Almanah 2010 14
Raportul Comitetului Interortodox
Ridicarea anatemelor şi restabilirea comuniunii
Comitetul Interortodox pentru dialogul cu Bisericile Ortodoxe Orientale s-a întrunit între 1-4 noiembrie 1993 la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy sub preşedinţia Î.P.S. Mitropolit Damaskinos al Elveţiei, unde a lucrat în sesiuni plenare ascultând şi discutând referatele prezentate pe o anumită temă. Acestea au fost următoarele:
a) Care este autoritatea ecleziastică competentă pentru fiecare parte în ce priveşte ridicarea anatemelor şi care sunt premisele de restabilire a comuniunii ecleziale ? (Referat prezentat de Prof. Vlassios Phidas)
b) Anatemele căror sinoade şi persoane pot fi ridicate în conformitate cu propunerea paragrafului 10 a celei de-a Doua Declaraţii Comune ? (Referat prezentat de profesorii Pr. John Romanides şi George Martzelos)
c) Care este procedura fiecărei părţi în privinţa ridicării anatemei şi restabilirea comuniunii ecleziale ? (Referate prezentate de Î.P.S. Mitropolit Meletios de Nikopolis şi Pr. Prof. Georges Dion. Dragas)
d) Cum am putea înţelege şi aplica în practică restabilirea comuniunii ecleziale în viaţa Bisericii noastre ? (Referat prezentat de Î.P.S. Mitropolit Georges al Muntelui Liban)
e) Care sunt consecinţele canonice şi liturgice ale comuniunii depline ? (Referat prezentat de Î.P.S. Mitropolit Damaskinos al Elveţiei)
Cele mai interesante concluzii extrase din conţinutul lucrărilor şi discuţiilor purtate în sesiunile plenare ale comitetului interortodox au fost următoarele:
1. Biserica poate ridica anatemele pronunţate de Sinoadele Ecumenice dacă şi când se afirmă că persoana anatemizată nu este eretică. Anatemele Sinoadelor Ecumenice se ridică din dorinţa de a sluji unitatea Bisericii în credinţa cea dreaptă, în dragostea şi lumina acţiunii neîntrerupte a conştiinţei sinodale a Bisericii prin instrumentele sale canonice.
2. În ce priveşte cazul ridicării anatemelor Sinoadelor Ecumenice, există precedentul adoptării următorului act eclezial: ridicarea anatemelor celui de-al III-lea Sinod Ecumenic pronunţate nominal împotriva lui Ioan al Antiohiei şi a episcopilor care l-au urmat, realizată prin acord dogmatic între Sfântul Chiril şi Ioan al Antiohiei şi acceptându-se afirmaţiile celui de-al III-lea Sinod Ecumenic fără a se mai convoca unul nou.
3. Anatemele Sinoadelor Ecumenice supuse eventual reconsiderării, pot fi ridicate prin decizia pan-ortodoxă unanimă exprimată prin formele canonice confirmate deja de operare a sistemului sinodal, adică, printr-o adunare sinodală pan-ortodoxă sau de către Patriarhia Ecumenică cu consimţământul comun al Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale.
4. Mai precis, pot fi ridicate anatemele Sinoadelor Ecumenice IV, VI şi VII pronunţate împotriva lui Dioscor şi Sever, precum şi cele ale Sinoadelor permanente şi locale, ale patriarhilor ortodocşi pronunţate împotriva persoanelor sus-numite şi a celor care exprimau aceleaşi opinii, cum ar fi de exemplu Timotei Aeluros, Petru Mongos, Petru Gnafeul, Filoxenos de Hierapolis, Petru de Apameia, Iacov Baraddaeos şi cei care i-au susţinut, deoarece, deşi aceste persoane au respins cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, datorită informării eronate în legătură cu interpretarea acestuia şi a unei pretinse respingeri a terminologiei hristologice a lui Chiril, ei au condamnat erezia monofizismului şi au adoptat hristologia ortodoxă chirilică.
5. Ridicarea anatemelor menţionate mai sus trebuie să se facă în acelaşi timp cu ridicarea anatemelor pronunţate de Bisericile Vechi Ortodoxe Orientale împotriva celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic, a patriarhilor ortodocşi Flavian, Anatolie, Ghenadie, Iuvenalie, Leon al Romei şi a împăraţilor Marchian şi Pulheria, precum şi împotriva celor aflaţi în comuniune cu ei.
