Almanah 2017 14
DOCUMENTE ALE BISERICII
Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova din 1948
în periodicele religioase româneşti
Foaia Diecezană 1923, nr. 48 [9 decembrie 1923 s.n.], p. 7[1]
Ştiri
O delegaţie a Bisericii Ortodoxe Ruse, cum se vesteşte din Basarabia, va vizita România. Mitropolitul rus din Iaroslav, Beniamin şi arhiepiscopul de Costroma, Serafim, întovărăşiţi de o suită compusă din trei personalităţi bisericeşti, vor expune situaţia creată Bisericii Ortodoxe Ruse. Această delegaţie va vizita oraşele Atena, Bucureşti şi Belgrad în acest scop. Se afirmă că delegaţia va propune transferarea patriarhatului ecumenic din Constantinopol la Moscova[2].
Foaia Diecezană 1945, nr. 11 [11 martie 1945], p. 1-2
Biserica Ortodoxă din Rusia Sovietică*
[* Articolul P.S. sale Episcopului Iosif al Argeşului despre ce a văzut în Rusia, reprodus din Telegraful Român, nr. 9/1945]
Cu prilejul alegerii, în zilele de 30 ianuarie – 3 februarie 1945, a noului patriarh al Bisericii pravoslave din Rusia, s-a adunat la Moscova un quasi-sinod al ortodoxiei, toate patriarhiile ortodoxe fiind prezente.
În Moscova clerul superior şi inferior este respectat şi iubit de popor, iar cultul ortodox este cu totul liber, alături de toate celelalte culte.
La Moscova se slujeşte regulat în 100 de biserici ortodoxe, iar în Rusia în peste 15.000 de biserici ortodoxe.
Am cunoscut 46 de arhierei ruşi[3], care-şi exercită nestingherit atribuţiunile lor harice şi administrative în diferite eparhii din Rusia, unii din ei suplinind şi eparhiile vacante. Fiecare episcop are în grija sa cel puţin 300-400 de parohii deservite de clerul respectiv.
Lume vine multă la biserică: bisericile au icoane, obiecte sacre, odăjdii vechi şi noi de tot felul, de calitate bună, împodobite cu lucruri scumpe (pietre preţioase, fire de aur, mătase etc). Bisericile sunt frumos ornate cu flori naturale, verdeaţă, covoare etc. Coruri mari şi cunoscând la perfecţie sfânta slujbă, diaconi cu calităţi excepţionale, ipodiaconi tineri şi foarte rutinaţi în cele ale treptei lor, arată că viaţa bisericească a fost în continuă desfăşurare.
Am luat parte la săvârşirea sfintei liturghii, a vecerniei, a utreniei cu priveghere adâncă, Te-Deum, parastas.
Biserica Rusă şi-a ales numai prin episcopii săi pe păstorul său suprem, patriarhul. Mirenii n-au alt cuvânt la această alegere, decât acela pe care-l exprimă prin episcopul respectiv, care este asistat cu acest prilej de un cleric şi un mirean din eparhia sa.
Statul nu se amestecă nici într-un chip în alegere.
În Biserica Rusă patriarhul este autoritate centrală, care sintetizează toată grija pentru mântuirea sufletelor şi care exercită atribuţiuni de şef faţă de episcopii săi. ,,Primus inter pares” este privit el numai în cele ale harului, iar în cele administrative episcopii sunt în toată dependenţa de patriarh, fără binecuvântarea căruia nici nu pot pleca din eparhie şi la protecţia şi sprijinul căruia fac apel la eventuală nevoie.
Biserica Rusă nu primeşte de la stat nici un ajutor material în bani sau bunuri, dar primeşte tot sprijinul, în larga înţelegere, ce-i acordă şi anume: preoţii pot fi retribuiţi fără stânjenire de către fiii lor duhovniceşti bine credincioşi, pentru slujbele religioase pe care le săvârşesc la diverse nevoi sufleteşti ce au; de asemenea poporul este slobod de a contribui pentru nevoile Bisericii. Atât aceste contribuţiuni cât şi ofrandele pe care credincioşii le oferă preoţilor pentru slujbe, sunt cu totul benevole, dar cu totul îndestulătoare pentru nevoile slujitorilor şi ale bisericilor.
