Almanah 2009 03

Acesta este actul oficial prin care a luat fiinţă Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora în anii ’1920 (a se vedea serialul ,,De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora s-a reunit cu Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii”)

DOCUMENTE ALE BISERICII

Ucazul nr. 362

Hotărârile Înalt Prea Sfinţitului Patriarh [Tihon], ale Sfântului Sinod şi ale

Consiliului Ecleziastic Superior al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7/20 noiembrie 1920

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Patriarh [Tihon], Sfântului Sinod şi Consiliului Ecleziastic Superior reunite, s-a discutat despre necesitatea – suplimentară instrucţiunilor date deja în scrisoarea enciclică a înalt prea sfinţitului patriarh în cazul încetării activităţii sinoadelor eparhiale – acordării episcopilor eparhiali chiar a unor astfel de instrucţiuni în caz de întrerupere a relaţiilor dintre eparhie şi Administraţia Bisericească Superioară, sau de încetare a activităţii ultimei şi, pe baza deciziilor precedente, noi am decis:

Printr-o scrisoare enciclică în numele înalt prea sfinţitului patriarh să dăm următoarele instrucţiuni episcopilor eparhiali pentru îndrumarea lor în cazuri de trebuinţă:

1) În caz că Sfântul Sinod şi Consiliul Ecleziastic Superior îşi încheie activitatea lor administrativă bisericească indiferent din ce motiv, pentru instrucţiunile în conducerea slujirii sale şi pentru rezolvarea cazurilor potrivit regulilor date de Administraţia Bisericească Superioară, episcopul eparhial se îndreaptă direct către înalt prea sfinţitul patriarh sau către acea persoană sau instituţie indicată de patriarh.

2) În caz că o eparhie, ca urmare a mutării frontului războiului, schimbărilor graniţelor statului etc, se află complet lipsită de contact cu Administraţia Bisericească Superioară, sau dacă Administraţia Bisericească Superioară însăşi, condusă de înalt prea sfinţitul patriarh, îşi încetează activitatea indiferent din ce motiv, episcopul eparhial intră imediat în legătură cu episcopii din eparhiile învecinate cu scopul de a organiza o instanţă superioară a autorităţii ecleziastice pentru mai multe eparhii aflate în situaţii similare (sub forma sau a unei guvernări bisericeşti superioare temporare, sau a unei jurisdicţii metropolitane, sau orice altceva).

3) Grija pentru organizarea unei Autorităţi Bisericeşti Superioare ca obiectiv al unui întreg grup de eparhii care se află în situaţia indicată la paragraful 2, este obligaţia de primă urgenţă a episcopului celui mai vârstnic dintr-un asemenea grup.

4) În eventualitatea imposibilităţii stabilirii de relaţii cu episcopii eparhiilor învecinate şi până la organizarea unei instanţe superioare a autorităţii ecleziastice, episcopul eparhial ia asupra sa deplinătatea autorităţii acordate lui de canoanele Bisericii, luând toate măsurile pentru rânduirea vieţii bisericeşti şi, dacă se arată a fi necesar, pentru organizarea administraţiei eparhiale, potrivit cu condiţiile care au apărut, hotărând în toate problemele permise de canoane autorităţii episcopale, în colaborare cu organele existente ale administraţiei eparhiale (adunarea eparhială, consiliul eparhial şi celelalte, sau cele care sunt nou organizate); în eventualitatea imposibilităţii constituirii instituţiilor indicate mai sus, el se află sub propria recunoaştere.

Patriarhul Tihon al Moscovei şi al întregii Rusii (1865-1925), fotografie din tinereţe

5) În caz că starea chestiunilor indicate la paragrafele 2 şi 4 dobândesc un caracter prelungit sau chiar permanent, îndeosebi imposibilitatea episcopului de a beneficia de o colaborare cu organele administraţiei eparhiale, prin mijloacele cele mai indicate (în sensul stabilirii rânduielii bisericeşti) este lăsat în grija lui să împartă eparhia în câteva eparhii locale, pentru care episcopul eparhial:

a) acordă episcopilor săi vicari – care acum, potrivit instrucţiunilor, se bucură de drepturile unor episcopi semi-independenţi – toate drepturile episcopilor eparhiali, cu organizarea de către ei a administraţiei în conformitate cu condiţiile şi resursele locale;

b) instituie, prin hotărâre sinodală împreună cu ceilalţi episcopi ai eparhiei, cât de repede posibil în toate oraşele importante din propria eparhie, scaune episcopale noi cu drepturile unor episcopi semi-independenţi sau independenţi.

6) O eparhie împărţită în modul specificat la paragraful 5 alcătuieşte o jurisdicţie ecleziastică condusă de episcopul oraşului eparhial determinant, care începe administrarea chestiunilor ecleziastice locale potrivit canoanelor.

7) Dacă, în situaţia indicată la paragrafele 2 şi 4, se găseşte o eparhie fără episcop, atunci consiliul eparhial sau, în absenţa sa, clerul şi mirenii revin la episcopul eparhial al celei mai apropiate sau accesibile eparhii în ceea ce priveşte necesităţile sau relaţiile, şi episcopul amintit mai sus sau trimite pe episcopul său vicar să administreze eparhia rămasă fără întâistătător (adică, vacantă) sau preia el însuşi administrarea ei, acţionând în cazurile indicate la paragraful 5 şi în legătură cu această eparhie potrivit paragrafelor 5 şi 6, prin care, date fiind faptele asemănătoare, eparhia rămasă fără întâistătător poate fi organizată într-o jurisdicţie ecleziastică specială.

8) Dacă din cine ştie ce motiv nu există o invitaţie din partea unei eparhii rămase fără întâistătător, episcopul eparhial indicat la paragraful 7 preia din proprie iniţiativă grija problemelor acesteia.

9) În caz de dezorganizare extremă a vieţii bisericeşti, când anumite persoane şi parohii încetează să recunoască autoritatea episcopului eparhial, ultimul, aflându-se el însuşi în poziţia indicată la paragrafele 2 şi 6, nu renunţă la puterile sale episcopale, ci alcătuieşte parohii şi o eparhie; el îngăduie, unde este necesar, ca slujbele dumnezeieşti să fie săvârşite şi în case particulare şi alte locuri potrivit pentru acestea şi întrerupe comuniunea ecleziastică cu cei neascultători.

10) Toate măsurile luate în locuri în conformitate cu prezenta dispoziţie, ulterior, în cazul restabilirii autorităţii ecleziastice centrale, trebuie să se supună atestării de către ultima.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 53/Almanah 2009