6. Ridicarea mutuală a anatemelor pronunţate de ambele părţi îndepărtează, în plus, orice obstacol din calea restabilirii comuniunii ecleziale, implicând şi acceptarea şi co-enumerarea celor şapte Sinoade Ecumenice ca ortodoxe.
7. Restabilirea comuniunii ecleziale trebuie să se facă printr-un Act comun adoptat de ambele autorităţi bisericeşti, indiferent de forma acestuia (diptice, co-liturghisire a patriarhilor şi întâistătătorilor Bisericilor, Sinod patriarhal sau/şi episcopal etc). Acest Act trebuie să cuprindă cel puţin două elemente fundamentale: a) scrisorile irenice dintre întâistătătorii Bisericilor celor două părţi; b) o lectură solemnă a Actului prin care se anunţă restabilirea comuniunii şi noua formă a dipticelor celor două Biserici în toate episcopiile.
8. Atât scrisorile irenice cât şi Actul menţionat trebuie să declare:
a) că vechile Biserici Ortodoxe Orientale nu consideră că ortodocşii ar fi nestorieni sau că ar promova nestorianismul, ci, dimpotrivă, îi consideră ortodocşi în toate privinţele; că faptul de a fi respins Sinodul de la Calcedon şi de a fi întrerupt comuniunea eclezială cu Biserica Ortodoxă s-a datorat neînţelegerii care a avut ca rezultat devierea acestui Sinod spre ideile nestoriene şi că, în urma acestei constatări, Sinodul de la Calcedon este recunoscut acum ca fiind ecumenic şi ortodox şi de a fi formulat credinţa corect şi ortodox, Sinoadele Ecumenice V, VI şi VII fiind confirmate ca ortodoxe, asemenea tradiţiei patristice ortodoxe rezultate de aici;
b) că Biserica Ortodoxă nu consideră vechile Biserici Ortodoxe Orientale a fi monofizite sau că ar propaga monofizismul, ci, dimpotrivă, le acceptă ca ortodoxe în toate privinţele; că ea acceptă faptul că desprinderea lor din tulpina Bisericii Ortodoxe s-a datorat excesului de zel pentru apărarea şi păstrarea credinţei ortodoxe; că diviziunea s-a produs astfel, datorită unei evaluări eronate a Horos-ului Sinodului IV. La fel, Biserica Ortodoxă trebuie să declare că priveşte în aceeaşi lumină şi persoanele conducătorilor vechilor Biserici Ortodoxe Orientale care au urmat tot astfel înţelegându-le activitatea şi învăţăturile;
c) că Biserica Ortodoxă declară ridicarea anatemelor pronunţate şi sancţionate sinodal împotriva persoanelor patriarhilor Dioscor, Timotei, Petru, Sever, Teodosie şi a oricăror altor persoane anatemizate nominal, precum şi a anatemei generale pronunţată împotriva tuturor celor care l-au urmat pe Dioscor şi pe alţi membri, vii sau morţi, ai Bisericilor Ortodoxe Orientale;
d) la fel, întâistătătorii vechilor Biserici Ortodoxe Orientale declară că ridică anatemele – fie sinodal, fie separat de către fiecare patriarh – pronunţate împotriva Sinoadelor Ecumenice IV şi VI, a persoanelor lui Leon al Romei, a lui Flavian, Anatolie şi Ghenadie, patriarhi ai Constantinopolului, a împăraţilor Marchian şi Pulheria, precum şi cele împotriva întregii Biserici Ortodoxe pronunţate indiferent în ce fel.
9. Restabilirea comuniunii ecleziale implică, evident, obligaţia comună de a se conforma ordinii canonice privind organizarea administraţiei bisericeşti care, implică în plus, prin apartenenţă precisă, absenţa existenţei unor ierarhii paralele în acelaşi district bisericesc. Avându-se în vedere iconomia eclezială şi existenţa condiţiilor naţionale, lingvistice şi pastorale este, totuşi, posibil ca ierarhiile locale să aplice soluţii aprobate reciproc şi cunoscute în îndelungata tradiţie ecleziastică.
10. Actul de mai sus implică respectarea mutuală a formelor liturgice şi obiceiurilor celor două familii bisericeşti. Ar fi cât se poate de potrivit să se stabilească o formă liturgică comună pentru co-liturghisire, aceasta putând fi elaborată de un comitet mixt alcătuit din specialişti în liturgică. Acest comitet ar putea prezenta, de asemenea, propuneri specifice în ce priveşte problemele liturgice mai sensibile. Diversitatea ritualurilor liturgice nu implică dreptul de dezvoltare a ierarhiilor paralele conforme acestor ritualuri. Sărbătorirea anumitor sfinţi ai celor două familii bisericeşti ar putea căpăta, de asemenea, un caracter pan-ortodox.
