Almanah 2022 1

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Întâiul congres de teologie ortodox

I. Iniţiativa

II. Pregătirea
Conferinţa preliminară a profesorilor de teologie pentru pregătirea Întâiului Congres de Teologie Ortodox, întrunită la 16-18 ianuarie 1936 la Bucureşti

Program
A) Ordinea de zi
B) Programa analitică a lucrărilor şi ordinea de zi
C) Lista reprezentanţilor facultăţilor de teologie, membri ai congresului, şi comunicările lor (în ordinea vechimii facultăţilor)

Regulamentul congresului

Regulament privind durata rapoartelor şi comunicărilor

Informaţii diverse. Hoteluri etc

III. Convocarea congresului

IV. Constituirea congresului

V. Congresul
Discursul preşedintelui congresului, Hamilcar Alivisatos

 

I. Iniţiativa

Cu data de 20 noiembrie 1935 Facultatea de Teologie de la Universitatea din Atena trimite facultăţilor de teologie ortodoxe următoarea adresă[1]:

 

,,Domnule decan,

Profesorul Hamilcar Alivizatos, confratele nostru, ne-a făcut cunoscute conversaţiile care au avut loc la Chambesy între reprezentanţii diferitelor facultăţi de teologie ortodoxe cu privire la convocarea unui congres teologic pan-ortodox la Atena în 1936 şi de actul care a fost semnat acolo.

Facultatea din Atena a aderat cu bucurie la ideea convocării celui dintâi congres la Atena şi roagă de asemenea facultatea dvs. să ia parte şi să fie reprezentată fie prin toţi profesorii săi, fie printr-un anumit număr dintre ei la data care o va fixa comitetul de organizare care se va constitui foarte curând.

Convocarea congresului fiind astfel hotărâtă, un comitet de organizare trebuie constituit. Acest comitet, după actul mai sus menţionat, va fi alcătuit din 6 delegaţi, adică un delegat din fiecare ţară unde există facultăţi[2]. El se va întruni, după declaraţiile dlui. Ispir, la Bucureşti, şi potrivit deciziilor care se vor lua în comun de către facultăţi pe această temă va redacta programul definitiv al lucrărilor congresului.

De aceea Facultatea din Atena, în şedinţa sa din 12 noiembrie, a purces la desemnarea delegaţiei noastre alcătuită din domnii profesori Hamilcar Alivizatos, Dimitrie Balanos şi Grigorie Papamihail şi a însărcinat-o cu pregătirea şi prezentarea celui dintâi proiect al programului facultăţii. Noi vă vom ruga deci să faceţi acelaşi lucru pentru ca programele tuturor facultăţilor să fie redactate cu repeziciune, după care, comitetul de organizare din 6 membri va fi gata să se reunească şi să-şi înceapă activitatea.

Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu şi după o reflectare matură, noi vom începe de îndată lucrarea, nădăjduind să vă comunicăm în scurt timp partea tehnică a congresului şi noi aşteptăm ca delegaţia română să fixeze data întrunirii comitetului de organizare la Bucureşti.

Înştiinţând onorabila dvs. facultate de ceea ce urmează, noi sperăm că ne veţi face cunoscut curând că aţi primit scrisoarea noastră şi suntem fericiţi că acest prim contact al profesorilor facultăţilor ortodoxe la Atena contribuie considerabil la dezvoltarea lucrării importante a ştiinţei teologice ortodoxe”.

 

II. Pregătirea

Facultatea de Teologie din Bucureşti face următoarea convocare cu data de 17 decembrie 1935:

 

,,Prea cucernice părinte decan,

La congresul ,,Oecumenical Council for Life and Work”, ţinut la Chambesy, în Elveţia, în august 1935, teologii ortodocşi au hotărât ţinerea în acest an a mult doritului congres al profesorilor de teologie ortodoxă.

Congresul se va ţine în Atena, probabil în luna septembrie 1936, iar la 16 ianuarie 1936 se va întruni la Bucureşti comitetul care va fixa programa lucrărilor congresului. Acest comitet constă din câte un reprezentant de la fiecare facultate de teologie ortodoxă. Consiliul facultăţii noastre a găsit de cuviinţă ca reprezentanţii facultăţilor de teologie ortodoxă din România să se întrunească într-o şedinţă preliminară în ziua de 21 decembrie c., orele 10 înainte de amiază în localul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, spre a stabili de comun acord chestiunile care se vor propune comitetului la 16 ianuarie 1936, spre a fi trecute în program.

Vă rugăm dar, să binevoiţi a trimite la aceste două date (21 decembrie 1935, 16 ianuarie 1936) delegaţii facultăţii domniei voastre.

Primiţi vă rugăm, onorate coleg, asigurarea deosebitei noastre stime”.

 

Decan: parohul Mihălcescu

Secretar: Dicu M. Constantinescu

 

Şedinţa preliminară a reprezentanţilor facultăţilor de teologie ortodoxă din România s-a ţinut la data anunţată (adică, la 21 decembrie 1935).

Comitetul de organizare a congresului s-a întrunit şi a lucrat în zilele de 16-18 ianuarie 1936. Dosarul lucrărilor redactat în limba franceză, îl dăm în traducere română:

 

 

Conferinţa preliminară a profesorilor de teologie

pentru pregătirea Întâiului Congres de Teologie Ortodox,

întrunită la 16-18 ianuarie 1936 la Bucureşti

Proces verbal nr. 1

Conferinţa preliminară pentru pregătirea primului congres de teologie ortodox s-a deschis la 16 ianuarie 1936, orele 5,30 p.m.; de faţă au fost domnii: H. Alivizatos (Atena), Şt. Zancov (Sofia), Mircovici (Belgrad), Kisielevschi (Varşovia), Kartaşov (Paris), I. Mihălcescu, V.C. Ispir, Şerban Ionescu, P. Vintilescu, P.M. Popescu (Bucureşti), I. Scriban, I. Savin (Chişinău), şi N. Cotos (Cernăuţi).

Domnul decan Mihălcescu prezidează. Salută pe membrii conferinţei şi subliniază importanţa imensă a conferinţei acesteia care va avea să pregătească uniunea tuturor profesorilor de teologie, precum şi fundamentarea ortodoxiei.

Se numeşte secretar al conferinţei dl. profesor V.C. Ispir.

Apoi dl. decan N. Cotos (Cernăuţi), raportorul delegaţiunii române, ia cuvântul şi citeşte raportul său asupra comisiunii de organizare a congresului. Se decide că pregătirea congresului revine dlui. decan Alivizatos şi dlui. Braţiotis, ca secretar.

Se fac propuneri referitoare la regulamentul congresului. În privinţa limbii oficiale se admite, că dezbaterile pot fi făcute în una din limbile mondiale: franceză, germană, engleză, sau într-o limbă maternă, tradusă în una din aceste limbi.

Titlul congresului va fi: Întâiul Congres de Teologie Ortodox. Scopul său va fi: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

Sesiunile congresului vor avea loc succesiv din 2 în 2 ani, la data şi în locul fixate de fiecare congres precedent.

Întâiul congres va avea loc la 22 noiembrie a.c. la Atena.

Şedinţa se ridică la orele 8 p.m., şi delegaţii sunt invitaţi la masa oferită de Î.P.S. Mitropolit Visarion al Bucovinei. Şedinţa proximă va avea loc la 17 ianuarie a.c. orele 9,30.

 

Preşedinte: (ss) preot Ioan Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Proces verbal nr. 2

La 17 ianuarie orele 9,30 se continuă discuţiunea asupra regulamentului congresului.

Rămâne stabilit că congresul se compune din toţi profesorii facultăţilor de teologie ortodoxă cu caracter universitar.

Grija pentru executarea hotărârilor luate de congres rămâne în sarcina comitetului congresului respectiv.

Pregătirea congresului următor cade în sarcina unui comitet compus din profesorii facultăţii din oraşul în care va avea loc congresul.

La nevoie comitetul pregătitor poate convoca câte un membru de facultate, de la celelalte facultăţi pentru perfecţionarea lucrărilor şi stabilirea programului.

Congresul este legal constituit, dacă sunt de faţă majoritatea facultăţilor ortodoxe.

Deschiderea congresului se face de către reprezentantul facultăţii care a pregătit congresul.

La deschidere pot fi aleşi, prin aclamaţiune, unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare. Şedinţele congresului sunt conduse de reprezentanţii diferitelor facultăţi, după rangul lor şi pe ţări.

Hotărârile se iau cu majoritate de voturi.

În caz de neînţelegere asupra deciziunilor de luat, votarea se mărgineşte pe ţări, adică se are dreptul la un singur vot de fiecare ţară, chiar şi dacă o ţară are mai multe facultăţi.

Rămâne de asemenea bineînţeles, că hotărârile de fond sunt luate pe ţări, în secţiuni de ordin tehnic şi administrativ, personal însă în chestiuni ştiinţifice. Fiecare facultare este datoare să prezinte referate asupra chestiunilor ce urmează să fie discutate. Comitetul pregătitor trebuie să poarte grijă ca să se prezinte cel puţin trei referate asupra fiecărui subiect. Referatele vor fi trimise biroului comitetului pregătitor cu 2 luni înainte de data congresului.

Apoi iau cuvântul dnii: Alivizatos, Zancov, Mircovici, Kisielevschi, Cotor, Ispir, S. Ionescu, P. Vintilescu, I. Savin etc.

Apoi se trece la discuţia programei.

Au citit referate dnii: decan Mihălcescu, din partea delegaţiunii române, decan Alivizatos (Grecia), Zancov (Bulgaria), Kartaşov (Rusia), Kisielevschi (Polonia).

Se alege o comisie compusă din dnii: Alivizatos, Ispir şi Kartaşov, pentru alcătuirea unui proiect comun de chestiuni ce urmează să fie discutate în congres şi care vor fi decise în şedinţa de mâine 18 c. orele 9 a.m..

Astăzi la orele 4,30 p.m. toţi studenţii facultăţii de teologie din Bucureşti sunt convocaţi la recepţia delegaţilor facultăţilor diferitelor facultăţi străine.

Pentru ora 6 delegaţii sunt invitaţi la un ceai în casele dlui. profesor V.C. Ispir.

 

Preşedinte: (ss) preot I. Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Proces verbal nr. 3

La 18 ianuarie 1936 de la orele 9 la 12 a.m. a avut loc ultima şedinţă.

Toţi delegaţii sunt prezenţi.

S-a discutat anteproiectul comun al programului alcătuit de comisiunea aleasă în şedinţa precedentă.

După diferite propuneri făcute şi după discuţiuni s-a admis programul următor:

 

I.

a) Salutările (Biserica şi facultăţile).

b) Declaraţiuni asupra caracterului şi importanţei Întâiului Congres de Teologie, precum şi asupra consecinţelor lui pentru ortodoxia întreagă.

 

II.

Situaţiunea ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

b) Libera cercetare ştiinţifică în teologie şi autoritatea bisericească (problemele ecleziologice).

c) Expunerea influenţelor externe asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolei:

  1. Influenţe romano-catolice,
  2. Influenţe protestante,
  3. Influenţe filozofice.

d) Orientarea noii teologii ortodoxe către teologia patristică, în raport cu adaptarea ei la noile metode şi la opiniile noi; tradiţiunea, în general.

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru luminarea conştiinţei bisericeşti.

 

III.

Expuneri teologice asupra unor chestiuni bisericeşti

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Modul şi maniera de comprehensiune a diferitelor Biserici Ortodoxe şi deciziunile lor asupra chestiunilor generale şi urgente (d.e. asupra calendarului, căsătoriile preoţilor, muzicii, tineretului etc), în cazul întârzierii convocării unui sinod ecumenic.

c) Serviciul pozitiv actual adus Bisericii de către ştiinţa teologică.

