Boldurile – partea a VII-a

BOLDURILE SFINTEI NOASTRE BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

de Teofilact şi Arsenie schimonahii

Transcrisă cuvânt cu cuvânt după original, fără de schimbare

 

PARTEA A VII-A

I. Aceişimea noului calendar cu cel gregorian
II. Ce fel de adevăruri ne mai prezintă noii calendarişti pentru data Sfintelor Paşti ?
III. Despre oare care reforme ce se plănuieşte şi chiar se făptuieşte în Biserica Ortodoxă, în legătură cu schimbarea calendarului ortodox
IV. Despre care ANATEMĂ să notăm ceva pe scurt
V. Încheierea celor zise până acum
VI. Alte reforme în legătură cu schimbarea calendarului

Capitolul I

Aceişimea noului calendar cu cel gregorian

§ 1. După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi:

După ce s-a dovedit că numai o mică parte din Bisericile Ortodoxe s-au înţeles să schimbe calendarul, pe când cele 3 patriarhii: a Ierusalimului, a Alexandriei şi a Antiohiei, Patriarhul Tihon al Rusiei cu credincioşii lui, Biserica Iugoslaviei, Sfântul Munte Athos, 60% din creştinii ortodocşi elini, precum şi parte din poporul românesc ortodox creştin i se împotriveşte; precum şi toate celelalte Biserici Autocefale Ortodoxe[1]. Deoarece:

După înfăţoşarea ziselor astronomilor, rău şi fără de cale s-au tăiat cele 13 zile din luna octombrie anul acesta, căci dacă va mai sta lumea tocmai peste 555.270 ani se va adăuga o zi la calendarul nostru iulian – stil vechi – şi

După ce s-a descoperit la lumina zilei că nu îndreptarea, ci unificarea calendarelor s-a făcut, după însuşi mărturisirea noilor calendarişti:

Veniţi acum să urmărim modul de procedură cu schimbarea calendarului, precum şi primejdioasele lui urmări în viaţa duhovnicească a creştinilor ortodocşi.

§ 2. Precum am arătat mai înainte, am văzut că I.P.S.S. Dr. Miron Cristea au zis: ,,Dat fiind că îndreptarea calendarului se face pe bază de adevăruri ştiinţifice, matematice şi astronomice (dar adevărul bisericesc ?), în mod firesc ajungem la puncte de întâlnire cu calendarul apusean”, după care zice că ,,Apusul cu Răsăritul va fi în perfectă armonie !”

Iar în enciclică peste tot zice altfel că calendarul cel de curând născut nu seamănă nicidecum cu calendarul gregorian.

Ia să vedem aşa este, ori în altfel.

Înainte de reformatorul Papa Grigorie al XIII-lea, la multe sinoade în Apus s-a propus schimbarea calendarului iulian, dar însă încercarea rămânea baltă izolată.

Iar la Răsărit întotdeauna de aci a răsunat anatema asupra celor ce ar îndrăzni una ca această fără de lege, de a schimba adecă calendarul, sau ceva din Biserică.

Sinodul din Laterano apusean aude declaraţia astronomului Copernik că din cauza neştiinţei exacte a lungimii anului solar să nu se schimbe calendarul, ceea ce a şi urmat tăcere.

Tot asemenea şi Sf. Sinod al României se lămureşte de un însuşi inginer român, cum că anul iulian este în perfectă armonie cu anul astronomic, şi schimbarea nu s-a făcut.

§ 3. După toate acelea, trăsneşte prin cap lui Papa Grigorie al XIII-lea să nu se mai ţină cont de ce va să zică o hotărâre a Sfintelor Soboare Ecumenice, şi din turnul vijeliilor gregoriene aruncă la pământ calendarul bisericesc, schimbând regula bisectililor.

Tot asemenea au făcut şi P.S. sinodali ai României – pe baza unui descreierat de Meletie al IV-lea, împreună cu câţiva la Patriarhia din Constantinopol, cu minciună sub nume de congres pan-ortodox – schimbă şi ei ordinea bisectililor; aşa că, din cauza anilor lor comuni din oare care ani seculari, vor ajunge sâcâindu-se când înainte de noi cu numele zilei, când în urma noastră la ori ce dată; precum anul acesta 1924 toate datele lunii lui octombrie, noiembrie şi decembrie care la noi ortodocşii sunt vineri, la ei sunt sâmbătă, asemenea şi datele miercurilor şi ale ori şi cărei zi.

Şi aşa vor urma când înainte când înapoi faţă de data ortodoxă cu numele zilei schimbată; precum de pildă în anul 2200, la noi ortodocşii datele de la martie înainte ce sunt cu numele duminică, la ei vor fi sâmbătă, iar datele cu numele sâmbătă va fi la ei vineri, şi aşa mai departe.

§ 4. Papa Grigorie, când a scos calendarul din Biserica papistăşească la anul 1582, au suprimat 10 zile din luna octombrie, socotite de neîndumnezeiţii lui astronomi ca de pristos. Asemenea au făcut şi noii calendarişti, suprimând afară de cale cele 13 zile din luna octombrie, socotite de ei ca mai mult faţă de calendarul gregorian, pe care l-a urmat întocmai, după cum se arată din tabelele de faţă.

1) Pagina calendarului imprimat la Roma în anul 1582 din ordinul Papei Grigorie al XIII-lea, care dă luna lui octombrie scurtată şi sărită de la 4 la 15.

2) Foaia calendarului imprimat la Bucureşti în anul 1924, din ordinul Sf. Sinod al României, care dă luna octombrie scurtată şi sărită de la 1 la 14.

§ 5. Cum se vede în 1582 ziua de 4 octombrie fiind joi, a doua zi nu putea fi decât vineri; cum însă a doua zi, papa nu a mai numărat 5 octombrie, ci 15 octombrie, forţat a doua zi în loc de vineri i-a zis luni, schimbând ordinea numelor zilelor.

Tot asemenea silă a făptuit şi noii calendarişti; căci în subînsemnarea foii noului lor calendar pe 1924, în nota a doua citim: ,,Zilele de la 1 la 13 stil vechiu se suprimă” … Prin urmare, aceste 13 zile din luna octombrie 1924 aparţinând stilului vechiu, şi pre care le-au şters ca de la 14 octombrie să înceapă stilul nou, a fost 1 octombrie marţi, iar 14 octombrie miercuri, atunci, de ce a indus lumea în eroare punând cu minciună şi forţat în loc de marţi la 1 octombrie miercuri, iar duminică punând la 5 şi 12 octombrie stil vechiu, pe când în realitate duminică a fost la 6 şi 13 octombrie ?!

Dacă au căutat să unifice împreună cu datele şi zilele săptămânilor, lunilor şi anilor ce vor să fie, la fel cu papistaşii, de ce nu au lucrat cu adevărul – precum s-a făgăduit – ci, de la început chiar, ştergând cu buretele cele 13 zile, au greşit în însuşi calculele astronomilor de astăzi, cari zic că la sfârşitul veacului al XX-lea se adună 13 zile; iar la 1 octombrie în locul adevăratei zile marţi a pus miercuri, cocoţând minciuna tocmai la începutul savantei lor opere ?

De ce au uitat că ,,Pierde-va Domnul pre toţi cei ce grăiesc minciună” (Psalmi 5, 6) ?

Deci, cu dreptate îi va întreba să răspundă noii calendarişti: când aţi făcut unificarea cu apusenii a numelor zilelor de la 1 la 14 octombrie ?

Pentru ce dar voiesc a zice luminii întunerec, şi întunerecului lumină ?

§ 6. Aşa dar, toate sărbătorile de peste an cu dată fixă vor urma la noii reformişti cu 13, cu 14 … zile mai înainte de data ortodoxă şi cu numele zilei schimbată.

Încă din pricina aceasta şi Evanghelistarele cu întreaga rânduială bisericească le-au mutat fiinţa lor armodică de până acum, căci nu se vor mai potrivi precum le aflăm aşezate la urma Evangheliilor cu datele lor;

Pentru care schimbări, cei ce au îndrăznit unele ca acestea vor cădea sub anatema Sf. Sobor al VII-lea Ecumenic a canonului 1; care Sfânt Sobor şi în praxa (lucrarea) a cincea zice: ,,Noi pre cei ce au adaus ceva, ori au scăzut din cele rânduite Sfintei Biserici, îi afurisim”.

§ 7. De asemenea şi posturile le-au schimbat din locurile lor, căci pe când noi ortodocşii vom posti ajunurile Crăciunului şi Bobotezei – Botezul Domnului, ei vor mânca harţi (de dulce).

Încă şi cârnălegile (câşlegile – carnavalul) Crăciunului, ei îl vor face după nemţescul lor calendar, cu 2 săptămâni mai mare, decât cum este hotărât de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă de Răsărit, din pricină că sărbătorile fixe le-au mutat cu 13 zile mai înainte, după stilul nou, iar Sfintele Paşti le-au lăsat după stilul vechiu.

Şi dacă se vor ţinea mereu aşa, adecă cu sărbătorile după două stiluri, atunci postul Sfinţilor Apostoli îl vor desfiinţa; căci se vor pomeni cu praznicul Sf. Apostoli cu 3 zile mai înainte de Duminica Rusaliilor, în vremea când va cădea Sfintele Paşti la 25 aprilie, pe când ei lui 25 aprilie îi vor zice 8 mai, iar lui 20 iunie – Duminica Rusaliilor – îi vor zice 3 iulie. Şi aşa va urma cu postul Sfinţilor Apostoli desfiinţat când Sf. Paşti vor cădea între 19 şi 25 aprilie.

Şi dacă le place să strice posturile, ceea ce a şi pus-o pe tapet în mincinosul lor congres de la Constantinopol în 1923, auză hotărârea Sf. Sobor din Gangra ce tună aşa cu al 19-lea canon:

,,Dacă vreunul din cei ce se nevoiesc, fără trupească nevoie, s-ar mândri şi posturile cele predate poporului, care se păzesc de Biserică, le-ar dezlega, întărind întru sine cugetare de deplinătate, fie ANATEMA”.

Iar Nomocanonul, prin 228 strigă aşa:

,,Dacă cineva nu va păzi postul Sfinţilor Apostoli, al Naşterii lui Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, pre unul ca acesta să nu-l primeşti în Biserică, nici pre fiii lui, dacă şi ei nu postesc întru acestea”.

§ 8. Iar dacă cu 2 săptămâni mai înainte vor face sărbătorile, atuncea oare vor avea strugurii copţi la dumnezeiasca Schimbare la Faţă spre a-i blagoslovi, conform canonului al 3-lea al Sfinţilor Apostoli ?[2]

Deci, bine au zis bunul creştin, inginerul Maxentian, că noii calendarişti vor ajunge cu solstiţiul de vară[3] în ziua echinocţiului[4] de primăvară. Care de altfel minunatul Dumnezeu le-au şi arătat cu lucru de pe acum că aşa are să li se întâmple; căci chiar în anul acesta, 1924, când au schimbat ei calendarul, în luna iulie întâi – Cuptor – întreaga fire ca cum s-ar fi revoltat asupra celor ce voiesc a răsturna dumnezeieştile aşezăminte ale Sfintei Biserici, dupre cum cetim în Universul no. 158: ,,În munţii şi judeţul Făgăraşului, precum şi în diferite localităţi din Bucovina, zice, ninge ca în toiul iernii, în special la Câmpulung” …

Iată Marele Ziditor al totului, Dumnezeu, spre a întări pre al nostru sfânt calendar – stil vechiu – şi spre ruşinarea celor ce au zis că vom ajunge cu vara în toamnă, au făcut minunea ca iarna să vie în vară, arătând că rău şi fără de cale s-au tăiat cele 13 zile.

