Alfabetul duhovnicesc (XVII)

Alfabetul duhovnicesc (XVII)

alcătuit de

Sfântul Dimitrie al Rostovului

din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

 

Episodul anterior

Capitolul 2

Despre aceea că nu se cuvine să pizmuim pentru nici un lucru din lumea aceasta

  1. Omule, nu pizmui nimănui care vieţuieşte întru bunăstarea veacului acestuia, căci orice lucru în această lume este ca iarba şi floarea câmpului (potrivit Isaia 40, 6). Nu pizmui nici celui bogat, nici celui slăvit, nici celui îndestulat cu desfătări pământeşti, ci fii următor înţelept al celui ce prisoseşte întru virtuţi, căci de ce ai pizmui bunăstarea cea de acum, când toate în această lume sunt trecătoare şi stricăcioase ? De este careva slăvit sau bogat nu va petrece astfel veşnic; dacă oarecine este peste măsură de îndestulat cu bunuri şi desfătări nu pentru veşnicie le stăpâneşte, ci pentru puţină vreme.
  2. Aşadar, nu zavistui pentru nimic din această lume: nu pizmui averii, bogăţiei, slavei şi oricărei alte desfătări trupeşti. Nu pizmui dregătoriei, cinstirii şi oricărui fel de preţuire. Nu pizmui pentru locaşuri şi clădiri frumoase sau pentru oricare belşug. Căci toate sunt vremelnice şi stricăcioase, toate degrab se trec şi pier ca fumul. Şi toate aici vor rămâne, toate se vor preface în pulbere şi cenuşă. Pe pământ nu este nimic veşnic. Doar celui chibzuit pizmuieşte-i: căci acela care se va uni cu Dumnezeu se va învrednici de harul Preasfântului Duh, iar cine se va învrednici de acesta, acela va fi mai bogat decât toţi bogaţii şi mai slăvit decât toţi cei slăviţi.
  3. Nu pizmui celui care este cinstit şi slăvit; nu pizmui celui care are ceva mai mult decât tine, ci socoteşte-o aceasta ca o dorinţă din vis. Nu pizmui lucrurilor pământeşti stricăcioase, ci alipeşte-te cu inima ta de cele cereşti, de cele nepieritoare. Nu acesta este harul lui Dumnezeu – a avea belşug în ceva, ori să fii în cinste pe pământ, ci mereu să fii alături de Dumnezeu. Cel care este îndestulat cu bunuri pământeşti mereu este stăpânit de temere şi mare frică, întrucât adeseori se întâmplă printr-o schimbare năprasnică să se piardă toate aceste bunuri. Puţini au fost, până acum, cei slăviţi, bogaţi, viteji ori înţelepţi ?! Dar astăzi toţi sunt acoperiţi de pământ, iar amintirea lor a pierit, de parcă nici nu au fost. Căci omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că duh a trecut într-însul, şi nu va fi, şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său (Psalmi 102, 15-16) grăieşte proorocul.
  4. Să ştii că nu l-ai pizmui mult pe cel care pentru puţină vreme, în închipuire, ar lua cin de împărat, ori celui care s-ar îmbogăţi în vis; nu ai pizmui nici celui care ar primi cinste de o zi, iar apoi pentru îndelungă vreme ar fi batjocorit. De aceea, dacă cineva se slăveşte, să se slăvească; dacă cineva se îmbogăţeşte, să se îmbogăţească. Iar tu ia aminte: Cel ce se laudă, întru Domnul să se laude. Cine se îmbogăţeşte, întru Domnul să se îmbogăţească (I Corinteni 1, 31; II Corinteni 10, 17; potrivit Luca 12, 21).
  5. Nu pizmui celui care este lăudat şi slăvit de oameni, ci împreună cu cei care laudă cele bune laudă şi tu, iar cele rele trece-le cu tăcerea. Nu pizmui pe cel care este fericit şi pe care toţi îl vorbesc de bine, căci laudele omeneşti sunt nestatornice şi foarte schimbăcioase: uneori oamenii laudă, alteori vorbesc de rău, unii proslăvesc, alţii batjocoresc, unii îl plac pe cel ce este cinstit, alţii nu. Astăzi cineva este cinstit, iar mâine, pe neprinsă veste, îl batjocoresc. Nici slava, nici batjocura omenească nu sunt aceleaşi tot timpul, ci degrab se schimbă.
