Almanah 2022 1

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Întâiul congres de teologie ortodox

I. Iniţiativa

II. Pregătirea
Conferinţa preliminară a profesorilor de teologie pentru pregătirea Întâiului Congres de Teologie Ortodox, întrunită la 16-18 ianuarie 1936 la Bucureşti

Program
A) Ordinea de zi
B) Programa analitică a lucrărilor şi ordinea de zi
C) Lista reprezentanţilor facultăţilor de teologie, membri ai congresului, şi comunicările lor (în ordinea vechimii facultăţilor)

Regulamentul congresului

Regulament privind durata rapoartelor şi comunicărilor

Informaţii diverse. Hoteluri etc

III. Convocarea congresului

IV. Constituirea congresului

V. Congresul
Ziua întâi
Ziua a doua
Ziua a treia
Ziua a patra
Ziua a cincea
Ziua a sasea
Ziua a saptea

I. Iniţiativa

Cu data de 20 noiembrie 1935 Facultatea de Teologie de la Universitatea din Atena trimite facultăţilor de teologie ortodoxe următoarea adresă[1]:

 

,,Domnule decan,

Profesorul Hamilcar Alivizatos, confratele nostru, ne-a făcut cunoscute conversaţiile care au avut loc la Chambesy între reprezentanţii diferitelor facultăţi de teologie ortodoxe cu privire la convocarea unui congres teologic pan-ortodox la Atena în 1936 şi de actul care a fost semnat acolo.

Facultatea din Atena a aderat cu bucurie la ideea convocării celui dintâi congres la Atena şi roagă de asemenea facultatea dvs. să ia parte şi să fie reprezentată fie prin toţi profesorii săi, fie printr-un anumit număr dintre ei la data care o va fixa comitetul de organizare care se va constitui foarte curând.

Convocarea congresului fiind astfel hotărâtă, un comitet de organizare trebuie constituit. Acest comitet, după actul mai sus menţionat, va fi alcătuit din 6 delegaţi, adică un delegat din fiecare ţară unde există facultăţi[2]. El se va întruni, după declaraţiile dlui. Ispir, la Bucureşti, şi potrivit deciziilor care se vor lua în comun de către facultăţi pe această temă va redacta programul definitiv al lucrărilor congresului.

De aceea Facultatea din Atena, în şedinţa sa din 12 noiembrie, a purces la desemnarea delegaţiei noastre alcătuită din domnii profesori Hamilcar Alivizatos, Dimitrie Balanos şi Grigorie Papamihail şi a însărcinat-o cu pregătirea şi prezentarea celui dintâi proiect al programului facultăţii. Noi vă vom ruga deci să faceţi acelaşi lucru pentru ca programele tuturor facultăţilor să fie redactate cu repeziciune, după care, comitetul de organizare din 6 membri va fi gata să se reunească şi să-şi înceapă activitatea.

Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu şi după o reflectare matură, noi vom începe de îndată lucrarea, nădăjduind să vă comunicăm în scurt timp partea tehnică a congresului şi noi aşteptăm ca delegaţia română să fixeze data întrunirii comitetului de organizare la Bucureşti.

Înştiinţând onorabila dvs. facultate de ceea ce urmează, noi sperăm că ne veţi face cunoscut curând că aţi primit scrisoarea noastră şi suntem fericiţi că acest prim contact al profesorilor facultăţilor ortodoxe la Atena contribuie considerabil la dezvoltarea lucrării importante a ştiinţei teologice ortodoxe”.

 

II. Pregătirea

Facultatea de Teologie din Bucureşti face următoarea convocare cu data de 17 decembrie 1935:

 

,,Prea cucernice părinte decan,

La congresul ,,Oecumenical Council for Life and Work”, ţinut la Chambesy, în Elveţia, în august 1935, teologii ortodocşi au hotărât ţinerea în acest an a mult doritului congres al profesorilor de teologie ortodoxă.

Congresul se va ţine în Atena, probabil în luna septembrie 1936, iar la 16 ianuarie 1936 se va întruni la Bucureşti comitetul care va fixa programa lucrărilor congresului. Acest comitet constă din câte un reprezentant de la fiecare facultate de teologie ortodoxă. Consiliul facultăţii noastre a găsit de cuviinţă ca reprezentanţii facultăţilor de teologie ortodoxă din România să se întrunească într-o şedinţă preliminară în ziua de 21 decembrie c., orele 10 înainte de amiază în localul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, spre a stabili de comun acord chestiunile care se vor propune comitetului la 16 ianuarie 1936, spre a fi trecute în program.

Vă rugăm dar, să binevoiţi a trimite la aceste două date (21 decembrie 1935, 16 ianuarie 1936) delegaţii facultăţii domniei voastre.

Primiţi vă rugăm, onorate coleg, asigurarea deosebitei noastre stime”.

 

Decan: parohul Mihălcescu

Secretar: Dicu M. Constantinescu

 

Şedinţa preliminară a reprezentanţilor facultăţilor de teologie ortodoxă din România s-a ţinut la data anunţată (adică, la 21 decembrie 1935).

Comitetul de organizare a congresului s-a întrunit şi a lucrat în zilele de 16-18 ianuarie 1936. Dosarul lucrărilor redactat în limba franceză, îl dăm în traducere română:

 

 

Conferinţa preliminară a profesorilor de teologie

pentru pregătirea Întâiului Congres de Teologie Ortodox,

întrunită la 16-18 ianuarie 1936 la Bucureşti

Proces verbal nr. 1

Conferinţa preliminară pentru pregătirea primului congres de teologie ortodox s-a deschis la 16 ianuarie 1936, orele 5,30 p.m.; de faţă au fost domnii: H. Alivizatos (Atena), Şt. Zancov (Sofia), Mircovici (Belgrad), Kisielevschi (Varşovia), Kartaşov (Paris), I. Mihălcescu, V.C. Ispir, Şerban Ionescu, P. Vintilescu, P.M. Popescu (Bucureşti), I. Scriban, I. Savin (Chişinău), şi N. Cotos (Cernăuţi).

Domnul decan Mihălcescu prezidează. Salută pe membrii conferinţei şi subliniază importanţa imensă a conferinţei acesteia care va avea să pregătească uniunea tuturor profesorilor de teologie, precum şi fundamentarea ortodoxiei.

Se numeşte secretar al conferinţei dl. profesor V.C. Ispir.

Apoi dl. decan N. Cotos (Cernăuţi), raportorul delegaţiunii române, ia cuvântul şi citeşte raportul său asupra comisiunii de organizare a congresului. Se decide că pregătirea congresului revine dlui. decan Alivizatos şi dlui. Braţiotis, ca secretar.

Se fac propuneri referitoare la regulamentul congresului. În privinţa limbii oficiale se admite, că dezbaterile pot fi făcute în una din limbile mondiale: franceză, germană, engleză, sau într-o limbă maternă, tradusă în una din aceste limbi.

Titlul congresului va fi: Întâiul Congres de Teologie Ortodox. Scopul său va fi: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

Sesiunile congresului vor avea loc succesiv din 2 în 2 ani, la data şi în locul fixate de fiecare congres precedent.

Întâiul congres va avea loc la 22 noiembrie a.c. la Atena.

Şedinţa se ridică la orele 8 p.m., şi delegaţii sunt invitaţi la masa oferită de Î.P.S. Mitropolit Visarion al Bucovinei. Şedinţa proximă va avea loc la 17 ianuarie a.c. orele 9,30.

 

Preşedinte: (ss) preot Ioan Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Proces verbal nr. 2

La 17 ianuarie orele 9,30 se continuă discuţiunea asupra regulamentului congresului.

Rămâne stabilit că congresul se compune din toţi profesorii facultăţilor de teologie ortodoxă cu caracter universitar.

Grija pentru executarea hotărârilor luate de congres rămâne în sarcina comitetului congresului respectiv.

Pregătirea congresului următor cade în sarcina unui comitet compus din profesorii facultăţii din oraşul în care va avea loc congresul.

La nevoie comitetul pregătitor poate convoca câte un membru de facultate, de la celelalte facultăţi pentru perfecţionarea lucrărilor şi stabilirea programului.

Congresul este legal constituit, dacă sunt de faţă majoritatea facultăţilor ortodoxe.

Deschiderea congresului se face de către reprezentantul facultăţii care a pregătit congresul.

La deschidere pot fi aleşi, prin aclamaţiune, unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare. Şedinţele congresului sunt conduse de reprezentanţii diferitelor facultăţi, după rangul lor şi pe ţări.

Hotărârile se iau cu majoritate de voturi.

În caz de neînţelegere asupra deciziunilor de luat, votarea se mărgineşte pe ţări, adică se are dreptul la un singur vot de fiecare ţară, chiar şi dacă o ţară are mai multe facultăţi.

Rămâne de asemenea bineînţeles, că hotărârile de fond sunt luate pe ţări, în secţiuni de ordin tehnic şi administrativ, personal însă în chestiuni ştiinţifice. Fiecare facultare este datoare să prezinte referate asupra chestiunilor ce urmează să fie discutate. Comitetul pregătitor trebuie să poarte grijă ca să se prezinte cel puţin trei referate asupra fiecărui subiect. Referatele vor fi trimise biroului comitetului pregătitor cu 2 luni înainte de data congresului.

Apoi iau cuvântul dnii: Alivizatos, Zancov, Mircovici, Kisielevschi, Cotor, Ispir, S. Ionescu, P. Vintilescu, I. Savin etc.

Apoi se trece la discuţia programei.

Au citit referate dnii: decan Mihălcescu, din partea delegaţiunii române, decan Alivizatos (Grecia), Zancov (Bulgaria), Kartaşov (Rusia), Kisielevschi (Polonia).

Se alege o comisie compusă din dnii: Alivizatos, Ispir şi Kartaşov, pentru alcătuirea unui proiect comun de chestiuni ce urmează să fie discutate în congres şi care vor fi decise în şedinţa de mâine 18 c. orele 9 a.m..

Astăzi la orele 4,30 p.m. toţi studenţii facultăţii de teologie din Bucureşti sunt convocaţi la recepţia delegaţilor facultăţilor diferitelor facultăţi străine.

Pentru ora 6 delegaţii sunt invitaţi la un ceai în casele dlui. profesor V.C. Ispir.

 

Preşedinte: (ss) preot I. Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Proces verbal nr. 3

La 18 ianuarie 1936 de la orele 9 la 12 a.m. a avut loc ultima şedinţă.

Toţi delegaţii sunt prezenţi.

S-a discutat anteproiectul comun al programului alcătuit de comisiunea aleasă în şedinţa precedentă.

După diferite propuneri făcute şi după discuţiuni s-a admis programul următor:

 

I.

a) Salutările (Biserica şi facultăţile).

b) Declaraţiuni asupra caracterului şi importanţei Întâiului Congres de Teologie, precum şi asupra consecinţelor lui pentru ortodoxia întreagă.

 

II.

Situaţiunea ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

b) Libera cercetare ştiinţifică în teologie şi autoritatea bisericească (problemele ecleziologice).

c) Expunerea influenţelor externe asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolei:

1. Influenţe romano-catolice,
2. Influenţe protestante,
3. Influenţe filozofice.

d) Orientarea noii teologii ortodoxe către teologia patristică, în raport cu adaptarea ei la noile metode şi la opiniile noi; tradiţiunea, în general.

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru luminarea conştiinţei bisericeşti.

 

III.

Expuneri teologice asupra unor chestiuni bisericeşti

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Modul şi maniera de comprehensiune a diferitelor Biserici Ortodoxe şi deciziunile lor asupra chestiunilor generale şi urgente (d.e. asupra calendarului, căsătoriile preoţilor, muzicii, tineretului etc), în cazul întârzierii convocării unui sinod ecumenic.

c) Serviciul pozitiv actual adus Bisericii de către ştiinţa teologică.

1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa actuală a canoanelor,
2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi,
3. Misiunea în Biserica Ortodoxă (internă şi externă).

d) Ortodoxia şi problemele actuale ale vieţii.

1. Biserica şi cultura,
2. Biserica şi statul,
3. Biserica şi chestiunile sociale.

 

IV.

Facultăţile de teologie în cadrele activităţii ştiinţifice generale

Deziderate:

1. O revistă teologică ortodoxă,

2. Strângerea relaţiunilor dintre facultăţile de teologie.

Sfârşitul congresului. Tedeum. Doxologie.

Acest program a fost admis cu unanimitate.

Părintele I. Mihălcescu, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a mulţumit delegaţilor pentru osteneala ce şi-au dat venind la această conferinţă, precum şi pentru munca lor. Doreşte ca acest congres să fie un câştig adevărat pentru ştiinţa teologică şi pentru Biserică.

Dl. Alivizatos, decanul Facultăţii de Teologie din Atena, exprimă mulţumirile sale pentru primirea făcută oaspeţilor, convins fiind că această şedinţă va deveni istorică pentru noul drum pe care ea îl deschide pentru ştiinţa teologică.

Şedinţa se ridică la orele 12.

Se face apoi o vizită dlui. ministru de culte şi arte, şi delegaţiunea se înscrie în registrele palatului regal. La orele 13 se ia prânzul la sanctitatea sa patriarhul României.

După amiazăzi se vizitează diferitele monumente istorice şi muzee din Bucureşti, iar duminică se va face o excursiune la Mânăstirea Cernica.

 

Preşedinte: (ss) preot Ioan Mihălcescu

Secretar: (ss) dr. V.C. Ispir

 

 

Anexa 1

(votată în şedinţa din 16 ianuarie 1936 orele 6 p.m.)

Referatul dlui. N. Cotos, citit în şedinţa comitetului pregătitor din 16 ianuarie 1936:

Deschiderea sesiunii se face de către cel mai vechi delegat al facultăţilor ospitaliere.

Şedinţele sunt prezidate pe rând de către reprezentanţii prezenţi cei mai vechi ai facultăţilor, după vechimea facultăţilor.

Cel mai vechi delegat al Universităţii din Atena rămâne preşedinte al comitetului până la întrunirea congresului în prima sa sesiune la Atena în 1936.

Unul din profesorii din Atena, desemnat de profesorii acelei facultăţi, este însărcinat cu funcţiunea de secretar permanent până la aceeaşi dată.

Deciziunile comitetului se iau cu majoritate de voturi pe facultăţile reprezentate în comitet.

Se compun procese verbale, verificate şi semnate de către delegaţii participanţi la şedinţe, asupra deschiderii şi asupra tuturor şedinţelor ţinute, precum şi asupra lucrărilor lor. Ele se multiplică şi se trimit fiecărei facultăţi reprezentate în comitet.

Limba preşedinţiei şi a delegaţiunilor, a lucrărilor scrise, a actelor şi corespondenţei comitetului va fi una din cele trei limbi mondiale: franceză, germană, engleză, cu traducerile necesare vorbite sau scrise.

Deliberaţiunile se pot face şi în una din limbile naţionale ale profesorilor prezenţi, dacă o înţeleg toţi şi cu asentimentul tuturor, sau cu traducerea în una din cele trei limbi numite mai sus.

Comitetul poate de asemenea să lucreze şi în afară de sesiune, prin corespondenţă, sub conducerea preşedintelui şi secretarului permanent. Acest comitet va supune un raport asupra activităţii sale, în prima sesiune a congresului. Apoi el va primi descărcarea şi va înceta de a mai exista.

 

 

Anexa II

(votată în şedinţa din 16 şi 17 ianuarie 1936)

Propuse de dl. N. Cotos.

1. Întâiul congres de teologie ortodoxă se compune din toţi profesorii facultăţilor de teologie ortodoxe, cu caracter universitar.

2. Scopul congresului este: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

3. Congresul lucrează în sesiuni şi prin publicarea actelor sale.

4. El se întruneşte în sesiune din 2 în 2 ani, în localitatea şi la data fixată de congres în sesiunea precedentă.

5. Prima sesiune va avea loc la 22 noiembrie 1936 la Atena.

6. Un comitet executiv, compus din profesorii facultăţii la reşedinţa căreia s-a ţinut congresul, va supraveghea executarea deciziunilor congresului.

7. Pregătirea congresului viitor cade în sarcina unui comitet de pregătire compus din profesori de la facultatea la reşedinţa căreia urmează să se ţină congresul.

Congresul se deschide şi se constituie, dacă sunt de faţă reprezentanţii majorităţii facultăţilor.

8. Deschiderea congresului este prezidată de reprezentantul cel mai vechi al facultăţii care l-a pregătit.

9. La deschidere congresul poate alege prin aclamaţiune unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare.

10. Şedinţele plenare ale congresului dintr-o sesiune sunt prezidate pe rând de către câte un reprezentant de fiecare facultate pe ţări.

11. În şedinţele plenare votarea se va face pe ţări în chestiuni de ordin tehnic, şi pe membri în chestiuni ştiinţifice. Asupra şedinţelor plenare se dresează procese verbale care se verifică în şedinţă şi se semnează de către preşedinte şi secretar. Procesul verbal al şedinţei ultime poate fi verificat şi pe cale de corespondenţă.

12. Chestiunile la ordinea zilei se studiază în secţiuni constituite aparte, şi asupra concluziunilor se referează în şedinţele plenare. Votarea în secţiuni se face pe membri.

Procesele verbale asupra lucrărilor secţiunilor se semnează de către toţi membrii participanţi.

13. Limba tuturor actelor congresului este una din cele trei limbi mondiale: franceză, engleză, germană. Celelalte limbi sunt admise în vorbire, cu traducerea imediată, iar în scris cu traducerea anexată în scris, în una din cele trei limbi oficiale.

 

Cu data de 17 februarie 1936 Facultatea de Teologie din Atena transmite celorlalte facultăţi programul de mai sus al congresului, alcătuit de către comitetul de organizare, la Bucureşti, cu invitarea ca acestea să comunice până la sfârşitul lui aprilie numele profesorilor ce vor voi să ia cuvântul şi să prezinte rapoarte în congres, iar aceştia să înainteze rapoartele lor până la jumătatea lui august a.c. respectiv în vederea stabilirii din vreme a programului detailat şi definitiv.

Facultatea din Cernăuţi răspunde că, din partea profesorilor ei, vor participa şi vor prezenta rapoarte dnii: dr. V. Gheorghiu, dr. V. Şesan şi dr. N. Cotos.

Dar cu data de 21 februarie 1936 Facultatea din Atena comunică părerea că este prea încărcat programul şi roagă asentimentul pentru prescurtarea lui, suprimându-se cel puţin o secţiune de la punctul III.

Facultatea din Cernăuţi şi-a dat asentimentul pentru o reducere a programului, şi cu data de 18 august 1936 a anunţat Facultăţii din Atena următoarele rapoarte pentru congres, în limba germană:

1. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die freie wissenschaftliche Forschung in der Theologie und die kirchliche Autoritat”.

2. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Das Problem der Einberufung einer okumenischen Synode”.

3. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Revision der Kanones und anderer kirchlichen Normen, sowie deren Kodifizierung”.

4. Profesor dr. Vasile Gheorghiu: ,,Das Problem des Kalenders”.

5. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die Notwendigkeit einer orthodoxen theologischen Zeitschrift”.

6. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Die Bindung der Beziehungen unter den orthodoxen theologischen Fakultaten”.

 

Cu adresa din 2 noiembrie 1936 Facultatea din Atena comunică amânarea congresului pe ziua de 29 noiembrie, acelaşi an, din cauza coincidenţei lui cu funerariile regelui Constantin şi a reginelor Olga şi Sofia, a căror rămăşiţe pământeşti urmează să fie transportate la Atena în ziua de 21 noiembrie, Majestatea Sa Regele Gheorghe neputând prezida, pentru acest motiv, deschiderea congresului în ziua de 22 noiembrie.

Cu data de 7 noiembrie Facultatea de Teologie din Cernăuţi comunică, cu mult regret, Facultăţii din Atena şi celorlalte facultăţi teologice ortodoxe, că se găseşte în absolută imposibilitate de a-şi trimite delegaţii ei la congres:

 

,,Spectabile domnule decan,

Avem onoare a vă face cunoscut, că facultatea noastră se găseşte acum, cu mult regret, în situaţia de a nu-şi putea trimite delegaţii săi la congresul de teologie ortodoxă din Atena ce se va ţine în această lună.

Cauzele, din nefericire, sunt neprevăzute. Moartea recentă a unui coleg şi încă nedeplina însănătoşire a altuia au de urmare, că noi ceilalţi profesori, trebuind să facem faţă tuturor cerinţelor didactice şi administrative ale facultăţii, chiar acum la începutul anului de studii, nu ne putem absenta deloc, nici pentru un timp cât de scurt, de la facultate.

Am comunicat Facultăţii de Teologie din Atena şi celorlalte facultăţi, că dorim foarte mult, ca prin absenţa noastră să nu fie stingherite întru nimic lucrările congresului.

Totuşi, avându-se în vedere şi timpul puţin favorabil, şi faptul, că şi altor facultăţi ar putea să le cadă grea deplasarea din cauza ocupaţiunilor mai intense şi multiple de la începutul anului de studii, suntem de părere că ar fi potrivit, să se facă demersurile necesare pentru o eventuală amânare a sesiunii acesteia a congresului, să zicem, pentru vacanţele Paştilor viitoare, când vom fi şi mai liberi şi când şi vremea va fi mai prielnică pentru o călătorie aşa de lungă”.

Nicolae Cotos, h.t. decan

 

Pe lângă aceasta am mai rugat pe dl. decan al facultăţii din Atena să binevoiască a lua cunoştinţă, în calitate de preşedinte al congresului, că această părere a noastră în nici un caz nu trebuie să fie luată ca o propunere oficială, ci că noi dorim ca lucrările congresului să nu fie stingherite întru nimic prin absenţa noastră şi că vom fi foarte fericiţi de reuşita deplină a congresului, spre mulţumirea tuturor, şi fără participarea noastră personală.

La invitarea făcută de facultatea din Atena de a se trimite referatele, facultatea noastră expediază referatele, în limba germană, indicate în adresa sa ce urmează:

 

,,Domnule decan,

La adresa dvs. cu nr. 70/47 din 11 noiembrie 1936 cu onoare vă comunicăm, că regretăm foarte mult a nu putea participa la congres, deoarece împrejurările care nu ne îngăduie a părăsi Cernăuţii încă nu s-au schimbat întru nimic.

Urmăm însă cu multă plăcere invitării dvs., de a vă trimite aci alăturat câteva referate, pentru a fi citite în congres, inserate în actele lui şi publicate în eventualul buletin al congresului, precum urmează:

1. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Problema convocării unui sinod ecumenic”.

2. Profesor dr. Valerian Şesan: ,,Revizuirea canoanelor şi a altor norme bisericeşti şi codificarea lor”.

3. Profesor dr. Vasile Gheorghiu: ,,Problema calendarului”.

4. Profesor dr. Nicolae Cotos: ,,Proiect de înfiinţarea unei reviste de teologie ortodoxă”.

5. Privitor la celelalte două referate, anunţate pe seama dlui. profesor N. Cotos, anume: a) Libera cercetare ştiinţifică în teologie şi autoritatea bisericească şi b) Strângerea relaţiunilor dintre facultăţile de teologie, vă alăturăm aci o adresă a numitului profesor către onoratul congres, pe care vă rugăm să i-o aduceţi la cunoştinţă.

6. Totodată vă transmitem şi adresa de salut a profesorilor de la facultatea noastră către onoratul congres, cu rugămintea să binevoiţi a dispune să i se dea citire la deschiderea congresului.

Primiţi, vă rugăm, domnule decan asigurarea distinsei stime şi consideraţiuni”.

(ss) Decan: N. Cotos

 

Necesitatea înfiinţării unei reviste de teologie ortodoxă

Profesor dr. Nicolae Cotos, Cernăuţi – România

În deplina convingere că amintita necesitate va fi admisă, fără îndoială, de către onoratul congres, îmi permit a propune următorul Proiect de înfiinţarea unei reviste teologice ortodoxe:

1. Întâiul Congres de Teologie Ortodox decide, în şedinţa sa din Atena la … noiembrie 1936, să editeze o revistă de teologie ortodoxă.

2. Această revistă poartă numele: ,,Revista Teologică Ortodoxă, editată de Congresul de Teologie Ortodox”.

3. Scopul ei este: promovarea ştiinţei teologice ortodoxe.

4. Ea se conduce, se redactează şi se administrează de comitetul executiv, în funcţiune, al congresului.

5. Ea apare în oraşul de reşedinţă al numitului comitet executiv.

6. Ea apare în serie liberă, după trebuinţă, totuşi însă cel puţin o dată în intervalul dintre două sesiuni ordinare consecutive ale congresului.

7. Redactarea revistei se face în oricare din cele trei limbi mondiale: franceză, germană, engleză.

În cazuri în care sunt date posibilităţile tehnice şi financiare, lucrările, studiile şi articolele se pot publica şi în limbile naţionale cerute de autori, dar numai însoţite de traduceri în una din cele trei limbi mondiale, tipărite simultan şi paralel, în coloana din dreapta a aceloraşi pagini.

Titlul, subtitlul revistei, locul şi data apariţiei ei, indicele cuprinsului, precum şi tot materialul informativ privitor la revista însăşi, se publică în toate trei limbile mondiale simultan şi paralel.

8. Conţinutul publicaţiunilor din revistă va trebui să fie corespunzător şi compatibil cu scopul ei.

Forma lor va fi cea ştiinţifică.

9. Toţi membrii congresului au dreptul să li se publice lucrările prezentate, în acest scop, comitetului executiv.

Totuşi, când cuprinsul scrierilor prezentate nu este compatibil cu caracterul şi scopul revistei sau nu le corespund, comitetul poate refuza, sau dacă, în împrejurări date, pare inoportună, poate amâna publicarea lor.

Refuzul sau amânarea comitetul trebuie să o comunice autorului, cu motivare în scris.

Autorul are dreptul de recurs la congres, ca singură şi ultimă instanţă.

10. Fondul pentru întreţinerea Revistei Teologice Ortodoxe se compune din: veniturile din vânzarea ei, ajutoarea din partea autorităţilor bisericeşti şi de stat ortodoxe, din diferite eventuale donaţiuni, precum şi, în caz de nevoie, din cotizaţii impuse de congres membrilor săi.

11. Gestiunea administrativă a revistei se face în conformitate cu dispoziţiunile privitoare ale legilor ţării, în care ea apare.

12. Pentru activitatea revistei, precum şi pentru gestiunea ei redacţională şi administrativă comitetul executiv răspunde în faţa congresului. Comitetul executiv este dator să raporteze despre activitatea sa şi despre administrarea revistei, congresului, în fiecare sesiune ordinară, pentru a primi descărcarea cuvenită.

 

Cernăuţi, noiembrie 1936

(ss) Profesor dr. N. Cotos, Cernăuţi-România

 

* * *

 

Deziderate

Profesor dr. Nicolae Cotos

Cernăuţi-România

Onorat congres,

I. Subsemnatul anunţasem la timp un referat asupra: ,,Libera cercetare în teologie şi autoritatea bisericească”. Având însă în vedere că această chestiune, pe de o parte, nu este de actualitate acută în ortodoxie, precum şi că, pe de altă parte, caracterul ei delicat reclamă după părerea noastră numaidecât şi prezenţa referentului la discuţii, m-am văzut nevoit să amân prezentarea acestui referat pentru o sesiune a congresului, la care voi putea lua parte personal.

II. În legătură cu această chestiune însă, precum şi cu punctul IV din programul congresului, îmi permit a ruga onoratul congres să binevoiască a discuta întrebarea, dacă nu ar fi indicat şi oportun, să se ia vreo decizie privitoare la locul învăţământului teologic superior în cadrele organizaţiei învăţământului superior peste tot.

Profesorii facultăţilor de teologie ortodoxă de pretutindeni ştiu din studiile şi praxa lor îndelungată şi de toate zilele, că locul instituţiunilor pentru realizarea ştiinţei teologice şi pentru pregătirea ştiinţifică a tineretului teologic, – singura pregătire echivalentă cu pregătirea ştiinţifică şi culturală profană a tuturor slujitorilor superiori ai societăţii umane, este numai în cadrele instituţiei generale supreme, pentru crearea ştiinţei şi pregătirea ştiinţifică a naţiunilor, adică în cadrele universităţilor, în ţările unde există universităţi.

