Anatema impotriva ecumenismului si epistola Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei din 1983
DOCUMENTE ALE BISERICII
Anatema împotriva ecumenismului şi
epistola Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei din 1983
Cei care atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-numitele „ramuri” care se deosebesc în doctrină şi mod de viață, sau că Biserica nu există în mod văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” sau sectele sau confesiunile, și chiar religiile vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin urmare, celor care au comuniune cu bună știință cu acești eretici amintiţi mai sus sau care susțin, răspândesc sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul iubirii frățești sau al presupusei unificări a creștinilor despărțiți, Anatema !
Epistola Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei din 1983
Fie ca harul și pacea lui Dumnezeu să fie și să sporească cu tot clerul și credincioșii Bisericii noastre Ortodoxe Ruse din afara Rusiei !
În numele Sinodului Episcopilor, noi ne adresăm întregii noastre turme evlavioase răspândite în întreaga lume. Îi salutăm pe preaiubiţii noştri fii și îi binecuvântăm pentru fapta vitejească viitoare a vieții creștine ortodoxe într-o lume care se îndepărtează tot mai mult de toate principiile poruncite nouă de Domnul nostru Iisus Hristos, Apostolii Săi și Sfinții Părinți.
În nefericita noastră patrie, numită altădată Sfânta Rusie, s-a instalat centrul mondial al răului atotpătrunzător, sperând ca până acum să șteargă toate urmele sfințeniei și evlaviei ei de odinioară. În toate aceste decenii, noi am plâns suferința fraților noștri, le-am sărutat în cugetul nostru rănile și i-am proslăvit, ca sfinți mucenici, pe toate acele milioane de credincioși care, în frunte cu patriarhul Tihon și țarul-mucenic Nicolae al II-lea, au mărturisit credincioşia lor față de Dumnezeu chiar până la moarte. Văzătorul i-a văzut în mod profetic stând înaintea Scaunului, și înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe (Apocalipsis 7, 9). Despre ei i s-a spus: Aceştia sunt cei ce vin din necazul cel mare şi şi-au spălat veşmintele lor, şi şi-au albit veşmintele lor în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt înaintea Scaunului lui Dumnezeu și slujesc lui ziua și noaptea în biserica lui, şi cel ce şade pre Scaun se va sălăşlui preste ei (Apocalipsis 7, 14-15).
Pe 13 august 1983, în Mansonville, Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse din diaspora a proclamat o anatemă împotriva ereziei ecumenismului
Fiind adunați la Sinod pentru a judeca chestiunile vieții noastre bisericești, noi am simţit unitatea noastră duhovnicească cu ei şi cu acei dintre frații noștri care urmează calea lor, fiind încă „în mare întristare”. Fiind în libertate, noi trăim doar duhovniceşte această „mare întristare” împreună cu ei, dar avem și propria noastră mâhnire, cauzată de necredința care se întinde tot mai mult în lume şi de abaterea de la adevărata credință, chiar a multora care poartă numele de creștini ortodocși. În această lume din jurul nostru, noi simțim adeseori că cuvintele Mântuitorului se adeveresc pentru noi: În lume necaz veți avea (Ioan 16:33).
Dacă apostolul Pavel a văzut că, în timp ce trăim în această lume, este cu neputinţă să nu comunicăm cu curvarii lumii acesteia, sau cu lacomii, sau cu răpitorii, sau cu slujitorii idolilor (I Corinteni 5, 10), atunci ce putem noi spune despre timpul nostru ? Acum noi suntem nevoiți nu numai să comunicăm cu ei, ci, mai mult de atât, viața din jurul nostru este construită pe recunoașterea nu numai a permisibilității, ci și a legitimității celor mai josnice și mai grosolane forme de păcat. Suntem preocupaţi îndeosebi de faptul că în acest mediu cresc copiii noștri și se maturizează tinerii. Este foarte greu pentru ea [Biserică] să-i crească ca ,,fii ai lui Dumnezeu” când ea este înconjurată de o viață bazată pe necredință, care neagă toate principiile credinței și familiei creștine. De aceea, noi le-am atras atenţia păstorilor că ei ar trebui să acorde o atenție deosebită instruirii turmei lor în viața de familie. Pentru ca cei mici să poată crește ca fii ai Împărăției lui Dumnezeu, lucrarea educațională a părinților trebuie să înceapă din vremea când ei sunt încă în pântecele mamei lor. Până şi medicii necredincioși recunosc acum că această perioadă este de mare importanță pentru dezvoltarea viitoare a copilului. Din primii ani, părinţii ar trebui să-şi hrănească copiii cu impresii bune și sfinte, ei înşişi arătându-le un exemplu de rugăciune și virtute, pentru ca păcatul și imoralitatea să fie ceva străin pentru ei și să nu-i atragă către ele, ci dimpotrivă, să-i dezguste. Ei trebuie să-și amintească că, crescând, copiii lor le vor aduce bucurie și mângâiere doar în măsura binelui care va fi aşezat în inimile lor de către familie. Prin urmare, păstorii trebuie să instruiască în mod constant atât părinţii cât şi copiii, totodată având grijă de organizarea şcolilor bisericeşti şi atrăgându-i pe enoriaşii tineri din copilăria lor către o participare activă la viaţa Bisericii.
