Almanah 2007 03
La începutul anului 2007, în unele eparhii ruseşti s-au aniversat 140 de ani de la naşterea patriarhului Serghie Stragorodski, întemeietorul curentului serghianist în Biserica Ortodoxă Rusă
În lunile ianuarie şi februarie 2007, în multe eparhii ale Patriarhiei Moscovei, au avut loc ceremonii speciale de aniversare a 140 de ani de la naşterea primului patriarh sovietic, Serghie Stragorodski (1867-1944; mitropolit şi locum tenens între 1926-1943 şi patriarh între 1943-1944). Pe site-ul oficial al patriarhiei, în elogiul adus lui se scria: ,,Data de 24 ianuarie 2007 înseamnă împlinirea a 140 de ani de la naşterea Prea Sfântului Patriarh al Moscovei şi a toată Rusia, Serghie (1867-1944). Acest uimitor teolog activ în Biserică şi societate, prin voia lui Dumnezeu, a condus Biserica Ortodoxă Rusă pentru o perioadă de aproape 20 de ani”.
Placa comemorativă, în cinstea patriarhului Serghie, de pe clădirea fostei şcoli ecleziastice din Arzamas, oraşul său natal
Patriarhul Serghie a fost lăudat în aproape toate publicaţiile oficiale ale Bisericii Ruse. Ele au amintit credincioşilor de ,,înţelepciunea arhierească aparte” a patriarhului, manifestată în publicarea declaraţiei din 1927 şi în conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse într-o perioadă extrem de dificilă. De asemenea, cu binecuvântarea patriarhului Alexie al II-lea, pe câteva canale ruseşti de televiziune a fost prezentat un nou film despre Serghie Stragorodski, intitulat simbolic ,,Îngerul Bisericii Ruse”. În acest film, patriarhul era înfăţişat ca un ,,ierarh remarcabil”, ,,care a salvat Biserica”, ca ,,un mărturisitor” demn de ,,canonizare”, demn ,,de a fi numărat în ceata sfinţilor” etc.
În eparhiile patriarhiei şi în lumea academică au fost ţinute conferinţe dedicate patriarhului Serghie. În Eparhia Nizhny-Novgorod, cultul personalităţii lui este dezvoltat în mod special, căci Serghie s-a născut în orăşelul Arzamas din această regiune şi a fost episcop de Nizhny-Novgorod. Astfel, în 2003, în Arzamas, pe clădirea fostei şcoli ecleziastice a fost plasată o placă comemorativă în cinstea lui, iar în 2004, Piaţa Bunei Vestiri a fost redenumită oficial Piaţa Patriarhul Serghie. De asemenea, în oraş este programată deschiderea unui complex memorial închinat lui, ce va cuprinde un muzeu care va ilustra aspecte din viaţa lui şi un monument care va fi ridicat în piaţa care-i poartă numele.
În faţa unor manifestări şi acţiuni atât de laudative, se pune întrebarea firească: cine a fost Serghie Stragorodski şi ce rol a jucat el în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XX-lea ? Ce a realizat acest înalt ierarh ortodox pentru turma sa cuvântătoare de i se ridică astăzi monumente, se fac filme despre el şi se vorbeşte despre posibila sa canonizare ?
Pentru a distruge Biserica Ortodoxă, bolşevicii au lucrat pe două fronturi
Pentru a înţelege cele ce se întâmplă în zilele noastre, să ne întoarcem puţin în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XX-lea. Perioada comunistă a reprezentat o epocă întunecată în istoria Bisericii Ortodoxe: regimul bolşevic ateu şi urâtor de Dumnezeu s-a năpustit ca un tăvălug asupra Bisericii, pe care a prigonit-o cu înverşunare. El s-a năpustit, de asemenea, asupra credincioşilor, cu o teroare cumplită, pentru a-i determina să se lepede de credinţa strămoşilor lor.
Prigoana ateistă a atins cote nemaiîntâlnite până atunci în istoria Rusiei şi s-a făcut simţită în toate aspectele vieţii Bisericii. Episcopii, preoţii, monahii, dar şi mirenii, care nu au vrut să se lepede de Dumnezeu şi au încercat să apere Biserica şi lăcaşurile ei – care erau jefuite fără scrupule de odoarele lor de preţ – de mercenarii bolşevici, erau omorâţi pe loc sau în închisori. Mulţi dintre ei au fost trimişi în lagăre, unde au murit din cauza torturilor grozave, a foametei şi a condiţiilor inumane de detenţie.