§ 9. Şi iarăşi, dacă Sfintele Paşti le vor ţinea după a noastră ortodoxă Pascalie – stil vechiu –, iar data o vor pomeni cu 13 zile înainte, adecă precum are să facă în anul 1925, ziua de Paşti fiind la 6 aprilie, ei vor zice 19 aprilie; atunci, de la 22 martie până la 3 aprilie, zilele acestea nu se vor mai pomeni în noul lor calendar pentru Sfintele Paşti. Şi în cazul acesta, ce fac ei în faţa hotărârii aprobată de ei înşişi, în publicaţia Pascaliei la urma ceaslovului din 1896 la pag. 699, ce zice:

,,De altă parte ca Paştele să nu cadă niciodată la 22 martie, aceasta este o erezie vădită”.

O ! Vai de cei ce socotesc de glume anatemele, focul de veci, scrâşnirea dinţilor, viermele cel neadormit …, care neîncetat vor roade pre nepocăiţii eretici !

Dar să vedem:

 

 

Capitolul II

Ce fel de adevăruri ne mai prezintă noii calendarişti pentru data Sfintelor Paşti ?

§ 1. În enciclica sinodală cetim: ,,Data Sfintelor Paşti se va calcula tot după vechea noastră Pascalie”, adecă ca şi în trecut după stilul vechiu. Bine !

Dar la urma aceleiaşi reviste unde este publicată enciclica[5], la poşta redacţiei cetim cum că acestea ,,numai pentru urechile şi ochii omului, toate rămân precum au fost şi fără a se băga de seamă” adecă minciuna. Căci pe când s-a propovăduit că Sfintele Paşti nu se vor schimba din locul lor, aici zice că ,,aceasta este numai un provizorat. Această urmare după două calendare nu se va putea ţine multă vreme. Va trebui odată să se schimbe şi aceasta”.

Şi chiar aşa vor face. Fiindcă noii episcopi în sesiunea de primăvară din anul curent, 1925, au şi cerut-o cu stăruinţă să se schimbe şi data Sfintelor Paşti !

Priviţi cum se ţin de cuvânt şi aici !!!

§ 2. Deci, dacă propovăduiesc cu îndârjire că calendarul nostru este păgânesc, pentru ce dar vin înţelepţii aceştia moderni cu sărbătoarea Sfintelor Paşti peste noi, cari prăznuim împreună cu cei ce au rânduit şi prăznuit această sfântă sărbătoare de la Sfântul Sobor I Ecumenic până astăzi, şi până în sfârşit, adecă cât va fi lumea ortodoxă creştină pe pământul bunului Dumnezeu ?

Şi iarăşi, dacă ne hulesc sfântul nostru calendar, zicând ei că este păgânesc şi că a fost folosit de păgâni mai mult decât 300 de ani (măcar că amarnic se contrazic când zic că Sfinţii Părinţi l-au botezat în legea creştină la Sf. Sobor I Ecumenic, 325); şi cum ştiut fiind că acele 3 veacuri din început se numesc veacuri apostolice, deoarece Biserica Creştină au avut mulţi sfinţi şi dascăli apostolici, adecă care au văzut şi vorbit cu Sfinţii Apostoli, atunci, dacă noii calendarişti pe practica calendaristică a acestor 3 veacuri o numesc păgână, pentru ce dar acum caută să lepede tot ce s-a aşezat în Sfânta noastră Biserică în urma acestor 4 veacuri şi să reaşeze rânduiala ce exista în vremea acelor 4 veacuri ?

Pe sfântul şi botezatul nostru creştinesc ortodox calendar iulian îl leapădă ca pre un păgânesc, ca cel ce a fost folosit, zic ei, de păgâni mai mult de 3 veacuri, aruncând întru întunerec pre cele 16 veacuri ce au practicat acest calendar, pre sfintele slujbe, pre sfintele posturi, pre sfintele canoane, pre sfintele barbe şi pre păr, pre hainele clericale, pre neînsurarea episcopilor etc, le leapădă ca ceva introdus în urma acelor 4 veacuri, atunci de ce se mai numesc pre sineşi cu făţărnicie creştini ortodocşi ?[6]

De ce nu dau pe faţă, propovăduind pentru toate regulile eclesiastice şi să zică că ştiinţa modernă nu se mai împacă cu principiile creştinismului ortodox ?

§ 3. Iar dacă se vor ţinea de cuvânt, adecă în rânduiala Pascaliei, ei vor menţine calculele pentru serbarea Sfintelor Paşti tot după stilul vechiu (ceea ce este o ruşine pentru ei, căci au zis că stilul vechiu este păgânesc), iar data o vor muta cu 13 zile mai înainte după stilul nou – ca să le vină la răboj şi postul Sfinţilor Apostoli, temându-se, poate, de anatemele puse asupra călcătorilor –, atunci vor ajunge să prăznuiască Sfintele Paşti mai înainte de Pasca jidanilor, precum se arată în tabloul reprodus aici şi luat ca exemplu, după comunicarea lui Bejereanu în broşura răposatului general P.V. Năsturel, ,,Unificarea calendarelor”, de la pag. 12.

Şi atunci ce fac ei cu dogma care hotărăşte că Mântuitorul Hristos Domnul a înviat duminică după Pasca jidovească ?

Ce fac ei cu caterisirea canonului al 7-lea apostolesc ?

Numai că poate s-au obişnuit să tot le fulgere pe la urechile cele ce s-au plecat a schimba întreg cadrul cu datele calendarului unele ca acestea: adecă canonul 1 al Sfântului Sobor din Antiohia, ce zice:

,,Toţi cei ce îndrăsnesc a deslega hotărârea Sfântului şi Marelui Sinod cel adunat în Nikeea, în fiinţa bunei-cinstiri a prea iubitorului de Dumnezeu Împăratului nostru Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştelor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de la Biserică, de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite.

Şi acestea să fie zise pentru mireni.

Iar dacă vreunul dintre proestoşii bisericeşti, episcop sau presbiter sau diacon, după hotărârea aceasta, ar îndrăsni pentru răsvrătirea popoarelor şi turburarea Bisericilor, a se osebi şi cu iudeii a săvârşi Paştele, pre unul ca acesta Sfântul Sinod din data aceasta străin de Biserică l-au judecat. Ca pre unul ce nu numai luişi s-au făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răsvrătire.

Şi nu numai pre unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pre cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iară cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea din afară, pre care o au câştigat sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu”.

§ 4. Şi să se ştie că unii ca aceştia ce au apelat la Liga Naţiunilor în privinţa calendarului, ei vor primi împreună cu alte reforme calendaristice şi pre aceea ca praznicul Sfintelor Paşti să fie stabilizat, conform hotărârii lor din 1923.

Şi fără de alta vor săvârşi şi această poznă, căci iată ce zice preşedintele comisiunii de reforma calendarului a Uniunii Astronomice Internaţionale ţinut la Roma în 1922:

,,Dacă Sfântul Scaun (Dumnezeul pământesc papă) va ajunge să fixeze praznicul Paştelui, exemplul lui cu siguranţă va fi imitat şi de celelalte Biserici”. Auziţi ?!

Şi cum nu-l va imita drăguţele de barbe ajustate şi cei cu chica frezură ? Zicem, cei ce prin hulele şi prihanele făţişe aninate în cârca sfântului nostru calendar bisericesc ortodox, ne-au dovedit că le este ruşine a mai sta alături cu cei cu sfinţii lor ochi scoşi, cu mâinile sucite şi cu picioarele schilogite de vrăjmaşii creştinismului, adecă cu cei 318 Sfinţi Părinţi şi dumnezeieşti mărturisitori şi de rane purtători pentru Hristos. Pre care ochii scoşi şi sfinte mădulări stâlcite – după cum ne comunică Episcopul Evsevie Pamfil[7] şi Meletie[8] – zic cum că cu dulceaţă le săruta Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel întocmai cu Sfinţii Apostoli, pentru ca să primească sfinţenia lor.

§ 5. Drept aceea, foarte potrivit este să amintim noilor calendarişti cuvântul cel de la întâia Pashă a Sfântului Ioan Gură de Aur, ce zice:

,,Faceţi-vă precum sunt şi eu (adecă acum), fiindcă şi eu eram odată ca şi voi (adecă filosofi). Şi ce zic de mine ? Trei sute de Sfinţi Părinţi şi ceva mai mulţi, împreună adunându-se în Eparhia Vitiniei, în Nikeea, aceasta au hotărât-o (adecă pentru Sfintele Paşti), iară voi pre toţi aceia îi defăimaţi prihănindu-i ?

Acum, una din două va urma: sau îi catigorisiţi ca pre nişte neînţelegători, că n-au cunoscut cu scumpătate[9], sau că au cunoscut adecă, însă pentru frică au vândut adevărul. Deoarece când nu păziţi pre acelea ce s-au aşezat de aceia (adecă de Sf. Părinţi), fără de alta una din acele două pomenite mai sus va urma.

Şi cum că adecă au avut şi înţelepciune multă şi bărbăţie au arătat, acestea, lucrurile lor le prea arată; fiind că toţi purtau asupră-şi semnele lui Hristos, şi multele lor pedepse înfăţoşau pe fiecare că întru adevăr au răbdat multe pentru numele lui Iisus Hristos.

Pentru că unii dintru aceştia, afară de altele, aveau şi istovite trupurile lor de nevoinţe, alţii din pricina răpirii tuturor lucrurilor celor trebuincioase, altora din foame, altora din ranele cele multe şi alţii pre ochi îi aveau scoşi: şi dintru aceşti purtători de semne şi mucenici s-au alcătuit atunci tot Sfântul Sinod. Aceştia împreună, cu credinţă şi cu împreună glăsuire au aşezat această sfântă serbare a Paştelor ca să o săvârşim întru această zi. Aşa dar, aceia cari în vremurile acelea de strâmtorime şi aspre ale goanelor n-au vândut credinţa, puteau ei înşişi să se făţărnicească pentru păzirea zilei acesteia ?

Ia aminte bine să vezi ce faci, pentru că judeci pre Părinţi cu acest chip, pre cei statornici şi înţelepţi !

Deoarece fariseul acela, care a judecat pre vameşul, au pierdut toate bunătăţile ce mai avea, tu ce răspuns vei da ? Ce cuvânt vei avea pentru prihănirea acelor dascăli ce erau prieteni ai lui Dumnezeu şi mai ales că cu nedreptate şi cu multă necunoştinţă îi prihăneşti ?”

