Boldurile – partea a IV-a

BOLDURILE SFINTEI NOASTRE BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

de Teofilact şi Arsenie schimonahii

Transcrisă cuvânt cu cuvânt după original, fără de schimbare

 

PARTEA A IV-A

I. Ce este CALENDARUL (zilar) sau anuar
II. Despre anul de la zidirea lumii şi despre cele 3 cicluri – cruguri
III. ,,Data Paştelui”
IV. ,,Luna bisericească mijlocie”
V. Despre mâna anului, pe scurt

Capitolul I

Ce este CALENDARUL (zilar) sau anuar

§ 1. Cel dintâi calendar care îndeplineşte mai bine toate condiţiunile practice şi în acelaşi timp şi ştiinţifice a fost, este şi va fi calendarul creştin ortodox, care nu este altul decât calendarul iulian (modificat de către Sfinţii Părinţi la Sf. Sobor I Nikean) şi este numit astfel pentru că s-a întocmit din porunca marelui bărbat de stat roman, Iulie Chesarul.

Acest anuar sau calendar este de 365 de zile şi 6 ore, care este format din semi-suma anului tropic cu anul sideral, plus precizia equinoxială, adecă:

– anul tropic fiind de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde

– anul sideral fiind de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde

– şi precizia equinoxială fiind de 0 zile, 0 ore, 0 minute şi 58,8556 secunde[1].

Aşadar în anii comuni el este de 365 zile, iar în anii bisecţi de 366 zile.

 

Bisectilii

§ 2. Anul întâi al erei creştine – când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos – a fost un an bisect, aşa că în calendarul creştin ortodox, toţi anii, al căror număr se împarte exact cu 4, sunt bisecţi. De pildă, anul 1924 împărţit cu 4, avem ca rezultat al operaţiunii 1924 : 4 = 480 + 0. Câtul de 480 arată că de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos până acum sunt 480 de ani bisecţi; iar 1924 este bisect, fiindcă nu avem nici o rămăşiţă de la socoteala făcută mai sus.

Mai este încă şi un alt mod de aflare a anilor bisecţi:

Ciclul soarelui dintr-un an dat, îl împărţim cu 4, şi rămăşiţa ne va arăta câţi ani au trecut din ultimul bisect, iar lipsa de rămăşiţă ne va arăta că anul este bisect.

 

Împărţirea anului

§ 3. Anul se împarte în 12 luni, sau 52 de săptămâni, săptămâna în 7 zile, zi-noptimea în 24 ore, ora în 60 minute şi minuta în 60 secunde.

Anul se mai împarte şi în 4 anotimpuri: 1) Primăvara, care se începe de la 7 martie (după astronomi); 2) Vara, de la 8 iunie; 3) Toamna, de la 10 septembrie; şi 4) Iarna, de la 9 decembrie.

Din cele 12 luni[2] ale calendarului bisericesc ortodox creştin: ianuarie, martie, mai, iulie, august, octombrie şi decembrie au câte 31 zile; aprilie, iunie, septembrie şi noiembrie au câte 30 de zile; februarie are 28 de zile în ani comuni şi 29 în cei bisecţi.

 

Săptămâna

§ 4. Calendarul creştin, deşi şi-a păstrat numele de iulian, însă s-a deosebit de la început de cel care era întrebuinţat la romani, prin introducerea săptămânii – moştenită de la iudei – în locul octadei sau decadei şi prin înlocuirea sărbătorilor păgâne cu cele creştine, pe lângă care s-a mai adăugat cu timpul şi câte unul sau mai mulţi sfinţi în fiecare zi, asemenea şi alte praznice mari.

Când creştinii începură a se deosebi cu totul de iudei, socotiră ziua I, adecă pre cea a soarelui, ca zi de sărbătoare şi de odihnă căreia îi dete numele de ziua Domnului, adecă Kiriaki – Duminica, adecă, ziua în care a înviat din morţi Domnul nostru Iisus Hristos. Iar pe ziua lui Saturn, a înlocuit-o cu termenul Sâmbătă – a şaptea; iar pe celelalte le-au numit tot: Luni – a doua, Marţi – a treia, Miercuri – a patra, Joi – a cincea, şi Vineri – a şasea.

 

Ziua

§ 5. După cum se dă numirea anului de sideral şi tropic, asemenea şi ziua este de 2 feluri: zi solară sau firească, şi zi siderală, adecă politicească sau astronomică.

Ziua firească[3] este vremea cea de la răsăritul soarelui deasupra orizontului, până la apunerea lui sub orizont; a căreia împotrivnică vreme, adecă cea de la apusul soarelui până la răsărirea lui deasupra orizontului, noapte se numeşte. Iar ziua politicească, sau astronomică adecă siderală este, vremea de 24 ceasuri (ore), timpul ce trece de când o stea pleacă de la un meridian adecă dintr-un punct oarecare, şi ajunge din nou în acel punct: pentru aceea zilele siderale sunt de o potrivă una cu alta, pe când cele fireşti, de la schimbarea cea de iarnă până la cea de vară, zilele cresc, şi iarăşi de la aceasta până la cea de iarnă se micşorează.