Fonduri de rezervă, de propagandă, de rezistenţă etc, Biserica îşi creează din două izvoare: 1. o cotă pe care părţile componente o centralizează la autoritatea superioară (parohie, eparhie, mitropolie, patriarhie) şi 2. venitul din vânzarea lumânărilor şi a tuturor obiectelor bisericeşti şi religioase (clopote, sfeşnice, icoane, cruci sfinte, vase, odăjdii etc), pe care Biserica prin organele ei (ateliere, fabrici etc) le furnizează şi le vinde în toată ţara.
În Biserica Rusă pregătirea viitorilor preoţi se face acum într-un institut teologic, condus exclusiv de Biserică: acest institut s-a deschis de curând la Moscova; astfel de institute sunt în program a se deschide pe lângă fiecare eparhie. În aceste institute se fac 3 ani de teorie şi 2 ani practică preoţească. După absolvirea acestor cursuri, candidaţii la hirotonie stau într-o mânăstire sau catedrală pentru a li se verifica cunoştinţele dobândite.
În Biserica Rusă episcopii au reşedinţă, întreţinere, îmbrăcăminte, iar în plus în prezent câte 6000 ruble lunar.
În URSS sunt doi miniştri de culte, unul pentru cel ortodox şi unul pentru toate celelalte culte. Aderenţele cultului ortodox sunt în mare majoritate şi în creştere. Libertatea cultului este asigurată în mod absolut.
Ministrul cultului ortodox este în prezent dl. Gheorghe Grigorovici Karpov şi rolul său nu este al ober-procurorului din trecut ci numai acela de intermediar între Biserica Ortodoxă şi statul sovietic, precum şi acela de a aplana eventualele conflicte ce s-ar ivi între mireni şi clerici.
La fiecare reşedinţă eparhială este un reprezentant al Onor. Minister al Cultului Ortodox la care, la caz de nevoie, episcopul apelează pentru sprijinul autorităţii laice, sprijin ce se oferă în cadrul legilor.
În Rusia preoţii nu se pensionează ci îi scoate de la altarul la care slujesc numai moartea sau vreo condamnare penală.
Numirile şi transferările de preoţi se fac exclusiv de ierarhul eparhiot, fără nici un amestec al statului căruia i se comunică mişcările făcute, numai pentru luare la cunoştinţă.
M-am înapoiat din Moscova cu încredinţarea că acolo Biserica Ortodoxă este în plin progres şi cu anticiparea că, sub conducerea P.F. Alexie, ea va înflori tot mai mult.
Înainte de a încheia, voi repeta că în misiunea ce am avut-o la Moscova, am fost foarte bine, cu totul amical, delicat, atent şi cu toată curtoazia primiţi, găzduiţi, îngrijiţi etc atât de Înalta Autoritate ecleziastică – de la preot până la P.F. Patriarh, făcând menţiune specială pentru I.P.S. Mitropolit Nicolae al Moscovei, Ion al Kievului, P.S. Episcop Boris al Cernigovului şi P.C. protoiereu Nicolae Krutiski, cât şi de toate autorităţile sovietice, începând cu dnii Kirsanov şi Dangulov de la Legaţia sovietică din Bucureşti, care ne-au însoţit la şi de la aerodrom cu afectuoasă atenţiune, continuând cu personalul de la aerodromul Băneasa, de unde am plecat, cu cel de la avioanele ce ne-au transportat la ducere şi la înapoiere şi până la dl. Gh. Grigorovici Karpov, ministrul Cultului Ortodox din Rusia, care cu deosebită şi vădită politeţă ne-a salutat în diferite momente ale solemnităţilor la care am participat.
Foaia Diecezană 1948, nr. 5-6 [1 februarie 1948], p. 2-3
Se creează un front al Ortodoxiei
Declaraţiile P.S. Episcop Iosif al Argeşului
Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de strădaniile ce se fac pentru înfrăţirea popoarelor o putem [pune] pe două planuri unul intern şi altul extern.
Pe plan intern, în primul rând trebuie să vedem strânsa colaborare dintre Biserică şi conducerea de stat pe care Biserica o ajută la împlinirea tuturor reformelor sociale interne, luate în cadrul larg de reorganizarea popoarelor respective, înlăturarea asperităţilor dintre popoare spre a se putea face o apropiere cât mai perfectă între ele sub toate raporturile.
