Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului

 

CARTEA A VIII-A

(Luca 16, 16 - 19, 28)

1. ,,Legea şi proorocii până la Ioan” (Luca 16, 16), nu pentru că Legea a căzut, ci pentru că începe propovăduirea Evangheliei (potrivit Romani 8, 1-2), căci lucrul mai mic este văzut a fi împlinit când lucrul mai mare îi urmează. Prin urmare, haideţi să ne angajăm energia către Împărăţia Cerurilor, căci tot cel care îşi încordează puterea se grăbeşte cu râvnă fierbinte şi nu slăbeşte cu minte leneşă. Astfel, există o înfocare evlavioasă a credinţei şi o nepăsare criminală. Multe legi sunt potrivit firii, astfel că deşi îngăduitoare faţă de dorinţele fireşti, ne cheamă la râvnă pentru dreptate; Hristos scurtează firea, pentru că de asemenea El retează plăcerile fireşti. Şi, în acest chip, haideţi să ne angajăm puterea către fire, ca să nu se scufunde în cele pământeşti, ci să se înalţe către cele cereşti.

2. ,,Tot cela ce îşi lasă muierea sa şi ia alta, preacurveşte, şi tot cela ce ia lăsată de bărbat, preacurveşte” (Luca 16, 18). Cred că ar trebui să vorbim mai întâi despre legea cununiei, pentru ca mai târziu să discutăm interdicţia privind divorţul. Căci unii oameni cred că toate căsătoriile sunt de la Dumnezeu, în primul rând pentru că este scris: ,,Ce au împreunat Dumnezeu, omul să nu despărţească” (Matei 19, 6). Prin urmare, dacă orice căsătorie este de la Dumnezeu, este oprit a desface orice căsătorie. Şi cum a spus apostolul: ,,De se despărţeşte cel necredincios, despărţească-se” (I Corinteni 7, 15) ? Prin aceasta, în chip minunat, el nu doreşte ca temeiurile pentru divorţ să rămână printre creştini şi arată că nu orice căsătorie este de la Dumnezeu; fiindcă nu prin judecata lui Dumnezeu femeile creştine sunt unite cu păgâni când Legea opreşte.

3. Dar se întâmplă precum spune Solomon: ,,Casă şi avere împărţesc părinţii fiilor; iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pildele lui Solomon 19, 14). Oricine cunoaşte limba greacă nu crede că acest lucru este contradictoriu. Fiindcă grecul spune cum trebuie ,,αρμοζεται”, căci o logodnă este potrivită şi o unire devotată este în acord cu toate lucrurile. Există armonie când tuburile orgii, unite cum se cuvine, păstrează harul cântecului dinainte dat şi secvenţa cuvenită menţine consonanţa strunelor. Astfel, căsătoria nu are propria ei armonie când o femeie păgână este unită împotriva legii cu un bărbat creştin. Prin urmare, acolo unde este căsătorie, este armonie; unde este armonie, Dumnezeu uneşte; unde nu există armonie, este dezbinare şi vrajbă, care nu sunt de la Dumnezeu, pentru că ,,Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 8).

4. Deci nu te lepăda de soţia ta, ca nu cumva să-L tăgăduieşti pe Dumnezeu ca Autor al unirii tale. Şi, într-adevăr, dacă tu ar trebui să îngădui şi să îndrepţi purtarea altora, cu atât mai mult pe cea a soţiei tale. Ascultă ce a spus Domnul: ,,Tot cela ce îşi va lăsa femeia sa, afară de cuvânt de curvie, o face pre ea să preacurvească” (Matei 5, 32). Şi cu adevărat dorinţa de a păcătui se poate apropia pe furiş de o femeie, care nu poate schimba căsătoria ei cât timp trăieşte soţul ei (potrivit Romani 7, 2; I Corinteni 7, 39).