Răspunsul Comitetului Ortodox Oriental
la
Raportul Comitetului Interortodox
privind ridicarea anatemelor şi restabilirea comuniunii
(Întrunirea Comisiei Mixte de Dialog Teologic)
Chambesy, 1-6 noiembrie 1993
1. Regretăm că trebuie să ne exprimăm profunda nemulţumire cu privire la raportul prezentat de Comitetul Interortodox asupra ridicării anatemelor şi restabilirea comuniunii. Limbajul raportului nu pare să corespundă adevărului înţelegerii mutuale şi spiritului de concordie la care am ajuns la întrunirea mixtă de la Chambesy, în 1990.
Considerăm că limbajul, care a constituit de asemenea izvorul diviziunii noastre originale, ar putea fi într-adevăr folosit pentru transmiterea rezultatelor pozitive ale acordurilor mutuale în cadrul Bisericilor noastre locale şi ridicarea problemei referitoare la dificultăţile rămase.
Considerăm că este inutil să ne întoarcem la problemele complexe ale trecutului pe care considerăm că le-am rezolvat printr-o muncă deosebită şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Bisericile noastre ne-au autorizat să continuăm dialogul şi să construim unitatea dintre cele două familii ale noastre numai pe baza acordurilor precedente.
2. Acordul la care am ajuns la Chambesy în 1990 cu privire la Sinoadele Ecumenice nu implică acceptarea celor patru Sinoade ulterioare ca ecumenice. Astfel încât propunerea din raport (punctul 6 de exemplu) creează un obstacol major în calea realizării comuniunii ecleziale depline. Recunoaştem că oamenii noştri sunt extrem de sensibili la o asemenea propunere.
Drept pentru care, ţinem să ne reafirmăm opinia:
a) că anatemele împotriva tuturor sinoadelor şi persoanelor vor fi ridicate fără a se menţiona numele lor;
b) că ridicarea anatemei împotriva unui sinod sau a unei persoane nu implică acceptarea acelui sinod, sau recunoaşterea acelei persoane ca sfântă;
c) că fiecare Biserică sau familie de Biserici poate ridica anatemele în felul în care consideră mai potrivit;
3. În ce priveşte interpretările istorico-teologice cu privire la însăşi cauza diviziunii, ambele noastre familii au ajuns la concluzia că aceasta nu a fost provocată de vreo ,,înţelegere eronată”, ci de deosebirile de formulare ale aceluiaşi adevăr, agravate de factorii politici şi culturali. În urma acestei înţelegeri comune am respins împreună atât erezia nestoriană, cât şi pe cea eutihiană. Ne-am acceptat reciproc întrucât am susţinut cu loialitate aceeaşi credinţă apostolică şi aceeaşi învăţătură hristologică a Părinţilor noştri comuni.
4. Deşi recunoaştem necesitatea pomenirii întâistătătorilor Bisericilor locale autocefale în liturghiile comune prilejuite de ocazii speciale, ca semn al comuniunii noastre, ţinem să subliniem faptul că o Biserică locală nu este obligată să comemoreze sfinţii altei Biserici locale.
5. Recunoaştem semnificaţia oficierii şi proclamării comuniunii noastre într-un act solemn, în contextul liturghiei euharistice. Totuşi, nu suntem de acord cu ,,lectura solemnă a unui Act”, aşa cum se propune în raport. Actul simbolic al restabilirii comuniunii ar putea fi discutat în viitor de un comitet competent, pe măsură ce ne apropiem de acel mare eveniment.
6. Este nevoie de unele clarificări cu privire la: a) paragraful 9 al raportului privind organizarea comună a administraţiei bisericeşti şi b) semnificaţia dipticelor în Biserica Ortodoxă din ziua de astăzi.
Am început dialogul teologic dintre cele două familii ale noastre cu speranţa arzătoare că vom ajunge într-o zi la consensul deplin, care să ne ducă la restabilirea comuniunii. Călăuziţi de Duhul adevărului şi unităţii, am realizat acordul total asupra celei mai dificile probleme de doctrină care ne-a divizat. Acum sarcina noastră permanentă este să completăm edificiul unităţii pe acest teren comun şi solid. Apreciem toate semnalele pozitive din raport, în această direcţie, chemăm la îndepărtarea obstacolelor rămase şi ne exprimăm angajamentul faţă de sarcina urgentă şi comună ce ne stă înainte.
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 60/Almanah 2010
