Almanah 2022 4

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Problema calendarului[1]

de dr. Vasile Gheorghiu

Alte articole de Vasile Gheorghiu, a se vedea în almanahul pe anul 2018, Schimbarea calendarului şi Pascalia iuliană:
» Sfintele Paşti şi reforma calendaristică ,,ortodoxă română”
(Studiu de cronologie şi calendaristică)
» Critica noilor proiecte de reformă calendaristică propuse de către Societatea Naţiunilor”
» Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti

În timpurile din urmă problema calendarului a devenit din nou actuală.

Atât în ţările Orientului creştin, cât şi în cele ale Occidentului se discută azi, iarăşi, mult chestiunile calendarului şi se şi scrie mult în această direcţie.

Şi totuşi chestiunile acestea se discută nu din acelaşi punct de vedere, ci din puncte de vedere cu totul deosebite.

Orientul creştin vrea să rămână pe lângă calendarul iulian cel de până acum şi să-l corecteze în aşa fel ca anul civil să se acopere cât mai mult cu anul astronomic. Occidentul creştin nu este însă mulţumit cu calendarul gregorian, ci este în căutarea unei noi formule calendaristice care să poată corespunde mai deplin cu pretenţiile realiste ale lumii şi vieţii celei de acum.

În aceste condiţiuni noi ni se impune îndatorirea ca să cercetăm motivele pentru care se cere şi aici şi acolo reforma calendarului, şi să arătăm felul în care au căutat să rezolve şi unii şi alţii această chestiune.

În cele ce urmează vom arăta mai întâi ceea ce a făcut Orientul creştin în această direcţie şi apoi vom discuta şi felul cum înţelege Occidentul creştin să rezolve problemele calendaristice.

 

I. Problema calendarului în Orientul creştin

În Orientul creştin predomină până acum ,,calendarul iulian”. Acest sistem calendaristic se numeşte ,,iulian” pentru că a fost introdus încă de Caius Iulius Caesar şi anume cu ziua de 1 ianuarie a anului 45 î.Hr. în întreg cuprinsul marelui imperiu greco-roman. ,,Calendarul iulian” are următoarea alcătuire: anul civil are 365 zile şi 6 ore. Cum însă în viaţa de toate zilele nu se pot socoti aceste 6 ore în plus pe care le are anul civil, s-a dispus ca aceste 6 ore în plus să fie socotite abia atunci când vor creşte la 24 ore, adică la o zi întreagă. Aceasta se face după 4 ani. De aceea tot al 4-lea an avea nu 365 zile, ci 366 zile, adică cu o zi în plus. Aceste 365, respectiv 366 zile ale anului au fost distribuite asupra celor 12 luni ale anului în aşa fel că după o lună de 30 zile urma, de obicei, o lună de 31 zile.

Totuşi nu a rămas nesocotit nici faptul că soarele în lunile de iarnă se întoarce mai curând la punctul său echinocţial decât în lunile de vară. În consecinţă s-a luat dispoziţiunea ca luna de iarnă a lui februarie să aibă 2 zile mai puţin decât celelalte luni de peste an. Luna lui februarie avea deci în anii ordinari (cu 365 zile) numai 28 zile, iar în anii bisecţi (cu 366 zile) 29 zile, pe când luna de vară a lui august a rămas să aibă 31 zile, deşi urmează după luna lui iulie, care are de asemenea 31 zile. Aşa se face că cele 6 luni de toamnă şi iarnă sunt cu 2 zile mai scurte decât cele 6 luni de primăvară şi vară. Lunile au fost împărţite în săptămâni. Împărţirea lunilor în săptămâni a fost preluată de Biserica primară creştină.

Calendarul iulian, orişicât de bine şi regulat s-a prezentat la început, are totuşi un mare defect pentru timpuri mai îndepărtate. El este adică prea lung în alcătuirea sa căci, în urma unor observaţiuni astronomice îndelungate, s-a constatat că anul civil iulian, care are 365 1/4 zile, este cu 11’14” sau 0,00780 zile mai lung decât anul astronomic. Anul astronomic, după cercetările exacte din 1900, are numai o lungime de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 46 secunde sau, în cifre decimale, 365,24220 zile. Diferenţa dintre un an civil iulian de câte 365,25000 zile şi un an tropic solar de câte 365,24220 zile face aşadar 0,00780 zile sau 0⁰11’14”.

