Almanah 2022. Genocid in Croatia satelita, 1941-1945 (VI)
Genocid în Croaţia satelită, 1941-1945 (VI)
O relatare a persecuţiilor şi masacrelor rasiale şi religioase
de Edmond Paris
Capitolul IV
Încep masacrele
Într-o noapte, la sfârşitul lui aprilie, câteva sute de Ustashi au încercuit satele sârbeşti din Gudovac, Tuko, Bresovac şi Bolac din districtul Bjelovar. Preotul ortodox sârb, Bozin, învăţătorul şcolii, Stevan Ivankovic, şi 250 ţărani, atât bărbaţi cât şi femei, au fost siliţi să sape un şanţ lung în câmp, şi apoi, cu mâinile legate la spate, ei au fost îngropaţi de vii în acest mormânt. Această cruzime sadică i-a făcut până şi pe germani să fie indignaţi. Ei au dezgropat trupurile şi aceste documente au fost prezentate în arhivele lor sub titlul: ,, Ce au făcut Ustashi la Bjelovar” (Ustachen Werk bei Bjelovar).
Ustashi executând prizonieri în lagărul de concentrare de la Jasenovac
La Sisak, şeful poliţiei, Roko Faget, cu acoliţii lui, l-au jupuit de viu pe un industriaş sârb, Milos Teslic, binecunoscut pentru lucrarea sa filantropică.
În satul Otecac, 331 sârbi au fost masacraţi la ordinele lui Ivan Sajfer, un ofiţer Ustashi, iar preotul ortodox sârb, Brano Dobrosavljevic, a fost silit să se roage în faţa celor torturaţi şi muribunzi, în timp ce tânărul său fiu zăcea pur şi simplu tăiat în bucăţi înaintea ochilor săi. Apoi călăii l-au atacat pe tată, smulgându-i părul şi barba, scoţându-i ochii şi torturându-l pe îndelete, înainte de a-şi da ultima suflare. La Svinjica, în provincia Banija, s-a întâmplat acelaşi lucru. Un preot ortodox, Dane Babic, a fost îngropat pe jumătate viu, cu chinuitorii lui dănţuind în jurul lui, având un comportament canibal, fiecare pe rând tăind câte o fâşie din carne când trecea pe lângă el.
Circa 60 sârbi ortodocşi din Drvar şi Bosanski Petrovac au fost întemniţaţi şi apoi duşi în pădurea din Risovac. Ei au fost ucişi cu cuţitele şi aruncaţi în crăpături adânci. Mulţi au fost torturaţi şi Ustashi au pus sare pe rănile lor deschise. Primul care a fost mucenicit a fost preotul ortodox sârb, Milan Banjac, şi apoi Bogdan Bobo-Kreco. Celui din urmă i s-a poruncit să strige: Trăiască Pavelic !, dar el a insistat strigând: Trăiască regele Petru ! Trăiască Serbia !, şi apoi el a fost tăiat în bucăţi cu sălbăticie[1].
Pe 30 aprilie 1941, Ustashi au cucerit Lipovo Polje în apropiere de Kosinj. Ei au răpit două fete tinere, Milica Pocuca şi Marija Stakic şi le-au tăiat beregatele.
Chiar în Kosinj, Ustashi au adunat în jur de 600 sârbi – bărbaţi, femei şi copii – şi au transformat locul într-un abator. O mamă a fost silită să ţină ligheanul pentru a colecta sângele celor 4 fii ai ei.
Ljubica Radinovic a fost spânzurată de fereastra casei sale şi de o altă fereastră soţul ei Mile, şi fiul lor.
Acest măcel a fost organizat de Joso Fadljevic şi acoliţii săi, Ivan Plesa din Gornji Kosinj, Joso Plesa şi Ante Bencic, de asemenea din Gornji Kosinj.
La Bosanski-Novi, au avut loc alte masacre teribile. Printre mucenicii de seamă erau George Todic şi Jovo Milanovic. Ambii aveau nasurile şi urechile tăiate, şi ochii scoşi. Satele din acest district – Jablanica, Blagaj, Hrtic, Javoranj, Vanic, Djare, Bobera, Vrpolje, şi altele în afară de acestea – au fost decimate.
Dacă aceste prime isprăvi nu au afectat marea consideraţie pe care arhiepiscopul Stepinac o avea pentru ei, cel puţin au făcut o asemenea impresie asupra fostului preşedinte al senatului iugoslav, dr. Zelimir Mazuranic, încât el s-a sinucis la Zagreb, sperând că un astfel de semn de protest ar şterge în vreun fel ruşinea pe care asemenea crime au răsfrânt-o asupra naţiunii croate.
