Almanah 2007 05

Una dintre cele mai conservatoare Biserici Catolice din lume, Biserica Catolică a Poloniei are o faimă deosebită, iar imaginea ei, puternic legată de personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea († 2005), a fost întreţinută cu grijă de-a lungul timpului.

După căderea comunismului, Biserica Poloniei a fost privită ca o Biserică model, care a stat alături de polonezi în opoziţia lor faţă de regimul totalitar şi s-a implicat activ, împreună cu sindicatul Solidaritatea, în lupta împotriva comunismului, nu a făcut concesii regimului şi a avut numeroase victime din rândul clerului şi credincioşilor.

,,De la căderea comunismului, în urmă cu 18 ani, Biserica s-a hrănit din imensul său prestigiu cucerit în timp, mai ales sub dictatură, ca instrument eficient de luptă împotriva totalitarismului. Printre altele, ea a beneficiat o lungă perioadă de timp de aura carismatică a Papei Ioan Paul al II-lea”, remarcau ziarele.

Însă, încetul cu încetul, adevărul a început să iasă la lumină, întinând această imagine feerică a Bisericii poloneze. Conducerea sa a refuzat, în repetate rânduri, cererile Institutului pentru Memoria Naţională de a permite cercetarea colaborării clericilor cu fostul regim comunist. Însă, în martie 2006, acest institut a dezvăluit că ,,între 10% şi 15% dintre preoţii Bisericii Catolice din Polonia au colaborat cu poliţia politică”. Pusă în faţa unui procent atât de mare şi a unor dovezi serioase, Conferinţa Episcopilor Catolici polonezi şi-a cerut public iertare pentru faptul că unii dintre membrii clerului său au colaborat cu vestita Sluzba Bezpieczenstwa (SB), temuta poliţie politică a regimului comunist polonez.

Apoi, la sfârşitul lunii mai 2006, în timpul vizitei sale în Polonia, Papa Benedict al XVI-lea a cerut acesteia ,,să depăşească dezbinările create de trecutul său comunist”. De asemenea, el a făcut apel la tânăra generaţie ,,să se distanţeze de orice fel de judecare arogantă a generaţiilor precedente care au trăit în alte timpuri şi în alte circumstanţe”.

Tot anul trecut, preotul Tadeusz Isakowicz-Zalewski anunţa publicarea, la 1 iunie, a unei liste cu clerici care au colaborat cu serviciile secrete, realizată pe baza unor ,,dovezi solide” din dosarele poliţiei politice. Opozant cunoscut şi capelan al sindicatului Solidaritatea, părintele Zalewski, urmărit şi agresat în mai multe rânduri de agenţii securităţii, îşi motiva iniţiativa prin aceea că Biserica Catolică ar trebui să recunoască faptul că unii dintre membrii săi au colaborat cu comuniştii, publicarea numelor urmând să pună punct speculaţiilor privind rolul Bisericii în timpul regimului comunist.

Însă iniţiativa sa nu a fost pe placul conducerii Bisericii poloneze. La 31 mai 2006, fostul secretar personal şi prieten apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop al Cracoviei, l-a convocat la reşedinţa arhiepiscopiei pe părintele Zalewski, cerându-i să nu facă publice rezultatele cercetărilor sale în arhivele fostei poliţii politice şi, mai ales, lista cu cele 28 de nume de clerici bănuiţi a fi fost informatori.

Cardinalul Dziwisz a calificat gestul preotului drept ,,o acţiune împotriva intereselor Bisericii”, afirmând că ,,serviciile secrete ar fi putut să inventeze dovezile pe care se bazează lista” şi considerând că aceasta ar ,,discredita Biserica Catolică”. Presa poloneză, dar şi cea internaţională a comentat defavorabil decizia cardinalului, cotidianul italian La Stampa numind-o o ,,decizie disputată” (La Stampa, 1 iunie 2006). Cardinalul a cerut iertare, în numele Bisericii din Cracovia, celor care consideră că au avut de suferit din cauza comportamentului unor preoţi în perioada comunistă, fără însă a dori dezvăluirea numelor lor.