În primii ani această mică diferenţă drept că nu se observa. Totuşi după un timp mai îndelungat ea creşte la un număr tot mai mare de zile. Această creştere aduce numaidecât cu sine perturbaţiuni în calcularea anotimpurilor, în viaţa de toate zilele şi mai ales la stabilirea sărbătorilor. Vorbesc aşa pentru că cele 11’14” cu care anul civil este mai mare decât un an tropic solar, după un răstimp de numai 5 ani, cresc la 5 x 11’14” = 56’10”, ceea ce face aproape o oră. După un răstimp de 50 ani diferenţa este aproape 10 ore. După 100 ani ea face aproape 20 ore. Şi după 128 ani ea creşte la o zi întreagă sau mai precis la 0,0078 x 128 = 0,99840 zile = 23⁰57’41’76”.

Diferenţa aceasta ne spune că soarele trece după 128 ani tot cu o zi mai înainte prin punctul său echinocţial de cum arată calendarul iulian. Faptul acesta nu trebuieşte nesocotit, pentru că după un răstimp de 10 x 128 ani, adică după 1280 diferenţa face 10 zile, după un răstimp de 20 x 128 ani, adică 2560 ani diferenţa face 20 zile şi aşa mai departe. În condiţiunile acestea este inevitabil ca echinocţiul astronomic de primăvară, care la anul 325 d.Hr., adică pe timpul primului Sfânt Sinod Ecumenic, cădea pe ziua de 21 martie, să nu rămână tot mai mult îndărătul echinocţiului de primăvară al calendarului iulian.

În timpurile noastre echinocţiul astronomic de primăvară se constată că are loc chiar în ziua de 9 martie a calendarului iulian. Împrejurarea aceasta are înrâuriri foarte mari şi dezavantajoase mai ales asupra fixării duminicii de Paşti, căci Paştile nu se mai serbează, cum s-a stabilit în Sfântul Sinod Ecumenic din Niceea (325 d.Hr.), în prima duminică care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară, ci adeseori se serbează mai târziu şi la timp nepotrivit. Cine s-ar ţine şi pe viitor strict legat de calendarul iulian, acela va trebui să serbeze nu numai Paştile, ci şi celelalte sărbători tot mai târziu. Paştile se vor serba nu mai mult în prima lună de primăvară, ci la mijlocul, sfârşitul primăverii, vara, toamna, iarna. Crăciunul se va serba nu la începutul iernii, ci la mijlocul, apoi la sfârşitul iernii, apoi primăvara, vara ş.a.m.d.. Aceste perturbaţiuni trebuiesc evitate cât mai mult şi cât mai curând.

Mulţi reprezentanţi iluştri ai Bisericii din Orient şi ai celei din Occident au cunoscut defectul acesta al calendarului iulian, că este adică prea lung faţă de anul tropic solar, şi au propus la timpul său reformarea, respectiv rectificarea lui. Amintesc pe marii pascaliologi ai secolului XIV din Orient: Mateiu Blastares, Nichiphor Grigoras şi Isaac Argiros. Împrejurările grele în care se găsea pe vremurile de atunci Imperiul Bizantin nu au permis însă înfăptuirea reformelor calendaristice care s-au propus.

La anul 1453 d.Hr. Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin şi cel mai puternic centru al ortodoxismului, cade în mâinile turcilor. Marii învăţaţi ai grecilor, între care şi mulţi buni cunoscători ai chestiunilor calendaristice, se refugiază în ţările Occidentului. Aceştia şi-au dat toată silinţa ca să deştepte în ţările Occidentului interesul nu numai pentru limba şi literatura greacă, ci şi pentru reforma calendarului iulian care se impunea acum mai mult decât altădată. Terenul era încâtva pregătit încă de mai înainte de către Roger Bacon, Petrus d’Aily şi Nicolaus Cuza, care ceruseră la vremea lor reformarea calendarului iulian. Dar marii pascaliologi şi cunoscători ai calendarului, care veniseră după căderea Constantinopolei (1453) în ţările Occidentului, au contribuit în mod hotărâtor la înfăptuirea reformei calendarului iulian.

Conciliul Tridentin (1545-1561) a luat în discuţiune reforma calendarului iulian şi a instituit o comisiune specială cu însărcinarea ca să facă în această direcţie propunerile necesare.

După mai multe încercări neizbutite, trebuie să spunem că în cele din urmă Papa Grigorie XIII (1572-1585) reuşeşte să anunţe lumea credincioasă că îndreptarea calendarului iulian este fapt împlinit.