Binele atrage sufletele tinere, dacă ele nu sunt otrăvite de exemplul răului, ca ceva acceptabil și chiar pozitiv. Fie ca păstorii și părinții să aibă grijă ca cei mici să vadă și să cunoască exemple de bunătate în sfinți și în faptele oamenilor mari. Cu deosebită persistenţă este necesar a-i obişnui pe ei să iubească adevărul și să se îndepărteze de orice minciună.
Minciunile au dobândit acum o putere specială, pătrunzând adânc în minţile oamenilor. Din păcate, distribuitorii lor nu sunt numai politicieni care cred că orice este permis pentru a dobândi putere, ci și reprezentanți ai diferitelor religii. O manifestare vie a acestui lucru a fost cea de-a VI-a Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), care a avut loc la Vancouver simultan cu întrunirile Sinodului nostru.
În hotărârea din 28 iulie/10 august, Sinodul nostru a explicat că Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei nu participă la CMB, deoarece acesta din urmă încearcă să prezinte reprezentanții religiilor disidente adunate în el ca având, prin supoziţie, un soi de unitate în credinţă. În realitate, această propoziție în sine este o minciună, deoarece ele nu au renunțat la dezacordurile dintre ele în dogme sau propoziţii de bază, care sunt scoase dintre paranteze pentru formulări unificatoare. În locul adevărurilor de neclintit ale credinței, ei încearcă să vadă doar opinii care nu sunt obligatorii pentru nimeni. Ca răspuns la mărturisirea singurei credințe ortodoxe, ei, împreună cu Pilat, spun: Ce este adevărul ? Iar ortodocșii, cu numele, membrii mișcării ecumeniste merită tot mai mult reproșul îngerului Bisericii Laodiceei: Ştiu faptele tale, că nici rece eşti nici fierbinte; o de ai fi rece sau fierbinte ! (Apocalipsis 3, 15).
O manifestare vie a unei astfel de asocieri false a fost săvârșirea așa-numitei liturghii de la Lima, adică presupusa slujbă euharistică săvârșită de arhiepiscopul de Canterbury și diverși pastori protestanți. Această liturghie în sine, alcătuită la Conferința de la Lima, ar trebui – după cum se presupune – să-i readucă pe participanții ei la începuturile vechii liturghii ortodoxe, dar fără cel mai important lucru: credința necondiționată în prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos și necesitatea ca aceasta să fie săvârşită doar de slujitori având succesiune apostolică.
Descriind săvârşirea ei, magazinul Newsweek din 22 august 1983 scrie: „În fața altarului stătea o adunare multi-rasială de 3.500 creștini din întreaga lume, incluzând preoți romano-catolici și episcopi ortodocși cu barbă care s-ar fi ferit de o astfel de slujbă doar cu puţin timp în urmă”. Potrivit Serviciului de Informații Ecumenice (Serviciul de Presă Ecumenică) din 4 august, în timpul slujirii așa-numitului arhiepiscop de Canterbury, ortodocșii și catolicii nu au participat la euharistia de la Lima, ci au participat la o rugăciune comună. Arhiepiscopul Chiril a condus rugăciunea ca „noi să dobândim curând comuniunea vizibilă în Trupul lui Hristos, binecuvântând pâinea și potirul pe același tron”.