§ 6. Iar la subînsemnarea tâlcuirii stihului al 4-lea, ,,şi că s-a sculat a treia zi dupre Scripturi” al capului al 15-lea al celei dintâi Epistolii a Sf. Apostol Pavel către Corinteni (Tom 1, pag. 505), pentru lămurirea căutării cum se cuvine a număra zilele, cetim următoarele:

,,Numărarea zilelor acelor trei ale îngropării şi ale învierii Domnului cu osebire alţi Părinţi le-au înţeles; iar numărarea acestora ce o face dumnezeiescul Anastasie Sinaitul în cartea ce se numeşte ,,Povăţuitor” (întrebarea CLII) de la Sevir luând, mai potrivită este şi mai nimerită decât toate; pentru că este unită: 1) cu Dumnezeiasca Scriptură; 2) cu Ecumenicul al VI-lea Sinod; 3) cu rânduiala Sfintei Biserici şi 4) cu obştescul obiceiul oamenilor. Deci zice acesta, că fieştece zi obişnuim a o număra de la o seară până la cealaltă seară; încât ziua să se unească cu noaptea ceea ce merge înaintea zilei şi nu cu cea următoare – noapte –, şi a se face noaptea, ceea ce a apucat mai înainte şi următoarea zi, o noapte şi o zi şi un trup şi o zi, adecă cele 24 de ceasuri ale nopţii de mai înainte şi ale următoarei zile să se facă şi să se numească o zi” …

Iar Sfântul Atanasie cel Mare, la întrebarea LII zice:

,,Fiindcă Dumnezeu pre neamuri din întunericul necunoştinţei şi din lege, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi a Evangheliei le-a chemat, dupre cuviinţă dar a poruncit nouă ca ziua Învierii Sale de cu seară să o începem şi la lumină să o săvârşim; că necuviincios ar fi fost şi nepotrivit lucru de la lumină a începe şi la întuneric şi noapte a săvârşi cei ai lui Hristos”.

Şi cine voieşte să afle lămurire mai cu deamăruntul, să citească toată subînsemnarea citată mai sus şi acolo va afla descoperit cu mărturii scripturelnice, cum că Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, vremea cea de 24 de ceasuri o socoteşte de o noapte şi o zi, iar nu de o zi şi o noapte, ca astfel numărând, se va afla conglăsuit cu Dumnezeiasca Scriptură ceea ce zice că Domnul S-a sculat a treia zi din morţi; pre a căreia numeraţie, luminat o arată tot acolo.

 

Ceasul-ora

§ 7. Ceasul este partea a 24-a a vremii nopţii şi a zilei. Ceasurile sunt de o potrivă unul cu altul, în tot locul; deşi în vremea veche de multe neamuri se socotea în feluri de chipuri. Căci împărţeau aceia zilele cele fireşti ca şi pre nopţi în 12 părţi, întrucât în vremea secerişului ceasurile cele 12 ale unei zile să fie mai mari, iar cele 12 de noapte mai mici, şi iarăşi iarna se schimba asemenea. Şi se chema ceasurile cele ca acestea vremeşti; dintre care ceasurile nopţii, cel întâi se începea de la sfinţitul – apusul – soarelui şi răsăritul soarelui împlinea pre cele 12; iar ale zilei, cel întâi începea de la răsăritul soarelui, cel al şaselea de la amiază-zi; cel al 12-lea se sfârşea după apusul soarelui.

Pentru aceste ceasuri dar pomeneşte zisa Mântuitorului Hristos aceasta: ,,Au nu sunt 12 ceasuri ale zilei” (Ioan 11, 9); asemenea şi la Faptele Apostolilor (cap. 3) pentru ceasul al 3-lea.

Acest fel de ceasuri aveau spre întrebuinţare cei vechi.

Iar evreii cei mai vechi aveau în întrebuinţare şi altă împărţire a vremii nopţii şi a zilei, împărţind-o în 8 părţi, din care pre 4 părţi le da nopţii, iar pre celelalte zilei, şi pre acestea altădată mai mari şi altădată mai mici, dupre creşterea şi scăderea nopţilor şi a zilelor urma cu acelea; care ale zilei se numea ceasuri chiar, iar ale nopţii străji; din care pre straja cea dintâi o măsura de la apusul soarelui, iar pre a doua la mijlocul nopţii sfârşind-o, şi de acolo o începea pe a treia, şi pre a patra o sfârşea răsăritul soarelui, când începea a număra ceasul întâi al zilei.

Şi dupre această numărare de ceasuri zice Sf. Evanghelist Marcu (15, 25): ,,Şi era ceasul al 3-lea şi L-au răstignit pre El”.

 

 

Capitolul II

Despre anul de la zidirea lumii şi despre cele 3 cicluri – cruguri

§ 1. Creştinii, adecă totalitatea Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, au admis în dogmele lor Biblia ca fiind prima lege dată de Dumnezeu poporului lui Israil şi reînnoită – a doua oară – prin venirea pre pământ a Neînvinsului Răscumpărător al neamului omenesc, Domnul nostru Iisus Hristos.

Prima lege se cunoaşte sub numele de Vechiul Testament, iar reînnoirea sub acela de Noul Testament – ,,Nu am venit să stric legea, ci să o plinesc”, zice Domnul (Matei 5, 17).