III. Privitor la punctul II din deziderate, îmi permit a aduce la cunoştinţa onoratului congres următoarele dorinţe: pentru pregătirea realizării unei colaborări ştiinţifice mai strânse între facultăţile noastre teologice, cred că ar fi indicat ca mai întâi să se decidă a se începe o muncă sistematică de cunoaştere reciprocă, în care scop mi-aş permite a propune:

1. Să se decidă a se alcătui şi a se publica în limbile mondiale, în Revista de Teologie Ortodoxă, dacă va lua fiinţă sau în publicaţiunile congresului:

a) câte un scurt istoric al facultăţilor de teologie ortodoxă, precum şi al tuturor institutelor de învăţământ teologic ortodox superior, de la începuturile lor până în prezent, adăugându-se în anexă şi legile şi regulamentele sub regimul cărora se găsesc ele de prezent, precum şi programele actuale de studii ale lor;

b) istoria literaturii teologice ortodoxe moderne, pe naţiuni şi pe disciplinele teologice, până în prezent;

c) asupra literaturii ortodoxe curente să se publice rapoarte anuale, pe naţiuni şi disciplini, sau cel puţin o dată în intervalul dintre două sesiuni ordinare ale congresului.

2. Pentru viitor ar fi de dorit ca, între muncitorii din ogorul ştiinţei noastre teologice, să se găsească totdeauna un număr suficient de cunoscători ai limbilor naţiunilor ortodoxe. Aceasta s-ar putea realiza în mod foarte potrivit prin schimbul de studenţi între diferitele facultăţi.

IV. Socot că fiecare facultate ar fi fericită să poată fi onorată cât de des de vizite ale profesorilor de la celelalte facultăţi ortodoxe, cu care ocazie vizitatorii ar putea ţine conferinţe, sau şi câte un curs, în limitele posibilităţii de timp şi împrejurări.

Dacă onoratul congres va lua în considerare aceste puţine deziderate ale mele, mă voi simţi foarte onorat şi obligat.

 

Cernăuţi, noiembrie 1936

(ss) Profesor dr. N. Cotos, Cernăuţi-România

 

* * *

 

Către onoratul Întâiul Congres de Teologie Ortodox

în Atena

Stimate domnule preşedinte,

Onorat congres,

Decanul şi profesorii Facultăţii de Teologie de la Universitatea ,,Regele Carol II” din Cernăuţi, România, regretând adânc că nu putem fi şi personal de faţă, aşa cum am dorit atât de mult, din cauze neprevăzute şi independente de noi, ne permitem onoarea a transmite pe această cale salutul nostru cel mai cordial d-voastre, stimate domnule preşedinte, precum şi tuturor onoraţilor şi iubiţilor colegi şi membri, întruniţi în primul congres de teologie ortodox în Atena, ca reprezentând ştiinţa teologică şi toate naţiunile ortodoxe.

Dorim congresului ajutorul ceresc, tot sporul şi succesul întru îndrumarea, organizarea şi unificarea muncii în comun a tuturor teologilor ortodocşi, pentru progresul aprofundării şi fundamentării ştiinţifice a credinţei şi vieţii în Hristos, în cadrele fericitoare ale Bisericii Lui autentice, una, sfântă, apostolică şi ecumenică, pentru fericirea umanităţii şi pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Trăiască congresul de teologie ortodoxă,

Trăiască îndrumătorii şi conducătorii lui,

Trăiască Biserica şi teologia ortodoxă.

În numele decanatului şi profesorilor Facultăţii de Teologie de la Universitatea ,,Regele Carol II” din Cernăuţi, România,

(ss) Profesor dr. N. Cotos, h.t. decan

 

Tot în acest timp, la intervenţia subsemnatului, I.P.S. Mitropolit al Bucovinei a binevoit să pună, din posibilităţile fondurilor culturale ale Eparhiei Bucovinei, la dispoziţia congresului suma de 50.000 (cincizeci) mii lei, drept subvenţie iniţială pentru editarea Revistei Teologice Ortodoxe, propuse în referatul de mai sus al subsemnatului, cu observarea condiţiunilor cuprinse în acesta.

 

Cu puţine zile înainte de întrunirea congresului am primit şi programul definitiv şi detailat al congresului, redactat în limbile elină şi franceză, pe care îl redăm aici în întregime:

 

 

Program

Preşedinţia congresului: profesor Hamilcar Alivisatos, preşedinte; profesor Vasilie Vellas, secretar general.

Comitet de organizare a congresului: Hamilcar Alivisatos, profesor de drept canonic şi de teologie pastorală (preşedinte); Grigorie Papamihail, profesor de apologetică; Dimitrie Balanos, profesor de patrologie; Vasilie Vellas, profesor de tâlcuire a Vechiului Testament (secretar general);

Secretari: Mario Zafiriou, Andrei Phytrakis.

Biroul congresului şi de informaţii (la universitate): profesor Hamilcar Alivisatos, preşedinte; profesor Vasilie Vellas, secretar general;

Secretari: Mario Zafiriou, licenţiat în drept şi în ştiinţe politice şi economice, bacalaureat în litere; Andrei Phytrakis, licenţiat în teologie;

Ghizi: Leonida Philipphidis profesor agregat, Dimitrie Moraitis profesor agregat, Vasilie Exarchos doctor în teologie, Vasilie Ioannidis doctor în teologie, Ioan Karmiris doctor în teologie, Nicolae Capsis doctor în teologie, Gherasim Konidaris doctor în teologie, Ioan Bonis doctor în teologie, Ioan Frangoulis doctor în teologie.

Ghizi adjuncţi: Iustin Moisescu, Grigorie Cernăianu, Vasilie Costiţ, Apostolo Mihailov, dra Dora Messinesi, Ioan Kamilakis, Pyrrhus Economides, Ioan M. Mercouris, Constantin Magger, Antonie Arapis.

 

A) Ordinea de zi

(Subiecte)

I

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

b) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice).

c) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

1. Influenţe romano-catolice.
2. Influenţe filozofice.

d) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general.

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru clarificarea conştiinţei ecleziastice.

Raportori: 1. Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, 2. Constantin Dyovouniotis, 3. Dimitrie Balanos, 4. Panagiotis Braţiotis, 5. Vasilie Vellas, 6. Ev. Antoniadis, 7. Ioan Mihălcescu, 8. Ioan Savin, 9. Nicolae Cotos, 10. Egumenul Cassian (Besobrasof), 11. Serghie Bulgakov, 12. A.V. Kartaşof, 13. Gheorghe Florovski, 14. Ştefan Dimitrievici.

N.B.: Raportorii diferitelor subiecte sunt menţionaţi în ordinea vechimii facultăţii din care fac parte.

 

II

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice

a) Problema convocării unui sinod ecumenic

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic.

c) Slujirea pozitivă actuală a ştiinţei teologice adusă Bisericii prin:

1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală.
2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi.
3. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

d) Ortodoxia şi problemele prezente în viaţă:

1. Biserica şi cultura.
2. Biserica şi statul.
3. Biserica şi chestiunile sociale.

Raportori: 1. Hamilcar Alivisatos, 2. Dimitrie Balanos, 3. Nicolae Louvaris, 4. Dimitrie Moraitis, 5. V.G. Ispir, 6. Şerban Ionescu, 7. Theodor M. Popescu, 8. Valerian Şesan, 9. Vasilie Gheorghiu, 10. Ştefan Ţankov, 11. Hristo Dimitrov, 12. G.St. Paschev, 13. Vasilie Zenkovski, 14. Filaret Granici, 15. Iustin Popovici.

 

III

Deziderate

1. O revistă teologică ortodoxă

2. Relaţii strânse între facultăţile de teologie.

Raportori: Nicolae Cotos.

 

B) Programa analitică a lucrărilor şi ordinea de zi

(Subiecte)

Duminică 29 noiembrie

(prima zi)

9,30 la Biserica Universitară din Kapnicarea. Masă solemnă şi Te Deum; va sluji Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei.

11,30 la sala de festivităţi a Universităţii din Atena. Şedinţă de deschidere a congresului în prezenţa: maiestăţii sale regele, preşedintele Consiliului de Miniştri, miniştrii şi sfântul sinod.

1. Alocuţiunea preşedintelui congresului, dl. Hamilcar Alivisatos, profesor de drept canonic şi de teologie pastorală.
2. Alocuţiunea dlui. ministru al instrucţiei publice şi cultelor.
3. Alocuţiunea dlui. rector al Universităţii din Atena.
4. Alocuţiunea arhiepiscopului Atenei.
5. Alocuţiunea delegatului Patriarhiei Ecumenice şi reprezentanţilor oficiali ai diferitelor Biserici Ortodoxe.
6. Alocuţiunile reprezentanţilor facultăţilor străine (în ordinea vechimii[3]).
7. Bucureşti, 2. Chişinău, 3. Cernăuţi, 4. Varşovia, 5. Sofia, 6. Paris, 7. Belgrad. Alegerea preşedinţilor de onoare şi preşedinţilor secţiunilor congresului.

14,30-18,30 Excursie la Vouliagmeni. Punct de plecare: Universitatea din Atena. Vizită la orfelinatul Arhiepiscopiei Atenei.

21 Dineu oferit de Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

 

Luni 30 noiembrie

(a doua zi)

9-11 Şedinţă de secţiuni (sala de festivităţi a Clubului Universitar)

 

I. Subiect

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă

a) Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei (dnii. Panagiotis Braţiotis, Ioan Mihălcescu, Ioan Savin şi Serghie Bulgakov).

b) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice) (dnii. Vasilie Vellas, Ev. Antoniadis, A. Kartaşof, Nicolae Cotos, Serghie Bulgakov şi egumenul Cassian (Besobrasof)).

c) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

1. Influenţe romano-catolice.
2. Influenţe protestante.
3. Influenţe filozofice (Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, dnii. Constantin Dyovouniotis şi Gheorghe Florovski).

11-13 Vizite la bisericile bizantine din Atena şi la diverse instituţii (bibliotecă, universitate, academie etc).

16-18 Şedinţă (sala de festivităţi a Clubului Universitar

 

I. Subiect

Poziţia ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă (continuare)

d) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general (dnii. Dimitrie Balanos şi Gheorghe Florovski).

e) Misiunea ştiinţei teologice pentru clarificarea conştiinţei ecleziastice (dl. Ştefan Dimitrievici).

21 Dineu oferit de dl. ministru al instrucţiei publice şi cultelor

 

Marţi 1 decembrie

(a treia zi)

9 Vizită la Acropole şi la alte monumente vechi

13 Masa de prânz oferită de dl. rector al universităţii reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

16-18 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

Participanţii la congres pe Areopag

 

II. Subiect

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice

a) Problema convocării unui sinod ecumenic (dnii. Hamilcar Alivisatos, Dimitrie Balanos, Valerian Şesan, Ştefan Ţankov, Filaret Granici şi Iustin Popovici).

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic (dnii. Hamilcar Alivisatos şi Vasilie Gheorghiu).

c) Slujirea pozitivă actuală a ştiinţei teologice adusă Bisericii prin:

1. Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală dnii. Hamilcar Alivisatos şi Valerian Şesan).

 

Miercuri 2 decembrie

(a patra zi)

9-12 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

 

II. Subiect

Expunerile teologice asupra chestiunilor ecleziastice (continuare)

2. Revizuirea critică şi publicarea textelor liturgice vechi.

3. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară) (dnii. Hamilcar Alivisatos, Dimitrie Moraitis, V.G. Ispir şi Hristo Dimitrov).

d) Ortodoxia şi problemele prezente în viaţă:

1. Biserica şi cultura (dnii. Nicolae Louvaris, Theodor Popescu şi Vasilie Zenkovski).

2. Biserica şi statul (dl. Hamilcar Alivisatos)

3. Biserica şi chestiunile sociale (dnii. Hamilcar Alivisatos, Şerban Ionescu şi G.St. Paschev).

14-18 Vizită la muzee: 1. Arheologic, 2. Bizantin, 3. Benakis etc (dl. profesor Gheorghe Sotiriou va da explicaţii despre monumentele creştine străvechi şi importanţa ultimelor săpături arheologice ale monumentelor creştine din Grecia pentru ştiinţa teologică

21 Dineu oferit de dl. primar al Atenei reprezentanţilor guvernului, Bisericii şi domnilor participanţi la congres.

 

Joi 3 decembrie

(a cincea zi)

9-12 Şedinţă de secţiuni (la sala de festivităţi a Clubului Universitar).

 

III. Subiect

Deziderate

1. O revistă teologică ortodoxă (dl. Nicolae Cotos).

2. Relaţii strânse între facultăţile de teologie (dl. Nicolae Cotos).

16-18 Şedinţă de închidere (la sala de festivităţi a Clubului Universitar). Expedierea afacerilor curente. Alegerea oraşului unde va avea loc următorul congres. Discurs de închidere al preşedintelui congresului, dl. profesor Hamilcar Alivisatos.

21 Dineu oferit de arhiepiscopul Atenei reprezentanţilor guvernului şi domnilor participanţi la congres.

 

Vineri 4 decembrie

(a şasea zi)

Excursie la Daphni, Eleusis, vechiul şi noul Corint, Loutraki-Atena.

7,30 Plecarea. Loc de întâlnire: universitate

8 Vizită la vechea Mânăstire din Daphni

9 Vizită la Eleusis

10,30 Sosire în vechiul Corint

12,30 Vizită la noul Corint

13,30 Masă de prânz la Loutraki oferită de Mitropolitul Damaschin al Corintului

19 Întoarcere la Atena

 

 

C) Lista reprezentanţilor facultăţilor de teologie, membri ai congresului,

şi comunicările lor (în ordinea vechimii facultăţilor)

A. Facultatea din Atena

1. Arhiepiscopul Atenei, Hrisostom. Influenţele exterioare asupra teologiei ortodoxe în secolele XVI şi XVII.

2. Jean Messoloras, profesor onorific.

3. Grigorie Papamihail.

4. Hamilcar Alivisatos.

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Modul de înţelegere a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a deciziilor lor asupra chestiunilor generale şi urgente (de exemplu, calendarul, căsătoria preoţilor, muzica, posturile etc) în caz de întârziere a convocării unui sinod ecumenic.

c) Pregătirea codificării sfintelor canoane şi importanţa lor actuală.

d) Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

e) Biserica şi statul.

f) Biserica şi chestiunile sociale.

5. Constantin Dyovouniotis. Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

a) Influenţe romano-catolice.

b) Influenţe protestante.

c) Influenţe filozofice.

6. Dimitrie Balanos. Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general. a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

7. Vasilie Stefanidis.

8. Nicolas Louvaris. Biserica şi cultura.

9. Gheorghe Sotiriou.

10. Panagiotis Braţiotis. Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

11. Vasilie Vellas. Critica şi autoritatea ecleziastică.

12. Evanghelos Antoniadis. Principiile teologice ortodoxe ale interpretării Noului Testament.

13. Leonidas Philiphidis.

14. Dimitrie Moraitis. Misiunea internă a Bisericii Ortodoxe (Catehism şi predicare).

 

B. Facultatea din Bucureşti

1. Ioan Mihălcescu. Fixarea principiilor fundamentale ale ortodoxiei.

2. V.G. Ispir. Misiunea Bisericii Ortodoxe (interioară şi exterioară).

3. Şerban Ionescu. Biserica şi chestiunile sociale.

4. Theodor M. Popescu. Biserica şi cultura.

5. Nichifor Crainic.

6. P. Vintilescu.

7. G. Cristescu.

8. H. Rovenţa.

 

C. Facultatea din Chişinău (Iaşi)

1. Ioan Savin. Unitatea de acţiune în sânul ortodoxiei.

 

D. Facultatea din Cernăuţi

1. Nicolae Cotos.

a) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică.

b) Necesitatea unui periodic teologic ortodox.

c) Relaţii reciproce între facultăţile de teologie ortodoxă.

2. Valerian Şesan.

a) Problema convocării unui sinod ecumenic.

b) Revizuirea sfintelor canoane şi altor norme bisericeşti şi codificarea lor.

3. Vasile Gheorghiu. Chestiunea calendarului.

4. Dionisie Jeremiiv.

5. Vasile Loichiţa.

 

E. Facultatea din Varşovia

1. Nicolae Arseniev.

2. Ilarion Basdekas.

 

F. Facultatea din Sofia

1. Ştefan Ţankov. Dificultăţi în pregătirea convocării unui sinod ecumenic.

2. Hristo Dimitrov. Misiunea interioară a Bisericii Ortodoxe.

3. G.St. Paschev. Biserica şi chestiunile sociale.

4. Ivan Goschev.

5. Ivan Markovski.

 

G. Institutul de Teologie Ortodoxă din Paris

1. Egumen Cassian Besobrasov. Introducere specială în Noul Testament.

2. Serghie Bulgakov. Teze despre Biserică.

3. Vasilie Zenkovski. Biserica şi cultura.

4. Antonie Kartaşov.

a) Cercetarea ştiinţifică liberă în teologie şi autoritatea ecleziastică (problemele ecleziologice).

b) Criticismul biblic şi ştiinţa ortodoxă.

5. Gheorghe Florovski.

a) Expunerea influenţelor exterioare asupra teologiei ortodoxe după căderea Constantinopolului.

1. Influenţe romano-catolice.
2. Influenţe protestante.
3. Influenţe filozofice.

b) Noua teologie ortodoxă în raporturile sale cu teologia patristică şi noile concepte şi metode teologice; Tradiţia în general.

 

H. Facultatea din Belgrad

1. Dimitrie Stefanovici.

2. Ştefan Dimitrievici. Misiunea ştiinţei teologice pentru luminarea conştiinţei bisericeşti.

3. Filaret Granici. Problema convocării unui sinod ecumenic.

4. Iustin Popovici. Problema convocării unui sinod ecumenic.

 

Regulamentul congresului

(aprobat de Comitetul de Organizare, alcătuit din reprezentanţi

ai tuturor facultăţilor de teologie, la Bucureşti, în ianuarie 1936)

1. Rămâne stabilit că congresul este format din toţi profesorii de la facultăţile de teologie ortodoxă, cu un caracter universitar.
2. Grija executării deciziilor luate de congres rămâne în sarcina comitetului congresului respectiv.
3. Pregătirea următorului congres revine unui comitet alcătuit din profesorii de la facultatea aflată în oraşul în care va avea loc congresul.
4. La nevoie, comitetul pregătitor poate convoca un membru per facultate, de la alte facultăţi, pentru desăvârşirea muncii şi stabilirea programului.
5. Congresul este totodată constituit, cu condiţia prezenţei părţii majoritare a facultăţilor ortodoxe. Deschiderea congresului este făcută de reprezentantul facultăţii care a pregătit congresul.
6. La deschidere se poate alege, prin proclamaţie, unul sau mai mulţi preşedinţi de onoare. Apoi, reprezentanţii diferitelor facultăţi, în funcţie de rangul lor şi unul pe ţară, sunt cei care vor prezida sesiunile congresului.
7. Deciziile sunt luate cu majoritate de voturi. În caz de dezacord asupra deciziilor ce trebuie luate, votul este limitat de ţară, cu alte cuvinte există dreptul la un singur vot pe ţară, chiar dacă există mai multe facultăţi.
8. Rămâne totodată convenit că, în ceea ce priveşte deciziile de fond, ele sunt luate de ţări, în chestiunile de ordin tehnic şi administrativ, dar în mod personal în chestiunile ştiinţifice.
9. Fiecare facultate are datoria de a prezenta comunicări asupra chestiunilor aflate în discuţie. Comitetul pregătitor trebuie să aibă grijă să se prezinte cel puţin 3 comunicări pe fiecare subiect. Comunicările vor fi trimise la biroul comitetului pregătitor, cu 2 luni înainte de data congresului.

 

Regulament privind durata rapoartelor şi comunicărilor

1. Preşedintele secţiunilor declară deschiderea şi închiderea dezbaterilor, dă şi ia cuvântul raportorilor şi conferenţiarilor, şi veghează la buna ordine a şedinţelor. El redactează ordinea de zi după înţelegerea cu secretarul general şi urmând dispoziţiile programului.
2. Sub responsabilitatea preşedintelui secţiunilor, durata rapoartelor nu poate depăşi un sfert de oră, nici dezbaterile 5 minute.

 

Informaţii diverse. Hoteluri etc

Informaţiile detaliate despre hoteluri, comunicaţiile din oraşul Atena, schimbul [monetar] etc vor fi date de biroul congresului (sala de şedinţe a facultăţii de teologie din clădirea centrală a universităţii).

 

 

III. Convocarea congresului[4]

A rămas în seama unui comitet executiv, compus din profesorii Grigorie Papamihail, D. Balanos şi V. Vellas (de la litere) sub preşedinţia dlui. Alivisatos, să stabilească organizarea şi convocarea congresului.

Comitetul, având tot concursul Bisericii şi al miniştrilor educaţiei de pe vremuri ş.a. Turcobazile, Balanos, Louvaris şi Gheorgacopulos, a procedat la organizarea congresului şi a invitat facultăţile de teologie de la universităţi, ca să ia parte la primul congres de teologie ortodox din Atena în ziua de 22 noiembrie 1936. Totuşi din cauza înmormântării regilor amintiţi Constantin, Sofia şi Olga, care s-a fixat ulterior chiar în această zi, congresul a fost amânat cu o săptămână şi s-a întrunit în mod solemn în ziua de 29 noiembrie 1936, într-o zi de duminică.

 

 

IV. Constituirea congresului[5]

În ziua aceasta s-au întrunit la lucru reprezentanţii tuturor facultăţilor de teologie, sosiţi de cu bună vreme în Atena. Aceştia au constituit primul congres. Congresiştii aceştia, în seria celor mai vechi facultăţi[6], erau următorii:

Congresiştii în faţa universităţii

În mijloc Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, de-a dreapta sa preşedintele congresului, profesor H.S. Alivisatos, şi de-a stânga sa rectorul universităţii, profesor Grigorie Papamihail

Din Atena: IPS Arhiepiscop al Atenei (profesor onorar al facultăţii), dnii Ioannis Messoloras (profesor emerit), Grigorie Papamihail (apologet), Hamilcar Alivisatos (profesor de drept canonic), Constantinos Dyovouniotis (dogmatica şi morala creştină), Dimitrie Balanos (patrologia), Vasilie Stefanidis (istoria bisericească), Nicolas Louvaris (exegeza Noului Testament), Gheorghe Sotiriou (arheologia creştină), Panagiotis Braţiotis (exegeza Vechiului Testament după LXX), Vasilie Vellas (exegeza Vechiului Testament după textul ebraic, Evanghelos Antoniadis (exegeza Noului Testament) şi profesorii L. Philiphidis şi D. Moraitis.

Din Bucureşti: dnii Vasile Ispir (îndrumări misionare), Şerban Ionescu (morala creştină), Teodor Popescu (istoria bisericească), P. Vintilescu (liturgică), G. Cristescu (apologetica).

Din Iaşi (Chişinău-Iaşi): Ioan Savin şi arhimandritul Scriban.

Din Cernăuţi: deşi absenţi din motive justificate, totuşi s-au citit referate ale reprezentanţilor facultăţii acesteia.

Din Belgrad: dnii D. Stefanovici, St. Dimitrievici, Filaret Granici.

Din Sofia: dnii St. Ţankov, G. Paschev, Iv. Goschev.

Din Paris: (de la institutul teologic al ruşilor): dnii Serghie Bulgakov, Vasile Zenkovski, Ant. Kartaşov, Gheorghe Florovski.

Din Polonia: dnii Nicolae Arseniev, Ilarion Basdekas.

Aceşti profesori au constituit congresul sub preşedinţia profesorului de drept canonic de la facultatea din Atena dl. Hamilcar Alivisatos. Secretarul general al congresului a fost profesorul Vasilie Vellas. Secretari speciali ai congresului au fost desemnaţi din partea comitetului de organizare dnii A.P.Th. Fytrakes şi M. Zafirios P.N. docent la facultatea de teologie.

Mulţi profesori mai tineri de religiune de la licee şi literaţi iluştri şi-au dat cu drag concursul pentru buna reuşită a lucrărilor congresului.

Ceilalţi, sprijinindu-se unii pe alţii, au primit pe profesorii străini la locuinţele lor după cum au sosit, iar apoi toţi în frunte cu comitetul de organizare au descins în Hotelul Acropol Palace, în care au rămas în tot decursul congresului.

 

 

V. Congresul[7]

Ziua deschiderii solemne a congresului s-a fixat pe ziua de 29 noiembrie, duminica. La ora 9 ½ a.m. s-a celebrat în biserica universitară, Kapnicarea, cu toată solemnitatea sfânta liturghie, slujind prea fericitul arhiepiscop al Atenei Hrisostom, înconjurat de preoţi greci, ruşi şi sârbi, şi fiind de faţă toţi membrii congresului cu preşedintele dl. Hamilcar Alivisatos, rectorul universităţii domnul Grigorie Papamihail, mulţi profesori universitari, bărbaţi iluştri şi un mare număr de oameni ai bisericii. Corul, condus de protopsaltul bisericii dl. A. Levantes, a cântat după melodiile vechi bizantine, făcând cea mai bună şi cea mai adâncă impresie asupra celor adunaţi în biserică. Evanghelia s-a citit în limba elină, slavă, română, iar simbolul credinţei, precum şi rugăciunea domnească a spus-o de pe amvon rectorul universităţii.

După sfânta liturghie s-a cântat doxologia, după care toţi s-au dus la universitate şi au ocupat în marea sală, arhiplină, locurile rezervate. În sală au venit membrii Sfântului Sinod, ierarhii care sosiseră aici, preşedintele Consiliului de Miniştri, cei mai înalţi dignitari ai guvernului, profesorii universităţii, profesorii teologi laici şi clerici, docenţii de la teologie şi de la celelalte facultăţi şi foarte mulţi alţi invitaţi. Locul de prezidiu îl avea comitetul de organizare. La 11,35 precis a venit M.S. Regele, care a fost întâmpinat la propileele universităţii de către preşedintele congresului şi de către rector şi a fost condus în sală, unde a ocupat loc pe tronul regal. După o mică rugăciune făcută de preafericitul arhiepiscop, preşedintele venind la tribună a rostit următorul discurs[8]:

 

[Discursul preşedintelui congresului, Hamilcar Alivisatos]

Sire,

Prea Fericite,

Doamnelor şi domnilor,

Sunt fericit de a vedea astăzi, după îndelungate şi cu adevărat ostenitoare eforturi, realizându-se un proiect pe care l-am conceput de mai mulţi ani, deşi nu într-o formă absolut originală.

Biserica Ortodoxă, constituind o urmare neîntreruptă a Bisericii vechi şi unitare, cu toată evoluţia sa importantă în cursul epocii bizantine, a intrat, mai cu seamă de la căderea Constantinopolului şi, în mai multe puncte cu mult înaintea ei, adică de la luptele pe chestia icoanelor şi ale schismei încoace, într-o lungă perioadă de decadenţă, care s-a prelungit până aproape de zilele noastre.

De la căderea Constantinopolei şi până în zilele noastre condiţiunile pentru viaţa ortodoxiei au fost cât se poate de nefavorabile; aproape să facă imposibilă orice mişcare spirituală serioasă. Chiar cea mai mare parte a ortodoxiei, din punct de vedere numeric, Biserica Rusă, cu toate că nu a cunoscut jugul străin, nu se emancipase complet, venind atunci de curând la creştinism. Lungă vreme încă ea depindea în mod substanţial de Biserica mamă din Constantinopole, care era supusă unei dominaţiuni străine.

Între timp, conştiinţa naţională a popoarelor subjugate a început a se redeştepta.

Şi de atunci a început şi mişcarea naturală, tinzând a crea în fiecare ţară noi Biserici Ortodoxe naţionale şi autocefale, fapt ce s-a împlinit în secolul ultim, ca o consecinţă directă a eliberării acestor popoare. Ele formară state libere în care se înfiinţaseră Bisericile autocefale, conform principiului absolut raţional al Bisericii libere într-un stat liber, precum şi conform principiului şi dispoziţiunii absolut lăudabile ale Bisericii noastre, de a răspândi ajutoarele sale spirituale şi chiar etnice acelor popoare cărora le împărtăşeşte ajutoarele sale religioase.

Din nefericire, aplicarea acestor principii nu s-a făcut pe de-a întregul fără apariţia unor anumite tendinţe naţionaliste, provenind din unele direcţiuni unilaterale ale politicii, îndeosebi în secolul ultim. Pe când crearea de Biserici autocefale este perfect canonică şi contribuie chiar la progresul întregii comunităţi bisericeşti, în cazul nostru, fiindcă s-a îndepărtat de la principiu, ea a contribuit să ridice între diferitele secţiuni ale ortodoxiei, ziduri înalte, pe care diferenţele de rasă şi cele etnice, precum şi necunoaşterea limbilor diferitelor popoare ortodoxe, le-a făcut mai nepătrunse şi neaccesibile.