Astfel, cel care este autorul greşelii este vinovat de păcat, fie că o soţie rodnică este alungată cu copiii ei, fie că este lepădată una bătrână cu pas şovăitor. Este un lucru grav dacă tu o înlături pe mamă şi păstrezi copiii, astfel că adaugi şi încălcarea evlaviei la batjocura dragostei; dar este un lucru şi mai grav dacă, din cauza mamei, tu alungi fiii, când copiii ar trebui mai degrabă să-l despăgubească pe tatăl lor pentru păcatul mamei lor. Cât de periculos este dacă tu sacrifici vârsta lor fragedă pentru o greşeală copilărească ! Cât de rău (eşti) dacă tu privezi bătrâneţea cuiva a cărui tinereţe tu ai încălcat-o.

Prin urmare, oare împăratul dă afară un veteran lipsit de glorie fără a-i plăti leafa şi îl alungă de pe proprietatea sa, şi oare fermierul alungă de pe pământul său un muncitor extenuat de truda lui ? Sau este drept a face unui egal (cu tine) ceea ce este oprit a face celor mai mici ?

5. Aşadar, tu alungi ca şi cum ar fi legal o soţie fără ca ea să fi greşit, şi crezi că poţi să procedezi astfel pentru că legea omenească nu o interzice. Dar Legea dumnezeiască o interzice; tu care te supui oamenilor, teme-te de Dumnezeu. Ascultă Legea Domnului căreia i se supun până şi cei ce fac legi: ,,Ce au împreunat Dumnezeu, omul să nu despărţească” (Matei 19, 6).

6. Dar aici este adus înainte nu numai o învăţătură cerească, ci şi lucrarea lui Dumnezeu. Te întreb, rabzi ca fiii tăi să fie supuşi unui tată vitreg câtă vreme tu trăieşti, sau să trăiască cu o mamă vitregă în timp ce mama lor trăieşte ? Să presupunem că o soţie repudiată nu se recăsătoreşte; şi această femeie ar trebui să te nemulţumească pe tine, soţul ei cu care, deşi un preacurvar, ea păstrează credinţa ? Să presupunem că ea se recăsătoreşte; necesitatea ei este greşeala ta, şi ceea ce tu crezi că este preacurvie este (de fapt) căsătorie (potrivit Matei 19, 9). Căci ce diferenţă este că permiţi aceasta ca un preacurvar sub masca unui soţ, sau cu o mărturisire deschisă a greşelii, în afară de cazul în care este mai grav că s-a făcut o lege, mai degrabă decât o înşelare a păcatului ?

7. Dar poate cineva spune: ,,Dar cum Moisi a poruncit să i se dea carte de despărţire şi s-o lase pre ea” (Matei 19, 7; potrivit A Doua Lege 24, 1) ? Cel care spune aceasta este evreu, cel care spune aceasta nu este creştin. Şi, prin urmare, pentru că el aduce această obiecţie, care este adusă Domnului, să-L lăsăm pe Domnul să-i răspundă: ,,Moisi după învârtoşarea inimii voastre a dat voie” să daţi carte de despărţire şi ,,să vă lăsaţi muierile voastre; dar din început nu a fost aşa” (Matei 19, 8). Moisi, se spune, a îngăduit, dar Dumnezeu nu a poruncit; dar Legea lui Dumnezeu a fost de la început. Care este Legea lui Dumnezeu ? ,,Pentru aceea va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facerea 2, 24; potrivit Matei 19, 5). Deci, cel care o alungă pe soţia sa taie din propria lui carne, desparte trupul său.

8. Deci acest fragment arată ce a fost scris din pricina slăbiciunii omeneşti, nu ce a fost scris de Dumnezeu. De aici şi apostolul spune: ,,Poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia de bărbat să nu se despărţească” (I Corinteni 7, 10) şi, mai jos: ,,Iar celorlalţi eu zic, nu Domnul: de are vreun frate femeia necredincioasă” (I Corinteni 7, 12) şi o părăseşte. Astfel, acolo unde este o căsătorie inegală, el a adăugat: ,,De se despărţeşte cel necredincios, despărţească-se” (I Corinteni 7, 15). Totodată, acelaşi apostol a spus că nu este din Legea dumnezeiască ca orice fel de căsătorie să fie desfăcută, nici nu a poruncit, nici nu a dat autoritate celui care lasă, ci el a luat vina celui lăsat. Aceasta în termeni morali.