Epoca cea de la zidirea lumii, şi din iudei şi din alţi scriitori de ani, mulţi în multe feluri o scriu; însă Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit legiuieşte[4] că Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, după trup, din Prea Sfânta Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, în anul 5508 de la facerea lumii. Pre care şir de ani, oarecare obişnuiesc a-i împărţi – adecă vremea cea de la întemeierea lumii şi până la întâia venire a Domnului nostru Iisus Hristos – în cinci vârste:

Întâia vârstă a lumii numesc, pre cea de la facerea lui Adam până la potop (dupre cei 72 de tâlcuitori, numiţi Septuaginta), ani[5] ……… 2262

A doua vârstă, pre cea de la potop până la ieşirea fiilor lui Israil, ani ……… 1632

A treia vârstă, pre cea de la ieşire până la zidirea Bisericii în anul al 4-lea – Solomon, ani ……… 601

A patra, pre cea de la zidirea Bisericii, până la risipirea ei – robia Ierusalimului –, ani ……… 424

A cincea, pre cea de la risipire până la întâia venire a Domnului nostru Iisus Hristos, ani ……… 589

Total ……… 5508

Deci, siliţi sunt creştinii a se adresa Facerii, şi a începe socotelile lor de când a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, iară nu din alte născociri afară de Sf. Scriptură.

După raportul biblic – Facerea 1, 14-19 – Dumnezeu în ziua a patra – adecă joi, dacă celei dintâi i-am zice luni – a făcut soarele şi luna şi celelalte stele, şi este fireşte ca mişcarea lor să fi început din vremea aceea de la zidirea lumii.

De atunci şi până azi, aceşti doi corpi cereşti au descris perioadele lor cu cea mai mare exactitate şi fără întrerupere[6], pentru aceasta noi aici să zicem ceva şi:

 

Despre ciclul solar 

§ 2. Soarele în fiecare perioadă de 28 de ani readuce aceleaşi zile ale săptămânii în aceleaşi zile ale lunii, adecă înfăţoşază în durata sa de 28 de ani toate combinările zilelor săptămânii cu acelea ale lunii. Dacă toţi anii ar fi comuni – numai de 365 de zile –, după un ciclu de 7 ani, numărul zilei săptămânii ar reveni la aceeaşi dată a săptămânii. Însă în realitate cel de-al patrulea an este bisectil, adecă de 366 de zile, aşa că ordinea de repetire nu poate reveni decât după un şir de 28 de ani, dupre cum urmează în tabloul de faţă:

De unde vedem că aceleaşi zile vin iarăşi la locul lor după un şir de 28 de ani; şi pentru aceea, acest şir (period) de 28 de ani a fost numit ciclu (cerc, crug) solar.

Calculul acestui ciclu se face în modul următor:

Anii de la Adam la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos (după Facere – Geneza) erau în număr de 5508, aceştia împărţiţi cu 28, găsim drept rest 20. Prin urmare, dupre ortodocşi, 20 au fost numărul ciclului solar în anul când S-a născut Mântuitorul; şi arată că cu 20 de ani a intrat în ciclul solar al 197-lea de la zidirea lumii.

Şi dacă voim să aflăm ciclul solar al vreunui an, adăugăm la acel an de la Hristos numărul 20, ori scădem 8 din el[7] şi suma, ori rămăşiţa o împărţim cu 28, restul acestei socoteli arată numărul ciclului solar din acel an, iar dacă nu este rest, atunci ciclul solar este însuşi împărţitorul 28.

De pildă, anul 1941, ce ciclu solar va avea ?

1941 + 20 = 1961 : 28 ne dă câtul 70, iar ca rest 1. Cifra 1 arată primul an al ciclului solar care se potriveşte la anul 1941.

 

Despre ciclul lunar

§ 3. După astronomi, luna se învârteşte în jurul pământului în timp de 29 de zile şi jumătate; căci Meton în anul 432 înainte de Hristos descoperă că o fază oarecare a lunii revine după 29 şi jumătate de zile.

Se deosebesc, obişnuit, 4 faze mai de căpetenie: luna nouă, primul sfert, luna plină şi ultimul sfert. Iată ce se întâmplă: în timp de 19 ani solari se găsesc aproape exact 236 de lunaţiuni (de câte 29 jum. zile), şi, prin urmare, după 19 ani aceleaşi faze ale lunii revin în aceleaşi zile ale anului la aceleaşi date. Acest şir de 19 ani, cuprinzând toate aşezările pre care le pot ocupa lunile nouă în legătură cu zilele lunilor, cei vechi îl numeau ciclul lui Meton, sau ciclul lunar.

Noi ortodocşii zicem: 5508 : 19 = 289 + 17. Aşadar 17 a fost ciclul lunar în anul când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. Şi dacă voim să aflăm ciclul lunar al vreunui an, adăugăm 17, sau scădem 2[8] din acel an de la Hristos şi suma, ori restul îl împărţim prin 19. Restul acestei socoteli arată ciclul lunar din anul căutat, iar dacă nu e rest, atunci însuşi împărţitorul 19 este acel ciclu lunar.

De pildă, anul 1941, ce ciclu lunar va avea ?

La 1941 + 17 = 1958; 1958 : 19 = 103 + 1. Numărul 1 arată că în anul 1941 ciclul lunar este 1.