Aducă-şi aminte noii calendarişti de râvna Sfântului Ioan Gură de Aur asupra Sfântului Chiril al Alexandriei, pentru care s-a pus însăşi Maica lui Dumnezeu, zicându-i: ,,Iartă-l Ioane”. Dar pentru cei ce hulesc sfântul nostru calendar ortodox zicând că este păgânesc – faţă de cuvintele de mai sus – cine, oare, va îmblânzi pe Auritul acela apărător al aşezământurilor rânduite de sfinţii cei încununaţi cu laudele dumnezeiescului Gură de Aur ?

§ 6. Deci, ce mai zic noii calendarişti ?

,,Sfântul Sinod, zice, a amânat aplicarea schimbării datei Sfintelor Paşti, până se va înfiinţa organul astronomilor care să ne dea pe un număr de ani data lunii pline după echinocţiul de primăvară”.

Însă şi aici întru acest număr de ani, ca şi în celelalte arătări, se vede că se lucrează un ce necunoscut !

Ce o mai fi urmărind aceste şoapte tainice ?

În Congresul de la Constantinopol, 1923, s-a hotărât ca Universităţile din Bucureşti, Atena, Belgrad şi Petrograd prin observatoarele lor astronomice să fixeze luna plină a echinocţiului de primăvară pe un interval de 50 de ani.

Iar în comunicatul ce-l face Onor. Senatului Român, D.D. Dr. Miron Cristea – la 15 decembrie 1923 – zice că acele universităţi au să fixeze luna plină pe 25 de ani !

Iar în Noua Revistă Bisericească, anul VI, pag. 96, zice că Sfântul Sinod al României a hotărât că acest calcul se va face deocamdată pe 10 ani !

Iar în Biserica Ortodoxă Română, 1924, poşta redacţiei: ,,Un număr oare care de ani”.

Ce mister s-o mai fi rostogolind întru aceste felurite numere de ani ?

Pare-ni-se că această dare din colţ în colţ adăstă pre ceea ce se zice: ,,Până ce societatea naţiunilor va stabili pe bază exactă de calcule astronomice durata anului solar, ca acest an să fie adoptat pretutindeni, în viaţa civilă şi bisericească calendaristică”[10].

§ 7. Aşa dar, dacă acum se cere o bază exactă în calculele astronomice, de aici se dovedeşte că până acum la neîndumnezeiţii astronomi apuseni calculele lor au fost mincinoase, precum au şi fost; una, iar alta:

Vedem pe abatele Chauve Bertrand la Uniunea Astronomică Internaţională din Roma în 1922 că pretinde a se găsi o bază de înţelegere şi între partizanii celor 13 luni, adecă cu jidanii, zicând că sunt şi ei numeroşi acum !

Iată deci că pretutindenea se zăreşte ucigaşa mână a lui Iuda cel blestemat – Alviţarul – care de altfel ştim cum că francmasonia de el este aflată şi în statutul căruia stă: ,,război neîmpăcat – nu noului calendar gregorian – ci vechiului calendar iulian”.

Şi atunci noii calendarişti ce vor face când de la Liga Naţiunilor, jidănită, se vor pomeni cu un postulat jidănesc de un nou calendar, care considerat ca fapt recunoscut, nu va mai putea fi discutat ? Căci dacă miliardarul acela jidan din Amsterdam – pe la începutul veacului al XVII-lea – a dat lui Gulielm Stattulver al Olandei 2 milioane de florini, zicându-i că dacă nu va reuşi să răpească scaunul Britaniei, se mulţumeşte a-i pierde[11];

Oare ce nu vor jertfi masonii de jidani la Liga Naţiunilor spre a le ieşi pe placul lor ?

Aşa dar, mai înainte de a face încheierea celor zise până aici despre chestiunea calendarului, să notăm ceva şi:

 

 

Capitolul III

Despre oare care reforme ce se plănuieşte şi chiar se făptuieşte

în Biserica Ortodoxă, în legătură cu schimbarea calendarului ortodox

Noul obicei al P.S. Arhierei

§ 1. Prea cucernicul econom Ioan P. Ţincoca, în articolul ,,Pedagogia ritualului bisericesc”[12], între altele zice şi aceasta: ,,O mare greşeală se face că de câţiva ani P.P.S.S. Arhierei, de toate gradele, cetesc Evanghelia cu mitra-n cap. Aceasta nu se făcea de către arhiereii premergători anului 1900; nu fac cei greci şi ruşi. Care ar fi motivul să se facă astăzi ? Cum se face nu ştim şi nici nu e justificat, ori ce s-ar spune. Cuvintele Mântuitorului Hristos se cetesc cu adânc respect, cu plecare de genunche şi cu profundă atenţie. Acoperirea capului ar da notă că cetitorul se pune umăr la umăr cu Mântuitorul. De unde atâta suire ? Ce concordanţă este între starea smerită a rugătorului, care se adresează Dumnezeu-Omului Iisus cerându-I iertare de păcate, milă, har etc, şi între această stare de mândrie, de mărire ierarhică ?!!”

Le aducem aminte P.S.L. ce nu voiesc a-şi scoate mitra din cap în vremea cetirii Sfintei Evanghelii, cum că după Sfântul Simeon al Tesalonicului[13] şi alţi sfinţi: ,,Cetindu-se Evanghelia, arhiereul nu numai ia mitra de pe cap, ci scoate şi omoforul, arătând că este rob al Domnului, căci Domnul este ca cum ar fi acolea de faţă, de vreme ce grăieşte prin Evanghelie; şi atunci nu cutează să poarte omoforul, chipul Întrupării Lui !”

 

Secretul apropierii între Biserici

§ 2. Acel novism arhieresc, pomenit mai sus, a urmat mai înainte de 1903, în care an – după cum ne comunică ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, no. 3-5, în articolul ,,Apropiere între Biserici”, zice că în ,,Cuvântul Adevărului”, anul II, no. 1, 15 aprilie 1903, stă scris: ,,În timpul din urmă se lucrează cu multă activitate în Răsăritul ortodox la apropierea de Biserica Anglicană. Partizanii acestei apropieri şi-au pus în gând de a face pe popor cunoscut cu învăţătura Bisericii Anglicane, în care scop se subliniază în mod tendenţios tot ceea ce apropie ortodoxismul cu anglicanismul şi se trece sub tăcere locurile eretice ale anglicanismului …

N-ar fi mai bine să se dea pe faţă publicităţii punctele pe baza cărora Biserica Anglicană Episcopală doreşte apropierea de Biserica noastră ? Prin aceasta tratativele n-ar fi stingherite întru nimic, dacă prin numita apropiere nu se urmăreşte scopuri politice, deci străine de Biserică !”

Şi cum să nu fie străine de Biserică aceste şoapte pe întuneric, datorite şovăielilor celor ce au jurat că vor da alarma când vor simţi pe lup că se apropie îmbrăcat în piele de oaie !!

Dacă mai trebuie luat în consideraţie, că pentru interese materiale – ţelul reformiştilor –, vedem strecurat între prea cucernicii membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii anonime preoţeşti din Bucureşti ,,Crucea” şi pe satana de iudă – alviţarul – comersanul S.A. Laver, jidan[14].

Şi încă să te mai miri când vezi între adventiştii protestanţi pe preotul Teodor Popescu, pe când pe preoţii de la ,,Crucea” îi administrează unul din cei ce au ucis pre Domnul slavei !!?

§ 3. De aici, din socoteala celor ce se povârnesc către anglicanismul rătăcit şi cine mai ştie către cine … – bună oară ca cei de la mincinosul congres din Constantinopol, 1923 – iar nu acei rătăciţi către dreapta noastră slăvire, au scos capul la iveală acelea ca: scurtarea serviciului nostru divin, pre care preotul C.G. Vartolomeu în articolul ,,Slujitorii meselor”[15] zice că ,,lungimea lui exagerată (a sfintelor slujbe) îl oboseşte foarte mult” şi adecă, mai trebuie dat pe mâna forfecuţelor modei nouă …

Însă singur în alt articol numit ,,Dihonia dintre preoţi” spune[16] din ce pricină e copleşit de această nereligiozitate, fiindcă zice: ,,Noi, preoţii, în cea mai mare parte, suntem ca nişte odăi friguroase, de care ţi-i groază să te apropii ! Trebuie să recunoaştem însă, că cea mai mare vină în această privinţă o poartă şcoala noastră bisericească, care a ştiut să facă din noi tot ce pofteşti, numai suflete creştineşti nu !!”

Şi din care pricină, preoţimea ortodoxă română mai zice: ,,La noi în seminarii nici odată şi nicăieri nu s-a predat chestiunea şi calculul calendarului. Aşa că foarte mulţi preoţi nu cunosc mecanismul calculului calendarului”[17].

Care de altfel la adresa celor ce găsesc fel de fel de motive spre a-şi scuza nereligiozitatea lor; cetim în articolul ,,Reforma cea adevărată”[18] că: ,,Un creştin s-a prezentat unui sfânt episcop şi i-a spus că slujbele sunt prea lungi în biserică; iar bunul episcop i-a răspuns părinteşte: fiul meu, nu slujbele sunt lungi, ci credinţa dumitale este scurtă !”

§ 4. Toţi aceştia, doritori de inovaţii, să nu piardă din vedere că şi dăscălaşii protestanţi s-au ridicat odinioară cu mare înverşunare contra cultului bisericesc.

Ah ! Pentru Dumnezeu şi mântuirea sufletelor lor, îi îngreuiează cele câteva ore ale dumnezeieştilor slujbe, iar pentru dracul unii priveghează zile şi nopţi întregi în mitropoliile satanei[19], adecă la teatruri, la cinematografuri, la circuri, alergări de cai etc !

Şi când te mai gândeşti că unii din cei cu doctoratul în teologie, ca răposatul acela Zotu, condus poate de ideile protestantului Hefele germanul şi Hergenrother englezul, în articolul ,,Rigorismul în viaţa şi ideile creştinilor vechi”[20], deschide creştinelor o nouă portiţă spre teatruri, fără a se înfiora de osânda canonului 51 al Sf. Sobor Ecumenic al VI-lea pusă asupra celor de la teatruri şi a privitorilor lor, şi pre care dumnezeieşti canoane unii din cei de moda nouă clerici zic că trebuie comentate conform realităţilor în care ne-a fost dat să trăim !

Şi trebuie să se mai mire cineva de demoralizarea tineretului – dacă nu şi a tuturor – aplicând ceea ce au cetit în foile cele obscene şi romanele cu caracter pornografic şi văzându-le pre acelea fără de sfială reproduse în cinemele orăşeneşti şi pe unele locuri pe la şezătorile ţărăneşti ?!

 

Încă o altă dandana de modă nouă

§ 5. Într-o scrisoare ce o adresează unei persoane din Sfântul Munte, părintele Scriban, zice că dacă nu era el şi cu doi episcopi ruşi la congresul de la Constantinopol, ieşea mare dandana – ,,se da voie arhiereilor să se însoare”. Dar, în ,,Biserica Ortodoxă Română” no. 12, 1923, pag. 946, tot acest D.Dr. Scriban propune ca ,,noi ortodocşii să menţinem strâns de tot legăturile cu Biserica Rusească prin preoţii noştri basarabeni !”