  1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa actuală a canoanelor,
  2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi,
  3. Misiunea în Biserica Ortodoxă (internă şi externă).

d) Ortodoxia şi problemele actuale ale vieţii.

  1. Biserica şi cultura,
  2. Biserica şi statul,
  3. Biserica şi chestiunile sociale.

 

IV.

Facultăţile de teologie în cadrele activităţii ştiinţifice generale

Deziderate:

1. O revistă teologică ortodoxă,

2. Strângerea relaţiunilor dintre facultăţile de teologie.

Sfârşitul congresului. Tedeum. Doxologie.

Acest program a fost admis cu unanimitate.

Părintele I. Mihălcescu, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a mulţumit delegaţilor pentru osteneala ce şi-au dat venind la această conferinţă, precum şi pentru munca lor. Doreşte ca acest congres să fie un câştig adevărat pentru ştiinţa teologică şi pentru Biserică.

Dl. Alivizatos, decanul Facultăţii de Teologie din Atena, exprimă mulţumirile sale pentru primirea făcută oaspeţilor, convins fiind că această şedinţă va deveni istorică pentru noul drum pe care ea îl deschide pentru ştiinţa teologică.

Şedinţa se ridică la orele 12.

Se face apoi o vizită dlui. ministru de culte şi arte, şi delegaţiunea se înscrie în registrele palatului regal. La orele 13 se ia prânzul la sanctitatea sa patriarhul României.

După amiazăzi se vizitează diferitele monumente istorice şi muzee din Bucureşti, iar duminică se va face o excursiune la Mânăstirea Cernica.

 

Preşedinte: (ss) preot Ioan Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Anexa 1

(votată în şedinţa din 16 ianuarie 1936 orele 6 p.m.)

Referatul dlui. N. Cotos, citit în şedinţa comitetului pregătitor din 16 ianuarie 1936:

Deschiderea sesiunii se face de către cel mai vechi delegat al facultăţilor ospitaliere.

Şedinţele sunt prezidate pe rând de către reprezentanţii prezenţi cei mai vechi ai facultăţilor, după vechimea facultăţilor.

Cel mai vechi delegat al Universităţii din Atena rămâne preşedinte al comitetului până la întrunirea congresului în prima sa sesiune la Atena în 1936.

Unul din profesorii din Atena, desemnat de profesorii acelei facultăţi, este însărcinat cu funcţiunea de secretar permanent până la aceeaşi dată.

Deciziunile comitetului se iau cu majoritate de voturi pe facultăţile reprezentate în comitet.

Se compun procese verbale, verificate şi semnate de către delegaţii participanţi la şedinţe, asupra deschiderii şi asupra tuturor şedinţelor ţinute, precum şi asupra lucrărilor lor. Ele se multiplică şi se trimit fiecărei facultăţi reprezentate în comitet.

Limba preşedinţiei şi a delegaţiunilor, a lucrărilor scrise, a actelor şi corespondenţei comitetului va fi una din cele trei limbi mondiale: franceză, germană, engleză, cu traducerile necesare vorbite sau scrise.

Deliberaţiunile se pot face şi în una din limbile naţionale ale profesorilor prezenţi, dacă o înţeleg toţi şi cu asentimentul tuturor, sau cu traducerea în una din cele trei limbi numite mai sus.

Comitetul poate de asemenea să lucreze şi în afară de sesiune, prin corespondenţă, sub conducerea preşedintelui şi secretarului permanent. Acest comitet va supune un raport asupra activităţii sale, în prima sesiune a congresului. Apoi el va primi descărcarea şi va înceta de a mai exista.

 

 

Anexa II

(votată în şedinţa din 16 şi 17 ianuarie 1936)

Propuse de dl. N. Cotos.

1. Întâiul congres de teologie ortodoxă se compune din toţi profesorii facultăţilor de teologie ortodoxe, cu caracter universitar.

2. Scopul congresului este: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

3. Congresul lucrează în sesiuni şi prin publicarea actelor sale.

4. El se întruneşte în sesiune din 2 în 2 ani, în localitatea şi la data fixată de congres în sesiunea precedentă.

5. Prima sesiune va avea loc la 22 noiembrie 1936 la Atena.

6. Un comitet executiv, compus din profesorii facultăţii la reşedinţa căreia s-a ţinut congresul, va supraveghea executarea deciziunilor congresului.

7. Pregătirea congresului viitor cade în sarcina unui comitet de pregătire compus din profesori de la facultatea la reşedinţa căreia urmează să se ţină congresul.

Congresul se deschide şi se constituie, dacă sunt de faţă reprezentanţii majorităţii facultăţilor.

8. Deschiderea congresului este prezidată de reprezentantul cel mai vechi al facultăţii care l-a pregătit.

9. La deschidere congresul poate alege prin aclamaţiune unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare.

10. Şedinţele plenare ale congresului dintr-o sesiune sunt prezidate pe rând de către câte un reprezentant de fiecare facultate pe ţări.

11. În şedinţele plenare votarea se va face pe ţări în chestiuni de ordin tehnic, şi pe membri în chestiuni ştiinţifice. Asupra şedinţelor plenare se dresează procese verbale care se verifică în şedinţă şi se semnează de către preşedinte şi secretar. Procesul verbal al şedinţei ultime poate fi verificat şi pe cale de corespondenţă.

12. Chestiunile la ordinea zilei se studiază în secţiuni constituite aparte, şi asupra concluziunilor se referează în şedinţele plenare. Votarea în secţiuni se face pe membri.

Procesele verbale asupra lucrărilor secţiunilor se semnează de către toţi membrii participanţi.

13. Limba tuturor actelor congresului este una din cele trei limbi mondiale: franceză, engleză, germană. Celelalte limbi sunt admise în vorbire, cu traducerea imediată, iar în scris cu traducerea anexată în scris, în una din cele trei limbi oficiale.

 

Cu data de 17 februarie 1936 Facultatea de Teologie din Atena transmite celorlalte facultăţi programul de mai sus al congresului, alcătuit de către comitetul de organizare, la Bucureşti, cu invitarea ca acestea să comunice până la sfârşitul lui aprilie numele profesorilor ce vor voi să ia cuvântul şi să prezinte rapoarte în congres, iar aceştia să înainteze rapoartele lor până la jumătatea lui august a.c. respectiv în vederea stabilirii din vreme a programului detailat şi definitiv.

Facultatea din Cernăuţi răspunde că, din partea profesorilor ei, vor participa şi vor prezenta rapoarte dnii: dr. V. Gheorghiu, dr. V. Şesan şi dr. N. Cotos.

Dar cu data de 21 februarie 1936 Facultatea din Atena comunică părerea că este prea încărcat programul şi roagă asentimentul pentru prescurtarea lui, suprimându-se cel puţin o secţiune de la punctul III.

Facultatea din Cernăuţi şi-a dat asentimentul pentru o reducere a programului, şi cu data de 18 august 1936 a anunţat Facultăţii din Atena următoarele rapoarte pentru congres, în limba germană:

1. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die freie wissenschaftliche Forschung in der Theologie und die kirchliche Autoritat”.

2. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Das Problem der Einberufung einer okumenischen Synode”.

3. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Revision der Kanones und anderer kirchlichen Normen, sowie deren Kodifizierung”.

4. Profesor dr. Vasile Gheorghiu: ,,Das Problem des Kalenders”.

5. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die Notwendigkeit einer orthodoxen theologischen Zeitschrift”.

6. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die Bindung der Beziehungen unter den orthodoxen theologischen Fakultaten”.

 

Cu adresa din 2 noiembrie 1936 Facultatea din Atena comunică amânarea congresului pe ziua de 29 noiembrie, acelaşi an, din cauza coincidenţei lui cu funerariile regelui Constantin şi a reginelor Olga şi Sofia, a căror rămăşiţe pământeşti urmează să fie transportate la Atena în ziua de 21 noiembrie, Majestatea Sa Regele Gheorghe neputând prezida, pentru acest motiv, deschiderea congresului în ziua de 22 noiembrie.

Cu data de 7 noiembrie Facultatea de Teologie din Cernăuţi comunică, cu mult regret, Facultăţii din Atena şi celorlalte facultăţi teologice ortodoxe, că se găseşte în absolută imposibilitate de a-şi trimite delegaţii ei la congres:

 

,,Spectabile domnule decan,

Avem onoare a vă face cunoscut, că facultatea noastră se găseşte acum, cu mult regret, în situaţia de a nu-şi putea trimite delegaţii săi la congresul de teologie ortodoxă din Atena ce se va ţine în această lună.

Cauzele, din nefericire, sunt neprevăzute. Moartea recentă a unui coleg şi încă nedeplina însănătoşire a altuia au de urmare, că noi ceilalţi profesori, trebuind să facem faţă tuturor cerinţelor didactice şi administrative ale facultăţii, chiar acum la începutul anului de studii, nu ne putem absenta deloc, nici pentru un timp cât de scurt, de la facultate.

Am comunicat Facultăţii de Teologie din Atena şi celorlalte facultăţi, că dorim foarte mult, ca prin absenţa noastră să nu fie stingherite întru nimic lucrările congresului.

Totuşi, avându-se în vedere şi timpul puţin favorabil, şi faptul, că şi altor facultăţi ar putea să le cadă grea deplasarea din cauza ocupaţiunilor mai intense şi multiple de la începutul anului de studii, suntem de părere că ar fi potrivit, să se facă demersurile necesare pentru o eventuală amânare a sesiunii acesteia a congresului, să zicem, pentru vacanţele Paştilor viitoare, când vom fi şi mai liberi şi când şi vremea va fi mai prielnică pentru o călătorie aşa de lungă”.

Nicolae Cotos, h.t. decan

 

Pe lângă aceasta am mai rugat pe dl. decan al facultăţii din Atena să binevoiască a lua cunoştinţă, în calitate de preşedinte al congresului, că această părere a noastră în nici un caz nu trebuie să fie luată ca o propunere oficială, ci că noi dorim ca lucrările congresului să nu fie stingherite întru nimic prin absenţa noastră şi că vom fi foarte fericiţi de reuşita deplină a congresului, spre mulţumirea tuturor, şi fără participarea noastră personală.

La invitarea făcută de facultatea din Atena de a se trimite referatele, facultatea noastră expediază referatele, în limba germană, indicate în adresa sa ce urmează:

 

,,Domnule decan,

La adresa dvs. cu nr. 70/47 din 11 noiembrie 1936 cu onoare vă comunicăm, că regretăm foarte mult a nu putea participa la congres, deoarece împrejurările care nu ne îngăduie a părăsi Cernăuţii încă nu s-au schimbat întru nimic.

Urmăm însă cu multă plăcere invitării dvs., de a vă trimite aci alăturat câteva referate, pentru a fi citite în congres, inserate în actele lui şi publicate în eventualul buletin al congresului, precum urmează:

1. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Problema convocării unui sinod ecumenic”.

2. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Revizuirea canoanelor şi a altor norme bisericeşti şi codificarea lor”.

3. Profesor dr. Vasile Gheorghiu: ,,Problema calendarului”.

4. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Proiect de înfiinţarea unei reviste de teologie ortodoxă”.

5. Privitor la celelalte două referate, anunţate pe seama dlui. profesor N. Cotos, anume: a) Libera cercetare ştiinţifică în teologie şi autoritatea bisericească şi b) Strângerea relaţiunilor dintre facultăţile de teologie, vă alăturăm aci o adresă a numitului profesor către onoratul congres, pe care vă rugăm să i-o aduceţi la cunoştinţă.

