Apostazia are un nume: Athenagora al Constantinopolului (VII)
Apostazia are un nume: Athenagora al Constantinopolului (VII)
Clerici şi monahi ortodocşi renumiţi, precum Epifanie Theodoropoulos, Paisie Aghioritul, Teoclit Dionisiatul şi mulţi alţii au luat atitudine faţă de declaraţiile şi acţiunile Patriarhului Athenagora al Constantinopolului. Din nefericire, timpul a trecut şi ei au renunţat la a protesta, invocând iconomia, dragostea, răbdarea etc. Şi de la epoca lui Athenagora, marele ecumenist mason, şi până în zilele noastre s-au mai scurs 50 ani de apostaziere neîncetată …
Zeloţii din Muntele Athos (III)
Aluatul adevăratei Ortodoxii de astăzi
Articol apărut în The Orthodox Word, septembrie-octombrie 1972
Foc am venit să arunc pre pământ,
şi ce voiesc, dacă acum s-a aprins ?
Luca 12, 49
Mişcarea ,,zelotă” şi slujirea credinţei ortodoxe în Muntele Athos
de Teodorit, monah al Schitului Sfânta Ana
Mişcarea ,,zelotă” din Muntele Athos a apărut în momentul schimbării prin forţă şi anti-canonic a calendarului impusă de Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Greciei în 1924. Şi în timp ce nici unul din clericii ,,lumeşti” nu a protestat efectiv sau cu vreun rezultat, în Sfântul Munte, pe de altă parte, zeci de ieromonahi şi un număr mare de monahi au reacţionat drastic rupând comuniunea cu cei care au acceptat inovaţia, şi de asemenea cu cei care au continuat să urmeze vechiul calendar, însă au rămas în comuniune cu cei de stil nou, precum Bisericile slave şi unele patriarhii.
Se pune întrebarea: au avut dreptul de a face aceasta ? Cu siguranţă da, având în vedere că în trecut de asemenea (secolul IX) marele şi sfântul stareţ Teodor Studitul a rupt de asemenea comuniunea cu toţi cei aflaţi în comuniune cu preotul Iosif, preotul care a binecuvântat cea de-a patra cununie nelegiuită a împăratului Constantin al VI-lea.
Însă în cazul de faţă, în introducerea anti-canonică a noului calendar, gravitatea inovaţiei era mai mare, deoarece privea întregul trup al Bisericii Ortodoxe. Inovaţia calendarului, care nu s-a născut din sau nu a condus la nici o necesitate pastorală a trupului credincioşilor, a însemnat o retragere directă din faţa papismului[1], pe câtă vreme a slujit totodată la împlinirea ,,mesajului” patriarhal din 1920, potrivit căruia diferite denominaţiuni şi ,,Biserici” creştine ar trebui ,,să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui întru Hristos prin Evanghelie (Efeseni 3, 6)”[2].
Şi timpul a arătat că zeloţii ca şi credincioşii laici care i-au urmat nu au greşit câtuşi de puţin. Din moment ce o inovaţie a urmat-o pe alta, în timp ce toţi le considerau ,,amănunte” şi nu subiecte ,,dogmatice”, care pentru inovatori sunt singurele pentru care se rupe comuniunea, aşa cum urmaşii ,,curtoaziei” au spus în contradicţie cu istoria şi tradiţia …
Dar iată ! Începând din 1965 (7 decembrie), subiectele ,,dogmatice” de mai sus au apărut, anume ridicarea anatemelor, felurite cazuri de rugăciune în comun a ortodocşilor cu diferiţi eretici, papişti şi protestanţi, şi chiar acordarea tainelor catolicilor de către anumiţi ierarhi şi preoţi ortodocşi … Şi, în loc să fie mişcaţi de toate acestea, episcopii ortodocşi şi alţi clerici şi monahi, ca şi teologii universitari ,,înţelepţi”, continuă să nu atingă [acest subiect], găsind de această dată noi parole pentru a linişti conştiinţa tulburată a turmei lor, precum ,,iconomia pentru un timp” şi ,,opoziţia colectivă”, înăbuşind astfel orice iniţiativă şi orice încercare particulare de a deştepta ,,poporul lui Dumnezeu” pentru a opri ecumenismul blestemat.
Din nefericire, însă, nici măcar Sfântul Munte nu a fost capabil să desfiinţeze teologia ortodocşilor ,,ecumenişti” ! Până astăzi cei care ,,pomenesc” sau sunt în comuniune cu cei care ,,pomenesc” îi consideră pe părinţii zeloţi că sunt ,,fanatici” şi ,,înapoiaţi”. În ciuda înţelepciunii lor, ei sunt indiferenţi faţă de, sau mai curând neştiutori ai faptului că fiind în comuniune cu orice ecumenist, şi prin urmare cu succesorul lui Athenagora, echivalentul său, Dimitrie I, ei au devenit – ca să spunem aşa – uniaţi !
Noi scriem aceasta deoarece din 1968 încoace pomenirea papei a fost introdusă în sfintele diptice ale patriarhiei, potrivit declaraţiei făcute la acel moment de regretatul Athenagora[3]. În acelaşi timp, pontiful roman nu numai că era pomenit public în mod frecvent chiar în faţa Sinodului patriarhal, dar cele mai biruitoare imnuri (Întru mulţi ani, Stăpâne) au fost cântate în cinstea lui[4].