Însă, a uitat prea cuvioşia sa că tot în ,,Biserica Ortodoxă Română” din noiembrie 1922, pag. 141-142, stă publicat:

,,În Rusia, unde e mare răzmeriţă şi neordine, s-a înfiinţat aşa numită ,,Biserica vie” (Jevaia Ţerkovi), care între altele a hotărât că nu numai preoţii, ci şi monahii să iasă din mânăstiri şi să se căsătorească, trăind ca preoţi de mir, căci Hristos – zic ei – nu a trăit în pustie, nici în locuri retrase, ci în lume propovăduind. Tot aşa şi episcopii sunt îndatoraţi să se căsătorească şi astfel să conducă Biserica, căci – zic ei – lipsa căsătoriei este pricină de mare scandal” …

Cam aşa s-a hotărât şi la nenorocitul congres din Constantinopol, la care a luat parte şi filorusul D.Dr. Scriban.

Cam aşa, însă, cu mai multă groază ceteşti[21] şi tâlcuirea preotului Gh. Oprişescu, în care zice că, după citaţiile din Tit 1, 6 şi I Timotei 3, 2, preoţii trebuie să aibă o soţie, nu să fi avut, ci să aibă, şi aceasta până într-o vârstă nelimitată …

Care va să zică, mai mult ceva decât Jevaia Ţerkovi, căci acest Oprişescu voieşte la fel cu rostirea profesorului protestant A. Calau (Calovius 1612-1689), care la al 72-lea an al vârstei sale căsătorindu-se cu a şasea femeie, făcu declaraţia solemnă că ,,se va recăsători de atâtea ori de câte ori Domnul îi va lua femeia”[22].

Dar să se ştie că verbul ,,trebuie să fie” nu se află în nici o ediţie ortodoxă a Noului Testament din câte ne stau de faţă, ci se află numai într-o ediţie protestantă – Viena, 1875 –, care ediţie protestantă este osândită de Biserica Ortodoxă, adecă a nu se ceti de creştinii ortodocşi[23].

§ 6. Iar dacă unele ca acestea sunt mari dandanale, ce vom zice ? şi cât de mare dandana nu se socoteşte de către cei întreg înţelepţi, când vedem pe Florica Scriban înfiptă tocmai în revista oficială a Sf. Sinod ? O ! de te-ar fi bătut bruma şi să nu te fi cocoţat tocmai acolo !

Unde s-a mai auzit o poznă ca aceasta, ca o femeie, cât de floare va fi ea, să dăscălească cot la cot cu Sf. Sinod ?

Căci, dacă a fost o Papoaie Ioana la Roma, însă pe ascuns !

Şi dacă Papa Climent al XII-lea a aşezat ca arhiepiscop al Tolitului pe pruncul Infante, numai de 11 ani fiind, al doilea fiu al lui Filip al V-lea regele Spaniei[24], însă deşi pozna era mare, dar era de genul masculin !

Şi nu numai atât, dar vedem că mai multe Floricele s-a îngăduit să fie studente la Facultatea de Teologie[25] din Bucureşti. Şi iarăşi:

În cadrul acestor 20 de ani, de care părintele econom I. Ţincoca se alarmează pentru oare care noui obiceiuri ale P.S. Arhierei, adecă în şedinţele Sf. Sinod din octombrie 1910 şi mai 1911 vedem că monahia Epiharia Moisescu, tocmai din ,,Leagănul” Sfintei Ecaterina prezintă două memorii Sf. Sinod prin care propune a se înfiinţa în mijlocul Bucureştilor (?) un seminariu pentru tinerele monahii spre a deveni cu vreme apostolite în urma studiului dobândit şi de prin străinătate[26] …

Ei bine ! Când P.C. Scriban şi cei asemenea cugetători reformişti au crezut de cuviinţă ca să împodobească cu acest soi de Floricele revista oficială a Sf. Sinod, precum şi Facultatea de Teologie, poate au uitat hotărârea apostolească ce zice: ,,Femeile să tacă, că lor nu li s-a dat voie a învăţa” (I Corinteni 14, 34; I Timotei 2, 12).

De ce să tacă Sfinte Apostole ?!

,,Fiindcă Adam zice, nu s-a amăgit, ci femeia amăgindu-se a căzut în călcarea poruncii” (st. 14); unde la tâlcuire cetim:

,,Pentru aceasta aşa zice apostolul, cum că, de vreme ce numai o dată a învăţat femeia pe bărbat şi a pierdut pe toţi oamenii, pentru aceasta nu mai înveţe mai mult, nu numai aceea, ci şi tot neamul ei; fiindcă şi tot neamul femeilor este uşor la minte şi lesne amăgit şi cu uşurinţă primeşte rătăcirea”.

Dar poate voieşte D.Dr. Scriban ca în cadrul noilor reforme bisericeşti să figureze sau să imiteze pe Jevaia Ţerkovi, unde se zice că acum pe faţă sunt arhierei de genul feminin slujind arhiereşte … !

§ 7. Şi cine ştie ce va mai urma de aici încolo pentru biata Biserică Românească, când acei tineri[27] trimişi în Apusul schismatic şi eretic spre a-şi completa studiile teologice se vor întoarce cu simpatii adânci către persoanele şi starea de lucruri de acolo, care-i vor înstrăina de simplitatea şi credinţa noastră ortodoxă !

Şi doar ştiu şi cei ce au fost de părere a trimite tineri la Apus ce turburare a produs în Biserica Ortodoxă patriarhul Chiril Lucaris, tocmai fiindcă avusese legături cu oamenii Apusului.

De asemenea, dupre cum ne comunică istornicul bisericesc Meletie[28], tocmai prin acei tineri întorşi din Europa de la studii, prin veacul al XVI-lea, în Polonia cu idei protestante, încet-încet au pricinuit pieirea Poloniei, prin vajnica lor desidemonie în vremea lui Stanislav, 1798.

Şi care, din aceste politiceşti şi nelegiuite legături cu apusenii, astăzi cei de moda nouă au gândit că ar fi bine şi potrivit ca episcopii să se însoare, clericii să se recăsătorească, călugării de asemenea scuturând mucegaiul, să se toporască preoţi pe la parohii, unde se pot însura mai lesne, şi pentru a face faţă legii conjugale, posturile să se desfiinţeze, iar pentru a nu fi observaţi prin teatruri clericii, trebuie să-şi schimbe portul clerical, asemenea şi bărbuţele şi părul să se acomodeze modei; iar spre a face politică mai multă cu alde renaniştii, darwiniştii, volteriştii etc, dumnezeieştile slujbe să se scurteze; iar din pricina goanei după câştig să se schimbe şi calendarul ortodox, fiindcă zic ei, sunt prea multe sărbători. De asemenea, spre a fi la fel cu papistaşii, au socotit să scoată psaltihia ortodoxă din biserică şi să se introducă peste tot muzica vocală, poate şi cea instrumentală, în care scop să se înfiinţeze şcoli speciale cu un curs de 4-6 ani, în care noii cântăreţi pe lângă celelalte studii secundare, li se vor preda şi muzica instrumentală: piano, armonie, vioară etc[29]. Ca astfel când lăutarii vor refuza a cânta la vreo nuntă-n post, sau la vreuna cu rudenii …, aprobate de unii episcopi şi mitropoliţi[30], fărădelegi la modă, atuncea cântăreţii cei noi să împlinească locul vioriştilor grevişti …

§ 8. O ! Doamne, ce ne-a fost dat să mai vedem !

Şi au văzut oare care că de pe la unele biserici, sfintele icoane s-au rădicat sus …

Iar alţii au auzit că unii au îndrăznit să zică în loc de ,,Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pre noi”, ei zic: roagă-te pentru noi.

Bine dar, au zis Sfântul Ioan Gură de Aur, tălmăcind zicerea dumnezeiescului Apostol Pavel: ,,Având credinţă şi bună cunoştinţă, pre care unii lepădând-o din credinţă au căzut” (I Timotei 1, 19), cum că: ,,Când petrecerea este deznădăjduită, prihănită şi osândită, naşte şi dogme asemenea rele, şi se pot vedea mulţi, că din aceasta au căzut în rândul relelor şi în păgânism s-au abătut” (Voroava a V-a).

De asemenea şi la tâlcuirea celor 14 Epistolii ale Sf. Apostol Pavel de marele ierarh mărturisitor Sf. Teofilact, la st. 10 al capului al VI-lea, al celei dintâi către Timotei: ,,Rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint; care unii poftind-o s-au abătut de la credinţă”, aflăm încheierea următoare: ,,Cum că viaţa cea rea şi pângărită – a căreia rădăcină este iubirea de argint – naşte şi dogme rele şi face pre oameni necredincioşi, idolatri”.

§ 9. Oare ce o mai fi de biata Biserică Românească Ortodoxă care, pe lângă că unii o trag spre anglicanism, iară alţii – ca profesorul O. Ghibu, zice-se preot ortodox din Cluj – o împing spre papistăşism, pentru motivul că ar fi de origine latină; dar cu toate acestea, se mai găsesc că unii din înalţii mitropoliţi ca D.Dr. Miron Cristea şi N. Bălan, transilvăneni, împreună şi cu alţii, ce ţin morţiş să impună întregii Biserici Ortodoxe Române statutul şagunean, fără să-şi dea seama la ce viitor trist şi nenorocit vor expune Biserica prin acesta. Căci, după lămurirea prea cuviosului arhimandrit Dionisie Sinaitul, ,,aceasta, zice, însemnează laicizarea Bisericii cu desăvârşire. Până acum aveam de stăpân în cele materiale statul, iar în cele duhovniceşti ierarhia bisericească. Pe viitor însă, după noua organizaţiune, Biserica va fi condusă de păstoriţi” … (căci nu de surda învaţă teologia şi domnişoarele !!)

Şi pentru aceasta ascultaţi şi pe preoţii basarabeni cum se exprimă de bine[31]:

,,O ! Ce bine ar fi dacă vedem la politicieni atâta neînţelegere, neînţelepciune şi nepricepere în lucrurile mari, sfinte şi trainice, am putea să vedem măcar în schimb la cei bisericeşti alte vederi şi altă concepţiune ! Ce mare este însă şi cât de nemângâiată deznădejdea noastră când şi la cei bisericeşti vedem orientări şi convingeri tot atât de rătăcite şi periculoase pentru viitorul Bisericii ca şi la politicienii de rând”.

§ 10. Dar aceste rătăciri şi le-au permis a le săvârşi noii reformişti, din convingerea răsmonahitului profesor Dragomir Dimitrescu, care socotind pe Patriarhiile Orientale Ortodoxe ca şi dispărute, au zis – în conferinţa ţinută de Sf. Sinod al României pentru reforma calendarului în ziua de 21 noiembrie 1923 – că ele nu mai pot lua iniţiative[32], ca şi cum ar zice să ne facem de cap, că n-are cine să ne mai ieie seama ! şi să ne cinstim noi pre noi, puindu-ne singuri patriarh, căci ceilalţi patriarhi se vor stinge !!! …

Dar s-au înşelat amarnic; căci Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, prin dumnezeieştile ei canoane[33] nu a dispărut autoritatea ei, precum o vor noii reformişti, ci a fost, este şi va fi Biserica Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pre al căruia dumnezeiesc glas cei ce voiesc a se numi fii ai ei datori sunt a-l auzi, de voiesc să moştenească viaţa de veci. Iar de nu, defăimătorilor, călcătorilor şi hulitorilor sfintelor şi dumnezeieştilor ei hotărâri şi bune rânduieli, cele ce în veci vor petrece neatinse şi nestrămutate, le este sortită veşnica ANATEMA.