Aceasta a făcut că adeseori popoare, care aparţineau aceleiaşi Biserici şi erau alăptate de aceeaşi mamă, se comportau între ele în mod foarte duşmănos, şi că Bisericile lor, conduse câteodată în mod inconştient de naţionalism, se priveau peste umăr, se mărgineau în propriile lor hotare, rupeau orice relaţiune spirituală între ele şi rămâneau într-o izolare care le înăbuşea. De prisos să adaug că această decadenţă a agravat decadenţa Bisericii ca întreg şi a dus-o până la inactivitate.

La drept vorbind, chiar ştiinţa teologică, care deserveşte în mod special Biserica, nu a fost scutită de aceste tendinţe, deoarece, favorizată de necunoaşterea limbii, mişcarea teologică care se producea într-o ţară ortodoxă era, în altă ţară, aproape necunoscută, dacă nu dispreţuită, pentru motive naţionaliste; şi în toate cazurile ea era privită ca suspectă. Este inutil de relevat că în secolele din urmă şi până la sfârşitul războiului mondial în 1920, condiţiuni internaţionale favorizau aceste tendinţe şi că încurajarea şovinistă, dată amorului propriu naţional, le impunea ca absolut necesare şi indispensabile.

În acest timp epoca nouă a sosit. Era izolării politice şi sociale a luat sfârşit. Convingerea că fiecare poate trăi în plină izolare, departe de orice înţelegere şi de orice raport cu ceilalţi, a încetat în mod definitiv de a exista. Îndeosebi marele război, cu toată cruzimea sa şi cu toate rezultatele sale funeste, a arătat oamenilor că sinceritatea între ei, colaborarea şi afecţiunea nu constituie numai metoda cea mai frumoasă, ci şi cea mai practică a adevăratului progres al popoarelor şi al societăţilor.

În adevăr într-un interval de timp relativ minim s-a realizat o muncă atât de rodnică pentru obţinerea contactului între popoare, pentru adaptarea ritmului de viaţă al umanităţii la cerinţele noi, încât cu toată starea critică în care se găseşte acuma universul, este imposibil de a nu recunoaşte că niciodată mai mult ca astăzi în istoria umanităţii nu s-a observat o asemenea tendinţă pentru o cunoaştere, pentru o comuniune şi o colaborare mai strânsă între popoare. Societatea Naţiunilor, precum şi un mare număr de organizaţiuni internaţionale serioase, cu toate îndoielile şi criticile ce se manifesta faţă de ele, cu toată situaţia excepţional de grea, în care se găseşte azi lumea, au ajuns la rezultate foarte importante în această direcţie. Şi pentru a nu mă extinde asupra unor chestiuni generale, mă mărginesc la partea teologică şi bisericească, care ne interesează îndeosebi în acest moment.

Cu sfârşitul războiului mondial, începe o acţiune intensă de forţe şi de organizaţiuni internaţionale bisericeşti şi teologice. Ea are de scop să prăbuşească zidurile chinezeşti care separă diferitele popoare şi diferitele Biserici, urmare a marelor evenimente ale schismelor şi a muncii teologiei, care a urmat în mod natural pentru a justifica şi pentru a sprijini punctele de vedere în conflict; muncă evlavioasă, serioasă şi voluminoasă, însă scolastică, aş putea zice fanatică.

Un efort realmente unitar s-a făcut prin aşa zisa mişcare ecumenică pentru a reuşi de a reînnoda lanţurile rupte în timpuri mai vechi, pentru a concentra forţele creştine spirituale care există în lumea întreagă, şi pentru a crea un front creştin unic, în măsură de a se opune răului moral care, organizat sub una din formele sale actuale şi stăpânit de o disciplină tare, ameninţă cu o distrugere reală ordinea religioasă, morală şi socială. Epoca care precede secolul nostru ar putea fi numită era dezbinării din cauza îngustimii, din cauza îndărătniciei în concepţiile diferitelor milieuri, a milieurilor teologice îndeosebi, care în discuţia teologică asupra formelor şi asupra concepţiei unilaterale adeseori uitau în întregime substanţa principală a religiei creştine însăşi. Epoca care urmează războiului, independent de rezultate, de certitudine poate dubioasă, pe care le va avea efortul unitar ce se efectuează, poate fi numită, fie numai pentru acest efort unionist şi pentru natura sa şi caracterul său, era unirii, a reînnoirii şi a trezirii treptate a unei conştiinţe creştine unice.

Mişcarea numită ecumenică (ea se împarte, esenţial, în trei mari organizaţiuni internaţionale: 1. Alianţa universală de amiciţie internaţională prin Biserici, care are drept scop de a examina şi de a rezolvi prin mijloace pacifice şi de intenţiune creştină diferenţele care separă, până la sânge, popoarele şi naţiunile; 2. Organizaţiunea internaţională de credinţă şi de administraţie, care urmăreşte înţelegerea, foarte dificilă de prezent, a diferitelor Biserici asupra deosebirilor de dogmă şi asupra succesului uniunilor dogmatice; 3. Organizaţiunea universală a ceea ce se numeşte creştinism practic, care are scopul de a uni şi de a strânge toate forţele şi toate concepţiile morale ale lumii creştine, pentru a face să reiasă şi să se impună necesitatea de a aplica într-o formă practică, în viaţa socială, principiile absolut eterne şi morale ale Evangheliei, în fine de a combate în mod oficial şi de a anihila răul moral care stăpâneşte şi se impune astăzi cu neruşinare din cauza indiferenţei ce se manifestă cu privire la aplicarea acestor principii morale.

Această mişcare ecumenică, zic, lucrează în mod supraomenesc pentru a ajunge dacă nu la unire – lucru foarte greu din mai multe motive şi în zilele noastre imposibil – cel puţin la înţelegerea reciprocă a Bisericilor. Acela care, ca mine, urmăreşte această mişcare de la prima sa ivire, va fi convins că noi nu vom întârzia să vedem rezultate pozitive ale acestui efort important. În adevăr, în urmă cu abia câteva decenii, întâlnirea reprezentanţilor diferitelor Biserici era considerată imposibilă, chiar dacă această întâlnire ar fi ajuns să se realizeze pentru un moment, ea s-ar fi desfăcut într-o duşmănie mai mare din cauza fanatismului încăpăţânat care stăpânea în toate părţile şi care se baza în cea mai mare parte pe necunoaşterea condiţiunilor şi a lucrurilor. Astăzi sunt adunaţi într-un scop comun reprezentanţi ai diferitelor Biserici, chiar şi ai Bisericii Catolice, sub formă de observatori amicali; ei discută, în plină armonie şi linişte, deosebirile ce există şi ajung adeseori la o înţelegere reală asupra celor mai multe puncte. Aceasta dovedeşte progresul deja realizat. Dar de ce am găsit vrednică de menţionat în mod special în acest discurs solemn de deschidere a congresului pan-ortodox mişcarea ecumenică care n-are nici o legătură directă cu adunarea de azi ?

Am zis la început că, cu toată iniţiativa de la care a pornit acest congres, ideea nu a fost originală.

La această mişcare ecumenică au fost invitate să colaboreze toate Bisericile creştine în cele trei direcţii ale ei. Toate (în consecinţă şi a noastră, cu excepţia numai a Bisericii Catolice care continuă, cel puţin oficial, politica lui ,,Non possumus”) au răspuns cu entuziasm. Chiar Biserica noastră, cu puţin înaintea acestei invitaţiuni, a luat iniţiativa prin intermediul patriarhatului ecumenic de a propune constituirea unei societăţi a Bisericilor după modelul Societăţii Naţiunilor, şi această propunere făcuse obiectul unei enciclici către toate Bisericile creştine. Dar independent de această iniţiativă, Biserica Ortodoxă, prin reprezentanţii diferitelor sale secţiuni autocefale, nu numai a colaborat cu celelalte Biserici şi a strâns într-un efort comun propriile sale forţe, slabe acuma, ci ea a fost şi onorată în diferite feluri în persoana reprezentanţilor ei, şi niciodată de la 1920 încoace reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe nu au lipsit de la adunările internaţionale.

Eu nu trebuie să atrag atenţiunea dvs. asupra importanţei participării Bisericii la această mişcare universală care, din neînsemnată, poate deveni foarte importantă, căci ea este un subiect care nu ne interesează acuma. Dar trebuie să notăm că în aceste întâlniri internaţionale, ocazionate pentru întâia oară în această eră nouă, s-au întâlnit şi s-au cunoscut teologi ortodocşi ai diferitelor părţi ale Bisericii Ortodoxe, care până acuma nu s-au cunoscut întreolaltă pentru motivele pe care le-am citat mai sus. Ba mai mult, aceşti teologi ortodocşi şi găsindu-se în acest mediu străin, s-au unit în mod spontan şi natural pentru a susţine punctele de vedere ortodoxe şi s-au prezentat ca un grup ortodox unit. Aceasta s-a întâmplat mai ales la Lausanne şi la Stockholm în 1925, precum şi cu alte ocaziuni înainte şi după această dată. Astfel ei au atras atenţiunea, prezentând şi scoţând în relief în sânul familiei creştine, ortodoxia care se credea aproape moartă.

Iată ceea ce ne-a adus la ideea pe care noi o vedem astăzi realizată în mod atât de solemn. Ocaziunea de a aduna la un loc un mare număr de teologi ortodocşi a provocat ideea unei uniri posibile şi indispensabile a forţelor ortodoxe existente. Din moment ce noi ortodocşii luăm parte ca elemente izolate la mişcarea ecumenică, profitând de adunările ce se ţin în altă parte şi în urma unei iniţiative străine, nu ar fi posibil de a organiza o adunare exclusiv ortodoxă pentru a pune mai direct în contact şi în raport forţele noastre, într-un efort unic şi organizat, pentru a prezenta ortodoxia ca o forţă unită şi real creştină, aşa cum ea este într-adevăr, şi de la care noi înşine şi cei ce suntem în afară de ea aşteptăm atât de mult ? Acest gând, comunicat colegilor prezenţi aici cu ocazia unei conferinţe la Copenhaga la 1922, a fost acceptat cu entuziasm şi a încolţit ca o sămânţă bună. Căci ideea înţelegerii şi a colaborării s-a întărit în toate cercurile ortodoxe. Toţi, fără excepţii, au simţit nevoia acestei uniri şi în mod spontan au fost în principiu de acord. Rămase să se decidă unde, când şi cum acest gând ar putea deveni o realitate.

Locul a fost găsit de îndată. Toţi acei care au fost de faţă la această primă adunare şi la celelalte de aceeaşi natură care au mai urmat, şi în care lucrul s-a discutat, îndeosebi la Cambridge în 1932 şi la Chambesy (Elveţia) 1935, toţi, zic, recunoscând de unde venea iniţiativa care într-adevăr nu poate fi numită aşa, căci nimeni nu avea o părere sau un sentiment diferit, au decis imediat şi cu insistenţă că Athena trebuia să fie sediul primului congres de teologie ortodoxă, deoarece ea este sediul celei mai vechi facultăţi de teologie. Cât priveşte procedura şi data, au trebuit mai mult de 10 ani pentru a le fixa. Dar de ce să mă reţin mai mult ? Iată că în această zi această adunare care n-a fost decât gând şi dorinţă, deveni o realitate şi noi suntem adunaţi la deschiderea primului congres ortodox, la Athena.

Mişcării ecumenice îi datorăm ocazia de a fi studiat, manifestat şi realizat ideea congresului. Este un act de dreptate de a o recunoaşte în acest moment şi de a releva conexiunea congresului nostru din acest punct de vedere cu mişcarea universală, care de altfel dă atâtea promisiuni pentru viitorul umanităţii creştine mai cu seamă.

Dar ce importanţă, ce semnificaţie, ce scop urmăreşte adunarea din această zi, precum şi organizarea congresului constituit la Bucureşti în ianuarie trecut, care va continua de acuma înainte a fiinţa lung timp încă, dacă Dumnezeu vrea ?

Pentru a înţelege exact mersul lucrului, este necesar de a înţelege clar situaţia ortodoxiei pentru ea însăşi şi pentru restul lumii creştine. Biserica Ortodoxă, în structura ei interioară şi în activitatea ei, constituie un aspect şi o mare putere, foarte importante, ale idealului şi ale lumii creştine. Formând, după cum am arătat înainte, o continuare neîntreruptă a Bisericii vechi şi indivizibile, ea oferă, în sine însăşi, perfecta conjuncţiune a principiilor fundamentale ale religiunii creştine şi ale cugetării eline, care timp de lungi secole a pus în serviciul noii religii tot ce a avut mai sublim şi mai important. Marii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, sublimii poeţi bisericeşti, fii curaţi ai gândirii eline, au desfăşurat, putem zice, toată forţa spiritului lor grecesc în aşa fel că îndeosebi în timpul înfloririi istoriei bisericeşti, în epoca de aur a Bisericii, cum se spune îndeobşte, a apărut o nouă şi vie strălucire a spiritului elin sub caracterul său creştin. Profunzimea şi bogăţia teologiei şi poeziei greceşti formează – ca şi filozofia vechilor filozofi clasici elini, pentru filozofie – baza şi punctul de plecare a dezvoltării teologice ulterioare şi a evoluţiei bisericeşti, care în tot timpul, dar mai cu seamă astăzi, au provocat şi provoacă admiraţia nemărginită a lumii civilizate şi constituie măreţia Bisericii noastre. Chiar din cauza bogăţiei şi profunzimii teologiei sale şi a cultului său, Biserica Ortodoxă a păstrat în epocile şi perioadele de decadenţă destulă sevă şi vitalitate, graţie cărora ea şi-a păzit copiii săi, din punct de vedere religios şi spiritual, în împrejurări grele.

Hamilcar Alivisatos (1887-1969)

Între timp caracterul elen evident al Ortodoxiei, fără de care ea nu poate fi ceea ce este, n-a făcut din ea o putere exclusivă. Dimpotrivă, ea este extrem de mlădioasă din cauza naturii, a libertăţii şi a caracterului cugetării eline; ca dovadă, miracolul popoarelor slave, în special, şi al altor popoare ortodoxe. Ortodoxia elenă le-a adus lumina religiunii creştine, adeseori şi pe cea a civilizaţiei. Dară îndată ea a devenit la ele o forţă şi o parte importantă a entităţii şi a existenţei lor naţionale în aceeaşi măsură, fără nici o deosebire; astfel că ortodoxia este pentru slavi, români, sirieni şi alte popoare exact la fel ca şi pentru elini. Astfel ortodoxia a devenit nu numai o mare forţă spirituală prin ea însăşi şi în special pentru fiecare naţiune, pe care o deserveşte din punct de vedere religios, ci şi un mare instrument de legătură pentru popoarele, care aparţin familiei sale, prin comunitatea caldei atmosfere religioase, pe care noi o respirăm cu toţii la fel.

Dar pe când ortodoxia constituie o asemenea forţă pentru ea însăşi şi în raporturile sale interne, ea nu reprezintă o forţă mai mică în afară. În epoca de înainte de război care se întinde până la schisma mare din secolul al IX-lea şi care – după cum am mai spus – poate fi numită perioada separaţiunii şi a scolasticii, Biserica noastră a fost foarte adeseori dispreţuită, foarte pe nedrept şi din motive de neştiinţă, de către teologii catolici şi protestanţi. Ea era considerată ca o Biserică moartă şi înapoiată, incapabilă de a produce o nouă viaţă spirituală şi în întregime lăsată în voia tradiţiunii sale şi a formalismului său, pe care ei le considerau moarte şi care au fost atât de rău înţelese, atât de rău interpretate de către ei şi din nefericire de mai mulţi dintre noi. Dar de când, de după război, s-a înţeles imperioasa necesitate de a concentra şi a face să colaboreze toate forţele spirituale creştine pentru a forma un front unic, atenţiunea restului lumii creştine s-a îndreptat spre ortodoxia noastră.

Ea nu prezintă astăzi poate atâtea forţe spirituale ca şi celelalte Biserici creştine, fiindcă, încă de curând, ea se găsea în depresiune spirituală în urma lungilor încercări petrecute. Totuşi, avându-se în vedere locul pe care îl ocupă în istoria creştinismului şi posibilităţile evoluţiei sale viitoare, ea nu este o forţă de dispreţuit şi neglijabilă. Chiar dat fiind, că la această mişcare modernă, numită, cu un termen grecesc, ecumenică, Biserica latină nu colaborează, în înţelesul politicii lui ,,Non possumus”, colaborarea Bisericii noastre în întreg restul lumii este considerată preţioasă. Şi ea este în adevăr aşa din mai multe motive vajnice, dar mai cu seamă pentru importanţa şi bogăţia sfintei tradiţiuni pe care o deţine. Celelalte Biserici, respingând tradiţia de cu bună vreme, înţeleg cu întârziere astăzi marea ei valoare şi puterea ei. Şi dojana îndreptăţită pe care le-o atribuie lumea catolică pentru această lipsă esenţială găseşte o satisfacţie importantă şi un rezultat în colaborarea cu Biserica Ortodoxă atât de bogată în tradiţie. În acest front unic cu celelalte Biserici, a noastră dă o semnificaţie foarte înaltă prin tradiţia sa, şi acesta este un punct despre care eu nu ştiu dacă însăşi teologia ortodoxă i-a înţeles în întregime importanţa.

Dar această valoare a ortodoxiei în raporturile sale interioare şi exterioare, precum şi sentimentul deplin al situaţiei sale ca reprezentând Biserica lui Hristos, organism ce trăieşte în toate manifestările şi direcţiile vieţii sale, impune întreaga cunoaştere a obligaţiilor sale faţă de ea însăşi şi faţă de celelalte, precum şi urcarea unei conştiinţe unice a forţei interne şi externe ce reprezintă ortodoxia. În aceasta doar consistă importanţa şi rostul adunării noastre de astăzi.

Biserica noastră, în cele trei misiuni şi obligaţii înalte ale sale, nu se poate lăsa condusă de simplul instinct, ca până acuma, şi de tradiţia simplă şi naivă. Ea trebuie să lucreze pe bază de linii de conduită pozitive, bazată pe studii detailate ale ei însăşi, ale naturii entităţii sale, ale tendinţelor sale, ale scopurilor sale, ale obligaţiilor sale şi ale mediului de aproape şi îndepărtat în care ea se mişcă şi lucrează.

Conştiinţa tuturor acestor puncte ale existenţei sale, Biserica Ortodoxă o avea şi totdeauna a aşezat-o în teologie. Studiul şi elaborarea marilor probleme spirituale, care ocupă în mod natural Biserica în ce priveşte situaţiunea sa, se face mai întâi în laboratorul teologic, ca să zicem aşa. Şi teologia, lucrând astfel în mod pozitiv, sau chiar adeseori în mod negativ – de ce nu, duhul respiră unde vrea – studiind şi orânduind în mod sistematic presupunerile dificile precum şi urmările lor, face adaptaţiuni, caută şi pregăteşte soluţia, şi oferă prin aceasta un tot material gata acelei Biserici care – sub inspiraţia Sfântului Duh – primeşte, adoptă şi determină în mod oficial ceea ce este just, convenabil şi infailibil adecvat mântuirii oamenilor.

Iată prima şi principala misiune a teologiei, care este îndeosebi semnul spiritual al Bisericii. Aceasta, condusă de o asemenea slujitoare, conduce la rândul ei la o spiritualitate mai ridicată şi determină totul în duhul lui Hristos. Această poziţie şi semnificaţie a teologiei ortodoxe se desemnează, ca să zicem aşa, în mod clar în chestiunea Sinoadelor Ecumenice. În adevăr, după cum arată istoria lor, ceea ce teologia a pregătit prin lucrările sale pozitive şi adeseori negative şi a întărit prin elaborarea sa spirituală, Biserica a venit în urmă să o determine şi să o stabilească în mod definitiv sub inspiraţia Sfântului Duh. Şi aceasta cu o înţelepciune cu adevărat infailibilă, în aşa fel că tot ceea ce ea decretează de fiecare dată în mod infailibil să fie şi să rămână în veci nemişcat, nestrămutat şi neschimbat.

Şi astăzi, în cazul când s-ar recunoaşte – căci nu este recunoscută în general – necesitatea de a convoca un Sinod Ecumenic, Biserica nu ar putea ajunge până acolo fără lucrul pregătitor, atât de important, al ştiinţei teologice, care ar studia îndelung şi minuţios toate chestiunile privitoare la Biserică, de la cele mai importante şi cele mai dificile până la cele secundare şi la cele mai uşoare, dintre care unele sunt înscrise în programul congresului nostru.

Bine studiate şi bine pregătite, aceste chestiuni vor fi prezentate Bisericii ca un tot material gata asupra căruia ea va avea judecata şi decizia definitivă prin păstorii ei. Aceştia nu ar putea proceda de altfel la convocarea unui Sinod Ecumenic fără această pregătire pe care ei înşişi ar face-o în zadar, dat fiind mărimea muncii pastorale îndeosebi în condiţiile actuale. Notăm că osteneala atât pentru Biserică cât şi pentru teologia însăşi devine încă mai anevoioasă şi în consecinţă mai necesară şi indispensabilă pentru perioada de luptă în chestiunea icoanelor şi până astăzi.

Se ştie că de la această epocă se manifestă o perioadă mai curând de decadenţă spirituală în materia condiţiilor care stăpânesc. Aceste lupte, aşa cum ele au fost duse, sunt o probă de decadenţă evidentă, care s-a sporit prin schisma ce a urmat între Biserica din Orient şi Biserica din Occident. Timp de secole, ea a absorbit în întregime gândirea teologică, ocupată lungă vreme şi într-o formă zdrobitoare de diferenţe mai mult infime şi neînsemnate dintre cele două Biserici în detrimentul celor mai importante şi mai fundamentale. Extensiunea care a urmat după jugul turc, sub care a stat secole îndelungate cea mai mare parte, precum şi cea mai bună parte a Ortodoxiei, partea sa diregătoare, a contribuit la decadenţa totală. Nu este decât aproximativ un secol după eliberare, când s-a început a se vorbi despre renaşterea scrierilor teologice, despre care avem o probă mică în acest congres atât de lung dorit şi astăzi realizat.

În această perioadă lungă şi mai ales în epoca de înaintea secolului al XIX-lea, teologi eminenţi au apărut în părţile greceşti şi ruseşti; luceferi izolaţi ai spiritului teologic, dar capabili – cu toată slăbiciunea lor – să lumineze la o destul de mare distanţă orizonturile ortodoxe, dată fiind situaţia generală şi întunericul care stăpâneau acolo. Nu mai puţin, în ansamblu, decadenţa era completă şi trebuia o muncă îndelungată pentru a se ajunge măcar la punctul unde noi suntem astăzi.

Ceea ce este important este că aceşti rari teologi eminenţi ai epocii de sclavie şi ai timpurilor puţin mai vechi, precum şi toţi acei care până la noi s-au ocupat serios de teologie, forţaţi de întunericul care înăbuşea Orientul mergeau să soarbă ştiinţa lor în Occident, unde de la căderea Constantinopolei îndeosebi, şi de când Renaşterea se impusese, emigrase definitiv civilizaţia modernă şi literatura.

Teologii noştri primeau deci cultura lor teologică pe cale indirectă, ca să zicem aşa. Teologia occidentală, fie catolică (în timpurile dintâi pentru partea mai mare), fie protestantă (în timpurile mai noi), era aceea care influenţa rarii teologi elini şi ruşi din epoca de înaintea secolului al XIX-lea, şi chiar pe universitari (dacă-i pot numi aşa) începând de la secolul XIX, când teologia şi-a găsit locul său în universităţile ţărilor ortodoxe, după modelele bisericeşti absolut juste şi la înălţimea culturii moderne pe care o oferea Occidentul.

Acest fapt explică influenţa neîndoielnică care natural a primit-o teologia ortodoxă modernă fie din partea teologiei catolice, fie din partea teologiei protestante. Teologul ortodox care progresează în studiile sale fără părtinire prin reflexiune raţională şi care, pătrunzând în ortodoxia sa, se emancipează în ea puţin câte puţin, nu întârzie să remarce la fiecare moment această influenţă şi să se convingă cât de profundă a fost ea, mai cu seamă în cazuri anumite şi în anumite amănunte ale evoluţiei teologice şi ecleziastice. Eu nu voi cita decât un exemplu pentru a zugrăvi, pentru a spune aşa, chestiunea şi aceasta va fi o dovadă suficientă a adevărului chestiunii pe care o scot în relief în ceea ce priveşte această evoluţiune în timpurile de înainte şi în epoca aproape contemporană.

De când confesiunile în rivalitatea dintre Bisericile şi teologii catolici şi protestanţi au ajuns, dacă putem zice aşa, la modă, Biserica Ortodoxă, posedând simboalele antice în veci nestrămutate şi infailibile ale sfintelor sinoade, precum şi împinsă de influenţe străine (după cum este stabilit istoriceşte), a crezut de bine să redacteze cu puterile ei slabe şi să prezinte noi confesiuni (mărturisiri) ale credinţei ortodoxe cunoscute sub numele: Critopoulos, Mogilas, Dositheus, Lukaris etc. Dar eu sunt sigur că nici un teolog ortodox de astăzi care în adevăr şi-a ferit conştiinţa sa ortodoxă de orice influenţă nu va putea admite niciodată că aceste mărturisiri, aşa cum sunt, reprezintă adevărata concepţie şi adevărata doctrină ortodoxă: căci este vădit că – cu toate doctrinele lor în cele mai multe cazuri foarte ortodoxe – ele prezintă mai mult sau mai puţin liniile evidente ale influenţei catolice sau protestante şi conţin adeseori doctrine din aceste izvoare.

De altfel, pentru a-mi continua exemplul, aceste mărturisiri au fost prezentate (încă nu a trecut multă vreme de atunci) de maiştrii noştri savanţi de altminteri (adecă până la generaţia noastră) ca reprezentând spiritul adevărat al ortodoxiei. Aceasta datorită legăturii generaţiei teologice care ne-a precedat cu perioada despre care am vorbit mai sus. Situaţia universitară a teologiei, progresele ştiinţifice atinse treptat la noi în teologie, pătrunderea exactităţii ştiinţifice în cercetarea teologiei, au avut natural de asemenea acest rezultat important: s-a înţeles necesitatea de a dobândi o conştiinţă curat ortodoxă, dar totodată s-a ajuns la convingerea că teologia ortodoxă, cu toate raporturile şi cu tot contactul ei cu celelalte Biserici, poate – datorită bogăţiei sale îndeosebi în ceea ce priveşte patrologia – să rămână avizată numai la ea însăşi, ea poate să se dezvolte pe bazele ei proprii conform directivelor sale iniţiale, fără a suferi efectul influenţelor străine.

În primul moment, acest lucru pare ciudat, deoarece noi ne-am luat obiceiul să considerăm pe cei vechi ca fiind mai conservatori. Dar progresul şi cercetarea ştiinţifică prezintă în adevăr multe lucruri curioase şi uimitoare. Ele arată în acest caz că înaintaşii noştri au fost mai conservatori decât noi; totuşi, în urma teoriilor şi a cunoştinţelor pe care ei le-au câştigat mai târziu fără a-şi da seama din izvoare indirecte, după cum am spus-o mai sus, din cauza întunericului care îi înconjura, ei nu au fost mai ortodocşi decât noi. Căci ei s-au îndepărtat mai mult de vechea teologie ortodoxă a Părinţilor care fusese uitată în Orient şi care îndurase în Occident urmările noii evoluţii a spiritului occidental sub caracterul fie catolic sau protestant de la care s-au influenţat teologii care ne-au precedat. Şi pentru a mă mai servi de icoană: oare părinţii noştri din simplitate şi din naivitate nu dispreţuiau, nu respingeau ca inutile şi neînsemnate aceste importante lucruri arheologice ale străbunilor noştri, pe care noi cei moderni le-am cercetat din nou şi cărora noi le-am redat splendoarea lor veche, deoarece noi le considerăm cu drept cuvânt ca frumoase, importante şi preţioase, de care suntem mândri a le poseda, pe care le admirăm şi le iubim mai mult decât lucrurile moderne şi moderniste ? Iată situaţia teologiei noastre veche şi contemporană, şi iată şi sarcina teologiei moderne.