  6. Vei pizmui oare lui Dumnezeu pentru cele dumnezeieşti ? Vei îndrăzni oare să cârteşti înaintea lui Dumnezeu întru cele dumnezeieşti ? Aşadar, nu pizmui nimănui pentru nimic. Însă grijeşte-te să fii vrednic de Dumnezeu, ca să primeşti de la El cele de care eşti vrednic. Pentru că la Dumnezeu nu este făţărnicie, ci la El este dreapta răsplătire, după măsura fiecăruia. El după putinţa tuturor oamenilor a dat cu dreaptă măsură şi pe fiecare l-a răsplătit cu cinstea sa: pe unul într-un fel, pe altul în alt fel. Însă, îndeosebi fericit este neamul, căruia este Domnul Dumnezeul lui, norodul pre care l-au ales spre moştenire luişi (Psalmi 32, 12), grăieşte proorocul.
  7. De ce să pizmuieşti cinstea şi onorurile tuturor şi ale fiecăruia în parte ? Căci tu însuţi, singur, nu poţi cuprinde toate acestea. De ce să pizmuieşti bunăstarea acestui veac trecător ? Căci toate degrab se trec, toate se duc. Lumea aceasta este înşelătoare, toate în ea sunt schimbătoare: astăzi cinste, mâine ocară; astăzi slavă, mâine batjocură. Pe cât cineva s-a proslăvit şi s-a înălţat dintru cinstiri, pe atât apoi va fi batjocorit, fie acum aici, fie în viaţa viitoare.
  8. Nu te lăsa ros de zavistie la vederea altora mai cinstiţi decât tine, mai proslăviţi şi mai bogaţi, căci Dumnezeu, în proniile Sale, ştie ce face: cui şi ce dă. El Însuşi ştie mai bine ce şi cui să dăruiască: Au doar nu mi se cade să fac eu ce voiu vrea cu ale mele ? (Matei 20, 15). Nu este oare Domnul stăpânitor să dea unuia una, şi altuia alta ? Aşadar, nu pizmui ca să nu auzi glasul ce te osândeşte: Ia-ţi al tău şi mergi; voiesc şi acestuia de pre urmă să-i dau ca şi ţie (Matei 20, 14). Pentru aceea, încetează să pizmuieşti, leapădă zavistia, ca să nu rămâi în afara locaşurilor lui Hristos, căci tot cel ce urăşte pre fratele său, ucigător de oameni este (I Ioan 3, 15), după cum a spus cineva.
  9. Pizma este pricina a tot răul şi vrăjmaşa a tot binele. Din pizmă Cain l-a ucis pe Avel, Isav l-a prigonit pe Iacov, Saul l-a prigonit pe David, şi noian de rău se face în lume din pricina zavistiei. Ura şi pizma închid cerul, orbesc cugetul, întunecă sufletul, împovărează conştiinţa, Îl întristează pe Dumnezeu, îi veselesc pe draci. Iar cel ce urăşte pre fratele său, întru întuneric este, şi întru întuneric umblă, şi nu ştie încotro merge (I Ioan 2, 11), grăieşte apostolul. Ura nu cunoaşte râvna pentru bine, pentru că unde este râvnire şi prigonire, acolo este neaşezare şi tot lucrul rău (Iacov 3, 16), grăieşte Apostolul Iacov.
  10. Aşadar, fii mulţumitor lui Dumnezeu pentru cele ale tale: hotărniceşte-te la ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, iar celor ce au mai multă bunăstare şi cinstire nu le pizmui; către ce ai fost chemat şi întru ce ai fost aşezat, întru aceea şi petrece, iar celor ce petrec întru mai bune, nu le zavistui. Pe cei pe care îi place Dumnezeu îndrăgeşte-i şi tu, şi în purtare fii cu ei blând şi binevoitor. Cui a dat Dumnezeu, pe acela nu-l lipsi prin pizma ta, iar ţie nu-ţi însuşi, cu mândria ta, ceea ce nu ţi-a fost dat. Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte. Că nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, şi stăpâniile care sunt, de la Dumnezeu sunt rânduite (Romani 13, 1), grăieşte apostolul.

Din aceeasi categorie...