6. Totodată vă transmitem şi adresa de salut a profesorilor de la facultatea noastră către onoratul congres, cu rugămintea să binevoiţi a dispune să i se dea citire la deschiderea congresului.

Primiţi, vă rugăm, domnule decan asigurarea distinsei stime şi consideraţiuni”.

(ss) Decan: N. Cotos

 

Necesitatea înfiinţării unei reviste de teologie ortodoxă

Profesor dr. Nicolae Cotos, Cernăuţi – România

În deplina convingere că amintita necesitate va fi admisă, fără îndoială, de către onoratul congres, îmi permit a propune următorul Proiect de înfiinţarea unei reviste teologice ortodoxe:

1. Întâiul Congres de Teologie Ortodox decide, în şedinţa sa din Atena la … noiembrie 1936, să editeze o revistă de teologie ortodoxă.

2. Această revistă poartă numele: ,,Revista Teologică Ortodoxă, editată de Congresul de Teologie Ortodox”.

3. Scopul ei este: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

4. Ea se conduce, se redactează şi se administrează de comitetul executiv, în funcţiune, al congresului.

5. Ea apare în oraşul de reşedinţă al numitului comitet executiv.

6. Ea apare în serie liberă, după trebuinţă, totuşi însă cel puţin o dată în intervalul dintre două sesiuni ordinare consecutive ale congresului.

7. Redactarea revistei se face în oricare din cele trei limbi mondiale: franceză, germană, engleză.

În cazuri în care sunt date posibilităţile tehnice şi financiare, lucrările, studiile şi articolele se pot publica şi în limbile naţionale cerute de autori, dar numai însoţite de traduceri în una din cele trei limbi mondiale, tipărite simultan şi paralel, în coloana din dreapta a aceloraşi pagini.

Titlul, subtitlul revistei, locul şi data apariţiei ei, indicele cuprinsului, precum şi tot materialul informativ privitor la revista însăşi, se publică în toate trei limbile mondiale simultan şi paralel.

8. Conţinutul publicaţiunilor din revistă va trebui să fie corespunzător şi compatibil cu scopul ei.

Forma lor va fi cea ştiinţifică.

9. Toţi membrii congresului au dreptul să li se publice lucrările prezentate, în acest scop, comitetului executiv.

Totuşi, când cuprinsul scrierilor prezentate nu este compatibil cu caracterul şi scopul revistei sau nu le corespund, comitetul poate refuza, sau dacă, în împrejurări date, pare inoportună, poate amâna publicarea lor.

Refuzul sau amânarea comitetul trebuie să o comunice autorului, cu motivare în scris.

Autorul are dreptul de recurs la congres, ca singură şi ultimă instanţă.

10. Fondul pentru întreţinerea Revistei Teologice Ortodoxe se compune din: veniturile din vânzarea ei, ajutoarea din partea autorităţilor bisericeşti şi de stat ortodoxe, din diferite eventuale donaţiuni, precum şi, în caz de nevoie, din cotizaţii impuse de congres membrilor săi.

11. Gestiunea administrativă a revistei se face în conformitate cu dispoziţiunile privitoare ale legilor ţării, în care ea apare.

12. Pentru activitatea revistei, precum şi pentru gestiunea ei redacţională şi administrativă comitetul executiv răspunde în faţa congresului. Comitetul executiv este dator să raporteze despre activitatea sa şi despre administrarea revistei, congresului, în fiecare sesiune ordinară, pentru a primi descărcarea cuvenită.

 

Cernăuţi, noiembrie 1936

(ss) Profesor dr. N. Cotos, Cernăuţi-România

 

* * *

 

Deziderate

Profesor dr. Nicolae Cotos

Cernăuţi-România

Onorat congres,

I. Subsemnatul anunţasem la timp un referat asupra: ,,Libera cercetare în teologie şi autoritatea bisericească”. Având însă în vedere că această chestiune, pe de o parte, nu este de actualitate acută în ortodoxie, precum şi că, pe de altă parte, caracterul ei delicat reclamă după părerea noastră numaidecât şi prezenţa referentului la discuţii, m-am văzut nevoit să amân prezentarea acestui referat pentru o sesiune a congresului, la care voi putea lua parte personal.

II. În legătură cu această chestiune însă, precum şi cu punctul IV din programul congresului, îmi permit a ruga onoratul congres să binevoiască a discuta întrebarea, dacă nu ar fi indicat şi oportun, să se ia vreo decizie privitoare la locul învăţământului teologic superior în cadrele organizaţiei învăţământului superior peste tot.

Profesorii facultăţilor de teologie ortodoxă de pretutindeni ştiu din studiile şi praxa lor îndelungată şi de toate zilele, că locul instituţiunilor pentru realizarea ştiinţei teologice şi pentru pregătirea ştiinţifică a tineretului teologic, – singura pregătire echivalentă cu pregătirea ştiinţifică şi culturală profană a tuturor slujitorilor superiori ai societăţii umane, este numai în cadrele instituţiei generale supreme, pentru crearea ştiinţei şi pregătirea ştiinţifică a naţiunilor, adică în cadrele universităţilor, în ţările unde există universităţi.

III. Privitor la punctul II din deziderate, îmi permit a aduce la cunoştinţa onoratului congres următoarele dorinţe: pentru pregătirea realizării unei colaborări ştiinţifice mai strânse între facultăţile noastre teologice, cred că ar fi indicat ca mai întâi să se decidă a se începe o muncă sistematică de cunoaştere reciprocă, în care scop mi-aş permite a propune:

1. Să se decidă a se alcătui şi a se publica în limbile mondiale, în Revista de Teologie Ortodoxă, dacă va lua fiinţă sau în publicaţiunile congresului:

a) câte un scurt istoric al facultăţilor de teologie ortodoxă, precum şi al tuturor institutelor de învăţământ teologic ortodox superior, de la începuturile lor până în prezent, adăugându-se în anexă şi legile şi regulamentele sub regimul cărora se găsesc ele de prezent, precum şi programele actuale de studii ale lor;

b) istoria literaturii teologice ortodoxe moderne, pe naţiuni şi pe disciplinele teologice, până în prezent;

c) asupra literaturii ortodoxe curente să se publice rapoarte anuale, pe naţiuni şi disciplini, sau cel puţin o dată în intervalul dintre două sesiuni ordinare ale congresului.

2. Pentru viitor ar fi de dorit ca, între muncitorii din ogorul ştiinţei noastre teologice, să se găsească totdeauna un număr suficient de cunoscători ai limbilor naţiunilor ortodoxe. Aceasta s-ar putea realiza în mod foarte potrivit prin schimbul de studenţi între diferitele facultăţi.

IV. Socot că fiecare facultate ar fi fericită să poată fi onorată cât de des de vizite ale profesorilor de la celelalte facultăţi ortodoxe, cu care ocazie vizitatorii ar putea ţine conferinţe, sau şi câte un curs, în limitele posibilităţii de timp şi împrejurări.

Dacă onoratul congres va lua în considerare aceste puţine deziderate ale mele, mă voi simţi foarte onorat şi obligat.

 

Cernăuţi, noiembrie 1936

(ss) Profesor dr. N. Cotos, Cernăuţi-România

 

* * *

 

Către onoratul Întâiul Congres de Teologie Ortodox

în Atena

Stimate domnule preşedinte,

Onorat congres,

Decanul şi profesorii Facultăţii de Teologie de la Universitatea ,,Regele Carol II” din Cernăuţi, România, regretând adânc că nu putem fi şi personal de faţă, aşa cum am dorit atât de mult, din cauze neprevăzute şi independente de noi, ne permitem onoarea a transmite pe această cale salutul nostru cel mai cordial d-voastre, stimate domnule preşedinte, precum şi tuturor onoraţilor şi iubiţilor colegi şi membri, întruniţi în primul congres de teologie ortodox în Atena, ca reprezentând ştiinţa teologică şi toate naţiunile ortodoxe.

Dorim congresului ajutorul ceresc, tot sporul şi succesul întru îndrumarea, organizarea şi unificarea muncii în comun a tuturor teologilor ortodocşi, pentru progresul aprofundării şi fundamentării ştiinţifice a credinţei şi vieţii în Hristos, în cadrele fericitoare ale Bisericii Lui autentice, una, sfântă, apostolică şi ecumenică, pentru fericirea umanităţii şi pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Trăiască congresul de teologie ortodoxă,

Trăiască îndrumătorii şi conducătorii lui,

Trăiască Biserica şi teologia ortodoxă.

În numele decanatului şi profesorilor Facultăţii de Teologie de la Universitatea ,,Regele Carol II” din Cernăuţi, România,

(ss) Profesor dr. N. Cotos, h.t. decan

 

Tot în acest timp, la intervenţia subsemnatului, I.P.S. Mitropolit al Bucovinei a binevoit să pună, din posibilităţile fondurilor culturale ale Eparhiei Bucovinei, la dispoziţia congresului suma de 50.000 (cincizeci) mii lei, drept subvenţie iniţială pentru editarea Revistei Teologice Ortodoxe, propuse în referatul de mai sus al subsemnatului, cu observarea condiţiunilor cuprinse în acesta.

 

Cu puţine zile înainte de întrunirea congresului am primit şi programul definitiv şi detailat al congresului, redactat în limbile elină şi franceză, pe care îl redăm aici în întregime:

 

 

Program

Preşedinţia congresului: profesor Hamilcar Alivisatos, preşedinte; profesor Vasilie Vellas, secretar general.

Comitet de organizare a congresului: Hamilcar Alivisatos, profesor de drept canonic şi de teologie pastorală (preşedinte); Grigorie Papamihail, profesor de apologetică; Dimitrie Balanos, profesor de patrologie; Vasilie Vellas, profesor de tâlcuire a Vechiului Testament (secretar general);

Secretari: Mario Zafiriou, Andrei Phytrakis.

Biroul congresului şi de informaţii (la universitate): profesor Hamilcar Alivisatos, preşedinte; profesor Vasilie Vellas, secretar general;

Secretari: Mario Zafiriou, licenţiat în drept şi în ştiinţe politice şi economice, bacalaureat în litere; Andrei Phytrakis, licenţiat în teologie;

Ghizi: Leonida Philipphidis profesor agregat, Dimitrie Moraitis profesor agregat, Vasilie Exarchos doctor în teologie, Vasilie Ioannidis doctor în teologie, Ioan Karmiris doctor în teologie, Nicolae Capsis doctor în teologie, Gherasim Konidaris doctor în teologie, Ioan Bonis doctor în teologie, Ioan Frangoulis doctor în teologie.

Ghizi adjuncţi: Iustin Moisescu, Grigorie Cernăianu, Vasilie Costiţ, Apostolo Mihailov, dra Dora Messinesi, Ioan Kamilakis, Pyrrhus Economides, Ioan M. Mercouris, Constantin Magger, Antonie Arapis.

 

A) Ordinea de zi

(Subiecte)

I

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

b) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice).

c) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

  1. Influenţe romano-catolice.
  2. Influenţe filozofice.

d) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general.

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru clarificarea conştiinţei ecleziastice.

Raportori: 1. Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, 2. Constantin Dyovouniotis, 3. Dimitrie Balanos, 4. Panagiotis Braţiotis, 5. Vasilie Vellas, 6. Ev. Antoniadis, 7. Ioan Mihălcescu, 8. Ioan Savin, 9. Nicolae Cotos, 10. Egumenul Cassian (Besobrasof), 11. Serghie Bulgakov, 12. A.V. Kartaşof, 13. Gheorghe Florovski, 14. Ştefan Dimitrievici.