Dar dezvoltarea fericită a conştiinţei ortodoxe care, emancipată şi liberă, respinge influenţele străine, îi impune în mod natural obligaţiunea imperioasă a unei munci continue, obositoare, minuţioase şi a unei acţiuni absolut ştiinţifice pentru a purifica teologia noastră de elementele noi şi intruse care s-au strecurat în ea în mod inconştient într-o epocă mai veche. Este necesar de a întoarce ortodoxia noastră la prima ei puritate, a Părinţilor, şi – după restabilirea completă a ei – noi vom înţelege, cel puţin atunci !, că ea îşi ajunge singură sieşi, că este capabilă, fără vreun aport serios din afară şi fără a se abate de la propria sa cale, de a continua evoluţia sa pe care au împiedicat-o împrejurări exterioare adverse. Se va dovedi că Biserica Ortodoxă pe care o deserveşte nu este neînsemnată şi înapoiată, cum adeseori a fost numită în străinătate în mod batjocoritor, ci că ea este o forţă vie reprezentând în mod curat spiritul lui Hristos într-o continuitate neîntreruptă cu Biserica veche şi indivizibilă.

Această sarcină este foarte apăsătoare, foarte grea, şi noi avem conştiinţa slăbiciunii noastre şi a numărului nostru redus. Dar în această zi, în această primă concentrare istorică a forţelor teologice existente, noi ne punem nădejdea în Dumnezeu. Şi făgăduim că odată ce am înţeles obiectul cel dintâi, fundamental şi principal al muncii noastre, odată ce avem deplina conştiinţă a situaţiunii teologiei noastre şi a datoriilor noastre faţă de ea, noi vom lucra serios în această direcţie. Nu pentru a termina această operă cu adevărat grea, pe care secole întregi şi evenimente istorice foarte grave au adus-o în faţa noastră, ci pentru a deschide calea ca pionieri. Pentru a începe numai lucrul pregătitor care se va continua şi se va desăvârşi de către generaţiile teologice viitoare mai fericite decât noi, pentru că ele vor vedea Biserica noastră restabilită, prin munca lor şi activitatea lor spirituală, în splendoarea sa veche şi în gloria ei de odinioară. Aceasta o indică în mod pozitiv programa ştiinţifică a acestui congres, căci noi ştim că subiectele înscrise sunt numeroase şi importante, şi nu pot fi tratate în cele câteva şedinţe pe care le vom ţine. Înscriindu-le, noi nu am voit decât să arătăm punctele principale care ocupă gândirea teologică de astăzi. Studiul lor şi soluţionarea lor va face obiectul congreselor care vor urma.

Aceasta este sarcina prea importantă pe care trebuie să o îndeplinească teologia ortodoxă modernă, precum şi colaborarea tuturor forţelor teologice inaugurate astăzi sub auspicii fericite. Din această muncă cu adevărat grea, dar frumoasă şi plină de nobilă râvnă, prin reîntoarcerea sa completă la tradiţiile Părinţilor, teologia ortodoxă modernă, primind de la cer întărirea spirituală indispensabilă, înaintează cu paşi repezi pentru a forma o conştiinţă pe de-a întregul şi curat ortodoxă. Această conştiinţă constituie unicul criteriu şi forţa conducătoare care ca şi într-o epocă mai veche va putea duce Biserica noastră la o eră nouă şi glorioasă de prosperitate spirituală şi morală – o condiţie primă pentru a face posibilă influenţa morală a Bisericii asupra regulării vieţii sociale în toate amănuntele sale şi după normele principiilor morale ale Evangheliei lui Hristos pe care îl reprezintă.

Prin toate mijloacele acestea, ştiinţa teologică, în unire şi în colaborare de astăzi înainte, nu-şi propune şi nu caută decât să servească Biserica în plină conştiinţă a datoriilor sale, decât să facă din ea o forţă nouă, spirituală şi socială, demnă de numele său, de misiunea sa şi de istoria sa.

Ridicarea Bisericii ca factor spiritual şi social de primă mărime, prin munca fundamentală a teologiei îndeosebi, constituie de altfel o necesitate imperioasă pentru societatea de astăzi. Mai mult ca oricând ea are nevoie de o îndreptare bună şi înţeleaptă pentru a putea ieşi cât mai degrabă din atmosfera infectată în care se găseşte şi pe care a creat-o răul moral care a ros-o timp de secole fără a fi serios tulburat până acum în opera sa anticreştină din cauza pedantismului ecleziastic şi teologic al tuturor Bisericilor.

Biserica organizată în mod corespunzător şi îndeajuns înarmată din punct de vedere spiritual este singura forţă care se poate opune cu succes principiilor distrugătoare şi subversive ale ordinii morale care domneşte astăzi.

Iată, Sire, Prea Fericite, doamnelor şi domnilor, râvna noastră şi scopurile muncii noastre. Iată liniile directive ale creaţiunii noastre ştiinţifice în comun începând de astăzi. Este în afară de îndoială că în sarcina noastră atât de grea avem nevoie de o încurajare serioasă, morală şi spirituală, pentru a putea ajunge la un bun sfârşit.

Având în vedere toate acestea, eu invoc binecuvântarea Dumnezeului nostru adevărat în Treime asupra muncii noastre. În numele întregii gândiri teologice contemporane adunată aici în această zi frumoasă, rog pe majestatea sa regele să binevoiască a proclama deschiderea lucrărilor congresului, pe fericirea sa arhiepiscopul şi pe reprezentanţii secţiunilor autocefale ale Bisericilor Ortodoxe să binevoiască a binecuvânta începutul acestei colaborări cu adevărat nobile şi al acestei osteneli care se depune cu devotament pentru binele Bisericii; în sfârşit cer interesul viu şi nepărtinitor al întregului popor credincios şi îl invit să participe la această muncă de atât de mare importanţă pentru ortodoxia noastră.

Rog pe majestatea sa regele elinilor George II să binevoiască a proclama deschiderea lucrărilor primului congres de teologie ortodoxă la Atena.

Rog pe fericirea sa arhiepiscopul Atenei să binevoiască a lua cuvântul.

Regele George al II-lea al Greciei (1890-1947; rege între anii 1922-1924 şi 1935-1947)

 

[Discursul regelui Gheorghe II]

Majestatea sa regele, ridicându-se, a anunţat, stând toţi în picioare, deschiderea congresului, cu cuvintele ce urmează:

Domnilor congresişti,

Am o deosebită bucurie că mie mi s-a rezervat ocaziunea ca să vă salut personal pe toţi cei ce v-aţi adunat în Elada.

Constituirea şi scopul congresului găsesc îndată, chiar de la început, în această ţară, o atmosferă de înfrăţire şi cordialitate, atmosferă care vă va învălui fără îndoială în tot decursul timpului cât veţi petrece la noi.

Sunt convins că congresul domniilor voastre va contribui îndeosebi la progresul ştiinţei teologice ortodoxe şi că, prin colaborarea şi sfatul fiecăruia dintre domniile voastre, va duce cu necesitate la rezolvarea problemelor teologice care vă preocupă. Şi cred cu toată tăria că Biserica Ortodoxă, întărită prin teologia ei, îndeplineşte cea mai de preţ reformă de reînviorare a popoarelor pe care le serveşte, şi mă bucur că congresul domniilor voastre va servi pentru întărirea şi mai puternică şi colaborarea şi mai strânsă a Bisericilor Ortodoxe autocefale.

Domnilor congresişti, sunt fericit că ţara mea a fost aleasă ca loc al primei întâlniri a domniilor voastre. Şi exprimându-mi din nou toată încrederea pe care o am în deplina reuşită a lucrărilor dvs., declar deschis primul congres al teologiei ortodoxe, în Atena.

 

Cuvântarea ministrului Educaţiei şi al Cultelor, domnul Gheorgacopoulos

Din partea guvernului grec aduc salutul meu cordial înţelepţilor membri ai primului congres de teologie ortodoxă, care a fost convocat la Atena, în acel oraş unde a învăţat apostolul şi în ale cărui şcoli şi-au făcut educaţia filozofică marii părinţi şi învăţători ai Bisericii, cum a fost Grigorie Teologul şi Vasilie cel Mare. Faptul acesta cinsteşte şi mişcă în mod deosebit întreg poporul elin.

Congresul dvs., domnilor, atrage în mod binevoitor atenţiunea întregii lumi teologice asupra dvs. şi îndeosebi a puterilor ortodoxe mai noi. Acestea, continuând tradiţiile Imperiului Bizantin, au înconjurat Biserica Ortodoxă cu toată cinstea şi cu cele mai mari privilegii şi şi-au dat toată silinţa ca să facă să progreseze, în mod paralel, şi literatura teologică.

Pe lânga acestea au fondat, după cum erau datori, prima facultate teologică, între altele asemenea, pentru a ridica ştiinţa teologică la înălţimea ştiinţelor universitare, socotind-o ca bază pentru etica mai înaltă şi înrâurirea religioasă asupra celorlalte ştiinţe şi asupra întregii comunităţi, a cărei educaţie armonioasă pentru păstrarea sănătoaselor noastre tradiţii se poate face numai prin organele bisericeşti cu cultură şi gândire superioară.

Interesul guvernului elin pentru lucrările congresului dvs. este excepţional de mare. Recunoaştem că Biserica Ortodoxă a lui Hristos are cea mai mare putere spirituală asupra credincioşilor ei şi înţelegem cât de mare folos poate aduce pentru ei câtă vreme este bine îndrumată, lucrând pentru această bună îndrumare dvs., încercaţii profesori ai celor mai înalte şcoli teologice; v-aţi întrunit, pentru ca să formulaţi concluziunile celor mai serioase griji ale dvs. în ce priveşte marile chestiuni pe care le-aţi trecut în programa lucrărilor dvs..

Cu încercata dvs. strictă obiectivitate şi cu şi mai înalta concepţie ştiinţifică, veţi îndeplini nobila dvs. operă şi o veţi îndeplini prin stricta colaborare a dvs. cu ierarhia luminată a Ortodoxiei, pentru ca să se ajungă mult dorita înălţare a Bisericii noastre la vechiul ei renume, putere şi frumuseţe.

Cu aceste gânduri mă îndrept către dvs., domnilor congresişti, cu calde rugi pentru deplina reuşită a nobilei dvs. lucrări şi încă şi mai nobilului scop al congresului dvs..

 

Cuvântarea rectorului Universităţii din Atena, domnul Grigorie Papamihail

Majestate,

Cu mare bucurie Universitatea din Atena deschide braţele sale ca să primească întâiul congres de teologie ortodoxă, şi cu dragă inimă se adresează dreptcredincioşilor membri ai lui, înţelepţii colegi ai noştri care reprezintă facultăţile ortodoxe de teologie ale universităţilor.

Hotărârea, luată unanim, ca acest prim congres de teologie ortodoxă universitară să se întrunească în Atena pe motivul că facultatea de teologie a universităţii noastre este mai veche decât celelalte surori ale ei, măreşte mult cinstea Universităţii din Atena, pentru că aşa se face că de aici vine primul îndemn pentru reînviorarea ştiinţei teologice ortodoxe. Totuşi alegerea aceasta coincide şi cu situaţiunea proprie a ţării noastre în istoria creştinismului, şi mai în special cu cea a Atenei şi a universităţii cetăţii eline. Prin Elada a călătorit, după cum este cunoscut din cuprinsul Faptelor Apostolilor, marele apostol al neamurilor şi primul teolog al creştinismului, iar în oraşul nostru se păstrează încă integru chiar acelaşi Areopag, pe care Apostolul Pavel a ţinut acea clasică cuvântare, prin care a vestit filozofilor epicurei şi stoici ai cetăţii Atenei, pline de idoli, ,,învăţătura sa nouă” care a răsunat în urechile atenienilor doritori de veşti noi ca o veste despre nişte zei străini. Dar mai în special, Universitatea Atenei a contribuit mult în veacurile cele dintâi creştine la formarea primilor teologi ai creştinismului, pentru că la universitatea aceasta au studiat mulţi studenţi şi aici s-au adăpat la izvoarele filozofiei greceşti şi a altor ştiinţe mulţi dintre teologii antichităţii, mai ales însă acei doi dintre celebrii mari părinţi şi învăţători ai Bisericii, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Marele Vasilie.

Şi mai presus de toate, limba greacă este acea limbă în care s-au scris evangheliile şi celelalte cărţi sfinte ale Noului Testament.

Universitatea noastră, înfiinţată exact înainte de 100 de ani, imediat după buna reuşită a războiului pentru independenţa popoarelor, a creat în prima linie facultatea de teologie ca dorinţă şi reflex al adâncimii poporului grec şi a încredinţării lumii ştiinţifice că Biserica Greciei nu se va putea întări fără de cultura teologică a membrilor ei şi nu-şi va putea îndeplini misiunea ei conducătoare pe toate terenurile, iar educaţia copiilor greci va fi defectuoasă, dacă nu va avea învăţători speciali pentru doctrina religioasă. Dar întrucât este de la sine înţeles că frumoasa lucrare ştiinţifică a teologiei în universitate are un succes extraordinar de mare, constatăm de altă parte cu plăcere că o universitate nu poate să fie socotită completă, dacă nu numără între ştiinţele de care se preocupă şi care se învaţă în ea şi ştiinţa teologică. Facultatea care cultivă această ştiinţă sub acelaşi acoperământ, mergând pe acelaşi drum cu celelalte facultăţi ale universităţii, este recunoscută de toată lumea ştiinţifică că este în toate egală cu acestea, iar conştiinţa ştiinţifică că ea este în universitate deplin legitimată şi loială, îi dă ei rangul prim între ştiinţele spirituale.

Fenomenul religios, cum se desprinde din propria lui fire şi din situaţia pe care o are între celelalte fenomene psihice, reuşind în universitatea lui să descopere în întregime, în genul propriu lui, sufletul omenesc, este mărturisit de cea mai mare mulţime a corifeilor ştiinţelor din lume de toate specialităţile ca o realitate indiscutabilă, fără de a cărei îngrijire ştiinţifică istoria civilizaţiei omeneşti rămâne neînţeleasă. Şi de altcum dat fiind că nici una dintre manifestările sufletului omenesc nu este unilaterală, ci se referă mai mult sau mai puţin la întreg omul spiritual, încât chiar şi cultul la care tinde teologia nu este nici partea integrală a vieţii, nici partea integrală a cunoştinţei, totuşi nimic nici în cunoştinţă şi nici în viaţă nu este străin de consideraţiunile teoretice şi practice ale ei, şi, în consecinţă, teologia îşi îndeplineşte rolul în forma cea mai strictă nu numai faţă de ştiinţele spirituale, ci şi faţă de realităţile ei. Şi aş dori să nu înstrăineze auzul celor neştiutori asigurarea că teologia are un mare rol faţă de toate ştiinţele şi mai ales faţă de cele care se numesc fizice. Şi întrucât, după mărturia a însăşi învăţătorilor, nici prin cunoştinţa numai a ştiinţelor experimentale, nici prin cercetarea şi probabilitatea numai filozofică, şi nici numai prin combinaţia amândurora, nu se ajunge la o puternică, o unică dreaptă concepţie despre lume, fără de care nu există o viaţă omenească raţională conştientă de sine, pentru întregirea concepţiei despre lume mai vine că aceasta coincide în partea ei cea mai mare cu credinţa cultivată de teologie, credinţă care are oarecare cunoştinţă proprie despre cele existente, precum este şi sentimentul ei din punct de vedere al eternităţii – sub specie aeternitatis – precum este şi încredinţarea ei internă că lumea sentimentului corespunde în mod demn şi că toate au în cele din urmă ca bază binele, ca confirmare a realităţii bazate pe metafizică şi a celei supranaturale, adică a lumii spirituale, care are ca centru al ei pe Dumnezeu. Aşa se face că prin îmbinarea aceasta a cunoştinţei ştiinţifice şi a credinţei religioase se aduce la bun sfârşit în universitate năzuinţa după adevăr a sufletului omenesc. De aceea, când s-au auzit în Germania în anii cei dintâi anormali de după război voci din partea unor inovatori despre desfiinţarea facultăţilor de teologie de pe lângă universităţi, s-au ridicat universităţile germane protestând că nu se poate permite ca ştiinţa teologică să sufere vreo daună, fiind strâns legată cu celelalte ramuri ale cunoştinţei, iar rectorul universităţii respective a comunicat facultăţii de fizică şi matematică că desfiinţarea facultăţilor de teologie de pe lângă universităţi va duce la faliment regretabil facultatea care o reprezintă.

Universitatea noastră, conştientă de concursul valoros al facultăţii ei teologice pentru progresul întregii ştiinţe şi cinstind-o pentru întâietatea pe care o are în concertul facultăţilor ei, se bucură în mod deosebit că din partea facultăţilor teologice ortodoxe de pretutindeni, în mod unanim, i s-a dat voie ca ea din cauza vechimii ei să reînvie un nou period al ştiinţei teologice ortodoxe. Înţelegând pe deplin cinstea care i se face, aduc, domnule preşedinte, salutul cel mai cordial pentru congresul dvs. şi doresc bună reuşită valoroaselor dvs. lucrări ştiinţifice pentru teologie şi pentru Biserică.

 

După rector au început cuvântările, care au fost adresate congresului. Cel dintâi a vorbit P.S. Sa arhiepiscopul, astfel:

 

[Cuvântarea arhiepiscopului Atenei]

Cu multă bucurie salutăm din partea Bisericii din Grecia acest prim congres al teologiei ortodoxe. Ştiinţa contemporană şi mişcarea spirituală de pretutindeni, în vremurile noastre, au găsit indicată ţinerea de congrese în mijlocul corpurilor profesorale, iar profesorii de teologie ortodoxă, făcând uz de aceasta mai întâi în mijlocul unei adunări spirituale, dau fără îndoială semnalul pentru o nouă mişcare de înviorare a teologiei ortodoxe.

Adunarea acestui congres universitar drept că este ceva nou în Biserica Ortodoxă, dar totuşi nu de tot străin pentru folosul din trecut al ştiinţei teologice sub raport bisericesc. Aceasta avea sinoade eparhiale compuse din episcopi, care se întruneau pentru a rezolva cele mai importante chestiuni bisericeşti, şi sinoade ecumenice întrunite în mod extraordinar, pentru cercetarea ereziilor şi fixarea învăţăturii creştine. Prin aceste sinoade adunate în Duhul Sfânt s-a manifestat conştiinţa Bisericii ce o avea asupra chestiunilor care erau de fiecare dată la ordinea zilei şi au primit soluţiuni.

Totuşi în afară de sinoade a lucrat şi cercetarea teologică pentru pregătirea soluţionării acestor chestiuni. Şi lucrul sinoadelor era lucrul episcopilor, dar cercetarea teologică era lucrul nu numai al episcopilor, ci şi al altor clerici şi chiar laici. Şi aşa în vremurile cele dintâi apărarea spirituală a creştinismului contra păgânismului a fost susţinută de apologeţi şi tot aşa lupta împotriva gnosticismului, în special de teologii secolelor II şi III, şi cea mai bogată a fost contribuţia lor filologică. În acelaşi timp au fost puse bazele teologice creştine de către şcoalele catehetice şi teologice ale Alexandriei şi ale Antiohiei, care de atunci a fost tratată în mod sistematic pentru o cercetare mai aprofundată şi pentru fixarea învăţăturii ortodoxe. Nu arareori printre cele teologice se angajau şi discuţiuni profane asupra chestiunilor teologice ce erau la ordinea zilei. Sfântul Dionisie al Alexandriei pentru a combate rătăcirea hiliastă, trecând la Arsinoe, a adunat presbiterii şi învăţătorii din satele districtului Arsinoe şi a discutat cu dânşii şi cu Borakion, mai marele hiliaştilor, trei zile încontinuu, de dimineaţă până seara. Korakion şi-a mărturisit înfrângerea sa. În Alexandria disensiunile provocate de presbiterul Arie s-au ţinut în ,,Hamillă”. Şi ,,Hamillă” se numea o dispută publică, fiind prezent şi episcopul Alexandriei, Alexandru. După acea ,,Hamillă” s-a arătat lămurit că învăţătura lui Arie este eretică. Discuţiuni teologice publice asupra chestiunilor teologice s-au purtat şi în veacurile următoare. Obiceiul acesta a trecut din Răsărit şi la Apus.

În vremurile mai noi, când în Rusia mai întâi şi apoi şi în alte ţări ortodoxe au luat fiinţă şcoale teologice, acestea au început a fi centrele culturii şi reînfloririi ştiinţei teologice. De obicei conducerile bisericeşti trimiteau profesorilor de teologie spre studiere diferite chestiuni generale teologice sau şi bisericeşti. Aceasta se întâmplă încă şi astăzi.

Dar ceea ce fac şcoalele teologice ortodoxe în parte, aceasta rămâne ca să facă şi profesorii, care sunt reprezentanţii acestora, în congres. Ca să cerceteze în unire diferite chestiuni teologice şi bisericeşti privitoare la învăţătura şi tradiţiunile ortodoxiei prin comunicări şi discuţiuni ştiinţifice. Asupra rezultatelor lor numai Biserica este însă competentă ca să ia concluziuni. Programa congresului nu cuprinde numai probleme teoretice, ci şi chestiuni ale vieţii contemporane şi ale exigenţelor spirituale ale ortodoxiei. Aşa se face că ştiinţa teologică ortodoxă stă în serviciul Bisericii Ortodoxe.

Acest prim congres al teologiei ortodoxe, a cărui deschidere a anunţat-o prea veneratul nostru monarh prin cuvintele de mai sus, invită la cel mai viu schimb de vederi. Toate Bisericile Ortodoxe îşi au îndreptată atenţiunea lor asupra acestei prea importante întruniri a celebrilor profesori ortodocşi care reprezintă fără excepţie toate facultăţile teologice ortodoxe. Iar Biserica Greciei, având fericirea să aibă în mijlocul ei atâţia reprezentanţi ai ştiinţei teologice care vor să cerceteze cele mai urgente chestiuni teologice şi bisericeşti în Atena unde s-a auzit vestirea marelui Apostol Pavel, cu deosebită dragoste însoţeşte lucrările congresului. Şi se roagă ca membrii lui, pentru deplina reuşită a sfintei şi înaltei ţinte pe care o urmăresc, să fie purtaţi de duhul Apostolului Pavel care scria către Corinteni: Şi eu venind la voi fraţilor, venit-am nu întru înălţarea cuvântului şi a înţelepciunii, vestind vouă mărturisirea lui Dumnezeu. Că nu am judecat a şti ceva întru voi, fără numai pre Iisus Hristos, şi pre acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi întru frică, şi întru cutremur mare am fost la voi. Şi cuvântul meu şi propovăduirea mea nu era întru cuvinte îndemnătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci întru arătarea Duhului şi a puterii; ca credinţa voastră să nu fie întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu [I Corinteni 2, 1-5].

Ne rugăm pentru ca duhul acesta să călăuzească întotdeauna pe teologii ortodocşi şi pentru ca Cerescul Părinte al luminilor să lumineze şi să conducă pe membrii primului congres de teologie ortodoxă spre binele Bisericii, una, sfântă, ecumenică şi apostolică.

 

Preşedintele invită apoi pe apocrisiariul patriarhului ecumenic ca să ia cuvântul. P.V. Trapezuntos, ca reprezentant al Patriarhiei Ecumenice şi al patriarhului Alexandriei a citit epistolele de salutare ale patriarhilor, adresate congresului, şi a vorbit următoarele:

 

Maica cea Mare a Bisericii lui Hristos şi Biserica Alexandriei mi-au dat porunca ca să vă aduc dvs., iubiţilor congresişti ai primului congres de teologie ortodoxă din Atena, rugile şi binecuvântările lor scrise în venerabilele scrisori patriarhiceşti. Scrisoarea înalt prea sfinţiei sale patriarhului ecumenic cuprinde următoarele:

 

,,Veniamin, din mila lui Dumnezeu, arhiepiscopul Constantinopolei, al Romei noi, şi patriarhul ecumenic.

Ilustre domnule Hamilcar Alivizatos, preşedintele primului congres de teologie ortodoxă care se ţine în Atena, şi toţi ceilalţi iluştri şi iubiţi profesori care faceţi parte din acest congres, har vouă şi pace de la Dumnezeu.

Cu plăcere adresăm această scrisoare din partea marii Maici a Bisericii lui Hristos şi urările noastre de bine către primul congres de teologie ortodoxă din Atena, a cărui fericită convocare mi-a făcut-o cunoscută scrisoarea mult îngrijită a ilustrităţii voastre, domnule preşedinte, datată din 21 a lunii trecute.

Această fericită şi aleasă întrunire a reprezentanţilor facultăţilor de teologie ortodoxă pentru studierea ştiinţifică în comun şi pentru cercetarea tezelor urgente nu era cu putinţă ca să nu bucure mult pe marea Maică a Bisericii lui Hristos, precum şi pe celelalte surori ale Sfintei Biserici Ortodoxe, care toate cu drept cuvânt, cu dragoste şi cinste îngrijesc fiecare pentru sine institutele de creştere teologică ca nişte frumoase pepiniere, care tind prin frumoasa lor muncă rodnică la cunoaşterea adevărului lui Hristos şi la întărirea şi creşterea credinţei şi a evlaviei în comunitatea ortodoxă.

Avem încrederea că congresul dvs., compus din bărbaţi înzestraţi şi încercaţi cu adâncă credinţă şi aleasă creştere şi cu evlavie şi sub curata şi luminoasa învăţătură şi împărtăşire a duhului sfintei noastre Biserici Ortodoxe, conduşi de acesta în toate lucrările lui şi ţinând la el, va da bogate şi luminoase roade ale nobilei dvs. lucrări, aducând la lumină şi fixând în toate direcţiunile veşnica frumuseţe a sfintei învăţături ortodoxe şi a duhului bisericesc ortodox.

Să vă îndrepte Domnul şi să binecuvânteze de sus sfântul şi nobilul vostru lucru.

Harul Lui şi mila Lui nemăsurată să fie cu voi, cu toţi.

La 1936, 28 octombrie.

Întotdeauna către Dumnezeu rugătorul Constantinopolei”.

 

Scrisoarea I.P. Sf. Patriarh al Alexandriei cuprinde următoarele:

 

,,Domnule preşedinte,

Cu mare bucurie am primit prin scrisoarea dvs. de sub nr. 10/14 şi din 21 a lunii trecute importanta ştire despre convocarea iubitului şi ilustrului prim congres teologic ortodox în Atena cu participarea şi colaborarea iluştrilor teologi ortodocşi de pretutindeni, reprezentanţii ştiinţei teologice din diferitele ţări şi Biserici Ortodoxe.

Înălţând mărire Părintelui Luminilor, care a luminat pe cei care au avut nobilul gând de a face acest lucru, cerem de la El bogată luminare ca să se pogoare asupra voastră, şi ca pioşii membri ai înţeleptei întruniri să îndrepteze privirile şi paşii ei spre servirea prea sfintei noastre Biserici Ortodoxe şi preamărirea ei.

Binecuvântarea apostolică a măritului Evanghelist Marcu dimpreună cu părinteştile noastre rugăciuni să vă stea în ajutor spre lucrul cel plăcut lui Dumnezeu şi spre colaborarea cea fără de sminteală, cu folos şi răsplată.

În Alexandria, la 3 noiembrie 1936

Nicolae al Alexandriei, rugător în Hristos”

 

Cu aceste dorinţe şi binecuvântări vă încununează pe voi şi lucrarea dvs. marea Maică a Bisericii lui Hristos şi Biserica Alexandriei.

Multe din chestiunile înscrise în programa dvs. sunt stabilite ca chestiuni urgente şi ale Bisericii de către Comitetul Bisericilor Ortodoxe care s-a întrunit în anul 1930 în Sfântul Munte, ca fiind studiate să trebuiască a fi cercetate în viitorul Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe, care se va întruni. În consecinţă, va fi de mult preţ şi această întrunire a congresului dvs., în care în formă de memorii se vor fixa părerile şi studiile asupra chestiunilor acestora.

De folos pentru Biserică este şi cealaltă lucrare a congresului dvs., adică curăţirea teologiei ortodoxe de înrâurile apusene care au intrat ca elemente străine din cauza împrejurărilor de timp în teologia ortodoxă şi în cultura întregului creştinism ortodox care se găseşte la noi în Răsărit.

Aşa veţi restabili teologia ortodoxă, dezbrăcată de toată haina străină, având tipul ei caracteristic şi frumuseţea învăţăturii Părinţilor bisericeşti şi a Sinoadelor Ecumenice, după ce se va fi desfăşurat în mod unanim în direcţie, că noi popoarele din Răsăritul nostru avem şi felul nostru propriu de a înţelege şi a privi şi a fi religioşi.