 

 

Capitolul IV

Despre care ANATEMĂ să notăm ceva pe scurt

§ 1. În subînsemnarea la istoria Sf. Sobor din Gangra, la Pedalion foaia 269, cetim următoarele:

,,Anatema se zice atât lucrul cel ce se despărţeşte de la oameni şi se afieroseşte lui Dumnezeu, care şi anatima se numeşte, afieromă sau danie, cât şi acela ce se despărţeşte de la Dumnezeu şi de la Biserica creştinilor şi se afieroseşte diavolului, care şi s-au obişnuit mai mult a se zice anatema, şi nu anatima – afierosit. Şi precum nu îndrăzneşte cineva a apuca cu mâna sa, ori a atinge lucrul ce l-au afierosit lui Dumnezeu, pentru cinstea şi sevasul cel către Dumnezeu (că zice cea leviticească 27, 28): ,,Toată afierosirea – anatima – ce o ar afierosi omul Domnului, Sfânta Sfintelor va fi Domnului”; asemenea şi cu omul acela ce se va despărţi de la Dumnezeu şi de Biserică, şi se va face afierosit – anatema, ori dat – diavolului, nimenea cutează a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci toţi credincioşii se despărţesc de dânsul.

Drept aceea, şi una şi alta anatema, fiindcă se despărţesc de oameni nu se osebesc între ele, însă pentru că una se afieroseşte lui Dumnezeu, iară cealaltă se afieroseşte diavolului, sunt foarte potrivnice una alteia.

Drept aceea, dumnezeiescul Gură de Aur despre a doua anatemă vorovind în cuvântul ce face, cum că nu se cuvine a anatematisi cineva pe nimeni viu, sau mort (tom al 2-lea), zice:

Ce alta va să zică anatema ceea ce o zici omule, decât că să se afierosească acela diavolului, şi mai mult să nu aibă loc de mântuire, să se facă înstrăinat de Hristos”. Şi iarăşi:

,,Anatema desăvârşit desparte şi rumpe pre om de la Hristos”.

Iar în tâlcuirea capului 23 al Faptelor, unde zice: ,,Că s-au anatematisit pre sineşi iudeii cei patruzeci, de nu vor omorî pe Pavel”, tâlcuind zice aşa: ,,Ce este s-au anatematisit, au zis, în loc de a fi afară de credinţa cea întru Dumnezeu de nu vor face ceea ce au socotit împotriva lui Pavel”.

Iară Tarasie în răspunderea cea desvinovăţitoare a Sf. Sinod al VII-lea zice: ,,Greu lucru este anatema, fiind că face pre om departe de la Dumnezeu, şi-l izgoneşte din Împărăţia Cerurilor, şi îl trimite în întunerecul cel mai dinafară (Foaia 724, tomul 2 al Sinodicalelor).

Acestea aşa fiind cunoscute, fără de cuvânt prihănesc oare care (adecă Vlastar şi Valsamon) pe sinodul acesta pentru anatema ce face, aducând spre mărturie pe dumnezeiescul Gură de Aur.

1) Pentru că Gură de Aur în cuvântul mai de sus opreşte pre fieşte carele de a anatematisi pe cineva, viu sau mort, zicând: ,,Dară ce ? Acea anatemă ce o au îndrăznit cineva a o zice, de la cei ce au stăpânire de aceasta, tu cutezi omule a o zice, făcând lucru împotriva morţii Domnului şi apuci mai înainte judecata Împăratului ?” Dară nu opreşte şi pre Sinod de aceasta. Că zice întru acelaşi cuvânt iarăşi el:

,,Dară ce ? Ai luat atâta stăpânire tu să anatematiseşti pre cineva ? Pre care stăpânire de a anatematisi o au luat numai apostolii, şi cei ce după toată stăpânirea s-au făcut diadohi ai apostolilor, cei ce sunt plini de dar şi de putere”.

Arătat este dar că şi Părinţii Sinodului acestuia, ca diadohi ai apostolilor, aveau şi stăpânirea aceasta, precum şi ceilalţi Părinţi ai celorlalte Sinoade mai ales a celor Ecumenice, au anatematisit faptele ereticilor şi pre dânşii împreună, precum se vede în practicalele Sinoadelor.

2) Pentru că la sfârşitul cuvântului mai de sus însuşi dumnezeiescul Gură de Aur zice că trebuie să anatematisim ereticeştile dogme şi să le mustrăm, măcar că şi milă trebuie a ne fi de oamenii eretici”.

§ 2. Iar în oraţia ce o face însuşi cu mâna sa dumnezeiescul Apostol Pavel la urma întâii Epistolii către Corinteni, zice:

,,Dacă cineva nu iubeşte pre Domnul nostru Iisus Hristos fie anatema”. A căruia tâlcuire se află acestea – asupra celor ce calcă dumnezeieştile învăţături şi predanisiri – zicând[34]:

,,În scurt, pre toţi ceea ce umblau în afară de apostoleştile sale învăţături şi predanisiri i-a înfricoşat apostolul; pentru că toţi aceştia nu iubesc cu adevărat pre Domnul; iară câţi nu iubesc întru adevăr pre Domnul, aceia sunt anatema, adecă sunt despărţiţi de Domnul. O ! Cuvânt înfricoşat ! de carele trebuie să ne înfricoşăm şi să ne cutremurăm, fraţilor !”

Şi la subînsemnarea aceleiaşi tâlcuiri se zice:

,,Iar cum că cela ce nu iubeşte întru adevăr pre Domnul, acela se face anatema, adecă se despărţeşte de Domnul, mărturiseşte Însuşi Domnul, carele zicea iudeilor: ,,Şi cuvântul lui nu-l aveţi întru voi, zice, că pre Cela ce l-au trimis El, acestuia voi nu credeţi … şi nu voiţi a veni către mine ca să aveţi viaţă … Că v-am cunoscut pre voi că dragostea lui Dumnezeu nu o aveţi întru sinevă” (Ioan 5, 38). Şi către farisei încă zicea: ,,Ci vai vouă fariseilor, că treceţi (cu vederea) judecata şi dragostea lui Dumnezeu” (Luca 11, 42).

Iar fericitul Teodorit zicerea aceasta a apostolului tâlcuind-o, zice: ,,Să fie despărţit de obştescul trupul Bisericii, ori carele hristian ce nu are fierbinte dragoste către Stăpânul Hristos”.

Iar după acestea, numaidecât adauge dumnezeiescul Apostol Pavel cuvântul ,,Maranata”, care însemnează că îndată a venit Domnul şi s-au arătat Sfântului Apostol Pavel, pecetluind cuvântul lui de mai sus (al anatemei). Căci în limba sirienească ,,Maranata” se tâlcuieşte: ,,Domnul a venit”, pentru care fericitul Teodorit zice: ,,Că pentru aceasta au zis ,,Maranata” în limba sirienească ca să arate corintenilor că nu este trebuinţă de învăţătura cea din afară, ci de credinţă”.

§ 3. Încă şi în Epistola cea către Galateni (cap. 1, 8), dumnezeiescul Apostol Pavel, propovăduind, ca nu cineva învăţând odată bine şi dupre adevărurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, mai apoi să se schimbe în partea celor din contra, sau pentru iubirea de slavă, sau de harul dregătorilor lumeşti, sau mai cine ştie din ce pricină …, zice: ,,Ci măcar noi sau înger din cer, de ar binevesti vouă, afară de ceea ce am binevestit noi vouă, ANATEMA fie”. Care prin aceasta arată că nu trebuie să se ruşineze cineva de nici o dregătorie omenească când este cuvântul pentru dogmele credinţei[35].

Pentru aceasta şi a doua oară poftoreşte zicând:

,,Precum mai înainte am zis şi acum iarăşi zic: ,,De binevesteşte cineva vouă afară de ceea ce aţi primit, anatema fie” (Galateni 1, 9).

Deci înfricoşându-ne şi noi de groaza acestor anateme, rostite asupra celor ce schimbă ceva din cele ce-şi au fiinţa în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă de Răsărit – prin strecurarea celor 20 de veacuri aproape –, siliţi am fost ca întru această expunere să notăm câte ceva de prin dumnezeiasca Scriptură asupra noilor reforme ce voiesc a le face oare care în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos. Iar acum vremea este să facem:

 

 

Capitolul V

Încheierea celor zise până acum

§ 1. Întru înainte cuvântarea acestui tratat numit ,,Boldurile Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit”, s-au dat pe faţă cu mărturii ce scopuri au noii reformişti cu Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. După care am arătat de ce s-a intitulat tratatul ,,Bolduri” ca o aducere aminte noilor reformişti spre a nu se atinge de cele neatinse, dacă vor să nu simtă veşnic împunsăturile boldurilor Domnului nostru Iisus Hristos.

Iar după aceea, am dat puţin la lumina zilei felul dresării reformiştilor, punându-i în faţa oarecăror mărturii scripturelnice, despre dreptul de cetăţenie în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos şi despre principalele datorii ce au membrii acestei Sfinte Biserici faţă de dumnezeieştile ei învăţături, ca să moştenească ei viaţa de veci;

Cu care împreună s-a dovedit şi despre nerătăcirea Sfintelor Soboare Ecumenice, nu numai în ceea ce priveşte chestiunile dogmatice, ci şi în modul de ocârmuire prin sfintele canoane, toate fiind insuflate de unul şi acelaşi Duh al lui Dumnezeu.

Despre care papa, nevoind să audă, cu trufaşă sprânceană şi-o atribuie lui, adecă nepăcătuirea (pretinzând a fi infailibil).

Pentru care negreşire a papei, siliţi am fost să-l trecem în defilare pe la mârşavele şi păgâneştile lui săvârşiri, precum şi să-i pomenim noianul abaterilor ereticeşti şi blestemate ce au născocit în biserica lui cea papistăşească;

Ca astfel să vadă cei ce au simpatie către aceşti eretici, că cel asemenea pe cel asemenea lui iubeşte.

Cărora în scurt le-am demascat fineţea şi scopurile lor că sunt anti-dogmatice şi anti-canonice, ereticeşti, bună oară ca: botezul cu stropire, participarea ereticilor la rugăciuni într-un loc cu ortodocşii, căsătoriile între eretici cu ortodocşii etc; precum a cărora necanonicitate le-am dovedit cu mărturii scripturelnice.

Şi la care, aşternând câteva luări aminte în privinţa şovăielilor noilor reformişti, am ajuns şi la chestia schimbării sfântului nostru calendar bisericesc ortodox de către ei. Căruia făcându-i o mică deasupra scriere.