 

Indictionul[9]

Biserica Ortodoxă Creştină începe anul bisericesc, prin urmare calendarul sărbătorilor, de la 1 septembrie, când este, dupre cum se însemnează în cărţile bisericeşti, începutul indictului, care zi se şi serbează.

Sub cuvântul indict se înţelege un şir de 15 ani, care după isprăvirea acestor 15 ani, iarăşi începe din nou.

Dacă voim să găsim astăzi indictul unui an, n-avem decât a adăuga 3 la numărul anului de la Hristos şi a împărţi suma cu 15. Restul va fi numărul indictului căutat; dacă nu rămâne rest, atunci 15 este însuşi indictul. Socotind astfel spre a afla indictul anului 1924, găsim că anul acesta este al 7-lea an al indictului, adecă mai trebuie 8 ani, ca să se împlinească 129 de indicte de la Hristos.

Căci (1924 + 3)/15 = 128 + 7/15.

§ 4. Cuvântul pentru care Biserica Ortodoxă serbează începutul indictului, adecă la 1 septembrie, se vede în Minologhiul Vasilian, unde cetim următoarele:

,,Biserica Ortodoxă săvârşeşte sărbătoarea indictului, după veche predanie, fiindcă se crede că din această zi se începe timpul”.

Iar despre cuvântul, pentru care această zi fu socotită ca începutul timpului, cetim tot acolo următoarele:

,,Iar când Hristos Dumnezeul nostru voind a binecuvânta începutul timpului, sau mai bine tot timpul – pe care El Însuşi îl făcuse înaintea veacurilor –, a intrat în sinagoga iudeilor şi I s-a dat Cartea Proorocului Isaia, şi deschizând cartea, a aflat locul unde era scris (Isaia 61, 1): ,,Duhul Domnului preste mine, pentru care M-a uns, a binevesti săracilor M-a trimis, a tămădui pre cei zdrobiţi la inimă, a propovădui robilor slobozire şi orbilor vedere, a slobozi întru uşurare pre cei sfărâmaţi, a propovădui anul Domnului primit. Şi închizând cartea o au dat slugii şi au şezut” (Luca 4, 18-20). De atunci ne-a dăruit nouă creştinilor această sfântă sărbătoare, pre care serbând-o cu inima voioasă Îi mulţumim”.

§ 5. La drept vorbind, indictionul nu ne ajută absolut nimic întru aflarea zilei Paştelui, ci însemnătatea lui nu este alta, decât aceea pe care creştinii au voit să păstreze cu mai multă autoritate pomenirea actelor Sfântului Sobor Ecumenic din anul 325 de la Niceea. Căci zice istornicul bisericesc Meletie (la introducere pag. 79): ,,Crugurile acestea, adecă cel lunar de 19 şi cel solar de 28, s-au rânduit de către cel I Sf. Sobor Ecumenic din Niceea, în anul de la mântuirea lumii 325, în care vreme şi constantinopolitanul indiction în 24 a lui septembrie, în ziua duminicii de când anul al 325-lea de la Hristos s-au început, dupre predania Bisericii Răsăritului, mutându-se apoi sorescul crug de la 24 septembrie în calendele lui, adecă la 1 septembrie”.

Aşadar combinarea ciclului solar şi lunar ne înlesnesc socotelile şi numai această combinare s-a numit de toţi creştinii ortodocşi ,,ciclu pascal”. Căci dacă înmulţim ciclul soarelui cu al lunii, adecă 28 x 19 = 532 de ani; numărul 532 formează şirul ciclului pascal, şir (sau perioadă) care readuce lunile nouă şi sărbătoarea Paştelui în aceleaşi zile ale anului (iulian) bisericesc.

 

 

Capitolul III

,,Data Paştelui”

§ 1. Am arătat mai în urmă la istoria Pascaliei, din ce pricină Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sfântul Sobor Ecumenic de la Niceea, fixară epoca la care toţi hristianii trebuia să prăznuiască prea mărita zi a Sfintei Învierii Domnului (Paştele). Căci, bazat pe al 7-lea canon al Sfinţilor Apostoli, aşezământul niceean sună astfel: ,,Paştele va fi în prima duminică care urmează după a 14-a zi din prima lună după equinoxul primăverii” (în practicale); adecă după 21 martie.

Regulile practice după care se face această determinare, am văzut că se află în practicalele Sf. I Sobor Ecumenic, care însăşi ni le-au comunicat cei ce s-au îndeletnicit cu regulile acestei chestiuni.

În rezumat, la aceste reguli trebuie a avea în vedere:

1) Că Pasha trebuie a se face totdeauna după isimeria (equinoxul) primăverii

2) Că nu se cade a se face întru aceeaşi zi cu Pasca jidovilor

3) Ca să nu se facă chiar şi nehotărât după isimerie, ci după cea întâi lună plină a lui martie, care se va întâmpla după isimeria de primăvară, şi:

4) Ca să se facă în întâia duminică ce va fi după luna plină; căci, după predania care ni s-a transmis prin Evanghelii, ne arată că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a avut loc în întâia zi după sâmbătă. Şi acea dintâi zi a săptămânii s-a şi numit de creştini ,,duminică”, adecă ,,ziua Domnului, care mai înainte se numea ziua soarelui”.

