Alfabetul duhovnicesc (XV)

Alfabetul duhovnicesc (XV)

alcătuit de

Sfântul Dimitrie al Rostovului

din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

 

Episodul anterior

Capitolul 10

Despre aceea că nici într-un lucru din această lume nu este pace, ci numai întru Unul Dumnezeu este pacea veşnică

  1. Nu căuta pace şi mângâiere în această lume vremelnică, căci nu le vei găsi niciodată. Chiar de ai întrebuinţa toată iscusinţa, nu te vei putea desfăta cu linişte şi mângâiere temeinică întru acest veac, deoarece rânduiala ei este vremelnică şi stricăcioasă, nu poate da sufletului pace şi linişte, dacă Însuşi Domnul, cu harul Său, nu-l va linişti şi nu-i va dărui pace, după cum Însuşi a zis: Pace las vouă, pacea mea dau vouă (Ioan 14, 27), întru mine pace să aveţi (Ioan 16, 33) şi întru nimic altceva.
  2. Cugetă doar în ce şi unde vei găsi pace şi linişte ? Unde vei dobândi tihnă şi mângâiere statornică ? Oare întru slava lumii acesteia ? Oare în bogăţia aceasta vremelnică ? Oare în mâncare şi băutură ? Oare în desfătări şi patimi trupeşti ? Oare în somn şi lenevire ? Oare în frumuseţea şi iubirea trupească ? Oare întru altceva ? Însă dintru toate acestea, niciunde nu este nici o pace şi nici o linişte, ci doar o neîncetată tulburare şi chin al sufletului.
  3. Dar cugetă mai cu băgare de seamă: este oare pace şi linişte întru slava şi cinstea lumii acesteia ? Cu adevărat, în acestea nu este linişte şi pace, căci slava lumii acesteia degrab se preschimbă şi deseori este amestecată cu necinste şi clevetire; astăzi oamenii cinstesc mult, iar spre dimineaţă necinstesc; astăzi vorbesc de bine, iar mâine de rău; unii slăvesc şi cinstesc, alţii defaimă şi ponegresc; astăzi vreunul a fost slăvit şi cinstit, iar mâine este supus necinstirii. Slava lumii acesteia niciodată nu este statornică, nu este mereu aceeaşi, ci neîncetat se schimbă, asemenea lunii de pe cer.
  4. Oare nu cumva este pace şi linişte în bogăţie ? Nu, căci bogăţia degrab se şterge şi piere; îndeobşte ea se însoţeşte de multă grijă şi îngrijorare şi niciodată nu dă pace şi tihnă omului. Cu cât este mai mare bogăţia, cu atât mai multe griji şi îngrijorare. Dacă cineva ar aduna toate comorile lumii, nicidecum nu ar scăpa de griji şi de dorinţe, nu s-ar mulţumi doar cu acestea, ci ar dori mai mult. Unul ca acesta nu are încredere nici în sineşi, mereu este întru temere şi îngrijorare, ca nu cumva să sărăcească în ceva. Mereu este chinuit de pizmuirea altora, de faptul că nu toţi îl plac, şi niciodată sufletul lui, nici zi, nici noapte, nu are pace.
  5. Oare este pace în mâncare, în băutură şi în desfătările trupeşti ? Nu, nici aici nu este nici un fel de pace. Ce pare are cel care s-a îmbuibat ? Doar umflarea pântecelui, împovărarea stomacului, uneori râgâială, stânjenire în gât, lăsarea burţii; cu ce s-a îndulcit, cu aceeaşi s-a şi amărât. Asemenea este celui ce s-a îmbătat: durere de cap, tremurătura mâinilor, întunecarea minţii, schimbarea privirii, împietrirea în rugăciune, lipsirea de harul lui Dumnezeu, iar apoi necaz, întristare mare şi boală; chiar însăşi pregătirea şi folosirea mâncării şi băuturii sunt însoţite de multă zarvă şi îngrijorare.
  6. Oare este linişte şi pace în somn şi lenevire ? Nici aici nu este liniştea şi pacea dorită, ci slăbănogire, nesimţire, plictiseală, beznă, întunecare, povară, deznădejde, pustiire. Scris este: Adormit-au cu somnul lor, şi nu au aflat nimic (Psalmi 75, 5). Dar însăşi îndelungarea somnului trupesc aduce nesănătate şi slăbănogire. Şi îndeobşte nu este în somn dorita pace, ci dorinţe întunecate de noapte, doriri înşelătoare, mincinoase, drăceşti şi nimic mai mult.