Un tipar ce caracterizează situaţia actuală din Sfântul Munte este faptul că toţi părinţii zeloţi se întâmplă să fie ,,dependenţi” (cei care trăiesc în colibe şi schituri, nu în mânăstiri, de care ei sunt dependenţi din punct de vedere administrativ), adică săraci şi obscuri după standardele exterioare şi criteriile acestei lumi, dar aleşi şi cinstiţi în ochii lui Dumnezeu, urmând cu credincioşie glasul legitim al păstorilor lor legitimi[5].
O excepţie de admirat printre mânăstirile Sfântului Munte este Sfânta Mânăstire Esphigmenou, care în ultimul timp (1971) a rupt orice comuniune cu cei care-l pomenesc pe patriarh, sau sunt direct sau indirect în comuniune cu el, în timp ce menţine comuniunea doar cu cei aproape 250 părinţi zeloţi. Din acest motiv, ea a devenit un obiect de supărare pentru cei care controlează şi exercită presiune asupra Sfintei Comunităţi[6].
În opinia noastră, precizia în chestiunea respectată de zeloţi şi cerută de sfintele canoane este unică în Biserica Ortodoxă şi este o reluare sănătoasă a ,,studismului” bizantin. Noi scriem ,,unică”, deoarece Bisericile cu care zeloţii sunt în comuniune – Biserica diasporei ruse sub mitropolitul Filaret şi Biserica Greacă a celor de stil vechi – sunt silite să practice un anumit grad de iconomie (care în opinia noastră este acum neîntemeiat) din cauza mediului şi a convenţiilor care le guvernează, mai cu seamă pe cea dintâi. Însă, ar trebui subliniat în mod corespunzător că a venit vremea să înceteze toate aceste iconomii, să fie vestită erezia care se răspândeşte acum şi care vine în auzul oamenilor mai simpli, altfel uniunea comuniunii dintre ele este în pericol. Şi noi spunem aceasta nu din raţiuni personale sau din exces de zel, ci din cauza propagandei ecumeniştilor şi a ortodocşilor căldicei, care consideră o asemenea iconomie a fi un acord cu linia lor şi astfel o şansă pentru ei de a proclama că nimic nu-i separă, nici nu există nici o diferenţă între ei şi cele două Biserici de mai sus, deoarece ele acţionează de asemenea prin ,,iconomie” … Astfel de proclamări amăgitoare, alcătuite cu multă viclenie, au apărut în Grecia din 1969 încoace.
Ca un mic aluat plin de viaţă, stricteţea zeloţilor dospeşte zi de zi pâinea ortodoxă aleasă pentru credincioşii care flămânzesc vreodată după adevăr, pâine care este întotdeauna menită să fie făcută în cuptorul mărturisirii cu lemnul înţelegerii şi urmării sfintelor tradiţii in mijlocul unei societăţi care devine rece în dragoste şi credinţă adevărată (potrivit Matei 24, 12) !
Practicând cuvintele scripturistice: Staţi, şi ţineţi predaniile care v-aţi învăţat (II Tesaloniceni 2, 15), ca şi cuvântul de ordine al sfântului stareţ care i-a inspirat: ,,Dacă vor fi monahi în vremea de faţă, să-i lăsăm să se arate în faptă. Şi fapta monahului nu este de a tolera, nici măcar din întâmplare, vreo inovaţie a Evangheliei”[7] – să-i lăsăm pe zeloţi să trâmbiţeze laolaltă ,,să stăm cu frică, să luăm aminte !”, în timp ce totodată, cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi şi Mărturisitori, ei păstrează prea sfântul lor altar euharistic curat de orice comuniune eretică până la cea de-a doua Venire a lui Hristos ! Fie ca toţi credincioşii să-i imite în faptă şi cuvânt !
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
[1] Alexandru Kalomiros, Împotriva falsei uniri, Boston, 1967, p. 34.
[2] Enciclica patriarhală şi sinodală din 1920.
[3] Mitropolitul Filaret, Prima epistolă îndurerată, 1969.
[4] Ar. Panotes, Făcătorii de pace, Athena, 1971, p. 203-4, 207.
[5] ,,Toţi cei care pretind că mărturisesc credinţa ortodoxă sănătoasă, dar sunt în comuniune cu oameni cu o opinie diferită, dacă ei sunt avertizaţi şi rămân încă statornici, voi trebuie să fiţi nu numai necomunicativi, dar nici măcar să nu-i numiţi pe ei fraţi” (Sfântul Vasilie cel Mare).
[6] Iera Koinotis, adică organismul administrativ şi juridic suprem al Sfântului Munte, constând din 20 reprezentanţi ai sfintelor mânăstiri conducătoare.
[7] Sfântul Teodor Studitul, Răspunsuri, Patrologia Græca 99, col. 1049D; detalii în lucrarea monahului Teodorit, Dialoguri din pustie despre ecumenism, Atena, 1971, p. 306.