Într-altă zi, arhiepiscopul grec Iacov a săvârșit o liturghie separată, la care, potrivit informațiilor disponibile, împărtășania a fost dată fără deosebire nu numai ortodocşilor, ci şi tuturor celor care se apropiau de potir. Și astfel, noi vedem cu amărăciune că procesul de creștere practică a ereziei ecumeniste printre creștinii ortodocși, despre care i-am avertizat pe frații noștri în câteva epistole îndurerate[1], nu numai că nu s-a oprit, ci crește tot mai mult. Progresul în înțelegerea inter-religioasă a botezului, euharistiei și preoției s-a manifestat în ultimii ani prin felurite aşa-zise slujbe ecumeniste şi a fost exprimat cât se poate de limpede în Acordul de la Lima[2] şi acum în Vancouver. Sinodul nostru a condamnat cu hotărâre acest fenomen, decizând să introducă anatematisirea ereziei ecumeniste în rânduiala Ortodoxiei.
Între timp, orice participare a ortodocșilor la rugăciunile protestanților și, în special, participarea la rugăciunea comună a așa-numitei liturghii ecumeniste de la Lima, potrivit canoanelor 45 şi 46 ale Sfinţilor Apostoli, este strict interzisă ortodocşilor şi îi expune excomunicării din Biserică. Canoanele 32 și 33 ale Sinodului de la Laodiceea interzic în mod special primirea pâinii și vinului binecuvântate de clerici neortodocși și rugăciunea împreună cu ei. Cunoscutul canonist rus Episcop Ioan de Smolensk, în interpretarea sa a canonului 46 al Sfinților Apostoli, scrie: „În general, canoanele apostolice indică un motiv pentru respingerea riturilor eretice: că în erezie nu poate exista o preoție adevărată, ci doar o preoţie falsă. Aceasta deoarece odată cu separarea celor care gândesc diferit de Biserică, succesiunea lor apostolică a ierarhiei, singura adevărată, este întreruptă, și totodată este întreruptă succesiunea darurilor pline de har ale Sfântului Duh în taina preoției; și, în consecință, slujitorii ereziei, exact aşa cum ei nu au har asupra lor înșiși, tot așa nu pot să-l transmită altora și, exact așa cum ei înșiși nu primesc dreptul legal la preoție, ei nu pot face riturile pe care le-au săvârşit să fie adevărate şi mântuitoare.
O delegație foarte numeroasă a Patriarhiei Moscovei, care se folosește pe scară largă de CMB pentru propaganda sovietică, a luat parte în mod activ la toate activitățile Adunării de la Vancouver. Aceasta din urmă are ca scop răspândirea minciunilor despre pretinsa libertate a Bisericii în URSS și, sub pretextul apărării păcii, să preîntâmpine înarmarea acelor țări care pot împiedica răspândirea comunismului în occident. Delegații Bisericii Moscovei vorbesc mult în apărarea libertății mișcărilor pro-comuniste, dar nu permit cu nici un chip ca sovieticii să fie acuzați de persecutarea religiei.
Astfel, din cauza opoziției delegației de la Moscova, nu s-a permis ca apelul diaconului Vladimir Rusak[3], care a scris o carte despre situația dificilă a Bisericii persecutate în URSS, să fie ascultat de Adunare. Pentru aceasta, el a fost destituit din slujba Bisericii şi a fost adus acum în fața justiției de KGB. În zadar a sperat el să atragă atenția Adunării asupra persecuției Bisericii în patria sa. Vorbind răsunător și mult despre libertate și apărarea intereselor diferitelor grupuri politice şi de stânga, aceste adunări rămân de la an la an surde la strigătele adevăratelor și mai numeroaselor victime ale ateismului.