Reforma gregoriană readuce echinocţiul astronomic de primăvară, care pe vremurile de atunci cădea în ziua de 11 martie, iarăşi pe ziua de 21 martie, cum a fost pe vremea primului Sinod Ecumenic (325 d.Hr.). În acest scop au trebuit să fie suprimate din calendarul iulian 10 zile. S-a decretat deci ca după ziua de 5 octombrie a anului 1582 să urmeze imediat ziua de 14 octombrie a noului calendar gregorian.

Pentru a menţine şi pe viitor echinocţiul de primăvară pe ziua de 21 martie, s-a hotărât ca de acum înainte anii seculari, deşi divizibili prin 4, să rămână totuşi ani ordinari, adică cu câte 365 zile, excepţie făcând numai acei ani seculari care se pot împărţi prin 400. În felul acesta s-a reuşit a reduce diferenţa de 11’14” dintre anul iulian şi cel tropic solar la numai 4′ 19,2”.

Tabela care urmează va ilustra mai bine întru ce consistă reforma calendaristică gregoriană:

100 ani iulieni au 36525 zile

400 ani iulieni au 146100 zile,

pe când

100 ani gregorieni au 36500 + 24 = 36524 zile

400 ani gregorieni au 146097 zile.

Diferenţa dintre 400 ani iulieni şi 400 ani gregorieni face aşadar 3 zile. În felul acesta anii gregorieni se apropie mai mult de anii tropici solari, căci

100 ani tropici solari au 36524,220 zile

400 ani tropici solari au 146096,880 zile.

Rezumând cele de mai sus vom zice: cum 400 ani gregorieni au 146097 zile, iar 400 ani tropici solari au numai 146096,880 zile, diferenţa dintre unii şi alţii în acest răstimp face numai 0,120 zile. Într-un singur an diferenţa face 0,120 : 400 = 0,003 zile, adică 0⁰ 4′ 19,2”. Numai cu această mică diferenţă anul gregorian este aşadar mai mare decât anul tropic solar.

Dar nici această mică diferenţă nu trebuieşte nesocotită pentru că şi ea creşte într-un răstimp mai îndelungat de 3600 ani la o zi întreagă. De aceea după trecerea acestui răstimp se va impune din nou necesitatea de a scurta calendarul gregorian cu o zi, pentru a-l pune în acord cu anul tropic solar.

Cum de vine că diferenţa dintre 400 ani gregorieni şi 400 ani tropici solari creşte după un răstimp de 3600 ani la o zi întreagă vom înţelege din următoarea operaţiune: diferenţa de 0,120 zile x 8,34 dă productul 1,0008 zile sau o zi 0⁰ 1′ 9,12”. Cu acestea s-a spus că diferenţa arătată mai sus creşte la o zi întreagă după un decurs de 8,34 x 400 ani, ceea ce face 3326, respectiv 3600 ani.

Egalarea anilor gregorieni cu anii tropici solari se cheamă ,,egalare solară” (Sonnengleichung).

Totodată s-au depus mari străduinţe de a corecta şi ciclul lunar şi a-l aduce în acord cu cerul. Ciclul lunar vechi prezenta de la Sinodul I Ecumenic (325 d.Hr.) încoace deja o diferenţă de 4 zile. Epactele lunare au fost puse acum în acord cu cerul, reducându-se cu aceste 4, respectiv 3 zile. Pentru ca acestea să poată fi aduse şi în viitor în cât mai deplin acord cu cerul, s-a dispus ca tot după un răstimp de 300 ani să aibă loc ,,o egalare lunară” (Mondgleichung). Această egalare lunară este necesară din cauza ,,proemptozei lunare”, care tot după un răstimp de 310 ani face o zi întreagă. Prima egalare lunară s-a făcut la anul 1800. Proximele egalări lunare se vor face în anii 2100, 2400, 2700, 3000 ş.a.m.d..

Trebuie să notăm însă că îndată ce o egalare lunară coincide cu cea solară (tot după un răstimp de 400 ani), ele se anulează reciproc, pentru că egalarea lunară cere sporirea epactelor lunare cu o zi, pe când egalarea solară cere suprimarea unei zile. În cazurile acestea epactele lunare rămân neschimbate.