Spre acest scop sfânt adunaţi în acest loc cele două Biserici vă cunosc pe dvs., înţelepţii şi evlavioşii teologi ai Bisericilor, pe care Marea Maică a Bisericilor lui Hristos le-a născut prin evanghelie şi le-a întărit în piatra credinţei ortodoxe şi văzându-vă pe voi, înnoind temeliile vechii iubiri şi pacea părinţilor, care sunt darul ceresc şi mântuitor al lui Hristos, iarăşi mergând spre înflorire, simt o mare bucurie, ca să zic cu psalmistul: Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună. Ca mirul pre cap, cel ce se pogoară pre barbă, pre barba lui Aaron … ca roua Ermonului, ce se pogoară pre Munţii Sionului. Că acolo au poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac (Psalmi 132, 1-4).

 

Preşedintele a invitat apoi pe arhimandritul Benedict, epitropul Sfântului Mormânt, care vorbind după cum urmează, a citit scrisoarea patriarhală:

 

,,Bătrâna Biserică a Sionului, al cărei umilit reprezentant sunt eu, cu plăcere se adresează către dvs. toţi, înţelepţii membri ai prezentului congres, care, nesocotind necazurile drumului îndepărtat, v-aţi adunat aici sub cerul senin şi dulce al Aticei, în ţara aceasta a înţelepciunii şi culturii, ca în duhul dragostei creştine, a păcii şi a iubirii de fraţi să vă gândiţi asupra chestiunilor de cea mai înaltă importanţă atât pentru ştiinţa universală, cât şi pentru comunitate şi chiar şi pentru timpul prezent, întrucât azi se învaţă teorii noi şi se răstoarnă în lume temeliile de cult, de viaţă socială şi de familie.

Biserica din Sion deosebit de mişcată şi însoţindu-vă cu mult interes nobila năzuinţă a dvs., binecuvântează frumoasa dvs. lucrare, invocă asupra dvs. întărire de sus şi se roagă ca lucrul dvs. să aducă multă roadă.

Şi în afară de acestea am onoarea să citesc respectiva scrisoare pe care prea sfinţia sa prea venerabilul părinte şi patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina, domnul Timoteiu, a binevoit a o trimite pentru a fi comunicată în adunarea acestui congres şi care cuprinde următoarele:

 

,,Ilustrului profesor şi preşedinte al comitetului organizator al primului congres al teologiei ortodoxe în Atena, fiului în Domnul Hamilcar Alivizatos, dorinţe părinteşti şi binecuvântări.

Cu drag am primit şi am citit scrisoarea distinsei dvs. ilustrităţi din 21 a acum trecutei luni septembrie, prin care ni se anunţă convocarea primului congres al teologiei ortodoxe în Atena pentru ziua de 22 noiembrie a.c..

Maica Bisericilor întotdeauna binecuvântează toată mişcarea care are în vedere zidirea scumpului nume al sfintei Biserici Ortodoxe. La iniţiativa pentru convocarea congresului de teologie privim cu frică şi cu speranţe. Dar încrederea noastră în cunoscuta experienţă a dvs., precum şi a celorlalţi fraţi ai dvs. şi jertfa dvs. pentru scutirea ortodoxiei este garantă că toate se vor face spre bucuria trupului Bisericilor Ortodoxe.

Deci, din toată inima, cerându-vă dvs. şi tuturor membrilor congresului actual graţia atotputernică a Celui Prea Sfânt şi a dătătorului de viaţă mormânt şi părinteşti rugi pentru cât mai bogate daruri, rămânem:

În Cetatea Sfântă a Ierusalimului 1936, octombrie 1, rugătorul în Hristos Timoteiu al Ierusalimului”.

 

După aceea preşedintele a dat cuvântul reprezentantului patriarhului din România, profesorului Vintilescu, care a citit scrisoarea patriarhului, spunând următoarele:

 

Majestate,

Prea Fericite,

Domnilor congresişti,

În afară de calitatea mea de profesor al unei facultăţi de teologie din România, am şi onorifica însărcinare, care mi s-a încredinţat, ca să aduc cuvintele prea fericitului patriarh al României. Pentru a-mi îndeplini această misiune iau cuvântul.

Prea fericitul patriarh al României urmăreşte cu interes, simpatie şi nădejdi lucrările congresului nostru. De aceea prea sfinţia sa a binevoit să vă adreseze următoarea scrisoare pe care vă rog să-mi permiteţi să o citesc:

 

,,Domnilor congresişti,

În ianuarie trecut ne-am bucurat cu bucurie mare şi din toată inima am binecuvântat lucrările comitetului profesorilor de teologie care au venit din diferite Biserici surori la Bucureşti în scop să alcătuiască o programă a lucrărilor primului congres de teologie ortodox, a căruia inaugurare află acum loc în Atena.

Ne-a preocupat şi atunci ca şi astăzi mai ales unica grijă ca să se aibă în vedere interesele Bisericii istorice-apostolice.

Biserica Ortodoxă a Răsăritului a ţinut cu credinţă neîntrecută şi neslăbită la tezaurul dogmelor creştine. Din luptele vechi şi certurile dogmatice se desprinde aceasta mai curat şi mai luminos. În consecinţă, fără să se formalizeze, ea şi-a întocmit serviciul în aşa fel că din el a izvorât pentru viaţa zilnică şi pentru istorie duhul creştin plin de mireasmă tainică şi supranaturală. Din evoluţiunea istoriei şi a rezultatelor ştiinţelor naturale se desprind astăzi şi pentru Biserica Ortodoxă probleme noi şi aşteaptă o soluţie radicală. Se pare mai ales că a sosit momentul când, fără întârziere, ortodoxia este destinată să-şi împlinească o nouă misiune.

În primul rând ortodoxia se cuvine să caute a fi şi acum ceea ce a fost cândva, izvorul forţelor făuritoare ale civilizaţiei. Pentru Biserica Ortodoxă porunca momentului de faţă este ca să cucerească locul de frunte în viaţa spirituală şi să-şi dobândească vechea sa influenţă asupra îndemnurilor creatoare ale popoarelor din comunitatea ei.

Dar, de aceea se cuvine ca ortodoxia să-şi îndrepte privirile ca să devină conştientă de sine şi de puterea ei. Mai ales este neapărat de trebuinţă ca să rezolve problemele care se pun pentru misiunea ei prezentă, precum şi atitudinea pe care trebuie să o aibă faţă de ele.

Iată atâtea chestiuni care necesită grijă şi lucrări pregătitoare înainte de ce Biserica îşi organizează noua sa misiune. Profesorii şcoalelor teologice ortodoxe au luat asupra lor lucrarea cea pregătitoare. Sunt cei mai indicaţi din cauza erudiţiunii lor.

Biserica nu poate decât să binecuvânteze prin conducerea ei legiuită conlucrarea închinată acestui scop.

Primul congres al teologiei ortodoxe din Atena reîncepe lucrarea sa pregătitoare pe care o apreciem după merit. Şi de aceea dorim şi ne rugăm lui Dumnezeu ca şedinţele primului congres să fie la înălţime şi să ne dea depline şi fericite soluţiuni.

Mulţumind lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, pentru începutul acesta ce inspiră noi nădejdi în misiunea ortodoxiei, salutăm cu salutare duhovnicească şi cu binecuvântare de patriarh străduinţele primului congres al teologiei ortodoxe întrunit în Atena după exemplul Apostolului Pavel, implorând graţia şi pacea lui Dumnezeu, Tatăl nostru şi al Domnului Iisus Hristos”.

 

Apoi preşedintele a invitat pe profesorul Ştefanovici, care în numele patriarhului Serbiei şi al facultăţii de teologie din Belgrad a spus următoarele:

 

Îmi face o deosebit de mare bucurie şi onoare faptul că eu am fost ales ca să salut, în numele Facultăţii de Teologie din Belgradul Serbiei, pe onoraţii membri ai primului congres de teologie ortodoxă, care şi-a început astăzi în mod solemn lucrările sale.

Faptul că ca loc al primului congres de teologie ortodoxă a fost aleasă Atena, frumoasa capitală a Greciei, ne umple de mare bucurie pentru că între zidurile acestei cetăţi a petrecut nu numai marele Apostol Pavel în persoană şi a vestit învăţătura lui Hristos, ci şi pentru că aici a fost înfiinţată prima facultate de teologie pentru cultivarea teologiei ortodoxe.

Fie ca congresul nostru să servească nu numai pentru progresul teologiei ortodoxe, ci şi pentru folosul Bisericii noastre Ortodoxe ca să aibă bucurie. Aceasta constituie ruga mea cea mai sinceră pentru bucuria zilei de azi.

 

Apoi preşedintele a invitat pe reprezentantul prea sfinţiei sale mitropolitului din Polonia, domnul Dionisie, pe arhimandritul Ilarion Basdekas, care a citit epistola scrisă pe pergament a mitropolitului, care cuprinde următoarele:

 

,,Către congresul de teologie ortodoxă din Atena

Facultatea de Teologie a Universităţii Pilsuţchi din Varşovia împărtăşeşte bucuria tuturor ortodocşilor pentru convocarea primului congres de teologie ortodoxă în Atena, care privită sub umbra vechimii este prima facultate de teologie.

Acolo unde Pavel apostolul a adus prima veste bună lângă altarul ,,Zeului necunoscut” şi de unde îl avem pe distinsul bărbat al Bisericii, pe Sfântul Dionisie Areopagitul, se adună astăzi spre mărirea lui Dumnezeu reprezentanţii tuturor facultăţilor de teologie ortodoxă de mai sus, pentru ca în unire de credinţă să întărească unitatea de vederi. Aceasta este de fapt o mare şi solemnă sărbătoare a ortodoxiei.

Foarte bine a întocmit Domnul Dumnezeu cel Atotputernic [lucrurile], că a unit solemnitatea aceasta cu altă solemnitate, cu jubileul de 100 ani de existenţă a Facultăţii de Teologie din Atena, cu aniversarea de 100 ani de demne lucrări creatoare de credinţă şi educaţie pentru Biserica de acasă.

Să mărească Domnul Dumnezeu ştiinţa teologică ortodoxă şi să facă să strălucească în tot locul cea mai veche a ei lumină, Facultatea de Teologie din Atena în mulţi şi nesfârşiţi ani”.

 

Apoi preşedintele a invitat pe reprezentantul Sinodului din Bulgaria, pe profesorul Zancov, care a spus următoarele:

 

Majestate,

Prea Venerabililor,

Doamnelor şi domnilor,

Iubiţi fraţi,

Şi eu am marea cinste şi rara ocaziune ca să salut, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria şi în numele Facultăţii de Teologie din Sofia, deschiderea congresului universitar de pretutindeni al profesorilor ortodocşi de teologie.

Sunt adânc mişcat de faptul că pot face parte din acest congres, primul congres de teologie ortodoxă, care va avea, nu mă îndoiesc nicidecum, o rară importanţă pentru istoria Bisericii Ortodoxe şi va exercita o înrâurire binefăcătoare asupra cercetării cugetării ortodoxe a Răsăritului.

Aş socoti ca o omitere de a nu accentua în special importanţa celor ce s-au făcut, că adică congresul acesta a fost convocat ca să ne adune pe noi în Atena, pământul sfânt şi centrul clasic al cugetării creştine şi al dogmei creştine, cetatea marii culturi spirituale.

Noi, bulgarii ortodocşi, care am primit între cei dintâi marea lumină şi puterea credinţei creştine de la sfânta noastră maică a Ortodoxiei, a Bisericii din Constantinopol, cu care suntem legaţi cu legături de mii de ani şi străduinţe de viaţă comună şi idei;

Noi, care suntem de la început şi urmărim încă şi astăzi ca să fim în strâns contact cu lumea spirituală a Bizanţului şi a Greciei;

Faţă de această importanţă şi rară clipă, ne socotim pe noi înşine nemărginit de fericiţi, pentru că, prin mijlocirea mea, putem lua parte activă la lucrul unificării gândului nou ştiinţific ortodox.

Având în vedere nădejdea, dealtcum bine întemeiată, cu care lumea creştină ortodoxă aşteaptă rezultatul străduinţelor noastre comune, pentru care am fost invitaţi astăzi, ca să punem piatra cea din capul unghiului, şi conştient de marea răspundere pe care o luăm noi asupra noastră pentru dreapta conducere a lucrului acestuia sfânt, am curajul ca, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare şi al Facultăţii de Teologie de la Universitatea din Sofia, să exprim cele mai sincere rugi pentru reuşita Congresului şi, natural, pentru triumful străduinţelor unite ale ştiinţei teologice şi pentru binele sfintei Biserici Ortodoxe.

Atotputernicul Dumnezeu să vie întru ajutorul nostru !

Cererile, ruga şi întărirea sfintelor Biserici Ortodoxe stau chezăşie pentru reuşita noastră. Aşa să fie !

 

Preşedintele invită apoi pe reprezentantul facultăţilor de teologie din România, pe profesorul universitar dr. Ispir, care a vorbit următoarele:

 

Majestate,

Prea sfinţiţilor,

Excelenţelor,

Doamnelor şi domnilor,

Am onoarea ca să salut primul congres al teologiei ortodoxe care s-a adunat în capitala măritei Elade, în numele facultăţilor de teologie din România, adică din Bucureşti, Cernăuţi şi Chişinău.

Când în anul trecut totalitatea prietenilor în Chamby sur Montreux au ţinut primul sfat pentru pregătirea acestui congres şi când mai târziu ne-am adunat în Bucureşti ca să fixăm programa lui, a tresăltat de bucurie sufletul meu ortodox.

Nouă ni s-a dat în fine ocaziunea ca să vestim deschis care este credinţa Bisericii Ortodoxe.

Omenirea de astăzi este săturată de materialism şi are nevoie ca să i se socotească din nou concepţia teologică despre lume.

Tot aşa, dacă privim la luptele dintre ideologiile Apusului, în special cele de după reformă, teologia ortodoxă apare inexistentă. Aceasta poate să se fi întâmplat în mod figurat, pentru că noi ortodocşii avem onoarea să păstrăm credinţa Părinţilor noştri, tradiţia sfântă a Bisericii Ecumenice a celor 8 veacuri ca un singur canon care poate să dovedească autenticitatea Bisericii noastre.

În condiţiunile de astăzi teologia ortodoxă, întărită pe baza patriotice, este datoare să dea dovada, care se cuvine, că tinde să îndrepte toate străduinţele catolice, protestante şi filozofice.

Ortodoxia este o putere creatoare de viaţă. Se cuvine ca ea să se preocupe înainte de toate de problemele vieţii. Va face ca din ea să izvorască o nouă civilizaţie, va inspira o adevărată pătrundere a scopurilor unei mai noi conduite de viaţă şi mai în special va promova lucrarea comună în duh creştinesc. Dumnezeu să binecuvânteze Elada, mărita ţară a culturii eline.

Să dăruiască îndelungată viaţă majestăţii sale regelui Gheorghe II, care a acceptat să primească sub preşedinţia sa acest congres şi s-a asociat pe sine între cei dintâi apărători ai Ortodoxiei.

 

Preşedintele invită apoi pe profesorul de la institutul rusesc din Paris, domnul Bulgakov, care a spus următoarele:

 

Institutul teologic ortodox rusesc din Paris salută primul congres de teologie ortodoxă şi-i doreşte multă reuşită pentru lucrul pe care l-a luat asupra sa spre folosul sfintei Ortodoxii.

Foarte bine se potriveşte că primul congres a fost convocat în metropola Greciei, care ne reaminteşte în parte de marile figuri ale lui Socrates, Platon şi Aristoteles, şi este înzestrată cu operele de artă ale lui Fidias şi Praxiteles şi în care s-a auzit vestirea apostolului Pavel şi s-a desăvârşit cu sfânta limbă a Noului Testament şi a Părinţilor Bisericii.

Studiul teologic rusesc, precum şi teologia rusească s-au inspirat de filozofia şi arta greacă. S-a nutrit din sfânta învăţătură a Părinţilor Bisericii şi tinde mereu spre vechiul izvor de înţelepciune, spre Testamentul Nou. Pe lângă acestea ea este întotdeauna însufleţită de năzuinţa de a activa pentru a primi bogăţia bisericească a unei tradiţii vii, ,,a cărei tinereţe se va înnoi ca a vulturului”.

Teologia nu trăieşte fără de o lucrare liberă creatoare, care este legată de pioasa păstrare a tradiţiunii bisericeşti. Acestea constituie moştenirea teologiei ruseşti pe care o reprezentăm noi astăzi şi o continuăm. Şi această moştenire noi o aducem şi în acest congres, credinţa în Biserică şi în tradiţiunea ei vie.

 

Preşedintele a citit apoi adresele de salut şi telegramele Bisericilor din Antiohia, din Cipru, a mitropolitului Visarion din Cernăuţi, care a trimis şi 50.000 lei pentru publicarea unui ziar, apoi adresa Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi ale altor episcopi şi profesori.

În sfârşit preşedintele, într-o cuvântare concisă, mulţumeşte majestăţii sale regelui şi antevorbitorilor pentru salutul şi rugile lor şi anunţă sfârşitul şedinţei.

Domnul preşedinte dimpreună cu rectorul însoţesc pe majestatea sa regele până la ieşirea din universitate, şi apoi congresiştii şi invitaţii pleacă acasă.

După amiazăzi congresiştii au făcut o excursiune până la Buliagmene spre a vizita orfelinatul bisericesc atât de bine organizat, din care au ieşit personalităţi ilustre. Aici după doxologia celebrată în biserica clădirii, la care au cântat frumos copiii orfani, s-a oferit un ceai de către I.P. Sfinţia Sa, arhiepiscopul.

În seara aceleiaşi zile facultatea de teologie prin decanul ei a oferit congresiştilor o masă, după care preşedintele congresului s-a adresat decanului şi a rostit următorul toast:

 

Domnul Decan,

După ce, în calitatea mea de preşedinte al congresului, sunt aşa-zicând condamnat la nesfârşite discursuri, permiteţi-mi ca în puţine cuvinte să dau expresie în numele congresului recunoştinţei noastre a tuturora faţă de facultatea de teologie pentru iniţierea, organizarea, convocarea şi conducerea lucrărilor primului congres al teologiei ortodoxe din Atena.

Şi pe când eu doresc o reuşită cât mai frumoasă pentru al doilea congres teologic şi cu mulţumire privesc clipa eliberării mele de îndatoririle preşedinţiale, când fără grijă voi privi la succesorul meu român în funcţiunea de preşedinte, vreau să vă mulţumesc dvs. domnule decan, şi prin dvs. întregii facultăţi de teologie pentru tot ceea ce aţi făcut pentru reuşita primului congres de teologie ortodoxă. Cred că începutul colaborării teologiei care s-a făcut şi care s-a consfinţit în congresul acesta va avea o continuare mai lipsită de muncă. Şi în gândul acesta ridic paharul meu şi beau în sănătatea decanului şi a întregii facultăţi de teologie din Atena. Domnul să binecuvânteze Facultatea de Teologie din Atena şi să-i dea, în măsură bogată, toată propăşirea şi toată reuşita.

 

După preşedintele congresului se ridică domnul Teodor Popescu, profesor la Facultatea de Teologie de la Universitatea din Bucureşti şi doctor al Facultăţii de Teologie din Atena, şi rosteşte în limba elină următorul toast în numele facultăţilor străine:

 

Fraţii mei străini mi-au dat însărcinarea să vorbesc în numele lor. Este mare, de fapt, cinstea aceasta pe care mi-o fac colegii mei, care mi-au dat în felul acesta ocaziunea ca să contribui cu ceva la primul congres de teologie ortodoxă. Totuşi se pare că colegii mei nu au avut în vedere faptul că nu sunt profesor de retorică bisericească, ci de istorie bisericească, iar unui istoric nu i se cuvine să fie şi retor, întrucât retorica strică istoria. Aşa că colegii mei, onorându-mă prin această însărcinare ce mi-au dat-o, m-au expus pe mine nu numai criticilor retorilor şi ale istoricilor, ci şi compătimirii celor care dispun în măsură mai mare de darul elocinţei.

Sunt fericit că colegii mei străini nu posedă îndeajuns limba greacă şi, în consecinţă, nu înţeleg ceea ce vă spun şi cum vă spun, în afară de cazul că dvs. mă trădaţi că merit să mă pedepsească ca pe un rău retor. În fine îmi iau îndrăzneala să vă vorbesc în numele lor, invocând protecţia şi îngăduinţa dvs. şi nădăjduind că nu voi abuza în măsura în care tânărul elev al Facultăţii de Teologie din Atena înainte de acum 17 ani, am abuzat de bunătatea şi răbdarea profesorului meu de retorică bisericească, adică de domnul preşedinte al primului congres de teologie ortodoxă, în seminarul respectivei ştiinţe, cu o lungă cuvântare rostită într-o nemaiauzită şi neînţeleasă limbă greacă. D-l profesor se gândeşte şi acum la chinul acelei ore. Totuşi m-a iertat şi nădăjduiesc că mă veţi ierta şi în astă seară dvs. cu toţii.

Deşi nu vorbesc astăzi mai bine, totuşi voi vorbi mai puţin pentru a spune numai următoarele:

Vă mulţumim dvs., profesori greci şi colegi, şi ne bucurăm mult pentru excelenta organizare a primului congres de teologie ortodoxă, pentru colegiala şi frumoasa, şi mai mult, pentru regeasca primire de care am fost învredniciţi aici, întrucât vedem, întrucât auzim, întrucât am simţit cât sunteţi de primitori. Din cauza acestei nobile iubiri faţă de străini şi din cauza primirii aceleia care îmi dă ocaziunea să ne bucurăm împreună, ca să întărim legătura raporturilor noastre, progresul cunoştinţelor şi a prieteniei noastre ca să ne înţelegem unii pe alţii, nu numai noi colegii teologi, ci fraţii ortodocşi, şi să nădăjduim că pe bazele ateniene ale primului congres de teologie ortodoxă sprijinindu-ne, şi congresele noastre ce vor urma vor continua în mod fericit colaborarea noastră şi vor întări lucrul nostru. Congresul din Atena este un început bun al lucrului acestuia şi nouă ni se cuvine să ne şi bucurăm astăzi şi să nutrim nădejdi pentru ziua de mâine.

Şi întrucât am terminat în felul acesta, cu puţine şi neiscusite cuvinte, cum se cuvenea unui coleg străin, adică cum se cuvine profesorului, permiteţi-mi ca să termin tot aşa cu puţine cuvinte, cum se cuvine unui elev care se găseşte în faţa venerabililor săi învăţători şi distinşilor săi colegi, profesori ai Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena.

Pentru că, iubiţii mei învăţători şi stimaţi colegi, eu am venit la Atena nu numai pentru congres. Acesta dealtcum nici nu are nevoie de mine. Şi contribuţia mea aici este cea mai mică şi nu este vrednică de nici un cuvânt. Ci eu am venit pentru că m-a îndatorat şi m-a îndemnat iubirea şi veneraţiunea mea faţă de Facultatea de Teologie din Atena şi faţă de dvs., şi dorul meu de a vedea din nou frumoasa şi celebra cetate a Atenei şi universitatea ei.

Am spus şi de altădată: formarea mea teologică se compune din diferite componente: româneşti şi străine. Mărturisesc că cel mai de seamă dintre acestea este cel grecesc, sunt cunoştinţele mele greceşti, atât ale limbii, cât şi ale teologiei ortodoxe. Şi îmi pare rău că înainte de 17 ani nu aveam nici îndeajuns mijloace, nici îndeajuns timp ca să studiez mai cu prisosinţă şi mai bine şi limba greacă şi teologia greacă. Sunt totuşi fericit, ca elev teolog grec, că m-am învrednicit aici de privilegiul de a înţelege şi a exprima, fie şi acestea puţine cuvinte greceşti, fie şi cu destule erori, care nu v-au împiedicat poate să vedeţi în această mărturisire a mea recunoştinţa mea faţă de Facultatea de Teologie din Atena.

Permiteţi-mi ca să unesc dorinţele profesorului cu dorinţele elevului şi cu dorinţele colegilor mei străini şi cu dorinţele mele, înălţând rugăciuni ca sora noastră mai mare, Facultatea de Teologie din Atena, să înflorească şi să aducă roade în vecii vecilor, iar voi profesorii ei să trăiţi şi să aveţi fericirea, a vă bucura de toată mulţumirea şi de toată răsplata de sus de care sunt vrednici bunii lucrători ai sfintei ştiinţe a teologiei. În numele colegilor străini beau în sănătatea colegilor greci.

 

Ziua a doua

În ziua de 30 noiembrie, orele 9 a.m., congresul îşi începe lucrările sale speciale în sala festivă a Asociaţiei Universitare.

După propunerea preşedintelui se votează ca la fiecare şedinţă a congresului să prezideze unul dintre reprezentanţii fiecărei facultăţi după seria vechimii facultăţilor. Ca prima este invitată facultatea din Atena, care propune ca preşedinte pe profesorul şi decanul ei, domnul C. Dyovouniotis. Domnul Dyovouniotis este ales cu unanimitate de voturi preşedinte al şedinţei. D-sa ocupând locul prezidenţial, deschide şedinţa.

Congresul, intrând în ordinea de zi, cercetează mai întâi teza pusă în discuţie, adică, ,,principiile de bază ale Ortodoxiei”. Profesorul de la universitatea din Atena, d-l Braţiotis, dezvoltând tema aceasta, accentuează că Biserica Ortodoxă rămâne la principiile şi tradiţia Bisericii vechi, nedespărţite. În legătură cu acestea a arătat că toate temeliile vechi ale Ortodoxiei coincid cu principiile Bisericii vechi. Din ele a exclus naţionalismul şi socialismul, arătând că aceste 2 principii nu se potrivesc cu fiinţa ortodoxismului.

Asupra acestei teme vorbeşte în continuare şi profesorul rus d-l Bulgakov, ajungând la concluziunea că este necesară o cercetare oficială a părerii Bisericii despre concepţia ortodoxă. Descrie în termeni generali caracterul Bisericii şi scopul pe care îl urmăreşte, accentuând că Biserica nu este simplu o instituţiune oarecare văzută, ci că are un caracter divin şi formează templul Sfântului Duh.

După explicaţiunile acestea iau cuvântul profesorii Scriban (din România), Florovski (din Rusia), Zenkovski (din Rusia), Cristescu (din România), Zankov (din Bulgaria) şi Alivizatos (din Grecia), pentru a-şi spune vederile lor.

După terminarea acestei discuţii, congresul intră în cercetarea chestiunii ,,Lucrarea ştiinţifică în teologie şi autoritatea bisericească”. Profesorul de la universitatea din Atena domnul Vellas, dezvoltând tema, accentuează în primul rând că problema aceasta nu poate fi soluţionată în general înainte de ce se vor fi cercetat toate ramurile ştiinţei teologice, din care cauză o restrânge numai la ramura exegetică a teologiei, punând problema raportului critic al Bibliei faţă de autoritatea bisericească. Cercetează apoi critica actuală a Bibliei, precum şi critica filologică şi istorică care se întrebuinţează în ştiinţa contemporană privitoare la Sfânta Scriptură, descriind limitele şi raportul lor faţă de autoritatea bisericească. Spre fine accentuează necesitatea criticii pentru studiile biblice şi posibilitatea înfloririi ştiinţei critice într-un cadru curat ortodox.

D-l E. Antoniades, profesor la universitatea din Atena, după ce vorbeşte despre metodele uzitate în explicarea ortodoxă cu privire la exegeza Noului Testament, accentuează că acestea se raportează la unele proipoteze teologice ş.a. 1. Că sfânta descoperire se cuprinde în Noul Testament şi în sfânta tradiţiune; 2. Că Biserica ca paznică a sfintei descoperiri este aceea care face şi critica ei şi 3. Că Noul Testament este carte inspirată de sus. Terminând spune că metoda de interpretare a părţii omeneşti este cea gramatică-istorică, iar pentru cea divină este cea armonică sau cea analogică, completată cu cea a istoriei sfinte.

La fine ia cuvântul profesorul rus dl. Kartaşov, care accentuează că toată ştiinţa adevărată nu poate să trăiască decât numai în condiţiunea libertăţii, şi deci şi teologia are nevoie de libertate. Iar cum cercetătorii se conduc în cercetările lor de convingerile lor personale, aşa şi teologul se conduce în lucrarea sa de tradiţie bisericească. D-sa cercetează apoi descoperirea care se păstrează în Biserică şi stabileşte caracterul specific al cercetătorului teolog.

