Almanah 2008 07

DOCUMENTE ALE BISERICII

Patriarhia Ecumenică

Enciclica patriarhală şi sinodală din 1920

Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni

Iubiţi-vă unul pre altul cu deadinsul

(I Petru 1, 22)

Biserica noastră consideră că apropierea dintre diferite Biserici creştine şi frăţietatea dintre ele nu sunt excluse de diferenţele dogmatice care există între ele. În opinia noastră, o astfel de apropiere este extrem de binevenită şi necesară. Ea ar fi utilă în multe feluri pentru folosul real al fiecărei Biserici particulare şi a întregului trup creştin, ca şi pentru pregătirea şi propăşirea acelei uniri binecuvântate, care se va săvârşi în viitor, potrivit voii lui Dumnezeu. De aceea, noi credem că vremea de acum este foarte favorabilă pentru ridicarea acestei probleme importante şi studierea ei împreună.

Chiar dacă în acest caz, din pricina prejudecăţilor, rânduielilor sau pretenţiilor învechite, pot apărea sau spori dificultăţile care au primejduit adeseori încercările de unire din trecut, în opinia noastră, deoarece în această etapă de început suntem preocupaţi doar de contacte şi apropiere, aceste dificultăţi sunt minore. Dacă există bunăvoinţă şi intenţii bune, ele nu pot şi nu trebuie să se constituie într-un obstacol de neînvins şi de nedepăşit. Din acest motiv, socotind că o asemenea năzuinţă este posibilă şi actuală, mai cu seamă luând în considerare întemeierea plină de speranţe a Ligii Naţiunilor, îndrăznim să exprimăm mai jos pe scurt gândurile şi opiniile noastre cu privire la felul în care înţelegem această apropiere şi contact şi cum le considerăm a fi realizabile; cerem cu toată convingerea şi solicităm hotărârile şi punctele de vedere ale celorlalte Biserici surori din Răsărit şi ale preacinstitelor Biserici creştine din Apus şi din întreaga lume.

Credem că următoarele două măsuri vor contribui în mare măsură la apropierea care este atât de mult dorită şi care va fi atât de folositoare, şi credem că ele vor fi încununate de succes şi roade:

În primul rând, socotim că este necesară şi indispensabilă înlăturarea şi nimicirea întregii neîncrederi şi înverşunări reciproce dintre diferite Biserici, care apar din pricina tendinţei unora dintre ele de a ademeni şi a face prozelitism printre credincioşii altor confesiuni. Fiindcă nimeni nu trece cu vederea ce se petrece astăzi, din nefericire, în multe locuri, tulburând pacea internă a Bisericilor, îndeosebi în Răsărit. Această tendinţă a unora de a ademeni credincioşii altor confesiuni creştine, cu rezultate nesemnificative, a cauzat atât de multe necazuri şi suferinţe, dând naştere la multă ură şi duşmănie.

După această restabilire esenţială a sincerităţii şi încrederii dintre Biserici, credem,

În al doilea rând, că mai înainte de orice trebuie reaprinsă şi întărită dragostea dintre Biserici, astfel ca ele să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi „împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui întru Hristos prin Evanghelie” (Efeseni 3, 6).

Căci dacă diferitele Biserici sunt animate de dragoste şi pun aceasta mai presus de orice altceva în opiniile lor despre alţii şi în relaţiile cu ei, în loc de a spori şi extinde neînţelegerile existente, ele vor putea să le micşoreze. Prin generarea unui interes frăţesc corect faţă de situaţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin bunăvoinţa de a fi interesat de ceea ce se întâmplă în aceste Biserici şi de a dobândi o mai bună cunoaştere a lor, şi prin solicitudinea de a oferi ajutor, multe lucruri bune se vor săvârşi spre slava şi folosul atât ale celor implicate, cât şi ale întregului trup creştin. În opinia noastră, o asemenea prietenie şi dispoziţie binevoitoare una faţă de cealaltă poate fi arătată şi dovedită îndeosebi în următoarele moduri:

– Prin acceptarea unui calendar uniform pentru prăznuirea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile,