Părintele Zalewski a renunţat la publicarea listei, însă declaraţiile sale explică destul de bine poziţia cardinalului Dziwisz: ,,Evident, persoane precum cardinalii Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea), Macharski şi Dziwisz sunt curaţi precum cristalul şi liberi de orice suspiciune, dar printre cei care au dezamăgit s-au numărat prieteni de-ai lor. Unii dintre aceştia ocupă şi astăzi funcţii importante”.

În a doua jumătate a anului 2006 au început să iasă la iveală diferite nume de clerici colaboratori, care au şocat opinia publică poloneză. Printre aceştia se numără părintele Michal Czajkowski din Varşovia, fost colaborator al Papei Ioan Paul al II-lea şi membru în comisiile pentru relaţiile dintre catolici şi evrei. Potrivit documentelor publicate de cotidianul Zycie Warsawy, el şi-a turnat la securitate colegii preoţi, inclusiv pe preotul Jerzy Popieluszko, asasinat de comunişti.

În luna mai 2006, când a fost acuzat pentru prima oară de colaboraţionism, părintele Czajkowski a negat categoric. Pe 11 iulie, el şi-a schimbat declaraţia, recunoscând că, vreme de 24 de ani, a spionat disidenţi şi clerici în favoarea poliţiei politice poloneze: ,,Vreau să îmi cer scuze şi iertare, în special celor cărora le-am făcut rău. Nu există nici un dubiu în legătură cu vinovăţia mea”. Părintele Mieczyslaw Malinski din Cracovia, prieten apropiat şi primul biograf al Papei Ioan Paul al II-lea, este, de asemenea, suspectat că ar fi colaborat cu poliţia politică.

Biografia Papei Ioan Paul al II-lea, scrisă de prietenul său, părintele Mieczyslaw Malinski

Realizând că dezvăluirile pătează imaginea ,,neprihănită” a Bisericii poloneze, la 25 august 2006, Conferinţa Episcopală Poloneză a dat publicităţii un ,,Memorandum asupra colaborării unor sacerdoţi cu organele de securitate ale Poloniei, în perioada 1944-1989”. În acest document, Biserica ,,îi invita la penitenţă publică pe toţi ,,preoţii-spioni”, care au colaborat cu regimul comunist şi organele lui represive”.

Recomandările memorandum-ului nu au fost suficient de convingătoare pentru mulţi clerici polonezi, care au preferat să tacă şi să-şi tăinuiască trecutul pătat, în speranţa uneori deşartă că vor reuşi să-şi păstreze posturile, ba chiar să avanseze în ierarhie, ,,neprihăniţi” precum Biserica lor.

Un caz răsunător este cel al arhiepiscopului Stanislaw Wielgus. În toamna anului 2006, în Polonia, s-au răspândit zvonuri potrivit cărora cardinalul Josef Glemp urma să fie în scurt timp înlocuit ca primat al Poloniei, iar unul dintre posibilii succesori era arhiepiscopul Wielgus.

Ca urmare, un grup de funcţionari de la Institutul pentru Memoria Naţională a cerut să aibă o întrevedere cu cardinalul Glemp, pentru a-l avertiza că arhivele conţin informaţii delicate cu privire la presupusul său succesor. În ciuda acestor semnale, la 6 decembrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Stanislaw Wielgus arhiepiscop al Varşoviei.

Încă dinaintea anunţării numirii sale oficiale, dar mai ales după această dată, presa poloneză a declanşat o campanie puternică de dezvăluire, cu documente solide, a faptului că arhiepiscopul Wielgus a colaborat cu fostul regim comunist. La jumătatea lunii decembrie, săptămânalul polonez Gazeta Polska a publicat un articol în care arăta că arhiepiscopul a fost agentul ,,Adam” al poliţiei secrete pentru mai bine de 20 de ani.