După acestea congresul intră în cercetarea tezei a treia: stabilirea ,,înrâuririlor din extern asupra teologiei ortodoxe mai ales de la căderea Constantinopolului”. Asupra acestei chestiuni, prea sfinţitul arhiepiscop al Atenei a făcut un mare referat în care a dezvoltat teza din punct de vedere istoric, dovedind că cu toate asupririle din partea învingătorului şi cu toate marile străduinţe ale Apusului şi ale Bisericii protestante, Biserica Răsăritului a reuşit să scape de orice schimbare a învăţăturii sale şi să rămână păzitoarea fidelă a credinţei ortodoxe.

Asupra aceleiaşi chestiuni a luat apoi cuvântul profesorul universităţii din Atena d-l Dyovouniotis, care a spus că în Biserica Răsăritului a stăpânit năzuinţa pentru dezvoltarea şi chiar definiţiunea dogmelor şi peste tot a învăţăturii ei şi că aceasta a întâmpinat multe împrejurări nefavorabile, independente de voinţa ei, lăsând astfel lucrul pe jumătate început, ceea ce ea trebuie să ia acum asupra sa. Acele împrejurări potrivnice, începând foarte timpuriu şi crescând din zi în zi, au ajuns la gradul lor suprem în timpurile de după căderea Constantinopolului sub turci. Decadenţa educaţiei peste tot şi, în consecinţă, şi a celei teologice în timpurile acele din cauza lipsei de şcoli i-a silit pe răsăriteni, care doreau să ajungă la cultura lor de mai înainte, să studieze la universităţile din Apus, a căror înrâurire asupra lor a fost numai naturală. La aceasta a contribuit fără îndoială şi studiul făcut sub ei şi consultarea operelor lucrate sub înrâurirea ştiinţelor Apusului. Din fiecare parte dezvoltarea şi fixarea dogmelor în acea epocă a stat sub înrâurirea Bisericii din Apus şi a celei protestante. Şi la aceasta a contribuit şi nevoia în care se găsea câteodată teologia din răsărit, de a-şi exprima părerea sa asupra acestor dogme fixate şi de a stabili învăţătura sa; şi cum la aceasta însă nu putea să ajungă fără de un studiu mai adânc şi o cercetare a învăţăturii Părinţilor Bisericii răsăritene, şi peste tot a duhului ei, ea a trebuit să primească uneori învăţăturile Apusului sau şi ale Bisericii protestante, crezând că acestea reprezintă şi învăţătura Bisericii răsăritene.

Totuşi învăţăturile acestea care au fost primite de către teologia noastră de la Biserica din Apus şi cea protestantă nu se cuvine sigur să fie simplu refuzate şi numai pentru motivul că au fost primite de la ei, ci aceasta se face după o cercetare adâncă şi amănunţită şi studioasă, pentru că unele din ele pot să servească şi pentru întărirea învăţăturii vechi a Bisericii şi, în consecinţă, să fie corecte. Potrivit cu acestea, ştiinţa teologică a Bisericii Răsăritului să cerceteze acum cu băgare de seamă învăţăturile pe care le-a primit de la Biserica din Apus şi de la cea protestantă şi după un studiu ştiinţific să hotărască care dintre ele pot şi se cuvine să rămână primite şi de către Biserica Răsăritului ca unele ce întăresc învăţăturile ei şi corespund duhului ei. Se înţelege că stabilirea aceasta nu este uşoară şi de aceea socotesc că prezentul congres teologic, întrucât are să fixeze acestea va trebui să se întrunească după 2 ani. El nu trebuie să întreprindă imediat cercetarea tuturor acestor chestiuni care sunt la ordinea zilei, căci sunt şi multe şi au nevoie de o specială circumspecţiune şi adânc studiu şi investigaţie.

Asupra aceleiaşi teme a vorbit şi profesorul rus dl Florovski care, dezvoltând tema, a comunicat cele mai importante înrâuriri străine, apusene şi protestante, asupra teologiei, în special, a celei ruseşti.

După aceasta s-a ridicat şedinţa.

Reluându-se şedinţa în după amiazăzi a aceleiaşi zile sub preşedinţia profesorului de la Universitatea din Bucureşti, dl Ispir s-a pus în discuţie tema: ,,Teologia mai nouă în raport cu cea patristică şi cu prezumţiunile şi metodele mai noi teologice” (Sfânta Tradiţiune în general).

La acestea luând cuvântul profesorul de la Universitatea din Atena dl. D. Balanos a spus că, pentru a se da cuvenitul răspuns la chestiunea aceasta, trebuie ca mai întâi să se cerceteze două note de temelie, a căror soluţionare va regula de la sine raportul teologiei ortodoxe mai noi faţă de cea patristică şi faţă de opiniunile mai noi.

Prima notă este, cum se poate cunoaşte, inspiraţiunea divină a Sfintei Scripturi, iar a doua este sfânta tradiţiune. Dl. Balanos desfăşură părerile teologilor ortodocşi care s-au exprimat asupra chestiunii acesteia, şi părerile pe de o parte din Biserica Ortodoxă, iar pe de altă parte cele diferite ale Bisericii Catolice şi ale protestantismului şi în fine, şi părerea proprie asupra chestiunii Sfintei Scripturi şi a sfintei tradiţiuni ca izvoare ale descoperirii divine.

La chestiunea aceasta a luat apoi cuvântul profesorul de la institutul rusesc, dl. Florovski, care a accentuat necesitatea grijii şi studiului filologic patristic şi a arătat necesitatea de a se stărui în investigaţiile teologice în ce priveşte pe Părinţii Bisericii, a căror vrednicie a descris-o şi a accentuat-o în special.

După acestea s-a cercetat teza ,,misiunii teologice pentru luminarea conştiinţei Bisericii”. Asupra acestei chestiuni a vorbit domnul profesor Dimitrievici de la Universitatea din Belgrad, care a dat o supraprivire a evlaviei poporului ortodox după ţări, şi a gradat curentele păgâne din epoca mai veche sau şi altele de prin alte locuri în ce priveşte evlavia laică, descriind misiunea ştiinţei teologice pentru luminarea poporului şi curăţirea manifestărilor de cult, după locuri, de elementele acestea străine şi necreştineşti.

După aceasta şedinţa s-a ridicat.

Seara zilei congresiştii au petrecut-o la masa dată în ,,Marea Britanie” de ministrul educaţiei şi al cultelor, domnul Gheorgacopulos. După desert domnul ministru a ţinut următorul discurs:

 

Prea sfinţite,

Prea venerabile,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor congresişti,

Doresc să vă asigur pe dvs. încă o dată de deosebita bucurie şi mândrie pe care o simţim cu toţii, pentru că am avut fericirea să vedem convocat primul congres al teologiei ortodoxe în capitala noastră. Pe dvs. vă rog să-mi permiteţi ca să mă folosesc de ocaziunea aceasta ca să aduc cu pietate omagiile mele M.M.L.L. regilor Bulgariei, României şi Iugoslaviei, excelenţei sale preşedintelui Republicii Poloniei şi venerabililor conducători ai marilor Biserici Ortodoxe care participă la congres.

Beau în sănătatea lor şi a domniilor voastre, doamnelor şi domnilor.

 

La acestea răspunde preşedintele congresului, domnul profesor Hamilcar Alivizatos următoarele:

 

Domnule ministru,

Cu inimi mişcate am auzit cuvintele frumoase ale dvs. şi discursul dvs. pe care l-aţi ţinut la inaugurarea primului congres de teologie ortodoxă. Ele sunt un plăcut ecou în urechile mele. În numele congresului vă rog să primiţi cea mai adâncă recunoştinţă a noastră pentru grandioasa primire pe care guvernul elin ne-a făcut-o şi pentru cordialitatea cu care a îmbrăţişat congresul nostru.

În împrejurarea aceasta, domnule ministru, vedem continuarea indisolubilă a tradiţiei statului clasic ortodox, a statului bizantin, care întotdeauna şi cu mult succes se distingea de altele cu privire la atitudinea sa faţă de Biserica şi teologia ortodoxă.

Întrucât totuşi se vorbeşte despre raporturile Bisericii şi ale statului potrivit cu tradiţia, natural că privirile se întorc către acea mare personalitate cu adevărat clasică care a înfăptuit aşa zicând evlaviosul cesaro-papism, la împăratul Iustinian I. Cesaro-papismul lui Iustinian a fost o adevărată binecuvântare pentru Biserică şi pentru teologia ei.

Om cult şi însuşi teolog şi în curent cu lucrarea teologilor (după cum ne spune cronograful său Procopiu), acest mare împărat a înţeles bine rolul adevărat al frumoasei colaborări dintre Biserică şi stat. Scopul lui era ca să întărească Biserica în misiunea ei universală spre a fi răsplătită, sigur spre binele statului, cu o conduită curat creştinească a cetăţenilor de sub sceptrul său. Înţelegea că numai pe calea aceasta va putea să atragă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra statului.

Din acest punct de vedere sunt fericit, domnule ministru, judecând ţinuta foarte binevoitoare a statului elin, care nu este deosebită de a celorlalte Biserici Ortodoxe, faţă de Biserică şi de teologie. Şi pot să vă asigur că, din partea noastră şi întrucât avem cunoştinţa clară a lucrurilor, Biserica Ortodoxă şi teologia ei nu au alte scopuri în raporturile lor cu statul decât ca să se întărească în năzuinţele lor pentru ridicarea unei platforme de comună viaţă spirituală.

Cu aceste gânduri în faţa noastră şi exprimând, domnule ministru, din nou mulţumirile noastre pentru tot ceea ce aţi făcut pentru buna reuşită a congresului nostru, ridic paharul meu şi beau în sănătatea M.S. Regelui elinilor, Gheorghe II, în sănătatea preşedintelui, a dvs. şi a celorlalţi membri ai guvernului elin şi pentru fericirea şi prosperarea Greciei.

 

Din partea diferiţilor reprezentanţi a răspuns dl. profesor Arseniev.

 

Ziua a treia

La 1 decembrie domnii congresişti au vizitat înainte de amiazăzi Acropolea şi celelalte monumente vechi, iar la amiazăzi s-au aşezat la masa pregătită în Chefisia de către rectorul universităţii, domnul Grigorie Papamihail.

După desert domnul rector a vorbit către congresişti în felul următor (în limba greacă):

 

Permiteţi-mi mie, domnule preşedinte, ca să exprim adânca bucurie a universităţii din Atena, în fruntea căreia am onoarea să stau, că cu ocazia primului congres de teologie ortodoxă în Atena am avut marea mulţumire ca să primesc pe iubiţii reprezentanţi universitari ai facultăţilor de teologie din ţările amice, dintre care unele sunt îndeosebi şi surori în Ortodoxie. Privind la adunarea înţeleaptă a domniilor voastre văd simpaticele dvs. figuri obosite de munca încordată asupra principiilor, fundamentelor, izvoarelor şi problemelor de pretutindeni ale teologiei ortodoxe, în frumoasa colaborare căreia v-aţi dedicat toată atenţiunea dvs. şi toată viaţa dvs.. Serviţi astfel, prin seriozitatea dvs. ştiinţifică, o ipoteză care pentru popoarele noastre are o importanţă vitală, pentru că prin osteneala dvs. lucraţi pentru o mai mare adâncire a adevărului creştin, pentru pătrunderea spiritului şi a poziţiunii Ortodoxiei în creştinismul de pretutindeni, şi totodată pentru întărirea vieţii pe principiile sănătoase ale religiunii. Şi universitatea noastră este mândră de acest fapt, pentru că, împlinind în acest an prima sută de ani a istoriei sale, prin gura actualului ei rector trece în veacul al doilea cu importanţa ei mare de studiu istoric ce s-a făcut, care este de fapt congresul dvs., având să răsune ca o trâmbiţă de redeşteptare a unei mai puternice teologii ortodoxe spre mai întinse orizonturi ştiinţifice.

(În limba franceză): Iertaţi-mi îndrăzneala, domnule preşedinte, ca să îndrept, după importanţa pe care o are şi această clipă plăcută, cuvântul către fiecare grup de reprezentanţi înţelepţi în propria lor limbă, fără teamă, că se va produce atât de cunoscuta ,,revărsare a limbilor”, de unde vine atâta însufleţire, care distinge colegiala noastră adunare.

(În limba română): Mă îndrept mai întâi către iubiţii colegi români ai facultăţilor de teologie din România.

Legăturile teologiei universităţii noastre cu teologia românească sunt deosebit de strânse, pentru că nu trece aproape nici un an în care să nu avem sau studenţi sau audienţi români pe care dorinţa nobilă de a învăţa limba greacă, fără de care studiul teologiei rămâne nedesăvârşit, îi mână la universitatea greacă. Şi adeseori avem ocaziunea de a distribui gradul fericit al doctoratului în teologie către români, care arată mult devotament faţă de ştiinţa teologică. Iar faptul că în corpul profesoral al facultăţii de teologie din Bucureşti numărăm şi mai de mult pe un elev al facultăţii noastre de teologie, pe pururi amintitul Demetrescu, iar acum avem pe mult simpaticul nostru vechi elev, dl. Teodor Popescu, dovedeşte cât de aproape sunt facultăţile noastre de teologie unele de altele.

(În limba bulgară): În mod cordial mă adresez către facultatea de teologie din Sofia în prezenţa reprezentanţilor ei, iubiţii noştri colegi. Cu multă emoţiune îmi aduc aminte că, încă de copil am condus înainte de 40 ani un an întreg în capitala Bulgariei aproape de biserica greacă şcoala regească greacă care activa. Şi simt că oarecare legături speciale mă leagă pe mine de facultatea dvs. teologică, întrucât în ea învaţă înţeleptul meu vechi învăţător dl. Nicolae Nicanorovici Glumbacovski.

(În limba sârbească): Din inimă salut şi pe preaiubiţii colegi ai facultăţii de teologie de la universitatea din Belgrad. Nu uităm cu câtă cordialitate am primit înainte de câţiva ani în sânul facultăţii noastre un grup de studenţi sârbi veniţi din Oxford, şi care de atunci înzestraţi cu diplomele noastre. Şi îndeosebi avem slăbiciunea că şi în facultatea dvs. de teologie am trimis doctori care au fost înaintaţi profesori ai ei. Şi în ierarhia sârbească sunt renumiţi ierarhi care au făcut la noi excelente studii teologice şi sunt înzestraţi cu diplomele facultăţii noastre. Şi de prezent numărăm, între auzitorii noştri teologi de origine sârbi care se pregătesc pentru examenul de doctorat.

(În limba polonă): Salut în mod călduros şi pe mult stimaţii colegi ai facultăţii ortodoxe teologice de la universitatea din Varşovia, în care ţine cursuri de teologie dogmatică, în urma unei fericite coincidenţe, arhimandritul grec dl. Ilarion Basdekas, a cărui frumoasă lucrare ştiinţifică o urmăresc cu cuvenitul interes, şi care după 10 ani de la înfiinţarea facultăţii dvs. străluceşte şi cu bogăţia şi cu studiul, după cum mărturiseşte, împreună cu altele şi foaia sa minunată care poartă şi un titlu grecesc ,,Elpis”.

(În limba rusească): În fine mă adresez dvs., iubiţi colegi ai ştiinţei teologice academice ortodoxe ruseşti, nu pentru că institutul dvs. teologic îşi are sediul ei cel mai nou din punct de vedere cronologic, ci pentru ca să sigilez cuvântul meu, pe care îl adresez grupului dvs. colegial, cu deplină şi profundă mişcare de inimă care umple sufletul meu când privesc la simpaticile dvs. figuri. Reprezentanţi ai unei mari teologii academice ortodoxe cu un trecut minunat, totuşi azi greu prigonită în patria dvs. proprie, v-aţi refugiat în ţară străină, aici aţi aflat de bine să o concentraţi în institutul actual, pe care l-aţi înfiinţat, ca într-un azil de scurtă durată. Nu este nimeni în lume care să nu aprecieze şi să nu înţeleagă mai mult durerea dvs. sufletească pentru peripeţia cu adevărat înfricoşătoare a ţării dvs. mari şi a spiritului nobil rusesc a cărui strălucire pe teren ştiinţific o admirăm cu toţii, câţi ca şi mine am fost crescuţi cu hrană teologică ortodoxă în Rusia.

De vreme ce între toate celelalte popoare ale lumii poporul nostru are experienţa amarului unor persecuţiuni şi a sclaviei, eu, elevul propriei dvs. ştiinţe teologice academice şi fiind crescut de Academia Teologică din Petersburg unde am primit gradul de magistru în teologie, cu recunoştinţă îmi aduc aminte de timpurile aceste fericite ale studiilor mele şi folosindu-mă în biblioteca mea de bogata literatură teologică rusească mă găsesc în permanent contact cu spiritul dvs. ştiinţific.

Ruga mea fierbinte este ca această ştiinţă teologică cât mai curând să-şi afle cursul său natural în libera şi mai mult în reînviorata dvs. patrie.

(În limba franceză): Rog, domnilor, ca să ridicăm paharul şi să bem în sănătatea tuturor membrilor primului congres al teologiei ortodoxe împreună cu nobilele lor doamne, pentru facultăţile de teologie ortodoxe pe care le reprezintă atât de vrednic, precum şi pentru universităţile ai căror membri sunt, şi să ne rugăm pentru buna reuşită a înaltului lucru care are în vedere propăşirea ştiinţei teologice ortodoxe.

 

Preşedintele congresului, domnul Alivizatos, răspunzând, zice:

 

Domnul rector,

Domnilor colegi,

Permiteţi-mi mie ca să privesc masa de astăzi ca o frumoasă parte a zilei şi în special ca o fericită întâmplare. Pentru că, deşi rectorul se găseşte în felul său iubitor de străini în cadrele noastre colegiale chemând la masă pe membrii congresului nostru care sunt toţi profesori universitari, totuşi chestiunea primeşte o proprie semnificaţie prin faptul că rectorul universităţii din Atena din anul acesta este teolog.

Cum am zis în cuvântarea mea de inaugurare şi cum a accentuat şi domnul ministru al cultelor şi însuşi rectorul în cuvântul său de salut adresat la începutul festiv al congresului, teologia este un membru indispensabil al organismului universitar, iar faptul acesta îl dovedeşte, ca să zicem aşa, în chipul cel mai luminos însăşi prezenţa dvs., domnule rector. Faptul că rectorul universităţii, care este teolog şi un bun teolog, primeşte în felul său iubitor congresul profesorilor universitari de teologie formează însuşi pentru sine un simbol şi o dovadă a rolului firesc care i se cuvine ştiinţei teologice şi pe care o deţine ea în universitate.

Teologia adunată în Atena nu va putea să-şi dorească o mai fericită coincidenţă decât că în fruntea universităţii din Atena se găseşte un teolog.

Adresându-mă dvs., domnule rector, în numele congresului, exprim distinsei şi întregii universităţi caldele mele mulţumiri pentru ceea ce aţi făcut cu ocazia congresului, în acelaşi timp vă salut şi în calitatea dvs. de teolog pentru indestructibila legătură care există între ştiinţa teologică şi între celelalte ştiinţe. Pe colaborarea ştiinţelor acestora se bazează adevăratul progres al ştiinţei şi al întregii civilizaţii, care în cea mai înaltă formă este neputincioasă şi inexistentă dacă nu are baze religioase şi morale. Din acest punct de vedere permiteţi-mi ca în numele congresului să ridic paharul şi să-l beau în sănătatea dvs. şi pentru fericirea şi progresul universităţii din Atena, care într-un veac a arătat în întregime cel mai sârguitor progres şi lucrare ştiinţifică.

Să trăiască rectorul universităţii din Atena !

 

Din partea congresiştilor străini a răspuns cu cele mai călduroase cuvinte profesorul din România dl. Scriban şi profesorul rus dl. Kartaşov.

La ora 4 d.m. din aceeaşi zi s-au continuat lucrările congresului sub preşedinţia profesorului de la universitatea din Belgrad, dl. Ştefanovici. Se cercetează mai întâi chestia convocării unui sinod ecumenic. Cel dintâi vorbeşte despre această chestiune profesorul de la universitatea din Atena dl. Alivizatos, care desfăşură că de prezent este imposibilă convocarea unui sinod ecumenic, îndeosebi pentru că: 1) nu există chestiuni de studiu dogmatic, care provoacă erezii şi schisme şi care reclamă în consecinţă imediata lor soluţionare printr-un sinod ecumenic şi 2) pentru că Biserica noastră este complet nepregătită pentru convocarea unui sinod ecumenic.

De la secolul VIII, când a fost convocat al VII-lea Sinod Ecumenic, nu s-a mai adunat al VIII-lea, iar chestiunile care s-au aglomerat de atunci sunt atât de numeroase, încât se cere multă şi încordată şi amănunţită muncă pentru precizarea lor, fără de care este cu neputinţă să se convoace sinodul ecumenic. Dovadă specială pentru nepregătirea Bisericii noastre este faptul că de la epoca Sinodului al VII-lea Ecumenic până astăzi şi-a făcut apariţia Biserica papistaşă şi bisericile cele protestante, asupra tezelor cărora Biserica Ortodoxă nu a luat hotărâri într-un sinod ecumenic. De aceea se va şi naşte discuţia dacă nu cumva se va cuveni ca să se cheme în acest sinod şi înseşi aceste biserici.

Viitorul sinod ecumenic, care se va întruni, înainte de toate celelalte lucrări are să stabilească ce este Biserica papistaşă şi ce sunt bisericile protestante şi apoi să procedeze la soluţionarea celorlalte chestiuni. Dar sigur este că chestiunile acestea nu s-au cercetat şi nu s-au soluţionat până acum în Ortodoxie şi de aceea nu se cuvenea ca să se pună în mod grăbit în discuţie sinodul ecumenic care trebuie să fie, dacă se va convoca cândva, realmente al VIII-lea ecumenic şi în nici un caz un sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, ca Sinodul Vatican, care este un sinod ecumenic al Bisericii papale.

Dl. Balanos, deşi vede posibilitatea convocării unui sinod ecumenic numai de către Biserica Ortodoxă, şi-a exprimat totuşi părerea că timpul unui atare sinod încă nu a sosit, întrucât scopul lui nu este, precum a fost cel al celor 7 sinoade ecumenice, adică fixarea chestiunilor dogmatice care s-au ivit şi care acum nu există, ci regularea vieţii practice a Bisericii şi reînnoirea ei şi mai ales a chestiunilor de cult. Pentru ca totuşi să se atingă scopul unui atare sinod de reînnoire se cere mai întâi împlinirea unor precondiţiuni sau transformarea clerului, se cere cercetare ştiinţifică, pregătire etc, fără de care sinodul cu greu va putea deveni promovatorul mai mult al binelui decât al răului. Uniformitatea în toate chestiunile diferite de până acum nici nu este posibilă şi nici nu este necesară, întrucât unitatea Bisericii nu trebuie să se caute în înfăţişarea uniformă a părţii externe, ci în armonia internă şi în năzuinţa comună. Asupra acestei chestiuni este timp să ne gândim, să cercetăm în dragoste şi bine pregătiţi, iar mai ales să avem circumspecţiune faţă de transformarea clerului cult, şi când se vor împlini precondiţiunile cerute, atunci numai sinodul ecumenic, care se va întruni, va fi în situaţia ca să aducă o înnoire reală a exigenţelor acestora în Biserică.

Profesorul de la universitatea din Sofia dl. Zancov, vorbind despre această chestiune, arată la început dificultăţile convocării unui sinod ecumenic. Cercetează apoi înţelesul unui sinod ecumenic şi felul compunerii lui, dreptul de convocare şi programa lui. În continuare cercetează legitimitatea sinodului ca fiind convocat în chestiuni de dogmă. Iar, în fine, relevează unele dificultăţi practice ale convocării şi descrie diferitele elemente care trebuiesc avute în vedere pentru convocarea viitorului sinod.

Despre aceeaşi chestiune vorbeşte şi profesorul de la universitatea din Belgrad, dl. Granici, care fixează trei criterii:

1) Cercetarea timpului convocării unui sinod ecumenic, opinând că până la regularea situaţiunii bisericeşti şi politice în Rusia este foarte periculos a se convoca sinodul în absenţa reprezentanţilor Rusiei;

2) Chestiunea Sinodului însuşi, opinând că poate să se întrunească un prosinod din reprezentanţii în parte ai Bisericilor Ortodoxe care vor sta sub preşedinţia patriarhului ecumenic din Constantinopol ca primul în rang;

3) Chestiunea felului cum va lucra sinodul, opinând că poate să se întrunească un comitet organizator pentru fixarea programei, pentru a fi aprobată apoi de către toate Bisericile.

Cât priveşte felul cum să se ia hotărârea, pentru chestiunile de credinţă se recomandă majoritatea de voturi de ¾, iar pentru celelalte majoritatea de 2/3. Cât priveşte limba oficială a sinodului propune pe cea elină sau cea rusească.

În sfârşit se comunică asupra acestei chestiuni lucrarea mare a profesorului de la universitatea din Cernăuţi (România), a dlui. Şesan.

După acestea congresul intră în cercetarea felului unei reale înţelegeri a diferitelor Biserici Ortodoxe şi a hotărârilor lor asupra chestiunilor generale şi grabnice după firea lor în caz de amânare a convocării sinodului ecumenic.

Despre această chestiune vorbeşte profesorul de la universitatea din Atena, dl. Alivizatos.

Dl. Alivizatos desfăşură că câtă vreme, precum s-a arătat, convocarea unui sinod ecumenic este imposibilă, pe când de altă parte sunt foarte multe chestiuni care reclamă o grabnică cercetare şi soluţionare, chestiuni de importanţă secundară, precum sunt calendarul, pascalia, căsătoria, cultul etc, există necesitatea aflării unui fel de înţelegere (modus vivendi) asupra acestor chestiuni în ce priveşte cercetarea şi rezolvarea lor. Felul acesta este arătat de istoria vechii Biserici care, în neputinţa de a convoca un sinod ecumenic pentru cele mai urgente chestiuni, le-a rezolvat în înţelegere comună (ex consensu omnium) şi cu concluzul diferitelor ei părţi la care s-a ajuns prin scrisori sau prin delegaţi. Şi astăzi, accentuează dl. Alivizatos, cu aceleaşi mijloace este posibilă rezolvarea chestiunilor acestora şi fără de convocarea unui sinod ecumenic, prin înţelegere, cu scrisori şi delegaţi, dacă:

1) se va dovedi că aceste chestiuni sunt de ordin general şi rezolvarea lor se cere de către Biserica întreagă,

2) dacă toate Bisericile Ortodoxe, şi mai ales cele autocefale, vor primi răspunderea ca să le pună în aplicare fără a se abate de la soluţia care s-a dat, ca să nu se ivească cazuri de neurmare şi să se distrugă unitatea pentru soluţiuni numai parţiale care s-au dat,

3) cu condiţia ca soluţiunile care se vor fi dat din partea totalităţii Bisericii să fie confirmate în cele din urmă de către viitorul sinod ecumenic care se va întruni.

Se comunică apoi referatul asupra chestiunii calendarului făcut de dl. Gheorghiu, profesor la Universitatea din Cernăuţi (România).

Vasile Gheorghiu (1872-1959)

În sfârşit se cercetează chestiunea pregătirii unui codice al sfintelor canoane despre care vorbeşte profesorul de la Universitatea din Atena, dl. Alivizatos.

Dl. Alivizatos desfăşură necesitatea alcătuirii unui codice al sfintelor canoane, întrucât existenţa multor legi în Biserică supără, din cauza relelor din ele, serviciul mecanismului administrativ al Bisericii. Laudă Biserica papală pentru studioasa alcătuire a unui codice de drept canonic al ei, şi al Bisericilor Răsăritene Unite, care s-a făcut sub ea, şi propune compunerea unui comitet din cunoscători ai canoanelor care să pregătească alcătuirea acestui codice, care în cele din urmă va fi judecat din punct de vedere al aplicării lui în Biserică, şi atunci să fie aprobat de consensul comun şi în cele din urmă de către sinodul ecumenic care se va întruni.

Se comunică apoi lucrarea cu privire la această chestiune a dlui. profesor Şesan de la Universitatea din Cernăuţi (România).

După acestea se ridică şedinţa.

 

Ziua a patra

În ziua de 2 decembrie pe la ora 9 înainte de amiazăzi s-au reluat lucrările sub preşedinţia dlui. profesor Zancov de la Universitatea din Sofia.