Guvernul croat şi masacrele
Primul guvern Ustashi a fost constituit pe 16 aprilie 1941, şi era alcătuit din următorii:
– preşedinte al guvernului şi ministru al afacerilor externe: Ante Pavelic
– vice-preşedinte: Osman Kulenovic din Bihac
– armată: Slavko Kvaternik din Zagreb
– justiţie: Mirko Puk din Glina
– interne: Andrija Artukovic din Ljubuski
– sănătate publică: Ivan Petric din Solta
– economie naţională: Lovro Susic din Mrkopolje
– culte şi educaţie publică: Mile Budak din Sveti Rok
– păduri şi minerit: Ivica Frkovic din Licki Novi
– propagandă: Jozo Dumandzic din Ljubuski
– preşedintele consiliului legislativ: Milovan Zanic din Senj.
Pe 15 aprilie, statul independent al Croaţiei a fost recunoscut de Germania şi Italia, pe 16 de Ungaria şi Slovacia; pe 22 de Bulgaria; pe 7 mai de România; şi pe 7 iunie de Japonia. Guvernul Pavelic a declarat numaidecât război Marii Britanii, URSS, Franţei libere şi mai târziu SUA.
A fost instituită o dictatură asemănătoare modelului fascist, care a ordonat desfiinţarea tuturor partidelor politice. Liberalii, socialiştii şi comuniştii au fost întemniţaţi sau trimişi în lagăre de concentrare. Sindicatele au fost de asemenea dizolvate şi libertatea de exprimare şi presa interzise. Doar presa Ustashi şi catolică a rămas, în timp ce catolicismul a devenit religia oficială a statului.
Venind la putere, prin câteva acte inumane, Ustashi au dat o idee despre regimul sângeros care era rezervat pentru ţară în următorii 4 ani. Eugen Kvaternik-Dido, fiul mareşalului Slavko Kvaternik, şi unul din organizatorii asasinării regelui Alexandru la Marsilia, a fost numit şef al poliţiei în Zagreb. Curând el avea să depăşească în brutalitate pe celebrul Yagoda, care a lăsat [în urmă] o amintire atât de sinistră şi care a condus GPU în URSS în timpul domniei de teroare a lui Stalin. Mai mult decât atât, oroarea crimelor lui Eugen Kvaternik-Dido a fost mai mult decât a putut îndura mama sa, şi ea a preferat să-şi pună capăt zilelor.
Ministrul de interne, Andrija Artukovic, alt terorist notabil, cunoscut ca Himmler croat şi care trăieşte acum în SUA, a ordonat sârbilor şi evreilor din Zagreb să-şi părăsească locuinţele în decurs de 48 ore. Odată aflaţi în afara oraşului, ei au fost lichidaţi pe loc, sau trimişi în lagăre de concentrare. Înfiinţarea acestor lagăre a fost una din primele măsuri secrete ale noului regim. Doar mult mai târziu existenţa lor a fost recunoscută oficial. Nu mai este nevoie să spunem că aceste arestări şi asasinări erau însoţite de jafuri, pe măsură ce vizitele din casă în casă erau făcute în întreaga ţară. Sub pretextul urmăririi masonilor, comuniştilor şi sârbilor, Ustashi şi agenţii SS au mers în casele evreilor înstăriţi şi au jefuit toate obiectele de valoare.
Pe 19 aprilie au fost promulgate primele decrete de inspiraţie rasistă, copiate după originalele hitleriste, şi care s-au înmulţit cu repeziciune. Unul din aceste decrete privea numirea comisarilor în întreprinderile private deţinute de sârbi şi evrei. Aceşti comisari, odată numiţi, aveau dreptul de a dispune de bunurile încredinţate lor aşa cum găseau potrivit.
Pe 20 aprilie a fost emis decretul care interzicea înstrăinarea oricăror mijloace de transport motorizate, care a marcat începutul confiscării tuturor vehiculelor aparţinând sârbilor şi evreilor.
Pe 25 aprilie, decretul-lege nr. XXV-33Z interzicea utilizarea literelor chirilice (sârbe) în viaţa publică şi privată. Exista chiar un detaliu ridicol şi macabru cu privire la inscripţiile funerare cu litere sârbe care trebuiau să dispară într-o perioadă de 3 zile[2].