9. Cu toate acestea, deoarece El a avut drept scop a fi propovăduită Împărăţia lui Dumnezeu, şi când a spus că nici o cirtă din Lege nu poate să cadă, a adăugat: ,,Tot cela ce îşi lasă muierea sa şi ia alta, preacurveşte” (Luca 16, 18). Pe drept, apostolul aminteşte, spunând că aceasta este o mare Taină referitoare la Hristos şi la Biserică (potrivit Efeseni 5, 32). Astfel, tu descoperi o căsătorie de care nimeni nu se poate îndoi că a fost săvârşită de Dumnezeu, când El Însuşi spune: ,,Nimeni nu poate să vină către mine, de nu-l va trage pre el Tatăl cel ce m-au trimis pre mine” (Ioan 6, 44). Deoarece El singur putea săvârşi această căsătorie.

Şi, de aceea, Solomon a spus în mod mistic: ,,Femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pildele lui Solomon 19, 14). Bărbatul este Hristos, soţia este Biserica, o Soţie în dragoste, o Fecioară în nevinovăţie. Aşadar, haideţi să nu-l lăsăm pe cel pe care Dumnezeu l-a tras către Fiul să fie despărţit de prigoană (potrivit Romani 8, 35), nici abătut de extravaganţă, nici pustiit de filozofie, nici molipsit de Maniheu, nici pervertit de Arie, nici infectat de Savelie (potrivit Coloseni 2, 8). Dumnezeu a unit, un evreu să nu despartă. Toţi cei care doresc să pângărească adevărul credinţei şi înţelepciunea sunt preacurvari.

10. ,,Care este – se spune – cartea cea de slobozenie a maicii voastre cu care o am lăsat pre ea ?” (Isaia 50, 1). Tu ai auzit de divorţ; crede în căsătorie. Tu ai auzit ce spune Omul Însuşi poporului evreilor: ,,Iată pentru păcatele voastre v-aţi vândut şi pentru fărădelegile voastre am lăsat pre mama voastră” (Isaia 50, 1). Aşadar, rămâi în Casa Tatălui tău, rămâi cu Soţul tău, străduieşte-te să placi Bărbatului tău. O, minte care a crezut în Dumnezeu, fii o femeie virtuoasă ca ea, fie sufletul care aparţine Bisericii, fie Biserica despre care Solomon spune: ,,Femeie vrednică cine va afla, mai scumpă este una ca aceasta decât pietrele cele de mult preţ. Nădăjduieşte spre dânsa inima bărbatului ei” (Pildele lui Solomon 31, 10-11). Haideţi să vedem ce face această femeie pentru Soţul ei, care este lucrarea ei, care este ascultarea ei, de ce Hristos nădăjduieşte spre ea.

11. O soţie bună îl îmbracă pe Soţul ei. Fie ca credinţa noastră să-L îmbrace pe Iisus cu trupul Său, fie ca să îmbrace trupul Lui cu slava dumnezeirii Sale; exact aşa cum ea a făcut pentru Soţul ei acele haine cu ţesătură dublă (potrivit Pildele lui Solomon 31, 22), tot aşa ea Îl cinsteşte în veacul de acum şi în cel ce va să vină. Aceasta nu este o soţie obişnuită, ale cărei ţesături sunt astfel, al cărei Soţ nu găseşte să tragă de fire subţiri de lână (potrivit Pildele lui Solomon 31, 13), ci stăpânind dramurile virtuţii preţioase, care înalţă mâinile ei în nopţi (potrivit Pildele lui Solomon 31, 15), şi îndrumă lucrarea ei spre echilibru, şi cercetează greutatea purtării ei; mai mult, ea va şti să păstreze măsura faptelor ei, împletind ţesătură de trudă slăvită, îngrijorată de momentul când se va întoarce Soţul ei, neliniştită şi suspinând şi tânjind deja să fie cu Bărbatul ei, spunând: ,,Soţul meu zăboveşte să vină la mine (potrivit Matei 24, 48; Luca 12, 45); eu însămi trebuie să mă grăbesc la El. Mă voi întâlni cu El faţă către faţă, când El va veni întru slava Sa”.