§ 2. Aşadar Paştele creştin nu sunt vechile Paşti ale iudeilor, ci ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care a avut loc a treia zi după Pasca iudeilor; şi fiindcă aceasta se serbează la lună plină a celei dintâi luni a anului iudeilor, apoi între data lunii pline şi între Paştile noastre trebuie să rămâie totdeauna un interval de 2 zile slobode, în conformitate cu canonul 7 al Sf. Apostoli, care prescrie ca Paştele creştin să nu se serbeze nici înainte de equinox, nici deodată cu iudeii.

Acum se ştie că întâia lună a iudeilor, sau luna Pascală, este luna martie, şi pentru aceasta ca să se poată afla data Paştilor, s-a făcut de către pashologi anumite tabele perpetue, în care totdeauna se află data lunii nouă de peste tot anul (care o vom reproduce şi noi mai încolo).

Deci cu ajutorul ciclului lunar se caută în tabela perpetuă, sub numirea de ,,Naşterea luminii lunii” data lunii nouă mart; apoi începând cu aceasta, se numără înainte 15 zile şi unde ajunge acest număr, acolo este data lunii pline; la aceasta se mai adaugă 2 zile – interval prescris între data lunii pline şi între ziua Paştilor –, şi dacă după toate acestea ajungem la 21 martie, sau după această dată, atunci căutăm prima duminică ce urmează îndată şi acolo se pune ziua Paştelui. Iar dacă după socoteala aceasta, adecă după adăugirea celor 2 zile la data lunii pline, nu ajungem la 21 mart, atunci acea lună nu este lună pashală şi Paştele trebuie să se puie în luna următoare (aprilie). Drept care se adaugă 30 de zile, la ultima dată ce s-a dobândit prin adăugirea celor 2 zile, apoi de la data ce se dobândeşte astfel, se caută duminica ce urmează numaidecât, şi acolo se pune ziua Paştilor.

În acest din urmă caz, Paştile pot ajunge uneori până la 25 aprilie, hotarul cel mai din vârf, pe când limita cea mai inferioară este 22 martie. Prin urmare Paştile pot cădea în 35 de zile deosebite – între 22 martie şi 25 aprilie inclusiv – şi în legătură cu fiecare din aceste zile, s-au şi întocmit 35 de tabele pentru zilele sărbătorilor schimbătoare în legătură cu Paştele şi pentru regularea slujbei bisericeşti.

§ 3. Din cele arătate până aici rezultă că, pentru aflarea zilei Paştelui se reduce – în regulile pashalice – la găsirea luminii lui martie sau aprilie (pashal). Această împrejurare a hotărât ca anul pashal să înceapă cu luna martie, iar nu cu luna septembrie cum este anul bisericesc, şi nici cu ianuarie, cum este anul civil, ori cu aprilie, cum este anul financiar.

Deci martie fiind începutul anului pashal, urmează că începutul ciclurilor lunare să înceapă cu această lună, iar nu cu luna ianuarie. Această băgare de seamă nu trebuie pierdută din vedere la aflarea primelor zile ale luminilor lunilor lui ianuarie şi februarie.

 

Epacta ortodoxă

§ 4. După însuşi etimologia cuvântului grecesc, adjectivul epactos, i, on este un adaos. Acest adaos este numărul care ne arată câte zile trebuie să adăugăm unui an lunar de 354 de zile, spre a-l face egal cu anul solar de 365 de zile. Şi cum anul solar întrece pre cel lunar cu aproape 11 zile, de aceea baza lunii se creşte în fiecare an cu 11, până la anul crugului lunar al 17-lea, la al căruia temelion se adaugă 12 spre a se ţinea seamă de anii bisectili; iar la 18 şi 19 tot 11 se adaugă.

Lumina unei luni începe cu luna nouă.

De la o lună nouă la lună plină, s-a socotit în medie, în primul an al ciclului lunar, o scurgere de 14 zile. Iată dar temelionul (epacta) ciclului întâi al lunii, la care număr de 14 adăugându-se 11 – numărul pomenit mai sus – avem 25 temelionul ciclului al 2-lea lunar; iar la 25 adăugându-se iar 11 avem 36, din care scăzându-i 30 (fiindcă totdeauna o scădem din cifra ce trece preste 30), avem temelionul ciclului al 3-lea lunar; şi aşa mai departe urmăm cu socotelile.

Temeliile stau către ciclul lunar precum se arată în următorul tablou:

§ 5. După aflarea temelionului se trece la aflarea luminii. De pildă, temelionul fiind 14, care va fi lumina (lunii nouă) lui martie ?

O lunaţiune fiind de 29 de zile şi jumătate (să-i zici 29 căci 30 este între lumini), avem: 29 scade 14 – temelia ciclului lunar I – rămâne 15. Lumina lui martie deci va fi la 15. Dacă luna nouă a lui martie este la 15, nu mai încape vorbă că luna plină va fi peste 14 zile, adecă la 29 martie.

Tot aşa se urmează şi la aflarea luminii lunilor celorlalte de la martie încolo, mai adăugând pentru fiecare lună la temelion câte o zi.