Noi măsuri erau luate cu viteză accelerată pentru a evita contaminarea ulterioară a neamului croat. Sârbii erau siliţi să poarte o banderolă albastră cu litera P, iniţiala pentru ortodox (pravoslavnic). Evreii trebuiau să poarte steaua lui David pe mânecile lor, şi mai târziu pe spatele lor. Nici unora, nici celorlalţi, inclusiv ţiganii, nu le era permis să circule pe trotuare. În birourile administrative locale, în locurile publice, magazine, restaurante, autobuze şi maşinile de pe stradă existau postere puse pretutindeni cu inscripţia: ,,Nepermis sârbilor, evreilor, nomazilor şi câinilor”.
Mai mult, pe 30 aprilie 1941 a fost emis un decret (nr. XLV-67-Z-p. 1941) privind ,,apărarea sângelui arian şi onoarea poporului croat”. Încă unul din aceeaşi zi (nr. XLV-68-Z.p. 1941) despre ,,apartenenţa la aceeaşi rasă”, exprima în cuvinte în cel mai pur stil nazist, şi nelăsând nici cea mai mică îndoială publicului, drepturile ,,elitei” şi îndatoririle ,,raselor inferioare”, şi preciziile genealogice care trebuiau arătate înainte de a fi clasificat în categoria corectă. Căsătoriile mixte erau interzise, ca şi angajarea de slujitori arieni în case ne-ariene (nr. 103-Z-p. 1941). Acestea erau doar repetiţiile tratamentului ofensator al celor ,,inferiori” bazat pe teoriile socio-filozofice ale lui Rosenberg, binecunoscutul ,,gânditor” al regimului hitlerist în Germania.
Puţin mai târziu, pe 4 iunie 1941, un nou decret (nr. 342-Z-p. 1941) silea toţi funcţionarii statului, angajaţii întreprinderilor private şi membrii profesiunilor liberale să facă o declaraţie privind originea lor rasială şi cea a soţului/soţiei lor[3].
Profesorul Stavrianos scria:
,,Cea mai proastă situaţie domnea în Croaţia, unde sloganul regimului Pavelic era ,,Za dom spremni” sau ,,Gata pentru patrie”. Prin aceasta se înţelegea că nu exista loc pentru sârbi în noul stat croat. În consecinţă, Ustashi luptau pentru a extermina o parte din populaţia sârbă şi pentru a-i sili pe cei rămaşi să devină croaţi. A urmat o serie de nopţi ale Sfântului Bartolomeu[4] împotriva sârbilor ortodocşi şi de asemenea împotriva evreilor. Unii membri ai ierarhiei catolice croate au sprijinit masacrul şi au participat la convertirea forţată a sârbilor la catolicism. Musulmanii au luat parte la masacre, astfel că Iugoslavia era sfâşiată de un război religios virtual cu catolici şi musulmani aliaţi împotriva ortodocşilor şi evreilor. În 1942, Pavelic s-a lăudat că ’mari isprăvi au fost făcute de germani şi croaţi împreună. Noi putem spune cu mândrie că am reuşit să zdrobim naţiunea sârbă, care, după englezi, este cea mai îngustă la minte, cea mai încăpăţânată şi cea mai proastă’. Sârbii, este de prisos să spunem, s-au răzbunat oriunde au putut, şi au cerut răzbunare sângeroasă, în special în Bosnia-Herţegovina şi în Sanjak-ul învecinat”[5].
Sârbi siliţi de trupele Ustashi să se convertească la catolicism în Glina
În mod firesc, existau mulţi cetăţeni luminaţi şi liberali care ştiau foarte bine cine erau Pavelic şi adepţii săi, dar nu au fost mulţi cei care şi-au ridicat glasul împotriva faptelor criminale ale lui Pavelic şi bandei lui. Din nefericire, segmente importante din Partidul Ţărănesc Croat şi Biserica Catolică erau într-o colaborare deplină cu Ustashi.
Masele croate s-au lăsat trase în mişcarea colectivă care a fost atât de minuţios organizată, fiind silit să aclame aşa-zisa eliberare, în timp ce reprezentantul suprem al Bisericii Catolice şi ierarhia, cu urmaşii lor, îl lăudau pe poglavnik până la ceruri de parcă era Mesia.