Imagine din seria de documentare ,,Mărturisitorii Rusiei”: oameni din popor răscolind printre odoarele bisericeşti scoase în stradă. În stânga, un rus dezvelind sfinte moaşte

Imagine din seria de documentare ,,Mărturisitorii Rusiei”: in anii 1918-1919, în pieţele marilor oraşe din Rusia, oamenii dădeau foc icoanelor, moaştelor şi altor odoare bisericeşti. În imagine, ruşi adunaţi într-o piaţă, pe timp de noapte, în jurul unui foc făcut cu icoane din lăcaşurile de cult

Imagine din seria de documentare ,,Mărturisitorii Rusiei”: câţiva ruşi adunaţi în jurul unor clopote, pe care le-au dărâmat din clopotniţa bisericii din apropiere şi pe care se pregătesc să le spargă cu barosul
Scopul mârşav al regimului ateu era distrugerea Bisericii Ortodoxe ca instituţie, deoarece învăţătura sa dumnezeiască, împreună cu gândirea pe care o sădea în poporul rus, constituia o piedică majoră pentru impunerea ideologiei comuniste în Rusia.
Pentru atingerea acestui ţel, comuniştii au lucrat pe două fronturi majore. Alături de suprimarea ierarhiei şi a credinţei din sânul ruşilor, ei şi-au impus voinţa în conducerea Bisericii Ortodoxe. După ce Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a condamnat, în 1917-1918, instaurarea prin forţă a regimului comunist, ca şi nedreptăţile şi crimele acestuia, mitropoliţii şi arhiepiscopii sinodali au fost, rând pe rând, îndepărtaţi cu brutalitate (ucişi sau întemniţaţi), cu o singură excepţie: arhiepiscopul Serghie Stragorodski.
El era, probabil, cel mai eminent dintre episcopii erudiţi ai Rusiei pre-revoluţionare, după profesorul său, arhiepiscopul Antonie Khrapovitski. Înainte de 1917, el a fost o perioadă rectorul celebrei Academii Teologice din Sankt Petersburg. Însă, în personalitatea sa se îmbina o erudiţie deosebită cu o flexibilitate foarte mare a principiilor, trăsătură care l-a făcut să adopte ideile curentelor moderniste.
În primul rând, modernismul gândirii sale s-a manifestat în implicarea în activităţile curentului progresist filozofico-religios din societatea rusă pre-revoluţionară şi în simpatia sa pentru socialism şi revoluţionarii socialişti. Astfel, el s-a numărat printre clericii, nu puţini, care s-au bucurat de revoluţia comunistă.
După revoluţia comunistă este reînfiinţată demnitatea de patriarh, ce fusese suprimată în secolul al XVIII-lea de către ţarul Petru cel Mare (1672-1725). Primul patriarh din secolul al XX-lea, Tihon, moare la 7 aprilie 1925 şi este ales ca locţiitor – locum tenens, Mitropolitul Petru de Krutitsk, care este arestat la 10 decembrie 1925. Printr-un ordin special este numit, în locul lui, mitropolitul Serghie, ştiută fiind simpatia sa faţă de comunism. În schimbul numirii acestuia i se cere să dea o declaraţie de loialitate a Bisericii faţă de regimul sovietic.
În 1927, mitropolitul Serghie semnează ,,Declaraţia de loialitate” a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de statul ateu, stârnind o tulburare cumplită în rândul credincioşilor
La 16/29 iulie 1927, mitropolitul Serghie semnează ,,Declaraţia de loialitate” a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de statul ateu, care este publicată la 19 august/1 septembrie 1927 în ziarul sovietic oficial Izvestia. În această declaraţie, Serghie scria: ,,Noi vrem să fim ortodocşi recunoscând în Uniunea Sovietică patria noastră, vrem ca bucuriile şi succesele ei să fie bucuriile şi succesele noastre, iar eşecurile ei să fie şi eşecurile noastre … Rămânând ortodocşi, noi ne amintim de datoria noastră de a fi cetăţeni ai uniunii nu de frică, ci din conştiinţă, aşa cum ne-a învăţat apostolul (Romani 13, 5)”.