12. Vino, Doamne Iisuse, să-Ţi afli mireasa, nepătată, neprihănită, care nu a pângărit Casa Ta, nici nu a fost nepăsătoare faţă de poruncile Tale. Fie ca ea să-Ţi spună: ,,Am aflat pre cel ce îl iubeşte sufletul meu” (Cântarea Cântărilor 3, 4), fie ca ea să Te conducă în casa vinului – căci ,,vinul veseleşte inima omului” (Psalmi 103, 16; potrivit Cântarea cântărilor 5, 2) –, fie ca ea să fie plină de Duhul, fie ca ea să recunoască taina, fie ca ea să spună proorocia (potrivit Ioil 2, 28-29).

13. ,,Era un om oarecare bogat, şi se îmbrăca în porfiră” (Luca 16, 19 – însă citatul folosit de Sfântul Ambrozie este următorul: ,,Un oarecare Dives se îmbrăca în porfiră”). Se întrezăreşte mai degrabă o istorisire decât o pildă atunci când este rostit şi un nume. Fiindcă Domnul nu-l înfăţişează fără scop pe Dives în iad, în greutatea foamei veşnice, după ce s-a bucurat de plăcerile lumeşti; nu este nepotrivit că el avea cinci fraţi (potrivit Luca 16, 28). Astfel, cele cinci simţuri ale trupului par să fi fost unite în înrudirea firii, ele au ars cu nenumărate dorinţe desfrânate; dar El l-a pus pe Lazăr în sânul lui Avraam (potrivit Luca 16, 22), ca în Portul păcii şi Adăpostul sfinţeniei, ca nu cumva noi, ispitiţi de desfătarea veacului de acum, să rămânem în păcatele noastre sau, copleşiţi de scârbă, să fugim de ostenelile strădaniilor.

 

Sfântul Evanghelist Luca

Evanghelia cneazului Mstislav al Novgorodului, începutul secolului XII, Moscova

 

Astfel, dacă Lazăr, sărac în această lume (potrivit Luca 16, 20), dar un om bogat înaintea lui Dumnezeu, sau dacă acelaşi apostol, neroditor în cuvinte, dar bogat în credinţă (potrivit Iacov 2, 5) – căci nu toată sărăcia este sfântă, nici bogăţiile păcătoase, ci aşa cum prisosul face de ocară bogăţiile, sfinţenia laudă sărăcia –; astfel, dacă un apostol care ţine adevărata credinţă şi nu caută subtilităţile cuvintelor, înşelăciunea argumentelor, acoperămintele pline de slavă deşartă ale aforismelor, primeşte o răsplată dată de interes în timp ce se luptă cu ereticii, Maniheu, Marcion, Savelie, Arie şi Fotin – căci ei sunt nimeni alţii decât fraţii evreilor, cu care sunt uniţi prin rudenia necredinţei (potrivit Luca 16, 28). Înfrânând de asemenea dorinţele trupului, care, aşa cum am spus, sunt încălzite de cele 5 simţuri, primeşte, spun, o răsplată dată de interes, pentru care există răsplata bogăţiei îmbelşugate şi desfătarea veşniciei.