§ 2. Mai apoi am scris ceva şi despre calendar la diferite limbi ale pământului, istorisind puţin şi despre calendarul bisericesc, precum şi despre rânduiala Pascaliei cum au urmat, şi ce anume hotărâri au fost date în privinţa ei, şi cine au scris despre această Pascalie din dascălii bisericeşti până la Sfântul Sobor I Ecumenic, despre care am arătat istorisirea lucrurilor lui în privinţa Pascaliei;

După care am pomenit ce anume dascăli bisericeşti, între care şi români, au scris în general despre calendar şi Pascalie.

Iar apoi am aşternut şi întreaga socoteală calendaristică şi pashală conform rânduielilor Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, îmbunătăţită şi cu oare care tablouri tot în această privinţă cu lămuriri pentru fiecare în parte.

După aceasta, am făcut critica calendarului gregorian împreună cu al născocitului lui de Papa Grigorie al XIII-lea;

Pe care calendar Biserica Ortodoxă împreună cu Sfinţii Părinţi ce au scris despre această chestie l-au osândit şi lepădat departe de la curţile Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unul ce este mincinos şi rătăcit cu totul şi întru toate aşezările lui din care se compune.

Pe urmă, am însemnat câte ceva din hotărârile Sf. Sinod al României, precum şi ale clericilor şi laicilor, care au scris împotriva schimbării calendarului nostru bisericesc ortodox, cum că cei ce vor îndrăzni a face una ca aceasta, toţi aceştia au zis că cad din Ortodoxie şi se fac eretici şi anatematisiţi.

§ 3. Şi pe urmă, am documentat că P.S. sinodali nepunându-se de acord cu ei înşişi şi-au schimbat sfânta statornicie de până atunci şi, fără a-şi mai închipui că prin acea schimbare înfăptuiesc dezarmonia şi rump unitatea creştinilor ortodocşi, de odată hotărăşte – conform unei înţelegeri la mincinosul congres de la Constantinopol – şi reformează sfântul nostru calendar ortodox.

Şi deci, din pricina aceasta, noi, pe cât am putut, am căutat a dovedi – precum am şi reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu – cum că nu sfântul nostru calendar bisericesc ortodox este, precum zic ei, păgânesc, ci mai ales a lor cea de nou scornitură este păgânească şi ateistă, căci răstoarnă cele bine aşezate de Sfinţii Părinţi şi hulesc împotriva Sfântului Duh, Cel ce a insuflat pe Sfinţii Părinţi la Sfintele Soboare a toată lumea, ca adecă să nu se schimbe nimic din cele ce cei 318 dumnezeieşti Părinţi la Sfântul Sobor I din Nikeea bine şi cu înrâurire dumnezeiască au aşezat – împreună cu altele – şi calendarul cu rânduiala Pascaliei, ca să le păzească neatinse şi neciuntite până la sfârşitul lumii, adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe.

Aşa dar:

§ 4. Ce rost au şi vor avea cuvintele aspirantului la patriarhie ale D. Dr. Miron Cristea, rostite în Senatul ţării româneşti, în şedinţa de la 27 noiembrie 1924, care, când a îndemnat pe senatori să arate poporului că acel calendar la care s-a renunţat era păgânesc, căci, zice, era făcut de Iulie Chesar şi că acum ne-am dat după cerinţele creştineşti şi după cerinţele ştiinţifice ?[36]

O ! Neştiinţă !!!

Vrea să zică toată lumea care până acum de la Iulie Chesar – împreună cu Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii şi mântuitorii creştini – adecă cei ce s-au servit de calendarul iulian, a fost condusă de păgânism în viaţa lor calendaristică, şi numai noii calendarişti tocmai acum au descoperit că calendarul iulian a fost păgânesc, la care a renunţat şi tocmai acum s-a dat la creştinătate de la păgânism.

Bravo lor şi cunoştinţei lor teologice !

Dar atunci, ca cei ce s-au născut, dupre cum hulesc domnia lor, într-o epocă păgânească calendaristică, acum când s-au dat la creştinătate, trebuie neapărat să se boteze, căci de altfel ori cât ar huli ei pe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, nu-i vom crede.

Pentru aceasta,

§ 5. Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – dintre care şi noi facem parte cu darul lui Dumnezeu – cei ce ca creştini ortodocşi suntem datori ca cu însuşi preţul vieţii noastre să păzim fără de alta făgăduinţa dată prin jurământ în vremea naşterii cei de a doua oară în baia sfântului botez, care datorie ne stă asupră, ca atunci când vom fi siliţi a călca vreuna din poruncile Sfintei noastre Biserici, de va chema vremea, să ne vărsăm pe însuşi sângele nostru pentru apărarea sfintei noastre credinţe ortodoxe şi a păzirii strămoşeştilor obiceiuri creştineşti. Iar cei ce s-au învrednicit ca de a doua oară să repete acest sfânt jurământ, în vremea tunderii în sfântul şi marele îngerescul chip monahicesc, cu mult mai mult li se impune aceasta. Iar pentru sfinţiţii clerici, şi mai ales P.S. arhierei, mai cu deosebire şi mai cu îndatorire le stă asupră-le aceasta. Căci în vremea hirotoniei de 3 ori au jurat cum că vor păzi predaniile cele pentru Dumnezeu şi pentru cele dumnezeieşti şi tâlcuirile Bisericii cei Una şi Sfântă şi Sobornicească şi Apostolească; pentru care atuncea în auzul tuturor, împreună cu mărturisirea credinţei, cu mare glas au strigat:

,,Tuturor începătorilor de eresuri şi pe cei de un cuget cu dânşii, îi lepăd şi-i dau anatemei şi luminat propovăduiesc cu mare glas: tuturor ereticilor ANATEMA (şi iarăşi a treia oară) tuturor ereticilor ANATEMA”[37].

Toţi aceştia, adevăraţi fii şi robi ai Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de vor să moştenească Împărăţia cerurilor – prin păzirea sfintelor şi dumnezeieştilor porunci ale Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit:

Nu primesc nici o schimbare să se facă în cele poruncite şi predanisite de această Sfântă Biserică, între care este şi calendarul bisericesc ortodox – iulian, stil vechi.

Deoarece făptuitorii reformişti vor cădea în anatema Sfântului Apostol Pavel ce zice:

,,De binevesteşte cineva vouă ceva afară de ceea ce aţi primit, fie ANATEMA” (Galateni 1, 8-9).

Aşa dar,

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar ortodox, deoarece cei ce fac aşa născocire cad în osânda rostită de Sfântul şi Ecumenicul al VII-lea Sobor în canonul 1; şi care Sfânt Sobor iarăşi zice: ,,Toti cei ce afară de predania Bisericii şi de învăţăturile Sfinţilor şi întru tot Cinstiţilor Părinţilor noştri au născocit ceva sau vor născoci după hotărârea noastră aceasta, fie ANATEMA de 3 ori” (în sinaxarul Duminicii Pravoslaviei).

Şi iarăşi zice:

,,Toţi cei ce calcă predaniile Sfintei Biserici scrise ori nescrise, anatema de 3 ori” (în al doilea tom al Sinodicalelor, foaia 883).

Nu primim schimbarea sfântului şi ortodoxului calendar, deoarece prin această schimbare reformiştii arată de-a dreptul nesupunere Sfintelor Soboare Ecumenice – care au pecetluit împreună cu altele şi pe a noastră ortodoxă rânduială calendaristică – şi care nesupuşi vor cădea din nădejdea mântuirii, rămânând afară de trupul Bisericii, dupre hotărârea Domnului, că: ,,De nu va asculta cineva nici de sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18, 17).

Nu primim să hulim sfântul nostru calendar ortodox, deoarece hulitorii vor moşteni osânda acelor ce hulesc împotriva Sfântului Duh cel ce au insuflat pe Sfinţii Părinţi la Sfintele Soboare Ecumenice şi care păcat al hulei, dupre hotărârea Mântuitorului (Matei 12, 32), nu li se va ierta lor nici odată.

Nu ne învoim să schimbăm ortodoxul nostru calendar, deoarece aceasta este o nouă scornitură şi o străină învăţătură şi cel ce se învoieşte cade în osânda Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan ce zice: ,,Ori cine va veni la voi şi nu va aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiti în casă şi să nu-i ziceţi lui ‘Bucură-te’ – Bună ziua. Că cel ce-i zice lui ‘Bucură-te’ se face părtaş faptelor lui celor rele” (II Ioan 1, 10-11).

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar ortodox, deoarece reforma aceasta este aflare papistăşească, osândită de întreaga şi marea Adunare Sinodală din anul 1593, pe vremea patriarhului Ieremia al II-lea, faţă fiind toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe de Răsărit; osândire rostită şi de alte Sfinte Sinoade şi Sfinţi Părinţi.

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar ortodox, deoarece ne vom împotrivi Dumnezeului minunilor, Cel ce spre întărirea ortodoxului nostru calendar a lucrat minunile ce le-am pomenit mai înainte; şi care Dumnezeu repetă în tot anul minunea ieşirii Sfintei Lumini în ziua Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos la Sfântul Mormânt în Ierusalim, zicem, la ale noastre Sfinte Paşti, iar nu la ale celorlalţi eretici, între care sunt şi papistaşii.

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar ortodox, deoarece prin această schimbare noii calendarişti vor face schisma între Bisericile surori Ortodoxe care în mare parte nu s-au învoit, adecă vor face desbinare între ortodocşi, şi care păcat al desbinării Bisericilor nici sângele muceniciei nu-l poate spăla, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur (în a 11-a Voroavă către Efeseni): ,,Cum că au zis un sfânt că nici sângele muceniciei poate a spăla păcatul osebirii şi al despărţirii Bisericii. Şi a desbina cineva Biserica este răul cel mai cumplit, decât a cădea în eres.

Scrie însuşi Sf. Dionisie al Alexandriei Mărturisitorul în Epistolia cea către Navat Episcopul, că se cuvine a pătimi cineva ori şi ce rău ar fi numai a nu desbina Biserica, şi că este mai slăvită mucenicie ce ar suferi cineva pentru a nu desbina Biserica, decât mucenicia ce o ar răbda de a nu sluji idolilor. Fiindcă în mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor mărturiseşte pentru folosul sufletului său, iară întru cea pentru a nu desbina Biserica mărturiseşte pentru folosul şi unirea a toată Biserica” (Pedalion, foaia 26).

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar ortodox, fiindcă noii calendarişti, de se vor ţine după două stiluri, vor desfiinţa postul Sfinţilor Apostoli, atrăgându-şi asupră ANATEMA canonului 19 al Sf. Sobor din Gangra şi osânda de la 228 a Nomocanonului.

Nu primim schimbarea sfântului nostru calendar bisericesc ortodox, căci dacă reformiştii vor schimba şi data Sfintelor Paşti vor cădea în osânda canonului 1 al Sf. Sobor din Antiohia, precum şi ale altor osândiri sinodiceşti şi părinteşti.