– Prin schimbul de epistole frăţeşti cu ocazia marilor praznice de peste an precum este obiceiul, şi la alte ocazii excepţionale,

– Prin relaţii strânse între reprezentanţii tuturor Bisericilor oriunde s-ar afla,

– Prin relaţii între şcolile teologice şi profesorii de teologie, prin schimbul de publicaţii teologice şi ecleziastice şi alte lucrări editate de fiecare Biserică,

– Prin schimbul de studenţi între seminariile diferitelor Biserici, pentru o pregătire suplimentară,

– Prin convocarea de conferinţe pan-creştine pentru a examina problemele de interes comun pentru toate Bisericile,

– Prin studiul istoric imparţial şi mai profund al diferenţelor dogmatice atât prin seminarii, cât şi în cărţi,

– Prin respect reciproc pentru obiceiurile şi rânduielile diferitelor Biserici,

– Prin îngăduirea reciprocă a utilizării capelelor şi cimitirelor pentru înmormântarea credincioşilor de alte confesiuni, decedaţi în ţări străine,

– Prin rezolvarea problemei căsătoriilor mixte, între confesiuni.

– În fine, prin ajutorul reciproc oferit din toată inima Bisericilor în strădaniile lor de progres religios, caritate ş.a.m.d..

Un astfel de contact sincer şi apropiat între Biserici va fi cu atât mai mult folositor pentru întreg trupul Bisericii, deoarece numeroase primejdii ameninţă nu numai Bisericile particulare, ci şi întregul lor. Aceste primejdii atacă chiar temeliile credinţei creştine şi esenţa vieţii şi societăţii creştine. Fiindcă teribilul război mondial care tocmai s-a sfârşit a dezvăluit multe semne nesănătoase în viaţa popoarelor creştine şi adeseori a dat în vileag o mare lipsă de respect chiar şi pentru principiile elementare ale dreptăţii şi milei. Astfel, el a agravat rănile deja existente şi a deschis altele noi, mai materiale, care necesită atenţia şi grija tuturor Bisericilor. Alcoolismul, care este în creştere de la zi la zi; sporirea bogăţiei nenecesare sub pretextul îmbunătăţirii vieţii şi desfătării; plăcerea şi pofta cu greu acoperite sub masca libertăţii şi emancipării trupului; imoralitatea şi indecenţa nestăvilită ce predomină în literatură, pictură, teatru şi muzică, sub respectabilul nume al dezvoltării bunului gust şi cultivării artei rafinate; idolatrizarea îndestulării şi dispreţuirea idealurilor înalte; toate acestea şi altele asemenea, ce ameninţă însăşi esenţa societăţilor creştine, sunt de asemenea chestiuni actuale care necesită într-adevăr cercetarea comună şi colaborarea Bisericilor creştine.

În cele din urmă, este datoria Bisericilor ce poartă numele sfânt al lui Hristos să nu mai uite sau să nu mai treacă cu vederea marea Sa poruncă a dragostei. Ele nu ar trebui nici să mai rămână în mod jalnic în urma autorităţilor politice, care, aplicând cu adevărat duhul Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos, în circumstanţe fericite, au înfiinţat deja aşa-numita Ligă a Naţiunilor pentru a apăra dreptatea şi a cultiva compasiunea şi înţelegerea dintre naţiuni. Din toate aceste motive, fiind noi înşine convinşi de necesitatea stabilirii unui contact şi întemeierii unei ligi (frăţii) între biserici şi crezând că celelalte Biserici împărtăşesc încredinţarea noastră expusă mai sus, cel puţin pentru început, cerem ca fiecare dintre ele să ne trimită ca răspuns o declaraţie a propriei hotărâri şi opinii asupra acestui subiect, astfel ca desluşind o înţelegere sau decizie comună, să putem purcede împreună la realizarea ei, şi astfel „adevăraţi fiind întru dragoste, să creştem toate întru El, care este capul, Hristos; din care tot trupul potrivit alcătuindu-se şi încheindu-se prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, face creşterea trupului spre zidirea sa singur întru dragoste” (Efeseni 4, 15-16).

În Patriarhia Constantinopolului, în luna ianuarie a anului mântuirii 1920

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 46/Almanah 2008