Asupra temei revizuirii şi publicării primelor lipsuri liturgice care există, ia cuvântul dl. profesor Goschev de la Universitatea din Sofia care arată deosebirile ce există între textele liturgice şi accentuează necesitatea revizuirii lor.

După acestea cercetează tema misionarismului sfânt în partea lui cea internă şi externă. Cel dintâi care ia cuvântul este dl. profesor Alivizatos de la Universitatea din Atena.

D-sa îşi exprimă întristarea sa că Biserica Ortodoxă, biserica prin excelenţă, cu misiune sfântă, din cauza împrejurărilor grozave pe care le-a întâmpinat, a uitat care este cel dintâi şi cel mai principal serviciu al Bisericii creştine, adică răspândirea evangheliei la popoarele necreştine. Misiunea aceasta este de atâta importanţă, că din utopia parţială nu se vede ocupaţia Bisericii cu astfel de chestiuni şi ţeluri, aşa că misionarul sfânt şi misiunea sfântă (asigurată prin lucrările anti-creştine ale altor Biserici spre greutatea Bisericii noastre) este calomniată, că nu înseamnă ceea ce înseamnă.

Opinează că prin convenţiuni binevoitoare care să se încheie, se cuvine ca lucrarea să ducă la înţelegere cu Bisericile aşa zise orientale (armeană, coptică etc) şi apoi la răspândirea evangheliei mai ales în ţările mahomedane şi apoi la ceilalţi care nu sunt creştini.

Caracterul oriental al popoarelor mahomedane şi cunoştinţa parţială a creştinismului la popoarele acestea a uşurat în mod grabnic răspândirea evangheliei din partea Bisericii noastre la aceste popoare. Cât priveşte misiunea internă accentuează necesitatea desfăşurării unei lucrări comune din partea Bisericii pe toate căile spre vindecarea nevoilor comune de astăzi şi de orice fel şi spre dovedirea Bisericii ca primul factor general şi cultural ce este.

Luând cuvântul asupra aceleaşi chestiuni, dl. profesor Arseniev de la Universitatea din Varşovia arată lucrările Bisericii Ortodoxe asupra creştinismului actual din Apus şi descrie căile spirituale ale ei.

Dl. profesor Ispir de la Universitatea din Bucureşti a zis că misiunea sfântă este grija Bisericii lui Hristos, de aceea ea în universalitatea ei urmăreşte ca să fie ,,o turmă şi un păstor”. Dl. Ispir exprimă în continuare dorinţa ca fiecare Biserică autocefală să-şi facă misiunea sa proprie internă şi externă, şi să afle modul pentru unificarea tuturor acestor năzuinţe parţiale. Descrie apoi misiunea Bisericii în timpul de acum şi descoperă pe duşmanii interni şi externi cu care trebuie să luptăm astăzi. În ce priveşte misiunea internă, Biserica, după dl. Ispir, trebuie să aibă toată circumspecţiunea ca să întărească viaţa internă a tineretului de azi, să aline suferinţele grozave ale claselor sociale, după modelul Bisericii vechi şi să conlucre armonic cu toţii.

În ce priveşte misiunea externă, dl. Ispir arată că este necesar ca să se continue şi astăzi frumoasa tradiţie a Bisericii greceşti şi ruseşti, ca învăţătura ortodoxă a lui Hristos să se răspândească şi la acei care până acum încă nu cunosc numele Lui.

Dl. Moraites, docent privat la Universitatea din Atena, dezvoltă mai ales două chestiuni ale misionarismului, adică predicarea şi lucrarea catehetului. Îndeosebi insistă asupra cateheticii şi propune ca să se stabilească spre a fi cercetate împreună de teologii ţărilor ortodoxe oarecare puncte mai principale.

După acestea se pune în discuţie tema ,,Biserica şi statul”. Dl. Popescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, dezvoltând tema, accentuează că Biserica şi statul sunt privite de unii ca doi factori ce nu pot fi uniţi, întrucât între aceştia există o diferenţă de fiinţă şi de scop. Cultul religios are în vedere pe Dumnezeu, iar statul are în vedere viaţa cea de pe pământ. Statul contemporan în special nu este binevoitor Bisericii. Şi este adevărat că ştiinţa şi artele s-au îmbogăţit din punct de vedere material şi au schimbat viaţa omului, dar din punct de vedere spiritual lumea suferă şi nu are linişte. Religiunea este credinţă şi cult, dar mai mult ea este viaţă, iar creştinismul este cea mai nouă şi mai înaltă viaţă. Este cu neputinţă să ne gândim la un stat fără de baze şi principii morale. Nu este desigur datoria Bisericii ca să alcătuiască un nou stat propriu al ei, dar are datoria ca să-l crească şi să aducă iarăşi omenirea la evanghelie.

Theodor M. Popescu (1893-1973)

Situaţiunea Bisericii şi a statului o cercetează apoi şi profesorul de la Institutul rusesc din Paris, dl. Zenkovski, stabilind rolul principal pe care Biserica este datoare să-l aibă la formarea statului.

În continuare se cercetează chestiunea situaţiunii ,,Bisericii şi a statului”. Dl. profesor Alivizatos de la Universitatea din Atena desfăşură situaţiunile Bisericii şi ale statului şi accentuează dumnezeiescul caracter pe care-l are – independent de formă – alcătuirea unui stat, alcătuire pe care a recunoscut-o Însuşi Hristos, şi arată că după concepţia ortodoxă care s-a desfăşurat pe timpul piosului cesaro-papism al împăratului Iustinian, conlucrarea cea mai frumoasă şi normală şi blândă a Bisericii şi a statului este singurul sistem care asigură în ce priveşte Biserica energie neabătută şi control, iar în ce priveşte statul grabnică conlucrare din partea Bisericii pentru educaţia cetăţenilor după Hristos, care numai aşa se pot dovedi cei mai buni cetăţeni şi supuşi legilor şi care, în acelaşi timp, lucrează pentru interesele de stat care promovează în lumea aceasta fericirea cetăţenilor în toate direcţiunile.

Asupra aceleaşi teme vorbeşte dl. Zancov, profesor la Universitatea din Sofia, care fixează mai întâi începutul, scopul şi mijloacele puterii (păstrarea orânduirilor comune prin mijloace materiale) şi descrie caracterul Bisericii ca o comunitate liberă de oameni, a cărei scop este răscumpărarea lor prin har şi iubire. Apoi tinde să descrie marginile Bisericii şi ale puterii de stat şi să stabilească importanţa legăturii lor. Accentuând mai departe că nici un canon nu regulează situaţia Bisericii şi a statului, constată că pentru chiriarhia ortodoxă a Răsăritului este valabil principiul ,,înţelegerii armonice” între stat şi Biserică. De aici vine că sistemul cezaro-papismului trebuie refuzat. Puterea dreaptă de stat poate şi este datoare să sprijine Biserica pentru a-şi îndeplini scopul ei, precum şi Biserica poate să sprijine această putere. În caz de imixtiune a puterii de stat în cele ale Bisericii (în libertatea ei) nu-i rămâne Bisericii decât să rabde, să se roage şi să asculte de poruncile lui Dumnezeu mai mult decât de cele ale oamenilor, o reacţiune pasivă care duce la martiraj.

Asupra acestei chestiuni se comunică lucrarea dlui. Zizichin, profesor la Universitatea din Varşovia.

În fine se cercetează tema ,,Biserica şi problemele comuniste”. Profesorul de la Universitatea din Atena, domnul Alivizatos, accentuând caracterul supus al religiunii creştine care priveşte toate prin prisma de aur a dragostei dintre oameni, arată că de câte ori s-a ivit o mişcare pentru o dogmă a iubirii faţă de alţii ce se manifestă în o bine înţeleasă şi bine organizată comunitate de solidaritate, creştinismul a triumfat, nu simplu în teorie, ci şi realmente ca religiune şi viaţă. Accentuează că principiul acesta de nobleţe este nealterabil şi priveşte toate stările sociale şi crede că Biserica, tinzând la o comunitate pentru o cât mai bună îndrumare a acestor convenţiuni, va trece şi va fi recunoscută ca factor social de primul rang. Biserica, zice el, pentru dezinteresarea scopurilor ei este singura care va putea în mod fericit să facă rânduială şi să aducă pace în haosul de astăzi al comunismului care s-a instalat.

După aceea dl. Ionescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, a spus:

Învăţătura creştină nu întârzie să soluţioneze problemele sociale prin metodele administraţiei civile. Creştinismul este unica religiune care urmăreşte mântuirea credincioşilor pe temelia credinţei şi prin contact indestructibil să-i ducă la Dumnezeu. Ceea ce creştinismul aduce pentru soluţionarea problemelor sociale este porunca iubirii aproapelui, pentru că religiunea este aceeaşi şi toţi oamenii suntem fraţi. Numai prin iubire se va produce schimbarea societăţii.

La aparenţă creştinismul păstrează ordinea existentă socială, nu desfiinţează sclavia, ci apreciază pe omul dinlăuntru, nu desfiinţează sărăcia, ci înalţă personalitatea omului. Refuză să se amestece în regularea bunurilor materiale, dar înstăpâneşte o ierarhie a membrilor societăţii înzestraţi cu bunuri spirituale. Nu desfiinţează frontierele popoarelor, ci le spiritualizează. Aceasta este marea schimbare, reînvierea pe care a adus-o creştinismul în lume, poate că cea mai mare schimbare pe care a cunoscut-o omenirea de la începutul existenţei sale şi până în zilele noastre.

Asupra aceleiaşi chestiuni a vorbit în continuare şi dl. Paschev, profesor la Universitatea din Sofia, spunând următoarele:

Creştinismul este în acelaşi timp individualist şi socialist. Între acestea nu există nici o contradicţie. Este o sinteză mai înaltă a acestor două principii, care iau principiile lor ca cuprins şi care formează o armonie mai deplină. Mântuitorul ne descoperă că îndatoririle care se ivesc servesc spre deplinătatea morală a cuiva. Acestea s-au stabilit ca idei pentru individ, ele însă nu rămân în internul unui individ, nu se istovesc cu el, ci se exteriorizează, trec asupra altora şi impun o unică energie şi condiţionează raporturile dintre oameni. De aici îşi face apariţia un unic principiu de conduită excepţional de interesant, fără de care existenţa şi formarea individului nu poate fi înţeleasă.

Între numeroasele probleme excepţional de interesante, a căror rezolvare o încearcă viaţa şi care astăzi provoacă încă o slăbire în sânul societăţii creştine, se găseşte încă aceea care se numeşte problema socială.

Pătrunzând cât mai adânc în viaţa oamenilor, Biserica este chemată ca să rezolve problemele sociale în felul pe care îl arată şi îl vesteşte spiritul dreptăţii şi iubirea divină. Aceasta dispune de toate chipurile şi mijloacele pentru ca să se facă. Dacă necesitatea va cere, Biserica va ajunge până la punctul să se opună în luptă, dar lupta Bisericii va fi o luptă care face dreptate şi creează iubire.

După acestea şedinţa se ridică.

În după amiază a aceleiaşi zile congresiştii au vizitat muzeul arheologic, dând explicaţiunile necesare însuşi arheologul, apoi Muzeul Mpenake sub conducerea personală a dlui. Mpenache, şi în sfârşit Muzeul Bizantin, unde dl. Soterios, profesor la Universitatea din Atena, a explicat antichităţile creştine şi a arătat importanţa ultimelor dezgropări în mormintele creştine ale Greciei.

La ora 9 după amiază congresiştii au stat la masa oferită în cinstea lor de către primarul Atenei, dl. Penta. După desert dl. primar salută în calde cuvinte pe congresişti. La acestea răspunde preşedintele, dl. Alivizatos:

 

Domnule primar,

În numele primului congres al teologiei ortodoxe, vă rog să primiţi caldele mele mulţumiri pentru cordiala primire pe care cetatea Atenei a făcut-o reprezentanţilor facultăţilor de teologie ortodoxe, care au venit la Atena ca să ia parte la congres.

Faptul acesta, adică alegerea Atenei ca sediu al primului congres de teologie ortodoxă, nu se datoreşte unei întâmplări.

Atena, sediul adevăratei culturi şi al filozofiei clasice, a ajuns în acelaşi timp prin cuvântul Apostolului Pavel în Areopag şi prin străduinţa marilor Părinţi ai Bisericii care au cercetat şcoalele ei filozofice, centrul unei concepţii curat eline cu caracter creştin.

Atena a ajuns potrivit cu acestea centrul unei concepţii teologice şi simbolul unei fericite legături a principiilor creştine cu filozofia greacă.

Din punctul acesta de vedere întrunirea noastră nu este alta decât continuarea şi înnoirea substanţială a vieţii tradiţiunii Bisericii noastre şi a teologiei noastre ortodoxe.

Suntem, în consecinţă, domnule primar, foarte recunoscători faţă de d-voastre şi faţă de mărita cetate a Atenei pentru frumoasa ocaziune pe care mi-aţi dat-o, şi pentru prietenia faţă de oaspeţi cu care aţi asigurat lucrările noastre ştiinţifice.

Vă încredinţăm, de asemenea, că cunoaştem marea d-voastre dezinteresare, precum şi dezinteresarea guvernului elin şi în special a ministrului guvernor al capitalei noastre, dl. Kocca, pentru cetatea aceasta, încă şi în ce priveşte reînviorarea tradiţiunilor locale bisericeşti ale Atenei.

Ridic, în fine, paharul în sănătatea dlui. primar al capitalei şi pentru progresul şi fericirea veşnicei cetăţi, Atena.

 

Ziua a cincea

În ziua de 3 decembrie, la ora 9 a.m. se continuă lucrările congresului sub preşedinţia profesorului de la Institutul Teologic din Paris, dl. Bulgakov. Se pune tema editării unui ziar periodic teologic ortodox, pentru care mitropolitul Bucovinei (România) dl. Visarion a donat suma de 50.000 lei. Se votează cu multă însufleţire a se trimite o caldă mulţumire telegrafică.

Se citeşte apoi adresa dlui. profesor Cotos de la Universitatea din Cernăuţi. Profesorul de la Universitatea din Varşovia, dl. Basdekas, aduce diferite observaţiuni ce privesc limba acestei publicaţiuni. Tot aşa se citeşte şi din partea Institutului rusesc din Paris de către dl. Kartaşov planul (schiţa) publicării unui ziar. Chestiunea, în sfârşit, se lăsă în grija unui comitet compus din preşedinţii şedinţelor.

După o pauză de scurtă durată se continuă lucrările sub preşedinţia dlui. Basdekas, profesor la Universitatea din Varşovia. Se vorbeşte mai mult despre raporturile de schimb ale facultăţilor de teologie şi se citeşte raportul cu privire la această chestiune, prezentat de dl. profesor Cotos de la Universitatea din Cernăuţi.

Şi chestiunea aceasta se lasă în seama comitetului pentru a fi studiată. Terminându-se toate chestiunile care erau la ordinea zilei, şedinţa se ridică.

La ora 4 după amiazăzi congresiştii s-au dus la mormântul eroului necunoscut, depunând o cunună. A vorbit profesorul de la Universitatea din Varşovia, dl. Arseniev, din partea congresiştilor străini.

La ora 6 d.m. congresiştii au fost primiţi în audienţă de maiestatea sa regele elinilor, Gheorghe II.

La ora 7 d.m. congresul s-a întrunit în ultima şedinţă în sala de ceremonii a universităţii sub preşedinţia profesorului Alivizatos.

În primul rând se discută şi se primesc următoarele rezoluţiuni:

 

1. Primul congres de teologie ortodoxă din Atena, încredinţat fiind că a satisfăcut prin faptul că a luat în discuţie cele mai ardente probleme care preocupau gândul ortodox, exprimă convingerea sa nestrămutată că lucrarea făcută aici, care va forma cuprinsul tomului acestui congres care se va publica în curând, va servi ca bază pentru cercetarea ulterioară a problemelor acestora în viitoarele congrese teologice ortodoxe care se vor convoca.

2. Primul congres de teologie ortodoxă, recunoscând necesitatea codificării sfintelor canoane, exprimă faţă de Sfintele Biserici Ortodoxe dorinţa ca, în înţelegere cu ele, prin Patriarhatul Ecumenic, să se alcătuiască un comitet din profesorii de drept canonic ai facultăţilor de teologie pentru lucrările de codificare, care lucrare îndată ce va fi terminată va fi supusă acestora spre aprobare.

3. Primul congres de teologie ortodoxă din Atena, cunoscând oportunitatea unei noi revizuiri unitare a textului vechi al cărţilor liturgice, exprimă dorinţa faţă de Sfintele Biserici Ortodoxe, ca în înţelegere cu ele, prin Patriarhatul Ecumenic, să se instituie un comitet de profesori de specialitate de la facultăţile de teologie care să aibă însărcinarea aceasta, care lucrare odată cu terminarea ei va fi supusă acestora spre aprobare.

4. Primul congres de teologie ortodoxă din Atena, cunoscând necesitatea publicării unui ziar teologic ortodox ştiinţific, îşi exprimă dorinţa faţă de Sfintele Biserici Ortodoxe, din îndemnul darului făcut în acest scop de către I.P.S. Mitropolit al Cernăuţiului (România) Visarion, ca la constituirea direcţiunii acestui ziar să se pună mijloacele necesare materiale pentru înfăptuirea acestei publicaţiuni care va servi Biserica şi ştiinţa teologică.

5. Primul congres de teologie ortodoxă îşi exprimă dorinţa ca să se îndrumeze o mai strânsă legătură între facultăţile de teologie ortodoxe prin schimb reciproc de profesori, prin organizarea schimbişă de conferinţe şi prin schimbul studenţilor, aflându-se bursele necesare.

6. Primul congres de teologie ortodoxă stabileşte sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi ca sărbătoare comună a facultăţilor de teologie ortodoxe în scopul întăririi spirituale a unirii lor.

7. Primul congres de teologie ortodoxă, având în vedere mişcarea ecumenică pentru unirea Bisericii ca o bună manifestare a reînnoirii din zilele noastre a interesului general pentru Biserică şi teologie, salută această mişcare şi exprimă că este gata ca să colaboreze cu ea în spirit ortodox.

8. Primul congres de teologie ortodoxă exprimă cea mai adâncă simpatie pentru Biserica martirizată şi persecutată a Rusiei şi faţă de toţi aceia care în zilele noastre suferă pentru credinţa lor creştină şi declară că are încrederea că Biserica va ieşi biruitoare din lupta pe care o duce.

9. Primul congres de teologie ortodoxă votează ca al doilea congres de teologie ortodoxă să se întrunească în anul 1939 în Bucureşti (România) şi să se ocupe cu cercetarea şi soluţionarea următoarelor probleme:

1. Izvoarele credinţei ortodoxe;
2. Sfânta Scriptură;
3. Sfânta Tradiţiune;
4. Misiunea comună a Bisericii.

 

Orice altă chestiune ştiinţifică care se va ivi din iniţiativa oarecărui profesor va fi supusă secţiunii congresului, întrucât se va trimite cu 3 luni înainte de întocmirea lui, comitetului de organizare, care are dreptul să o primească sau nu.

După aceasta dl. preşedinte [al congresului] vorbeşte următoarele:

 

După o frumoasă colaborare ştiinţifică, sincer cordială şi în adevăr serioasă, iată-ne ajunşi cu bine la sfârşitul lucrărilor primului congres de teologie ortodoxă la Atena. Aduc mulţumiri, în numele nostru al tuturora, Domnului Atotputernic şi Atotştiutor pentru realizarea acestui congres, precum şi pentru lucrul atât de important care a fost îndeplinit în această conferinţă, început al colaborării tuturor forţelor teologice ortodoxe.

După cum am relevat de mai multe ori, înscrierea în program a atâtor subiecte aşa de mari nu însemna ca acest prim congres să trebuiască să expedieze tot acest material, de o bogăţie în adevăr excepţională, pe care îl avusem sub ochii noştri. Unele subiecte, tocmai din cauza numărului lor mare, au fost lăsate la o parte, spre regretul nostru, cu toată importanţa lor; aşa de pildă instrucţiunea religioasă. Totuşi noi le-am înscris în program, pentru că voisem să dăm teologilor neortodocşi impresia foarte clară că noi, teologii ortodocşi, adunaţi pentru un scop comun pentru prima oară în timpul acestei noi perioade a istoriei Bisericii, care începe cu siguranţă la începutul secolului XX, mulţumită tendinţelor şi eforturilor pentru uniune, noi avem, independent de soluţia lor, plina conştiinţă a marilor probleme care preocupă în mod necesar şi trebuie să preocupe Ortodoxia.

Este evident că era imposibil de a discuta şi a rezolva într-o singură şi unică şedinţă de câteva ore probleme atât de numeroase, atât de importante şi atât de complicate, adunate de secole, precum şi evenimentele istorice survenite între timp şi care au avut asupra Bisericii o influenţă directă sau indirectă.

Organizaţia congresului nostru, aşa cum s-a stabilit la Bucureşti în ianuarie trecut, prevede o lungă serie de reuniuni periodice. Discuţia tuturor acestor probleme va avea loc într-un viitor foarte apropiat, şi noi vom ajunge astfel, puţin câte puţin, să le studiem şi să le dăm o soluţie în congresele ce vor urma.

În consecinţă, ceea ce este important în acest prim congres, care s-a închis acum, nu este că nu am rezolvat chestiunile aduse în faţa noastră; dar că a avut loc un început de discuţie şi de soluţie a unora dintre ele; mai mult, că a avut loc un început al reuniunii tuturor teologilor ortodocşi şi că teologii ortodocşi de pretutindeni s-au reunit pentru prima dată, însufleţiţi de zel şi de spirit ştiinţific, şi s-au ocupat serios de problemele vitale ale Bisericii lor. Ceea ce este important, şi asta ar fi de ajuns chiar dacă această primă reuniune nu ar avea alt rezultat, este că acest prim congres de teologie ortodoxă la Atena a prăbuşit zidurile medievale care separau Biserica noastră în secţiuni inaccesibile, şi că mulţumită colaborării noastre de câteva zile noi am înţeles cu toţii sensul acestor cuvinte ale regelui profet: Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună (Psalmi 132, 1).

Un alt punct de asemeni de notat este că rămâne încă mult lucru de înfăptuit. Dar în curând (ce este de fapt spaţiul de 2 ani ?), noi ne vom reuni din nou, după deciziunea care a fost luată, în frumoasa capitală a României, pentru a continua lucrările noastre şi pentru a continua colaborarea noastră atât de importantă.

Sunt fericit de a fi văzut adunaţi la Atena reprezentanţii cei mai eminenţi ai gândirii teologice ortodoxe. Şi, plin de înduioşare şi de simpatie, las spiritul şi inima mea să meargă în clipa aceasta către secţia de ortodoxie cea mai mare ca număr, Biserica Rusă, care, dacă n-ar fi subminată cu cruzime de duşmanii sfintei noastre credinţe, ar fi reprezentată aici de numeroşii şi savanţii teologi care au fost odinioară podoaba academiilor teologice ale ţării lor.

În acest moment solemn, gândul meu se îndreaptă cu bucurie spre marii teologi ai timpurilor care ne-au precedat. Ei au lucrat în condiţiuni anevoioase şi adesea foarte aspre pentru a ne transmite flacăra teologică ortodoxă, pentru ca la rândul nostru, după ce o fi reînviat, noi să o transmitem generaţiilor teologice viitoare, continuând fără întrerupere tradiţia în adevăr vie în Biserica şi în teologia ortodoxă. Veşnică fie memoria acestor înaintaşi ai căror succesori şi legătura de continuitate între ei şi generaţia teologică viitoare noi am avut fericirea să fim.

Şi acum mă adresez vouă, iubiţi colegi, membri ai primului congres de teologie ortodoxă la Atena.

Ca preşedinte al congresului, mulţumesc tuturor acelora care într-un fel oarecare au luat o iniţiativă, au lucrat şi s-au ostenit pentru realizarea acestei întâlniri atât de frumoase şi adevărat istorice, precum şi pentru organizarea noastră de azi înainte atât de importantă. Ortodoxia, mulţumită colaborării de acum înainte sistematică şi infrangibilă a teologiei ortodoxe condusă de Paraclet, Duhul dătător de viaţă care domneşte în Biserică, va fi mânată pe calea pe care o brăzdează conştiinţa ortodoxă luminată spre o nouă eră de viaţă şi de acţiune. Teologia ortodoxă în plină cunoştinţă a forţelor sale şi a obligaţiunilor sale, având destulă încredere în propriile sale mijloace, va merge înainte mulţumită acestei strânse colaborări pe care am inaugurat-o astăzi, totdeauna credincioasă sănătoaselor ei tradiţiuni, totdeauna mergând din progres în progres, totdeauna propovăduind Treimea Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh.

Din acest punct de vedere, cred că nu există cuvinte suficiente pentru a arăta însemnătatea acestui congres sub forma organizării sale permanente şi din cauza serviciilor eminente pe care este chemat să le îndeplinească Biserica noastră.

Consider ca o datorie ca să vă mulţumesc tuturora, domnilor, pentru aceea că plecaţi din colţurile cele mai îndepărtate ale Ortodoxiei, aţi binevoit să veniţi în acest oraş al filozofiei vechi şi amvon al gândirii teologice greceşti pentru a aduce luminile dvs. teologice şi pentru a contribui, prin colaborarea dvs. şi discuţiunile dvs. cu noi, la întărirea teologiei ortodoxe moderne.

Binevoiţi, dragi colegi, când veţi fi reîntorşi la căminurile dvs., să transmiteţi facultăţilor voastre salutul teologiei eline.

Rog pe maiestatea sa regele elenilor Gheorghe II, care a binevoit să acorde înaltul său patronaj acestui congres, să agreeze călduroasele mele mulţumiri pentru importanta încurajare morală pe care ne-a dat-o.

Mulţumesc din toată inima patriarhului ecumenic, arhiepiscopului Atenei, tuturor patriarhilor şi prelaţilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, care de la început au îmbrăţişat congresul nostru cu favoarea lor şi care prin reprezentanţii lor şi prin scrisorile lor s-au grăbit să binecuvânteze opera noastră, să se asocieze concepţiei de necesitate a colaborării noastre. Mulţumesc îndeosebi Bisericii Greciei care, prin alocuţiunile sale, a contribuit la succesul operei noastre.

Doresc în faţa reprezentanţilor aici prezenţi ai Bisericii pastorale, cărora le mulţumesc că au urmat cu atâta interes lucrările congresului nostru, să dau Bisericii asigurarea că, după cum am spus la începutul congresului, după cum aceasta a fost arătată în cursul lucrărilor noastre, şi după cum aceasta este pentru totdeauna absolut adevărat: teologia ortodoxă nu are alt scop şi altă ţintă decât să servească Biserica, aşa cum a făcut-o întotdeauna în trecut.

Mulţumesc sincer guvernului elin care de la început s-a interesat de organizarea noastră şi de congresul nostru, i-a acordat o subvenţie generoasă, care a permis să se înfăptuiască ideea demult existentă.

Mulţumesc în special dragilor colegi străini neortodocşi, vizitatori şi observatori ai congresului, pentru interesul cu care au urmat lucrările noastre. Doresc să-i asigur, în calitatea lor de reprezentanţi ai Bisericilor neortodoxe, că teologia ortodoxă urmează cu interes progresele ştiinţei teologice care se desfăşoară în mijlocul lor. Aceste progrese, şi ele vor contribui în mare măsură să aplaneze calea înţelegerii reciproce, care într-un viitor foarte îndepărtat poate, dar sigur, va duce la unirea tuturor Bisericilor creştine promisă de Domnul şi pentru care, ca şi pentru stabilitatea lor, Biserica noastră nu încetează să se roage.

Mulţumesc din toată inima tuturor acelora care au contribuit în orice fel la succesul congresului nostru, fie prin savanta lor participare, fie prin sprijinul şi concursul pe care l-au adus operei noastre, meşteşugari principali sau mici lucrători, de la membrii primului comitet organizator la Bucureşti şi ai comitetului permanent din Atena, până la secretari, dactilografi, conductori, ajutori şi supraveghetori, care toţi, fiecare în măsura participării sale, au ajutat foarte mult la reuşita congresului.

În sfârşit, având în vedere fericita încheiere a colaborării noastre şi a reunirii noastre în acest oraş, îmi iau rămas bun de la dvs. prin această salutare atât de plină de însemnătate, care este în acelaşi timp greacă şi curat creştină: ,,Χσιρετε”, Fiţi fericiţi în Domnul ! Şi exprim ferma speranţă că opera noastră va continua fără stavilă la Bucureşti, unde doresc să ne întâlnim din nou pentru binele şi progresele Ortodoxiei, totdeauna fericită în Domnul !