N.B.: Raportorii diferitelor subiecte sunt menţionaţi în ordinea vechimii facultăţii din care fac parte.

 

II

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice

a) Problema convocării unui sinod ecumenic

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic.

c) Slujirea pozitivă actuală a ştiinţei teologice adusă Bisericii prin:

  1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală.
  2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi.
  3. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

d) Ortodoxia şi problemele prezente în viaţă:

  1. Biserica şi cultura.
  2. Biserica şi statul.
  3. Biserica şi chestiunile sociale.

Raportori: 1. Hamilcar Alivisatos, 2. Dimitrie Balanos, 3. Nicolae Louvaris, 4. Dimitrie Moraitis, 5. V.G. Ispir, 6. Şerban Ionescu, 7. Theodor M. Popescu, 8. Valerian Şesan, 9. Vasilie Gheorghiu, 10. Ştefan Ţankov, 11. Hristo Dimitrov, 12. G.St. Paschev, 13. Vasilie Zenkovski, 14. Filaret Granici, 15. Iustin Popovici.

 

III

Deziderate

1. O revistă teologică ortodoxă

2. Relaţii strânse între facultăţile de teologie.

Raportori: Nicolae Cotos.

 

B) Programa analitică a lucrărilor şi ordinea de zi

(Subiecte)

Duminică 29 noiembrie

(prima zi)

9,30 la Biserica Universitară din Kapnicarea. Masă solemnă şi Te Deum; va sluji Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei.

11,30 la sala de festivităţi a Universităţii din Atena. Şedinţă de deschidere a congresului în prezenţa: maiestăţii sale regele, preşedintele Consiliului de Miniştri, miniştrii şi sfântul sinod.

  1. Alocuţiunea preşedintelui congresului, dl. Hamilcar Alivisatos, profesor de drept canonic şi de teologie pastorală.
  2. Alocuţiunea dlui. ministru al instrucţiei publice şi cultelor.
  3. Alocuţiunea dlui. rector al Universităţii din Atena.
  4. Alocuţiunea arhiepiscopului Atenei.
  5. Alocuţiunea delegatului Patriarhiei Ecumenice şi reprezentanţilor oficiali ai diferitelor Biserici Ortodoxe.
  6. Alocuţiunile reprezentanţilor facultăţilor străine (în ordinea vechimii[3]).
  7. Bucureşti, 2. Chişinău, 3. Cernăuţi, 4. Varşovia, 5. Sofia, 6. Paris, 7. Belgrad. Alegerea preşedinţilor de onoare şi preşedinţilor secţiunilor congresului.

14,30-18,30 Excursie la Vouliagmeni. Punct de plecare: Universitatea din Atena. Vizită la orfelinatul Arhiepiscopiei Atenei.

21 Dineu oferit de Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

 

Luni 30 noiembrie

(a doua zi)

9-11 Şedinţă de secţiuni (sala de festivităţi a Clubului Universitar)

 

I. Subiect

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei (dnii. Panagiotis Braţiotis, Ioan Mihălcescu, Ioan Savin şi Serghie Bulgakov).

b) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice) (dnii. Vasilie Vellas, Ev. Antoniadis, A. Kartaşof, Nicolae Cotos, Serghie Bulgakov şi egumenul Cassian (Besobrasof)).

c) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

  1. Influenţe romano-catolice.
  2. Influenţe protestante.
  3. Influenţe filozofice (Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, dnii. Constantin Dyovouniotis şi Gheorghe Florovski).

11-13 Vizite la bisericile bizantine din Atena şi la diverse instituţii (bibliotecă, universitate, academie etc).

16-18 Şedinţă (sala de festivităţi a Clubului Universitar

 

I. Subiect

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă (continuare)

d) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general (dnii. Dimitrie Balanos şi Gheorghe Florovski).

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru clarificarea conştiinţei ecleziastice (dl. Ştefan Dimitrievici).

21 Dineu oferit de dl. ministru al instrucţiei publice şi cultelor

 

Marţi 1 decembrie

(a treia zi)

9 Vizită la Acropole şi la alte monumente vechi

13 Masa de prânz oferită de dl. rector al universităţii reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

16-18 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

Participanţii la congres pe Areopag

 

II. Subiect

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice

a) Problema convocării unui sinod ecumenic (dnii. Hamilcar Alivisatos, Dimitrie Balanos, Valerian Şesan, Ştefan Ţankov, Filaret Granici şi Iustin Popovici).

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic (dnii. Hamilcar Alivisatos şi Vasilie Gheorghiu).

c) Slujirea pozitivă actuală a ştiinţei teologice adusă Bisericii prin:

1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală dnii. Hamilcar Alivisatos şi Valerian Şesan).

 

Miercuri 2 decembrie

(a patra zi)

9-12 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

 

II. Subiect

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice (continuare)

2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi.

3. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară) (dnii. Hamilcar Alivisatos, Dimitrie Moraitis, V.G. Ispir şi Hristo Dimitrov).

d) Ortodoxia şi problemele prezente în viaţă:

1. Biserica şi cultura (dnii. Nicolae Louvaris, Theodor Popescu şi Vasilie Zenkovski).

2. Biserica şi statul (dl. Hamilcar Alivisatos)

3. Biserica şi chestiunile sociale (dnii. Hamilcar Alivisatos, Şerban Ionescu şi G.St. Paschev).

14-18 Vizită la muzee: 1. Arheologic, 2. Bizantin, 3. Benakis etc (dl. profesor Gheorghe Sotiriou va da explicaţii despre monumentele creştine străvechi şi importanţa ultimelor săpături arheologice ale monumentelor creştine din Grecia pentru ştiinţa teologică

21 Dineu oferit de dl. primar al Atenei reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

 

Joi 3 decembrie

(a cincea zi)

9-12 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

 

III. Subiect

Deziderate

1. O revistă teologică ortodoxă (dl. Nicolae Cotos).

2. Relaţii strânse între facultăţile de teologie (dl. Nicolae Cotos).

16-18 Şedinţă de închidere (la sala de festivităţi a Clubului Universitar). Expedierea afacerilor curente. Alegerea oraşului unde va avea loc următorul congres. Discurs de închidere al preşedintelui congresului, dl. profesor Hamilcar Alivisatos.

21 Dineu oferit de arhiepiscopul Atenei reprezentanţilor guvernului şi domnilor participanţi la congres.

 

Vineri 4 decembrie

(a şasea zi)

Excursie la Daphni, Eleusis, vechiul şi noul Corint, Loutraki-Atena.

7,30 Plecarea. Loc de întâlnire: universitate

8 Vizită la vechea Mânăstire din Daphni

9 Vizită la Eleusis

10,30 Sosire în vechiul Corint

12,30 Vizită la noul Corint

13,30 Masă de prânz la Loutraki oferită de Mitropolitul Damaschin al Corintului

19 Întoarcere la Atena

 

 

C) Lista reprezentanţilor facultăţilor de teologie, membri ai congresului,

şi comunicările lor (în ordinea vechimii facultăţilor)

A. Facultatea din Atena

1. Arhiepiscopul Atenei, Hrisostom. Influenţele exterioare asupra teologiei ortodoxe în secolele XVI şi XVII.

2. Jean Messoloras, profesor onorific.

3. Grigorie Papamihail.

4. Hamilcar Alivisatos.

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic.

c) Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală.

d) Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

e) Biserica şi statul.

f) Biserica şi chestiunile sociale.

5. Constantin Dyovouniotis. Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

a) Influenţe romano-catolice.

b) Influenţe protestante.

c) Influenţe filozofice.

6. Dimitrie Balanos. Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general. a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

7. Vasilie Stefanidis.

8. Nicolas Louvaris. Biserica şi cultura.

9. Gheorghe Sotiriou.

10. Panagiotis Braţiotis. Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

11. Vasilie Vellas. Critica şi autoritatea ecleziastică.

12. Evanghelos Antoniadis. Principiile teologice ortodoxe ale interpretării Noului Testament.

13. Leonidas Philiphidis.

14. Dimitrie Moraitis. Misiunea internă a Bisericii Ortodoxe (Catehism şi predicare).

 

B. Facultatea din Bucureşti

1. Ioan Mihălcescu. Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

2. V.G. Ispir. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

3. Şerban Ionescu. Biserica şi chestiunile sociale.

4. Theodor M. Popescu. Biserica şi cultura.

5. Nichifor Crainic.

6. P. Vintilescu.

7. G. Cristescu.

8. H. Rovenţa.

 

C. Facultatea din Chişinău (Iaşi)

1. Ioan Savin. Unitatea de acţiune în sânul ortodoxiei.

 

D. Facultatea din Cernăuţi

1. Nicolae Cotos.

a) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică.

b) Necesitatea unui periodic teologic ortodox.

c) Relaţii reciproce între facultăţile de teologie ortodoxă.

2. Valerian Şesan.

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Revizuirea sfintelor canoane şi altor norme bisericeşti şi codificarea lor.

3. Vasile Gheorghiu. Chestiunea calendarului.

4. Dionisie Jeremiiv.

5. Vasile Loichiţa.

 

E. Facultatea din Varşovia

1. Nicolae Arseniev.

2. Ilarion Basdekas.

 

F. Facultatea din Sofia

1. Ştefan Ţankov. Dificultăţi în pregătirea convocării unui sinod ecumenic.

2. Hristo Dimitrov. Misiunea interioară a Bisericii Ortodoxe.

3. G.St. Paschev. Biserica şi chestiunile sociale.

4. Ivan Goschev.

5. Ivan Markovski.

 

G. Institutul de Teologie Ortodoxă din Paris

1. Egumen Cassian Besobrasov. Introducere specială în Noul Testament.

2. Serghie Bulgakov. Teze despre Biserică.

3. Vasilie Zenkovski. Biserica şi cultura.

4. Antonie Kartaşov.

a) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice).

b) Criticismul biblic şi ştiinţa ortodoxă.

5. Gheorghe Florovski.

a) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

  1. Influenţe romano-catolice.
  2. Influenţe protestante.
  3. Influenţe filozofice.

b) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general.

 

H. Facultatea din Belgrad

1. Dimitrie Stefanovici.

2. Ştefan Dimitrievici. Misiunea ştiinţei teologice pentru luminarea conştiinţei bisericeşti.

3. Filaret Granici. Problema convocării unui sinod ecumenic.

4. Iustin Popovici. Problema convocării unui sinod ecumenic.

 

Regulamentul congresului

(aprobat de Comitetul de Organizare, alcătuit din reprezentanţi

ai tuturor facultăţilor de teologie, la Bucureşti, în ianuarie 1936)

  1. Rămâne stabilit că congresul este format din toţi profesorii de la facultăţile de teologie ortodoxă, cu un caracter universitar.
  2. Grija executării deciziilor luate de congres rămâne în sarcina comitetului congresului respectiv.
  3. Pregătirea următorului congres revine unui comitet alcătuit din profesorii de la facultatea aflată în oraşul în care va avea loc congresul.
  4. La nevoie, comitetul pregătitor poate convoca un membru per facultate, de la alte facultăţi, pentru desăvârşirea muncii şi stabilirea programului.
  5. Congresul este totodată constituit, cu condiţia prezenţei părţii majoritare a facultăţilor ortodoxe. Deschiderea congresului este făcută de reprezentantul facultăţii care a pregătit congresul.
  6. La deschidere se poate alege, prin proclamaţie, unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare. Apoi, reprezentanţii diferitelor facultăţi, în funcţie de rangul lor şi unul pe ţară, sunt cei care vor prezida sesiunile congresului.
  7. Deciziile sunt luate cu majoritate de voturi. În caz de dezacord asupra deciziilor ce trebuie luate, votul este limitat de ţară, cu alte cuvinte există dreptul la un singur vot pe ţară, chiar dacă există mai multe facultăţi.
  8. Rămâne totodată convenit că, în ceea ce priveşte deciziile de fond, ele sunt luate de ţări, în chestiunile de ordin tehnic şi administrativ, dar în mod personal în chestiunile ştiinţifice.
  9. Fiecare facultate are datoria de a prezenta comunicări asupra chestiunilor aflate în discuţie. Comitetul pregătitor trebuie să aibă grijă să se prezinte cel puţin 3 comunicări pe fiecare subiect. Comunicările vor fi trimise la biroul comitetului pregătitor, cu 2 luni înainte de data congresului.