Declaraţia sa a stârnit o tulburare cumplită în rândul credincioşilor, atât a celor care reuşiseră să se refugieze din Rusia comunistă, cât şi a celor care se aflau sub teroarea roşie. Mitropolitul Petru de Krutitsk, din arest, îi scria în 1930: ,,Dacă nu puteţi să apăraţi Biserica, daţi-vă la o parte; lăsaţi locul liber pentru un om mai puternic”. El a murit împuşcat în 1937.
În 1928, episcopii din regiunea Yaroslavl îi scriau într-o epistolă mitropolitului Serghie: ,,Episcopii din regiunea Yaroslavl, recunoscându-ne responsabilitatea pe care o avem înaintea lui Dumnezeu pentru acel lucru care ne-a fost încredinţat – puritatea credinţei ortodoxe, pentru a linişti conştiinţele tulburate ale credincioşilor, neavând altă cale de a ieşi din situaţia fatală creată în Biserică, din acest moment ne separăm de voi şi refuzăm să vă recunoaştem vouă şi sinodului vostru dreptul de a conduce Biserica”. Scrisoarea este semnată de mai mulţi arhierei, toţi omorâţi la scurt timp din ordinul regimului: Mitropolitul Agatanghel de Yaroslavl († 1928), Arhiepiscopul Serafim de Uglich († cca 1935), Arhiepiscopul Varlaam de Perm († 1942), Episcopul Evghenie de Rostov († 1937).
Rând pe rând, ierarhii altor regiuni din Rusia îi trimit scrisori de mustrare şi dezicere de declaraţia infamă, însă toţi plătesc cu moartea curajul de a se opune distrugerii Bisericii. De pildă, episcopul Filip Gumilevski a fost împuşcat, în 1934, în închisoarea din Krasnoiarsk, pentru că a refuzat să accepte autoritatea mitropolitului Serghie. De asemenea, ierarhii scriau clericilor şi mirenilor din eparhiile lor, pentru a-i avertiza despre trădarea înfăptuită de mitropolit, sfătuindu-i cu durere să se ferească de oamenii lui Serghie.
În 1928, într-o scrisoare către clerul şi laicii din Eparhia Marele Ustiug, episcopul Ierotei († 1928) scria: ,,În ceea ce mă priveşte, recunoscând responsabilitatea mea în faţa lui Dumnezeu şi a turmei încredinţată mie, am declarat la 10/23 ianuarie 1928 episcopului Sofronie, care a fost numit pentru Eparhia Marele Ustiug de sinodul mitropolitului Serghie, că turma mea şi clerul din Nikolsk, nu îl pot accepta deoarece ne-am separat de el şi sinodul lui. … Nu-i urmaţi fraţii şi fiii mei” pe ierarhii care au pactizat cu comunismul.
Opunându-se cu tărie serghianismului – simbioza infernală dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi statul ateu, care rămâne pe vecie legată de numele celui care a instituit-o în Rusia -, arhiereii mucenici se străduiau să vorbească oamenilor despre adevărata poziţie pe care trebuie să o aibă un creştin faţă de acest regim. Arhiepiscopul Varlaam de Perm zicea: ,,Dacă Biserica nu poate duce un război fizic împotriva comunismului, ea trebuie să ducă un război duhovnicesc împotriva lui. În ce constă acesta ? În întărirea dreptei credinţe în rândul credincioşilor şi în rugăciunea pentru căderea regimului, aşa cum Sfântul Vasilie cel Mare s-a rugat pentru îndepărtarea lui Iulian Paravatul”.
La rândul lui, episcopul mucenic Marcu Novoselov spunea: ,,Sunt un duşman al puterii sovietice, datorită credinţei mele religioase, deoarece puterea sovietică este o putere ateistă şi urâtoare de Dumnezeu. Cred că, fiind un adevărat creştin, nu pot susţine această putere prin nici un mijloc”.