Oamenii Bisericii slăvesc nazi-fascismul
De la amvoanele bisericilor, şi la radio, era citită către popor scrisoarea pastorală în care arhiepiscopul Stepinac recunoştea guvernul Ustashi cu entuziasm, asigurându-l de încrederea şi colaborarea sa, şi chemând pe toţi urmaşii săi loiali să colaboreze cu el. Pe lângă Te Deum-ul cântat cu această ocazie, au fost săvârşite liturghii pe 10 aprilie în fiecare an, comemorând întemeierea statului naţional. Ziua de prăznuire a Sfântului Antonie era folosită ca pretext de arhiepiscopul de Zagreb pentru a organiza manifestări politice în cinstea lui Pavelic, al cărui nume era cel al sfântului patron.
Alois Stepinac, arhiepiscopul de Zagreb, întâmpinându-l pe Ante Pavelic
Întreaga presă catolică se grăbea să ţină pasul cu păstorul său. Printre acestea erau: Eparhijski List, Jeronimsko Svijetlo, Svetiste su.Antuna, Krscanska Obitelj, Katolicki List, Gospa Sinjska, Za vjeru i Dom, Salezijanski Vjesnik, Djevojacki Svijet, Vjesnik pocasne straze Srca Isusova, Nedjelja, Nasa Gospa Lurdska, Katolicki Tjednik, Glasnik, şi altele.
De asemenea, presa catolică s-a folosit de orice oportunitate pentru a-şi exprima aprecierea pentru mişcarea Ustashi. În timpul dezvelirii unei plăci pe casa nr. 4 din ,,Captol”, unde Ustashi se întruneau şi organizau comploturile lor împotriva statului Iugoslaviei, cotidianul arhiepiscopului Stepinac, Katolicki List, a publicat un articol extins despre această celebrare, ca şi inscripţia de pe placă, care spunea: ,,Bazele mişcării Ustashi au fost puse în această clădire, unde primele unităţi Ustashi au fost alcătuite din partizani ai organizaţiilor tineretului revoluţionar croat”[6].
Ziarul arhiepiscopiei de Sarajevo scria următoarele despre Croaţia Ustashă: ,,Noi salutăm noua şi libera Croaţie, ca un stat creştin şi catolic. Libertatea este acordată de Dumnezeu şi prin urmare este binecuvântată de Dumnezeu”[7].
Acelaşi ziar scria în numărul următor:
,,Deasupra noii, tinerei şi liberei noastre Croaţii imaginea Maicii Fecioare, această imagine frumoasă, luminoasă, a apărut în ceruri ca un semn – signum in cielo – (oktr.12.1). Doamna vine să viziteze Croaţia ei, cu mantia ei maternă ea doreşte să acopere tânăra ei Croaţie renăscută exact în cel de-al 1.000-lea an al jubileului catolic. Din nou ea se pogoară pe steagurile libertăţii noastre pentru a ocupa locul ei străvechi; pentru a ne proteja şi a ne apăra precum a făcut-o în vremea când banii şi prinţii noştri mergeau la bătălie sub steagul ce purta chipul ei. Croaţia lui Dumnezeu şi a Mariei din vremea de altădată a renăscut”[8].
Ziarul catolic Croatia Sacra scria: ,,Prin pronia minunată a lui Dumnezeu şi după mai mult de 8 veacuri, statul Croaţia a renăscut, liber şi independent, exact în anul în care croaţii catolici sărbătoresc aniversarea lor a 1.300 ani de relaţii cu Sfântul Scaun”[9].
Katolicki List socotea că întemeierea statului Croaţiei făcea parte din ,,Celebrarea jubileului de 1.000 ani”: ,,Marele congres euharistic care era programat trebuia amânat. Cu toate acestea, în locul lui, prin bunăvoinţa proniei, nouă ni s-a acordat renaşterea statului independent al Croaţiei, cel mai mare dar pe care o naţiune îl putea primi”.
Fotografiile lui Pavelic acopereau prima pagină a ziarelor şi revistelor, ca şi textul discursurilor lui, cu articole editoriale elogioase, şi chiar un poem pe care arhiepiscopul Ivan Saric l-a dedicat marelui om: ,,Kada Sunce sija” (Când soarele străluceşte)[10]. Şi în Glasnik Svetog Josipa (mai 1941) pe o jumătate de pagină putea fi văzut Pavelic stând în biroul său, în timp ce pe partea opusă era Sfântul Iosif ţinând în braţe pe Hristos prunc. Şi toţi marii şefi italieni şi germani deopotrivă nu erau trecuţi cu vederea, fiecare avea partea sa de adulaţie. Elogiile lor erau înălţate în numele moralităţii şi religiei, iar doctrinele lor totalitare erau lăudate sfidând o astfel de anatema ca democraţia occidentală. Hitler era considerat ,,cruciatul Domnului” de către ziarele clericale, şi preotul Felix Niedzielski, liderul ,,cruciaţilor” (din Croaţia), era cel ales – dintre toţi cei care ardeau tămâie – să-l laude pe marele său domn. El s-a achitat [de această sarcină] fluent şi a conchis: ,,Slavă Domnului nostru ! Recunoştinţă lui Hitler, şi nemăsurată cinste şi slavă liderului nostru Ante Pavelic”[11].
