Alfabetul duhovnicesc (XXIII)
ALFABETUL DUHOVNICESC (XXIII)
alcătuit de
Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet
Viziunea episcopului Dimitrie privitor la lume şi la vieţuirea întru aceasta
Căutând la lumea aceasta trecătoare şi la viaţa cea omenească tulburată dintru această lume, arhiereul lui Hristos, Dimitrie, a aşezat în scris cugetarea sa despre aceea că omului i se cuvine a se bucura doar de Unul Dumnezeu şi nu de lucrurile stricăcioase ale lumii acesteia. Iată această cugetare:
Bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat (Psalmi 31, 8), grăieşte proorocul. Oarecând îngerul a grăit lui Tovie: ,,Bucură-te, Tovie, pururea să fie întru tine bucurie”. Tovie însă a răspuns îngerului: ,,Ce bucurie să-mi fie mie, când stau întru întuneric şi nu văd lumina zilei ? Ce bucurie poate fi în această vale a plângerii ? Ce bucurie să fie celui ce este întru durere şi întristare, celui care sălăşluieşte în întuneric şi în umbra morţii şi care nimic altceva nu aşteaptă decât plecarea dintru această viaţă, decât sfârşit necunoscut ? Ce bucurie are cel care sălăşluieşte întru întuneric ? Ce răcorire ale cel ferecat ? Ce mângâiere are cel care aşteaptă moartea amară ? Nici una”.
Şi într-adevăr. Cu ce vrei să te mângâi ? Oare cu slava lumii acesteia, care degrabă se trece ? Oare cu numele sau bogăţia, care adeseori piere ? Oare cu îndulcirile sau poftele trupeşti, care se preschimbă în puroi şi duhoare ? Oare cu frumuseţea şi strălucirea trupului, care degrabă se putrezeşte şi se preschimbă în pulbere şi cenuşă ?
Nu ai tu, omule, ceva cu care poţi să te mângâi întru acest veac mult-înlăcrimat; dimpotrivă, aici trebuie să plângi şi să te tânguieşti. Căci nu locuieşti în tărâmurile patriei, ci în pribegie, nu în pace şi linişte, ci în vâltoarea unui mare război, nu în bucurie şi veselie, ci în valea plângerii. Cine se veseleşte, fiind datornic ? Cine se mângâie, fiind în temniţă ? Cine se bucură, aşteptând moartea ? Nimeni.
Această lume este plină de tânguire şi nu de veselie, de necaz şi întristare, iar nu de mângâiere. Nimic nu este întru această lume statornic şi nestrămutat. Bucuria ei este amestecată cu amar, veselia cu întristare, slava este schimbătoare, bogăţia piere, frumuseţea se preschimbă în pulbere şi cenuşă, îndulcirea trupească se preschimbă în duhoare şi puroi. În sfârşit, toate acestea sunt întrerupte de o moarte năprasnică şi pier.
Nimic întru această lume nu este vrednic de bucurie şi veselie, nimic nu este vrednic de mângâiere şi de adâncire întru cugetare, ci toate sunt pline de plâns şi tânguire … Veacul omenesc este deşertăciunea deşertăciunilor (Eclisiastul 1, 2). Căci se naşte omul din stricăciune, creşte în boli şi suferinţe, îşi cheltuieşte viaţa în tristeţi şi necazuri, în griji, în furtuni, în întuneric şi în toată nestatornicia. Căci pretutindeni sunt necazuri, pretutindeni sunt pârâşi, pretutindeni sunt prigonitori, pretutindeni sunt lupte şi nedumeriri, pretutindeni este teamă şi frică.
Toată lumea este plină de necazuri şi de vrăjmăşie. Orişiunde te-ai întoarce, pretutindeni vei vedea luptă şi încrâncenare. Aici te luptă îmbuibarea, acolo beţia; aici lenevirea, acolo nesimţirea; aici desfrânarea, acolo pofta spurcată; aici frica, acolo păcatul şi fărădelegea. Nimic nu este de care am putea să ne bucurăm întru acest veac.