Regimul bolşevic şi-a continuat cu şi mai multă forţă planul de distrugere a Bisericii Ortodoxe
Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de statul ateu nu a condus la slăbirea prigoanei, ci dimpotrivă la amplificarea ei. Regimul şi-a continuat planul înfiorător de distrugere a Bisericii Ortodoxe, având de acum şi conducerea acesteia de partea sa.
Nenumăraţi preoţi, monahi şi mireni au fost muceniciţi, mii de biserici şi mânăstiri au fost închise; în plus, credincioşii erau nevoiţi să ceară aprobare specială pentru orice slujbă bisericească ar fi îndrăznit să solicite: botez, împărtăşanie, maslu, înmormântare etc, şi, în majoritatea cazurilor, cererea le era respinsă. Mitropolitul Serghie a tăgăduit în faţa lumii, întărind cu jurământ, că în Rusia ar exista persecuţie din motive de credinţă, creştinii care au refuzat să participe la apostazia sa fiind numiţi ,,criminali politici” (nicidecum persecutaţi pe motive religioase) şi trimişi în lagărele morţii din Siberia.
Lupta bolşevicilor împotriva Bisericii a căpătat noi dimensiuni odată cu venirea lui Iosif Visarionovici Stalin (1879-1953) la putere. Astfel, la începutul celui de-al doilea război mondial, în fiecare regiune, din sute de biserici au rămas 5-10, celelalte fiind rase de pe faţa pământului, închise sau transformate în depozite sau grajduri. În 1939, majoritatea preoţilor şi aproape toţi episcopii (cu excepţia câtorva care au colaborat cu regimul, ca şi Serghie Stragorodski; unele date vorbesc de 4, altele de 19 !) fuseseră omorâţi în lagăre sau închisori (Nota redacţiei: pentru comparaţie, în anul 1914, în Rusia erau 117 milioane de ortodocşi, ţara era împărţită în 67 de eparhii conduse de 130 de episcopi. Mai mult de 50.000 de preoţi şi diaconi slujeau în 48.000 de biserici parohiale, şi existau peste 1.000 de mânăstiri cu peste 95.000 de vieţuitori).
În 1943, după o perioadă destul de lungă în care mitropolitul Serghie şi-a arătat devotamentul deplin faţă de regim, el a fost ridicat la rangul de patriarh, iar patriarhia a fost ,,reîntemeiată” pe o bază complet stalinistă. Pentru refacerea ierarhiei, decimată în lagăre, conducerea sovietică a iniţiat un şir de hirotonii de o canonicitate îndoielnică, majoritatea noilor ,,arhierei” fiind oamenii poliţiei politice, NKVD-ul.
Ierarhii au participat la lupta regimului comunist împotriva Bisericii Ortodoxe şi a lui Dumnezeu
Noua generaţie de episcopi era complet diferită de generaţia de dinainte de cel de-al doilea război mondial, având o mentalitate modernistă şi necreştină, chiar anticreştină. Ei erau special pregătiţi pentru a susţine cauza comunismului în şi prin Biserică, pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu chiar dinlăuntrul Bisericii, de pe scaunul arhieresc. Aceşti pseudo-ierarhi au format miezul Patriarhiei Moscovei, care controla toate nivelele inferioare, în vreme ce ei înşişi erau controlaţi de comunişti, fiind nişte lachei autentici ai regimului comunist.
Serghianismul a dus la faptul că din 1960, Patriarhia Moscovei şi majoritatea episcopilor săi au participat în mod secret la toate acţiunile Consiliului de Afaceri al Bisericii Ortodoxe Ruse, a cărui activitate era îndreptată către închiderea bisericilor, limitarea propovăduirii credinţei şi discreditarea ei în ochii poporului. Episcopii s-au supus necondiţionat tuturor directivelor orale ale autorităţilor comuniste, cerând acelaşi lucru de la preoţi. Şi, în vreme ce îndeplineau aceste directive, episcopii şi preoţii le prezentau poporului ca fiind hotărâte de administraţia Bisericii, şi nu de regimul civil, şi le vorbeau credincioşilor despre legalitatea şi necesitatea lor.
A salvat serghianismul Biserica Ortodoxă Rusă ?