Însă spre a înlătura socotelile care, ori nu sunt pricepute de fieştecare, ori pot da loc la greşeli, reproducem aici tabloul Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, cuprinzând datele în care încep lunile noui în toţi anii ciclului lunar[10]:

Spre a putea afla luna nouă dintr-o dată oarecare, căutăm ciclul lunar din anul acela (care-l aflăm ori cu calculul arătat la ,,Ciclul lunar”, ori din tabela ,,Veşnicei Pashalii” aşezată între pag. 92-93), şi în dreptul acelui ciclu lunar, aici în tabela de mai sus, în colţ unde se întâlneşte drept unghi găsim data lunii nouă în luna ce voim.

Aşa de pildă, în anul 1925, ciclul lunar fiind al 4-lea, căci 1925 + 17 = 1942; 1942 : 19 = 102 + 4, luna nouă în aprilie cade la 11 al acestei luni.

În locul unde sunt puse două numere – 1/30 sau 1/31 – luna nouă cade la începutul şi sfârşitul acestei luni. Iar pentru luna ianuarie şi februarie, se întrebuinţează ciclul lunar al anului ce au trecut.

Vremea este să vorbim ceva şi despre aşa-zisa:

 

 

Capitolul IV

,,Luna bisericească mijlocie”

§ 1. ,,Este ştiut[11] că datele în care încep lunile noui, aşa cum sunt arătate în tabelele întocmite – fie în vederea stilului vechi, fie în vederea stilului nou – sunt numai apropiate, mai mult sau mai puţin, de datele adevărate ale lunilor noui astronomice”. Căci, dacă Pasca evreiască ce se pretinde a se ţinea riguros de datele astronomice (şi aceasta provine de la faptul că autorii calculează, pentru fiecare dată, corecţiunile ce trebuiesc făcute, după comunicarea lui Bejereanu), totuşi după cum arată tabloul de faţă luat ca exemplu (vezi ,,Unificarea calendarelor” de Năsturel, pag. 12), cum am zis, totuşi ei nu întru una şi aceeaşi dată astronomică serbează Pasca lor, adecă evreii.

Chiar data sosirii equinoxului de primăvară, sau, data trecerii soarelui prin punctul G, adecă intrarea soarelui în zodia berbecului – belliere – nu este totdeauna aceeaşi, ci se schimbă de la una la alta între 19-21 martie stil nou, după cum comunică ,,Connaissance des Temps”[12], astfel că într-un interval de timp de 63 de ani, de la 1840-1843, ne arată

– de vreo 4 ori data de 19 martie,

– de vreo 45 ori data de 20 martie,

– de vreo 14 ori data de 21 martie.

Pentru aceasta spre a uşura calculele (care adeseori putea să încurce pre cei nedeprinşi cu ele), Sfinţii Părinţi hotărâră să se admită în Pashalii ca equinoxul primăverii să cadă totdeauna, şi în fiecare an, în ziua de 21 martie.

§ 2. Cu acest chip – de a nu face corecţiuni – ajungem la constatarea că luna din Pashalii care slujeşte la calculul Paştilor nu este luna astronomică, ci o lună mijlocie, admisă astfel numai spre a înlesni calculele; această lună mijlocie se numeşte lună bisericească.

Aceasta în ce priveşte la neînregistrarea deplasării equinoxului de primăvară, precis după calculul astronomic, care zic ei, că anul iulian este mai lung decât anul astronomic cu 11 minute şi 12 secunde.

Se mai adaugă de unii scriitori de Pashalii şi neînregistrarea proemptozei, sau saltului lunii, care e socotită a fi de un ceas, 28 minute şi 15 secunde în fiecare 19 cicluri, care după alţii ar face ca după fiecare perioadă de 300 de ani sau 304, sau 312 şi jumătate de ani să se adauge câte o zi la calculul bazei lunii; iar după alţii, spre a potrivi epactele, care se zice că au rămas în urmă cu 2 zile, se propune a se strămuta originea ciclurilor lunare după un anumit calcul[13].

Dar un asemenea calcul şi o dispoziţiune definitivă, în respectul datelor şi cum se poate împăca cu preciziune diferenţele acestea, stau depozitate în deciziunea Sfântului I Sinod Ecumenic, şi nicidecum în dreptul unui individ.

Şi în respectul bisericesc, nu este nici o greşeală de a serba Paştele mai pe urmă, ele nu trebuiesc serbate mai înainte de hotărârea Sfântului Sobor Niceean.

§ 3. Lipsa aceasta de preciziune – dupre cum zice dr. C. Chiricescu în ,,Calendarul Ortodox” – se datoreşte relativităţii (adecă că omul nu poate lucra absolut, ci merge pe dibuite), care stăpâneşte în toate cele omeneşti; drept care, şi în privinţa măsurării precise a vremii, nu se poate zice că ştiinţa omenească şi-a spus cuvântul cel din urmă, deoarece, îngâmfându-se cu cunoştinţa cea mincinoasă, se va întreba de Domnul: ,,Unde ai fost tu, când am întemeiat pământul ? Spune-mi de ai cunoştinţă ? Dar oare ştii, cine a pus măsurile lui ? Şi câte ? … Au aflat-ai lăţimea cea de sub cer ? Spune-mi dară, cum este şi cât este ? Şi în ce pământ locuieşte lumina ? Şi întunerecul ce loc are ? Au deschide-vei zodiile în vremea lor ? Şi luceafărul de seară îl vei apuca de păr şi-l vei pune de faţă ? Au ştii schimbările cerului şi cele de sub cer, care împreună se fac ? … Şi răspunzând Iov au zis: ‘Nimica sunt, şi ce voiu răspunde la acestea ? Mâna voiu pune peste gura mea’ ” (Iov 38, 4-5 şi 18-20 şi 32; şi 39, 34).

