia. Păi sigur că nu-i merge parohia, dacă el se face mare comerciant la Bucureşti, are magazine, în sfârşit, de efect la kilogram şi mai face afaceri cu iazuri de peşte şi alte lucruri. (…) Acţiunea acestor preoţi este o ispită a slavei deşarte şi de a ne ridica, considerând că noi aducem un bine Bisericii, dar, dimpotrivă, o vătămăm şi o slăbim prin această împărţire a noastră în sindicate, în partide şi în nu mai ştiu eu ce”.

Fără îndoială, o astfel de atitudine a clericilor faţă de ierarhii lor nu are nici o temelie duhovnicească şi nu-şi găseşte locul în sânul Bisericii. Dar, din nefericire, nu este prima oară în istorie când clerul ortodox întemeiază asociaţii nepotrivite cu menirea de slujitor al sfântului altar. Să amintim doar câteva din organizaţiile înfiinţate la noi, în România, în secolul al XX-lea. Societatea Renaşterea, cea mai mare societate a clerului român, a fost înfiinţată în 1922, având ca scopuri: a). Cultivarea pe plan teologic şi social a preoţimii; b). Un plan cât mai uniform şi unitar de acţiune socială a clerului; c). Culturalizarea, evanghelizarea şi moralizarea satelor şi oraşelor; d). Cultivarea simţământului de solidaritate între preoţi; e). Crearea de venituri proprii preotului individual şi preoţimii în general pentru sprijinirea celor în suferinţă, încurajarea celor merituoşi, pentru înlesnirea operei sociale; f). Apărarea prestigiului Bisericii şi preoţimii.

Un tip de asociaţie şi mai nepotrivită cu slujirea Bisericii l-au reprezentat băncile populare preoţeşti, care au luat fiinţă în ţara noastră începând cu anul 1929. Este demn de remarcat faptul că cel care a iniţiat înfiinţarea de astfel de bănci nu este altul decât patriarhul Justinian Marina (1901-1977, patriarh între anii 1949-1977), pe vremea când era preot de mir în judeţul Vâlcea. El a fost cel care a propus înfiinţarea primei asemenea bănci, a alcătuit statutul ei de funcţionare şi a fost preşedintele băncii din judeţul Vâlcea. După modelul acesteia, toate societăţile anonime ale învăţătorimii şi preoţimii de pe cuprinsul ţării s-au transformat treptat în bănci populare. Acestea aveau drept scop ajutorarea preoţilor suferinzi şi a soţiilor de preoţi suferinde în spitale şi sanatorii, susţinerea financiară a studenţilor teologi, cantinelor şcolare, cantinelor bisericilor din oraşe etc.

De asemenea, atât înainte de epoca comunistă, cât şi în timpul ei, preoţii ortodocşi, nu doar din România, ci şi din Bulgaria şi Iugoslavia, organizau conferinţe şi congrese ale clerului ortodox. De pildă, Asociaţia Generală a Clerului Ortodox Român (AGCOR) ţinea congrese an de an, propunându-şi să se ocupe de problemele sociale ale clerului; tot aşa existau organizaţii ale preoţilor bulgari şi iugoslavi, care aveau aceeaşi menire.

Prin urmare, sindicatele înfiinţate astăzi nu apar dintr-odată, ci au asociaţii care au premers înfiinţării lor. De fapt, regimul comunist a încercat în câteva rânduri să impună organizaţiilor clericale să formeze sau să se transforme în sindicate, pentru a-i putea trata pe preoţi ca pe nişte funcţionari, însă până la căderea regimului, în 1989, nu a reuşit. În mod ironic, astăzi, după mai bine de 15 ani de la căderea regimului comunist, clerul ortodox român se organizează în sindicate de bunăvoie ...

Afirmaţiile duhovnicilor români care au sărit în sprijinul ierarhilor vădesc, de fapt, realitatea. Precum spune părintele Iustin Pârvu, ,,toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasă, pentru că preotul este foarte slab pregătit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanentă”. Dar, în ciuda acestei afirmaţii, şi a celorlalte, la fel de pertinente, se ridică întrebarea: de ce este preotul foarte slab pregătit ? De ce ar fi preotul de astăzi mai puţin pregătit decât preotul de acum 30-50 sau poate chiar 100 de ani ? Nu cumva şi cei care-l pregătesc pe acel preot pentru misiunea pe care o are, de a păstori poporul, nu-şi fac datoria precum se cuvine ?