Cei care i-au stat alături patriarhului Serghie şi au încuviinţat atitudinea sa faţă de regimul comunist, ca şi cei care continuă să susţină în prezent serghianismul, pretind că el a apărat Biserica, ce altminteri ar fi fost distrusă în întregime. Astfel, în Marea Britanie, în 1967, a apărut o carte, ,,Creştinii în Rusia contemporană”, al cărei autor, Nikita Strove afirmă, ca şi o serie de istorici occidentali contemporani, că activitatea patriarhului Serghie a salvat Biserica Rusă, comparându-l chiar cu Sfântul Serghie de Radonej şi cu Sfântul Ierarh Ermoghen (Nota redacţiei: sfinţi ruşi din secolele al XIV-lea şi al XVI-lea). În Occident, patriarhul Serghie Stragorodski este considerat salvatorul Bisericii Ortodoxe Ruse.
În realitate, nereuşind să priceapă ce este Biserica lui Hristos, Serghie Stragorodski a considerat în mod fals că aceasta are nevoie, pentru a subzista, de păstrarea cu orice preţ a unităţii administrative vizibile. Şi pornind de la o concepţie ecleziologică eronată, el a dus Biserica Rusă într-un abis duhovnicesc. Argumentele susţinătorilor patriarhului Serghie, potrivit cărora serghianismul nu a afectat în nici un fel învăţătura Bisericii, fiind doar o ,,adaptare exterioară”, pălesc în faţa modului în care a evoluat Biserica în deceniile următoare, până în prezent.
,,După roadele lor îi veţi cunoaşte”
În primul rând, serghianismul a adus confuzie şi multă tulburare în rândul credincioşilor şi a dat naştere la schismă, atât în interiorul graniţelor Rusiei, cât şi în afara lor, prin crearea Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora. El a condus la mucenicia a mii şi mii de ortodocşi, cu acceptul conducerii Bisericii !
Din pricina serghianismului, ierarhia aservită comuniştilor a introdus în Biserică o mulţime de măsuri necreştine şi anticreştine, prima dintre acestea fiind refuzul clerului de a săvârşi pentru credincioşi diverse slujbe bisericeşti, precum botezul, cununia, înmormântarea, ca şi spovedania şi împărtăşirea cu sfintele taine.
În al doilea rând, aservirea Bisericii Ortodoxe Ruse regimului comunist a condus la intrarea acesteia în mişcarea ecumenistă, ca o dovadă a ,,înfrăţirii dintre popoare”. Apoi, odată cu pierderea coloanei vertebrale, în Biserica Rusă şi-a făcut apariţia cultul personalităţii, conducătorii Rusiei fiind slăviţi cu cuvinte meşteşugite şi prezentaţi, în chip mincinos, ca sprijinitori ai dreptei credinţe.
Aşadar, ce a salvat patriarhul Serghie prin declaraţia sa de loialitate şi alinierea întregii Biserici idealurilor comuniste ? Şi ce a adus în sânul Bisericii cel mult-slăvit astăzi ? Confuzie, tulburare, schismă, prigoană, tortură şi chinuri, minciună, erezie – odată cu intrarea în mişcarea ecumenistă, idolatrie, în vreme ce el însuşi s-a dovedit a fi un apostat autentic !
Cu totul bizar este faptul că nici astăzi, după căderea regimului comunist, conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a dezis de serghianism şi nu a dezavuat această simbioză nefirească dintre Biserică şi stat. Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii este extrem de ambiguu cu privire la trecutul sovietic al Bisericii; el nu a condamnat în nici un fel declaraţia de loialitate a patriarhului Serghie, nici politica dusă de ierarhii obedienţi regimului comunist. Mai mult, el a decis sărbătorirea cu mult fast a 140 de ani de la naşterea patriarhului Serghie, pregătind turma sa cuvântătoare pentru o eventuală canonizare a predecesorului său.
Cu adevărat, Serghie Stragorodski este predecesorul actualului patriarh al Rusiei, ca şi al sinodului său. Căci ei sunt demnii lui urmaşi, promovând, în continuare, în sânul Bisericii, aceleaşi idei moderniste pe care le-a avut acesta, ca şi un soi de obedienţă faţă de statul rus.
Partenie Filipescu
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007