El era acuzat de furnizarea de informaţii despre clerici, ca şi despre disidenţii polonezi. De asemenea, săptămânalul afirma că arhiepiscopul a colaborat cu securitatea în schimbul sprijinirii carierei sale şi era unul dintre colaboratorii cei mai de încredere ai securităţii poloneze.

Arhiepiscopul Wielgus a replicat, afirmând că totul este ,,o farsă”, că ,,a fost abordat de serviciile secrete atunci când a făcut cerere pentru eliberarea paşaportului în vederea studierii la München, dar a refuzat să colaboreze”. El a adăugat că ,,acest articol este un atac la adresa lui, bazat pe mistificare sau pe documente contrafăcute de serviciile secrete”.

Episcopii polonezi au emis o declaraţie în care îşi exprimau ,,solidaritatea cu arhiepiscopul Wielgus; noi încredinţăm lui Dumnezeu persoana sa şi sarcina care i-a fost încredinţată”. Mai mult, în faţa zvonurilor care se amplificau, la 21 decembrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea i-a dat propriul vot de încredere. Astfel, într-o declaraţie a Vaticanului se afirma că, în momentul numirii sale ca arhiepiscop al Varşoviei, papa a luat în considerare ,,toate circumstanţele” vieţii lui Wielgus, ,,inclusiv acele chestiuni referitoare la trecutul său”.

Presa a continuat să bombardeze opinia publică cu date referitoare la trecutul comunist al lui Wielgus. La 2 ianuarie 2007, a fost publicat un document semnat de arhiepiscop în 1978, în care se angaja ,,să furnizeze informaţii poliţiei secrete”. Alte documente dezvăluite de presă au arătat că el avea mai multe nume de cod, printre care Adam, Surul şi Adam Wysocki şi că el ,,a făcut pregătire specială pentru agenţii secreţi”.

Tot la începutul lunii ianuarie, o comisie de anchetă a Bisericii care investighează trecutul prelaţilor polonezi a tras concluzia că ,,există mai multe documente care demonstrează că părintele Stanislaw Wielgus a declarat că este gata să colaboreze, în mod secret şi conştient, cu poliţia secretă comunistă şi că a început acea colaborare”.

,,Comisia de anchetă demonstrează cu documente faptul că arhiepiscopul a colaborat cu poliţia secretă timp de 22 de ani. El a fost racolat în 1967, pe când era student la Facultatea de Filozofie a Universităţii catolice din Lublin. Wielgus a informat securitatea despre deciziile care se luau în cadrul universităţii, unde a lucrat câţiva ani ca profesor, iar mai târziu, notele sale conţineau date despre deciziile ce se luau în sânul Bisericii”. Răsplata pentru ,,serviciile” sale a fost o bursă de studii la München.

În ciuda amplificării scandalului, a publicării a numeroase documente de către presă, a declaraţiei ministrului polonez de interne, Ludwik Dorn că ,,suspiciunile ce planează asupra noului arhiepiscop de Varşovia sunt foarte, foarte neliniştitoare”, pe data de 5 ianuarie 2007, Wielgus a depus voturile şi a devenit arhiepiscop de Varşovia, într-o ceremonie privată, în prezenţa ierarhilor Bisericii.

Vreme de 15 zile, el a negat continuu şi vehement informaţiile din presă, afirmând că ,,documentele conţin o mulţime de neadevăruri”, că ,,nu a denunţat niciodată pe nimeni”, că ,,a semnat pentru colaborarea cu poliţia politică, ca informator al serviciilor externe, în 1978, sub ameninţări şi ţipete, înainte de plecarea sa în misiune în Germania”. Însă, ca urmare a dezvăluirilor comisiei de anchetă şi a presiunii mediatice, pe 6 ianuarie 2007 are loc o răsturnare spectaculoasă a situaţiei, Wielgus recunoscând, într-o scrisoare deschisă: ,,Mărturisesc greşeala comisă de mine cu ani în urmă, aşa cum am mărturisit-o papei”, dar a continuat să susţină: ,,Eu nu am informat despre nimeni şi niciodată nu am încercat să rănesc pe nimeni”. În aceeaşi zi, el a înmânat Papei Benedict al XVI-lea demisia sa, care i-a fost primită câteva ore mai târziu.