 

 

Capitolul V

Despre mâna anului, pe scurt

§ 1. Cele 7 litere: A, B, C, D, E, F, G sau cifre: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 sunt luate după numărul celor 7 zile ale săptămânii. Aşa că în fiecare an câte o literă din aceste 7 poartă numele de mâna anului, care şi într-un ciclu pascal de 532 de ani arată ziua duminicii, iar cele rămase – celelalte 6 – se potrivesc cu celelalte 6 zile ale săptămânii, cetite în ordine întoarsă.

Însă noi reducând sistemul celor ce împărţesc zilele anului pe grupe numai la o singură grupă, în regularea calendarului cât va fi lumea, aşezat pe pagina 104, am scăpat pe cetitor de greutatea frământării minţii de a ghici numele zilei după semnul literei, sau de a răscoli mulţimea grupelor, ci totdeauna va afla de faţă numele zilei căutate.

§ 2. Deci într-un period de 532 de ani, se ştie că literele mâinii anului se schimbă de la un an la altul, şi că după 28 de ani ele încep a se urma iarăşi în aceeaşi ordine.

Acest şir de 28 de ani, am văzut că poartă numirea de ciclu solar; iată cum se urmează literele mâinii anului în cursul unui întreg period:

Mâna anului se află în chipul acesta:

Cifra anului, a cărui mână vrem s-o aflăm, o adunăm cu câtul dobândit din împărţirea aceluiaşi an prin 4, după ce scădem 3, împărţim suma la 7. Restul acestei din urmă operaţiuni este de o potrivă cu cifra mâinii anului căutat. De nu rămâne rest, cifra 7 este mâna anului acela.

Deci, mâna anului se află prin formula: (A + A/4 – 3)/7.

De exemplu, care este mâna anului 1941 ?

1941 împărţit la 4 ne dă câtul 485, adunat cu 1941 ne dă suma de 2426 scăzând 3, rămâne 2423 împărţit la 7 ne dă restul 1, care este numărul literei A. Prin urmare A este mâna anului 1941, sau şi mai adunat, după cea de faţă operaţiune: (1941 + 1941/4 – 3)/7.

§ 3. Tabloul de pe pagina următoare cu calendarul bisericesc, cât va fi lumea, fiind întocmit conform sistemei ce se socoteşte după regula de mai sus, în el la nesfârşit se va afla nu numai mâna anului, ci şi orice dată cu numele zilei întotdeauna; căci mâna anului odată fiind cunoscută, în dreptul ei se află nu vreo iniţială, ci chiar numele zilei.

De pildă, voim să ştim în anul 1924, care este numele zilei lui 2 februarie ? Căutăm în calendar la tabela nr. 1, cu acel nume ,,Sutimele” adecă cele 2 numere de la începutul cifrei anului (o mie nouă sute) 19…; iar restul de 24 îl aflăm în tabela ,,Zecimilor”. Acum pornind de la nr. 19.. în jos – vertical – iar de la 24 mergem drept – oblic-orizontal – spre stânga, formăm un drept unghi, iar în colţul lui, unde se întâlneşte, aflăm A, care este mâna anului 1924, ce stăpâneşte întreg anul de la ianuarie până la decembrie.

Acum mâna anului 1924 fiind A (şi cum el este bisect), trecem la tabela nr. 2, şi în stânga sus sunt puse cele 2 luni ianuarie şi februarie din anii bisecţi, iar jos în colţ este pusă tabela cu numele zilelor şi pe margine sunt scrise cu litere mici mâna anului în anii bisecţi; acum pornind de la numărul 2 februarie de sus în jos, în dreptul mâinii anului (1924) A – scris cu litere mici – aflăm vineri; adecă în anul 1924, 2 februarie este vineri.

Dar 25 martie 1924, ce zi va fi ?

Tot cu aceeaşi mână a anului ne slujim, în 1924, adecă cu A care este scrisă sus cu slove negre în tabela cu numele zilelor, şi pornind de la 25 martie – din calendarul deplin – spre stânga, aflăm în dreptul lui A în jos: luni.

§ 4. DATA PAŞTELUI o putem afla din tabela Pashaliei – alăturată aici – în chipul următor:

De pildă, în anul 1924, în ce zi va cădea Paştele ?

Mai întâi după regula ce am arătat-o mai sus, căutăm mâna anului 1924 care este A în tabela calendarului; pe urmă trecem la tabela Pashaliei nr. 1, şi în colţul unghiului aflăm 3, care este numărul ciclului lunar al anului 1924; de aici păşim la tabela Pashaliei nr. 2, şi sub A (mâna anului 1924) în dreptul lui 3 (crugul lunar 1924) aflăm în colţul drept unghiului numărul 14, care fiindcă sunt scrise cu cifre mici, însemnează 14 aprilie (căci cele scrise cu grase însemnează data lunii lui martie). Astfel se va urma în toţi anii pentru aflarea datei Paştelui cât va fi lumea.