Prin această prismă trebuiesc privite la noi pastorala dată de I.P.S. Patriarh către întreaga Biserică Ortodoxă Română cu prilejul instaurării Republicii Populare Române, lămurind tuturor fiilor ei ,,înţelesul acestui eveniment şi cum se cuvine să-l privească orice fiu credincios al Bisericii”.
Această colaborare dintre conducerea de stat şi Biserica de la noi – şi ne-am mărginit doar pentru a nu lungi cuvântul la câteva aspecte – se întâlneşte şi la celelalte popoare vecine cu noi. Este de ajuns să cităm mărturiile autentice ale marilor bărbaţi de stat care ne-au vizitat de curând ţara.
Excelenţa Sa Mareşalul Tito spunea reprezentantului I.P.S. Patriarh, P.S. Arhiereu Atanasie că se află în cele mai bune raporturi cu Patriarhul Gavriil al Bisericii Iugoslave, iar dl. Gheorghi Dimitrov, într-o împrejurare similară a spus că ,,şi Biserica Bulgară merge pe acest drum de loială colaborare cu conducerea de stat, domnia sa lucrând în bună armonie cu Exarhul Ştefan al Sofiei a cărui bună înţelegere este neprecupeţită în strădaniile ce se depun la făurirea Bulgariei noi”. Aceste mărturii sunt suficiente.
Pe plan extern atitudinea Bisericii Ortodoxe se manifestă prin intensificarea relaţiilor de prietenie dintre Bisericile naţionale ortodoxe, relaţii de altfel vechi de multe secole dar stânjenite în manifestarea lor de regimurile politice prin care am trecut.
Buna convieţuire multiseculară dintre Bisericile Ortodoxe, arătând şi în acest chip că Biserica Ortodoxă este una, chiar dacă este despărţită prin graniţe naţionale, în prezent se intensifică tot mai mult, companiind strădaniile conducerii de stat a popoarelor respective de apropiere şi colaborare, spre coordonarea tuturor acţiunilor individuale în acel ,,front al Ortodoxiei”, preconizat de P.F. Patriarh Alexie când ne-a vizitat vara trecută precum şi de prim-ministrul dr. Petru Groza, la conferinţa de la patriarhie ce a avut loc cu acest prilej.
Raporturile dintre Biserica Ortodoxă Română şi celelalte Biserici Ortodoxe surori sunt şi tind să devină cele mai bune cu putinţă.
Legăturile prieteneşti cele mai vechi şi cele mai strânse cum spunea I.P.S. Patriarh în pastorala de la 23 august 1944 cu Biserica Rusă, reluate îndată după încetarea ostilităţilor, prin vizita delegaţiei Bisericii Române din care am avut deosebita cinste a face parte la Moscova, aceste legături zic, s-au cimentat pe deplin prin vizitele reciproce ale întâistătătorilor celor două Biserici Ortodoxe, română şi rusă.
Cu Biserica Ortodoxă Sârbă, în urma corespondenţei din cursul anului trecut, relaţiile tradiţionale de prietenie şi colaborare s-au luat de asemeni.
Cu celelalte Biserici Ortodoxe vecine relaţiile de prietenie, cu nimic stânjenite se continuă de asemeni, în baza şi spiritul vechilor tradiţii dintre Bisericile şi popoarele noastre.
Aceste relaţii de frăţietate se menţin şi perpetuează prin: schimbul de idei ce se face prin revistele şi cărţile bisericeşti ce circulă dintr-o parte în alta. E de ajuns să menţionăm că Biserica Ortodoxă Română primeşte reviste, cărţi diferite etc de la Moscova, Belgrad, Sofia, Varşovia, trimiţând şi ea de asemeni.
Prin corespondenţă oficială tratând diferite probleme de ordin special sau general al Bisericii Ortodoxe, precum şi prin felicitări reciproce, cu prilejul diferitelor sărbători creştine sau ale unei Biserici anumite, şi din care reiese cea mai mişcătoare dovadă a dragostei frăţeşti dintre Bisericile Ortodoxe, ce se manifestă cu atâta bucurie în aceste însemnate popasuri duhovniceşti din scurgerea vremii. Schimburile de studenţi teologi şi vizitele reciproce între toate Bisericile Ortodoxe constituie desigur unul din cele mai eficare mijloace de cunoaştere şi colaborare. Începutul s-a făcut între unele Biserici, P.F. Patriarh Alexie vizitând aproape toate Bisericile Ortodoxe, şi aşteptăm cu explicabilă nerăbdare vremea prielnică pentru a putea trece în faptă şi pe acest teren.