Părintele Iustin îi învinovăţeşte pe preoţi că sunt preocupaţi de afaceri şi de aceea au probleme în parohie. Însă, el uită să spună că cei care-i păstoresc pe preoţi, ierarhii, au aceleaşi preocupări, încă îi întrec cu mult în afacerile pe care le întreprind (a se vedea serialul ,,Iunie 2007. Ştiri, Ierarhii au transformat BOR într-o ... peşteră de tâlhari !”). Ce exemplu au primit aceşti preoţi de la mai-marii lor ? Ce au învăţat ei încă de pe băncile seminariilor şi ale facultăţilor de teologie ?

Apoi, tot el afirmă că influenţa este din afara ţării noastre. Să nu mai aruncăm cu noroi în terţe părţi, gunoiul este la noi în curte ! Şi se află aici de mai bine de 100 de ani, fiindcă înclinaţia clerului ortodox român de a înfiinţa asociaţii nepotrivite cu misiunea lor de păstori – care s-a făcut simţită începând cu anii ’1920, precum am arătat – nu a apărut nici ea dintr-odată, ci s-a zămislit în cugete care începuseră deja să se îndepărteze de cugetul ortodox autentic. Iar ceea ce acum 100 de ani era doar o adiere, astăzi s-a transformat într-un vânt puternic, potrivnic Duhului Bisericii, care împresoară corabia mântuirii din toate părţile şi este pe cale să o cufunde în noroiul unei cugetări aberante, străine Ortodoxiei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a rediscutat întoarcerea la calendarul iulian

În perioada 14-18 mai 2008, la Mânăstirea Rila, s-a desfăşurat al 6-lea sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, sub conducerea patriarhului Maxim. La acest sinod au participat episcopii bulgari, delegaţi preoţi şi mireni din fiecare dioceză, delegaţi din mânăstiri şi şcolile de teologie importante.

Mânăstirea Rila, Bulgaria

Sesiunea anterioară a acestei adunări bisericeşti, prima după căderea comunismului, a avut loc la Sofia, în iulie 1997. Vreme de 10 ani, comisiile înfiinţate de sinodul bulgar au lucrat la nivel de administraţie sinodală centrală şi la nivel de dioceze pentru a pregăti mai multe propuneri de reforme.

Astfel că la adunarea de anul acesta au fost discutate o serie de proiecte în vederea reorganizării unei Biserici care a întâmpinat probleme la căderea comunismului, a avut dificultăţi de renaştere a vieţii pastorale şi de formare teologică. La toate acestea se adaugă un conflict intern care, din 1992, a opus taberele adversarilor şi susţinătorilor patriarhului Maxim, în vârstă de 93 de ani, care a fost ales în 1971 la comanda autorităţilor comuniste.

Adunarea s-a pronunţat pentru revizuirea unor articole din statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare adoptat în 1997 şi a respins propunerea de înfiinţare, pe lângă dioceze, a unor fundaţii care să administreze bunurile materiale ale Bisericii.

Mai mulţi delegaţi prezenţi la sinod au cerut ca Biserica să renunţe la calendarul gregorian şi să revină la cel iulian (stilul vechi) pentru ciclul sărbătorilor cu dată fixă, însă propunerea a fost respinsă. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de când, în 1968, sub presiunea cercurilor ecumeniste internaţionale şi a conducerii comuniste, Biserica Ortodoxă Bulgară a înfăptuit reforma calendarului (n.r.: după 45 de ani de la congresul pan-ortodox de la Constantinopol, din 1923).

Despre propunerea de revenire la calendarul iulian, Mitropolitul Natanail de Nevrokop a declarat, cu lipsa de logică caracteristică ortodocşilor ecumenişti: ,,Noi sărbătorim evenimente şi nu date: este mai important să crezi că Iisus Hristos a venit pe pământ pentru mântuirea noastră, decât să vrei să cunoşti data exactă a naşterii Sale”.

Vreme de aproape jumătate de secol, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost ‘patronată’ de regimul comunist ateu. În prezent, ea se confruntă cu procesul secularizării societăţii, care afectează însă şi instituţiile bisericeşti şi mentalităţile creştinilor, de la ierarhi până la credincioşi.

În aceste circumstanţe, Biserica Ortodoxă Bulgară se străduieşte să stabilească principii după care să se ghideze în apele extrem de tulburi ale lumii contemporane. Dar, fiind orbită de plaga ecumenismului şi pătrunderea subtilă a secularismului, nu prea mai reuşeşte să ‘ţină cârma’ printre recifele ascuţite ale apostaziilor contemporane, pentru a găsi calea către portul cel lin.

Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe a renunţat la slujirea patriarhală

În perioada 15-21 mai 2008, episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe s-au reunit la reşedinţa patriarhală din Belgrad, în sesiune regulată. Primele două zile ale întrunirii au fost dedicate unor chestiuni de procedură datorită problemelor grave de sănătate ale patriarhului Pavle, aflat în spital şi în imposibilitate de a conduce sinodul. Ca urmare, ierarhii au luat în discuţie şi au decis ca adunarea să fie prezidată de Mitropolitul Amfilohie (Radovic) de Muntenegru şi Litoral.

De asemenea, ierarhii sârbi au hotărât transferarea responsabilităţilor patriarhului către Sfântul Sinod al Bisericii şi către mitropolitul Amfilohie, care va conduce sinodul până la alegerea unui nou întâistătător. ,,Sfântul Sinod şi-a asumat toate puterile, toate responsabilităţile şi toate obligaţiile patriarhului, care se află în spital de 6 luni şi nu-şi poate exercita funcţia”, se afirmă în comunicatul sinodului episcopilor din 17 mai. Nu s-a precizat dacă retragerea din funcţie este temporară sau definitivă, însă la 16 mai, credincioşii au manifestat în faţa reşedinţei patriarhale împotriva retragerii patriarhului.

Patriarhul Pavle al Serbiei, alături de un cardinal catolic

Patriarhul Pavle al Serbiei s-a născut la 11 septembrie 1914 în satul Kucanci, ţinutul Donji Milanovac, Slavonia. În 1944, a intrat ca frate în Mânăstirea Raca, unde după 4 ani a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon. În 1954 a devenit ieromonah, iar în 1957 arhimandrit.

Şi-a efectuat studiile teologice la Belgrad şi Atena, iar în 1957 a fost hirotonit episcop de Raska şi Prizren, în regiunea Kosovo. A scris mult pe marginea Noului Testament şi a luptat pentru ortodocşii sârbi din provincia Kosovo. În 1989, el a fost bătut de câţiva tineri albanezi, necesitând mai multe luni de spitalizare.

La 1 decembrie 1990, el a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, înlocuindu-l pe patriarhul Ghermano. Acesta a fost declarat în incapacitate de a conduce Biserica datorită vârstei înaintate şi a stării de sănătate precare.

Începând cu primăvara anului 2007, starea de sănătate a patriarhului Pavle s-a deteriorat, el fiind spitalizat în mai multe rânduri şi înlocuit din funcţie temporar în cursul anului trecut. În urma unei insuficienţe cardiace şi a unor probleme pulmonare şi neurologice, la 13 noiembrie 2007, patriarhul a fost internat la Spitalul Academic-Militar din Belgrad, unde se află şi în prezent.

La sinodul din luna mai au fost prezenţi toţi episcopii din ţară şi străinătate, care au discutat probleme importante pentru viaţa, organizarea şi misiunea Bisericii Ortodoxe Sârbe. Ei au acordat o atenţie deosebită problemelor credincioşilor din Kosovo-Metohia, legate de declararea ilegală a independenţei acestei provincii.

Ei au analizat problemele ortodocşilor sârbi din Muntenegru, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina şi au adresat un apel autorităţilor din aceste ţări cerându-le să respecte drepturile religioase şi drepturile la proprietate ale credincioşilor. Ei au cerut autorităţilor fostei republici iugoslave Macedonia să înceteze persecuţiile împotriva Arhiepiscopului Jovan de Ohrid.

Printre problemele discutate de adunarea episcopilor s-au numărat relaţiile şi colaborarea cu alte Biserici Ortodoxe locale, ca şi dialogul cu alte Biserici şi instituţii religioase. Episcopii au adoptat comunicatul comisiei pentru dialogul cu reprezentanţii Bisericii Catolice de la Ravenna şi au constatat că acest dialog nu s-a purtat în detrimentul Bisericii Ortodoxe (a se vedea articolul ,,Noiembrie 2007. Poliloghii ecumeniste, A X-a sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, Ravenna, 8-15 noiembrie 2007”).

Mai mult, ierarhii sârbi şi-au exprimat ‘uimirea’ faţă de ,,comportamentul unor mijloace de informare atât electronice, cât şi publicaţii care nu sunt obiective şi scriu cu rea-voinţă minciuni despre evenimentele din Biserică”, adică nu prezintă cosmetizat evenimentele şi vorbesc despre adevăruri uitate de episcopii sârbi.

Ioan Palea

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008