Nu putem nega că reforma calendaristică gregoriană este un mare progres în calea străduinţelor omeneşti de a avea un sistem calendaristic care să stea mai în acord cu marele ceas al lumii: cu soarele, luna şi stelele. De aceea calendarul gregorian a aflat în ţările Occidentului, cu vremea, primire aproape generală.

Şi Biserica Orientului a fost invitată ca să se ataşeze acestei reforme calendaristice. Însuşi Papa Grigorie XIII a adresat o scrisoare patriarhului de pe atunci al Constantinopolei, Ieremia II, invitându-l să primească această reformă calendaristică (1583). Patriarhul însă, luând avizul altor ierarhi ai Orientului, răspunde Papei Grigorie XIII că nu este în situaţiunea de a accepta această reformă. Dar refuzul nu se face atât din motive astronomice-ştiinţifice, cât mai vârtos din motive confesionale. Cu aceasta Biserica Orientului nu a vrut să zică că ea vrea să rămână pentru toate vremurile strâns legată de calendarul iulian şi că renunţă pentru totdeauna la o îndreptare a acestui calendar, îndreptare pe care o cereau încă în secolul XIV marii pascaliologi ai Bisericii Ortodoxe, ci dimpotrivă ea îşi rezervă dreptul de a îndrepta acest calendar în alte vremuri, vremuri mai bune şi mai liniştite.

Aceste vremuri au sosit acum, căci îndată ce au încetat marile frământări de după marele război mondial (1914-1918), Biserica Ortodoxă a Regatului României întregite s-a găsit în situaţiunea plăcută de a se gândi şi la reforma calendarului iulian.

Calendarul gregorian nu a putut fi acceptat din cauza lipsurilor pe care le are. Şi apoi din cauză că persistă împotriva lui încă şi acum unele nedumeriri de natură confesională.

Biserica Ortodoxă a României a fost purtată de ambiţia de a înfăptui o îndreptare a calendarului care să fie superioară reformelor calendaristice de până acum, să facă o reformă cât mai ideală, adică, să alcătuiască un calendar în care anul civil să fie cât mai aproape de anul tropic solar. Şi a reuşit, de fapt, să-şi îndrepte calendarul său în aşa fel că diferenţa dintre un an civil şi un an tropic solar a fost redusă numai la 1,7” anual. La acest rezultat s-a ajuns în urma dispoziţiunii ce s-a luat ca de acum înainte toţi anii seculari, deşi divizibili prin 4, să fie ani ordinari de câte 365 zile şi excepţie să facă numai acei ani seculari care împărţiţi prin 9 dau un rest de 2 sau 6. Potrivit cu această dispoziţiune anii seculari 1900, 2100, 2200, 2300, 2500, 2600, 2700, 2800 şi 3000 sunt ani ordinari, pe când anii seculari 2000, 2400, 2900, 3300, 3800 etc vor fi ani bisecţi şi vor avea câte 366 zile.

Cu bună seamă că şi diferenţa de 1,7” la an creşte din an în an tot mai mare. Dar ea va ajunge la mărimea unei zile întregi (de 24 ore) abia după un răstimp foarte îndelungat de 42.772, respectiv 45.000 ani. Abia atunci se va ivi necesitatea de a scurta calendarul acesta îndreptat cu o zi. Până atunci echinocţiul de primăvară rămâne fixat pe ziua de 21 martie.

Pentru că calendarul iulian, fiind prea lung, avansase deja cu 13 zile faţă de anul tropic solar, s-au suprimat acum 13 zile din calendarul iulian. Şi ciclul lunar a fost corectat cu această ocaziune şi a fost pus în acord cu luna de pe cer.

Din punct de vedere astronomic-ştiinţific reforma calendaristică făcută de Biserica Ortodoxă Română este cea mai bună dintre toate reformele calendaristice care s-au făcut cândva. Anul civil este aproape egal cu anul tropic solar. Diferenţa este numai de 1,7”.

Din motivele acestea recomandăm tuturora, în modul cel mai călduros, primirea acestei reforme calendaristice. Această recomandare călduroasă o facem cu atât mai mult cu cât împotriva ei nu mai stă nimic ce ar putea stânjeni sau întârzia, cu drept cuvânt, primirea ei. Şi se mai ştie că numai atunci dacă ne ţinem de această reformă calendaristică avem posibilitatea şi certitudinea că serbăm marea sărbătoare a Sfintelor Paşti exact la timpul cuvenit, adică în prima duminică de după prima lună plină care urmează după echinocţiul de primăvară.