Şi în fine, un excelent mijloc de cunoaştere reciprocă a vieţii creştine din fiecare Biserică îl constituie consfătuirile dintre reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, cum este şi consfătuirea care se pregăteşte să se ţină în curând la Moscova.
Asupra vremii când va avea loc consfătuirea de la Moscova se ştie că punerea la punct a ordinei de zi necesitând o vreme mai îndelungată data stabilită pentru toamna anului trecut s-a amânat pentru vara ce vine. Între timp, delegaţia Bisericii noastre lucrează intens la pregătirea referatelor, care au format obiectul mai multor şedinţe ale Sfântului Sinod şi pentru desăvârşirea cărora o delegaţie mai restrânsă va pleca cât de curând la Moscova, probabil în luna februarie.
Rezolvarea unor probleme de interes general pentru întreaga Biserică Ortodoxă, precum şi a unor probleme speciale fiecăror dintre Biserici destul de importante pentru a interesa şi pe celelalte; cunoaşterea popoarelor ortodoxe şi sub acest aspect profund caracteristic lor, cel al Ortodoxiei; netezirea asperităţilor dintre popoarele ortodoxe, în vederea creării acelui ,,FRONT UNIC AL ORTODOXIEI”[4], iată doar câteva aspecte ale problemelor care vor forma obiectul consfătuirii de la Moscova, suficiente, cred, pentru a evidenţia însemnătatea covârşitoare a ei.
Arătând pe scurt care este atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de strădaniile conducerii de stat pentru înfrăţirea popoarelor din această parte a lumii şi subliniind aceasta pe de o parte prin colaborarea fiecărei Biserici cu statul respectiv cât mai activă şi mai intensă, iar pe de alta prin acţiunea de colaborare a Bisericilor Ortodoxe între ele în vederea înfrăţirii popoarelor ortodoxe şi pe latura religioasă, răspunsul la această întrebare este destul de limpede.
Totdeauna Biserica a apropiat sufletele popoarelor şi le-a înfrăţit.
Acolo unde este frăţie este pace şi progres, muncă, viaţă şi umanitate şi multă, multă omenie.
Şi asta ne trebuie acum.
(Reprodus din Timpul)
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 109/Almanah 2017
[1] Aceeaşi ştire în Renaşterea 1923, nr. 14 [9 decembrie 1923].
[2] Iată că se discuta transferarea scaunului ecumenic la Moscova încă din 1923.
[3] Privind numărul arhiereilor ruşi din vremea lui Stalin, Ludmillia Perepiolkina scrie în cartea sa Ecumenismul – calea către pierzare, în capitolul 17. Batjocorirea sfintelor taine:,,Nouăsprezece episcopi au supravieţuit purificărilor lui Stalin (15 dintre ei au fost eliberaţi din închisoare) şi au fost martori la ‘alegerea în funcţia de patriah’ a mitropolitului Serghie (Stragorodski) în 1943, şi 3 ani mai târziu existau deja 66 episcopi ‘legitimi’ în Biserica sovietică”.
Aşa cum scria un episcop din catacombe: ,,Din septembrie 1943 până în ianuarie 1945, cu o mişcare a unei baghete magice, toţi renovaţioniştii s-au pocăit brusc înaintea mitropolitului Serghie. Pocăinţa a fost simplificată, fără impunerea vreunor canoane celor care pricinuiseră atât de mult rău Bisericii. Şi în cel mai scurt timp, ‘renovaţioniştii pocăiţi’ au primit demnităţi mari, locuri şi ranguri, în ciuda canoanelor bisericeşti şi a hotărârii privind primirea renovaţioniştilor [a patriarhului Tihon] din 1925”. Această acceptare a renovaţioniştilor a fost dictată de voinţa bolşevicilor, care socoteau acum că serghianiştii le sunt mai utili decât renovaţioniştii. A se vedea mai multe în serialul Către un al VIII-lea Sinod Ecumenic.
[4] În traducere liberă, Vaticanul ortodox.