 

Regulament privind durata rapoartelor şi comunicărilor

  1. Preşedintele secţiunilor declară deschiderea şi închiderea dezbaterilor, dă şi ia cuvântul raportorilor şi conferenţiarilor, şi veghează la buna ordine a şedinţelor. El redactează ordinea de zi după înţelegerea cu secretarul general şi urmând dispoziţiile programului.
  2. Sub responsabilitatea preşedintelui secţiunilor, durata rapoartelor nu poate depăşi un sfert de oră, nici dezbaterile 5 minute.

 

Informaţii diverse. Hoteluri etc

Informaţiile detaliate despre hoteluri, comunicaţiile din oraşul Atena, schimbul [monetar] etc vor fi date de biroul congresului (sala de şedinţe a facultăţii de teologie din clădirea centrală a universităţii).

 

 

III. Convocarea congresului[4]

A rămas în seama unui comitet executiv, compus din profesorii Grigorie Papamihail, D. Balanos şi V. Vellas (de la litere) sub preşedinţia dlui. Alivisatos, să stabilească organizarea şi convocarea congresului.

Comitetul, având tot concursul Bisericii şi al miniştrilor educaţiei de pe vremuri ş.a. Turcobazile, Balanos, Louvaris şi Gheorgacopulos, a procedat la organizarea congresului şi a invitat facultăţile de teologie de la universităţi, ca să ia parte la primul congres de teologie ortodox din Atena în ziua de 22 noiembrie 1936. Totuşi din cauza înmormântării regilor amintiţi Constantin, Sofia şi Olga, care s-a fixat ulterior chiar în această zi, congresul a fost amânat cu o săptămână şi s-a întrunit în mod solemn în ziua de 29 noiembrie 1936, într-o zi de duminică.

 

 

IV. Constituirea congresului[5]

În ziua aceasta s-au întrunit la lucru reprezentanţii tuturor facultăţilor de teologie, sosiţi de cu bună vreme în Atena. Aceştia au constituit primul congres. Congresiştii aceştia, în seria celor mai vechi facultăţi[6], erau următorii:

Congresiştii în faţa universităţii

În mijloc Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, de-a dreapta sa preşedintele congresului, profesor H.S. Alivisatos, şi de-a stânga sa rectorul universităţii, profesor Grigorie Papamihail

Din Atena: IPS Arhiepiscop al Atenei (profesor onorar al facultăţii), dnii Ioannis Messoloras (profesor emerit), Grigorie Papamihail (apologet), Hamilcar Alivisatos (profesor de drept canonic), Constantinos Dyovouniotis (dogmatica şi morala creştină), Dimitrie Balanos (patrologia), Vasilie Stefanidis (istoria bisericească), Nicolas Louvaris (exegeza Noului Testament), Gheorghe Sotiriou (arheologia creştină), Panagiotis Braţiotis (exegeza Vechiului Testament după LXX), Vasilie Vellas (exegeza Vechiului Testament după textul ebraic, Evanghelos Antoniadis (exegeza Noului Testament) şi profesorii L. Philiphidis şi D. Moraitis.

Din Bucureşti: dnii Vasile Ispir (îndrumări misionare), Şerban Ionescu (morala creştină), Teodor Popescu (istoria bisericească), P. Vintilescu (liturgică), G. Cristescu (apologetica).

Din Iaşi (Chişinău-Iaşi): Ioan Savin şi arhimandritul Scriban.

Din Cernăuţi: deşi absenţi din motive justificate, totuşi s-au citit referate ale reprezentanţilor facultăţii acesteia.

Din Belgrad: dnii D. Stefanovici, St. Dimitrievici, Filaret Granici.

Din Sofia: dnii St. Ţankov, G. Paschev, Iv. Goschev.

Din Paris: (de la institutul teologic al ruşilor): dnii Serghie Bulgakov, Vasile Zenkovski, Ant. Kartaşov, Gheorghe Florovski.

Din Polonia: dnii Nicolae Arseniev, Ilarion Basdekas.

Aceşti profesori au constituit congresul sub preşedinţia profesorului de drept canonic de la facultatea din Atena dl. Hamilcar Alivisatos. Secretarul general al congresului a fost profesorul Vasilie Vellas. Secretari speciali ai congresului au fost desemnaţi din partea comitetului de organizare dnii A.P.Th. Fytrakes şi M. Zafirios P.N. docent la facultatea de teologie.

Mulţi profesori mai tineri de religiune de la licee şi literaţi iluştri şi-au dat cu drag concursul pentru buna reuşită a lucrărilor congresului.

Ceilalţi, sprijinindu-se unii pe alţii, au primit pe profesorii străini la locuinţele lor după cum au sosit, iar apoi toţi în frunte cu comitetul de organizare au descins în Hotelul Acropol Palace, în care au rămas în tot decursul congresului.

 

 

V. Congresul[7]

Ziua deschiderii solemne a congresului s-a fixat pe ziua de 29 noiembrie, duminica. La ora 9 ½ a.m. s-a celebrat în biserica universitară, Kapnicarea, cu toată solemnitatea sfânta liturghie, slujind prea fericitul arhiepiscop al Atenei Hrisostom, înconjurat de preoţi greci, ruşi şi sârbi, şi fiind de faţă toţi membrii congresului cu preşedintele dl. Hamilcar Alivisatos, rectorul universităţii domnul Grigorie Papamihail, mulţi profesori universitari, bărbaţi iluştri şi un mare număr de oameni ai bisericii. Corul, condus de protopsaltul bisericii dl. A. Levantes, a cântat după melodiile vechi bizantine, făcând cea mai bună şi cea mai adâncă impresie asupra celor adunaţi în biserică. Evanghelia s-a citit în limba elină, slavă, română, iar simbolul credinţei, precum şi rugăciunea domnească a spus-o de pe amvon rectorul universităţii.

După sfânta liturghie s-a cântat doxologia, după care toţi s-au dus la universitate şi au ocupat în marea sală, arhiplină, locurile rezervate. În sală au venit membrii Sfântului Sinod, ierarhii care sosiseră aici, preşedintele Consiliului de Miniştri, cei mai înalţi dignitari ai guvernului, profesorii universităţii, profesorii teologi laici şi clerici, docenţii de la teologie şi de la celelalte facultăţi şi foarte mulţi alţi invitaţi. Locul de prezidiu îl avea comitetul de organizare. La 11,35 precis a venit M.S. Regele, care a fost întâmpinat la propileele universităţii de către preşedintele congresului şi de către rector şi a fost condus în sală, unde a ocupat loc pe tronul regal. După o mică rugăciune făcută de preafericitul arhiepiscop, preşedintele venind la tribună a rostit următorul discurs[8]:

 

[Discursul preşedintelui congresului, Hamilcar Alivisatos]

Sire,

Prea Fericite,

Doamnelor şi domnilor,

Sunt fericit de a vedea astăzi, după îndelungate şi cu adevărat ostenitoare eforturi, realizându-se un proiect pe care l-am conceput de mai mulţi ani, deşi nu într-o formă absolut originală.

Biserica Ortodoxă, constituind o urmare neîntreruptă a Bisericii vechi şi unitare, cu toată evoluţia sa importantă în cursul epocii bizantine, a intrat, mai cu seamă de la căderea Constantinopolului şi, în mai multe puncte cu mult înaintea ei, adică de la luptele pe chestia icoanelor şi ale schismei încoace, într-o lungă perioadă de decadenţă, care s-a prelungit până aproape de zilele noastre.

De la căderea Constantinopolei şi până în zilele noastre condiţiunile pentru viaţa ortodoxiei au fost cât se poate de nefavorabile; aproape să facă imposibilă orice mişcare spirituală serioasă. Chiar cea mai mare parte a ortodoxiei, din punct de vedere numeric, Biserica Rusă, cu toate că nu a cunoscut jugul străin, nu se emancipase complet, venind atunci de curând la creştinism. Lungă vreme încă ea depindea în mod substanţial de Biserica mamă din Constantinopole, care era supusă unei dominaţiuni străine.

Între timp, conştiinţa naţională a popoarelor subjugate a început a se redeştepta.

Şi de atunci a început şi mişcarea naturală, tinzând a crea în fiecare ţară noi Biserici Ortodoxe naţionale şi autocefale, fapt ce s-a împlinit în secolul ultim, ca o consecinţă directă a eliberării acestor popoare. Ele formară state libere în care se înfiinţaseră Bisericile autocefale, conform principiului absolut raţional al Bisericii libere într-un stat liber, precum şi conform principiului şi dispoziţiunii absolut lăudabile ale Bisericii noastre, de a răspândi ajutoarele sale spirituale şi chiar etnice acelor popoare cărora le împărtăşeşte ajutoarele sale religioase.

Din nefericire, aplicarea acestor principii nu s-a făcut pe de-a întregul fără apariţia unor anumite tendinţe naţionaliste, provenind din unele direcţiuni unilaterale ale politicii, îndeosebi în secolul ultim. Pe când crearea de Biserici autocefale este perfect canonică şi contribuie chiar la progresul întregii comunităţi bisericeşti, în cazul nostru, fiindcă s-a îndepărtat de la principiu, ea a contribuit să ridice între diferitele secţiuni ale ortodoxiei, ziduri înalte, pe care diferenţele de rasă şi cele etnice, precum şi necunoaşterea limbilor diferitelor popoare ortodoxe, le-a făcut mai nepătrunse şi neaccesibile.

Aceasta a făcut că adeseori popoare, care aparţineau aceleiaşi Biserici şi erau alăptate de aceeaşi mamă, se comportau între ele în mod foarte duşmănos, şi că Bisericile lor, conduse câteodată în mod inconştient de naţionalism, se priveau peste umăr, se mărgineau în propriile lor hotare, rupeau orice relaţiune spirituală între ele şi rămâneau într-o izolare care le înăbuşea. De prisos să adaug că această decadenţă a agravat decadenţa Bisericii ca întreg şi a dus-o până la inactivitate.

La drept vorbind, chiar ştiinţa teologică, care deserveşte în mod special Biserica, nu a fost scutită de aceste tendinţe, deoarece, favorizată de necunoaşterea limbii, mişcarea teologică care se producea într-o ţară ortodoxă era, în altă ţară, aproape necunoscută, dacă nu dispreţuită, pentru motive naţionaliste; şi în toate cazurile ea era privită ca suspectă. Este inutil de relevat că în secolele din urmă şi până la sfârşitul războiului mondial în 1920, condiţiuni internaţionale favorizau aceste tendinţe şi că încurajarea şovinistă, dată amorului propriu naţional, le impunea ca absolut necesare şi indispensabile.