Nu primim schimbarea ortodoxului nostru calendar, căci noii calendarişti, ori ce chip vor unelti cu noua lor scornitură, vor face Sfintele Paşti ori mai înainte de jidani, ori nu vor ajunge cu data la 22 martie, ori îl vor avea fix într-o anumită zi, fapte pentru care înşişi ei au zis că acestea sunt o erezie vădită, precum şi este; şi unii şi aceştia eretici vor cădea în osânda Sfântului Apostol Pavel ce zice:

,,De omul eretic după una şi a doua sfătuire, te fereşte, ştiind că s-a răzvrătit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit” (Tit 3, 10-11).

Nu primim să schimbăm bisericescul nostru calendar, pentru motivul, cum zic ei, că această schimbare nu ar fi nimic; căci chiar aşa de ar fi, adecă o mică abatere, iată pentru această nimică ce ne spune Sf. Ioan Gură de Aur:

,,Rogu-vă dar, fraţilor, să nu vă amăgiţi cu cugetul cel pierzător de suflet, înşivă a grămădi asupră-vă toată răutatea zicând: Ce este aceasta şi ce este aceea, adecă aceasta nu-i nimic, cealaltă tot aşa, că nenumărate rele din aceasta se nasc, căci diavolul cel spurcat multă răutate şi putere întrebuinţează şi pogorământ spre pierzarea oamenilor, ca din cele mici mai întâi lovindu-i să-i aducă la cele mai mari” (Voroava LXXXVI la Matei).

Iar Sfântul Isidor Pelusiotul în epistolia 1233 glăsuieşte:

,,A zice că aceasta nu e nimic, au făcut a glumi răutatea asupra întregii vieţi”;

Iar împotriva acestei pierzătoare glume, adecă: nu-i nimica, a scris un tratat întreg cucernicul acela bărbat părintele Ioan Kronştanski, Rusia, † 1910.

Nu primim să schimbăm sfântul nostru calendar de stil vechiu pentru motivul pus de reformişti, că ar fi prea multe sărbători şi pentru aceasta se face pagubă mare materială. Căci nu are nici un loc recea această pricină.

Mai întâi sfintele sărbători sunt aşezate şi rânduite să le serbăm de acei făcători de minuni pe care Sfânta Biserică îi numeşte purtători de Dumnezeu şi insuflaţi de Sfântul Duh; iar apoi, oare nu era mai mult belşug atunci când creştinii prăznuiau toate cele rânduite de Sfânta Biserică, decât acum în epoca aceasta ateistă (fără de Dumnezeu) care a redus francul numai la 7 bani ?!

Nu primim să schimbăm ortodoxul nostru calendar iulian, pentru motivul că aceasta o cere marele interese ale statului. Pentru stat poate să fi fost o necesitate; iar pentru Biserică – după cum am arătat – însuşi statul când a primit calendarul gregorian, au respectat dreptul Bisericii de a face uz de calendarul iulian stil vechiu, tipărind însuşi cu a sa cheltuială calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii, în 1923; şi prin urmare însuşi statul ne-a documentat că interesele cele vremelnice nu poate muta hotarele cele veşnice ale dumnezeieştii Biserici Răsăritene.

Şi fiindcă:

Nu primim schimbarea sfântului, ortodoxului şi bisericescului nostru calendar iulian stil vechiu, din aceasta să nu ne lipească crima de turburători ai ordinii de stat. Căci atâta lucru ştim şi noi, cum că:

,,Taina împăratului bine este a o ascunde, dar însă lucrurile lui Dumnezeu a le descoperi mărire este” (Tovit 12, 6).

Însă să ştie doar că turburători propriu-zişi ai ordinii de stat şi cu lucru dovediţi sunt adventiştii, anabaptiştii, sabatiştii, pocăiţii şi alţi blestemaţi de eretici, împreună cu toţi protestanţii şi papistaşii ce mişună prin România şi prin toată lumea – duhul bolşevismului – ce cu toţii sug din afurisita ţâţă a lui Iuda cu masonii lui;

Iar nu noi creştinii ortodocşi, cei ce cu trup şi suflet ne ţinem de predaniile cele strămoşeşti creştineşti şi care punem înaintea bolşevismului zisa Sfântului Mucenic Procopie din Palestina († 303), că:

,,Mulţimea domnilor nu e bună,

Un Cap e de ajuns a purta o cunună”.

Nu primim să schimbăm sfântul nostru calendar ortodox, ca cum de spaima înfricoşărilor cu care ne ameninţă şi ne cinstesc noii calendarişti pentru această statornică; căci aceasta dovedeşte cum că unde e silă, de acolo Adevărul a dispărut; şi ca atare silnicii făptuiesc ceva mai mult decât tiranii împăraţi idolatri de demult, care, nu pentru ca să-şi aplice vreo nouă a lor scornitură vărsau sângele sfinţilor mucenici, ci cu pricină ca cum binecuvântată pentru ei, căci voiau să ţină obiceiurile lor cele vechi strămoşeşti; pentru care cetim în ultimul edict al lui Maximian următoarele[38]:

,,Dintre toate îngrijirile ce am luat pentru binele comun al supuşilor noştri şi pentru conservarea imperiului, noi hotărâsem de a restabili toate lucrurile după primele obiceiuri şi vechea disciplină a străbunilor noştri”.

Care de altfel, într-un catehism creştin ortodox[39], aflăm următoarea întrebare:

,,Cum trebuie creştinii ortodocşi să lucreze, dacă stăpânii şi mai marii ar cere ceva de la dânşii, care să fie contrar credinţei şi în opoziţie cu legea dumnezeiască predanisită ?”

Răspuns: ,,În acest caz trebuie să li se răspundă ceea ce Sfinţii Apostoli au răspuns principilor şi capilor iudeilor:

,,Judecaţi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, de a ne supune mai vârtos vouă decât lui Dumnezeu ?” (Fapte 4, 19); şi trebuie a suferi şi a purta toate urmările acestei învăţături, pentru credinţa şi predaniile Bisericii şi pentru a nu viola (strica) Legea lui Dumnezeu, ori şi ce ar putea urma, sau ar putea rezulta de acolo”.

Deci, pentru aceasta, noi creştinii ortodocşi, nu ne împreună învoim cu cei ce au schimbat sfântul nostru calendar bisericesc ortodox – bătrân aproape cu 2.000 ani – pentru cel papistăşesc, căci astfel am cădea sub osânda Sf. Apostol Pavel ce zice:

,,Care dreptatea lui Dumnezeu cunoscând-o, cum că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai acestea le fac, ci şi bine voiesc cu cei ce le fac pe acestea” (Romani 1, 32).

Pentru care zice dumnezeiescul Gură de Aur:

,,Nu numai a râvni răutatea, ci şi a lăuda pe cei ce vieţuiesc într-însa aduce muncă prea cumplită celor ce vieţuiesc întru răutate; căci a păcătui şi a lăuda pe cei ce păcătuiesc, mult mai mare prihană de muncă aduce” (în cuvântul cel la Saul).

Ci şi Marele Ierarh Vasilie zice:

,,Mai cu sârguinţă să luăm aminte de sinene, nu cumva pe vreun om necinstitor de Dumnezeu, cu cuvântul sau cu lucrul, vrând să-l îndreptăm, dupre harul cel către noi, să ne purtăm cu înduplecarea lui. ,,Că vai celor ce zic răul bun şi bunul rău, şi cei ce pun lumina întunerec şi întunerecul lumină, cel ce fac amarul dulce şi dulcele amar” (Isaia 5, 20)”.

Şi iarăşi zice: ,,Cel ce ajută celor răi – necinstitori de Dumnezeu – şi îndrăzneşte întru faptele cele rele, acesta este cel ce zice răul bun …” (în tâlcuirea la Prof. Isaia).

Iar Parimiastul încă au zis:

,,Carele judecă pe cel nedrept a fi drept, iar nedrept pe cel drept, necurat şi urât este la Dumnezeu” (Pilde 13, 13).

Aşa dar, fiindcă s-a dovedit cu lumina zilei că sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, numit iulian stil vechiu, nu i se poate afla nici o prihană – dat fiindcă şi noii calendarişti îl zic că s-a botezat în legea creştină, de către Sfinţii Părinţi la Sfântul Sobor I Ecumenic, iar tot ei strigă în gura mare că creştinescul nostru botezat calendar ortodox este păgânesc, atunci judece ori şi care,

,,Cine e necurat şi urât la Dumnezeu ?”

 

 

Capitolul VI

Alte reforme în legătură cu schimbarea calendarului

§ 1. Pentru aceasta dară:

Nu primim reformarea sfântului nostru calendar bisericesc ortodox, fiindcă noii reformişti, pe lângă aceasta, vor să mai facă şi alte boaţe în Sfânta Biserică, ca:

Vor unirea cu ereticii anglicani, dacă nu şi cu papistaşii;

Vor ca arhiereii să se însoare;

Vor ca clericii de mir să se recăsătorească mereu;

Vor ca călugării tineri să se făurească popi pe la sate, unde mai curând se vor căsători;

Vor ca să scurteze dumnezeiasca slujbă în biserică;

Vor intrarea liberă a clericilor pe la teatruri;

Vor ca clericii să-şi schimbe sfântul lor port;

Vor ca clericii să se ferchezuiască papistăşeşte;

Vor, şi chiar au şi admis fetelor să asiste la Facultatea de Teologie şi pe urmă să scrie cot la cot în revista Sf. Sinod;

Vor ca sfintele posturi să se facă muşama;

Vor ca în sfintele posturi să se facă nunţi;

Vor ca căsătoriile cu rudeniile să fie admise;

Vor ca în Biserica Ortodoxă să se introducă peste tot muzica vocală papistăşească;

Vor ca Sfânta Scriptură şi cărţile bisericeşti de ritual să se traducă din nou, căci care le avem – zic ei – nu sunt traduse cum trebuie, şi pentru aceasta,

Vor, şi chiar au trimis tineri la Apusul eretic spre a-şi completa cursurile teologice …;

Vor unii ca trupurile morţilor să se ardă – ca păgânii papistaşi, iar nu să se îngroape – ca creştinii ortodocşi;

Vor ca sfintele icoane să se ridice sus, căci sărutându-le, zic ei, se poate molipsi lumea;

Vor laicizarea Sfintei noastre Biserici, adecă a avea stăpânirea păstoriţii, precum şi …, etc

REFORME osândite şi anatematisite de toate sfintele canoane ale Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit;

Pentru care REFORME, înalt propovăduieşte – precum am arătat – glasul preoţimii ortodoxe române, cum că: ,,Cei ce cred că e imposibilă situaţia de azi a Bisericii şi că totul trebuie reformat … sunt socotiţi ca nişte revoluţionari religioşi şi eretici”.

Iată dar, care sunt adevăraţii turburători – reformişti !!!

§ 2. Despre care reformişti, noi, şi cei ce împreună cugetăm cu dumnezeiasca învăţătură a Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – spre a ne păzi neatinsă sfânta credinţă şi sacrele predanii, îndatinate în sufletul ortodocşilor prin strecurarea celor 20 de veacuri – avem poruncă, pe lângă cele poruncite în mărturiile aduse până aici, să nu ne supunem unor asemenea reformişti, care ne silesc la noile lor reforme, căci canonul 3 al Sf. Sobor al III-lea Ecumenic zice şi aceasta: ,,Şi îndeobşte clericilor celor ce împreună cugetă cu ortodoxul şi ecumenicul Sinodul acesta, le poruncim, ca episcopilor celor ce au apostasiat, sau s-au depărtat, nici decât să nu se supună, sub nici un chip”.