De asemenea şi în urmă, până la 325, data când Sf. Părinţi la Sf. Sobor Niceean au aşezat regulile determinatoare pentru Sfintele Paşti.

Dacă în calendar se va ajunge la anul 2500, nu avem decât să scriem înainte în rubrica – locul – următor, 26.. şi aşa mai departe urmăm şi cu scrierea anilor în tabela Pashaliei, când vom ajunge la 3500, scriem înainte 36.. 37.. etc. Şi tabelele fiind aşezate astfel, întotdeauna mâna anului şi crugul lunar, precum şi orice altă dată se va afla fără de greşeală şi fără de nici o socoteală.

§ 5. Iar ca să satisfacem dorinţa prea cuviosului arhimandrit Scriban ce zice: ,,Dar nu ajunge să lepezi un sistem, trebuie să născoceşti tu altul mai bun”[14]. (Nu aşa prea cuvioase, rugămu-te de a mai slăbi cu născocirile în Biserica lui Dumnezeu ! Noi însă aşa ne-am obişnuit, căci aşa am învăţat a zice):

Iată acum că, cu ajutorul lui Dumnezeu, am întocmit şi un calendar zilnic cu sfinţii, sărbătorile şi Pashalia Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, cât va fi lumea pe pământul lui Dumnezeu; aşezat conform îndreptarului dat de Sfinţii Părinţi la Sfântul Sobor I Ecumenic din Niceea, după calendarul aşa-zis iulian stil vechi – ortodox.

Acest calendar, care este ataşat la urma acestui tratat, este împărţit în 5 grupe – coloane sau părţi –, în fiecare parte se află însemnate orice explicaţie ce va urma la orice căutare din cuprinsul anului întreg în viaţa duhovnicească calendaristică, de faţă şi fără de nici un calcul.

Cu felul acesta de întocmire a neîncetatului calendar, înlesnim foarte mult pe fraţii noştri creştini ortodocşi de a avea la îndemână pentru totdeauna un tablou neschimbat (adecă nu ca până acum pe fiecare an calendar), de perete, şi totdeodată să poată răspunde tuturor cerinţelor din viaţa calendaristică obişnuită în Sfânta noastră Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, la nesfârşit – cât va fi lumea pe pământul Ziditorului Dumnezeu – atât pentru simplii credincioşi, cât şi pentru clerici, potrivit obşteştii rânduieli a Sfintei noastre Biserici.

Iar sărbătorile naţionale nu le-am pus, deoarece nu este ceva fix, cuprins în rânduiala obştească calendaristică.

De asemenea nici bucăţile de cetit din Apostol şi Evangheliile la liturghie nu s-au pus de faţă, fiindcă e de ajuns a afla din calendar a câta duminică este după Paşti, duminica căutată, ca astfel cu lesnire să se poată afla din rânduiala tipiconală ce se află tipărită prin multe cărţi bisericeşti, care s-au tipărit până acum în 1924, când noii calendarişti, cu pozna lor reformatoare, caută să zăpăcească şi toate rânduielile ce au fost până acum în Biserica lui Hristos.

§ 6. Ţinem să declarăm că nu am intrat în amănunte la expunerea acestor socoteli, deoarece, întâi, că se află şi alte cărţi anume cu întreg calculul calendaristic şi pashalic, iar apoi, am avut în vedere mai mult să înfăţoşăm – pre cât ne-a fost cu putinţă – întru această chestiune, tot ce se referă la ,,Bolduri”, adecă să arătăm în rezumat care sunt socotelile Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit în ce priveşte calendarul şi Pashalia; socoteli rânduite de Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Sfintei noastre Biserici şi adevăraţi păzitori şi următori ai sfintelor rânduieli ai acelor Purtători de Dumnezeu şi însuflaţi de Sfântul Duh la Marea şi Sfânta Adunare cea din Niceea la anul 325 de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Care socoteli şi reguli, Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit le-a păzit şi le ţine şi le va păstra neatinse şi nerăsfolmăluite cât va fi lumea pe pământul lui Dumnezeu.

Dar în ştiinţă să fie tuturor că şi înşişi apusenii, după aceleaşi socoteli se călăuzeau în viaţa lor calendaristică, chiar şi după despărţirea Bisericilor şi rumperea lor de la lumina Răsăritului şi ascunderea în întunerecul Apusului, până la 1582, când trufaşul de Papă Grigorie al XIII-lea, ruşinându-se a fi ascultător al celor cu luminaţii lor ochi scoşi şi cu sfintele lor mădulare smulse, stâlcite şi sucite de vrăjmaşii creştinismului pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au zidit luişi înălţată sprânceană în turnul vijeliilor gregoriene – făurit de el însuşi –, de unde au aruncat de la sine sfântul şi ortodoxul calendar eclisiastic, numit iulian stil vechi, şi şi-au născocit un altul cu numele de ,,calendarul gregorian”, papistăşesc, pentru care, vremea este ca să scriem ceva din parte, atât despre acel calendar, cât şi despre născocitorul lui.

 

Câteva tabele suplimentare din  

Calendarul Bisericesc Ortodox pe toţi anii, de dr. C. Chiricescu