14. Nici nu socotim neobişnuit să credem că el a vorbit de asemenea despre credinţa pe care a agonisit-o Lazăr fiind lepădat de la masa lui Dives; că, într-adevăr, bogatul mofturos s-a cutremurat la propriu de bubele lui Lazăr, şi în mijlocul ospeţelor sale extravagante şi al tovarăşilor săi de masă parfumaţi nu putea suferi duhoarea rănilor în timp ce câinii le lingeau (potrivit Luca 16, 19-21); că mirosul banilor şi firea însăşi erau o chestiune de batjocură pentru el, cu toate că aroganţa şi agitaţia celor bogaţi sunt manifestate prin semne corespunzătoare, deoarece ei sunt atât de uituci când vine vorba de condiţia umană, încât, ca şi cum ar fi tare departe de fire, ei iau câştigurile plăcerilor lor din suferinţa săracilor, îi batjocoresc pe cei sărmani, îi jignesc pe cei nevoiaşi şi îi pradă pe cei pe care s-ar cuveni să-i miluiască.

15. Aşadar, fie ca oricine le doreşte pe ambele să adune precum Lazăr. Cred că el se aseamănă cu cel care a fost adesea bătut de evrei pentru răbdarea credincioşilor şi chemarea neamurilor (potrivit II Corinteni 11, 24-25) şi şi-a oferit bubele trupului său spre lingere câinilor (potrivit Luca 16, 21), ca să spunem aşa, fiindcă este scris: ,,Întoarce-se-vor către seară, şi vor flămânzi ca un câine” (Psalmi 58, 17). Această taină a fost făcută cunoscută femeii hananeence (potrivit Matei 15, 22), căreia i s-a spus: ,,Nu este bine a lua pâinea fiilor şi a o arunca câinilor” (Matei 15, 26). Ea a cunoscut că aceasta nu este pâinea care se vede, ci aceea care este percepută, şi, prin urmare, răspunde: ,,Adevărat, Doamne, că şi câinii mănâncă din sfărâmăturile ce cad din masa domnilor săi” (Matei 15, 27). Acele sfărâmături sunt din acea pâine. Şi pentru că pâinea este cuvântul, şi credinţa este a cuvântului, sfărâmiturile sunt, ca să spunem aşa, dogmele credinţei. Aşadar, pentru a arăta că ea a vorbit cu credinţă, Domnul a răspuns: ,,O ! muiere, mare este credinţa ta” (Matei 15, 28).

16. O, binecuvântate bube care împiedicaţi durerea veşnică, o, sfărâmituri bogate care respingeţi foamea veşnică, care umpleţi pe săracul care le adună cu hrana veşnică ! Conducătorul sinagogii ne-a alungat de la masa lui când a respins tainele lăuntrice ale Legii şi scrierilor prooroceşti (potrivit Luca 13, 14), deoarece sfărâmiturile sunt cuvintele Scripturilor, despre care este scris: ,,Ai lepădat cuvintele mele înapoi” (Psalmi 49, 18). Cărturarul ne-a izgonit, dar Pavel cu foarte multă afecţiune ne-a adunat, aducând neamurile laolaltă în mijlocul nenorocirilor sale.

I-au lins bubele cei care l-au văzut scuturând vipera, fără a se teme de muşcătura ei, şi au crezut (potrivit Faptele Apostolilor 28, 3-6). I-a lins bubele acel paznic al temniţei care a spălat rănile lui Pavel şi a crezut (potrivit Faptele Apostolilor 16, 27-34). Binecuvântaţi sunt câinii peste care este presărată roua unor asemenea răni, astfel că umple inima şi unge fălcile lor, astfel că ei cresc obişnuiţi a apăra casa, ferind turma, şi păzind-o împotriva lupilor.