Şi această poruncă au urmat-o creştinii ortodocşi şi întru acel timp, când toate laturile şi satele ortodocşilor au fugit de Biserica Constantinopolului pentru minciuno-sinod papistăşesc ce-l făcuse latinii la Florenţa, 1438, căci la acest sinod numai Sfântul Marcu al Efesului nu iscălise, iar patriarhul Constantinopolului iscălise împreună şi cu alţi episcopi răsăriteni şi primise inovaţiile – născocirile – papistăşeşti, şi prin aceasta se spăimântase toată Ortodoxia[40].

§ 3. Aşa dar, noi creştinii ortodocşi, cei ce pentru reformele pomenite mai sus, cât şi pentru schimbarea sfântului nostru calendar bisericesc ortodox şi Pashalia – schimbări osândite de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii Părinţi – dacă cu dreptate ne despărţim de aceşti noi reformişti, ori cine ar fi ei, ne vedem oare cum atacaţi cum că facem schismă şi rumpem unirea Bisericii: să le aducem aminte lor canonul 15 al Sfântului Sinod întâi-al doilea, care între altele ne porunceşte şi următoarele:

,,Cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor, pentru oare care eres osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinţii Părinţi, de acela adecă, care eresul în public îl propovăduia şi cu capul descoperit în Biserică îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, cu minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători, şi nu cu schismă au rumpt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri”[41].

Încă la această pricină Sfântul Ghermano cel Nou patriarhul Constantinopolului, în soborniceasca epistolie ce o trimite creştinilor ortodocşi din Chipru, zice următoarele:

,,Cercetez pe toţi mirenii din Chipru (insulă) câţi se ţin de Soborniceasca Biserică a Răsăritului şi sunt fii adevăraţi ai ei, să se depărteze cu toată fuga de cei căzuţi preoţi supuşi latinismului, şi nici la biserică cu ei să se adune, nici blagoslovenie să primească din mâinile lor oare care; că mai bine este prin casele voastre lui Dumnezeu a vă ruga deosebi, decât în biserici să vă adunaţi cu cei de cele latineşti cugetători; iar de nu, pe aceeaşi a lor osândă veţi lua-o şi voi cu ei. Căci şi la judecata mirenească acest obiceiu se află: dacă cineva se va întovărăşi cu ucigătorul de oameni, ori cu tâlharii, ori cu trădătorii, pe aceeaşi a lor osândă o iau şi învoitorii lor”[42].

§ 4. Încă, dacă pentru că nu primim născocitul lor de curând născut calendar, suntem ameninţaţi cu afurisanie, zicând ei că au putere a lega şi a deslega în cer şi pe pământ, să facă dragoste unii ca aceştia, să pună puţin urechea la glasul cel însemnat în Pedalion la foaia 28, ce zice:

,,Câţi cu nedreptate se vor afurisi, pentru numele lui Dumnezeu, adecă ori pentru credinţă ori pentru predaniile Bisericii, ori şi pentru porunca lui Hristos, aceştia se cade a se bucura, fiind că sunt vrednici de fericire, dupre cuvântul Domnului ce zice: ,,Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii, şi vă vor despărţi pe voi, şi vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca un rău pentru Fiul omului” (Luca 6, 22).

Iară pentru cei ce afurisesc fără cuvânt şi dupre patimă, acestea le zice dumnezeiescul Dionisie Ariopaghitul, la cap. 7 al Bisericeştii Ierarhii:

,,Aşa, au şi ierarhii afuresitoarele puteri, ca nişte arătători ai dumnezeieştilor drepturi, nu că doară prea înţeleapta dumnezeiasca Începătorie, ca să zicem aşa, slujitoreşte urmează pornirilor lor celor fără de cuvânt; ci ca cum ei, cu chip proorocitor mişcându-i Duhul Începătorul săvârşirilor, pe cei judecaţi de Dumnezeu, dupre dreptate afurisindu-i”.

Şi iarăşi:

,,Deci dumnezeieştile ierarhii, aşa se cuvine a întrebuinţa şi afurisirile şi toate ierarhiceştile puteri, în ce chip i-ar mişca pe ei dumnezeiasca Începătorie cea săvârşitoare”.

Şi pe acestea tâlcuindu-le dumnezeiescul Maxim, zice:

,,Dacă afară de socotinţa lui Dumnezeu va afurisi ierarhul dumnezeiasca judecată nu-i urmează lui. Căci dupre dumnezeiasca judecată, iar nu pentru a sa voie, acestea este dator a le aduce asupra cuiva”.

§ 5. Şi iarăşi, spre a ne induce în eroare ca să primim noul lor calendar, vor zice că: Sfinţi Părinţi au fost cei ce au aşezat aceea şi aceea, Sfinţi Părinţi suntem şi noi, zice-se de ei, care facem ce voim în puterea vredniciei de a lega şi a deslega toate …;

Dar ascultă ce le zice Sfântul Simeon Noul Teolog în cuvântul 24 al părţii întâia:

,,O ! Doamne ! ce înfricoşată îndrăzneală a unora ca acestora ! Că nu numai întru banii ceşti simţiţi vânzători şi de cele sfinte furători se fac – cei ce numai către pungă caută –, ci şi de însuşi dumnezeiasca bogăţie îndrăznesc să se apuce, de unde nici că se ruşinează a zice: A noastră este vrednicia a lega şi a deslega, şi pe aceasta în viaţa aceasta o am luat de sus. O ! Ce neruşinare ! ca să nu zic, cea mai din urmă nebunie ! De la cine o ai luat tu ? Spune-mi mie ? Şi pentru care lucruri pe stăpânirea aceasta de sus o ai luat ? Oare căci pe toate părăsindu-le ai urmat lui Hristos ? Căci pe slava cea pământească o ai defăimat ? Căci smerit cu Duhul te-ai făcut ? Căci pe sufletul tău l-ai omorât lumii şi întru nici o voie a trupului l-ai aflat prins ? …

Dar a preoţilor, zice, este stăpânirea.

Ştiu şi eu aceasta că este adevărat, dar nu a tuturor şi a celor aşa prost preoţi, ci a celor ce cu duhul smereniei şi cu sfinţenie lucrează poruncile Evangheliei şi prin toate se săvârşesc, întru cât: ,,Cu Duhul umblă şi pofta trupului nu o săvârşesc”. Şi încă a celor ce nici pe sărac, nici pe bogat, nici pe stăpânitor, nici pe supus, nici pe însuşi cel cu coroana încoronat, pentru dreptate şi porunca lui Dumnezeu nu-i cinstesc mai mult …

A unora ca acestora este vrednicia a lega şi a deslega”.

De asemenea ceteşte şi cuvântul 76 al acestuiaşi Sfânt Simeon, pentru: ,,Cine sunt aceia care au luat stăpânire a lega şi a deslega”.

§ 6. Cu toate acestea, noii calendarişti zic că deşi acum creştinii ortodocşi se opun a primi noul lor calendar, dar în primăvară – 1925 – se va face Sinodul al VIII-lea la Ierusalim, la care vor lua parte pentru prima oară şi anglicanii (?!) şi unde se va hotărî împreună cu alte reforme şi schimbarea calendarului. Poate aşa va fi, de nu va rămânea şi această ştire o vorbă în vânt.

Dar însă noi ortodocşii ştim că ori ce Sinod cu numele de Ecumenic, de nu va întruni condiţiunile dogmatice şi canonice prescrise de legile eclesiastice ortodoxe, hotărârile lui nu vor avea valoare, dupre cum se arată pe larg la Pedalion foaia 74-77, căci zice Sfântul Simeon Noul Teolog (Cuv. 58) cum că: ,,Dacă cuvintele şi faptele acelora nu se împreună glăsuiesc cu ale Duhului şi cu ale Sfinţilor Apostoli şi cu ale Sfinţilor Părinţi învăţături, măcar morţi de ar învia, măcar minunate minuni de ar arăta, ca de un drac despre dânşii se cuvine a ne întoarce şi a-i urî”. Căci – dupre Sfântul Ioan Damaschin, în epistolia a 4-a către africani – ,,Chivernisirea, sau ocârmuirea, adecă conducerea sau administrarea tuturor Bisericilor particulare, care compun Biserica Ecumenică – Ortodoxă –, este în seama episcopilor”.

Şi după cum am arătat mai înainte, spre acest sfârşit se adunau în Sinoade Ecumenice episcopii din toată lumea creştină, sau cel puţin atâţia ca să poată reprezenta toată Biserica. Hotărârile luate de o astfel de adunare a episcopilor, ca o autoritate supremă văzută în Biserică – căci cea nevăzută o are Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin mijlocirea şi lucrarea cea nevăzută a Duhului Sfânt, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 18-20; Ioan 14, 16; Efeseni 1, 22; 4, 15-16; 5, 23; Coloseni 1, 18; Galateni 2, 20) –, au fost şi sunt recunoscute de întreaga Biserică şi în toată vremea ca legi în veci obligătoare (canonul 1 al Sinodului IV Ecumenic; 1 şi 2 al Sinodului VI Ecumenic; 1 al Sinodului VII Ecumenic). Şi pentru aceasta, canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se pot desfiinţa de nici un Sinod Ecumenic, căci ceea ce au făcut un Sinod Ecumenic este bine făcut, căci este asistat de Sfântul Duh, şi cel ce vine nu desfiinţează, ci întăreşte, dezvoltă[43].

§ 7. Acum să judece ori şi cine:

Oare noi, cei ce cu preţul vieţii noastre voim a păzi cu scumpătate toate cele predanisite de Sfinţii Părinţii noştri, nemişcând nimic din locul lor din cele bine aşezate de Duhul Sfânt prin toţi acei purtători de Dumnezeu Sfinţi Părinţi din Biserica Domnului nostru Iisus Hristos suntem turburători, sau cei ce fără pic de frica lui Dumnezeu ne hulesc dumnezeieştile acestea predanii şi cu silnică tirănie voiesc a-şi întări scorniturile lor cele anatematisite de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii Părinţi ?

Să se dovedească că e scris undeva, cum că a îndrăznit cineva din cei dreptslăvitori creştini a huli de păgânesc sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, sau au întrebuinţat cândva silă tiranică, ucideri, temniţe şi legături, nu numai spre a-şi impune cele ale loruşi, dar nici pentru cele de alţii orânduite: ci, pururea au avut în vedere pe: ,,Cel ce voieşte” zis de Domnul.

Însă creştinii ortodocşi să nu piardă din vedere şi aceasta, care se află în Sfânta Scriptură[44] cum că: ,,În zilele lui Foca tiranului împăratul elinilor (602-610), un monah sfânt tânguindu-se către Dumnezeu zicea: Doamne ! pentru ce un nelegiuit împărat ca acesta ai dat hristianilor ? Şi au ieşit un glas, fără a se vedea de unde, zicând: ,,Că mai rău decât pe acesta nu am aflat, pentru răutatea celor ce locuiesc acum cetatea”.