Almanah 2022. Intaiul congres de teologie ortodox (VI)

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Întâiul congres de teologie ortodox (VI)

Episoadele anterioare

 

V. Congresul

[Discursul regelui George II]

Majestatea sa regele, ridicându-se, a anunţat, stând toţi în picioare, deschiderea congresului, cu cuvintele ce urmează:

Domnilor congresişti,

Am o deosebită bucurie că mie mi s-a rezervat ocaziunea ca să vă salut personal pe toţi cei ce v-aţi adunat în Elada.

Constituirea şi scopul congresului găsesc îndată, chiar de la început, în această ţară, o atmosferă de înfrăţire şi cordialitate, atmosferă care vă va învălui fără îndoială în tot decursul timpului cât veţi petrece la noi.

Sunt convins că congresul domniilor voastre va contribui îndeosebi la progresul ştiinţei teologice ortodoxe şi că, prin colaborarea şi sfatul fiecăruia dintre domniile voastre, va duce cu necesitate la rezolvarea problemelor teologice care vă preocupă. Şi cred cu toată tăria că Biserica Ortodoxă, întărită prin teologia ei, îndeplineşte cea mai de preţ reformă de reînviorare a popoarelor pe care le serveşte, şi mă bucur că congresul domniilor voastre va servi pentru întărirea şi mai puternică şi colaborarea şi mai strânsă a Bisericilor Ortodoxe autocefale.

Domnilor congresişti, sunt fericit că ţara mea a fost aleasă ca loc al primei întâlniri a domniilor voastre. Şi exprimându-mi din nou toată încrederea pe care o am în deplina reuşită a lucrărilor d-voastre, declar deschis primul congres al teologiei ortodoxe, în Atena.

Regele George al II-lea al Greciei (1890-1947; rege între anii 1922-1924 şi 1935-1947)

 

Cuvântarea ministrului Educaţiei şi al Cultelor, domnul Gheorgacopoulos

Din partea guvernului grec aduc salutul meu cordial înţelepţilor membri ai primului congres de teologie ortodoxă, care a fost convocat la Atena, în acel oraş unde a învăţat apostolul şi în ale cărui şcoli şi-au făcut educaţia filozofică marii părinţi şi învăţători ai Bisericii, cum a fost Grigorie Teologul şi Vasilie cel Mare. Faptul acesta cinsteşte şi mişcă în mod deosebit întreg poporul elin.

Congresul d-voastre, domnilor, atrage în mod binevoitor atenţiunea întregii lumi teologice asupra d-voastre şi îndeosebi a puterilor ortodoxe mai noi. Acestea, continuând tradiţiile Imperiului Bizantin, au înconjurat Biserica Ortodoxă cu toată cinstea şi cu cele mai mari privilegii şi şi-au dat toată silinţa ca să facă să progreseze, în mod paralel, şi literatura teologică.

Pe lânga acestea au fondat, după cum erau datori, prima facultate teologică, între altele asemenea, pentru a ridica ştiinţa teologică la înălţimea ştiinţelor universitare, socotind-o ca bază pentru etica mai înaltă şi înrâurirea religioasă asupra celorlalte ştiinţe şi asupra întregii comunităţi, a cărei educaţie armonioasă pentru păstrarea sănătoaselor noastre tradiţii se poate face numai prin organele bisericeşti cu cultură şi gândire superioară.

Interesul guvernului elin pentru lucrările congresului d-voastre este excepţional de mare. Recunoaştem că Biserica Ortodoxă a lui Hristos are cea mai mare putere spirituală asupra credincioşilor ei şi înţelegem cât de mare folos poate aduce pentru ei câtă vreme este bine îndrumată, lucrând pentru această bună îndrumare d-voastre, încercaţii profesori ai celor mai înalte şcoli teologice; v-aţi întrunit, pentru ca să formulaţi concluziunile celor mai serioase griji ale d-voastre în ce priveşte marile chestiuni pe care le-aţi trecut în programa lucrărilor d-voastre.

Cu încercata d-voastre strictă obiectivitate şi cu şi mai înalta concepţie ştiinţifică, veţi îndeplini nobila d-voastre operă şi o veţi îndeplini prin stricta colaborare a d-voastre cu ierarhia luminată a Ortodoxiei, pentru ca să se ajungă mult dorita înălţare a Bisericii noastre la vechiul ei renume, putere şi frumuseţe.

Cu aceste gânduri mă îndrept către d-voastre, domnilor congresişti, cu calde rugi pentru deplina reuşită a nobilei d-voastre lucrări şi încă şi mai nobilului scop al congresului d-voastre.