17. Acum, pune înaintea ochilor tăi pe arieni, aţintiţi asupra unor scopuri lumeşti, care năzuiesc la tovărăşia puterii împărăteşti, astfel că ei atacă adevărul Bisericii cu braţe militare; nu ţi se pare că stau în porfiră şi pe canapele de in (potrivit Luca 16, 19) cei care apără lucrurile false în locul celor adevărate, (nu ţi se pare că) rostesc din abundenţă fraze extravagante, de vreme ce ei se laudă că pământul s-a cutremurat sub Trupul Domnului, cerul s-a întunecat, mările s-au deşteptat sau s-au liniştit cu un cuvânt, şi totuşi tăgăduiesc pe adevăratul Fiu al lui Dumnezeu ?

Pune înaintea ochilor tăi pe acel om sărman, care cunoscând că Împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (potrivit I Corinteni 4, 20), a rostit ceea ce a simţit în puţine cuvinte, spunând: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16); nu ţi se pare că acei bogaţi sunt lipsiţi, dar această sărăcie este îmbelşugată ? Erezia, omul bogat, a alcătuit multe evanghelii, dar Credinţa, cel sărac, a păstrat numai Evanghelia pe care a primit-o; filozofia, omul bogat, a creat mulţi zei pentru ea însăşi, dar Biserica, cel sărac, nu cunoaşte decât Unul.

18. Deci între bogat şi sărac este o prăpastie mare, întrucât după moarte răsplăţile nu pot fi schimbate, de vreme ce bogatul este dus în iad, cerând săracului o înghiţitură de duh răcoritor (potrivit Luca 16, 24-26); căci apa este împrospătarea unui suflet aflat în mijlocul pătimirilor, despre care Isaia spune: ,,Scoateţi apă cu veselie din izvoarele mântuitorului” (Isaia 12, 3). Dar de ce este el muncit înainte de Judecată ? Fiindcă este o pedeapsă pentru cei voluptuoşi a le lipsi desfătările. Căci Domnul spune de asemenea: ,,Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pre Avraam şi pre Isaac şi pre Iacov, şi pre toţi proorocii întru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 13, 28).

19. Dar acel bogat începe cu întârziere să fie un învăţător când el deja are timpul pentru a învăţa el însuşi, nu pentru a-i învăţa pe alţii. În acest fragment, Domnul afirmă cât se poate de limpede că Vechiul Testament este temelia credinţei (potrivit Luca 16, 27-31), tocind necredinţa evreilor şi înlăturând ticăloşia ereticilor, prin care o minte mai slabă este înfrântă; căci sunt prunci (potrivit Evrei 5, 13) cei care nu cunosc încă sporirile virtuţii.

20. Încă este îngăduit a observa care este îndemnul la milostivire în pilda iconomului de mai sus (potrivit Luca 16, 1-8) şi a bogatului de aici; probabil comparaţia este acolo cu sfinţii, pe care El îi numeşte prieteni şi cărora le dă corturi (potrivit Luca 16, 9), dar aici El învaţă că comparaţia trebuie să fie cu săracii.

21. ,,De va greşi ţie fratele tău, ceartă-l pre el” (Luca 17, 3). Cât de potrivit a adăugat El, după bogatul care este muncit în pedeapsă, învăţătura de a arăta milă faţă de cei care se pocăiesc cu adevărat de greşeala lor, ca nu cumva disperarea să nu scoată pe cineva din vinovăţie ! Într-adevăr, cât de cumpătat este El, astfel că nici iertarea nu este grea, nici îndurarea nu este slabă, ca nu cumva dojana aspră să descurajeze pe cineva sau încuviinţarea să invite la vină !

Astfel, de asemenea, în altă parte: ,,De îţi va greşi ţie fratele tău, mergi şi-l mustră pre dânsul între tine şi între el singur” (Matei 18, 15), deoarece o mustrare prietenoasă face mai mult bine decât o acuzaţie furtunoasă; prima picură ruşine, cea din urmă stârneşte indignare. Fie ca cel care este mustrat să fie izbăvit mai degrabă pentru că se teme că va fi trădat. Într-adevăr, este bine ca cel care este mustrat să creadă că tu eşti mai degrabă un prieten decât un duşman; căci este mai uşor a te supune sfatului decât a ceda atacului.