Fără îndoială, aceasta se întâmplă în mare măsură din cauza faptului că ele vor să audă din Rusia doar glasul Patriarhiei Moscovei, care, însă, spune numai ceea ce îi indică dușmanii oricărei religii prin organele KGB-ului. O decizie specială a Sinodului Episcopilor a fost luată de asemenea cu privire la aceasta, indicând un caz izbitor: porunca Sinodului Moscovei de a se săvârşi slujbe de pomenire pentru ateul și prigonitorul Bisericii, Brejnev, care a murit anul trecut, ale cărui activități patriarhul Pimen le-a numit în mod blasfemator „plăcute lui Dumnezeu”. În ordinul de a săvârşi o slujbă de pomenire pentru el, s-a indicat că el nu ar trebui să fie numit „rob al lui Dumnezeu”, ceea ce nu era cu adevărat. În orice caz, toți ar fi trebuit să se simtă stânjeniți când făceau orice fel de rugăciune pentru odihna în Împărăția Cerurilor a unei persoane care nega însăşi existenţa ei. Astfel, încălcarea rânduielilor bisericeşti în numele mulţumirii ateilor conduce în mod inevitabil la minciună. Catedrala nota că indiferent cum îl numeşti pe Brejnev, slujbele de pomenire pentru el cuprindeau o contradicţie internă, făţărnicie și minciuni. Ele erau blasfemie de neiertat.
S-ar părea că lumea întreagă, mai ales cea ortodoxă, ar fi trebuit să fie zguduită de indignare la vederea unei asemenea blasfemii, dar, vai, toţi tac, și doar de la Sinodul nostru a venit o declarație categorică de protest. Văzând o asemenea indiferență față de adevăr și modernismul în expansiune, un număr considerabil de păstori și credincioși ortodocși s-au îndreptat către ierarhia noastră pentru a păstra adevărata Ortodoxie și cursul vieții bisericești sfințit de secole de tradiție potrivit cu calendarul ortodox stabilit de primul Sinod Ecumenic.
Astfel, Biserica noastră a fost îmbogățită cu noi convertiți și continuă să fie îmbogățită nu numai cu greci devotați adevăratei credințe, ci și cu parohii care s-au întors în sânul Bisericii Ruse, care erau separate de ea în ultimele decenii în autocefalie americană ilegală [OCA]. Pentru mulți dintre ei, această decizie nu a fost ușoară și a fost asociată cu mari sacrificii. Ne bucurăm de dragostea lor pentru adevăr, și ne-am dori atât de mult ca toți fiii Bisericii noastre să ducă o viață religioasă cu aceeași râvnă ca mulți dintre noii noștri fii, care nu cu mult timp în urmă au înțeles adevărul și au aderat la el.
Dacă unirea cu Biserica noastră a unor oameni de diferite naționalități și culturi anterioare poate prezenta uneori anumite probleme pastorale, atunci o examinăm cu calm, amintindu-ne că înaintea lui Dumnezeu nu există grec, evreu, rus, american, sau oricare altă diferenţă în origine. Noi ne simţim cu toţii ca nişte fii iubiţi, având un ţel comun: păstrarea intactă a credinței Sfinților Părinți și mântuirea sufletului, indiferent care ar fi condițiile exterioare din jurul nostru.
Toți trăim într-una și aceeași lume, și pentru noi toți există aceleași primejdii și ispite ale apostaziei care cuprinde întreaga lume, adică apostazia de la Dumnezeu și Biserică, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în a doua epistolă către tesaloniceni.
Mulți văd acum semne ale sfârșitului apropiat al lumii. Unii oameni de știință văd aceasta deja ca pe o posibilitate ca această lume să fi devenit învechită și, ca să spunem aşa, ,,îmbătrânită”, întrebându-se când s-ar putea întâmpla acest lucru. Alții studiază profețiile Sfintelor Scripturi și, aplicându-le la cursul vieții politice actuale, văd începutul iminent al crizelor mondiale și al ultimelor zile. Cu toate acestea, vremurile şi zilele nu ne sunt încă dezvăluite. Domnul ne-a avertizat doar cu privire la anumite fenomene din lume care vor preceda sfârşitul ei, spunându-ne: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pre voi; că mulţi vor veni întru numele meu, zicând: eu sunt Hristos, şi pre mulţi vor înşela (Matei 24, 4-5). El ne-a avertizat de asemenea că oamenii vor auzi despre războaie şi veşti de războaie. Noi auzim și citim despre ele tot timpul. Mântuitorul a spus despre ele: Ci încă nu va fi atunci sfârşitul (Matei 24, 7). Însă, acum, la diverși mesia în mod evident falși, se adaugă informații despre nașterea și pregătirea unui candidat mai serios, ca fals mesia, pentru poziţia de rege mondial. Noi nu putem afirma încă nimic cu certitudine, cu excepţia faptului că au apărut semne potrivit cărora poate fi aşteptată apariţia ,,fiului pierzării” în următoarea perioadă a istoriei sau chiar în următorii câţiva ani după unificarea întregii lumi sub o singură guvernare mondială. Dar nu în zadar Domnul, pe căile proniei Sale, nu ni le descoperă pe deplin. Ajunge pentru noi să ştim că noi am intrat deja într-o perioadă a istoriei când apariţia relativ iminentă a antihristului este foarte probabilă. Aceasta înseamnă că trebuie să fim pregătiți duhovniceşte și pentru aceasta.