În acest timp epoca nouă a sosit. Era izolării politice şi sociale a luat sfârşit. Convingerea că fiecare poate trăi în plină izolare, departe de orice înţelegere şi de orice raport cu ceilalţi, a încetat în mod definitiv de a exista. Îndeosebi marele război, cu toată cruzimea sa şi cu toate rezultatele sale funeste, a arătat oamenilor că sinceritatea între ei, colaborarea şi afecţiunea nu constituie numai metoda cea mai frumoasă, ci şi cea mai practică a adevăratului progres al popoarelor şi al societăţilor.

În adevăr într-un interval de timp relativ minim s-a realizat o muncă atât de rodnică pentru obţinerea contactului între popoare, pentru adaptarea ritmului de viaţă al umanităţii la cerinţele noi, încât cu toată starea critică în care se găseşte acuma universul, este imposibil de a nu recunoaşte că niciodată mai mult ca astăzi în istoria umanităţii nu s-a observat o asemenea tendinţă pentru o cunoaştere, pentru o comuniune şi o colaborare mai strânsă între popoare. Societatea Naţiunilor, precum şi un mare număr de organizaţiuni internaţionale serioase, cu toate îndoielile şi criticile ce se manifesta faţă de ele, cu toată situaţia excepţional de grea, în care se găseşte azi lumea, au ajuns la rezultate foarte importante în această direcţie. Şi pentru a nu mă extinde asupra unor chestiuni generale, mă mărginesc la partea teologică şi bisericească, care ne interesează îndeosebi în acest moment.

Cu sfârşitul războiului mondial, începe o acţiune intensă de forţe şi de organizaţiuni internaţionale bisericeşti şi teologice. Ea are de scop să prăbuşească zidurile chinezeşti care separă diferitele popoare şi diferitele Biserici, urmare a marelor evenimente ale schismelor şi a muncii teologiei, care a urmat în mod natural pentru a justifica şi pentru a sprijini punctele de vedere în conflict; muncă evlavioasă, serioasă şi voluminoasă, însă scolastică, aş putea zice fanatică.

Un efort realmente unitar s-a făcut prin aşa zisa mişcare ecumenică pentru a reuşi de a reînnoda lanţurile rupte în timpuri mai vechi, pentru a concentra forţele creştine spirituale care există în lumea întreagă, şi pentru a crea un front creştin unic, în măsură de a se opune răului moral care, organizat sub una din formele sale actuale şi stăpânit de o disciplină tare, ameninţă cu o distrugere reală ordinea religioasă, morală şi socială. Epoca care precede secolul nostru ar putea fi numită era dezbinării din cauza îngustimii, din cauza îndărătniciei în concepţiile diferitelor milieuri, a milieurilor teologice îndeosebi, care în discuţia teologică asupra formelor şi asupra concepţiei unilaterale adeseori uitau în întregime substanţa principală a religiei creştine însăşi. Epoca care urmează războiului, independent de rezultate, de certitudine poate dubioasă, pe care le va avea efortul unitar ce se efectuează, poate fi numită, fie numai pentru acest efort unionist şi pentru natura sa şi caracterul său, era unirii, a reînnoirii şi a trezirii treptate a unei conştiinţe creştine unice.

Mişcarea numită ecumenică (ea se împarte, esenţial, în trei mari organizaţiuni internaţionale: 1. Alianţa universală de amiciţie internaţională prin Biserici, care are drept scop de a examina şi de a rezolvi prin mijloace pacifice şi de intenţiune creştină diferenţele care separă, până la sânge, popoarele şi naţiunile; 2. Organizaţiunea internaţională de credinţă şi de administraţie, care urmăreşte înţelegerea, foarte dificilă de prezent, a diferitelor Biserici asupra deosebirilor de dogmă şi asupra succesului uniunilor dogmatice; 3. Organizaţiunea universală a ceea ce se numeşte creştinism practic, care are scopul de a uni şi de a strânge toate forţele şi toate concepţiile morale ale lumii creştine, pentru a face să reiasă şi să se impună necesitatea de a aplica într-o formă practică, în viaţa socială, principiile absolut eterne şi morale ale Evangheliei, în fine de a combate în mod oficial şi de a anihila răul moral care stăpâneşte şi se impune astăzi cu neruşinare din cauza indiferenţei ce se manifestă cu privire la aplicarea acestor principii morale.

Această mişcare ecumenică, zic, lucrează în mod supraomenesc pentru a ajunge dacă nu la unire – lucru foarte greu din mai multe motive şi în zilele noastre imposibil – cel puţin la înţelegerea reciprocă a Bisericilor. Acela care, ca mine, urmăreşte această mişcare de la prima sa ivire, va fi convins că noi nu vom întârzia să vedem rezultate pozitive ale acestui efort important. În adevăr, în urmă cu abia câteva decenii, întâlnirea reprezentanţilor diferitelor Biserici era considerată imposibilă, chiar dacă această întâlnire ar fi ajuns să se realizeze pentru un moment, ea s-ar fi desfăcut într-o duşmănie mai mare din cauza fanatismului încăpăţânat care stăpânea în toate părţile şi care se baza în cea mai mare parte pe necunoaşterea condiţiunilor şi a lucrurilor. Astăzi sunt adunaţi într-un scop comun reprezentanţi ai diferitelor Biserici, chiar şi ai Bisericii Catolice, sub formă de observatori amicali; ei discută, în plină armonie şi linişte, deosebirile ce există şi ajung adeseori la o înţelegere reală asupra celor mai multe puncte. Aceasta dovedeşte progresul deja realizat. Dar de ce am găsit vrednică de menţionat în mod special în acest discurs solemn de deschidere a congresului pan-ortodox mişcarea ecumenică care n-are nici o legătură directă cu adunarea de azi ?

Am zis la început că, cu toată iniţiativa de la care a pornit acest congres, ideea nu a fost originală.

La această mişcare ecumenică au fost invitate să colaboreze toate Bisericile creştine în cele trei direcţii ale ei. Toate (în consecinţă şi a noastră, cu excepţia numai a Bisericii Catolice care continuă, cel puţin oficial, politica lui ,,Non possumus”) au răspuns cu entuziasm. Chiar Biserica noastră, cu puţin înaintea acestei invitaţiuni, a luat iniţiativa prin intermediul patriarhatului ecumenic de a propune constituirea unei societăţi a Bisericilor după modelul Societăţii Naţiunilor, şi această propunere făcuse obiectul unei enciclici către toate Bisericile creştine. Dar independent de această iniţiativă, Biserica Ortodoxă, prin reprezentanţii diferitelor sale secţiuni autocefale, nu numai a colaborat cu celelalte Biserici şi a strâns într-un efort comun propriile sale forţe, slabe acuma, ci ea a fost şi onorată în diferite feluri în persoana reprezentanţilor ei, şi niciodată de la 1920 încoace reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe nu au lipsit de la adunările internaţionale.

Eu nu trebuie să atrag atenţiunea dvs. asupra importanţei participării Bisericii la această mişcare universală care, din neînsemnată, poate deveni foarte importantă, căci ea este un subiect care nu ne interesează acuma. Dar trebuie să notăm că în aceste întâlniri internaţionale, ocazionate pentru întâia oară în această eră nouă, s-au întâlnit şi s-au cunoscut teologi ortodocşi ai diferitelor părţi ale Bisericii Ortodoxe, care până acuma nu s-au cunoscut întreolaltă pentru motivele pe care le-am citat mai sus. Ba mai mult, aceşti teologi ortodocşi şi găsindu-se în acest mediu străin, s-au unit în mod spontan şi natural pentru a susţine punctele de vedere ortodoxe şi s-au prezentat ca un grup ortodox unit. Aceasta s-a întâmplat mai ales la Lausanne şi la Stockholm în 1925, precum şi cu alte ocaziuni înainte şi după această dată. Astfel ei au atras atenţiunea, prezentând şi scoţând în relief în sânul familiei creştine, ortodoxia care se credea aproape moartă.

Iată ceea ce ne-a adus la ideea pe care noi o vedem astăzi realizată în mod atât de solemn. Ocaziunea de a aduna la un loc un mare număr de teologi ortodocşi a provocat ideea unei uniri posibile şi indispensabile a forţelor ortodoxe existente. Din moment ce noi ortodocşii luăm parte ca elemente izolate la mişcarea ecumenică, profitând de adunările ce se ţin în altă parte şi în urma unei iniţiative străine, nu ar fi posibil de a organiza o adunare exclusiv ortodoxă pentru a pune mai direct în contact şi în raport forţele noastre, într-un efort unic şi organizat, pentru a prezenta ortodoxia ca o forţă unită şi real creştină, aşa cum ea este într-adevăr, şi de la care noi înşine şi cei ce suntem în afară de ea aşteptăm atât de mult ? Acest gând, comunicat colegilor prezenţi aici cu ocazia unei conferinţe la Copenhaga la 1922, a fost acceptat cu entuziasm şi a încolţit ca o sămânţă bună. Căci ideea înţelegerii şi a colaborării s-a întărit în toate cercurile ortodoxe. Toţi, fără excepţii, au simţit nevoia acestei uniri şi în mod spontan au fost în principiu de acord. Rămase să se decidă unde, când şi cum acest gând ar putea deveni o realitate.

Locul a fost găsit de îndată. Toţi acei care au fost de faţă la această primă adunare şi la celelalte de aceeaşi natură care au mai urmat, şi în care lucrul s-a discutat, îndeosebi la Cambridge în 1932 şi la Chambesy (Elveţia) 1935, toţi, zic, recunoscând de unde venea iniţiativa care într-adevăr nu poate fi numită aşa, căci nimeni nu avea o părere sau un sentiment diferit, au decis imediat şi cu insistenţă că Athena trebuia să fie sediul primului congres de teologie ortodoxă, deoarece ea este sediul celei mai vechi facultăţi de teologie. Cât priveşte procedura şi data, au trebuit mai mult de 10 ani pentru a le fixa. Dar de ce să mă reţin mai mult ? Iată că în această zi această adunare care n-a fost decât gând şi dorinţă, deveni o realitate şi noi suntem adunaţi la deschiderea primului congres ortodox, la Athena.

Mişcării ecumenice îi datorăm ocazia de a fi studiat, manifestat şi realizat ideea congresului. Este un act de dreptate de a o recunoaşte în acest moment şi de a releva conexiunea congresului nostru din acest punct de vedere cu mişcarea universală, care de altfel dă atâtea promisiuni pentru viitorul umanităţii creştine mai cu seamă.

Dar ce importanţă, ce semnificaţie, ce scop urmăreşte adunarea din această zi, precum şi organizarea congresului constituit la Bucureşti în ianuarie trecut, care va continua de acuma înainte a fiinţa lung timp încă, dacă Dumnezeu vrea ?

Pentru a înţelege exact mersul lucrului, este necesar de a înţelege clar situaţia ortodoxiei pentru ea însăşi şi pentru restul lumii creştine. Biserica Ortodoxă, în structura ei interioară şi în activitatea ei, constituie un aspect şi o mare putere, foarte importante, ale idealului şi ale lumii creştine. Formând, după cum am arătat înainte, o continuare neîntreruptă a Bisericii vechi şi indivizibile, ea oferă, în sine însăşi, perfecta conjuncţiune a principiilor fundamentale ale religiunii creştine şi ale cugetării eline, care timp de lungi secole a pus în serviciul noii religii tot ce a avut mai sublim şi mai important. Marii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, sublimii poeţi bisericeşti, fii curaţi ai gândirii eline, au desfăşurat, putem zice, toată forţa spiritului lor grecesc în aşa fel că îndeosebi în timpul înfloririi istoriei bisericeşti, în epoca de aur a Bisericii, cum se spune îndeobşte, a apărut o nouă şi vie strălucire a spiritului elin sub caracterul său creştin. Profunzimea şi bogăţia teologiei şi poeziei greceşti formează – ca şi filozofia vechilor filozofi clasici elini, pentru filozofie – baza şi punctul de plecare a dezvoltării teologice ulterioare şi a evoluţiei bisericeşti, care în tot timpul, dar mai cu seamă astăzi, au provocat şi provoacă admiraţia nemărginită a lumii civilizate şi constituie măreţia Bisericii noastre. Chiar din cauza bogăţiei şi profunzimii teologiei sale şi a cultului său, Biserica Ortodoxă a păstrat în epocile şi perioadele de decadenţă destulă sevă şi vitalitate, graţie cărora ea şi-a păzit copiii săi, din punct de vedere religios şi spiritual, în împrejurări grele.