Din partea domnilor congresişti, profesorul de la Universitatea din Sofia, domnul Zancov exprimă caldele sale mulţumiri pentru maiestatea sa regele grecilor şi pentru guvern, pentru preşedintele congresului, comitetul de organizare, rector şi arhiepiscop pentru calda primire de care au fost învredniciţi străinii, pentru admirabila organizare a congresului şi pentru interesul viu ce l-au dovedit toţi pentru lucrările înfăptuite de congres, şi accentuează îndeosebi munca personală şi destoinicia dlui. preşedinte pentru reuşita congresului. În sfârşit doreşte ca Dumnezeu să dăruiască facultăţii de teologie de la Universitatea din Atena, maica facultăţilor de teologie ortodoxă, multă şi rodnică viaţă.

După acestea, în aplauzul şi urările congresiştilor şi a mulţimii prezente, s-a anunţat închiderea primului congres de teologie ortodoxă.

La ora 9 d.m. domnii congresişti s-au aşezat la masa dată în onoarea lor de Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei. După desert înalt prea sfinţitul a cuvântat:

 

Cu bucurie am primit în seara aceasta pe înţelepţii şi iluştrii adepţi ai teologiei, care compun primul congres de teologie ortodox. Această modestă cină ne aminteşte ,,agapele” primilor creştini, acele mese care s-au numit aşa ca unele care produceau iubire reciprocă în sufletele credincioşilor. În legătura dragostei adunarea aceasta ilustră a teologilor ortodocşi întrunindu-se, a luat asupra sa lucrul comun, umblând pe urmele cuvântului Apostolului Pavel, care a zis: Cunoştinţa face semeţ, iar dragostea zideşte (I Corinteni 8, 1). Lucrul congresului a fost ca să studieze chestiunile teologice şi bisericeşti cu credinţa şi cu cuvântul şi cu cunoştinţa şi cu toată sârguinţa (II Corinteni 8, 7) după cum a zis acelaşi mare apostol, bazaţi pe învăţătura şi sfintele tradiţiuni ale Bisericii Ortodoxe, conduşi de credinţă şi de înţelepciunea care vine de sus, de la Părintele luminilor. Iar aceasta, după Apostolul Iacov, întâi este curată, apoi făcătoare de pace, blândă, plecată, plină de milă şi de roduri bune, fără de judecată, şi nefăţarnică (Iacov 3, 17).

Ceilalţi învăţaţi procedează bine, cunoscând temeinic, dar numai în mod obiectiv ştiinţa lor. Faţă de rezultatele ei pot fi şi indiferenţi. Dar teologul este dator să-şi împroprieze cuprinsul ştiinţei teologice, să-i fie ca al său şi ca un fond indestructibil al lumii sale spirituale. El este dator, aşa zicând, să trăiască cuprinsul ştiinţei sale şi să se însufleţească pentru ea. Pentru un teolog credinţa precede cercetarea, pentru că el la cercetarea sa ştiinţifică primeşte îndemnul din adevărurile care îi sunt date din descoperire. Aceasta a exprimat şi Apostolul Pavel prin cuvintele: Prin credinţă pricepem (Evrei 11, 3).

De aceea teologia ortodoxă prezintă în serios cel mai extins teren de liberă cercetare pentru un teolog. Ea nu-l îndepărtează de Biserică, precum face protestantismul, şi nici nu înăduşă cercetarea liberă, cum face papismul. Nu putem să nu spunem că teologia ortodoxă, având în vedere că Biserica este stâlp şi întărire a adevărului (I Timotei 3, 15), a fost întotdeauna şi chiar de la Marele Athanasie, ,,Părintele Ortodoxiei”, şi a celorlalţi Părinţi şi Dascăli ai secolului IV, teologia Bisericii.

În tot timpul istoriei bisericeşti este acreditat faptul că cei ce se ocupau cu chestiuni teologice de câte ori au încercat să cerceteze chestiuni teologice în afară şi departe de Biserică au căzut în rătăciri.

Dorim ca să rămână neschimbat caracterul teologiei ortodoxe şi să formeze întotdeauna marea putere spirituală a Bisericii Ortodoxe, pentru ca teologii ortodocşi să lucreze pentru întărirea şi dezvoltarea vieţii bisericeşti şi religioase peste tot, dat fiind că adevărurile creştine îşi au valoarea şi importanţa lor numai întrucât activează în viaţă. Voi, dealtcum, domnii profesori, veţi forma pe viitorii ierarhi şi păstori ai Bisericii Ortodoxe, pe vestitorii evangheliei şi pe învăţătorii poporului, voi, prin lucrarea dvs. ştiinţifică veţi întări lucrul Bisericii şi misiunea ei mare.

Primul congres al d-voastre a arătat deja cât de mare este folosul care a rezultat din întrunirea la acest loc a teologilor ortodocşi şi din cercetarea diferitelor chestiuni teologice şi bisericeşti, nu simplu în mod teoretic, ci şi pentru viaţă. Organizatorii congresului şi membrii lui pot fi mândri de reuşita acestui prim congres teologic.

Sunt adânc mişcat de întrunirea atâtor şi acestui fel de teologi ortodocşi, şi chiar teologi ruşi, care, în ciuda grozavei şi nespusei încercări în care bolşevismul a aruncat marea patrie, şi în ciuda condiţiunilor celor mai grele în care trăiesc în străinătate, continuă cu minunat zel să lucreze pe terenul ştiinţei teologice şi se ţin de tradiţia teologică rusească.

Raporturile de schimb ale d-voastre, teologii, şi colaborarea dvs. în dragoste vor face ca ştiinţa teologică să progreseze şi va întări încă şi mai mult legăturile care există în parte între Bisericile Ortodoxe.

În aceste clipe ne îndreptăm gândul nostru către patriarhul ecumenic, capul venerat spiritual al Ortodoxiei, a cărei autoritate consfinţită de Sinoadele Ecumenice şi de istoria Bisericii din timpuri îndepărtate în toată Biserica Ortodoxă rămâne nemicşorată, în ciuda tuturor schimbărilor temporare din extern. Adresăm din toată inima salutul nostru celorlalţi preşedinţi şi superiori ai Bisericilor Ortodoxe şi ne rugăm ca binecuvântarea lor să călăuzească întotdeauna cercetările ştiinţifice şi lucrările teologilor învăţaţi. Cu toată căldura salutăm şi pe dl. preşedinte şi pe membrii primului congres al teologiei ortodoxe din Atena pentru prea fericita desăvârşire a lucrărilor.

 

Răspunzând, domnul preşedinte a zis:

 

Prea Fericite,

Primirea părintească din partea d-voastre şi a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei care s-a făcut congresului nostru, şi interesul înviorător pe care l-aţi arătat din tot începutul pentru convocarea şi reuşita lui, umplu inima mea de multă recunoştinţă. În numele congresului vă rog să primiţi cele mai calde mulţumiri ale noastre pentru bunătatea Î.P.S. voastre şi pentru atitudinea întregii Biserici greceşti faţă de noi, graţie căreia i se datoreşte în mare parte reuşita congresului nostru, ca de asemenea şi pentru primirea din astă-seară cu care ne-aţi onorat.

Alegerea Atenei ca sediu al primului congres al teologiei ortodoxe a fost de fapt cea mai fericită, pentru că în afară de alte motive care o recomandau, cea mai mare importanţă are admiraţia care se aduce de către teologii ortodocşi, şi mai întâi de către cei adunaţi, urmelor marelui apostol al neamurilor, care este şi întemeietorul de Dumnezeu scutitei Arhiepiscopii a d-voastre, şi ale cărui epistole formează partea cea mai mare de bază a ştiinţei teologice. Şi nu de mai mică importanţă este întrunirea congresului la acest loc sfânt, unde s-a născut filozofia în înţelesul cel mai înalt al cuvântului, filozofia care a făcut atât de multe servicii creştinismului, şi la locul, în sfârşit, unde au studiat şi au luminat spiritualiceşte marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii.

După cum veţi fi înţeles, prea fericite, din toate lucrările congresului, teologii ortodocşi care s-au întrunit mai întâi la acest loc, care s-au ocupat în mod serios cu chestiunile care îi preocupă şi-au stabilit grija lor principală şi scopul la care tind. Acesta este de a ridica şi a restabili situaţiunea şi strălucirea veche a Ortodoxiei şi aceasta spre a servi pe deplin Biserica noastră Ortodoxă.

Şi cu adevărat se poate privi în această lumină ceea ce s-a făcut acum cu convocarea congresului în epoca aceasta, cu adevărat epocă de tranziţie a Bisericii noastre, în care se observă nu numai o reînviorare pozitivă a literaturii teologice cu înţelepte observaţiuni care privesc ideologia teologică a Părinţilor, dar şi ca un important urcuş al terenului educativ al Bisericii noastre, care din decadenţa îndepărtatului period, din condiţiunile cunoscute externe, fiind impusă şi la lucrări nedemne, astăzi numără nu numai în rândurile teologilor, ci şi în rândurile ierarhiei, distinşi bărbaţi, ca şi cei ce stau la această masă, având în capul lor pe Î.P.S. voastră, al căruia rol în ştiinţa teologică este cunoscut mult dincolo de orizontul teologiei greceşti. Cercetarea chestiunilor care ne preocupă în congres a dovedit că Biserica Ortodoxă întărindu-se cu puterile sale proprii – astăzi slabe – va bătători calea dezvoltării ei ulterioare, cea prescrisă prin sfânta ei tradiţiune, care prevesteşte o puternică lucrare a unui nou period încă al ei, spre slava lui Hristos şi spre binele societăţii care se numeşte creştină.

Faptul că Biserica a arătat deosebit de mare interes pentru reuşita congresului nostru verifică cu certitudine tendinţa şi orânduirea dealtcum primită de la Părinţi a ierarhiei ortodoxe pentru o cât mai strânsă colaborare cu teologia care, făcându-şi disertaţiunile în haină universitară şi cu sârguinţă, îndeplineşte o operă care serveşte nu numai pentru înălţarea sa proprie, în propria ei conştiinţă universitară, pe care o are despre cunoştinţa divină a lui Hristos şi a Bisericii, ci şi pentru prosperarea şi consolidarea bazei cu adevărat religioase care este necesară pentru întreaga zidire divină şi cu adevărat măreaţă a ştiinţei, care ar prezenta o icoană de veştejire, lipsită fiind de lumina şi culoarea religiunii şi a celeia care izvorăşte din ştiinţa teologică.

Este de fapt un noroc pentru Biserică că situaţiunea aceasta a ştiinţei mai noi teologice îi asigură ei cuvenita înrâurire asupra totalităţii spirituale în întregimea ei şi în cea mai deplină măsură, pentru a-şi îndeplini sfânta ei misiune până va reuşi a se stabili în cele mai înalte pături spirituale şi intelectuale, şi pentru progresul şi civilizaţia mai nouă prin religiune şi morală şi ideologie spirituală, bazele ei nedespărţite şi neschimbabile.

Sunt sigur că noi toţi cei ce suntem prezenţi în faţa Î.P.S. voastre, care în afară de scaunul arhipăstoresc mai ţineţi şi catedra sfintei noastre ştiinţe, vă privim ca pe un frumos simbol al colaborării Bisericii pastorale şi a celei învăţătoriale.

Având acestea în vedere, vă rog să-mi permiteţi ca să ridic paharul pentru sănătatea şi viaţă îndelungată a Î.P.S. voastre şi a venerabilei ierarhii a Bisericii greceşti spre binele Bisericii şi a plenitudinii ei creştineşti.

 

După acestea profesorul rus de la Institutul Ortodox Rusesc din Paris, protoiereul Bulgakov zice:

 

Prea Fericite,

Din partea membrilor ruşi ai primului congres teologic permiteţi-mi să vă exprim sincere mulţumiri. Este firească şi mare bucuria tuturor membrilor congresului nostru că avem în faţa noastră pe părintele şi episcopul, capul canonic al Bisericii din această mărită cetate şi, în acelaşi timp, membru al familiei noastre teologice. Întreaga înfăţişare a d-voastre plină de demnitate şi totodată de smerenie şi amabilitate, participarea d-voastre la lucrările noastre, ne dă nouă binecuvântare şi ridică în noi curajul şi măreşte bucuria. Şi mai ales noi, membrii ruşi ai congresului acestuia, aflăm de asemenea pe prietenul nostru şi multă mângâiere. În prezenţa d-voastre întâmpinăm pe un teolog grec care este cunoscător al teologiei ruseşti, care vorbeşte limba noastră, cunoaşte patria noastră şi iubeşte Biserica noastră. În faptul acesta vedem o înrudire între noi, o legătură personală vie între maica noastră comună, Biserica bizantino-greacă, şi între patria noastră mare, deşi acum îngenuncheată şi umilită. Gândul acesta delicat al bunăvoinţei d-voastre faţă de noi vrem să-l ducem şi în cetatea noastră provizoră, la Paris.

Avem bucuria să vedem în d-voastră pe căpetenia spirituală a felului de gândire elino-rusesc şi rusesco-elin, aceeaşi bucurie de înrudire spirituală în persoana căpeteniei ştiinţifice a cetăţii acesteia, preastimatul rector al Universităţii din Atena care şi-a manifestat dragostea şi alipirea sa pentru ,,alma mater” rusească, şi chiar în limba noastră rusească, care în condiţiunile prezente de a fi noi fără patrie a avut în urechile noastre ecoul unei dulci muzici. Mulţumim şi facultăţii de teologie din Atena, care a luat asupra sa greaua însărcinare a conduce prezentul congres şi a arătat atâta distinsă atenţiune mai ales faţă de noi. Sigur, începutul fiecărui lucru este întotdeauna foarte greu şi mai ales al lucrului bisericesc de atâta responsabilitate. Greutatea aceasta zace nu numai în inevitabile erori ale primilor paşi, ci şi cu mult mai mult în propriile condiţiuni spirituale ale lucrului acestuia.

Începem un lucru nu numai de gândire ştiinţifică, ci şi de comunitate spirituală şi dragoste creştinească. Voiam să traduc cuvântul latinesc ,,congressus” în limba greacă prin ,,agape” în înţelesul cel vechi creştin şi cred că este mai grea înfăptuirea iubirii decât a unui congers. Cunosc din experienţa diferitelor Sinoade Ecumenice că contactul personal şi prietenia sunt cele mai alese mijloace de reuşită. Mult mai mult are valoare aceasta pentru congresul prezent alcătuit din fraţi, copiii unicei comune. Ne-am constituit pe noi înşine nu atât ca membri ai diferitelor naţionalităţi care umblă după ranguri, ci ca membri ai Bisericii în Hristos Iisus. Aici nu există grec, nici semit, sclav sau liber. Am venit nu cu gândul unui provincialism, ci cu cel al ecumenicităţii şi al universalităţii Bisericii.

Trăim în tragica epocă a cutremurelor şi a catastrofelor. Respirăm acest înveninat, dar totodată eliberator aer. Mai ales noi ruşii, care am părăsit patria noastră şi ne socotim pe noi înşine ca iudeii cei rătăcitori, cetăţeni ai lumii şi, înainte de toate, cetăţeni ai Bisericii, noi avem intuiţia proprie a unei noi epoci răsăritene în istoria bisericească, care în unele particularităţi ale sale ne aminteşte creştinismul primelor generaţii din catacombe, iar pe de altă parte se aseamănă cu cel al timpurilor celor din urmă apocaliptice, cu timpurile dragonului cu multe capete. Credinţa, curajul, iubirea noastră se vor dovedi. Nu putem şi nici nu credem cu drept cuvânt ca să rămânem liniştiţi. Suntem chemaţi la sărbătoarea divină a istoriei. Cărturarul înţelept din parabolă are să scoată din vistieria lui vechi şi noi. Şi noi, rămânând credincioşi faţă de veşnicele adevăruri ale divinei descoperiri, suntem chemaţi să ne gândim cu curaj teologic la acestea din nou. Se cuvine ca noi, fiind copiii epocii noastre, să răspundem cum se cuvine la ceea ce ni se va spune cu privire la cerinţele ei şi descoperirile ei. Se cuvine ca în avântul nostru către această mişcare să rămânem nemişcaţi cu gândul că vom păstra vie tradiţia neschimbată în viaţa noastră dramatică. De ar da Domnul să ne mişcăm în jurul Soarelui celui nemişcat, care este Hristos, iar orbita noastră să fie Biserica.

 

Pentru toţi mulţumeşte, cerând pentru înalt prea sfinţitul de asemenea lungime de zile spre binele Bisericii şi al ştiinţei, profesorul sârb, protoiereul Dimitrievici, printr-o cuvântare deosebit de mişcătoare.

Apoi, ridicându-se dl. Teodor Popescu, profesor la facultatea de teologie a Universităţii din Bucureşti, a zis:

 

Prea Fericite,

Vorbind în numele teologilor străini, mult delicaţii mei colegi Dimitrievici şi Bulgakov au vorbit sigur şi în numele meu. Îmi permit totuşi în ce mă priveşte să adaug puţine cuvinte la vorbele lor, nu numai pentru ca să supun reverenţa mea ca teolog străin în faţa d-voastre, primului ierarh al Bisericii greceşti, ci şi ca să-mi arăt cu această ocaziunea sentimentele şi gândurile care sunt dator să le arăt faţă de Î.P.S. voastră, ca învăţăcel de pe vremuri şi fiu spiritual al Î.P.S. voastre. Pe când delicaţii mei colegi vorbeau în calitatea lor ca reprezentanţi ai noştri, eu vorbesc ca unul care vă cunosc deja demult pe Î.P.S. voastră şi mă simt şi aproape de inima Î.P.S. voastre. Este de prisos să vă asigur cu câtă mulţumire fac aceasta, îndeplinind în felul acesta îndatorirea mea, pe care nu o poate îndeplini reprezentantul plătind şi datorii personale care nu se plătesc prin mandatari. Permiteţi-mi să exprim bucuria şi mulţumirea pe care o simt aflându-mă în faţa veneratului învăţător şi iubit părinte, îndrumătorul studiilor mele şi aşa zicând liturgul tainic şi patronul carierei mele ştiinţifice, smeritul servitor al aceluiaşi ram de ştiinţă teologică, al istoriei bisericeşti.

Sigur nu uit că aici sunt şi membru al primului congres de teologie ortodoxă şi că sunt dator şi ca atare să mă adresez şi să vă salut pe Î.P.S. voastră. Această îndatorire a mea va fi de asemenea deosebit de grea, întrucât Î.P.S. voastră sunteţi un deosebit de renumit ierarh şi totodată cel mai cinstit teolog. În căpetenia inspirată a Î.P.S. voastre se găsesc fericit unite ştiinţa teologică şi puterea bisericească. În persoana d-voastre salutăm aşadar pe încercatul arhiepiscop şi pe înţeleptul teolog. Sunteţi de fapt, prea fericite, un mare ierarh în mijlocul teologilor şi un mare teolog în mijlocul ierarhilor, nu numai ai grecilor, ci şi ai altor ortodocşi.

De aceea ne socotim foarte fericiţi, ca teologi străini, supunând reverenţa noastră nu numai faţă de înţeleptul arhiepiscop al Atenei şi mitropolitul întregii Grecii, ci şi faţă de vestitul academician, faţă de neobositul, cel mai mare literat şi distinsul scriitor al teologiei ortodoxe, iar mai ales, dacă permiteţi, faţă de preacinstitul şi iubitul coleg al nostru, mult stimatul profesor al facultăţii de teologie de la Universitatea din Atena.

Ca membri ai primului congres de teologie ortodoxă suntem datori să mărturisim, şi mărturisim cu mulţumită, că convocarea acestui congres aici şi concursul cel mai larg pe care teologii greci l-au dat acestuia este un titlu de mare onoare pentru teologia greacă căreia aparţineţi şi pe care o faceţi să strălucească de decenii Î.P.S. voastră, şi tot aşa că profesorii de la facultatea de teologie a Universităţii din Atena sunt vrednici de recunoştinţa şi mulţumirile noastre şi totodată de înalta cinstire a maicii lor, Biserica Greciei.

Teologia este fiica Bisericii, întrucât ea s-a născut în sânul ei. Biserica a fost nutritoarea teologiei, iar teologia a servit şi serveşte cu credinţă Biserica. Totuşi pe când teologia romano-catolică a ajuns sclava Bisericii, iar cea protestantă este o fiică răsfăţată şi nesupusă, numai teologia ortodoxă este şi trăieşte liberă, dar ascultătoare şi devotată lucrului şi misiunii Bisericii. De aceea teologia ortodoxă vine la Biserica Ortodoxă şi o salută cu încredere, cu dragoste, cu veneraţie, cu devotament.

Plini de aceste simţăminte venim şi noi, teologii străini, la d-voastră, primul ierarh al Bisericii greceşti, cerându-vă, prea fericite, ca d-voastră să trăiţi şi să fiţi sănătos mulţi şi fericiţi ani, iar Biserica Ortodoxă a Greciei să înflorească şi să aducă roade pentru totdeauna sub conducerea unor astfel de ierarhi cum sunteţi d-voastră, căpetenia spirituală şi adânc fondată.

La mulţi ani, Stăpâne !

 

 

Ziua a şasea

În ziua de 4 decembrie dnii congresişti au făcut o excursiune la Corint. Aici au vizitat biserica Sfântului Apostol Pavel. După aceea s-au aşezat la masa dată în onoarea lor de către prea sfinţitul mitropolit al Corintului, domnul Damascen, la care au luat parte şi miniştrii educaţiei, dl. Gheorgacopulos, şi al căilor ferate, dl. Spiridon. După desert mitropolitul din Corint a salutat pe congresişti cu cuvinte calde, la care răspunde, mulţumind, preşedintele congresului, dl. Alivizatos, în felul următor:

 

Prea sfinţite,

Un sfârşit mai frumos şi mai plăcut nu putea să-şi dorească congresul nostru decât acela pe care l-a găsit aici în renumita noastră împrejurime, care în afară de importanţa ei cea mai mare istorică este consfinţită prin picioarele Apostolului Pavel, înfiinţătorul de Dumnezeu scutitei d-voastre mitropolii, pe care o ilustraţi ca arhiereu de atâta vreme.

Teologia ortodoxă, adunându-se după veacuri mai întâi aici, nu putea să nu viziteze mai întâi şi în primul rând locul de pelerinaj, sfântul loc al Corintului, căruia sunt închinate, precum este cunoscut, cele două diamante ale Noului Testament, epistolele cele două către Corinteni, care formează baza de progres teologic ce stă deasupra neamurilor, a Bisericii creştine de pretutindeni, pentru calda şi părinteasca primire şi pentru atenţiunea deosebită.

Înfăptuirea acestei griji se datoreşte d-voastre, prea venerate, care deodată cu ştirea despre convocarea congresului aţi luat preşedinţia pentru a se asigura vizitarea Corintului şi aţi fost gata ca să revărsaţi asupra noastră în măsură largă dragostea de străini, o dragoste cu adevărat regească, de care ne facem părtaşi din dimineaţa acestei zile. Frumoasele şi neuitatele impresii pe care le primim trecând prin eparhia scutită de Dumnezeu a d-voastre, întărite prin voinţa iubitoare de străini şi prin caldele manifestări ale nobilului şi evlaviosului popor din Corint, îndeplinesc darul pentru care suntem cu toţii recunoscători înalt prea sfinţiei voastre.

Congresul nostru plineşte acest lucru mare pentru istoria Bisericii noastre, pentru că este cel dintâi care după atâtea veacuri a fost alcătuit în acest fel şi fiind impus de ştiinţă şi-a arătat toată grija teologică, centralizând întreaga ei atenţiune spre a studia cu zel şi grijă interesantele chestiuni teologice, din a căror rezolvare favorabilă va rezulta progresul şi viitoarea înălţare a vieţii bisericeşti. Este de prisos să accentuez că semnul importanţei lui deosebit de mare este faptul că lucrarea lui binecuvântată am început-o de pe urmele marelui apostol al neamurilor, care a devenit tuturor toate ca să-i mântuiască pe toţi.

Vă mulţumim, prea venerabile, în mod cald pentru tot darul bogat adus congresului nostru. Cunoscând cu toţii lucrarea aleasă în duhul lui Hristos şi a marelui apostol pe care aţi desfăşurat-o în acest frumos şi binecuvântat colţ de ţară greacă şi hartă creştină, dorim să vă asigurăm ca reprezentant al Bisericii lui Dumnezeu că teologia ortodoxă nu va uita niciodată îndatorirea sa de a servi cu credinţă şi să colaboreze împreună cu Biserica conducătoare.

Cu adevărat fericită şi destul de simbolică este coincidenţa că în acea zi în care serbaţi ziua onomastică în amintirea pioasă a marelui Părinte şi teolog al Bisericii, a Sfântului Ioan Damascenul, teologia întrunită într-un singur trup priveşte la d-voastre pentru ca să admire faptele d-voastre, ca să primească binecuvântările şi urările d-voastre şi să mărturisească că în Biserica noastră renăscută în vremurile de acum nu este un progres cât de mic la care să nu fie prezentă Biserica noastră conducătoare, progresul Bisericii învăţătoare, al teologiei. Progresul acesta comun de asemeni greu, dar sigur şi pozitiv, mergând înainte, pregăteşte fără îndoială o nouă perioadă de înflorire a Bisericii noastre.

Permiteţi-mi să ridic paharul şi să beau în numele nostru al tuturora pentru sănătatea şi viaţa îndelungată a înalt prea sfinţiei voastre spre binele binecuvântatei d-voastre eparhii, a celebrei şi istoricei cetăţi a Corintului şi a întregii Biserici.

 

Tot aşa profesorul român, dl. Vintilescu, şi profesorul rus, dl. Kartaşov, au vorbit explicând în acelaşi timp cât de mişcată le este inima şi cât de mare este bucuria lor că s-au învrednicit să calce pe pământul pe care au stat picioarele apostolului neamurilor, Pavel.

La ora 4 d.m. congresiştii au vizitat vechiul Corint, dezgropările ce s-au făcut şi muzeul. După aceea s-au întors la Atena cu cele mai vii şi frumoase impresii.

 

 

Ziua a şaptea

Duminică, la 6 decembrie, congresiştii care au mai rămas au făcut o excursiune la Mânăstirea Pentelei. Pe aceştia i-a primit, trăgând clopotul de la intrarea în mânăstire, egumenul ei, arhimandritul Hrisostom şi fraţii, îmbrăcaţi în sfinte odăjdii. După aceea au trecut în biserică, unde s-a cântat în prezenţa şi a prea fericitului arhiepiscop doxologia, după care arhimandritul din uşa frumoasă a altarului a adresat congresiştilor o cuvântare ocazională. Apoi s-a dat o masă în mânăstire, la care s-au schimbat calde urări între prea fericitul arhiepiscop, egumen, profesorul Popescu, profesorul Ionescu şi dl. rector.

După acestea congresiştii, asistând la serviciul de seară şi admirând exemplara rânduială mânăstirească care se ţine în mânăstire şi buna creştere a călugărilor, s-au întors la ale sale.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 144/Almanah 2022

 

[1] N.r.: Adresa trimisă facultăţilor de teologie ortodoxe este, în original, în limba franceză.

[2] N.r.: Vom regăsi ulterior că cele 6 ţări cu facultăţi de teologie care vor fi reprezentate la acest congres vor fi: România, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia şi … Franţa, de unde vor veni teologi de la Institutul de Teologie Ortodoxă Sfântul Serghie din Paris, înfiinţat de teologii ruşi din diaspora.

[3] După vechimea lor, facultăţile de teologie ortodoxe trebuie înşirate: Atena, Cernăuţi, Bucureşti etc şi nu cum se înşiră aici.

[4] Cele ce urmează sub acest titlu sunt luate textual din revista Εκκλησια (Atena) nr. 49-50, din 12 decembrie 1936, p. 389. Traducerea din limba elină este făcută de dl. profesor V. Gheorghiu (n.r.).

[5] Tot de acolo şi tot aşa, p. 385-386 (n.r.).

[6] După vechime, facultatea din Cernăuţi ţine locul al doilea, după Atena (n.r.).

[7] La fel. A se vedea notele subliniare 1 şi 2 de mai sus.

[8] Acest discurs a fost publicat şi separat în limba franceză, cu titlul: ,,Discours d’ouverture de M. le Professeur Hamilcar Alivisatos, professeur de droit canon, President du Congres”. Îl redăm aci, în trad. rom. făcută după acest text francez.