  7. Este oare pace în iubirea trupească, în pofta pătimaşă necuvântătoare ? Nu este nici întru aceasta pace. Căci iubirea trupească nu este iubire adevărată, ci mincinoasă, înşelătoare, descumpănită, nedreaptă, şi care ţine până atunci până când întru ea se săvârşeşte totul după dorinţă şi patimă. Cu cât mai mult vei iubi pe cineva trupeşte, cu atât te vei robi în chip necuvântător acestuia, cu atât cel iubit vicleneşte, înşală, se destramă, se arată în faţă într-un fel, iar pe la spate altfel, se mândreşte, se îngâmfă. Deci în iubirea trupească niciodată nu vei afla adevărata linişte şi pacea desăvârşită, ci vei afla doar deşertăciune, tulburare, robire fără de minte, înşelare şi înstrăinare de Dumnezeu.
  8. Aşadar, în deşert se tulbură tot omul (Psalmi 38, 15), ca un chip trece omul, dar în zadar se tulbură (Psalmi 38, 9). Cu adevărat, în deşert se tulbură tot omul, căutând pacea lui întru lucrurile pământeşti trecătoare, căci nu o va găsi niciodată. De aceea, Domnul, miluind şi arătând îndurare pentru zidirea Sa, a rânduit nouă cele mai bune, înadins scurtând zilele vieţii noastre, ca noi nu zadarnic să ne trudim mult şi să nu ne grijim fără de rost de lucrurile trecătoare, după cum Însuşi Domnul a spus Martei: Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti; ci un lucru trebuieşte, iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 41-42). Cu aceste cuvinte Domnul arată că omul în deşert se grijeşte şi adună, căci nu ştie pentru cine o face. Deci, în această lume nu este linişte şi pace adevărată în nici un lucru, ci este doar neîncetată tulburare şi mare chin pentru suflet.
  9. Pacea, liniştea şi veşnica netulburare este doar întru Unul Dumnezeu şi în harul Preasfântului Duh. Acolo este bucurie, acolo este veselie, acolo este negrijă, nemurire, netemere. Acolo este lumea netulburată, neîncetată linişte, bucurie nesfârşită, desfătare veşnică neîncetat mângâind pe om. Doar iubeşte-L din toată inima pe Dumnezeu şi gustând aievea vei cunoaşte cât de bun este Domnul (Psalmi 33, 8), atunci tu însuţi vei dori să te desparţi de trup şi să petreci pururi cu Domnul. Căci El este darnic şi milostiv, este Părintele dăruirilor şi Dumnezeul a toată mângâierea. Doar El Unul Însuşi va linişti şi va mângâia sufletul nostru şi îi va spune: Toată frumoasă eşti, iubita mea şi întinăciune nu este întru tine. Vino din Livan mireasă, vino din Livan (Cântarea Cântărilor 4, 7-8), după cum grăieşte Solomon, şi astfel îl va face moştenitor al tuturor bunătăţilor Sale.
  10. De aceea pe Unul Dumnezeu iubeşte-L cu toată inima ca să dobândeşti pace veşnică şi adăpost liniştit sufletului tău şi te vei învrednici de desfătarea veşnică. Căci dragostea lui Dumnezeu este pururi fiitoare, dorirea Lui este de negrăit şi mângâierea Lui fără de sfârşit, pururea veselind sufletul omului. De dragostea lui Dumnezeu nu te saturi niciodată şi întrece nemăsurat orice iubire trupească, orice dorire pământească. Dorirea lui Dumnezeu este fără de margini şi face tot sufletul luminos, văzător, strălucit, bucuros, vesel, fără de prihană, fără de întristare, fără de lenevire, neadormit, neclintit, fără de dor, fără de foame, neînsetat, dar pururi preaplin şi preaîndestulat de toate bunătăţile. Rânduind astfel sufletelor care L-au iubit din toată inima, Domnul va şterge toată lacrima din ochii lor şi va lua de la ei toată tânguirea. O, dragoste dumnezeiască ! O, dumnezeiască dorire ! O, desfătare şi dumnezeiască mângâiere ! Fericit cel care va primi acestea de la Iisus Hristos, Domnul nostru !

Din aceeasi categorie...