Arhiepiscopul Stanislaw Wielgus intrând în Catedrala Sfântul Ioan din Varşovia în ziua demisiei sale

Astfel, pe 7 ianuarie 2007, cu puţin timp înainte de liturghia de duminică din Catedrala Sfântul Ioan din Varşovia, la care urma să aibă loc înscăunarea sa, în prezenţa oficialităţilor civile, printre care se număra preşedintele Poloniei, şi a clerului, Wielgus a declarat, în faţa tuturor, că demisionează, mărturisind colaborarea sa cu regimul comunist.

În cazul arhiepiscopului Wielgus şochează lipsa de ruşine şi de demnitate a unui creştin, şi nu a unui simplu creştin, ci a unui om al Bisericii, a unui păstor, care trebuie să fie un model pentru toţi ceilalţi. Cum a putut minţi cu atâta neruşinare, cum a acceptat să urce în ierarhie şi nu a avut nici cea mai mică mustrare de conştiinţă pentru trecut ?

Într-un duh cu arhiepiscopul Wielgus, Biserica Catolică din Polonia, ca şi Vaticanul, a continuat să-l susţină – în ciuda dovezilor de netăgăduit care îl acuzau – şi să arunce toată vina în spinarea presei, a regimului comunist represiv etc. Astfel, în cadrul slujbei din Catedrala Sfântul Ioan din Varşovia, cardinalul Josef Glemp i-a luat apărarea. ,,A fost judecat şi condamnat fără avocaţi şi fără martori. Nu este o judecată bună”, a afirmat cardinalul referindu-se chiar la activitatea comisiei de anchetă a episcopatului polonez. ,,Monseniorul Wielgus a fost judecat pe baza unor bucăţi de hârtie, a unor copii ale unor copii. Serviciile secrete din perioada comunistă erau ca un tăvălug, omniprezente”, a adăugat Glemp, subliniind că Wielgus ,,a fost constrâns, prin şicane, să colaboreze” (n.r.: de genul bursei în străinătate). ,,Institutul pentru Memoria Naţională, care gestionează arhiva fostei poliţii comuniste, nu trebuie considerat un oracol”, a conchis cardinalul.

Prin purtătorul său de cuvânt, Federico Lombardi, Sfântul Scaun a avut o poziţie la fel de penibilă, vorbind despre o ,,răzbunare împotriva Bisericii poloneze”. ,,Actualul val de atacuri împotriva Bisericii Catolice din Polonia, la atâţia ani de la sfârşitul regimului comunist (…), are mai degrabă aspectul unei stranii alianţe între cei care au persecutat Biserica în trecut şi alţi adversari ai acesteia decât al unei căutări sincere a transparenţei şi adevărului. Aceste atacuri par o răzbunare din partea celor care au persecutat-o, învinşi de credinţa şi de voinţa de libertate a poporului polonez”, a afirmat el. ,,Biserica nu se teme de adevăr, iar membrii săi trebuie să ştie să-şi recunoască propriile greşeli”, a adăugat demagogic Lombardi, omiţând liniştit vehemenţa cu care cei acuzaţi au negat, ca şi refuzul conducerii Bisericii de a permite cercetările cu privire la colaborarea clericilor cu poliţia politică.

Atitudinea incalificabilă a arhiepiscopului Wielgus, ca şi modul în care a reacţionat conducerea Bisericii Catolice, a ,,aruncat însă o nouă pată asupra imaginii ierarhiei catolice” din Polonia. Majoritatea comentatorilor polonezi au afirmat că este vorba de cea mai gravă criză de după 1989, deoarece ,,scandalul a readus la suprafaţă amintiri dureroase, ascunse cu grijă de-a lungul anilor”. Ei şi-au exprimat regretul profund pentru recunoaşterea atât de tardivă făcută de arhiepiscop.