De aceea, apostolul spune de asemenea: ,,Şi să nu-l socotiţi ca pre un vrăjmaş, ci să-l învăţaţi ca pre un frate” (II Tesalonicheni 3, 15), ca să se ruşineze. Deoarece frica este un paznic slab al statorniciei, dar modestia este un bun învăţător al datoriei; căci oricine se teme este silit, nu îndreptat, şi pune pe seama firii ceea ce este ruşinos a face.

22. Prin urmare, El a spus pe drept: ,,De va greşi ţie fratele tău” (Luca 17, 3), căci nu este o împrejurare echivalentă a păcătui împotriva omului şi (a păcătui) împotriva lui Dumnezeu (potrivit I Împăraţi 2, 26). În plus, apostolul, care este un tâlcuitor fidel al proorociei dumnezeieşti, spune: ,,De omul eretic după una (...) sfătuire, te fereşte” (Tit 3, 10), deoarece necredinţa nu este deopotrivă cu păcatul care se iartă. Şi de vreme ce greşeala surprinde foarte adesea prin neştiinţă, el porunceşte ca ea să fie mustrată, astfel încât încăpăţânarea să fie evitată şi un pas greşit să fie îndreptat.

23. Dar de ce (spune) ,,de şapte ori de se va întoarce la tine, zicând: căiescu-mă, iartă-i lui” (Luca 17, 4) ? Cu siguranţă fiindcă numărul iertărilor nu este menţionat sau, cu adevărat, pentru că Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Lui în cea de-a şaptea zi (potrivit Facerea 2, 2), odihna veşnică ne este făgăduită după săptămâna acestei lumi, ca aşa cum relele acestei lumi, fiind părăsite, vor înceta, asprimea pedepsei se va opri ? Deci nu este o Sâmbătă numai de zile, ci de luni şi prin urmare, în cea de-a zecea zi a lunii a şaptea, o Sâmbătă a sâmbetelor, nu numai de luni, ci de ani, şi nu numai de ani, ci şi de generaţii în final ale acestei lumi, al cărei chip este Marea Sâmbătă ca cea de-a şaptea săptămână din Lege, după care este prăznuit anul jubileu (potrivit Leviticul 23, 15-16; 25, 8, 10-11).

Domnul a dorit să ne dezvăluie această taină, când spune: ,,Nu-ţi zic ţie: până de şapte ori, ci: până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22), deoarece în cea de-a şaptea generaţie, aşa cum ai potrivit lui Luca (potrivit Luca 3, 37), Enoh ,,răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui” (Înţelepciunea lui Solomon 4, 11) şi acul mâhnirii a încetat în el. Aşadar, în cea de-a şaptezeci şi şaptea generaţie, Domnul S-a născut din Maria (potrivit Luca 3, 23-38); luând asupra Sa păcatele întregului neam omenesc, El a dat iertare de toate păcatele.

24. Prin urmare, oricât de mult înveţi potrivit literei a ierta adeseori şi a nu păstra indignarea – căci cel care se deprinde să ierte nu poate fi în nici un fel jignit –, totuşi recunoaşte taina. Pentru că Domnul nu a spus fără rost femeii în ziua sâmbetei: ,,Te-ai slobozit de boala ta” (Luca 13, 12), arătând poporului Său, care asemenea femeii L-ar urma când ar fi chemat, că prin venirea Lui El a iertat păcatele.

Astfel, şi Lameh este condamnat de şaptezeci de ori câte şapte (potrivit Facerea 4, 24), fiindcă oricine mărturiseşte un păcat în timp ce pedepseşte ofensează cu atât mai mult. Deci taina botezului îndepărtează toată ticăloşia răutăţii. Învaţă să ierţi jignirile aduse ţie, deoarece Hristos Şi-a iertat prigonitorii (potrivit Luca 23, 34).