Hamilcar Alivisatos (1887-1969)

Între timp caracterul elen evident al Ortodoxiei, fără de care ea nu poate fi ceea ce este, n-a făcut din ea o putere exclusivă. Dimpotrivă, ea este extrem de mlădioasă din cauza naturii, a libertăţii şi a caracterului cugetării eline; ca dovadă, miracolul popoarelor slave, în special, şi al altor popoare ortodoxe. Ortodoxia elenă le-a adus lumina religiunii creştine, adeseori şi pe cea a civilizaţiei. Dară îndată ea a devenit la ele o forţă şi o parte importantă a entităţii şi a existenţei lor naţionale în aceeaşi măsură, fără nici o deosebire; astfel că ortodoxia este pentru slavi, români, sirieni şi alte popoare exact la fel ca şi pentru elini. Astfel ortodoxia a devenit nu numai o mare forţă spirituală prin ea însăşi şi în special pentru fiecare naţiune, pe care o deserveşte din punct de vedere religios, ci şi un mare instrument de legătură pentru popoarele, care aparţin familiei sale, prin comunitatea caldei atmosfere religioase, pe care noi o respirăm cu toţii la fel.

Dar pe când ortodoxia constituie o asemenea forţă pentru ea însăşi şi în raporturile sale interne, ea nu reprezintă o forţă mai mică în afară. În epoca de înainte de război care se întinde până la schisma mare din secolul al IX-lea şi care – după cum am mai spus – poate fi numită perioada separaţiunii şi a scolasticii, Biserica noastră a fost foarte adeseori dispreţuită, foarte pe nedrept şi din motive de neştiinţă, de către teologii catolici şi protestanţi. Ea era considerată ca o Biserică moartă şi înapoiată, incapabilă de a produce o nouă viaţă spirituală şi în întregime lăsată în voia tradiţiunii sale şi a formalismului său, pe care ei le considerau moarte şi care au fost atât de rău înţelese, atât de rău interpretate de către ei şi din nefericire de mai mulţi dintre noi. Dar de când, de după război, s-a înţeles imperioasa necesitate de a concentra şi a face să colaboreze toate forţele spirituale creştine pentru a forma un front unic, atenţiunea restului lumii creştine s-a îndreptat spre ortodoxia noastră.

Ea nu prezintă astăzi poate atâtea forţe spirituale ca şi celelalte Biserici creştine, fiindcă, încă de curând, ea se găsea în depresiune spirituală în urma lungilor încercări petrecute. Totuşi, avându-se în vedere locul pe care îl ocupă în istoria creştinismului şi posibilităţile evoluţiei sale viitoare, ea nu este o forţă de dispreţuit şi neglijabilă. Chiar dat fiind, că la această mişcare modernă, numită, cu un termen grecesc, ecumenică, Biserica latină nu colaborează, în înţelesul politicii lui ,,Non possumus”, colaborarea Bisericii noastre în întreg restul lumii este considerată preţioasă. Şi ea este în adevăr aşa din mai multe motive vajnice, dar mai cu seamă pentru importanţa şi bogăţia sfintei tradiţiuni pe care o deţine. Celelalte Biserici, respingând tradiţia de cu bună vreme, înţeleg cu întârziere astăzi marea ei valoare şi puterea ei. Şi dojana îndreptăţită pe care le-o atribuie lumea catolică pentru această lipsă esenţială găseşte o satisfacţie importantă şi un rezultat în colaborarea cu Biserica Ortodoxă atât de bogată în tradiţie. În acest front unic cu celelalte Biserici, a noastră dă o semnificaţie foarte înaltă prin tradiţia sa, şi acesta este un punct despre care eu nu ştiu dacă însăşi teologia ortodoxă i-a înţeles în întregime importanţa.

Dar această valoare a ortodoxiei în raporturile sale interioare şi exterioare, precum şi sentimentul deplin al situaţiei sale ca reprezentând Biserica lui Hristos, organism ce trăieşte în toate manifestările şi direcţiile vieţii sale, impune întreaga cunoaştere a obligaţiilor sale faţă de ea însăşi şi faţă de celelalte, precum şi urcarea unei conştiinţe unice a forţei interne şi externe ce reprezintă ortodoxia. În aceasta doar consistă importanţa şi rostul adunării noastre de astăzi.

Biserica noastră, în cele trei misiuni şi obligaţii înalte ale sale, nu se poate lăsa condusă de simplul instinct, ca până acuma, şi de tradiţia simplă şi naivă. Ea trebuie să lucreze pe bază de linii de conduită pozitive, bazată pe studii detailate ale ei însăşi, ale naturii entităţii sale, ale tendinţelor sale, ale scopurilor sale, ale obligaţiilor sale şi ale mediului de aproape şi îndepărtat în care ea se mişcă şi lucrează.

Conştiinţa tuturor acestor puncte ale existenţei sale, Biserica Ortodoxă o avea şi totdeauna a aşezat-o în teologie. Studiul şi elaborarea marilor probleme spirituale, care ocupă în mod natural Biserica în ce priveşte situaţiunea sa, se face mai întâi în laboratorul teologic, ca să zicem aşa. Şi teologia, lucrând astfel în mod pozitiv, sau chiar adeseori în mod negativ – de ce nu, duhul respiră unde vrea – studiind şi orânduind în mod sistematic presupunerile dificile precum şi urmările lor, face adaptaţiuni, caută şi pregăteşte soluţia, şi oferă prin aceasta un tot material gata acelei Biserici care – sub inspiraţia Sfântului Duh – primeşte, adoptă şi determină în mod oficial ceea ce este just, convenabil şi infailibil adecvat mântuirii oamenilor.

Iată prima şi principala misiune a teologiei, care este îndeosebi semnul spiritual al Bisericii. Aceasta, condusă de o asemenea slujitoare, conduce la rândul ei la o spiritualitate mai ridicată şi determină totul în duhul lui Hristos. Această poziţie şi semnificaţie a teologiei ortodoxe se desemnează, ca să zicem aşa, în mod clar în chestiunea Sinoadelor Ecumenice. În adevăr, după cum arată istoria lor, ceea ce teologia a pregătit prin lucrările sale pozitive şi adeseori negative şi a întărit prin elaborarea sa spirituală, Biserica a venit în urmă să o determine şi să o stabilească în mod definitiv sub inspiraţia Sfântului Duh. Şi aceasta cu o înţelepciune cu adevărat infailibilă, în aşa fel că tot ceea ce ea decretează de fiecare dată în mod infailibil să fie şi să rămână în veci nemişcat, nestrămutat şi neschimbat.

Şi astăzi, în cazul când s-ar recunoaşte – căci nu este recunoscută în general – necesitatea de a convoca un Sinod Ecumenic, Biserica nu ar putea ajunge până acolo fără lucrul pregătitor, atât de important, al ştiinţei teologice, care ar studia îndelung şi minuţios toate chestiunile privitoare la Biserică, de la cele mai importante şi cele mai dificile până la cele secundare şi la cele mai uşoare, dintre care unele sunt înscrise în programul congresului nostru.

Bine studiate şi bine pregătite, aceste chestiuni vor fi prezentate Bisericii ca un tot material gata asupra căruia ea va avea judecata şi decizia definitivă prin păstorii ei. Aceştia nu ar putea proceda de altfel la convocarea unui Sinod Ecumenic fără această pregătire pe care ei înşişi ar face-o în zadar, dat fiind mărimea muncii pastorale îndeosebi în condiţiile actuale. Notăm că osteneala atât pentru Biserică cât şi pentru teologia însăşi devine încă mai anevoioasă şi în consecinţă mai necesară şi indispensabilă pentru perioada de luptă în chestiunea icoanelor şi până astăzi.

Se ştie că de la această epocă se manifestă o perioadă mai curând de decadenţă spirituală în materia condiţiilor care stăpânesc. Aceste lupte, aşa cum ele au fost duse, sunt o probă de decadenţă evidentă, care s-a sporit prin schisma ce a urmat între Biserica din Orient şi Biserica din Occident. Timp de secole, ea a absorbit în întregime gândirea teologică, ocupată lungă vreme şi într-o formă zdrobitoare de diferenţe mai mult infime şi neînsemnate dintre cele două Biserici în detrimentul celor mai importante şi mai fundamentale. Extensiunea care a urmat după jugul turc, sub care a stat secole îndelungate cea mai mare parte, precum şi cea mai bună parte a Ortodoxiei, partea sa diregătoare, a contribuit la decadenţa totală. Nu este decât aproximativ un secol după eliberare, când s-a început a se vorbi despre renaşterea scrierilor teologice, despre care avem o probă mică în acest congres atât de lung dorit şi astăzi realizat.

În această perioadă lungă şi mai ales în epoca de înaintea secolului al XIX-lea, teologi eminenţi au apărut în părţile greceşti şi ruseşti; luceferi izolaţi ai spiritului teologic, dar capabili – cu toată slăbiciunea lor – să lumineze la o destul de mare distanţă orizonturile ortodoxe, dată fiind situaţia generală şi întunericul care stăpâneau acolo. Nu mai puţin, în ansamblu, decadenţa era completă şi trebuia o muncă îndelungată pentru a se ajunge măcar la punctul unde noi suntem astăzi.

Ceea ce este important este că aceşti rari teologi eminenţi ai epocii de sclavie şi ai timpurilor puţin mai vechi, precum şi toţi acei care până la noi s-au ocupat serios de teologie, forţaţi de întunericul care înăbuşea Orientul mergeau să soarbă ştiinţa lor în Occident, unde de la căderea Constantinopolei îndeosebi, şi de când Renaşterea se impusese, emigrase definitiv civilizaţia modernă şi literatura.

Teologii noştri primeau deci cultura lor teologică pe cale indirectă, ca să zicem aşa. Teologia occidentală, fie catolică (în timpurile dintâi pentru partea mai mare), fie protestantă (în timpurile mai noi), era aceea care influenţa rarii teologi elini şi ruşi din epoca de înaintea secolului al XIX-lea, şi chiar pe universitari (dacă-i pot numi aşa) începând de la secolul XIX, când teologia şi-a găsit locul său în universităţile ţărilor ortodoxe, după modelele bisericeşti absolut juste şi la înălţimea culturii moderne pe care o oferea Occidentul.

Acest fapt explică influenţa neîndoielnică care natural a primit-o teologia ortodoxă modernă fie din partea teologiei catolice, fie din partea teologiei protestante. Teologul ortodox care progresează în studiile sale fără părtinire prin reflexiune raţională şi care, pătrunzând în ortodoxia sa, se emancipează în ea puţin câte puţin, nu întârzie să remarce la fiecare moment această influenţă şi să se convingă cât de profundă a fost ea, mai cu seamă în cazuri anumite şi în anumite amănunte ale evoluţiei teologice şi ecleziastice. Eu nu voi cita decât un exemplu pentru a zugrăvi, pentru a spune aşa, chestiunea şi aceasta va fi o dovadă suficientă a adevărului chestiunii pe care o scot în relief în ceea ce priveşte această evoluţiune în timpurile de înainte şi în epoca aproape contemporană.