 

II. Chestiunea calendarului în Occident

În Occident chestiunea reformei calendarului a luat o altă direcţie. Cercurile comerciale şi industriale nu sunt mulţumite cu calendarul gregorian pentru că acesta nu are nici luni, nici trimestre şi nici semestre egale, fapt care îngreuie mult operaţiunile de bancă şi de plată a funcţionarilor şi lucrătorilor de pe la marile stabilimente industriale. Lor le-ar conveni mai bine un calendar în care anul să fie împărţit în trimestre şi semestre cât se poate de egale şi, dacă se poate, şi în luni de egală lungime sau în luni care să înceapă cel puţin cu aceeaşi zi săptămânală.

Societatea Naţiunilor s-a preocupat şi de reforma calendarului, considerând această chestiune un mijloc de apropiere şi pacificare între popoare. În Geneva lucrează o comisiune specială în această direcţie, având însărcinarea să întrebe naţiunile asupra reformelor calendaristice pe care le propun şi să centralizeze rezultatele. Şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor pentru creştinismul practic a hotărât în anul 1932 să studieze problema calendaristică în tot complexul ei.

În această direcţie s-au făcut multe şi diferite propuneri. Eu ţin să aduc la cunoştinţa marelui public numai următoarele 2 tipuri mai caracteristice de proiecte calendaristice, tipuri a căror primire este recomandată îndeosebi naţiunilor şi statelor.

 

1. Anul de 12 luni cu trimestre egale de câte 13 săptămâni sau 3 luni.

Anul are următoarea alcătuire:

a) Fiecare trimestru are 91 zile. Luna primă are 31 zile, celelalte 2 luni au câte 30 zile. În total trimestrul are 3 luni cu 13 săptămâni.

b) Prima lună a fiecărui trimestru începe în tot cazul cu o zi de duminică. Luna a doua începe cu o zi de miercuri. Iar luna a treia cu o zi de vineri. Aşa fiind data şi ziua săptămânală a fiecărei luni dintr-un trimestru corespunde exact cu datele şi zilele săptămânale ale lunilor corespunzătoare din celelalte trimestre.

Tabela de mai jos va ilustra mai bine alcătuirea acestei reforme calendaristice[2]:

 

2. Anul de 13 luni cu luni şi trimestre egale de câte 13 săptămâni.

Alcătuirea anului este următoarea:

a) Fiecare lună are câte 4 săptămâni complete, aşadar, câte 28 zile. Toate lunile încep cu o zi de duminică. Şi atunci şi anul începe cu o zi de duminică.

b) Data şi ziua săptămânală a tuturor lunilor corespund cu olaltă.

c) Luna a 13-a cea cu numele ,,sol” îşi primeşte locul său între luna lui iunie şi iulie şi se compune din cele 14 zile din urmă ale lunii lui iunie şi cele 14 zile dintâi ale lunii lui iulie.

Tabloul trimestrelor acestui sistem calendaristic ar fi următorul:

 

Atât tipul I, cât şi tipul II socotesc anul numai cu 364 zile. La finea săptămânii a 52-a adaugă însă câte o zi, numită ,,ziua anului” (Jahrestag). În anii bisecţi adaugă încă şi o a doua zi, numită ,,zi intercalară” (Schalttag) şi anume la finea ultimei săptămâni a lunii lui iunie.

Deşi ambele tipuri de calendar sunt recomandate în mod foarte călduros din partea comisiunii respective a Societăţii Naţiunilor şi deşi se face pentru primirea lor multă propagandă în toată lumea, totuşi noi nu le putem accepta din următoarele motive:

1. Nici tipul I şi nici tipul II nu reuşesc să împartă anul în trimestre şi semestre egale, pentru că dintre cele 4 trimestre, cel puţin unul trebuie să rămână inegal, şi tot aşa trebuie să rămână şi semestrele inegale. Şi nici nu poate fi altfel, pentru că anul are 365 şi nu 364 zile. La acestea mai vine în anii bisecţi (cu 366 zile) încă o zi în plus, aşa că şi un al doilea trimestru trebuie să devină inegal. În aceste condiţiuni avantajele cele atât de mult trâmbiţate ale acestor proiecte de reformă calendaristică nu există.
2. Anul cu 364 zile nici nu poate fi considerat un an complet. Şi de aceea nici statisticile care se vor face asupra acestor ani nu pot fi considerate statistici anuale, ci numai statistici parţiale, care, pentru a putea deveni statistici anuale, mai trebuiesc completate cu datele zilei a 365-a a unui an, iar în anii bisecţi şi cu datele zilei a 366-a a anului.
3. Proiectele acestea calendaristice distrug şirul zilelor săptămânale, căci dacă se zice că fiecare an va începe cu o zi de duminică, atunci acea zi de duminică este o zi de duminică adevărată numai în anul întâi, pe când în ceilalţi ani ziua de duminică a anului va fi de fapt o zi de luni, marţi, miercuri etc. Aceasta trebuie să se întâmple din cauza ,,zilei anuale” (Jahrestag) şi a celei ,,intercalare” (Schalttag), care trebuiesc adăugate fiecărui an şi care rămân fără de nume. Câtă confuzie se va produce cu acestea în viaţa cea de toate zilele, cine ar putea spune ? Cine poate lua răspunderea pentru atâta confuzie şi dezorientare ?

Mai ceva.

Comisiunea calendaristică a Societăţii Naţiunilor se poartă şi cu gândul de a fixa sărbătoarea Paştilor creştine pe o duminică fixă a lunii lui aprilie.

Şi împotriva acestei încercări trebuie să ne pronunţăm cu toată hotărârea. Biserica are îndatorirea şi este chemată ca să fixeze duminica de Paşti în fiecare an. Biserica şi-a împlinit până acum întotdeauna îndatoririle sale şi a comunicat publicului din vreme ziua de Paşti. Nimeni nu are dreptul să facă incursiuni ilicite în sfera de competenţă a Bisericii.

Duminica de Paşti nici nu este greu de calculat. Echinocţiul de primăvară cade în ziua de 21 martie. Observi pe cer când apare prima lună plină. Şi în proxima duminică serbezi ziua de Paşti.

Ce priveşte Orientul creştin, putem adăuga că în Orient însăşi situaţiunea Bisericilor Ortodoxe ne ajutoră foarte mult pentru a putea afla ziua de Paşti şi fără de concursul unor tabele pascale sau a unui calendar. Bisericile Ortodoxe au toate altarul îndreptat spre răsărit, spre punctul echinocţial. Ziua, când soarele ajunge să răsară în punctul echinocţial, se poate constata uşor. Dâra de lumină, care la răsăritul soarelui străbate prin fereastra din altar, trebuie să se vadă până în mijlocul pridvorului bisericii. Soarele a răsărit în acea zi în punctul echinocţial. Mai aştepţi încă până ce vezi luna plină pe cer. Şi în proxima duminică serbezi Paştile cu conştiinţa deplin împăcată că le-ai serbat la timpul cuvenit. Bisericile Ortodoxe cu altarul lor îndreptat spre răsărit sunt aşadar mici observatoare astronomice, construite anume aşa pentru a da credincioşilor ei întotdeauna posibilitatea ca să serbeze Sfintele Paşti la timpul cuvenit, chiar şi atunci când nu avem vreun calendar în mâini.

* * *

Rezultatul discuţiunilor noastre de până acum îl putem rezuma în următoarele puţine cuvinte:

Reforma calendaristică care s-a făcut în Biserica Ortodoxă a României poate fi considerată, cu drept cuvânt, cea mai bună din toate câte s-au făcut vreodată. Ea prezintă un frumos rezultat în domeniul cronologiei matematice şi tehnice. Acceptarea acestei reforme calendaristice o recomandăm cu toată căldura nu numai creştinilor din Orient, ci şi celor din Occident. Aceştia vor înţelege mai târziu că reforma noastră este superioară reformei calendaristice gregoriene. Proiectele mai noi de reformă calendaristică preconizate de Societatea Naţiunilor trebuiesc însă net refuzate pentru că ele sunt înainte de toate o sfidare a străduinţelor bimilenare a omenirii de a aduce anul civil în acord cât mai deplin cu anul tropic solar.

Cernăuţi, la 18 noiembrie 1936

Dr. Vasile Gheorghiu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 144/Almanah 2022

 

[1] Acest studiu a fost prezentat, în limba germană, Primului Congres de Teologie Ortodox, în sesiunea din noiembrie 1936, ţinut la Atena.

[2] Tabloul acestei reforme calendaristice, numit ,,The World Calendar”, îl redau după Journal of Calendar Reform, December 1933, New York City, nr. 4.