Apoi va veni moartea, va veni despărţirea de toate şi de toţi, va veni schimbarea neaşteptată a toate, sufletul va merge în alt veac şi va primi răsplată pentru faptele săvârşite aici, iar trupul va rămâne hrană viermilor, se va preschimba în puroi şi duhoare. Nu este nimic îmbucurător întru această lume.
De aceea, nu te bucura în acest veac al plângerii, nu te bucura de nimic ce este vremelnic, deoarece întru acesta totul este nestatornic şi pe de-a-ndoaselea, totul este mincinos şi schimbător. Dacă vrei însă să te mângâi, mângâie-te cu Unul Dumnezeu; dacă vrei să te bucuri, bucură-te de Unul Dumnezeu. Căci bucuria trupească în curând piere, iar bucuria întru Domnul de-a pururi este; mângâierea pământească se mistuieşte năprasnic şi se preschimbă în amărăciune, însă mângâierea Preasfântului Duh pururi întru Domnul ne mângâie şi ne va mângâia în vecii vecilor, cu mângâiere negrăită.
Aşadar, nu te bucura de altceva, ci numai de Domnul. Veseliţi-vă întru Domnul şi vă bucuraţi drepţilor (Psalmi 31, 12), grăieşte proorocul. Iar apostolul spune: Pururea vă bucuraţi. Neîncetat vă rugaţi. Întru toate mulţumiţi (I Tesaloniceni 5, 16-18). Întru aceasta este mântuirea noastră. De nimic altceva să nu te bucuri, decât de Domnul. Căci orice bucurie care nu este întru Domnul este neadevăr şi înşelare, orice mângâiere care nu este întru Domnul este povară şi tulburare a sufletului. Aşadar, bucură-te nu de hrană şi băutură, nu de bogăţia şi slava lumii acesteia, nu de oarecare frumuseţi şi patimi fără rost, ci te bucură de Domnul; de Unul Dumnezeu cu veselie veseleşte-te.
În cele vremelnice întru nimic nu se găseşte bucurie adevărată; în ele aflăm bucurie prefăcută, vremelnică, smintită. Căci în întuneric nu aflăm lumină, iar în moarte nu vom afla viaţă. În minciună nu se vădeşte a fi adevăr. Bucuria lumii acesteia este mincinoasă, mângâierea ei este nestatornică, veselia lesne şi degrab trecătoare. Pentru puţină vreme adie bucuria şi mângâierea şi năprasnic vine necazul; pentru puţină vreme vine bucuria şi neaşteptat poposeşte plânsul şi tânguirea; încă mângâierea nu a trecut şi deja se abate asupră-ne amarul şi întristarea.
De aceea, bucură-te de bucuria întru Unul Dumnezeu şi veseleşte-te cu veselie de El.
Bucură-te de Domnul Dumnezeu, căci Dumnezeul tău este Dumnezeu mare, veşnic, nemuritor, atotţiitor, atotputernic; Dumnezeu este mărinimos, milostiv, drept, iubitor de oameni şi preamilostiv; este Dumnezeul mărinimiilor, Dumnezeul a toată mângâierea. Ale Lui sunt cerul şi pământul, munţii şi văile, pădurile şi crângurile. Ale Lui sunt toată suflarea şi toată făptura, văzută şi nevăzută, care este în cer şi pe pământ. Ale Lui sunt soarele şi luna, stelele şi toate stihiile; ale Lui sunt apele şi râurile, mările şi lacurile, izvoarele şi adâncurile, grindina şi zăpada, ploile şi vânturile, tunetele şi fulgerele. Ale Lui sunt oamenii şi toate vieţuitoarele pământului. Ai Lui sunt îngerii, arhanghelii, scaunele, domniile, heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti. La El sunt adevărul, judecata nefăţarnică, însuşi binele şi iubirea de oameni, înţelepciunea şi izvorul cunoştinţei. La El sunt liniştea, pacea, netemerea şi nemâhnirea. La El sunt slava, bogăţia, comorile şi veşnica îndulcire. La El sunt veselia, lumina, însufleţirea, frumuseţea, strălucirea, dulceaţa şi toată mângâierea. La El sunt slobozenia, nestingherirea, îndestularea şi veacul neclătit. La El sunt toate câte iubesc oamenii. Numai să te alipeşti de Domnul Dumnezeul tău cu tot sufletul tău şi doar de El Unul să te bucuri cu bucurie şi să te veseleşti cu veselie.