 

Cuvântarea rectorului Universităţii din Atena, domnul Grigorie Papamihail

Majestate,

Cu mare bucurie Universitatea din Atena deschide braţele sale ca să primească întâiul congres de teologie ortodoxă, şi cu dragă inimă se adresează dreptcredincioşilor membri ai lui, înţelepţii colegi ai noştri care reprezintă facultăţile ortodoxe de teologie ale universităţilor.

Hotărârea, luată unanim, ca acest prim congres de teologie ortodoxă universitară să se întrunească în Atena pe motivul că facultatea de teologie a universităţii noastre este mai veche decât celelalte surori ale ei, măreşte mult cinstea Universităţii din Atena, pentru că aşa se face că de aici vine primul îndemn pentru reînviorarea ştiinţei teologice ortodoxe. Totuşi alegerea aceasta coincide şi cu situaţiunea proprie a ţării noastre în istoria creştinismului, şi mai în special cu cea a Atenei şi a universităţii cetăţii eline. Prin Elada a călătorit, după cum este cunoscut din cuprinsul Faptelor Apostolilor, marele apostol al neamurilor şi primul teolog al creştinismului, iar în oraşul nostru se păstrează încă integru chiar acelaşi Areopag, pe care Apostolul Pavel a ţinut acea clasică cuvântare, prin care a vestit filozofilor epicurei şi stoici ai cetăţii Atenei, pline de idoli, ,,învăţătura sa nouă” care a răsunat în urechile atenienilor doritori de veşti noi ca o veste despre nişte zei străini. Dar mai în special, Universitatea Atenei a contribuit mult în veacurile cele dintâi creştine la formarea primilor teologi ai creştinismului, pentru că la universitatea aceasta au studiat mulţi studenţi şi aici s-au adăpat la izvoarele filozofiei greceşti şi a altor ştiinţe mulţi dintre teologii antichităţii, mai ales însă acei doi dintre celebrii mari părinţi şi învăţători ai Bisericii, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Marele Vasilie.

Şi mai presus de toate, limba greacă este acea limbă în care s-au scris evangheliile şi celelalte cărţi sfinte ale Noului Testament.

Universitatea noastră, înfiinţată exact înainte de 100 de ani, imediat după buna reuşită a războiului pentru independenţa popoarelor, a creat în prima linie facultatea de teologie ca dorinţă şi reflex al adâncimii poporului grec şi a încredinţării lumii ştiinţifice că Biserica Greciei nu se va putea întări fără de cultura teologică a membrilor ei şi nu-şi va putea îndeplini misiunea ei conducătoare pe toate terenurile, iar educaţia copiilor greci va fi defectuoasă, dacă nu va avea învăţători speciali pentru doctrina religioasă. Dar întrucât este de la sine înţeles că frumoasa lucrare ştiinţifică a teologiei în universitate are un succes extraordinar de mare, constatăm de altă parte cu plăcere că o universitate nu poate să fie socotită completă, dacă nu numără între ştiinţele de care se preocupă şi care se învaţă în ea şi ştiinţa teologică. Facultatea care cultivă această ştiinţă sub acelaşi acoperământ, mergând pe acelaşi drum cu celelalte facultăţi ale universităţii, este recunoscută de toată lumea ştiinţifică că este în toate egală cu acestea, iar conştiinţa ştiinţifică că ea este în universitate deplin legitimată şi loială, îi dă ei rangul prim între ştiinţele spirituale.