25. Nici nu este fără semnificaţie faptul că El a pătimit într-o Mare Sâmbătă (potrivit Matei 27, 62; Luca 23, 54), arătând că va fi Sâmbăta în care moartea va fi nimicită de Hristos. Dar dacă evreii prăznuiesc atât de mult sâmbăta, încât ţin şi luna şi întregul an ca pe o sâmbătă (potrivit Leviticul 25, 10-11), cu cât mai mult noi trebuie să prăznuim Învierea Domnului. Din această pricină, strămoşii noştri ne-au lăsat moştenire să prăznuim toate cele cincizeci de zile ale Cincizecimii ca pe cele ale Paştilor, pentru că începutul celei de-a opta săptămâni înseamnă Cincizecimea.

De aceea, apostolul, ca un ucenic al lui Hristos, care ştia că există o diferenţă între anotimpuri, scriind corintenilor spune: ,,La voi, de se va întâmpla, mă voiu zăbovi, sau voiu şi ierna” (I Corinteni 16, 6) şi mai încolo: ,,Voiu rămâne în Efes până la praznicul a cincizeci de zile. Că mi s-a deschis mie uşă mare” (I Corinteni 16, 8-9). Astfel, el a petrecut iarna la corinteni, de ale căror păcate el a fost necăjit, fiindcă bunăvoinţa lor slăbea în privinţa slujirii lui Dumnezeu; el prăznuieşte Cincizecimea cu efesenii şi le încredinţează tainele, şi îşi linişteşte duhul căci i-a perceput înflăcăraţi cu râvna credinţei. Aşadar, în aceste cincizeci de zile, Biserica nu posteşte, ca în duminica în care învie Domnul, şi toate zilele sunt ca Ziua Domnului.

26. Va fi şi altă Zi a Domnului, în care Trupul Domnului va învia. Pavel cunoaşte aceasta, el care a spus: ,,Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi mădulare din parte” (I Corinteni 12, 27). Căci acesta este Trupul Domnului, şi oasele oaselor Lui se unesc cu Capul, căci ,,Hristos este cap bisericii” (Efeseni 5, 23). Atunci foamea va înceta, de vreme ce în desfătarea veşnică, oboseala, grija şi scârba vor înceta. Apoi, moartea va fi nimicită, fiindcă ,,vrăjmaşul cel mai de pre urmă ce se surpă, moartea este” (I Corinteni 15, 26). Pentru că deşi a încetat în Enoh şi nu a fost găsită în el (potrivit Facerea 5, 24; Înţelepciunea lui Solomon 4, 11), încă nu a fost nimicită, deoarece el a fost luat ca să scape de ea; Hristos S-a jertfit pentru a o nimici. Şi, astfel, el a spus bine: ,,Unde îţi este moarte, boldul tău ? Unde îţi este Iadule, biruinţa ta ?” (I Corinteni 15, 55; potrivit Osie 13, 14).

Aşadar, în această Înviere Hristos va învia din nou precum în propriul Lui Trup. Prin urmare, ,,fericit şi sfânt este cel ce are parte întru învierea cea dintâi” (Apocalipsis 20, 6); deoarece exact aşa cum Hristos ,,începătură celor adormiţi s-au făcut” (I Corinteni 15, 20), tot aşa atunci începătură celor care vor învia (vor fi) Sfinţii Bisericii Lui.

27. Petru nu putea să cunoască această taină. Probabil el o ştia referitor la Enoh; totuşi cine putea cuprinde cu o minte omenească taina ascunsă în Dumnezeu (potrivit Coloseni 1, 26) ? Prin urmare, fie ca Domnul să vină în sufletul meu, în mintea mea, şi să o supună Lui Însuşi, ca atunci când mintea mea este supusă, eu să pot spune: ,,Nu mă voiu teme de rele, că tu cu mine eşti” (Psalmi 22, 4).

 

- Va urma -