Membrii ,,Acţiunii Catolice” şi ai feluritelor organizaţii afiliate ale sale, precum ,,Marea Frăţie a Cruciaţilor”, societatea academică ,,Domagoj”, asociaţia studenţească catolică ,,Mahnic”, ,,Marea Frăţie [de călugăriţe] a Cruciaţilor”, şi multe altele, erau, în cele mai multe cazuri, preoţi binecunoscuţi sau membri juraţi în secret ai Ustashi. Toate aceste forţe erau mobilizate pentru acţiune concertată cu scopul mărturisit deschis de a răspândi ideologia fascistă. Această propagandă i-a convins pe credincioşi că ar fi o faptă bună, în cele mai mari interese ale Croaţiei şi Bisericii Catolice, să ucidă sau să convertească pe sârbi şi să-i extermine pe evrei. Cât de impertinent a fost publicată această propagandă în presa catolică va fi arătat.
Cruciaţii aveau propriile ,,cursuri atletice” pentru instrucţie militară.
Periodicul Krizar (Cruciatul) din februarie 1942 scria că, între anii 1929-1934, organizaţiile cruciaţilor au servit ca loc de refugiu pentru tineretul croat în lupta dificilă, şi că un mare număr de bărbaţi tineri învăţau pentru prima oară în sălile întunecate ale cruciaţilor despre precursorii Ustashi, Starcevic şi Kvaternik, despre Ante Pavelic şi răscoala din Lika – o răscoală împotriva regatului Iugoslaviei cu 10 ani înainte de cel de-al doilea război mondial condusă de Andrija Artukovic. Întrunirile regulate erau ţinute în Pozega în 1940, înainte de atacul asupra Iugoslaviei, sub numele fictiv de ,,Congregaţia Mariei”, în casa cruciaţilor.
Periodicul catolic Nedelja din 27 aprilie 1941 conţinea un articol intitulat ,,Cruciaţii trimit felicitări statului croat şi poglavnik-ului (Fuehrer-ului) ei”:
,,Marea Frăţie a Cruciaţilor a trimis prin capelanul de armată Ustashi, dr. Ivo Guberina, şi prin episcopii Cvitanovic şi Vitezic, următoarele felicitări către poglavnik:
Veselia şi fericirea noastră este indescriptibilă faţă de faptul de a saluta în numele Marii Frăţii a Cruciaţilor şi a întregii organizaţii cruciate pe poglavnik-ul nostru, eliberatorul poporului croat, întemeietorul şi şeful statului independent al Croaţiei. Crescuţi în spiritul catolicismului radical, care nu cunoaşte compromisuri în ce priveşte principiile, ei nu au ştiut niciodată ce însemna să cedezi şi să abandonezi o parte din programul naţionalismului croat.
Căpitane ! Cruciaţii te salută şi îşi exprimă marea lor dragoste şi devotament faţă de tine”.
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
[1] Informaţiile din următoarele câteva paragrafe au fost publicate de Mile Vujinovic într-o serie de articole din The American Srbobran, august 1951.
[2] Narodne Novine (gazetă oficială), Zagreb, 25 aprilie 1941.
[3] Textele acestor legi pot fi găsite în Narodne Novine (Zagreb), 30 aprilie, 6 mai şi 5 iunie 1941.
[4] N.tr.: Noaptea Sfântului Bartolomeu (23 spre 24 august 1572) a fost cea mai cruntă vărsare de sânge comisă de catolici împotriva hughenoţilor (calvini).
[5] Op. cit., p. 772.
[6] Katolicki List, octombrie 1942, p. 479.
[7] Katolicki Tjednik, 27 aprilie 1941 (Sarajevo).
[8] Katolicki Tjednik, 11 mai 1941.
[9] Croatia Sacra (Zagreb, 1943), nr. 20-21, p. 5.
[10] Vrhbosna (Sarajevo), aprilie-mai 1941.
[11] Nedelja (Zagreb), 27 aprilie 1941.