Ce înseamnă această bunăvoință ? Aceasta înseamnă o astfel de întărire a forțelor duhovniceşti, care va dezvolta capacitatea de a rezista ispitelor lui antihrist. Multe dintre ele, în sensul slăbirii credinței, zeificării omenirii, trădării credinţei în singura şi adevărata Biserică de dragul unei unificări religioase umaniste într-o biserică falsă, stau deja înaintea noastră, pregătindu-i chiar pe creștinii ortodocși pentru a fi gata să urmeze aceste căi ale lui antihrist.
Ce trebuie să facem, pe lângă faptul de a urmări semnele vremurilor ? Trebuie să educăm în noi înşine, în turma noastră, în toate familiile ortodoxe, o credință fermă că Domnul ne-a dat fericirea de a aparţine uneia adevăratei Biserici, care, ca la însuşi începutul existenței ei, nu este determinată de majoritatea credincioșilor de pe pământ, ci măcar şi o minoritate, dar numai membri credincioși și devotați ai acestei adevărate Biserici. Aceasta nu este o sarcină ușoară, și ea necesită credință fermă, tărie duhovnicească, şi devotament față de Adevăr în lumea din jurul nostru, străină de Hristos.
În fața ispitelor deja existente și care vin peste noi, noi trebuie să ne îndreptăm toate puterile noastre duhovniceşti şi mintale pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru toate ispitele. Fie ca așteptarea în curând (în 5 ani) a prăznuirii mileniului botezului Rusiei să ne slujească drept aceeași pregătire. Reînnoind în minţile şi inimile noastre acele principii ale evlaviei pe care Sfântul Vladimir le-a sădit în Rusia, noi vom încerca să le reînviem în viața noastră de zi cu zi cu nădejdea că Domnul ne va da să le ducem în patria noastră pentru a ne uni cu acea parte a Sfintei Rusii care, în ciuda tuturor subterfugiilor şi persecuţiei, continuă să existe acolo chiar într-un număr mic.
Domnul ne-a dat pentru moment să trăim în libertate, neconstrânși de nimic din afară și nelimitați de nimic în viața noastră duhovnicească, cu excepţia propriei lipse de credinţă şi a trândăviei. Pentru a nu ne împotmoli în mlaștina păcatului și viciului care ne înconjoară, noi trebuie să ne cutremurăm duhovniceşte. Într-un raport inspirat și înflăcărat către Sinod despre necesitatea renașterii duhovniceşti, arhiepiscopul Vitalie scria:
Întreaga noastră turmă a fost deja împărtășită cu toate tainele harului Sfântului Duh, și este numai de datoria noastră să folosim toate mijloacele disponibile de lucrare pastorală pentru a transforma acest foc într-o văpaie, pentru a face tot ce stă în puterea noastră, potrivit cuvântului Apostolului Pavel, de a fi toate pentru toţi, pentru a mântui pe cineva. Ca măsură concretă, este necesar să-i convingem pe toţi credincioşii să renunţe la vechea practică a împărtășirii cu sfintele taine doar o dată pe an, dacă cineva aderă până astăzi la acest obicei puţin lăudabil. Să-i convingem pe toți păstorii noștri să se roage înainte de săvârşirea tainei spovedaniei, ca Domnul să le dea darul iubirii, înțelepciunii, compasiunii şi milostivirii. Să arătăm întregii noastre turme nevoia de a se ruga și înainte de a merge la spovedanie, ca Domnul să le dea darul adevăratei pocăinţe al Sfântului Duh, darul mustrării conştiinţei, al căinţei pentru păcatele lor, darul lacrimilor care spală sufletele noastre cu apa celui de-al doilea botez ceea ce ar trebui să fie spovedania, nu o mărturisire trecătoare a păcatelor cuiva.