De când confesiunile în rivalitatea dintre Bisericile şi teologii catolici şi protestanţi au ajuns, dacă putem zice aşa, la modă, Biserica Ortodoxă, posedând simboalele antice în veci nestrămutate şi infailibile ale sfintelor sinoade, precum şi împinsă de influenţe străine (după cum este stabilit istoriceşte), a crezut de bine să redacteze cu puterile ei slabe şi să prezinte noi confesiuni (mărturisiri) ale credinţei ortodoxe cunoscute sub numele: Critopoulos, Mogilas, Dositheus, Lukaris etc. Dar eu sunt sigur că nici un teolog ortodox de astăzi care în adevăr şi-a ferit conştiinţa sa ortodoxă de orice influenţă nu va putea admite niciodată că aceste mărturisiri, aşa cum sunt, reprezintă adevărata concepţie şi adevărata doctrină ortodoxă: căci este vădit că – cu toate doctrinele lor în cele mai multe cazuri foarte ortodoxe – ele prezintă mai mult sau mai puţin liniile evidente ale influenţei catolice sau protestante şi conţin adeseori doctrine din aceste izvoare.

De altfel, pentru a-mi continua exemplul, aceste mărturisiri au fost prezentate (încă nu a trecut multă vreme de atunci) de maiştrii noştri savanţi de altminteri (adecă până la generaţia noastră) ca reprezentând spiritul adevărat al ortodoxiei. Aceasta datorită legăturii generaţiei teologice care ne-a precedat cu perioada despre care am vorbit mai sus. Situaţia universitară a teologiei, progresele ştiinţifice atinse treptat la noi în teologie, pătrunderea exactităţii ştiinţifice în cercetarea teologiei, au avut natural de asemenea acest rezultat important: s-a înţeles necesitatea de a dobândi o conştiinţă curat ortodoxă, dar totodată s-a ajuns la convingerea că teologia ortodoxă, cu toate raporturile şi cu tot contactul ei cu celelalte Biserici, poate – datorită bogăţiei sale îndeosebi în ceea ce priveşte patrologia – să rămână avizată numai la ea însăşi, ea poate să se dezvolte pe bazele ei proprii conform directivelor sale iniţiale, fără a suferi efectul influenţelor străine.

În primul moment, acest lucru pare ciudat, deoarece noi ne-am luat obiceiul să considerăm pe cei vechi ca fiind mai conservatori. Dar progresul şi cercetarea ştiinţifică prezintă în adevăr multe lucruri curioase şi uimitoare. Ele arată în acest caz că înaintaşii noştri au fost mai conservatori decât noi; totuşi, în urma teoriilor şi a cunoştinţelor pe care ei le-au câştigat mai târziu fără a-şi da seama din izvoare indirecte, după cum am spus-o mai sus, din cauza întunericului care îi înconjura, ei nu au fost mai ortodocşi decât noi. Căci ei s-au îndepărtat mai mult de vechea teologie ortodoxă a Părinţilor care fusese uitată în Orient şi care îndurase în Occident urmările noii evoluţii a spiritului occidental sub caracterul fie catolic sau protestant de la care s-au influenţat teologii care ne-au precedat. Şi pentru a mă mai servi de icoană: oare părinţii noştri din simplitate şi din naivitate nu dispreţuiau, nu respingeau ca inutile şi neînsemnate aceste importante lucruri arheologice ale străbunilor noştri, pe care noi cei moderni le-am cercetat din nou şi cărora noi le-am redat splendoarea lor veche, deoarece noi le considerăm cu drept cuvânt ca frumoase, importante şi preţioase, de care suntem mândri a le poseda, pe care le admirăm şi le iubim mai mult decât lucrurile moderne şi moderniste ? Iată situaţia teologiei noastre veche şi contemporană, şi iată şi sarcina teologiei moderne.

Dar dezvoltarea fericită a conştiinţei ortodoxe care, emancipată şi liberă, respinge influenţele străine, îi impune în mod natural obligaţiunea imperioasă a unei munci continue, obositoare, minuţioase şi a unei acţiuni absolut ştiinţifice pentru a purifica teologia noastră de elementele noi şi intruse care s-au strecurat în ea în mod inconştient într-o epocă mai veche. Este necesar de a întoarce ortodoxia noastră la prima ei puritate, a Părinţilor, şi – după restabilirea completă a ei – noi vom înţelege, cel puţin atunci !, că ea îşi ajunge singură sieşi, că este capabilă, fără vreun aport serios din afară şi fără a se abate de la propria sa cale, de a continua evoluţia sa pe care au împiedicat-o împrejurări exterioare adverse. Se va dovedi că Biserica Ortodoxă pe care o deserveşte nu este neînsemnată şi înapoiată, cum adeseori a fost numită în străinătate în mod batjocoritor, ci că ea este o forţă vie reprezentând în mod curat spiritul lui Hristos într-o continuitate neîntreruptă cu Biserica veche şi indivizibilă.

Această sarcină este foarte apăsătoare, foarte grea, şi noi avem conştiinţa slăbiciunii noastre şi a numărului nostru redus. Dar în această zi, în această primă concentrare istorică a forţelor teologice existente, noi ne punem nădejdea în Dumnezeu. Şi făgăduim că odată ce am înţeles obiectul cel dintâi, fundamental şi principal al muncii noastre, odată ce avem deplina conştiinţă a situaţiunii teologiei noastre şi a datoriilor noastre faţă de ea, noi vom lucra serios în această direcţie. Nu pentru a termina această operă cu adevărat grea, pe care secole întregi şi evenimente istorice foarte grave au adus-o în faţa noastră, ci pentru a deschide calea ca pionieri. Pentru a începe numai lucrul pregătitor care se va continua şi se va desăvârşi de către generaţiile teologice viitoare mai fericite decât noi, pentru că ele vor vedea Biserica noastră restabilită, prin munca lor şi activitatea lor spirituală, în splendoarea sa veche şi în gloria ei de odinioară. Aceasta o indică în mod pozitiv programa ştiinţifică a acestui congres, căci noi ştim că subiectele înscrise sunt numeroase şi importante, şi nu pot fi tratate în cele câteva şedinţe pe care le vom ţine. Înscriindu-le, noi nu am voit decât să arătăm punctele principale care ocupă gândirea teologică de astăzi. Studiul lor şi soluţionarea lor va face obiectul congreselor care vor urma.

Aceasta este sarcina prea importantă pe care trebuie să o îndeplinească teologia ortodoxă modernă, precum şi colaborarea tuturor forţelor teologice inaugurate astăzi sub auspicii fericite. Din această muncă cu adevărat grea, dar frumoasă şi plină de nobilă râvnă, prin reîntoarcerea sa completă la tradiţiile Părinţilor, teologia ortodoxă modernă, primind de la cer întărirea spirituală indispensabilă, înaintează cu paşi repezi pentru a forma o conştiinţă pe de-a întregul şi curat ortodoxă. Această conştiinţă constituie unicul criteriu şi forţa conducătoare care ca şi într-o epocă mai veche va putea duce Biserica noastră la o eră nouă şi glorioasă de prosperitate spirituală şi morală – o condiţie primă pentru a face posibilă influenţa morală a Bisericii asupra regulării vieţii sociale în toate amănuntele sale şi după normele principiilor morale ale Evangheliei lui Hristos pe care îl reprezintă.

Prin toate mijloacele acestea, ştiinţa teologică, în unire şi în colaborare de astăzi înainte, nu-şi propune şi nu caută decât să servească Biserica în plină conştiinţă a datoriilor sale, decât să facă din ea o forţă nouă, spirituală şi socială, demnă de numele său, de misiunea sa şi de istoria sa.

Ridicarea Bisericii ca factor spiritual şi social de primă mărime, prin munca fundamentală a teologiei îndeosebi, constituie de altfel o necesitate imperioasă pentru societatea de astăzi. Mai mult ca oricând ea are nevoie de o îndreptare bună şi înţeleaptă pentru a putea ieşi cât mai degrabă din atmosfera infectată în care se găseşte şi pe care a creat-o răul moral care a ros-o timp de secole fără a fi serios tulburat până acum în opera sa anticreştină din cauza pedantismului ecleziastic şi teologic al tuturor Bisericilor.

Biserica organizată în mod corespunzător şi îndeajuns înarmată din punct de vedere spiritual este singura forţă care se poate opune cu succes principiilor distrugătoare şi subversive ale ordinii morale care domneşte astăzi.

Iată, Sire, Prea Fericite, doamnelor şi domnilor, râvna noastră şi scopurile muncii noastre. Iată liniile directive ale creaţiunii noastre ştiinţifice în comun începând de astăzi. Este în afară de îndoială că în sarcina noastră atât de grea avem nevoie de o încurajare serioasă, morală şi spirituală, pentru a putea ajunge la un bun sfârşit.

Având în vedere toate acestea, eu invoc binecuvântarea Dumnezeului nostru adevărat în Treime asupra muncii noastre. În numele întregii gândiri teologice contemporane adunată aici în această zi frumoasă, rog pe majestatea sa regele să binevoiască a proclama deschiderea lucrărilor congresului, pe fericirea sa arhiepiscopul şi pe reprezentanţii secţiunilor autocefale ale Bisericilor Ortodoxe să binevoiască a binecuvânta începutul acestei colaborări cu adevărat nobile şi al acestei osteneli care se depune cu devotament pentru binele Bisericii; în sfârşit cer interesul viu şi nepărtinitor al întregului popor credincios şi îl invit să participe la această muncă de atât de mare importanţă pentru ortodoxia noastră.

Rog pe majestatea sa regele elinilor George II să binevoiască a proclama deschiderea lucrărilor primului congres de teologie ortodoxă la Atena.

Rog pe fericirea sa arhiepiscopul Atenei să binevoiască a lua cuvântul.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 144/Almanah 2022

 

[1] N.r.: Adresa trimisă facultăţilor de teologie ortodoxe este, în original, în limba franceză.

[2] N.r.: Vom regăsi ulterior că cele 6 ţări cu facultăţi de teologie care vor fi reprezentate la acest congres vor fi: România, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia şi … Franţa, de unde vor veni teologi de la Institutul de Teologie Ortodoxă Sfântul Serghie din Paris, înfiinţat de teologii ruşi din diaspora.

[3] După vechimea lor, facultăţile de teologie ortodoxe trebuie înşirate: Atena, Cernăuţi, Bucureşti etc şi nu cum se înşiră aici.

[4] Cele ce urmează sub acest titlu sunt luate textual din revista Εκκλησια (Atena) nr. 49-50, din 12 decembrie 1936, p. 389. Traducerea din limba elină este făcută de dl. profesor V. Gheorghiu (n.r.).

[5] Tot de acolo şi tot aşa, p. 385-386 (n.r.).

[6] După vechime, facultatea din Cernăuţi ţine locul al doilea, după Atena (n.r.).

[7] La fel. A se vedea notele subliniare 1 şi 2 de mai sus.

[8] Acest discurs a fost publicat şi separat în limba franceză, cu titlul: ,,Discours d’ouverture de M. le Professeur Hamilcar Alivisatos, professeur de droit canon, President du Congres”. Îl redăm aci, în trad. rom. făcută după acest text francez.