Fenomenul religios, cum se desprinde din propria lui fire şi din situaţia pe care o are între celelalte fenomene psihice, reuşind în universitatea lui să descopere în întregime, în genul propriu lui, sufletul omenesc, este mărturisit de cea mai mare mulţime a corifeilor ştiinţelor din lume de toate specialităţile ca o realitate indiscutabilă, fără de a cărei îngrijire ştiinţifică istoria civilizaţiei omeneşti rămâne neînţeleasă. Şi de altcum dat fiind că nici una dintre manifestările sufletului omenesc nu este unilaterală, ci se referă mai mult sau mai puţin la întreg omul spiritual, încât chiar şi cultul la care tinde teologia nu este nici partea integrală a vieţii, nici partea integrală a cunoştinţei, totuşi nimic nici în cunoştinţă şi nici în viaţă nu este străin de consideraţiunile teoretice şi practice ale ei, şi, în consecinţă, teologia îşi îndeplineşte rolul în forma cea mai strictă nu numai faţă de ştiinţele spirituale, ci şi faţă de realităţile ei. Şi aş dori să nu înstrăineze auzul celor neştiutori asigurarea că teologia are un mare rol faţă de toate ştiinţele şi mai ales faţă de cele care se numesc fizice. Şi întrucât, după mărturia a însăşi învăţătorilor, nici prin cunoştinţa numai a ştiinţelor experimentale, nici prin cercetarea şi probabilitatea numai filozofică, şi nici numai prin combinaţia amândurora, nu se ajunge la o puternică, o unică dreaptă concepţie despre lume, fără de care nu există o viaţă omenească raţională conştientă de sine, pentru întregirea concepţiei despre lume mai vine că aceasta coincide în partea ei cea mai mare cu credinţa cultivată de teologie, credinţă care are oarecare cunoştinţă proprie despre cele existente, precum este şi sentimentul ei din punct de vedere al eternităţii – sub specie aeternitatis – precum este şi încredinţarea ei internă că lumea sentimentului corespunde în mod demn şi că toate au în cele din urmă ca bază binele, ca confirmare a realităţii bazate pe metafizică şi a celei supranaturale, adică a lumii spirituale, care are ca centru al ei pe Dumnezeu. Aşa se face că prin îmbinarea aceasta a cunoştinţei ştiinţifice şi a credinţei religioase se aduce la bun sfârşit în universitate năzuinţa după adevăr a sufletului omenesc. De aceea, când s-au auzit în Germania în anii cei dintâi anormali de după război voci din partea unor inovatori despre desfiinţarea facultăţilor de teologie de pe lângă universităţi, s-au ridicat universităţile germane protestând că nu se poate permite ca ştiinţa teologică să sufere vreo daună, fiind strâns legată cu celelalte ramuri ale cunoştinţei, iar rectorul universităţii respective a comunicat facultăţii de fizică şi matematică că desfiinţarea facultăţilor de teologie de pe lângă universităţi va duce la faliment regretabil facultatea care o reprezintă.

Universitatea noastră, conştientă de concursul valoros al facultăţii ei teologice pentru progresul întregii ştiinţe şi cinstind-o pentru întâietatea pe care o are în concertul facultăţilor ei, se bucură în mod deosebit că din partea facultăţilor teologice ortodoxe de pretutindeni, în mod unanim, i s-a dat voie ca ea din cauza vechimii ei să reînvie un nou period al ştiinţei teologice ortodoxe. Înţelegând pe deplin cinstea care i se face, aduc, domnule preşedinte, salutul cel mai cordial pentru congresul d-voastre şi doresc bună reuşită valoroaselor d-voastre lucrări ştiinţifice pentru teologie şi pentru Biserică.

 

După rector au început cuvântările, care au fost adresate congresului. Cel dintâi a vorbit P.S. Sa arhiepiscopul, astfel:

 

[Cuvântarea arhiepiscopului Atenei]

Cu multă bucurie salutăm din partea Bisericii din Grecia acest prim congres al teologiei ortodoxe. Ştiinţa contemporană şi mişcarea spirituală de pretutindeni, în vremurile noastre, au găsit indicată ţinerea de congrese în mijlocul corpurilor profesorale, iar profesorii de teologie ortodoxă, făcând uz de aceasta mai întâi în mijlocul unei adunări spirituale, dau fără îndoială semnalul pentru o nouă mişcare de înviorare a teologiei ortodoxe.

Adunarea acestui congres universitar drept că este ceva nou în Biserica Ortodoxă, dar totuşi nu de tot străin pentru folosul din trecut al ştiinţei teologice sub raport bisericesc. Aceasta avea sinoade eparhiale compuse din episcopi, care se întruneau pentru a rezolva cele mai importante chestiuni bisericeşti, şi sinoade ecumenice întrunite în mod extraordinar, pentru cercetarea ereziilor şi fixarea învăţăturii creştine. Prin aceste sinoade adunate în Duhul Sfânt s-a manifestat conştiinţa Bisericii ce o avea asupra chestiunilor care erau de fiecare dată la ordinea zilei şi au primit soluţiuni.