În același timp, noi îi rugăm pe toţi fiii noştri duhovniceşti să se păzească de la a se implica cu ușurință în păcatul de a se judeca unii pe alții, și mai ales pe păstorii lor. Acesta din urmă este adeseori provocat de numeroșii dușmani ai Bisericii noastre, care au ales cu mult timp în urmă centrul guvernării noastre bisericești ca subiect al atacurilor lor deosebit de înverșunate – Sinodul Episcopilor ales de întregul Consiliu al Episcopilor. Totodată, ei nu se opresc de la nici o minciună și calomnie, sperând ca în acest fel să submineze greutatea și semnificația centrului nostru, urât de ei. Nu cedaţi zvonurilor false, amintindu-vă că ele sunt adeseori răspândite, uneori chiar sub pretextul apărării adevărului, de către dușmanii Bisericii Ortodoxe, care sunt susținuți de agenți sovietici și apărători secreţi ai Patriarhiei Moscovei.
Încurajându-ne și amintindu-ne de dragostea și grija Sa, Domnul ne-a trimis recent un fenomen minunat: icoana izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Iviron, în fața căreia ne-am rugat în timpul Sinodului, observând fenomenul minunat al revărsării abundente a mirului înmiresmat din ea. Prin aceasta, Preacurata Născătoare de Dumnezeu ne arată încă o dată grija ei, pe care noi am văzut-o în toți acești ani prin minunata noastră Hodegetria – minunata ei icoană din Kursk.
Realizând că lumea se confruntă cu pericolul unor prefaceri incredibile şi dezastre fără precedent în istorie, haideţi să tragem putere și încurajare pentru noi din acest fenomen minunat și în același timp să ne pregătim prin nevoinţa pocăinţei şi evlavie pentru bucuriile sau încercările care va binevoi Dumnezeu să ni le trimită.
În primul rând, haideţi să încercăm să nu ne lăsăm înghițiți de răul care crește în lumea din jurul nostru. Din ce în ce mai mult şi tăios se pune acum întrebarea fiecăruia: cui vrea să aparțină: lui Hristos sau diavolului ? Potrivit căror principii [vrea] să trăiască: creștine sau ale lui antihrist ?
Vă rugăm pe voi, fiii noștri duhovnicești, ca fără ezitare și fără teamă de nimic, să dați un răspuns ortodox înlăuntrul vostru la aceste întrebări și să alegeți calea luminoasă a vieții creştine virtuoase și, alegând-o, să o urmați cu îndrăzneală, ca să ajungem cu toții fără împiedicare în Împărăția lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu, rugăciunile și pildele vitejilor Noi Mucenici ai Rusiei ne vor ajuta în aceasta.
Președintele Sinodului Episcopilor
† Mitropolitul Filaret
Membrii Sinodului:
† Serafim, arhiepiscop de Chicago-Detroit și America Centrală,
† Atanasie, arhiepiscop de Buenos Aires și Argentina-Paraguay,
† Vitalie, arhiepiscop de Montreal și Canada,
† Antonie, arhiepiscop de Los Angeles și California de Sud,
† Antonie, arhiepiscop de Geneva și Europa de Vest,
† Antonie, arhiepiscop de San Francisco și America de Vest,
† Serafim, arhiepiscop de Caracas și Venezuela,
† Pavel, arhiepiscop de Sydney și Australia și Noua Zeelandă,
† Lavru, arhiepiscop de Siracuza și Sfânta Treime,
† Constantin, episcop de Richmond și Marea Britanie,
† Grigorie, episcop de Washington și Florida,
† Marcu, episcop de Berlin și Germania,
† Alipie, episcop de Cleveland
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
[1] A se vedea almanahul pe anul 2009, în cadrul căruia sunt prezentate epistolele mitropolitului Filaret.
[2] A se vedea serialul Negarea lui Hristos, partea a XII-a şi partea a XIII-a dedicate Documentului BEM, semnat la Lima, în 1982.
[3] Am scris despre Vladimir Rusak şi scrisoarea adresată de el celei de-a VI-a Adunări Generale a CMB de la Vancouver (1983) în serialul Ecumenism şi comunism. Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?