,,Biserica poloneză nu a reuşit să rezolve acest caz. În loc să condamne trădarea, unii prelaţi şi ziarişti catolici i-au insultat pe cei care au avut curaj să dezvăluie acest adevăr” incomod, nota cotidianul conservator Rzeczpospolita. ,,Chestiunea identificării preoţilor-colaboratori este una sensibilă pentru clerul polonez. În special pentru că Biserica doreşte să-şi menţină poziţia, una destul de influentă, construită tocmai pe baza atitudinii adoptate împotriva regimului comunist”, aprecia Jonathan Luxmoore, cunoscut comentator pe probleme religioase.

Tot în luna ianuarie a.c., ,,mass-media a dezvăluit un memorandum al poliţiei secrete din 1978, în care se afirma că 12 episcopi polonezi colaborau la acea vreme cu securitatea, în scopul de a infiltra Biserica Catolică” (NCR, 19 ianuarie 2007). Tomasz Pompowiski, editor al cotidianului Dziennik, afirma, de asemenea, că ,,el are cunoştinţă despre alţi 20 de episcopi polonezi care au colaborat cu comunismul”.

Ulterior, în presa poloneză au apărut numele altor clerici care au colaborat cu regimul comunist: Janusz Bielanski, rectorul Catedralei Wawel din Varşovia (catedrala în care slujea Papa Ioan Paul al II-lea pe vremea când era arhiepiscop de Varşovia), şi, mai grav, însuşi preşedintele Conferinţei Episcopale a Bisericii Catolice din Polonia, arhiepiscopul Jozef Michalik. Acesta din urmă a afirmat, în mod jenant, că a fost ,,colaborator fără voie al serviciilor secrete comuniste”: ,,Este posibil să fi fost colaborator al SB, dar nu am semnat niciodată un angajament. Nu pot să-mi amintesc foarte bine”.

Un alt nume făcut public este cel al cardinalului Michal Jagosz, preşedintele comisiei de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. Presa a relatat că el a fost recrutat de securitate în 1984, înainte ca acesta să părăsească Polonia pentru a prelua o funcţie la Vatican.

Această nouă pagină din istoria catolicismului dovedeşte încă o dată – dacă mai sunt necesare dovezi – care sunt scopurile şi mijloacele caracteristice Bisericii Catolice, care, încă de la naşterea sa, în 1054, a avut ca scop supremaţia pământească, iar mijloacele sale au fost pe măsura ,,înălţimii” scopului.

Colaboratoare a regimului nazist, ca şi a celui comunist, Biserica Catolică, lipsită de orice scrupule, minte şi manipulează cu neruşinare opinia publică, şi nu ezită să se folosească de influenţa unora din conducătorii ei pentru a induce curente de opinie favorabile ei. Ieri, întregul catolicism era revoltat de acuzaţia că a colaborat cu regimul nazist, dar a trecut totul, totul s-a uitat; astăzi, Vaticanul este revoltat de documentele ,,contrafăcute” care vădesc colaborarea Bisericii Catolice cu comunismul, dar va trece totul, totul se va uita. Nu importă aceste mici valuri, ci urmărirea scopului final.

Ce mai contează minciuna, înşelătoria, manipularea, trădarea Bisericii, vinderea aproapelui pentru un pumn de arginţi sau o ,,carieră” în Biserică (sic!), care au condus uneori la crime ? Vor rândui zile şi rugăciuni de pocăinţă, îşi vor mărturisi greşeala (n.r.: a se vedea gesturile de pocăinţă şi mărturisirea greşelilor făcute de catolici, mai ales în vremea pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea), vor redeveni – în propriii ochi – neprihăniţi, şi o vor lua de la capăt !

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007