Totuşi în afară de sinoade a lucrat şi cercetarea teologică pentru pregătirea soluţionării acestor chestiuni. Şi lucrul sinoadelor era lucrul episcopilor, dar cercetarea teologică era lucrul nu numai al episcopilor, ci şi al altor clerici şi chiar laici. Şi aşa în vremurile cele dintâi apărarea spirituală a creştinismului contra păgânismului a fost susţinută de apologeţi şi tot aşa lupta împotriva gnosticismului, în special de teologii secolelor II şi III, şi cea mai bogată a fost contribuţia lor filologică. În acelaşi timp au fost puse bazele teologice creştine de către şcoalele catehetice şi teologice ale Alexandriei şi ale Antiohiei, care de atunci a fost tratată în mod sistematic pentru o cercetare mai aprofundată şi pentru fixarea învăţăturii ortodoxe. Nu arareori printre cele teologice se angajau şi discuţiuni profane asupra chestiunilor teologice ce erau la ordinea zilei. Sfântul Dionisie al Alexandriei pentru a combate rătăcirea hiliastă, trecând la Arsinoe, a adunat presbiterii şi învăţătorii din satele districtului Arsinoe şi a discutat cu dânşii şi cu Borakion, mai marele hiliaştilor, trei zile încontinuu, de dimineaţă până seara. Korakion şi-a mărturisit înfrângerea sa. În Alexandria disensiunile provocate de presbiterul Arie s-au ţinut în ,,Hamillă”. Şi ,,Hamillă” se numea o dispută publică, fiind prezent şi episcopul Alexandriei, Alexandru. După acea ,,Hamillă” s-a arătat lămurit că învăţătura lui Arie este eretică. Discuţiuni teologice publice asupra chestiunilor teologice s-au purtat şi în veacurile următoare. Obiceiul acesta a trecut din Răsărit şi la Apus.

În vremurile mai noi, când în Rusia mai întâi şi apoi şi în alte ţări ortodoxe au luat fiinţă şcoale teologice, acestea au început a fi centrele culturii şi reînfloririi ştiinţei teologice. De obicei conducerile bisericeşti trimiteau profesorilor de teologie spre studiere diferite chestiuni generale teologice sau şi bisericeşti. Aceasta se întâmplă încă şi astăzi.

Dar ceea ce fac şcoalele teologice ortodoxe în parte, aceasta rămâne ca să facă şi profesorii, care sunt reprezentanţii acestora, în congres. Ca să cerceteze în unire diferite chestiuni teologice şi bisericeşti privitoare la învăţătura şi tradiţiunile ortodoxiei prin comunicări şi discuţiuni ştiinţifice. Asupra rezultatelor lor numai Biserica este însă competentă ca să ia concluziuni. Programa congresului nu cuprinde numai probleme teoretice, ci şi chestiuni ale vieţii contemporane şi ale exigenţelor spirituale ale ortodoxiei. Aşa se face că ştiinţa teologică ortodoxă stă în serviciul Bisericii Ortodoxe.

Acest prim congres al teologiei ortodoxe, a cărui deschidere a anunţat-o prea veneratul nostru monarh prin cuvintele de mai sus, invită la cel mai viu schimb de vederi. Toate Bisericile Ortodoxe îşi au îndreptată atenţiunea lor asupra acestei prea importante întruniri a celebrilor profesori ortodocşi care reprezintă fără excepţie toate facultăţile teologice ortodoxe. Iar Biserica Greciei, având fericirea să aibă în mijlocul ei atâţia reprezentanţi ai ştiinţei teologice care vor să cerceteze cele mai urgente chestiuni teologice şi bisericeşti în Atena unde s-a auzit vestirea marelui Apostol Pavel, cu deosebită dragoste însoţeşte lucrările congresului. Şi se roagă ca membrii lui, pentru deplina reuşită a sfintei şi înaltei ţinte pe care o urmăresc, să fie purtaţi de duhul Apostolului Pavel care scria către Corinteni: Şi eu venind la voi fraţilor, venit-am nu întru înălţarea cuvântului şi a înţelepciunii, vestind vouă mărturisirea lui Dumnezeu. Că nu am judecat a şti ceva întru voi, fără numai pre Iisus Hristos, şi pre acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi întru frică, şi întru cutremur mare am fost la voi. Şi cuvântul meu şi propovăduirea mea nu era întru cuvinte îndemnătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci întru arătarea Duhului şi a puterii; ca credinţa voastră să nu fie întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu [I Corinteni 2, 1-5].

Ne rugăm pentru ca duhul acesta să călăuzească întotdeauna pe teologii ortodocşi şi pentru ca Cerescul Părinte al luminilor să lumineze şi să conducă pe membrii primului congres de teologie ortodoxă spre binele Bisericii, una, sfântă, ecumenică şi apostolică.