Bucură-te de Domnul şi adu-I mulţumire, căci El te-a făcut pe tine după chipul şi asemănarea Sa (Facerea 1, 26), te-a adus din nefiinţă în fiinţă, te-a încununat cu slavă şi cu cinste. Nu te-a făcut fiară, sau chit, sau oricare altă vieţuitoare, ci te-a făcut om, făptură cugetătoare, a înzestrat sufletul tău cu nemurire şi voire slobodă. Chiar dacă noi murim cu trupul trecător, cu sufletul petrecem veşnic, nu o mie sau două sau trei mii de ani, ci în vecii vecilor, care nu au sfârşit.
Bucură-te de Domnul şi adu-I mulţumire, căci El a zidit toate de dragul tău. Pentru tine a făcut cerul şi pământul, soarele, luna şi stelele – toată podoaba cerească. Pentru tine sunt fiarele, dobitoacele, păsările şi toate vieţuitoarele. Pentru tine sunt mările, izvoarele, lacurile, peştii feluriţi, marile balene. Pentru tine sunt pădurile, crângurile, pustiurile. Pentru tine sunt făcute toate cele văzute şi nevăzute.
Bucură-te de Unul Dumnezeu şi adu-I mulţumire pentru că El toate pentru tine le-a rânduit drept şi milostiv, şi neîncetat cugetă la sufletul tău; te apără, te păzeşte, te acoperă, te ocroteşte, îţi dăruieşte tărie, sănătate, te întăreşte, te înţelepţeşte, te luminează către toată fapta cea bună. Toate pentru tine le face cu dreptate şi milostivire.
Bucură-te de Unul Dumnezeu şi adu-I mulţumire pentru că El, Domnul atotputernic şi preabogat, pentru tine a sărăcit, pentru tine S-a făcut om, ca să te unească întru una cu El. Nu s-a scârbit să ia firea noastră, tocmai pentru ca să ni se dăruiască nouă în întregime. Pentru tine a fost pus în iesle; pentru tine a fost înfăşat cu scutece Cela ce îmbracă cerul cu nori; pentru tine a fost tăiat împrejur a opta zi; pentru tine a fugit în Egipt; pentru tine S-a botezat în Iordan; pentru tine a plecat capul în faţa lui Ioan Botezătorul ca să ridice de la tine necazul; neavând trebuinţă de botez, S-a botezat ca să-ţi dăruiască prin botez curăţire.
Bucură-te de Unul Domnul şi adu-I mulţumire, deoarece pentru tine a fost bătut, necinstit, scuipat, batjocorit, legat, încununat cu cunună de spini; pentru tine I-au fost bătute mâinile în cuie, a băut oţet şi fiere, a fost împuns cu suliţa în preacurata coasta Sa; pentru tine a vărsat preacurat sângele Său, te-a răscumpărat cu sângele Său; pentru tine a fost aşezat în mormânt; pentru tine a înviat a treia zi din morţi – ca să ne dăruiască nouă tuturor Înviere.
Bucură-te de Unul Domnul şi adu-I mulţumire pentru faptul că, deşi săvârşeşti adânc de păcate înaintea lui Dumnezeu, El te primeşte cu milostivire întru pocăinţă. Vai, câte păcate săvârşeşti înaintea Lui ! Şi nu te leapădă ! Câte fărădelegi săvârşeşti ! Şi El nu se întoarce de la tine ! Vai, cât cazi ! Iar El te înnoieşte, îndelung rabdă şi nu de îndată te dă morţii, ci aşteaptă întoarcerea ta, chiar până în ceasul morţii, când, poate te vei pocăi. El ţi-a dat lege şi arătare a voii Sale, nu te-a lipsit de botez, nu te-a lăsat cufundat în necredinţă şi erezie păgubitoare.
Slavă milostivirii Sale negrăite ! Slavă iconomiei Sale preaînţelepte ! Slavă negrăitei şi de nepătruns bunătăţii şi iubirii Sale de oameni ! Căci Lui I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
